Una dintre cele mai importante realități ale istoriei dezvoltării contemporane a omenirii este contradicția ce s-a constituit treptat între sarcinile pe care și le-au asumat statele și tendința pe care a preluat-o viața economică. Statele au tins să preia în cercul obligațiilor lor ordonarea vieții economice în cadrul granițelor lor. Persoanele și grupurile de persoane care se îngrijesc de viața economică, vor căuta în puterea statală un sprijin pentru activitatea lor. Un stat nu se raportează la un altul numai ca domeniu cultural, spiritual și politico-juridic, ci și ca purtător al intereselor economice ce se afirmă în cadrul acestui domeniu.
Modul de gândire socialist provenit din cel marxist ar dori nu numai să prelungească aceste strădanii ale statului, ci chiar să le configureze până la extrem. El ar dori să treacă forma economică privat capitalistă prin socializarea mijloacelor de producție într-o formă tovărășească, folosindu-se în acest sens de cadrul statelor actuale. Întreprinderile aflate în acestea ar urma să fie reunite în organisme sociale în care să se producă planificat, în conformitate cu necesitățile existente, iar repartizarea produselor să se facă între oamenii care locuiesc în statul respectiv.
Acestei strădanii i se opune dezvoltarea pe care a luat-o viața economică în ultima vreme. Aceasta are tendința să se dezvolte într-o economie mondială unitară, fără să ia în considerare granițele de stat existente. Omenirea de pe suprafața întregului Pământ vrea să devină o unică societate economică. În această privință, statele se încadrează în sensul că oamenii care trăiesc în ele sunt reuniți la un loc în conformitate cu interese care contrazic în cea mai mare măsură relațiile economice care vor să se dezvolte. Viața economică vrea să crească, să treacă dincolo de configurațiile statale, care s-au născut din condiții istorice și care nu au fost în nici un caz întotdeauna adecvate intereselor economice.
Catastrofa războiului mondial a revelat raportul incorect dintre formațiunile statale configurate istoric și interesele economiei mondiale. O mare parte a cauzelor războiului va trebui căutată în faptul că statele au folosit la maximum viața economică pentru întărirea puterii lor, sau în acela că oameni angajați în economie au căutat favorizarea intereselor lor economice prin intermediul statelor. Economiile naționale deranjează economia mondială ce tinde spre unitate. Ele au încercat să-și însușească din punct de vedere economic și drept câștig al lor ceea ce ar trebuie să circule numai în cadrul vieții economice generale.
În cadrul statelor, interesele spirituale și cele politice se unesc cu cele economice. Așa cum în decursul devenirii istorice au rezultat granițele statale, modalitatea cea mai bună de a asigura în cadrul lor elementul spiritual sau cel politico-juridic nu va coincide cu preocuparea mai avantajoasă din domeniul economic. Și dacă se iau în serios cerințele justificate ale omenirii contemporane de libertate în viața spirituală, de democratizare a vieții statale și socializare a esenței economice, atunci nici nu poate fi vorba de faptul ca administrarea vieții spirituale și a relațiilor juridice să fie determinante și pentru ordinea din viața economică. În acest caz ar trebui ca relațiile spirituale și juridice internaționale să se adapteze ca niște sclave la relațiile economice, pentru că acestea au ceva constrictiv în configurarea lor.
În orice caz, socialismul marxist trece cu ușurință peste reflecțiile caracterizate mai sus. El adoptă părerea că măsurile juridice și cuceririle spirituale ar fi rezultate ideologice ale realităților economice. El crede de aceea că pentru început nu trebuie să se îngrijească de configurarea spiritualului și al juridicului. El vrea să creeze mari economii închise și este de părere că în cadrul acestora vor lua naștere relații de viață spirituală și juridică ale căror legături internaționale se vor realiza „de la sine”, dacă economiile naționale vor intra în relație unele cu altele. Acest socialism a întrezărit o realitate, însă această realitate este unilaterală. El a recunoscut faptul că în statele actuale sunt administrate ramuri de producție și mărfuri și că această administrare și conducere a lor este unită cu guvernarea oamenilor, ceea ce nu corespunde libertății vieții spirituale și nici configurării desăvârșite a vieții juridice. El trage din această cunoaștere concluzia că în viitor organismul social nu va face decât să administreze mărfurile și să conducă ramurile de producție. Și pentru că el crede că de aici elementele spiritual și politico-juridic vor rezulta „de la sine”, el trece cu vederea faptul că în măsura în care se va înceta atât organizarea ramurilor de producție cât și guvernarea oamenilor activi în ele, această guvernare va trebui înlocuită prin altceva.
Ideea tripartiției organismului social ține cont de ceea ce trece cu vederea socialismul marxist. Ea ia în serios faptul că viața economică nu poate fi administrată decât din punctele de vedere ce rezultă din ea însăși. Dar prin ea se recunoaște și faptul că necesitățile spirituale și cerințele juridice ale oamenilor trebuie reglate printr-o administrare separată. Însă în felul acesta și relațiile spirituale și juridice internaționale devin independente de viața economică, care trebuie să meargă pe propria sa cale.
În felul acesta, conflictele ce apar într-unul din domeniile vieții vor fi echilibrate pornind dintr-un alt domeniu. Două state sau alianțe statale aflate într-un conflict economic își implică și interesele spirituale și juridice în conflict, în cazul în care sunt state unitare în sensul că reglarea domeniilor spiritual, juridic și economic este amestecată în administrarea lor. În cazul organismelor sociale care au o administrație proprie pentru fiecare din aceste trei domenii ale vieții, în cazul unor interese contradictorii, de exemplu în domeniul spiritual, relația stabilită în sfera intereselor economice poate acționa echilibrator.
În colțul sud-estic al Europei, unde s-a declanșat catastrofa războiului mondial, s-a putut observa cum a acționat amestecarea celor trei domenii de viață de tip unitar. Contradicția spirituală dintre slavism și germanism a stat, în general, la baza acestor procese. Lor li s-a adăugat un element politic al dreptului juridic public. În Turcia, tineri turci [Nota 43] cu o gândire democratică au luat locul vechii conduceri reacționare. Ca urmare a acestei transformări politice a avut loc anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austria, care nu a vrut să vadă că prin democrația turcă locuitorii acestei țări erau implicați în parlamentarism, deși, în ciuda ocupării lor de la Congresul de la Berlin încoace, de drept ele aparțineau Turciei. În al treilea rând trebuie menționată o anumită strădanie economică a Austriei. Aceasta intenționa să construiască o linie de cale ferată între Sarajevo și Mitrovița pentru a întemeia în felul acesta, în interesul său, o legătură comercială cu Marea Egee. Din aceste aspecte au rezultat importante elemente ale cauzelor războiului. Dacă liniile de cale ferată ar fi construite numai din motive economice și de către administrații economice, ele nu ar putea fi preluate în forțele conflictuale care există între state din alte motive.
Din tratativele în privința problemei Bagdadului [Nota 44] se poate vedea limpede că acolo se afirmă mereu interese național-spirituale și politico-juridice împotriva punctelor de vedere economice. Avantajele economice ale unei astfel de linii de cale ferată ar putea fi cuprinse cu vederea întru totul din punctele de vedere ale economicei mondiale, dacă la tratative ar participa numai reprezentanțe economice care să nu poată fi determinate în deciziile lor de legăturile lor cu interesele statale.
Se poate desigur obiecta că și în vremurile mai vechi au luat naștere conflicte între state printr-un asemenea amestec dintre interesele economice cu cele spirituale șui politico-juridice. Dar această obiecție nu poate fi adusă ideii de tripartiție a organismului social. Căci această idee este formată din conștiența prezentului omenirii, căreia îi sunt insuportabile catastrofele ce iau naștere în mod istoric, în timp ce oamenii epocilor anterioare le resimțeau altfel. Oamenii care nu tindeau, ca cei din prezent, înspre libertatea vieții spirituale, înspre democratizarea relațiilor politice și socializarea vieții economice, nu puteau avea perspectiva unui organism social, singurul care poate aborda în mod serios o asemenea strădanie. Relativ la modul în care oamenii din vechime concepeau în mod instinctiv un organism social adecvat lor, conflictele internaționale corespunzătoare erau ceva pe care ei trebuiau să le accepte ca pe o necesitate naturală.
Extinderea economiilor naționale într-o economie mondială unitară nu se poate realiza dacă viața economică nu este separată, în fiecare organism social, de cea spirituală și cea politico-juridică. Există oameni care privesc în general cu simpatie ideea tripartiției, deoarece întrevăd justificarea ei din necesitățile prezentului și cele ale viitorului, dar care totuși nu vor să se apropie cu mai multă seriozitate de ea pentru că ei sunt de părerea că un singur stat nu ar putea trece la înfăptuirea ei pentru că, dacă celelalte state își mențin caracterul administrativ unitar, măsurile lor economice ar face imposibilă viața organismului tripartit. O asemenea obiecție este justificată față de structurarea unui stat în sensul socialismului marxist, dar ea nu poate afecta ideea tripartiției organismului social. O asociere economică constrânsă de cadrul administrației statale actuale nu poate realiza relații economice avantajoase cu țările străine ce au o economie privat capitalistă. Întreprinderile economice administrate centralist sunt frânate în dezvoltarea lor liberă ce trebuie să domnească în relațiile cu țările străine. Inițiativa liberă și rapiditatea necesară pentru deciziile din cadrul unor asemenea relații pot fi obținute numai dacă producția internă și piața externă, ca și producția externă și piața internă se află într-un raport direct prin persoanele participante la acestea. Cine afirmă aceasta în privința marilor întovărășiri economice care urmează să fie administrate în mod centralist va avea întotdeauna dreptate, chiar dacă ocrotitorii acestor întovărășiri vor să atribuie conducătorilor de întreprinderi o largă autonomie. În practică, de exemplu, procurarea de materii prime la care trebuie să participe tot soiul de instanțe administrative, va determina un mers al afacerilor care nu poate fi adus în acord cu modalitatea în care trebuie satisfăcute cerințele străinătății. Dificultăți asemănătoare vor apărea atunci când trebuie făcute comenzi în străinătate.
Ideea tripartiției organismului social vrea să pună viața economică pe un teren propriu. Socialismul marxist face din start o organizație economică. Tripartiția desprinde viața economică de stat. De aceea ea nu poate lua alte măsuri decât cele ce rezultă din cerințele vieții economice înseși. Însă aceasta este nimicită dacă este clădită pe o administrație orientată centralist; în privința ordonării și organizării activității de producție ea trebuie să se bazeze pe inițiativa liberă a oamenilor participanți la economie. Legat de această inițiativă liberă poate fi faptul ca roadele producției din cadrul organismului social să corespundă nevoilor consumatorilor prin prețuri social justificate, așa cum am caracterizat în articolul precedent. Menținerea inițiativei libere a conducerii întreprinderilor este posibilă numai atunci când acestea nu sunt implicate într-o administrare centrală, ci se reunesc în asociații. În felul acesta se obține ca nu administrarea centralizată să fie determinantă pentru ceea ce se petrece în întreprinderi, ci întreprinderilor le rămâne libertatea deplină, iar orientarea socială a corpului economic provine din convențiile întreprinderilor autonome. Conducerea unei întreprinderi ce lucrează pentru export va putea acționa, în raportul cu străinătatea, dintr-o inițiativă pe deplin liberă; și ea va menține în țară relații cu acele asociații care sunt cele mai favorabile pentru ea în privința furnizării de materii prime și altele asemănătoare, necesare pentru satisfacerea cerințelor don străinătate. Același lucru este posibil și pentru o întreprindere care merge pe import. În orice caz va fi necesar ca prin comerțul cu străinătatea să nu se aducă în țară produse ale căror costuri de producție sau prețuri de vânzare să incomodeze costul vieții populației. La fel de puțin vor fi dereglate în țară prin relațiile cu străinătatea acele ramuri de producție în cadrul cărora nu se poate lucra din cauza prețului scăzut al mărfurilor corespunzătoare din străinătate. Dar acest lucru poate fi împiedicat prin acțiunea organizațiilor de asociații. Dacă o întreprindere sau o societate comercială ar voi să lucreze în modul indicat în dauna situației interne, ele ar putea fi împiedicate să o facă de către asociațiile corespunzătoare, de care nu se pot desprinde fără a-și face munca imposibilă. În orice caz poate interveni necesitatea de a plăti prețuri prea mari pentru anumite produse, care trebuie procurate din străinătate, dintr-un motiv sau altul. În cazul acestei necesități se pune problema menționată la pagina 126 din cartea mea Puncte centrale ale problemei sociale: „O administrație care nu are de a face decât cu circuitul vieții economice va putea duce la compensări ce rezultă a fi necesare în acest circuit. Dacă, de exemplu, o întreprindere nu va fi în stare să achite creditorilor săi dobânzile pentru economiile provenite din munca acestora și dacă totuși se recunoaște că această achitare corespunde unei necesități, i se va putea da ceea ce-i lipsește din celelalte întreprinderi economice pe baza înțelegerii libere cu toate persoanele asociate în cadrul acestora”. În felul acesta va putea fi compensat și prețul prea ridicat al unei mărfi din străinătate prin subvenții provenite din întreprinderi care pot realiza beneficii prea mari în raport cu necesitățile muncitorilor care lucrează în ele.
Pe lângă toate aceste măsuri prin care un organism social tripartit poate compensa dereglările rezultate din relația economică cu statele care nu vor să știe nimic despre tripartiție, mai pot fi necesare și altele care corespund principiului taxelor vamale protecționiste. Este ușor de întrevăzut că prin autonomizarea vieții economice aceste măsuri creează alte baze decât acelea care există atunci când tratarea importului și exportului este dependentă de deciziile majorității, care se nasc prin interesele juridice și spirituale ale grupurilor de oameni ce se asociază. Căci activitatea organizațiilor economice ce colaborează pe motive obiective va tinde (în sensul principiilor expuse la pagina 216) înspre formarea prețurilor eficiente din punct de vedere social, și în felul acesta prețurile nu vor putea rezulta din interesele de câștig ale grupurilor economice individuale. De aceea, viața economică a organismelor tripartite social va tinde spre idealul comerțului liber. Acesta va oferi, în domeniile economice unitare, baza cea mai favorabilă pentru ca în nici un ținut al Pământului să nu se producă mărfuri prea scumpe sau prea ieftine. Un corp social cu administrare economică proprie, înconjurat de organisme care nu sunt structurate tripartit va fi în orice caz constrâns să-și protejeze anumite ramuri de producție de la o ieftinire economică inacceptabilă, prin ridicarea taxelor vamale, a căror administrare este realizată de asociații de încredere în cadrul cercurilor vieții economice în favoarea interesului comun.
În cazul în care vor rezulta dezavantaje de maniera indicată pentru un organism tripartit izolat, se va putea întâmpla ca el să acționeze față de străinătate ca o configurație economică complexă, a cărei structură lăuntrică nu are importanță în raportul cu statele nestructurate tripartit, deoarece acest raport se bazează pe libera inițiativă a oamenilor productivi, și nu pe structura internă. Dimpotrivă, trecerea la tripartiție a unui stat va constitui, în cel mai înalt grad, un model pentru celelalte state. Și aceasta nu numai sub aspectul moral prin configurarea socială a vieții locuitorului organismului tripartit, ci și prin apariția de interese pur economice. Acestea vor rezulta prin aceea că pentru statele nestructurate tripartit se dovedește că e mult mai puțin profitabil dacă rămân la structura lor unitară, decât dacă ar trece la cea tripartită. Astfel că tocmai existența unui singur organism social tripartit poate da impulsul înlăturării piedicilor puse în calea configurării unei economii mondiale unitare. Faptul că el însuși nu poate suferi daune în calitatea sa de corp economic izolat, se poate determina prin structura sa bazată pe asociațiile libere; el poate face ca dereglarea determinată în statele nestructurate tripartit să nu ducă la boicotarea economiei sale prin aceea că prin structurarea rațională a muncii sale realizează anumite produse pe care străinătatea le poate obține în sensul cel mai favorabil numai de la el. Iar faptul că el constituie o oază în cadrul domeniului în care se află el alături de celelalte economii naționale va fi pentru acestea o dovadă că trecerea la tripartiție este un progres economic și general-uman.
Se afirmă astăzi – și pe drept cuvânt – din multe direcții că salvarea economiei mondiale ar trebui să vină prin ridicarea disponibilității de muncă ce a scăzut în măsura cea mai mare din cauza catastrofei mondiale. Cine cunoaște natura omenească poate ști că această disponibilitate de a munci poate apărea numai dacă se răspândește convingerea că în viitor munca se va desfășura sub raporturi sociale care să asigure oamenilor o existență umană. Credința că vechile reporturi sociale ar mai putea realiza acest lucru este zdruncinată în cercurile cele mai largi. Iar înlăuntrul anumitor domenii, catastrofa războiului mondial a nimicit complet această credință. Ideea tripartiției organismului social va avea o forță de convingere în direcția menționată. Prin perspectivele pe care le deschide ea în viitorul omenirii sociale, va determina impulsurile pentru muncă. Răspândirea ei în așa fel încât ea să poată fi preluată cu înțelegerea, aducând la tăcere ezitarea ce i se poate opune, pare a fi o parte esențială a sarcinii care s-a născut în prezent pentru problema socială.
