În cadrul actualelor mișcări sociale se vorbește mult despre organizațiile sociale, dar puțin despre oamenii sociali sau nesociali. „Problemei sociale” abia dacă i se dă atenția care se manifestă atunci când se ia în considerare faptul că organizațiile sociale își dobândesc caracterul lor social sau antisocial prin intermediul oamenilor care acționează în ele. Gânditorii socialiști consideră că în administrarea mijloacelor de producție de către societate trebuie să vadă ceea ce ar putea satisface cerințele unor largi cercuri ale poporului. Ei consideră deci, nici mai mult nici mai puțin, că printr-o asemenea administrare colaborarea dintre oameni se va configura în sens social. Ei au văzut că ordinea economică privat-capitalistă a dus la stări nesociale. Ei sunt de părere că dacă această ordine economică ar dispărea, ar înceta și efectele ei antisociale.
Desigur că prin formele moderne economice privat-capitaliste s-au creat daune sociale într-un perimetru foarte larg. Dar a fost oare dovedit cumva că aceasta ar fi o consecință necesară a acelei ordini economice? O ordine economică nu poate determina altceva prin propria ei esență decât de a-i aduce pe oameni în situații de viață în care să producă pentru ei și pentru alții bunuri într-un mod adecvat sau într-unul neadecvat. Ordinea economică modernă a adus mijloacele de producție în puterea unor persoane individuale sau a unor grupuri de persoane. Cuceririle tehnice au putut fi exploatate la maxim prin concentrarea de forțe economice, pentru oportunitățile practice. Atâta timp cât această forță este activă numai pe tărâmul producerii de bunuri, ea are, în mod esențial, o altă acțiune socială decât atunci când cuprinde domeniul vieții juridice sau pe acela al vieții spirituale. Iar această cuprindere a dus în decursul ultimelor secole la daune sociale pentru a căror înlăturare se străduiește Mișcarea socială modernă. Cel care se află în posesia mijloacelor de producție obține o supremație economică asupra celorlalți. Aceasta a dus la faptul ca el să găsească, în administrație și în reprezentanțele populare, forțele ajutătoare prin care el să-și poată procura și alte poziții de supremație socială față de cei dependenți din punct de vedere economic de el care, într-o ordine de stat democratică, poartă un caracter juridic practic. Tot așa, supremația economică a dus la o monopolizare a vieții spirituale de către puterile economice.
De aceea s-ar părea că este cel mai simplu să se înlăture supremația economică pentru a regla și supremația juridică și spirituală a acestor câtorva. Se ajunge la o asemenea „simplitate” a gândirii sociale dacă nu se reflectează la faptul că în contopirea oferită de viața modernă dintre activitatea tehnică și cea economică se află necesitatea de a lăsa să se dezvolte pe cât posibil de rodnic, în domeniul vieții economice, inițiativa și capacitatea individuală a fiecărui om. Modul în care trebuie să se producă în condițiile moderne face necesar acest lucru. Omul individual nu-și poate afirma capacitățile în domeniul economic dacă este legat în privința muncii și a deciziilor sale de voința societății. Oricât de puternic ne-ar orbi gândul că omul individual nu trebuie să producă pentru el ci pentru societate, corectitudinea acestui gând în cadrul anumitor granițe nu trebuie să ne împiedice să recunoaștem și celălalt adevăr, anume că din societate nu pot proveni decizii economice care să poată fi împlinite în modul de dorit de fiecare om în parte. De aceea o gândire conformă cu realitatea nu poate căuta vindecarea daunelor sociale într-o nouă configurare a vieții economice, prin care să intervină producția socializată în locul administrării mijloacelor de producție de către câteva persoane. Mai degrabă trebuie să ne străduim să împiedicăm apariția daunelor care pot lua naștere în cazul când predomină inițiativa și capacitatea unor persoane izolate, fără să împiedicăm această predominare. Acest lucru este posibil numai atunci când relațiile juridice dintre oamenii încadrați în economie nu vor fi influențate de interesele vieții economice și atunci când și ceea ce trebuie realizat pentru oameni prin viața spirituală este independent de aceste interese.
Nu se poate spune că administratorii vieții economice, în ciuda folosirii intereselor lor economice, pot să-și mențină o judecată sănătoasă în privința raporturilor juridice și că, deoarece ei cunosc bine necesitățile vieții economice din propria lor experiență și activitate, vor putea cel mai bine ordona și viața juridică ce urmează să se dezvolte în cadrul circuitului economic. Cine este de această părere nu dă atenție faptului că un om aflat într-un anumit domeniu al vieții poate dezvolta numai interesele acelui domeniu. Din cadrul vieții economice se pot dezvolta numai interese economice. Dacă e ca omul să dezvolte, din cadrul vieții economice, și interese juridice, acestea nu vor fi decât interese economice deghizate. Adevăratele interese juridice pot lua naștere numai pe un teren pe care viața juridică este cultivată separat. Pe un asemenea teren se poate pune întrebarea: ce anume este mai drept? Și dacă se procedează la reglări juridice în sensul unor astfel de întrebări, atunci ceea ce a luat naștere în felul acesta va influența și viața economică. Atunci nu vor trebui să i se impună omului individual limitări în privința însușirii puterii economice, căci această putere va duce numai la aceea ca el să-și desfășoare capacitățile în conformitate cu performanțele economice, dar nu și la faptul ca el să cucerească aceste capacități prin avantaje juridice.
Se poate ușor obiecta că relațiile juridice se manifestă totuși în raportul dintre oamenii încadrați în economie, deci nici nu pot fi cuprinse drept ceva separat în afara vieții economice. Din punct de vedere teoretic acest lucru este corect, ceea ce nu determină însă cu necesitate ca și din punct de vedere practic interesele economice să fie determinante pentru reglarea raporturilor juridice. Conducătorul spiritual al unei întreprinderi trebuie să se afle într-o relație juridică cu muncitorii din acea întreprindere, ceea ce nu condiționează faptul că el are un cuvânt de spus în calitatea sa de conducător al întreprinderii la stabilirea acestei relații. Dar el va avea un cuvânt de spus și își va arunca în balanță supremația economică în cazul în care activitatea economică și reglarea relațiilor juridice se desfășoară pe un teren administrativ comun. Numai atunci când justiția este stabilită pe un teren în care nu se pune câtuși de puțin problema luării în considerare a activității economice iar activitatea economică nu poate dobândi nicio putere în privința prescripțiilor acestei justiții, acestea două vor putea conlucra în așa fel încât sentimentul juridic al omului să nu fie afectat și capacitatea de conducere economică să nu devină, dintr-o binecuvântare pentru toată lumea, o calamitate.
Atunci când cei puternici în domeniul economic se află în situația de a-și folosi puterea pentru cucerirea avantajelor juridice, se va dezvolta la cei slabi din punct de vedere economic rezistența și opunerea față de aceste avantaje. Iar această situație, în cazul în care s-a intensificat suficient de mult, va duce la zguduiri revoluționare. Dacă prin existența unui anumit fundament juridic este imposibilă nașterea unor asemenea avantaje juridice, nu vor putea interveni astfel de zguduiri. Ceea ce se va întâmpla încontinuu pornind de la acest fundament juridic va fi o manifestare ordonată a forțelor care, fără aceasta, s-ar acumula în oameni ducând la descărcări forțate. Cine vrea să evite revoluțiile trebuie să se gândească la întemeierea unei ordini sociale în cadrul căreia să se repartizeze în timp ceea ce altfel ar vrea să se înfăptuiască într-un singur moment istoric.
Se va spune că în Mișcarea socială modernă nu se pune în primul rând problema relațiilor juridice, ci aceea a depășirii inegalităților economice. La această obiecție trebuie să replicăm că cerințele care trăiesc în oameni nu sunt în nici un caz exprimate întotdeauna corect prin gândurile pe care le alcătuiește conștiența în privința lor. Aceste gânduri conștiente constituie rezultatul a ceea ce poate fi experimentat în mod direct. Dar ceea ce aduce cerințele la lumină constituie raporturile mai profunde ale vieții, care nu pot fi experimentate nemijlocit. Cel care se gândește la producerea acelor stări ale vieții prin care sunt satisfăcute aceste necesități, va trebui să încerce să pătrundă în corelații mai adânci. Considerarea relațiilor existente în ultima vreme dintre justiție și economie relevă faptul că viața juridică a oamenilor a ajuns dependentă de cea economică. Dacă s-ar tinde să se îndepărteze în mod exterior inegalitățile economice apărute în urma acestei dependențe printr-o modificare exterioară a formelor economice, atunci ar trebui să rezulte, într-un timp scurt, alte inegalități asemănătoare, dacă formelor economice li se lasă în continuare posibilitatea să creeze din sine formele juridice. Numai atunci când se vor produce situații ale vieții sociale în cadrul cărora, pe lângă cerințele și interesele economice, pot fi viețuite și satisfăcute de sine-stătător și cele juridice, se va ajunge cu adevărat la ceea ce se impune prin Mișcarea socială la suprafața existenței omenirii moderne.
În același mod trebuie să ne apropiem de relațiile vieții spirituale, cu viața juridică și cea economică. Datorită raporturilor care s-au creat în decursul ultimelor secole, cultivarea vieții spirituale din sine însăși a putut să-și exercite influența asupra vieții politico-juridice și economice numai într-o măsură foarte restrânsă. Din interesele puterii juridice statale s-a configurat una dintre cele mai importante ramuri ale cultivării spiritului: esența educațională și învățământul. Oamenii au fost educați și lor li s-a predat așa cum corespundea necesităților statului. Iar la necesitățile statului s-a mai adăugat și puterea economică. Cel care urma să ajungă ca om la dezvoltarea capacităților sale în cadrul direcțiilor existente în privința învățământului și a educației, trebuia să facă acest lucru pe baza puterii economice ce exista în cercul său de viață. În felul acesta, puterile spirituale care puteau fi activate în cadrul vieții politico-juridice și a celei economice, aveau pe deplin amprenta acestei vieți. De aceea, o viață spirituală liberă trebuia să renunțe la a-și transfera realizările în viața politico-statală. Iar în domeniul economic putea face acest lucru numai în măsura în care acesta se mai menținuse încă independent de viața politico-statală. În cadrul economiei se revelează necesitatea de a lăsa aceste capacități să se afirme, deoarece fecunditatea lor se stinge dacă domină numai cel incapabil, dar care deține puterea prin raporturile economice. Dacă s-ar înfăptui însă tendința multor gânditori socialiști de a administra viața economică după modelul celei politico-juridice, atunci cultivarea vieții spirituale libere ar fi deplin exclusă din viața publică. Însă o viață spirituală care trebuie să se dezvolte aparte de realitatea politico-juridică și de cea economică, se înstrăinează de viață. Ea ar trebui să-și extragă conținutul din surse care nu sunt legate de această realitate într-o manieră plină de viață, și atunci își configurează conținutul în decursul timpului în așa fel încât devine o abstracțiune vie, pe lângă această realitate, și nu produce în ea nici un efect obiectiv. În acest mod iau naștere doi curenți în viața spirituală. Unul dintre ei își extrage conținutul din cerințele politico-juridice și ale vieții economice ce apar de la o zi la alta, și încearcă să realizeze creații ce rezultă din aceste cerințe. În acest caz, ea nu pătrunde până la necesitățile entității spirituale ale omului. Ea ia măsuri exterioare și îl încadrează pe om în acestea, fără să asculte ce are de spus natura lăuntrică a omului în această privință. Celălalt curent pornește de la necesitățile lăuntrice de cunoaștere și idealurile volitive. Ea le configurează pe acestea așa cum o cere lăuntrul omului. Însă aceste cunoștințe provin din observare. Ele nu reprezintă un „precipitat” a ceea ce se află în practica vieții. Și aceste idealuri s-au născut din reprezentările în privința a ceea ce este adevărat, frumos și bun. Dar ele nu au puterea să configureze practica vieții. Gândiți-vă numai cât de departe de practica vieții unui comerciant, al unui industriaș sau al unui funcționar de stat sunt viețuite lăuntric reprezentările cognitive, idealurile religioase și interesele artistice ale acestora, și câte idei sunt conținute în activitatea aceluia care le exprimă prin contabilitate, sau care este condiționat să le pregătească în procesul educației și învățământului, la cel care este încadrat în acestea prin profesiunea sa. Între cei doi curenți spirituali se află o prăpastie. Aceasta a crescut și mai mult în ultima vreme prin faptul că a devenit determinant pentru raportul omului cu realitatea acel mod de reprezentare ce-și are deplina justificare în cadrul științelor naturii. Acest mod de reprezentare pornește de la cunoașterea legilor lucrurilor și proceselor ce se află în afara domeniului activității și eficienței umane. În felul acesta, omul este oarecum numai spectatorul celor pe care le cuprinde în legile naturii. Și dacă el aplică legile naturii în tehnică, el nu face decât să determine să se întâmple ceea ce este produs de niște forțe care se află în afara ființei sale. Cunoașterea prin care el practică aceste lucruri poartă un caracter diferit de propria sa natură. Ea nu îi revelează nimic despre ceea ce se desfășoară în procesele Universului, întrețesut în propria sa ființă. Pentru a cunoaște acest lucru el are nevoie de o concepție care să reunească lumea exterioară omului cu cea interioară lui.
Înspre o asemenea cunoaștere tinde știința spirituală modernă orientată antroposofic. Ea recunoaște întru totul importanța modului de gândire natural-științific pentru progresul omenirii contemporane. Dar ei îi este limpede faptul că ceea ce este mijlocit prin intermediul cunoașterii natural-științifice cuprinde doar omul exterior. Ea recunoaște și importanța concepțiilor religioase despre lume, dar este conștientă de faptul că aceste concepții despre lume au devenit în ultima vreme o problemă lăuntrică a sufletelor, pe lângă care se desfășoară viața exterioară fără a fi configurată de către oameni.
Pentru a ajunge la cunoașterea ei, știința spirituală prezintă anumite cerințe față de care omul este prea puțin dezvoltat pentru început, din motivul că în ultimele secole s-a obișnuit să se familiarizeze cu practica vieții, respectiv cu viața sufletească lăuntrică, ca și cu două domenii separate între ele. Din această obișnuință a rezultat concepția care aduce lipsă de încredere în prezent în orice strădanie care vrea să realizeze o configurare a vieții sociale pornind de la înțelegerea spirituală. Oamenii au în vedere ceea ce au viețuit ca idei sociale născute dintr-o viață spirituală străină de viață. Atunci când este vorba despre asemenea idei ne amintim de Saint Simon [ Nota 45 ], Fourier și alții. Părerea pe care șiț-au format-o oamenii despre asemenea idei este justificată, pentru că ele s-au dezvoltat dintr-o direcție de cunoaștere care nu a fost viețuită în realitate, ci născocită. Și din această părere s-a generalizat aceea că nici o manieră spirituală nu este potrivită să dea naștere la idei care să fie atât de înrudite cu practica vieții încât să poată fi înfăptuite în cadrul ei. Iar din această părere generalizată s-au născut concepțiile care se reduc prin înfățișarea lor actuală mai mult sau mai puțin la Marx. Purtătorii lor nu au nimic din ideile care ar trebui să fie active pentru producerea unor stări satisfăcătoare din punct de vedere social, ci ei afirmă că dezvoltarea realităților economice ar trebui să ducă la un țel în care aceste stări să rezulte de la sine. Anume se vrea să se lase practica vieții să-și urmeze cursul, pe motivul că ideile ar fi neputincioase în cadrul acestei practici. Oamenii au pierdut încrederea în puterea vieții spirituale. Ei nu cred că ar putea să existe o asemenea viață spirituală care să învingă cele cărora li se acordă în ultimele secole o valabilitate generală. Dar înspre o astfel de viață spirituală se tinde prin știința spirituală orientată antroposofic. Aceasta caută să-și extragă valorile din acele izvoare care sunt totodată izvoare ale realității. Forțele care domnesc în natura umană cea mai lăuntrică sunt aceleași cu cele active în realitatea din exteriorul omului. Modul de reprezentare natural-științific coboară până la aceste forțe prin prelucrarea rațională în forma legilor naturii, a experiențelor dobândite din realitățile exterioare. Dar concepțiile despre lume care se întemeiază pe baze mai mult sau mai puțin religioase, nu se mai unesc în prezent cu aceste forțe. Ele preiau cele transmise prin tradiție, fără să pătrundă până la originea lor dinlăuntrul omului. Dar știința spirituală încearcă să ajungă la această origine a lor. Ea elaborează metode de cunoaștere prin care se coboară înlăuntrul omului, acolo unde fenomenele exterioare se continuă înlăuntrul omului. Cunoștințele științei spirituale reprezintă înlăuntrul omului realitate viețuită. Ele se reunesc în idei care nu sunt născocite, ci sunt saturate de forțele realității. De aceea astfel de idei sunt capabile și să poarte în sine forța realității, atunci când vor să fie dătătoare de direcție pentru voința socială. Putem înțelege faptul că oamenii au pentru început o anumită neîncredere față de această știință spirituală. Dar ei își vor menține această neîncredere numai atâta timp cât nu vor recunoaște că ea este esențialmente diferită de acel curent științific care s-a configurat în ultima vreme și despre care se acceptă în general că ar fi singurul posibil. Dacă omul se străduiește să realizeze această diferență, atunci nu va mai crede că ideile sociale trebuie evitate atunci când vrem să configurăm practic realitățile sociale, ci ei vor deveni conștienți că ideile sociale practice pot fi dobândite numai dintr-o viață spirituală care abordează calea înspre rădăcinile ființei omenești. Atunci se va putea și vedea că realitățile sociale din ultima vreme au ajuns în dezordine pentru că oamenii au încercat să le domine prin gânduri contrazise în permanență de realitate.
O concepție spirituală care pătrunde în entitatea omului găsește acolo impulsuri spre acțiune care sunt incontestabil bune și în sens moral. Căci impulsul spre rău ia naștere în om numai prin aceea că el aduce la tăcere, în gândurile și sentimentele sale, adâncurile ființei sale. Dacă ideile sociale vor fi deci obținute prin această concepție spirituală avută în vedere aici, atunci ele vor trebui să fie în conformitate cu natura lor, totodată și idei morale. Și pentru că ele nu sunt idei născocite ci idei viețuite, au puterea să cuprindă voința și să trăiască în continuare în acțiune. Gândirea socială și gândirea morală confluează pentru adevărata concepție spirituală. Viața pe care o dezvoltă o asemenea concepție spirituală este lăuntric înrudită cu acea activitate vitală pe care omul o dezvoltă și în acțiunile practice curente. În felul acesta, dispoziția socială, impulsurile morale și comportamentul practic în viață vor fi atât de mult întrețesute între ele, încât vor constitui o unitate.
Însă o asemenea spiritualitate poate prospera numai dacă ea se dezvoltă în totală independență de forțele care nu provin nemijlocit din însăși viața spirituală. Reglarea juridic-statală a normelor spirituale preia vieții spirituale puterea forțelor ei. Dimpotrivă, o viață spirituală lăsată cu totul în seama intereselor și impulsurilor existente în ea va cuprinde tot ceea ce execută omul în viața socială. – Se obiectează mereu că oamenii trebuie să devină mai întâi cu totul altfel, dacă vrem să clădim comportamentul social pe impulsurile morale. Cu acest prilej nu se reflectă care sunt impulsurile morale care se atrofiază în om dacă nu sunt lăsate să se nască dintr-o viață spirituală liberă, ci li se dă o direcție pe care o poate adopta o configurație socială politico-juridică pentru domeniile sale de activitate prescrise. Un om educat și instruit într-o viață spirituală liberă va purta în orice caz, în profesiunea sa, din proprie inițiativă, câte ceva care poartă amprenta precisă a caracterului său. El nu se va lăsa angrenat în mecanismul social ca o roată la mașină. Dar în ultimă instanță, cele aduse de el nu vor micșora armonia întregului, ci o vor mări. Ceea ce se petrece în locuri izolate ale vieții sociale va fi expresia a ceea ce trăiește în spiritele oamenilor care lucrează în acele locuri.
Oamenii care respiră într-o atmosferă sufletească constituită într-unul din modurile spirituale caracterizate aici vor vivifia instituțiile cerute de finalitatea economică într-un sens care satisface cerințele sociale. Cu oameni a căror natură lăuntrică nu se știe una cu preocuparea lor exterioară, organizațiile care cred că satisfac aceste necesități nu vor putea acționa social. Căci nu organizațiile pot acționa social din sine, ci oamenii având o dispoziție socială într-o organizație juridică creată din interese juridice vii și într-o viață economică care produce bunuri ce servesc necesităților în modul cel mai util posibil.
Dacă viața spirituală este o viață liberă care se dezvoltă numai din ea însăși, care își are în sine însăși impulsurile, atunci viața juridică va prospera cu atât mai bine cu cât oamenii vor fi educați printr-o experiență spirituală vie să devină tot mai înțelegători față de reglarea relațiilor lor juridice; și atunci și viața economică va fi rodnică în măsura în care oamenii au devenit capabili pentru aceasta prin educație spirituală.
Tot ceea ce s-a realizat în comunitatea umană ca organizații constituie pentru început rezultatul voinței purtată de intenții. Viața spirituală a acționat la această înfăptuire. Numai atunci când viața se configurează în mod complicat, așa cum s-a petrecut sub influența modului de producție tehnicist al perioadei contemporane, voința purtată de gândire își pierde legătura cu realitățile sociale. Acestea merg atunci pe calea lor mecanică proprie. Iar omul caută, într-un colț retras al spiritului său, conținutul prin care își satisface necesitățile sufletești. Din mersul realităților asupra căruia voința purtată de spirit a omului individual nu are nicio putere, au fost create stările înspre a căror modificare tinde Mișcarea socială modernă. Pentru că spiritul care lucrează în viața juridică și în circuitul economic nu mai este acela prin care omul individual să-și afle calea în viața spirituală, acesta se vede ajuns într-o ordine socială care nu-l lasă să se dezvolte ca om individual din punct de vedere juridic și economic. – Oamenii care nu întrevăd acest lucru vor aduce mereu, unei concepții care vrea să divizeze organismul social în domenii autoadministrate ale vieții spirituale, ale statului de drept juridic și al circuitului economic, obiecția că în felul acesta unitatea necesară a vieții sociale ar fi afectată în mod negativ. Acestora trebuie să li se obiecteze că această unitate se distruge singură, în măsura în care se vrea ca ea să se mențină singură. Căci viața juridică ce se dezvoltă din viața economică subminează această putere economică prin acțiunea sa, deoarece ea este resimțită de slăbiciunea economică drept un corp străin în organismul social. Iar spiritul care va domni în viața juridică și cea economică, în cazul în care acestea vor să-și regleze de la sine activitatea, va condamna spiritul viu care vrea să se impună din izvorul sufletesc al omului individual la neputință față de viața practică. Dacă însă într-un domeniu de sine-stătător ordinea juridică va fi creată din conștiența juridică iar în viața spirituală liberă va fi dezvoltată voința individuală purtată de spirit, atunci ordinea juridică și puterea spirituală vor acționa într-o unitate cu activitate economică. Ele vor putea face acest lucru dacă se vor constitui în domenii autonome ale vieții, în conformitate cu propria lor esență. Și tocmai prin această separare vor putea ele aborda calea către uitate, în timp ce atunci când se constituie într-o unitate artificială, se înstrăinează.
Unii gânditori socialiști vor combate concepția pe care o caracterizez eu prin cuvintele: Stările înspre care merită să se tindă din punct de vedere economic nu pot produce o divizare a organismului social, ci numai organizația economică corespunzătoare. Cel care vorbește astfel nu dă atenție faptului că în organizația economică sunt activi oameni dotați cu voință. Dacă i se va spune acest lucru va zâmbi, pentru că îl găsește de la sine-înțeles. Și cu toate acestea, el are în vedere o structură socială în care acest „de la sine-înțeles” nu urmează să fie luat în considerare. În organizația economică urmează să stăpânească o voință comună. Însă aceasta trebuie să fie rezultatul voințelor individuale ale oamenilor reuniți în organizații. Aceste voințe individuale nu se vor afirma dacă voința comună provine exclusiv din gândurile organizației economice. Dar ele se vor dezvolta nestânjenit dacă pe lângă domeniul economic se află un domeniu juridic în care nu sunt determinante punctele de vedere economice, ci numai cele ale conștienței juridice; și dacă pe lângă acestea două își găsește spațiu și o viață spirituală liberă, care nu urmează decât impulsuri spirituale. Atunci nu se va naște o ordine socială cu acțiune mecanică, față de care voințele umane individuale nu se pot adapta pentru o durată mai mare, ci oamenii vor găsi posibilitatea de a configura încontinuu stările sociale din voințele lor individuale orientate social. În viața spirituală liberă, voința individuală își va menține direcția socială; în statul de drept constituțional, din voința individuală acordată social se va forma voința colectivă cu acțiune justă. Iar voințele individuale orientate social, organizate prin ordinea juridică autonomă, se vor activa în producerea și repartiția bunurilor în circuitul economic în conformitate cu cerințele sociale.
Majorității oamenilor le lipsește încă, în ziua de azi, credința în posibilitatea de a întemeia o ordine socială satisfăcătoare din punct de vedere social, pornind de la voințele individuale. Această credință le lipsește deoarece ea nu poate lua naștere dintr-o viață spirituală care s-a dezvoltat în dependență de viața economică și de cea statală. O spiritualitate care nu se dezvoltă în libertate din însăși viața spiritului ci dintr-o organizație exterioară, nu va ști care sunt într-adevăr facultățile spiritului. Ea va încerca să caute să îl conducă, pentru că nu devine conștientă că de fapt el se conduce pe sine însuși, numai să-și poată procura puterea din propriile sale izvoare. Ea ar dori să facă să se nască și o conducere a spiritului ca efect secundar al organizației economice și juridice, și nu observă că ordinea economică și cea juridică pot trăi numai atunci când sunt pătrunse de spiritul ce-și urmează propriile legi.
De configurarea noii ordini sociale nu ține numai o bună-voință, ci și curajul care se opune necredinței în puterea spiritului. Acest curaj poate fi vivifiat de o adevărată concepție despre spirit, pentru că aceasta se simte capabilă să producă idei care nu servesc numai unei orientări sufletești lăuntrice, ci care, pe măsură ce se nasc, poartă deja în sine germenii structurării practice a vieții. Voința de a coborî în profunzimile spirituale poate deveni atât de puternică încât să co-acționeze în tot ceea ce înfăptuiește omul.
Atunci când vorbim despre o concepție spirituală ce-și are rădăcinile în viață, suntem adesea înțeleși de cei mai mulți ca și cum am avea în vedere suma impulsurilor de care este determinat un om care se deplasează pe traiectoria obișnuită a vieții sale și care consideră orice intervenție sub aspect spiritual în cele obișnuite, drept o excentricitate idealistă. Concepția spirituală pe care o avem noi aici în vedere nu trebuie însă confundată cu o spiritualitate abstractă, care nu-și poate prelungi interesele în practica vieții, și nici cu acea direcție spirituală care de fapt neagă imediat spiritul îndată ce se gândește la orientarea practică în viață. Aceste două tipuri de concepții nu devin conștiente de modul în care guvernează spiritul în realitatea vieții exterioare, și de aceea ele nu simt o necesitate reală de a pătrunde conștient în această guvernare. Numai o astfel de nevoie poate produce însă acea cunoaștere care vede „problema socială” în adevărata lumină. Actualele încercări de soluționare a acestei „probleme” apar nesatisfăcătoare deoarece multora le mai lipsește încă posibilitatea de a vedea care este adevăratul conținut al problemei. Problema apare în domeniile economice și se caută organizații economice care să poată da răspunsurile. Se crede că soluția se va afla în transformări economice. Nu se recunoaște faptul că astfel de transformări se pot înfăptui numai prin intermediul acelor forțe care pot fi eliberate prin învierea vieții spirituale și juridice autonome, pornind de la natura omenească.
