În cele ce urmează vor fi expuse condițiile care trebuie să stea la baza unei dezvoltări oculte. Să nu creadă nimeni că ar putea să progreseze prin diverse măsuri luate pe planul vieții exterioare sau al celei interioare, dacă nu îndeplinește aceste condiții. Toate exercițiile de meditație, concentrare și celelalte vor fi fără valoare, în anumite privințe chiar dăunătoare, dacă viața nu este organizată în sensul acestor condiții. Omului nu i se pot da nici un fel de puteri; pot fi doar dezvoltate cele care se află deja în el. Acestea nu se dezvoltă de la sine, căci în fața lor se ridică piedici exterioare și interioare. Piedicile exterioare sunt înlăturate prin următoarele reguli de viață. Cele lăuntrice, prin îndrumările speciale asupra meditației și concentrării ș.a.m.d.
Prima condiție este însușirea unei gândiri cu totul limpede. În acest scop, chiar și pentru foarte scurt timp din zi, să zicem pentru cinci minute, (cu cât timpul e mai lung, cu atât mai bine), trebuie să te eliberezi de mișcarea gândurilor. Trebuie să devii stăpân pe lumea gândurilor tale. Nu ești stăpân câtă vreme relațiile exterioare, profesia, anumite tradiții, raporturile sociale, ba chiar apartenența la o anumită națiune, ora din zi, anumite activități, ș.a.m.d. sunt cele care îți impun ce și cum să gândești. Pentru intervalul mai sus amintit trebuie așadar să-ți golești de bunăvoie sufletul de mișcarea obișnuită, cotidiană a gândurilor și să te fixezi, din proprie inițiativă cu un gând în centrul sufletului. Să nu se creadă că trebuie să fie un gând deosebit sau interesant; ceea ce trebuie atins în direcția ocultă va fi chiar mai bine atins dacă la început te străduiești să alegi un gând cât se poate de puțin interesant și semnificativ. Prin aceasta puterea autonomă a gândirii, despre care e vorba, va fi mai puternic stimulată decât în cazul unui gând interesant, căci acesta atrage după sine gândirea. E mai bine să lucrezi la îndeplinirea acestei condiții a controlului mental ocupându-te de un ac cu gămălie decât de Napoleon. Îți zici: pornesc acum de la acest gând și fac să se înșiruie în jurul lui, prin cea mai personală inițiativă lăuntrică, tot ceea ce poate fi obiectiv legat de el. La sfârșitul intervalului, gândul trebuie să stea în fața sufletului tot atât de colorat și viu ca la început. Să se facă acest exercițiu zi de zi, cel puțin timp de o lună; gândul poate fi schimbat în fiecare zi dar poate fi și păstrat mai multe zile. La încheierea unui astfel de exercițiu încercați să conștientizați deplin sentimentul interior de soliditate și siguranță, care va putea fi repede observat la o atenție subtilă asupra propriului suflet, și încheiați apoi exercițiul gândindu-vă la cap și la mijlocul spatelui (creier și măduva spinării) ca și cum ați vrea să turnați acel sentiment în această parte a corpului.
După ce a-ți exersat astfel timp de aproximativ o lună, puteți adăoga o a doua cerință. Încercați să inventați orice acțiune pe care știți sigur că nu v-ați fi propus-o în cursul obișnuit al vieții de până acum. Faceți-vă singuri o datorie din îndeplinirea ei zilnică. Va fi bine dacă acțiunea aleasă va cere, pentru realizarea ei, un interval cât mai mare de timp. Totodată este bine să se înceapă cu o acțiune lipsită de importanță, pentru care să fie nevoie ‒ ca să zicem așa ‒ să te constrângi: de pildă să te ocupi la un anumit ceas al zilei cu udarea florii pe care ai cumpărat-o. După un timp trebuie să se alăture o a doua acțiune asemănătoare, apoi o a treia și așa mai departe, câte poți îndeplini păstrând toate celelalte îndatoriri. Și acest exercițiu trebuie să dureze tot cam o lună. E necesar însă ca în timpul acestei a doua luni să continui cât poți și primul exercițiu, chiar dacă nu exclusiv, ca în prima lună. Dar nu trebuie neglijat, căci altfel vei observa destul de repede că fructele primei luni dispar și reîncepe vechiul tipic al gândirii necontrolate. Trebuie vegheat cu grijă ca aceste fructe, odată câștigate, să nu se piardă. Când ai în urmă, prin cel de-al doilea exercițiu, o asemenea inițiativă-acțiune îndeplinită, devino conștient, printr-o atenție subtilă, de sentimentul imboldului spre activitate din lăuntrul sufletului și toarnă acest sentiment tot așa în trup, lăsându-l să curgă din cap până deasupra inimii.
În a treia lună noul exercițiu va consta în concentrarea pe formarea unui calm, care să te ridice deasupra oscilațiilor generate de plăcere și durere, bucurie și suferință; stările de „fericit până-n cer” și „supărat de moarte” trebuie să fie înlocuite conștient cu o stare sufletească echilibrată. Ești atent ca nici o bucurie să nu te ducă la exaltare, nici o durere să nu te doboare la pământ, nici o experiență să nu te târască spre furie sau necaz nemăsurat, nici o așteptare să nu te umple de neliniște sau teamă, nici o situație să nu te zăpăcească ș.a.m.d. Să nu vă temeți că un astfel de exercițiu îl poate face pe om searbăd și sărac în sentimente; veți remarca mai curând că în locul a ceea ce se pierde printr-un exercițiu ca acesta, apar însușiri limpezite ale sufletului; îndeosebi, într-o bună zi, veți putea simți, prin atenția subtilă, o liniște interioară în corp; ca și în celelalte cazuri anterioare, vărsați-o în trup lăsând-o să iradieze din inimă spre mâini, picioare și la urmă spre cap. În acest caz, firește, așa ceva nu poate fi întreprins după fiecare exercițiu separat, căci în fond nu cu un exercițiu izolat avem de a face, ci cu o atenție continuă asupra viații interioare a sufletului. Zilnic, măcar o dată, această liniște lăuntrică trebuie chemată înaintea sufletului, după care să se treacă la exercițiul iradierii spre inimă. Cu exercițiile primelor două luni trebuie procedat așa cum s-a procedat în luna a doua cu exercițiul primei luni.
Ca exercițiu pentru a patra lună trebuie să-ți însușești așa-numita pozitivitate. Ea constă din a căuta totdeauna ceea ce este bun, eminent, frumos ș.a.m.d. în toate experiențele, ființele și lucrurile. Am putea caracteriza cel mai bine această însușire a sufletului printr-o legendă persană despre Christos Isus. Pe când Acesta făcea o călătorie împreună cu ucenicii săi, văzură, pe marginea drumului un câine, intrat deja în putrefacție. Toți ucenicii se depărtară de dezgustătoarea priveliște, numai Christos Isus rămase, privi atent animalul și spuse: „Ce dinți minunați are animalul!” Acolo unde ceilalți văzuseră doar lucrul respingător, urât, el căuta frumosul. Așa trebuie să tindă discipolul esoteric spre căutarea a ceea ce este pozitiv în orice fenomen, în oricare ființă. El va remarca, foarte curând, că sub un înveliș urât se află o frumusețe ascunsă, că sub înfățișarea chiar și a unui unui răufăcător se află ascuns ceva bun, că sub înfățișarea unui nebun s-a ascuns într-un fel oarecare sufletul divin. Acest exercițiu se află într-o anumită legătură cu ceea ce se numește înfrânarea criticii. Acest lucru nu trebuie înțeles ca și cum de aici înainte negrului ar trebui să-i spui că e alb și albului că e negru. Există însă o deosebire între o judecata rostită pornind doar de la propria personalitate inspirată din simpatia sau antipatia acestei singure personalități. Și există un punct de vedere care se transpune afectuos în fenomenul străin sau ființa străină și se întreabă pretutindeni: „cum se face că aceasta este așa, sau că face așa?” Un asemenea punct de vedere ajunge de la sine să se străduiască mai degrabă să ajute imperfecțiunea decât să o critice și să o dojenească. Nu poate fi făcută aici obiecția că situațiile de viață impun multor oameni să certe și să judece. Căci atunci aceste situații de viață sunt tocmai de așa natură, încât persoana în chestiune nu poate trece printr-o adevărată educație ocultă. Există într-adevăr multe situații de viață care fac ca o asemenea educație ocultă să nu fie posibilă într-o mare măsură. Atunci omul nu trebuie să ceară, cu nerăbdare, ca în ciuda situației, să facă totuși progrese care pot fi făcute numai în anumite condiții. Cine timp de o lună, se orientează conștient spre ceea ce este pozitiv în toate experiențele sale, va remarca, treptat, că în lăuntrul său se strecoară un sentiment ca și cum pielea sa ar deveni permeabilă din toate părțile, iar sufletul i s-ar deschide larg față de toate procesele tainice și subtile din jurul său, care înainte îi scăpau cu totul atenției. Tocmai despre aceasta este vorba: să înfrângi neatenția caracteristică fiecărui om față de asemenea fenomene subtile. Odată ce ai observat că sentimentul pe care l-am descris se impune în suflet ca un fel de seninătate, silește-te să-l îndrepți, în cuget, spre inimă, și de aici să-l lași să curgă spre ochi și apoi să-l faci să iradieze în spațiu, în fața și în jurul omului. Vei constata că în felul acesta stabilești un raport intim cu acest spațiu. Ai sentimentul că crești, într-un fel, dincolo de tine. Înveți să privești o parte a ambianței tale ca pe ceva ce-ți aparține. Se cere destul de multă concentrare la acest exercițiu, și înainte de toate, o recunoaștere a faptului că tot ce ține de impulsivitate, pasiune, intensitate afectivă acționează nimicitor asupra stării indicate. Cu repetarea exercițiilor din primele două luni se procedează așa cum s-a arătat la lunile anterioare.
În luna a cincea vei încerca să cultivi în tine sentimentul că întâmpin cu totul firesc oricare experiență. Cu modul de gândire al unor oameni care spun față de un lucru tocmai auzit sau văzut: „Așa ceva n-am mai auzit, așa ceva n-am mai văzut vreodată, nu cred așa ceva, e amăgire”, cu un astfel de mod de a gândi trebuie să o rupă total discipolul esoteric. Trebuie să fie gata să accepte în fiecare moment o nouă experiență. Ceea ce i s-a părut până acum lege, ceea ce a considerat ca posibil nu trebuie să constituie cătușa care să-l oprească a primi un nou adevăr. Exemplul pe care-l vom da este desigur cam radical, dar exprimă adevărul: dacă vine cineva la discipolul esoteric și îi spune: „Știi că turnul bisericii X stă de astă noapte cu totul strâmb?”, discipolul trebuie să lase o portiță deschisă pentru credința posibilă că noțiunile sale de până acum asupra legilor naturii pot totuși cunoaște o lărgire printr-un fapt aparent atât de nemaipomenit. Cel care, în a cincea lună, își orientează atenția spre dobândirea unui asemenea mod de a gândi, va observa că în sufletul său se strecoară un sentiment că în acel spațiu, despre care s-a vorbit la exercițiul lunii a patra, ceva ar căpăta viață, ceva începe să se miște. Acest sentiment este deosebit de fin și de subtil. Trebuie să te străduiești să prinzi această subtilă vibrație a ambianței și să o lași să te pătrundă prin cele cinci simțuri, anume prin ochi, urechi și prin piele, în sensul în care aceasta din urmă conține simțul căldurii. Pe această treaptă de dezvoltare esoterică să se acorde mai puțină atenție impresiilor provenite de la imboldurile din simțurile inferioare: gustul, mirosul și pipăitul. Încă nu e pe deplin posibil, pe această treaptă, să deosebești numeroasele înrâuriri rele de cele bune, cu care, în acest domeniu, sunt amestecate; de aceea, discipolul va lăsa această sarcină în seama unei etape ulterioare.
În a șasea lună trebui să te străduiești să practici sistematic toate cele cinci exerciții mereu și mereu într-o alternare regulată. Prin aceasta se va forma treptat un frumos echilibru sufletesc. Vei observa că dispare tot ce era nemulțumire în legătură fenomenele și esența lumii. O dispoziție interioară care împacă toate trăirile pune stăpânire pe suflet, o dispoziție care nu este nicidecum indiferență, ci dimpotrivă, tocmai dă putere de a lucra cu adevărat îmbunătățind lumea. Se deschide înțelegerea plină de liniște a acelor lucruri care mai înainte erau cu totul închise pentru suflet. Chiar mersul și gesturile omului se schimbă sub influența unor asemenea exerciții, iar într-o bună zi el va observa că și scrisul său a căpătat un alt caracter; atunci îi este îngăduit să-și spună că e pe cale să ajungă la o primă treaptă pe drumul spre înălțimi. Insist încă o dată asupra următoarelor două lucruri:
Întâi, că cele șase exerciții descrise paralizează influența vătămătoare pe care alte exerciții oculte pot să o aibă, astfel încât rămâne numai ce este favorabil. Al doilea, că numai ele asigură un efect pozitiv al muncii de meditație și concentrare. Doar simpla aplicare scrupuloasă a moralei uzuale nu este de ajuns pentru discipolul esoteric, căci această morală poate să fie foarte egoistă, dacă omul își spune: vreau să fiu bun ca să fiu considerat bun. Discipolul esoteric face binele nu pentru că trebuie să fie considerat bun, ci pentru că își dă treptat seama că binele în sine duce evoluția înainte, în timp ce răul și nesăbuința și urâțenia ridică obstacole în calea acestei evoluții.
Următoarele reguli trebuie înțelese în sensul că fiecare elev esoteric își va organiza cât se poate de bine viața în așa fel, încât să se observe și să se ghideze permanent în vederea trăirii cerințelor în interiorul său. Orice educație esoterică, mai cu seamă dacă se ridică în regiunile superioare, poate duce numai la nenorocirea și tulburarea elevului dacă asemenea reguli nu sunt respectate. Nimeni n-are însă vreun motiv să se sperie de o asemenea educație dacă se străduiește să trăiască în spiritul acestor reguli. Și nici să-și piardă încrederea nu este justificat, dacă ar trebui să-și spună: „Îndeplinesc încă foarte rău cerința”. Dacă are însă năzuința lăuntrică cinstită de a nu pierde din vedere aceste reguli întreaga viață, este deja de ajuns. Această loialitate trebuie totuși, înainte de toate, să fie o loialitate față de sine însuși. Unii se amăgesc în această privință. Ei spun: „Vreau să mă străduiesc într-un sens pur”. Dacă s-ar cerceta însă mai de aproape, ar observa că din culise îi privește mult egoism ascuns, un sentiment rafinat al personalității; tocmai asemenea sentimente sunt cele care-și pun masca aspirației dezinteresate și îl induc în eroare pe discipol. Niciodată nu e prea mult să realizezi o introspecție serioasă, ca să-ți dai seama dacă nu cumva asemenea sentimente stau ascunse în sufletul tău. Te poți însă elibera tot mai mult de asemenea sentimente urmărind energic aplicarea regulilor pe care le expunem aici. Ele sunt :
În primul rând:
„În conștiența mea nu trebuie lăsată să intre nici o reprezentare neverificată”.
Încercați o dată să observați câte reprezentări, sentimente și impulsuri volitive trăiesc în sufletul unui om, asimilate de el prin diferitele situații ale vieții, profesie, relații familiale, apartenența națională, împrejurări ale vremurilor, etc. Un asemenea conținut al sufletului nu trebuie înțeles ca și cum extirparea lui ar fi o faptă morală pentru toți oamenii. Omul își menține soliditatea și siguranța în viață prin faptul că îl poartă o anumită națiune, anumite vremuri, o familie, o educație, etc. Dacă ar azvârli ușuratic de la sine asemenea lucruri, s-ar vedea repede fără sprijin în viață. Mai ales în cazul celor slabi din fire e de dorit să nu meargă prea departe în această direcție. Anume, fiecărui discipol esoteric să-i devină limpede că respectarea acestei prime reguli trebuie să însoțească dobândirea înțelegerii pentru toate faptele, gândurile și sentimentele și a celorlalte ființe. Nu e permis ca urmarea acestor reguli să-l ducă pe cineva la anarhie sau să ajungă a-și zice: „O rup cu toate lucrurile în mijlocul cărora m-am născut și în care m-a pus viața”. Din contră, cu cât verifici mai mult, cu atât înțelegi mai bine temeiul a ceea ce trăiește în mediul tău. E vorba nu de combaterea și respingerea trufașă a acestor lucruri, ci de eliberarea interioară, prin verificarea atentă a tot ceea ce stă într-un anumit raport cu sufletul propriu. Din forța acestui suflet se va răspândi atunci o lumină asupra întregii gândiri și conduite, conștiența se va lărgi corespunzător, și în general vei învăța tot mai mult să lași să vorbească legile spirituale, care se relevează în suflet, vei învăța să nu te mai supui orbește lumii înconjurătoare. E normal ca la această regulă să i se i se sublinieze: dacă omul trebuie să verifice totul, va trebui atunci să verifice mai ales învățăturile oculte și esoterice care i-au fost date de către îndrumătorul esoteric. ‒ E vorba de a înțelege această verificare în sensul just. Nu poți totdeauna să verifici un lucru în mod direct, ci trebuie adesea să organizezi această verificare în mod indirect. Nici în ziua de azi, de pildă, nimeni nu e în stare să verifice direct dacă Friederich cel Mare a trăit sau nu. El poate verifica doar dacă drumul pe care i-au venit știrile despre Friederich cel Mare este unul demn de încredere. Verificarea trebuie făcută la locul potrivit. Așa trebuie procedat și cu așa zisele credințe bazate pe autoritate. Dacă cineva îți transmite prin tradiție ceva ce nu poți cerceta personal nemijlocit, trebuie, înainte de toate, să verifici, cu materialul care-ți stă la dispoziție, dacă acel cineva este o autoritate demnă de încredere, dacă spune lucruri care trezesc sentimentul și senzația că sunt adevărate. Se poate vedea din acest exemplu că este vorba de folosirea verificării la locul potrivit.
O a doua regulă este :
În fața sufletului meu trebuie să stea datoria vie de a spori necontenit suma reprezentărilor mele.
Nimic nu e mai rău pentru discipolul esoteric decât să vrea să rămână la o anumită sumă de noțiuni pe care le are deja și să vrea să înțeleagă totul cu ajutorul lor. E nespus de important să-ți însușești mereu noi și noi reprezentări. În caz că acest lucru nu se petrece, și discipolul va fi ajuns la viziuni suprasensibile, nu le va putea ieși în întâmpinare cu o concepție bine pregătită; atunci ele îl vor copleși, fie în detrimentul său, fie cel puțin spre nemulțumirea sa; aceasta din urmă pentru că în asemenea circumstanțe el ar fi putut avea deja trăiri mult mai înalte, fără ca să le fi observat. Nu este mic numărul discipolilor care ar putea fi deja înconjurați de experiențe superioare, dar nu își dau deloc seama de aceasta, deoarece, din cauza sărăciei de reprezentări, se lasă duși, în legătură cu aceste experiențe, de o cu totul altă așteptare decât cea justă. În viața lor exterioară mulți oameni nu înclină deloc spre comoditate; în ceea ce privește însă viața lor de reprezentare, ei simt o adevărată aversiune când e vorba să și-o îmbogățească, să-și formeze noi noțiuni.
O a treia regulă este:
Ajung la cunoașterea doar a acelor lucruri, al căror Da sau Nu nu-mi trezește nici simpatie nici antipatie.
Un bătrân inițiat își sfătuia mereu și mereu discipolii: veți ști ce este nemurirea sufletului abia atunci când veți primi dezvăluirea că după moarte sufletul este nimicit, tot atât de senin cum ați primi-o pe aceea că sufletul trăiește veșnic. Cât timp veți dori să trăiți veșnic nu veți avea nici o reprezentare despre starea de după moarte. - Cu toate adevărurile, lucrurile stau la fel ca în acest caz important. Cât timp omul are chiar și cea mai vagă dorință ca lucrurile să fie așa sau așa, lumina pură și transparentă a adevărului nu poate răsări pentru el. Cine, de pildă, introspectându-se, mai are în sine dorința, această dorință îi va juca o festă și nu-i va permite să ajungă la adevărata cunoaștere de sine.
A patra regulă este următoarea:
E de datoria mea să înving teama în fața așa zisului abstract.
Cât timp discipolul esoteric depinde de noțiuni care-și extrag substanța din lumea simțurilor, nu poate dobândi nici un adevăr asupra lumilor superioare. El trebuie să se străduiască a-și însuși reprezentări eliberate de senzorial. Dintre cele patru reguli aceasta este cea mai grea, mai ales în împrejurările de viață ale secolului nostru. Gândirea materialistă le-a răpit oamenilor, într-un grad înalt, capacitatea de a gândi în noțiuni eliberate de senzorial. Trebuie să faci efortul de a gândi destul de des noțiuni care în realitatea exterioară senzorială nu sunt deplin prezente, ci numai aproximativ, ca de pildă noțiunea cercului. Un cerc perfect nu există nicăieri, el poate fi doar gândit, dar acest cerc gândit stă ca lege la baza tuturor figurilor în formă de cerc. Sau poți gândi un înalt ideal moral; nici acesta nu poate fi realizat în mod desăvârșit de către vreun om, dar stă ca lege la baza multor fapte ale oamenilor. Nimeni nu poate progresa într-o dezvoltare esoterică dacă nu înțelege întreaga importanță a acestui așa numit abstract pentru viață, și nu-și îmbogățește sufletul cu reprezentările corespunzătoare.
Omul trebuie să-și îndrepte atenția și băgarea de seamă asupra anumitor procese sufletești pe care, de obicei, le lasă să se desfășoare fără a le urmări cu grijă și atenție. Sunt opt asemenea procese.
Cel mai bine este, firește, să te ocupi pentru un timp numai cu un singur exercițiu, de pildă timp de opt sau patrusprezece zile, apoi de al doilea, ș.a.m.d., pentru ca apoi să reîncepi cu primul. Exercițiul al optulea însă, e recomandat să se facă zilnic. Dobândești treptat o justă cunoaștere de sine și totodată îți dai seama de progresele făcute. Mai târziu poți, începând cu sâmbăta, să te ocupi zilnic cu încă un exercițiu pe lângă al optulea, timp de aproximativ cinci minute, așa încât aceeași zi să-și aibă același exercițiu. Astfel sâmbăta - exercițiul pentru gândire, dumineca ‒ hotărârile, lunea ‒ vorbirea, marțea ‒ acțiunea, miercurea ‒ faptele, ș.a.m.d.
SÂMBĂTĂ
Atenție la reprezentări (gânduri). Nutrește numai gânduri importante. Învață treptat să distingi în gândurile tale esențialul de neesențial, veșnicul de trecător, adevărul de simpla părere.
Când îi asculți pe semeni încearcă să aduci în lăuntrul tău o deplină tăcere și să renunți, atât pe planul gândirii cât și al sentimentelor, la orice aprobare, dar mai ales la orice judecată dezaprobatoare (critică, respingere).
Aceasta e așa numita:
„părere justă”.
DUMINICĂ
Chiar și la cele mai neînsemnate acțiuni să te decizi numai pornind de la o cumpănire bine întemeiată. Orice acțiune negândită, orice faptă nesemnificativă să fie ținute departe de suflet. Pentru toate să ai mereu temeiuri bine chibzuite. Abține-te neapărat de la acțiuni spre care nu te împinge un motiv important.
Dacă ești convins de justețea unei hotărâri luate, să te ții de ea cu fermitate lăuntrică.
Aceasta e așa numita:
„judecată justă”,
care nu trebuie să depindă de simpatie și antipatie.
LUNI
Vorbirea. Numai ceea ce are sens și importanță trebuie să iasă de pe buzele celui care tinde spre o dezvoltare superioară. Orice vorbire numai de dragul de a vorbi ‒ de pildă pentru a omorî timpul ‒ este dăunătoare în acest sens.
Să fie evitat felul obișnuit de conversație în care se spun de toate alandala. Nu trebuie însă să te înstrăinezi de contactul cu semenii. Tocmai prin contact cu ceilalți trebuie să se dezvolte vorbirea, încetul cu încetul, înspre semnificativ. Spui și răspunzi fiecăruia, bine judecat și cumpănit în toate sensurile. Nu vorbești niciodată fără rost dar bucură-te să poți tăcea. Nu vorbi prea mult, și totuși nu fi zgârcit la vorbă. Ascultă mai întâi în liniște, apoi prelucrează.
Acest exercițiu e numit și:
„cuvântul just”.
MARȚI
Acțiunile exterioare. Acestea să nu-i tulbure pe semenii noștii. Când ești îndemnat să acționezi din lăuntru (conștiința), cumpănește cu grijă cum ai putea să corespunzi în mod optim ocaziei spre binele general, spre fericirea durabilă a semenilor, pentru veșnic.
Când acționezi din tine însuți ‒ din proprie inițiativă ‒, cântărește în prealabil cît mai temeinic urmările modului tău de a acționa.
Aceasta se mai numește și:
„fapta justă”.
MIERCURI
Ordonarea vieții. Trăiește conform cu natura și cu spiritul, nu te consuma în nimicurile exterioare ale vieții. Evită tot ceea ce poate aduce neliniște și grabă în viață.
Nu te pripi, dar nici leneș să nu fii. Viața este un mijloc pentru a putea lucra, pentru a te dezvolta superior, și acționează în consecință.
În această privință se vorbește și despre:
”punctul de vedere just”.
JOI
Strădania omenească. Fii cu luare aminte să nu faci nimic din ceea ce stă dincolo de puterile tale, dar nici să nu neglijezi ceva din ceea ce e cuprins în limita acestor puteri.
Privește dincolo de cotidian, de momentan, și pune-ți țeluri (idealuri) ce stau în legătură cu îndatoririle cele mai înalte ale unui om, ca de pildă: să vrei să te dezvolți în sensul exercițiilor indicate, pentru a putea apoi să-i sfătuiești și să-i ajuți cît mai bine pe semeni, chiar dacă nu în viitorul foarte apropiat.
Cele spuse pot fi rezumate așa:
„fă-ți un obicei
din toate exercițiile precedente”.
VINERI
Străduința de a învăța cât mai multe de la viață.
Nimic nu trece pe lângă noi fără să ne ofere prilejul de a strânge experiențe folositoare pentru viață. Dacă am făcut ceva incorect sau imperfect, aceasta va fi un imbold ca pe viitor să facem lucruri asemănătoare în mod just sau desăvârșit.
Dacă-i vezi pe ceilalți cum acționează, observă-i într-un scop asemănător (dar nu-i privi fără dragoste). Și nu întreprinde nimic fără a-ți îndrepta privirea înapoi spre experiențe care-ți pot fi de ajutor la hotărârile și în acțiunile tale.
Dacă ești cu luare aminte, poți învăța de la fiecare om, chiar și de la copii.
Acest exercițiu se mai numește și:
„memoria justă”,
adică să-ți amintești de cele învățate, de experiențele făcute.
REZUMAT
Privește din când în când în interiorul tău, măcar pentru cinci minute zilnic, la aceeași oră. Cufundă-te în lăuntrul tău, sfătuiește-te cu grijă cu tine însuți, verifică-ți și formează-ți principiile de viață, recapitulează în gând cele ce știi sau cele ce nu știi, cântărește-ți îndatoririle, reflectă la conținutul adevăratului scop al vieții, fii sincer nemulțumit în legătură cu greșelile și imperfecțiunile tale, cu un cuvânt: încearcă să descoperi esențialul, statornicul, și să-ți propui în mod serios țeluri corespunzătoare, legate bunăoară de virtuțile care se cer dobândite. (Să nu cazi în greșeala de a crede că ai făcut ceva bine, ci să năzuiești mereu tot mai sus, urmând cele mai înalte modele).
Acest exercițiu se mai numește și:
„contemplația justă”.
| APRILIE | Devoțion: Devoțiune (venerație) |
devine putere de jertfă |
| MAI |
Echilibrium: Echilibru (interior) |
devine progres |
| IUNIE | Perseverance: Perseverență (Statornicie, putere de a persevera) |
devine fidelitate |
| IULIE |
Unselfishness: Dezinteresare, altruism |
devine catarsis, purificare |
| AUGUST | Compassion: Milă |
devine libertate |
| SEPTEMBRIE | Courtesy: Politețe |
devine tactul inimii |
| OCTOMBRIE | Contentment: Mulțumire |
devine calm |
| NOIEMBRIE | Patience: Răbdare |
devine înțelegere |
| DECEMBRIE | Control of speech: Controlul gândirii (Controlul vorbirii ‒ Stăpânirea limbii „Păzește-ți limba”) |
devine simț al adevărului |
| IANUARIE | Courage: Curaj: |
devine forță de mântuire |
| FEBRUARIE | Discretion: Discreția |
devine forță de meditație |
| MARTIE | Magnanimity: Mărinimia |
devine iubire |
Exercițiile să fie începute întotdeauna la 21 ale lunii anterioare, de pildă: aprilie: de la 21.3. - la 21.4.
(Expresiile în limba engleză provin probabil de la H. P. Blavatsky, vezi nota 7)
