Știința spirituală antroposofică nu trebuie să existe pentru a-l înstrăina pe om de viață, printr-o mistică exaltată. Ea nu trebuie să-l îndepărteze câtuși de puțin pe om de sarcinile vieții cotidiene și ale epocii sale; dimpotrivă, știința spirituală trebuie să fie tocmai aceea care îi dă omului tărie și energie, o privire larg cuprinzătoare asupra lumii și o atitudine deschisă, liberă de prejudecăți, față de sarcinile vieții, față de imperativele realității imediate. De aceea, în cadrul acestei științe spirituale este îngăduit să vorbim uneori nu numai despre marile întrebări legate de înțelepciunea omenirii, despre esența omului, despre esența lumii, ci va trebui să încercăm, de pe pozițiile științei spirituale, să aducem lumină și în problemele care ne preocupă în mod direct. Astfel, în conferințele de față vom avea niște expuneri care se referă în mod special la problemele și întrebările epocii noastre.
Dar cel situat pe solul științei spirituale se vede pus într-o situație deosebită, când e vorba de asemenea întrebări legate direct de problemele epocii noastre; fiindcă el creează astfel impresia că se amestecă în disputele zilei. Și ușor va putea crea această impresie dacă va vorbi despre problema: bărbat și femeie – bărbat, femeie și copil. Și tocmai pentru că cercetătorul spiritual e nevoit, în virtutea punctului de vedere pe care se situează, să privească asemenea probleme de pe niște poziții superioare, s-ar putea să pară că o asemenea expunere alunecă departe de părerile, concepțiile etc., afișate în cadrul dezbaterilor obișnuite ale zilei. Dar, chiar dacă, pe de o parte, e adevărat că știința spirituală trebuie să pună asemenea probleme într-o lumină superioară, pe de altă parte, tocmai știința spirituală e capabilă să intervină într-un mod practic nemijlocit în problemele zilei. Fiindcă în aceasta constă caracterul deosebit al unei expuneri spiritual-științifice, în faptul că, pe de o parte, ea ridică asemenea probleme până la punctele de vedere ale veșniciei, dar că, totodată, ea oferă prin aceasta mijloacele potrivite de care este nevoie în viața cotidiană, pe când toate expunerile partinice sfârșesc în ceva care se dovedește impracticabil în viața cotidiană. Acesta e lucrul pe care trebuie să ni-l punem în față, când încercăm să privim de pe o poziție superioară raportul dintre bărbat și femeie. Unele lucruri dintre cele ce trebuie spuse aici vor părea cu totul ciudate. Dar dacă vă adânciți mai mult în aceste lucruri și măsurați cu ele realitățile vieții, veți constata că puteți primi de la știința spirituală un răspuns mult mai temeinic decât prin ceea ce auzim de obicei pe această temă.
Știința spirituală pornește de la concepția fundamentală că în dosul tuturor lucrurilor și fenomenelor vizibil-senzoriale se află ceva de natură sufletesc-spirituală. Tocmai problemele care ne preocupă acum vor sta în mod just în fața ochilor noștri dacă ne vom îndrepta privirile spre realitatea spirituală care se află în dosul celei senzoriale. Astfel, noi trebuie să ne întrebăm: Ce fel de realitate spirituală se află în dosul celor două sexe? – Și poate că esența sexelor ni se va dezvălui prin faptul că ne adâncim în această realitate spirituală aflată în dosul deosebirii senzoriale dintre sexe. Dar atunci vom vedea că știința spirituală, prin esența ei, ne conduce spre tot felul de adevăruri pe care epoca noastră actuală le presimte deja, în felul ei, și pe baza concepției materialiste despre lume. Dar pentru că în dosul acestor presimțiri se află numai o concepție materialistă despre lume, ele se dovedesc a fi înșelătoare.
Ce are de spus materialismul despre esența sexelor? Ne putem orienta cel mai bine în această privință dacă studiem ceea ce au scos la lumina zilei, în legătură cu această problemă, cercetările din ultima vreme. De mai mult timp, femeia încearcă să se apropie tot mai mult de acea epocă din evoluția omenirii în care între cele două sexe va exista egalitate deplină. Prin faptul că femeia a început lupta pentru drepturile ei, ne va interesa ce are de spus materialismul despre natura femeii. Vom dobândi astfel un etalon despre felul cum gândește epoca noastră în legătură cu o problemă atât de importantă. Am putea aminti aici cele mai diverse glasuri care și-au exprimat părerea în legătură cu natura feminității, așa cum sunt ele adunate la un loc în cartea „Critica feminității” de Rosa Mayreder [Nota 32]. E bine să căutăm asemenea judecăți la personalitățile de frunte ale epocii noastre. Un naturalist foarte important din secolul al 19-lea indică drept însușire fundamentală a femeii sentimentul smereniei. Un altul, care are și el dreptul de a-și spune cuvântul, găsește că însușirea fundamentală a femeii este înclinarea spre mânie. Iarăși, un alt naturalist, care a făcut mare senzație, ajunge la concluzia că ființa fundamentală a femeii poate fi exprimată cel mai bine prin tendința de a se lăsa cu încredere în voia sorții; un altul – prin tendința de a domina, un altul, prin conservatorism, și iarăși un altul este de părere că femeia este elementul propriu-zis revoluționar în lume. Și mai este un altul, care a spus că la femeie se întâlnește într-o formă deosebit de pronunțată facultatea de a analiza, pe când un altul constată că femeia e total lipsită de facultatea analitică, fiindcă și-a dezvoltat numai facultatea de sinteză.
Am putea înmulți după dorință acest florilegiu, dar în final am afla numai că o privire exterioară îi duce pe niște bărbați inteligenți la păreri diametral opuse. Cine vrea să se adâncească mai mult în această problemă, acela ar trebui să spună: Poate că acești oameni pornesc de la niște premise cu totul greșite; nu ar trebui să privim doar exteriorul, ci întreaga ființă. – Constrâns de faptele înseși, în câte un cercetător s-a ridicat la suprafața conștienței o presimțire, dar ea a fost cufundată într-o gândire materialistă. Așa, de exemplu, un spirit tânăr, Otto Weininger, scrie o carte despre „Sex și caracter” [Nota 33]. Otto Weininger a fost un om cu predispoziții importante, dar care a risipit în vânt aceste predispoziții importante, fiindcă pe sufletul său apăsa întreaga greutate a concepției materialiste despre lume. El gândea: Ființa omului poate fi privită numai în așa fel încât în omul individual să nu vedem în mod unilateral doar masculinul sau femininul, ci să observăm că în masculin e amestecat femininul și invers. – Așadar, în sufletul acestui Otto Weininger a mijit presimțirea unei idei. Dar această idee s-a comprimat, prin puterea de sugestie a epocii, devenind o idee materialistă. Și astfel, Weininger ajunge să creadă că găsește într-un anumit amestec de substanțe interacțiunea masculin-feminin, astfel încât în fiecare bărbat trebuie să găsim, după părerea lui, un element feminin ascuns, și în fiecare femeie un element masculin ascuns. Dar de aici rezultă pentru el niște consecințe bizare. Weininger spune: femeii îi lipsește Eul, individualitatea, caracterul, orice urmă de personalitate, orice libertate ș.a.m.d. Și, dat fiind faptul că în concepția sa e vorba de un amestec pur material, cantitativ, ca să zicem așa, de însușiri masculine și feminine, bărbatul are în el toate acestea. Dar, în mod evident, ele sunt distruse de însușirile lui masculine. Vedeți, dacă abordăm lucrurile în mod absolut direct, dăm de o concepție care se autodistruge. Dar, după cum vom vedea, la bază se află o presimțire absolut justă.
Va fi necesar să pătrundem, în ceea ce privește aceste lucruri, în concepția spiritual-științifică fundamentală. Eu am subliniat în repetate rânduri că științei spirituale nu-i este la fel de ușor să studieze ființa omului, cum e cazul cu știința de orientare materialistă. Fiindcă ceea ce vedem la om din punct de vedere fizic-senzorial, pentru știința spirituală e doar o parte a entității întregi, trupul fizic. Dincolo de acesta, știința spirituală distinge trupul eteric sau trupul puterilor plăsmuitoare, pe care omul îl are în comun cu plantele și cu animalele. Ca o a treia parte a entității umane, ea recunoaște ceea ce este purtătorul plăcerii și al suferinței, ceea ce trăiește în senzațiile și sentimentele noastre, trupul astral sau trupul sufletului, pe care omul îl are în comun cu animalele. Și, drept o a patra parte, știința spiritu-ală recunoaște ceea ce îl face pe om să fie, de-abia acum om, conștiența de sine, Eul. Așa îl descrie știința spirituală pe om, ca ființă alcătuită din patru părți constitutive.
În primă instanță, pe noi ne ating trupul fizic și trupul eteric. Și aici zace ascunsă, de asemenea, dezlegarea enigmei privitoare la raportul dintre sexe. Și acum, cercetătorul spiritual trebuie să spună un lucru care poate că va face să apară la mulți dintre contemporanii lui reproșul că e nebun: Omul este, conform cu entitatea sa, un organism ciudat; fiindcă numai parțial trupul eteric este un fel de replică a trupului fizic. În ceea ce privește sexualitatea, lucrurile stau altfel. La omul de sex masculin, trupul eteric este feminin, iar la omul de sex feminin, trupul eteric este masculin. Oricât de ciudat ar părea, o observație mai profundă trebuie să ne conducă la înțelegerea acestui fapt extraordinar de important: În ascuns, în fiecare om zace ceva din celălalt sex. Aici nu trebuie să avem în vedere tot felul de fenomene anormale ale vieții, ci numai situația normală.
Dar, având în vedere acest fapt, dispare posibilitatea de a vorbi de bărbat și femeie în sensul strict al cuvântului, ci va trebui să vorbim de însușiri masculine și feminine. Femeia orientează spre exterior anumite însușiri, iar pe altele, diametral opuse acestora, spre interior. Femeia are în lăuntric însușiri masculine, iar bărbatul, însușiri feminine. Așadar, pe când bărbatul devine, de exemplu, un războinic, datorită corporalității sale, vitejia sa exterioară fiind legată de organizarea exterioară a corporalității sale, femeia posedă vitejia lăuntrică, facultatea de jertfă, puterea dăruirii de sine. Dacă se ridică la nivelul unei activități, bărbatul se cufundă cu totul în realitatea exterioară. Femeia acționează în lume cu o pasivitate plină de dăruire. Ne vor deveni clare nenumărate fenomene ale vieții dacă vom concepe entitatea umană drept conlucrare a doi poli, polul masculin îndreptat spre exterior, polul feminin îndreptat spre interior, la bărbat, iar la femeie, polul feminin îndreptat spre exterior, cel masculin spre interior.
Dar știința spirituală ne arată și cauzele mai adânci ale faptului că în masculin se găsește un element feminin, iar în feminin un element masculin. Știința spirituală spune că omul trece prin multe vieți, pentru a se înălța spre o desăvârșire din ce în ce mai mare. Viața ac-tuală este întotdeauna consecința celor precedente. Și, prin faptul că omul străbate astfel multe vieți, el străbate multe încarnări masculine și feminine.
În ceea ce ia naștere astfel se exprimă, așadar, efectul experiențelor și trăirilor pe care le putem avea în ambele direcții, ca oameni pământești. Cine poate privi, în felul descris, în natura masculină și în cea feminină, acela știe că trăirile mai intime ale fiecăruia dintre cele două sexe sunt cu totul diferite, că ele trebuie să fie cu totul diferite. Întreaga noastră viață pământească este o acumulare de trăiri și experiențe dintre cele mai variate. Dar aceste trăiri și experiențe pot deveni multilaterale numai dacă omul trece prin aceste experiențe din perspectiva ambelor sexe. Astfel, privind omul chiar și numai din punctul de vedere al celor două părți constitutive inferioare, vedem că el este, de fapt, o ființă duală. Dar cât timp nu recunoaștem decât existența unui trup fizic, nu putem ajunge la o concluzie rezonabilă. Trebuie să recunoaștem spiritul aflat în dosul acestui fenomen. Transpărând prin elementul masculin, în bărbat ni se arată feminitatea lui lăuntrică, iar în femeie, transpărând prin elementul feminin, ni se arată masculinitatea ei lăuntrică. Ei bine, acum înțelegem, de asemenea, cum se face că atâția oameni care privesc bărbatul și femeia din punct de vedere exterior ajung la erori; căci esențialul constă cu totul și cu totul în faptul că ne îndreptăm privirea spre lăuntric sau spre exterior. E expus în întregime hazardului acela care cunoaște numai una dintre laturile ființei umane. Dacă, de exemplu, unul dintre cercetători găsește că însușirea principală a femeii este smerenia, iar celălalt – înclinarea spre mânie, înseamnă că fiecare a privit numai o latură a aceleiași entități. Eroarea apare din cauza unui asemenea mod de a privi. Pentru a cunoaște adevărul întreg, trebuie să-l privim și noi pe omul întreg.
Dar o asemenea cunoaștere a adevărului întreg cere să ținem seama de încă un lucru: Noi trebuie să-l studiem pe om în stările lui alternative de veghe și somn. În timpul somnului, trupul astral și Eul au ieșit din organizarea fizic-eterică a omului. La adormire, omul își pierde conștiența obișnuită de zi; prin somn, el intră într-o altă conștiență, conștiența de somn. Percepțiile și trăirile prin care trec Eul și trupul astral în lumea spirituală, în timpul somnului, rămân ascunse conștienței obișnuite. În stadiul actual al evoluției sale, omul este organizat în așa fel încât Eul și trupul astral trebuie să se folosească, în starea de veghe, de organele de simț fizice, pentru a dobândi o conștiență a lumii fizice. Astăzi, oamenii sunt de părere, firește, că aparatele fizice ale organizării noastre senzoriale sunt acelea care văd, aud, au senzații gustative sau tactile etc. Dar încă un gânditor cum e Fichte spune: Nu urechea aude, ci eu aud [Nota 34]. – Și astfel, orice percepție senzorială pornește din Eu, adevărata entitate lăuntrică a omului. Și, în fiecare dimineață, când omul se scoală, Eul și trupul astral devin conștiente, prin organele de simț, de ambianța lor fizică. Altfel stau lucrurile în perioadele de somn: Eul și trupul astral se află în lumea spirituală. Dar omul nu și-a dezvoltat, de obicei, în trupul său astral, organele senzoriale corespunzătoare prin care să poată vedea în spațiul astral. Cine nu vrea să admită acest lucru, ar trebui să spună, în mod consecvent: De fapt, omul moare în fiecare seară. – Așadar, în timpul nopții, omul se află într-o lume spirituală. Dar lumea spirituală și lumea fizică sunt legate între ele într-un mod special, fiindcă orice realitate a lumii fizice nu e decât un fel de stare de densificare a spiritualului. La fel cum gheața e apă densificată, trupul fizic și trupul eteric sunt niște densificări ale trupului astral. În orice caz, materialismul actual greu va admite că spiritul este creatorul tuturor realităților materiale, dar tragismul materialismului constă tocmai în faptul că materialismul înțelege cel mai puțin tocmai materia. Astfel, se ajunge la niște lucruri foarte ciudate, dacă se neagă faptul că orice realitate materială nu e altceva decât spirit densificat. Dacă ne oprim la noțiunile populare în epoca noastră, pentru majoritatea oamenilor nu va deveni vizibil cât de mult batjocorește orice rațiune o frază ca aceasta: Trupul este baza sufletescului propriu-zis, întregul așa-numit spiritual trebuie dedus din corporalitate. – Lucrul devine și mai clar dacă se trag ultimele consecințe, cum o face, de exemplu, pragmatismul, care provine din America, dar a molipsit deja și Europa. Dintr-o singură frază se poate vedea că această teorie batjocorește orice gândire umană sănătoasă; aici se spune, de exemplu, cam așa: Omul nu plânge pentru că e trist, ci el e trist pentru că plânge! [Nota 35] – Nu e perceput faptul că aici o dispoziție sufletească acționează asupra fizicului, ci se crede că niște cauze exterioare oarecare fac să țâșnească lacrimi din ochi și că pe urmă omul devine trist. Aceasta este o consecință a materialismului dusă până la absurd.
Știința spirituală știe că în timpul nopții cele două părți constitutive superioare ale omului, Eul și trupul astral, se află afară, și că ele au lăsat jos trupul eteric și trupul fizic. Astfel, omul își lasă jos, în timpul somnului, organizarea sa masculină și feminină, și el trăiește într-o lume spirituală, ca ființă care nu mai posedă nici o însușire masculină sau feminină, ca ființă nediferențiată ca sex. Astfel, deja aici fiecare om își împarte viața în perioade când e sexuat și altele, când este asexuat.
Dar atunci sexul nu are nici o importanță în lumea spirituală? Oare opoziția dintre trupul fizic și trupul eteric, care face să se manifeste în această lume fenomenul celor două sexe, nu are nici un revers în lumile superioare? Ei bine, este adevărat că nu luăm cu noi sexul, în lumile superioare, dar originea celor două sexe o găsim în lumea astrală. La fel cum gheața e formată din apă, ceea ce în lumea fizică ne întâmpină drept masculin și feminin e format din opoziția unor principii superioare. Această opoziție ni se înfățișează cel mai bine dacă o caracterizăm drept opoziția dintre viață și formă. Această polaritate o întâlnim exprimată și în natură. Pomul prezintă o putere de viață ce vrea să înmugurească și, totodată, ceea ce silește viața să intre în forma solidă, ceea ce oprește creșterea, ceea ce face ca puterea de proliferare a vieții să formeze trunchiul solid. Așa trebuie să conlucreze, în orice viață și existență, viața și forma. Și dacă studiem din acest punct de vedere esența sexelor, putem spune: Copia vieții este elementul masculin, iar ceea ce transpune viața într-o anumită formă se exprimă în elementul feminin. – Când, de exemplu, artistul modelează materialul, se întâmplă următorul lucru: Ceea ce cioplește în marmură artistul, drept formă, nu se găsește în natura senzorială; numai ființa artistului, care își are rădăcinile în lumea spirituală și își ia de acolo fecundarea, poate desfășura o activitate de creație artistică, poate modela forme artistice. Și tot așa este, de fapt, situația cu trupul astral și cu Eul, în care se revarsă neîncetat puterile și ființele lumii spirituale. Iar ceea ce creează artistul în material, ceea ce imprimă el materiei, este amintirea a ceea ce a fost incitat în el în lumea spirituală. Dacă omul nu s-ar întoarce mereu, în perioadele de somn, în patria sa originară, dacă n-ar zăbovi în lumea spirituală, atunci el nu ar aduce în existența fizică germenii de fecundare pentru toate activitățile mari și nobile. Nu se poate întâmpla, așadar, nimic mai rău, decât ca omul să se sustragă somnului un timp îndelungat.
Așadar, ceea ce și-a asimilat artistul din lumea spirituală și a transpus în mod inconștient în opera sa, apare drept viață și formă. Și așa s-ar putea să ne întrebăm odată: De ce ne pare „Juno Ludovisi” [Nota 36] atât de minunată? – Iată chipul mare, fruntea largă, nasul de o formă deosebită. Dacă am trece cu simțirea noastră, pipăind parcă, peste toate acestea, am putea spune: Aici este o imagine despre care nu ne putem reprezenta deloc că ea a rămas drept ceva spiritual; în acest chip vedem suflet și spirit închise cu totul în formă. Această formă poate să rămână așa pentru eternitate. Aici, viața lăuntrică a devenit în întregime formă, a încremenit în formă, aici avem suflet și spirit devenite formă. Dar apoi privim capul lui Zeus [Nota 37]. La baza frunții înguste se află, de asemenea, spirit și suflet, dar avem sentimentul că această formă ar trebui să se schimbe în orice moment. Dintr-o inspirație profundă a artistului, aici a fost reținută viață și formă, în toată realitatea lor.
Dar, la fel cum, în marile momente, artistul creează, într-adevăr, în asemenea lucruri, o copie a vieții și a formei, și întreaga noastră ființă este, de fapt, viață și formă. Prin aceasta se vede însă cu adevărat că entitatea omului e formată din sânul lumii spirituale, din viața care e în permanentă devenire și din ceea ce păstrează viața, îi conferă durată. Omul are parte de viață și de moarte, ca expresie a acestor polarități superioare ale vieții. Și, în acest sens, Goethe a putut spune: „Moartea e artificiul naturii, pentru a avea multă viață” [Nota 38]. Și, astfel, viața găsește o formă nu pentru o viață unilaterală, nu pentru o moarte unilaterală, ci pentru ceea ce face din viață și moarte un tot superior armonios. În felul acesta conlucrează spiritualul și fizicul, prin mediile elementului masculin și feminin; viața în veșnică devenire din elementul masculin și viața reținută în formă din elementul feminin.
Astfel, nu se pornește de la o studiere unilaterală a existenței fizice, dacă e să fie cercetată esența sexelor, ci se dă un răspuns pe tărâmurile spirituale ale existenței. Numai așa găsim armonia situată mai presus de sexe, care ia naștere în măsura în care cele două sexe se înalță până la ea. Dacă, așadar, prin puterea cunoștințelor pe care le oferă știința spirituală, noi ajungem în situația de a face să acționeze în viața practică ceea ce e situat mai presus de sexe, atunci problema sexelor e rezolvată. Dar acest lucru nu ne îndepărtează de viață. Fiindcă ceea ce ne întâmpină în cele două fenomene ale entității umane poate fi purificat de noi în mod just, dacă tindem în mod conștient spre această armonie superioară. În acest fel, problema sexelor este aprofundată, iar opoziția este armonizată. Tot ceea ce ține de sex dobândește o cu totul altă formă și importanță. Nu putem rezolva problema sexelor prin dogme, ci căutând un teren comun, găsind sentimente care conduc dincolo de sexualitate. În relațiile sociale nemijlocite, problema sexelor va putea fi rezolvată într-un mod adecvat unei omeniri avansate. Dacă omul găsește elementul suprasexual, atunci această problemă a epocii e rezolvată pentru el.
Și astfel, cu ocazia acestei expuneri ni s-a arătat ceea ce ni se arată de atâtea și atâtea ori: că trebuie să separăm entitatea de aparența senzorială. Trebuie să-l privim pe omul întreg, pe omul care ne apare din direcția simțurilor, pe omul care ne apare din direcția spiritului – dacă vrem să dezlegăm enigmele vieții. Mai presus de opoziția senzorială se arată că a fi bărbat și a fi femeie sunt numai niște haine, niște învelișuri, care ascund entitatea adevărată a omului. Noi trebuie să căutăm dincolo de haină. Acolo se află spiritul. Nu avem voie, așadar, să ne ocupăm numai de latura exterioară a spiritului, ci și de spiritul însuși.
Același lucru ar putea fi exprimat și așa: Bunul suprem este o iubire saturată de înțelepciune, o înțelepciune saturată de iubire. „Etern-femininul ne trage-n tării.” [Nota 39] Femininul este acel element din lume care tinde să se înalțe, pentru a se lăsa fecundat de realitățile veșnice ale vieții.
