Am discutat deja despre diverse mituri, ale căror imagini conțin adevăruri esoterice. Astfel de mituri au fost date mai demult oamenilor, mai întâi – câtă vreme ei nu erau maturi pentru adevărurile esoterice propriu-zise – sub formă imaginativă. Aceste imagini puneau stăpânire pe corpul cauzal, pregătind astfel oamenii, ca în încarnări viitoare să înțeleagă adevărurile esoterice înseși.
Astăzi aș dori să vă fac o prezentare esoterică, care a fost dată pentru prima oară în urmă cu câteva secole și care continuă să trăiască sub diverse forme și astăzi. Ea este următoarea:
La începutul secolului al XV-lea [Nota 45], în Europa a apărut o personalitate care fusese inițiată în anumite taine în Orient. Aceasta era Christian Rosenkreutz [Nota 46]. Înainte ca respectiva încarnare a lui Christian Rosenkreutz să fi ajuns la sfârșit, el a inițiat – în măsura în care acest lucru era posibil atunci cu europenii – un număr de personalități – nu trecea de cifra zece – în același domeniu în care fusese și el inițiat. Această mică frăție, ce se intitula Frăția rosicrucienilor – Fraternitas rosae crucis –, a dus afară, în lume, printr-o frăție mai mare, mai mult exterioară, un anumit mit.
Christian Rosenkreutz însuși prezentase atunci, în cel mai profund interior al Misteriilor rosicruciene, anumite taine, într-o formă ce putea fi percepută doar de niște oameni care avuseseră pregătirea necesară. Dar, așa cum s-a spus, în mica Frăție nu erau mai mult de zece oameni; aceștia erau rosicrucienii inițiați propriu-ziși. Învățăturile predate de Christian Rosenkreutz nu puteau fi comunicate multor oameni; dar ele au fost îmbrăcate într-un fel de mit. Chiar de la prima sa întemeiere, la începutul secolului al XV-lea, acest mit a fost în multiple feluri povestit și interpretat în cadrul Frățiilor [Nota 47]. De povestit a fost povestit în cercuri mai mari, interpretarea însă s-a făcut doar în cercul mai restrâns, al celor care erau maturi pentru asta.
Acest mit are aproximativ următorul conținut:
A existat o vreme, când unul dintre Elohimi l-a creat pe om; un om pe care el l-a numit Eva. Elohimul însuși s-a unit cu Eva, și din Eva s-a născut Cain. Apoi Elohimul Iahve sau Iehova l-a creat pe Adam. Adam s-a unit și el cu Eva, și din această căsătorie s-a născut Abel.
În ce-l privește pe Cain avem deci de-a face cu un fiu direct al Zeilor, în cazul lui Abel cu un vlăstar al unor creaturi umane, Adam și Eva. Și mitul merge mai departe.
Darurile de jertfă pe care Abel le-a oferit Zeului Iahve au fost plăcute Zeului. Cele ale lui Cain însă nu au fost, căci Cain nu a fost creat la porunca directă a lui Iahve. Urmarea acestui lucru a fost aceea că Cain a comis fratricidul. El l-a ucis pe Abel. Din acest motiv el a fost eliminat din comuniunea cu Iahve. El a plecat în ținuturi îndepărtate, și acolo a devenit strămoșul unui neam propriu.
Adam s-a unit în continuare cu Eva și, ca un înlocuitor al lui Abel, a fost născut Set, care apare și în Biblie. În felul acesta au apărut două neamuri de oameni: primul trăgându-se din Eva și un Elohim, neamul lui Cain; și al doilea trăgându-se din simpli oameni, care s-au unit din porunca lui Iahve.
Din neamul lui Cain se trag toți cei care au dat viață pe Pământ artelor și științelor, de exemplu Matusal, care a inventat scrisul, scrierea Tau, și Tubal-Cain, care i-a învățat pe oameni prelucrarea bronzului și a fierului. Pe această linie directă de la Elohim a luat naștere omenirea care se perfecționează în arte și științe.
Din această spiță a lui Cain s-a tras și Hiram. El a fost moștenitorul a tot ceea ce s-a acumulat de-a lungul a generații întregi de fii ai lui Cain în materie de știință, artă și tehnică. Hiram a fost constructorul cel mai de seamă pe care ni-l putem imagina.
Din cealaltă linie, din spița lui Set, a ieșit Solomon, care s-a distins în tot ceea ce provenea de la Iahve sau Iehova. El a fost înzestrat cu înțelepciunea lumii, cu tot ceea ce poate asigura fiilor lui Iehova o înțelepciune clară, pașnică, bine cumpănită. Aceasta era o înțelepciunea ce se poate exprima foarte bine în cuvinte, cuvinte care pătrund adânc în inima omului, îl înalță, dar nu pot aborda direct obiectul, în sensul realizării a ceva real în tehnică, artă și știință. Era o înțelepciune de genul unei inspirații nemijlocite a lui Dumnezeu, nu una elaborată de jos, izvorâtă din pasiunea, din vrerea omenească. Aceasta se afla la fiii lui Cain, la aceia ce se trăgeau direct din celălalt Elohim. Aceștia erau lucrătorii riguroși, exacți, care vroiau să facă totul singuri.
Apoi Solomon a decis să construiască un Templu. El și-a luat ca arhitect pentru aceasta pe Hiram, un vlăstar al fiilor lui Cain. Era pe timpul când regina din Saba, Balkis, a venit la Ierusalim, deoarece ea auzise despre înțeleptul Solomon. Și când a sosit, a fost realmente fermecată de înțelepciunea elevată, clară, grandioasă, de frumusețea fizică a lui Solomon. El a cerut-o în căsătorie, și a obținut încuviințarea ei. Atunci a auzit această regină din Saba și de construcția Templului. Ea a vrut să-l cunoască și pe constructorul Hiram. Când l-a văzut, simpla sa apariție a făcut o impresie colosală asupra ei și a captivat-o cu totul.
S-a iscat atunci un fel de gelozie între Hiram și înțeleptul Solomon. Urmarea a fost că Solomon ar fi căutat orice prilej să facă ceva împotriva lui Hiram; dar el trebuia să-l păstreze pentru a duce la bun sfârșit construcția Templului.
S-au întâmplat atunci următoarele: Templul era gata, până la un anumit nivel bine definit. Mai lipsea ceva ce urma să fie atestatul de măiestrie al lui Hiram, și anume, Marea de bronz Această piesă de maestru a lui Hiram trebuia să reprezinte Oceanul, turnat în bronz și să împodobească Templul. Toate elementele de aliere ale bronzului au fost stabilite în mod minunat de Hiram și totul era pregătit pentru turnare. S-au apucat de lucru și trei calfe ale lui Hiram, pe care el, la construirea Templului, i-a considerat a fi necorespunzători pentru a li se conferi titlul de maistru. De aceea ei s-au jurat să se răzbune pe el și au vrut să saboteze execuția Mării de bronz. Un prieten de-al lui Hiram care a aflat despre aceasta, i-a comunicat lui Solomon planul calfelor, pentru ca el să le zădărnicească acest plan. Solomon însă, din gelozie față de Hiram, a lăsat lucrurile să-și urmeze cursul, deoarece el voia să-l piardă pe Hiram. Urmarea a fost că Hiram a trebuit să privească cum întreaga piesă turnată se pulveriza, deoarece cele trei calfe adăugaseră în masa de aliaj un material străin. El a încercat, afară de asta, să toarne apă pentru a domoli focul ce făcea să fiarbă topitura, dar prin aceasta a făcut și mai rău. În timp ce era aproape să piardă orice nădejde în reușita operei, i-a apărut înainte Tubal-Cain însuși, unul dintre strămoșii săi. Acesta i-a spus să se arunce fără nicio grijă în foc, că nu o să pățească nimic. Hiram a făcut asta și a ajuns până în centrul Pământului. Tubal-Cain l-a condus la Cain, care se afla acolo în starea zeității originare. Hiram a fost inițiat atunci în taina Creațiunii prin foc, a turnării bronzului și așa mai departe. El a mai primit de la Tubal-Cain un Ciocan și un Triunghi de aur, pe care trebuia să-l poarte la gât. După aceasta el s-a întors înapoi, fiind acum în stare să realizeze Marea de bronz, să pună din nou în ordine aliajul de turnare.
După aceasta Hiram dobândește mâna reginei din Saba. El este însă atacat prin surprindere de cele trei calfe și omorât. Totuși, înainte de a muri a apucat să arunce Triunghiul de Aur într-o fântână. Cum nu se știa unde este Hiram, el este căutat. Solomon însuși se implică în chestiune. Exista temerea că cele trei calfe ar putea divulga vechea parolă a Maestrului, fapt pentru care s-a convenit una nouă. Noua parolă a Maestrului trebuiau să fie primele cuvinte ce picau atunci când Hiram era din nou găsit. Când Hiram a fost descoperit, el a mai putut rosti câteva cuvinte. El a spus: Tubal-Cain mi-a prezis că voi avea un fiu, care va avea la rândul lui mulți fii, ce vor popula Pământul și vor duce la bun sfârșit opera mea – clădirea Templului. Apoi a mai indicat locul unde putea fi găsit Triunghiul de aur. El a fost dus la Marea de bronz, și ambele sunt păstrate într-un loc special al Templului, în Sfânta Sfintelor. Ele pot fi găsite doar de aceia care au o înțelegere pentru ceea ce vrea să semnifice toată această Legendă a Templului lui Solomon și a arhitectului său, Hiram.
Și acum să trecem de la Legenda Templului în sine la o interpretare a ei.
Această legendă prezintă destinul subraselor a treia, a patra și a cincea ale rasei-rădăcină a cincea, în care ne aflăm în prezent. Templul este Templul Frățiilor secrete, respectiv ceea ce construiește întreaga omenire a subraselor a patra și a cincea. Sfânta Sfintelor este reședința Frățiilor secrete. Acestea știu ce înseamnă Marea de bronz și Triunghiul de aur.
Avem deci de-a face cu două spițe ale neamului omenesc: una – reprezentată de Solomon – care este în posesia înțelepciunii divine, și cealaltă a lui Cain, a descendenților din Cain, care se pricep la foc și știu să-l folosească. Acest foc nu este focul fizic, ci focul pasiunilor, al instinctelor, poftelor, care arde în spațiul astral.
Cine sunt apoi copiii lui Cain? Copiii lui Cain sunt – în sensul acestei legende – fiii acelor Elohimi rămași puțin în urma acelei clase de Elohimi din timpul epocii lunare. În epoca lunară avem de-a face cu Kama. Această Kama sau foc a fost îmbibată atunci cu înțelepciune. Au existat deci două feluri de Elohimi. Unii dintre Elohimi nu s-au oprit la căsătoria dintre înțelepciune și foc; ei au trecut dincolo de aceasta. Iar când l-au format pe om, ei nu mai erau străbătuți de pasiuni, astfel încât l-au înzestrat cu o înțelepciune pașnică, cumpănită. Aceasta este religia propriu-zisă a lui Iahve sau Iehova, înțelepciunea lipsită de orice fel de pasiune. Ceilalți Elohimi, la care înțelepciunea mai era unită cu focul perioadei lunare, sunt cei care au creat pe fiii lui Cain.
De aceea, în fiii lui Set îi avem pe oamenii religioși, cu o înțelepciune limpezită, cumpănită, iar în fiii lui Cain pe oamenii care au în ei un element impulsiv, care se înflăcărează și pot dezvolta entuziasm pentru înțelepciune. Aceste două spițe ale neamului omenesc lucrează în toate rasele și în toate epocile. Din pasiunea fiilor lui Cain au luat naștere toate artele și științele, din curentul Abel-Set întreaga cucernicie înseninată și cumpătată, întreaga înțelepciune, fără entuziasm.
Aceste două tipuri au existat întotdeauna și ele s-au perpetuat astfel până în a patra subrasă a rasei-rădăcină a noastră.
A urmat apoi întemeierea Creștinismului. Cucernicia anterioară, care era doar o cucernicie venită de sus, a devenit prin aceasta o cucernicie eliberată complet de Kama. Ea a fost cufundată în elementul coborât pe Pământ tocmai prin Christos. Christos nu este pur și simplu înțelepciunea, el este iubirea încarnată: o Kama înaltă, divină, care este în același timp Buddhi; o Kama pură în curgere învolburată, care nu vrea nimic pentru sine ci își îndreaptă toate pasiunile în afară, într-o dăruire infinită, este o Kama inversată. Buddhi este Kama inversată.
Prin aceasta, în cadrul tipului de om cucernic, evlavios, în cadrul fiilor înțelepciunii, se pregătește o cucernicie mai înaltă, care poate fi fără îndoială entuziastă. Aceasta este cucernicia sau pioșenia creștină. Ea este pregătită mai întâi în subrasa a patra a rasei-rădăcină a cincea. Dar tot acest curent nu este încă în situația de a se uni cu fiii lui Cain. Ei sunt, la început, încă adversari. Și anume, dacă creștinismul ar cuprinde rapid și necondiționat pe toți oamenii, el i-ar putea într-adevăr umple cu iubire, însă inima omenească individuală nu ar fi alături. Nu ar fi o evlavie liberă, nu ar fi o naștere în sine însuși a lui Christos ca frate, ci pur simplu ca stăpân. La așa ceva trebuie să lucreze încă fiii lui Cain pe toată durata subrasei a cincea. Ei acționează prin inițiații lor și construiesc Templul omenirii, ridicat din artă lumească și știință lumească.
Vedem astfel cum în timpul subraselor a patra și a cincea elementul lumesc se dezvoltă din ce în ce mai mult, cum întreaga evoluție universală pășește afară, pe planul fizic. Prin elementul lumesc al materialismului se dezvoltă elementul personal, egoismul, care conduce la lupta tuturor contra tuturor. Chiar dacă Creștinismul a fost prezent, el a rămas totuși, într-un anumit mod, secretul unora puțini. Dar el a avut meritul de a le fi indus oamenilor, în timpul subraselor a patra și a cincea, gândul că fiecare este egal în fața lui Dumnezeu. Acesta este un principiu creștin. Dar oamenii nu pot pricepe pe de-a întregul aceasta, cât timp sunt captivi în materialism și egoism.
Revoluția Franceză a împlinit consecința învățăturii creștine în sensul lumesc. Doctrina spirituală a Creștinismului, că oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, a fost transpusă prin Revoluția Franceză într-o doctrină pur lumească, pământeană: toți oamenii sunt aici egali. Epoca modernă a transpus aceasta și mai mult în fizic.
Înaintea Revoluției Franceze, la o doamnă de onoare a reginei Maria-Antoaneta, Madame d’Adhemar, a apărut o persoană care a prezis toate scenele importante ale Revoluției, pentru a o avertiza de cele ce urmează. Era Contele de Saint-Germain [Nota 48], aceeași persoană care în încarnarea precedentă a întemeiat Ordinul Rosicrucienilor. El susținea atunci punctul de vedere, că oamenii ar trebui conduși în mod pașnic de la cultura lumească, laică, la adevărata cultură, cultura Creștinismului. Puterile lumești voiau însă să-și cucerească libertatea în furtună și tumult, în mod material. El privea de fapt Revoluția ca pe o consecință necesară, totuși a avertizat despre ceea ce urma să se întâmple. El, Christian Rosenkreutz [Nota 49] în încarnarea din secolul al XVIII-lea, Păzitor al celui mai tainic secret, al Mării de bronz și al sfântului Triunghi de aur, a apărut avertizând: omenirea ar trebui să se dezvolte lent. Totuși el vedea ceea ce urma să se întâmple.
Acesta este mersul, văzut din lăuntru, al evoluției omenirii în timpul subraselor a patra și a cincea a rasei-rădăcină a noastră. Construcția culturală omenească, marele Templu al lui Solomon, a fost construit. Dar ceea ce trebuie de fapt să-l încoroneze trebuie să rămână deocamdată un secret. Aceasta o poate face doar un inițiat. Acest inițiat a fost rău înțeles, trădat, omorât. Acest secret nu poate ieși încă la iveală. El rămâne secretul unor [inițiați] puțini ai Creștinismului. El stă închis în piesa turnată a Mării de bronz și în Triunghiul sfânt. Nu este alt secret decât secretul lui Christian Rosenkreutz, care, într-o încarnare foarte înaltă, a fost încarnat înaintea nașterii lui Christos și a rostit atunci un cuvânt ciudat.
Mai lăsați-mă acum să zugrăvesc în câteva cuvinte scena în care acel Christian Rosenkreutz, înaintea Revoluției Franceze, a făcut din nou acea afirmație. El a spus: Cine seamănă vânt, va culege furtună. – El spusese deja aceasta mai înainte să fie spusă și pusă în scris de Osea [Nota 50]. Dar ea provine de la Christian Rosenkreutz.
Această afirmație: Cine seamănă vânt, va culege furtună –, este principiul după care se călăuzesc subrasele a patra și a cincea ale rasei-rădăcină a noastră, și ar vrea să însemne: Voi îl veți face liber pe om, Buddhi încarnat se va uni el însuși cu această libertate a voastră și îi va face pe oameni egali înaintea lui Dumnezeu. Dar spiritul (vânt înseamnă spirit = Ruach), el va deveni mai întâi furtună (lupta tuturor contra tuturor).
La început creștinismul fusese asociat crucii, ca semn că el trebuia să se dezvolte în sfera pur lumească, pe planul fizic. Christos pe cruce nu a fost chiar de la început simbolul Creștinismului. Pe măsură însă ce Creștinismul a devenit din ce în ce mai politic, simbolul lui a devenit Fiul lui Dumnezeu răstignit, suferind pe crucea trupului lumii [Nota 51]. El rămâne așa la exterior pe tot restul perioadei subraselor a patra și a cincea.
La început creștinismul este legat de cultura pur materială a subraselor a patra și a cincea, și doar între ele [?] (sec. XV, n.t.) avem Creștinismul propriu-zis al viitorului, care este în posesia secretului Mării de bronz și a Triunghiului de aur. Acest Creștinism are un alt simbol; nu va mai fi Fiul lui Dumnezeu răstignit, ci crucea înconjurată de trandafiri. Aceasta va fi simbolul noului Creștinism, al celei de a șasea subrase. Din Misteriul Frăției rosicrucienilor se va dezvolta acest Creștinism al celei de a șasea subrase, care va cunoaște Marea de bronz și Triunghiul de aur.
Hiram este reprezentantul inițiaților din subrasele a patra și a cincea pe linia fiilor lui Cain. Regina din Saba – orice figură feminină semnifică în limbaj esoteric sufletul – este sufletul omenirii, care trebuie să decidă între cucernicia cumpănită, senină, dar care nu cucerește Pământul, și înțelepciunea care cucerește Pământul, adică înțelepciunea unită cu Pământul prin biruirea pasiunilor. Ea este reprezentanta sufletului omenesc adevărat, situată la mijloc între Hiram și Solomon, care se unește cu Hiram în timpul subraselor a patra și a cincea, deoarece el construiește deocamdată Templul.
Marea de bronz este acea piesă turnată care ia naștere atunci când se amestecă în mod corespunzător apa și bronzul. Cele trei calfe falsifică aliajul, iar piesa turnată, este distrusă. Dar prin faptul că Tubal-Cain îi dezvăluie lui Hiram misterele focului, Hiram este în stare să unească în mod just apa și focul. Prin aceasta ia naștere Marea de bronz. Ea este ceea ce constituie secretul rosicrucienilor. Ea ia naștere atunci când apa înțelepciunii liniștite, calme, se unește cu focul spațiului astral, focul pasiunii. Prin aceasta trebuie să se realizeze o legătură, care este „de bronz”, care poate fi purtată în următoarele epoci, când va fi dat în plus și secretul Triunghiului de aur sfânt, secretul lui Atma-Budhi-Manas. Acest triunghi, cu tot ceea ce are drept consecințe, va fi conținutul Creștinismului înnoit al celei de a șasea subrase. Acesta este pregătit de către rosicrucieni, iar atunci ceea ce este simbolizat prin Marea de Bronz va fi unit cu cunoașterea reîncarnării și Karmei. Aceasta este noua învățătură ocultă ce se încorporează din nou Creștinismului. Atma-Buddhi-Manas, Sinea superioară, este secretul care va fi revelat atunci când subrasa a șasea va fi matură pentru aceasta. Atunci Christian Rosenkreutz nu va mai avea nevoie să se alăture în chip de persoană care avertizează, ci tot ceea ce înseamnă luptă pe plan exterior va afla pacea prin Marea de Bronz, prin Triunghiul de Aur sfânt.
