Astăzi ne vom ocupa cu trei reprezentări importante, ce au legătură cu părțile naturii omenești. Ele formează, să spunem așa, un fir conducător prin întreaga lume. Ele sunt următoarele: Acțiune sau Mișcare, Înțelepciune, numită și Cuvânt, și a treia Voință. Când noi vorbim de acțiune, avem de fapt în vedere ceva foarte general. Esoteristul vede însă în Acțiune în primul rând fundamentul întregului Univers, așa cum ne înconjoară. Prima formă a Universului este pentru esoterist un produs al acțiunii, în concepția omenească obișnuită lumea apare ca ceva terminat; esoteristul însă își spune că cele existente sunt un produs al Acțiunii. Ceea ce pare a fi terminat, este o treaptă a activității progresive, un punct de tranziție. Lumea întreagă este permanent în acțiune. Această acțiune este de fapt Karma.
Când vorbim despre om, despre corpul lui astral vorbim ca despre o karmă, ca despre o activitate. Corpul astral este propriu-zis partea aflată cel mai aproape de om. Ceea ce viețuiește omul, astfel încât el distinge în sine o stare de bine și una de rău, o stare de plăcere și una de suferință, pornește de la corpul său astral. Iubire, pasiune, bucurie, durere, ideal, datorie au legătură cu corpul astral. Când vorbim despre plăcere și suferință, instincte, dorințe și pofte, vorbim despre corpul astral. Omul viețuiește în permanență corpul astral, văzătorul însă vede forma corpului astral. Acest corp astral este înțeles într-o continuă transformare. Mai întâi, atâta timp cât omul nu a lucrat încă asupra lui, el este nediferențiat. Omul, în epoca noastră, lucrează însă încontinuu asupra lui. Când el deosebește între ceea ce este permis și ceea ce este interzis, lucrează pornind din lăuntrul Eului său. De la jumătatea erei lemuriene și până la jumătatea celei de-a șasea rase-rădăcină (care urmează erei postatlanteene actuale) omul lucrează la corpul său astral.
De ce lucrează omul la el? El lucrează la copul său astral, deoarece în domeniul Acțiunii orice acțiune cât de mică provoacă o contraacțiune. Orice lovitură provoacă o contralovitură. Dacă trecem cu mâna peste blatul mesei, acesta devine cald. Căldura este contraacțiunea la acțiunea noastră. Astfel, orice acțiune provoacă o alta. Prin faptul că anumite animale au imigrat în peșterile întunecate din Kentucky [Nota 9], ele nu au mai avut nevoie, pentru a se putea orienta, de lumina ochilor lor, ci doar de organe tactile sensibile. Urmarea a fost că sângele s-a retras din ochi și ele au devenit oarbe. Aceasta a fost urmarea acțiunii lor, a imigrării în peșterile din Kentucky.
Corpul astral omenesc este într-o continuă activitate. În aceasta constă viața lui. Această activitate se numește în sens mai restrâns Karma omenească. Ceea ce eu fac astăzi își are expresia în corpul astral. Dacă lovesc pe cineva, aceasta este o acțiune, și ea provoacă o contralovitură. Aceasta este justiția compensatoare: Karma. Acțiunea este o lovitură, care provoacă o contralovitură. De acestea trebuie să legăm noțiunile de cauză și efect. În Karmă există întotdeauna ceva necompensat; aceasta pretinde întotdeauna altceva.
A doua componentă a naturii umane și a Universului este Înțelepciunea. După cum Karma este ceva necompensat, tot astfel înțelepciunea are ceva de liniște, de echilibru. Din acest motiv ea se mai numește și Ritm. Orice formă de înțelepciune este ritm. În corpul astral există probabil multă simpatie; atunci, în aură există mult verde. Acest verde a fost provocat cândva ca o contraculoare. Verdelui i-a corespuns la origine un roșu. Acesta s-a transformat prin Acțiune, prin Karmă, în verde. În înțelepciune, în Ritm, totul este terminat, compensat. În om, orice ține de ritm și înțelepciune este încorporat în corpul eteric. Corpul eteric este de aceea acea parte din om ce reprezintă înțelepciunea. În corpul eteric domnește liniștea, ritmul.
Corpul fizic reprezintă propriu-zis Voința. Voința, în opoziție cu simpla liniște, este elementul creator, cel care dă naștere, care produce. Avem astfel următoarea progresie ascendentă: mai întâi Karma, Acțiunea, Necompensatul; în al doilea rând înțelepciunea, elementul ajuns la Repaus; în al treilea rând Voința, o existență supraplină, plină până într-atât încât se poate dărui, se poate jertfi. Așadar, Acțiune, Înțelepciune, Voință sunt cele trei trepte în care se scurge întreaga existență.
Să analizăm din acest punct de vedere omul, așa cum stă el înaintea noastră. În primul rând omul are corpul său fizic. Omul, așa cum este el în prezent, nu are asupra corpului său fizic absolut nicio influență. Ceea ce este și face omul din punct de vedere fizic este făcut din afară, de către forțe creatoare. El nu poate reglementa singur mișcarea moleculelor creierului său, el nu poate stăpâni din sine însuși circulația sângelui. Acest lucru nu poate să ne spună decât că trupul fizic este produs fără participarea omului, și de asemenea este menținut în viață de către alte forțe. El îi este într-un fel doar împrumutat. Omul este încarnat înlăuntrul unui corp fizic, care i-a fost fabricat de către alte forțe. De asemenea, și corpul eteric a fost pregătit pentru el, sub un anumit aspect, de către alte forțe. În schimb, corpul astral a fost format parțial de alte forțe, parțial de către om. Partea de corp astral care a fost formată de către omul însuși devine karma omului. Ceea ce el însuși a lucrat înlăuntrul corpului astral trebuie să aibă un efect karmic. Aceasta este de asemenea partea nemuritoare, nepieritoare din el. Corpul fizic a fost realizat prin intermediul karmei altor ființe; partea însă de corp astral al omului în care el s-a implicat începând din era lemuriană, aceea este karma sa. Când omul ajunge să prelucreze întregul lui corp astral, se ridică pe treapta libertății. Atunci întregul corp astral este metamorfozat din interior. Omul este atunci în întregime rezultatul acțiunii sale, a karmei sale.
Dacă abordăm o treaptă de evoluție oarecare, atunci omul are acolo un corp astral care, parțial, este rezultatul propriei sale munci. Ceea ce este astfel rezultatul propriei sale munci trăiește însă în corpul eteric și în corpul fizic. În corpul fizic trăiește ceea ce omul a făcut din sine, și prin corpul fizic aceasta trăiește în lumea fizică. El nu ar putea ajunge la noțiuni despre lumea fizică dacă nu ar lucra cu organele lui în ea. Ceea ce viețuiește omul în corpul astral este prelucrat în sine de către el. În cadrul observației pe care el o face în lumea fizică sunt active cele trei învelișuri ale sale. Dacă, de exemplu, el vede un trandafir, la aceasta participă toate cele trei învelișuri. Mai întâi el vede roșu. La aceasta participă corpul fizic. Într-o cameră obscură trandafirul face aceeași impresie. În al doilea rând acest trandafir este perceput în corpul eteric ca o reprezentare vie. În al treilea rând trandafirul îl bucură pe om, iar aici participă corpul său astral. Acestea sunt cele trei trepte ale observației omenești. Lăuntrul cel mai intim al omului lucrează în lumea exterioară prin cele trei corpuri. Ceea ce omul primește din lumea exterioară, primește prin aceste trei corpuri.
La baza tuturor acestor lucruri ce se referă la activitatea omului sau la karma sa stă pofta, dorința nestăpânită. Omul ar trebui să nu mai acționeze dacă nu ar avea dorințe. El are însă dorința de a lua parte la lumea din jur. De aceea noi mai numim corpul său astral și corpul dorințelor sale.
Există o legătură interioară între activitatea omului și organele sale. Omul are nevoie de organele sale pentru impulsurile, pornirile sau instinctele cele mai de jos, dar și pentru cele mai înalte. De asemenea, el are nevoie de organe și în ceea ce privește arta. Dacă omul a reușit să aspire, să zicem așa, tot din lume, el nu mai are nevoie de organe. Între naștere și moarte omul se obișnuiește să contemple lumea prin organele sale. După moarte el trebuie încet să se dezbare de acest obicei. Dacă continuă să vrea să folosească organele sale pentru contemplarea lumii și după aceea, atunci el se află în starea numită Kamaloka. Este o stare în care încă mai există pofta de a privi prin organe, pe care însă nu le mai deține aici. Dacă după moarte omul și-ar putea zice că nu mai are nevoie de organe, atunci pentru el nu ar mai exista Kamaloka. În Devachan deci omul privește din interior, fără organe, tot ceea ce el a perceput anterior în jurul lui în viață prin intermediul organelor sale.
Karma, activitatea omului prin intermediul corpului astral, este ceva necompensat. Pe măsură însă ce activitatea ajunge treptat la o stare de echilibru, se realizează o compensare. Dacă lovim un pendul, el ajunge după un timp la o stare de echilibru. Orice acțiune neechilibrată trece până la urmă într-una de repaus. Neregularitățile, dacă sunt, în număr mic, se observă imediat, dar dacă sunt în număr infinit, ele se echilibrează din nou. Așa, de exemplu, putem observa cu un instrument neregularitățile provocate într-un oraș datorită circulației vehiculelor electrice. Într-un oraș mic, unde nu sunt atâtea vehicule în mișcare, instrumentul indică încontinuu oscilații puternice, dar într-un oraș mare, unde circulația este mult mai intensă și mai frecventă, instrumentul este mai mult în repaus, pentru că neregularitățile în număr mare se compensează. La fel se întâmplă și în Devachan cu orice neregularitate.
În Devachan omul privește în interiorul lui. El observă ceea ce a asimilat; el trebuie să exercite această îndeletnicire până ce va ajunge la o ritmicitate.
O acțiune provoacă o contraacțiune; însă contraacțiunea se reîntoarce abia după multe intermedieri. Între timp însă efectul continuă să existe. Cum între acțiune și contraacțiune există o legătură, aceasta este prelucrată și transformată în Devachan în înțelepciune. Ceea ce omul a transformat în înțelepciune, se metamorfozează la om în ritm, în opusul acțiunii. Ceea ce s-a metamorfozat în ritm se transferă în corpul eteric. După Devachan ai devenit mai înțelept și mai bun, deoarece în Devachan ai prelucrat toate experiențele. Cantitatea de vibrații din corpul astral pe care reușim s-o introducem în corpul eteric, aceasta este nemuritoare. Când omul moare, rămâne ceea ce el a transformat din corpul astral și o mică parte din corpul eteric, pe care el a prelucrat-o; restul corpului eteric se dizolvă în eterul cosmic. În măsura în care omul a prelucrat acea mică parte din corpul eteric, în aceeași măsură corpul său eteric este nemuritor. De aceea, la revenire el regăsește această mică porțiune de corp eteric. Restul de care mai are nevoie pentru a completa această fracțiune de corp eteric, aceasta depinde de durata șederii sale în Devachan.
Dacă un om a ajuns atât de departe încât a metamorfozat întregul său corp eteric, el nu mai are nevoie de Devachan. Acesta este cazul cu discipolul ocult evoluat, care și-a metamorfozat corpul eteric în așa măsură încât după moarte se păstrează întregul corp eteric și nu mai are nevoie să treacă prin Devachan. Aceasta se numește renunțare la Devachan. Poți lăsa un om să manipuleze corpul eteric, dacă ești sigur că el nu mai introduce nimic rău în restul lumii; altfel el ar introduce instinctele sale rele în lume. În hipnoză se poate întâmpla ca cel hipnotizat să introducă în lume instinctele rele ale hipnotizatorului. La omul normal corpul fizic nu permite corpului eteric să fie târât și tras în toate direcțiile. Când însă corpul fizic se află în letargie, se poate interveni în corpul eteric. Dacă un om este hipnotizat și în el se inoculează instincte rele, atunci acestea rămân și după moarte. Multe practici ale magicienilor negri au constat în a-și crea în felul acesta slujitori docili. Regula magicienilor albi este de a nu permite nimănui să intervină în corpul său eteric, decât în măsura în care instinctele sale au trecut deja prin Katharsis. În corpul eteric domnește liniște, calm și înțelepciune. Dacă intervine ceva rău, acest rău este adus la tăcere și rămâne prin aceasta.
Înainte ca omul, în faza de discipol, să fie condus până la punctul în care poate lucra în mod intenționat la corpul său eteric, el trebuie să ajungă, cel puțin parțial, în situația de a-și evalua karma, de a dobândi cunoașterea de sine. De aceea meditația nu trebuie niciodată întreprinsă fără o permanentă cunoaștere de sine, contemplare de sine. Prin acesta omul ajunge ca la momentul potrivit să îl vadă pe Păzitorul Pragului: karma pe care o mai are de achitat. Dacă această treaptă se atinge în stare normală, aceasta nu înseamnă altceva decât cunoașterea karmei, încă existente. Când încep să intervin în corpul eteric, trebuie să-mi propun să îmi compensez karma care a mai rămas. Se poate întâmpla ca Păzitorul Pragului să apară într-un mod care face excepție de la regulă. Acest lucru se întâmplă atunci când omul are o atracție atât de puternică față de o viață între naștere și moarte încât, datorită unei slabe activități interioare, nu poate rămâne destul timp în Devachan. Dacă omul s-a obișnuit să privească prea mult în exterior, nu are ce să vadă în interior. El revine atunci curând în viața fizică. Poftele și dorințele rămân, Devachanul scurt trece repede; iar la revenire, formațiunea de pofte și dorințe nestăpânite din viața precedentă continuă să existe în Kamaloka; el o regăsește. Se reîncorporează, iar în noul său corp astral se amalgamează vechiul său corp astral; aceasta este karma sa anterioară, Păzitorul Pragului. El va avea atunci în permanență în fața sa karma sa anterioară, care devine un fel aparte de Dublu [Nota 10].
Mulți dintre papii din perioada papală rău-famată, ca de exemplu Alexandru al VI-lea, au avut în încarnarea următoare un astfel de Dublu. Există oameni, și nu puțini în zilele noastre, ce au în permanență lângă ei natura lor inferioară. Acesta este un tip specific de demență sau alienare. Acest lucru se va intensifica și va deveni tot mai virulent, deoarece viața în material se răspândește tot mai mult. Mulți oameni, care acum se mistuie complet în viața materială, vor avea lângă ei în următoarea încarnare forma monstruoasă, pocită, a Păzitorului Pragului. Dacă nu s-ar exercita acum foarte puternic influența spirituală, atunci, ca urmare a culturii materialiste, ar interveni un fel de vedere patologică a Păzitorului Pragului. Un simptom îl reprezintă nervozitatea secolului nostru. Ea este un fel de rămânere la periferie. Toți oamenii nervoși din ziua de azi vor fi hăituiți în încarnarea următoare de către Păzitorul Pragului. Ei vor fi hăituiți într-o încarnare timpurie, un fel de naștere cosmică prematură. Ceea ce noi am aspirat prin intermediul teosofiei este obținerea unei perioade de ședere suficient de lungă în Devachan, pentru a evita astfel de încarnări timpurii.
Din acest punct de vedere trebuie privită intrarea lui Christos pe scena istoriei lumii. Anterior, oricine voia să ajungă la o viață în Christos era adus până la un punct, în care trebuia să intre în Misteriu. Acolo corpul fizic era adus în stare de letargie, iar corpului astral îi era infuzat, de către clerul cu sufletul purificat, acea parte de puritate de care ducea lipsă. Aceasta era inițierea sau hirotonisirea.
Prin faptul că Christos a venit în lume s-a întâmplat însă ca acela care se simțea atras de el să poată primi de la el un fel de înlocuitor [pentru acest fel vechi de inițiere]. Prin unirea cu Christos este întotdeauna posibil să primești un corp astral într-atât de purificat, încât să-l poți îngloba în corpul eteric propriu fără a dăuna în vreun fel lumii. Dacă chibzuim la aceasta, cuvântul despre moartea de izbăvire pentru toți capătă o cu totul altă semnificație. Aceasta are în vedere moartea pentru mântuire a lui Christos. Înainte, cine voia să obțină purificarea în Misterii trebuia să sufere moartea. Acum ea a fost îndurată de Unul pentru toți, astfel încât prin inițierea la nivel universal s-a creat un înlocuitor pentru vechea inițiere. Prin Creștinism s-a creat mult în ceea ce privește spiritul comunitar, lucru care înainte nu exista. Forța activă se exprimă prin faptul că prin contemplare interioară, prin mistică adevărată, este posibilă comuniunea cu Christos. Acest lucru a fost introdus și în limbă. Primul inițiat creștin al Europei, Ulfila, l-a introdus chiar în limba germană, încât omul găsea „Eul” în limbă. Alte limbi exprimă această revelație față de Eu printr-o formă specială a verbului, de exemplu, în limba latină „amo” („eu iubesc”), însă limba germană adaugă în plus și pe „Eu”. „Ich” este: J.Ch. – Jesus Christus. Acesta a fost introdus intenționat în limba germană, nu este o întâmplare. Inițiatii sunt cei care au creat limba. După cum în sanscrită există AUM pentru Trinitate, noi avem pentru interiorul omului semnul „ICH”. Prin aceasta a fost creat un centru, prin care pasiunile lumii se pot metamorfoza în ritm. Ele trebuie să se ritmizeze prin Eu. Acest centru este literal Christos.
Toate națiunile din Occident au dezvoltat activitatea, pasiunile. Din Orient trebuie să vină un impuls, pentru a introduce în acestea liniște, calm. Un mesager al acestui impuls este cartea lui Tolstoi, Despre a nu face nimic [Nota 11]. În Activitatea Occidentului găsim de multe ori un haos. Acesta sporește pe zi ce trece. Spiritualitatea Orientului trebuie să aducă în haosul Occidentului un centru. Ceea ce a fost exersat mult timp drept Karmă, transcende în Înțelepciune. Înțelepciunea este sora Karmei. Întreaga Karmă își află compensarea în Înțelepciune. Un înțelept care a ajuns pe o anumită treaptă se numește erou solar, deoarece interiorul lui a devenit ritmic. Viața sa este o imagine a Soarelui, care străbate cerul pe orbită în mișcări regulate.
Cuvântul „AUM” este respirația. Respirația (Atem) se raportează la Cuvânt, precum Spiritul Sfânt la Christos, precum Atma la Eu.
