Întotdeauna când este vorba de a avansa din punct de vedere ocult, se accentuează faptul că trebuie să fii cât mai pozitiv posibil și cât mai puțin negativ, că trebuie să vorbești cât mai puțin de ceea ce nu este, în comparație cu ceea ce este. Dacă în viața obișnuită se promovează așa ceva, aceasta este o bună pregătire pentru munca în domeniul ocult. Ocultistul nu trebuie să întrebe: Piatra are viață?, ci : Unde putem afla viața pietrei, unde putem afla conștiența regnului mineral? Aceasta este forma cea mai înaltă a noncriticismului. Exact această atitudine trebuie să o dezvoltăm față de problemele cele mai înalte.
În viața obișnuită întâlnim trei stări ale corpurilor: starea solidă, starea lichidă și starea gazoasă sau aerică. Solid înseamnă ceva diferit de mineral. Aerul și apa sunt și ele de natură minerală, în literatura teosofică se ia în considerație, în afară de acestea, încă alte patru tipuri de substanțe. Și anume, următorul în ordinea fineței, elementul mai fin decât aerul, care îl dilată pe acesta, care din punct de vedere spațial îl face tot mai mare, este căldura. Căldura împrăștie aerul în toate direcțiile. Ea este de fapt o substanță fină, eterică, prima treaptă eterică, eterul căldurii. Al doilea tip de eter care urmează este eterul luminii. Corpurile care luminează emit o substanță, care în teosofie este denumită eterul luminii. Al treilea tip de eter este purtătorul a tot ceea ce formează substanțele cele mai fine, este eterul formator, plăsmuitor, numit și eterul chimic. Faptul că oxigenul și hidrogenul se unesc se datorează acestui eter. Iar cel mai fin eter este cel care formează viața: Prana sau eterul vieții.
Știința aruncă toate cele patru tipuri de eter în aceeași oală. Ea le va descoperi însă treptat sub această formă. Denumirea dată de noi este în sensul rosicrucienilor, în timp ce literatura indiană vorbește de patru grade diferite ale eterului [Nota 30].
Să luăm mai întâi tot ceea ce este solid. Ceea ce este solid nu are aparent viață. Dacă ne transpunem cu viața în elementul solid, aceasta înseamnă să putem trăi treaz în starea pe care o numim lumea de vis și apoi să cercetăm solidul, de exemplu să ne transpunem în interiorul unui peisaj stâncos de munte. Vom simți atunci în noi propria viață schimbată, ne vom simți străbătuți de un curent de viață. Nu suntem prezenți acolo cu conștiența, ci cu propria viață, cu corpul eteric; ne aflăm într-un loc, într-o stare, care se cheamă Mahaparinirvana. Pe acest plan, Mahaparinirvana, se află viața solidului. Acest plan este celălalt pol al solidului. Faptul că ne-am aflat cu viața pe planul Mahaparinirvana îl putem percepe din alte efecte. Când revenim de acolo, aflăm acțiunea pe care au avut-o ființele în starea Mahaparinirvana. Acolo își are viața piatra solidă.
Al doilea element în ordine este fluidul, apa. Dacă ne transpunem în stare de vis în mare, ca și când am fi noi înșine mare, ne transpunem în viața fluidului pe planul Parinirvana. Prin acest procedeu știm ceva despre diversele planuri.
În al treilea rând, dacă în vis ne transpunem în elementul aeric, ne aflăm pe planul Nirvana. Nirvana înseamnă în traducere „a stinge”, a stinge în aer, așa cum ai stinge un foc. Dacă căutăm viața în el, în aer, ne situăm cu propria viață pe planul Nirvana. Omul inspiră aer. Dacă omul viețuiește în sine viața aerului, atunci aceasta este calea de a ajunge la planul Nirvana. De aici și exercițiile de respirație ale yoginilor. Nimeni nu poate ajunge la planul Nirvana dacă nu face cu adevărat exerciții de respirație. Dacă aceste exerciții se fac pe treapta greșită, ele sunt doar exerciții Hathayoga. În caz contrar sunt exerciții Rajayoga. [Nota 31] Inspirăm realmente viață, planul Nirvana.
În al patrulea rând: sub planul Nirvana se găsește planul Buddhi sau planul Shushupti. În el își are viața căldura. Dacă în om se dezvoltă Buddhi, întreaga Kama este metamorfozată în altruism, în iubire. Animalele care nu dezvoltă căldură sunt de asemenea lipsite de pasiuni. Pe treptele mai înalte omul trebuie să atingă din nou această lipsă de pasiune, deoarece el își are viața pe planul Shushupti.
În al cincilea rând avem planul Devachan sau planul mental. Aici își trăiește viața eterul luminii. Lumina solară trăiește pe planul Devachan; de aici vine și relația interioară între înțelepciune și lumină. Dacă viețuim lumina în conștiența de vis, în ea viețuim înțelepciunea. Acesta a fost cazul întotdeauna când Dumnezeu s-a revelat în lumină. Jehova i s-a arătat lui Moise în rugul aprins, cu alte cuvinte în lumină, pentru a revela înțelepciunea.
Al șaselea plan este planul astral. Pe acesta trăiește eterul chimic. În stare somnambulică, pe planul astral sunt percepute proprietățile substanțelor chimice, proprietățile chimice, deoarece eterul chimic trăiește efectiv pe planul astral.
Al șaptelea plan este planul fizic. Aici trăiește eterul vieții în elementul său propriu-zis. La eterul vieții se percepe viața. Eterul vieții se mai numește și eterul atomist, deoarece pe acest plan el își duce propria viață, își are propriul său centru.
În mod real, tot ceea ce noi avem în jur conține cele șapte planuri. Ele sunt realmente în jurul nostru. Trebuie doar să ne întrebăm: Unde își duce viața solidul, unde își duce viața gazosul? – și așa mai departe.
Am aflat că, deci, căldura își are propria sa viață pe planul Buddhi sau planul Shushupti. În acest fel se mențin anumite relații între toate lucrurile. Frapantă este relația dintre ureche și vorbire. Urechea și-a parcurs evoluția mult mai devreme decât vorbirea. Urechea este organul receptor pentru sunet, vorbirea este organul care articulează sunetele. Aceste două lucruri, ureche și vorbire, formează în esență un tot. Sunetul, așa cum apare el, este redarea unor oscilații din aer, și fiecare sunet corespunde unei anumite oscilații. Pitagoreicii spuneau: Dacă studiați ceea ce există afară, în exteriorul vostru în sunet, atunci studiați aritmetica aerului. – Spațiul uniform ar fi un spațiu lipsit de sunet, spațiul organizat aritmetic în toate direcțiile sale este un spațiu sonor. Aici avem un exemplu de cum putem privi în interiorul Cronicii Akasha. Dacă ne putem înălța până la a percepe aritmetica interioară care rămâne în spațiu în urma sunetului, putem reauzi în orice moment un sunet pe care l-a pronunțat un om.
De exemplu, putem auzi ce a rostit Cezar la trecerea Rubiconului. Aritmetica interioară a sunetului se păstrează în Cronica Akasha. Sunetului îi corespunde ceva din ceea ce se cheamă Manas. Ceea ce este sunetul pentru ureche, este înțelepciunea Cosmosului. Atunci când percepem sunetul auzim înțelepciunea Cosmosului. Când noi înșine vorbim, dăm la iveală înțelepciunea Cosmosului. Ceea ce este aritmetic în vorbirea noastră rămâne înscris în Cronica Akasha. Omul, atunci când aude sau vorbește, se exprimă în mod nemijlocit în înțelepciune. Gândirea este forma în care omul își poate exprima acum prin limbă voința sa. Noi putem dezvolta acum voința doar în gândire. Omul își va putea desfășura voința și în afara gândirii, prin cuvânt, abia mai târziu.
Următoarea treaptă are legătură cu căldura. Activitatea omului o găsim în ceea ce el radiază drept căldură interioară. Din ceea ce urmează din căldură: pasiuni, impulsuri, instincte, pofte, dorințe și așa mai departe, ia naștere Karma. După cum organul paralel față de ureche este organul vorbirii, tot așa organul paralel față de căldura inimii este glanda hipofiză. Inima înregistrează din exterior căldura, așa cum urechea înregistrează din exterior sunetul. Prin aceasta ea percepe căldura Cosmosului. Organul corespunzător pe care trebuie să-l avem pentru a putea da naștere noi înșine, în mod conștient, căldurii, este glanda hipofiză din cap, care acum se află abia la începutul evoluției sale. După cum cu urechea percepem și cu laringele producem sunetul, tot așa în inimă receptăm căldura Cosmosului și o revărsăm apoi din nou în creier prin intermediul hipofizei. Dacă reușim să dobândim această însușire, inima a devenit atunci organul care trebuie să devină de fapt. La aceasta se referă cuvintele din „Lumină pe cale” [Nota 32]: „Înainte ca sufletul să poată sta înaintea maeștrilor, trebuie ca sângele inimii sale să ude picioarele.” Atunci sângele inimii noastre se va răspândi peste tot, după cum acum cuvintele noastre inundă Cosmosul. În viitor căldura sufletească va inunda oamenii.
Ceva mai profund în evoluție decât organul căldurii stă organul văzului. În evoluție au urmat pe rând mai întâi organul auzului, apoi organul căldurii și apoi organul văzului. Organul văzului se află deocamdată la stadiul în care poate doar recepta. Urechea percepe deja din sunet, de exemplu din sunetul de clopot, ființa cea mai lăuntrică. Căldura trebuie să se reverse spre noi din ființa însăși. Ochiul are doar o imagine, urechea are percepția ființei celei mai lăuntrice. Percepția căldurii este o receptare a unei radiații. Un organ activ este pe cale de a se forma acum în relație cu ochiul. Acesta este prefigurat în glanda pineală, epifiza, organ care va conferi realitate imaginilor pe care le produce azi ochiul. Aceste două organe, glanda pineală și glanda hipofiză, trebuie să se dezvolte ca organe active în paralel cu organul văzului (ochiul) și organul căldurii (inima). Fantezia este astăzi predispoziția, rudimentul creației de mai târziu. În prezent omul are cel mult imaginație, în viitor el va avea forță magică. Aceasta este Kriyashakti. Această forță se dezvoltă în măsura în care se dezvoltă fizic glanda pineală.
În raportul reciproc dintre ureche și laringe avem un prototip. Gândirea va fi pătrunsă în viitor de căldură, iar și mai târziu omul va învăța să creeze singur. Mai întâi el învață să creeze o imagine; apoi să producă, să emită în afară radiație; apoi să creeze ființe. Francmasoneria numește aceste trei forțe: înțelepciune, aparență (frumusețe) și forță. (Vezi „Basmul” lui Goethe. [Nota 33])
Căldura își are viața pe planul Shushupti. A valorifica aceasta în mod conștient este posibil doar pentru acela care cunoaște și stăpânește viața căldurii, așa cum astăzi omul stăpânește într-o anumită măsură viața aerului. În evoluție, omul trebuie să se apropie acum de forțele planului Shushupti (Buddhi-Manas). A cincea subrasă (epocă de cultură) are ca principală misiune dezvoltarea Kama-Manas-ului. Manas se află în tot ceea ce este pus în slujba spiritului omenesc. Dar în fond, acum toate acestea stau în slujba nivelului Kama. Cele mai înalte cuceriri ale spiritului sunt puse în slujba nivelului Kama. Epoca noastră a pus forțele cele mai înalte în slujba acestor necesități, pe care animalul și le satisface și fără aceste cuceriri.
Acum însă trebuie dezvoltat deja și Buddhi-Manas. Omul trebuie să învețe ceva mai mult decât vorbire. El trebuie să lege de vorbire o altă forță, așa cum o găsim în scrierile lui Tolstoi. Este vorba în acestea nu atât de ceea ce spune el, ci de faptul că în spatele a ceea ce spune el stă o forță elementară, care are ceva din Buddhi-Manas, care trebuie să intre în cultura noastră. Scrierile lui Tolstoi acționează atât de puternic, deoarece ele conțin ceva nou, elementar, în opoziție conștientă cu cultura vest-europeană. Acest tip de barbarie, existentă încă în aceasta, va fi compensată, va fi contrabalansată în viitor. Tolstoi este doar un mic instrument al unei forțe spirituale mai înalte, precum aceea care s-a aflat și în spatele inițiatului got Ulfila. Această forță spirituală o folosește Tolstoi, ca instrument al ei.
