Vom înfățișa astăzi succesiunea de trepte ale ființelor de care aparține omul. Omul, așa cum este el acum, este o ființă care nu a fost întotdeauna așa, care a cunoscut o evoluție. Omul nu are numai niște trepte înainte și în urma sa, ci și lângă el, așa cum copilul are alături de el bătrânul, ca o altă treaptă evolutivă. Astăzi vom prezenta șapte trepte de ființe. Pentru aceasta va trebui mai întâi să ne clarificăm deosebirea dintre ființele receptoare și ființele creatoare.
De exemplu, noi percepem cu ochiul nostru o culoare, roșu sau verde. În acest sens noi suntem ființe receptoare, sau ființe care primesc. Pentru a percepe însă culoarea, ea trebuie mai întâi produsă; ne stă deci în față o ființă care dă naștere culorii, de exemplu culorii roșii. Recunoaștem prin aceasta scara ierarhică a ființelor. Dacă considerăm în ansamblu tot ceea ce cade sub incidența simțurilor noastre, trebuie să existe sufletul pentru ca lucrurile să poată fi receptate; trebuie să existe însă și contrapartea, pentru ca ele să ne poată fi înfățișate. Există ființe ce pot revela. Acestea au mai mult un caracter divin sau caracter Deva. Ființele apte mai mult pentru receptare au un caracter mai elementar. Ființele divine sunt de natură revelatoare. Ființele elementare sunt de natură receptoare.
Aici, în acest domeniu, avem înțelepciunea creatoare ce creează în exterior și înțelepciunea receptată de sufletul omenesc. În lumină este înțelepciune, iar în percepțiile senzoriale ea se revelează. În spatele a ceea ce se revelează trebuie subînțeleși revelatorii, ființe de natură volițională; înțelepciunea este ceea ce se revelează.
Omul este o ființă intermediară. Pe de o parte, de exemplu, în ceea ce privește impresiile senzoriale, el este o ființă receptoare; în ceea ce privește însă gândirea este o ființă creatoare. Nimic nu îi pune pe tavă gândul, dacă el nu îl aduce în situația de a fi perceput. [Nota 34] El este astfel pe de o parte o ființă receptoare, iar pe de altă parte o ființă creatoare, activă. Aceasta este o deosebire importantă. Să ne imaginăm că omul, așa cum creează azi gânduri, ar fi în stare să creeze tot ceea ce percepe: sunete, culori și așa mai departe. Astăzi el este creator doar într-un domeniu, în gândire, și are nevoie, pentru a avea percepții senzoriale, să aibă în jur ființe creatoare, în domeniul creării propriei sale ființe el a fost activ la începutul acestei evoluții. Atunci el și-a creat propriul său organism. Acum el mai are nevoie și de alte ființe. În prezent omul trebuie să se încarneze într-o formațiune corporală, care este determinată din exterior. El mai înclină încă aici spre ființele elementare, decât spre domeniul percepției și al gândirii.
Să ne gândim acum că omul ar putea crea sunete, culori și alte percepții senzoriale, și chiar propria sa ființă. Avem atunci omul care a existat aici înaintea rasei lemuriene și pe care îl numim omul „pur”. Omul devine impur prin faptul că nu-și produce singur întreaga sa ființă, ci în ființa sa se inserează altceva. Acest om pur este numit Adam Kadmon. Când Biblia vorbește la început despre om, ea vorbește despre acest om pur. Acest om pur nu avea încă în sine nimic kamic. Pofta nestăvilită a venit abia după ce el a înglobat în sine ceva străin. A luat astfel naștere a doua treaptă a omenirii, omul kamarupic. Animalul superior este doar o subdiviziune a aceluiași om pur. Fără sângele cald nu există în ființe o Kamarupa de sine stătătoare. Animalele care nu au sânge cald sunt dirijate de alte ființe. Toate animalele cu sânge cald se trag din om.
Așadar, avem mai întâi omul pur, care a dus efectiv o existență suprasensibilă până la era lemuriană și care a creat din sine însuși tot ceea ce este și trăiește în el.
Animalele cu sânge rece și plantele din ziua de azi s-au dezvoltat în alt fel decât animalele cu sânge cald. Cele care există în prezent sunt o rămășiță, o relicvă a unor ființe puternice, uriașe, ciudate. Pe unele dintre acestea știința le poate indica, le poate documenta. Acestea sunt animalele decadente, decăzute, care se trag din acelea pe care omul pur le-a folosit pentru a se încorpora în ele, spre a avea un corp pentru elementul kamic. La început omul pur nu a găsit încă pe Pământ posibilitatea de încorporare. El plutea încă deasupra încorporărilor. Dintre aceste entități (animale) puternice, mari, omul a folosit pentru a se încarna în ele pe cele mai desăvârșite. El și-a anexat aceste ființe, și prin aceasta a fost în stare de a-și atrage în el o Kama proprie. Unele dintre aceste ființe s-au dezvoltat în continuare și au devenit apoi atlanteenii și omenirea actuală. Dar nu toate au reușit să se adapteze. Acestea au devenit animalele vertebrate inferioare; de exemplu, cangurii sunt astfel de conformații eșuate pe drumul [spre om], precum niște vase de olărie pe care le abandonezi.
Oamenii au făcut apoi tot felul de încercări de a introduce Kama în formele animale. Kama s-a instalat propriu-zis abia în forma omenească actuală, și mai exact în inimă, în căldura sanguină, în circuitul sanguin. Au fost făcute nenumărate încercări, și astfel s-a urcat mereu din treaptă în treaptă. Încercări nereușite vedem, de exemplu, la canguri, la leneși, la animalele de pradă, maimuțe și maimuțele lemuriene. Toate acestea au rămas în urmă pe drum. Animalele cu sânge cald sunt încercări nereușite de formare a Kamei omenești. Tot ceea ce este Kama în ele ar putea exista și în om; însă el s-a debarasat de ea în aceste animale, căci el nu ar putea folosi acest tip de Kama.
Există un principiu ocult important: Orice însușire are doi poli opuși. Găsim astfel cum electricitățile pozitivă și negativă se completează reciproc, ca și căldura și frigul, ziua și noaptea, lumina și întunericul și așa mai departe. Ca orice însușire, Kama are două laturi opuse. De exemplu, în leu omul a scos din el însuși mânia, care pe de altă parte, dacă o înnobilează, este forța ce îl conduce până sus, la Sinea sa superioară. Pasionalitatea nu trebuie nimicită, ci limpezită, purificată. Polul negativ trebuie ridicat pe o treaptă superioară. Această purificare a pasionalității, această elevare a polului ei negativ, era numită de către pitagoreici katharsis. La început omul avea în sine furia leului și viclenia vulpii. Această furie a fost mutată, ca să zicem așa, de la el în leu, iar viclenia în vulpe. Așadar, regnul animal cu sânge cald este o ilustrație a însușirilor – Kama. Astăzi este foarte răspândită concepția că prin „Tat tvam asi”, adică „Acesta ești tu”, ar trebui înțeles ceva general nedefinit, însă în spatele acestuia trebuie să-ți reprezinți ceva precis. De exemplu, când se află în fața leului omul trebuie să-și spună: Acesta ești tu! – Astfel, în regnul animal cu sânge cald noi avem desfășurat înaintea noastră omul kamarupic. Anterior exista doar omul pur: Adam Kadmon.
Filosoful naturalist Oken, care în prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost profesor în Jena, cunoștea toate aceste idei și, pentru a-i șoca pe oameni, pentru a-i zgâlțâi puțin, a exprimat toate acestea în mod grotesc. Găsim la el un exemplu care indică un stadiu și mai timpuriu al omului, anterior celui în care el a expulzat regnul animal cu sânge rece. Oken a făcut o legătură între sepie (peștele de cerneală) și limba omului [Nota 35]. Dacă ne aplecăm asupra analogiei limbii cu sepia, aceasta are atunci o semnificație ocultă. Noi mai avem însă și ființe care abia acum încep să fie create, oarecum ca produse secundare. Omul a scos afară viclenia vulpii și reține polul opus ei. În vulpe începe însă să se creeze de asemenea un germene a ceva diferit; de exemplu, ceva asemănător umbrei negre a unui obiect, prin care lumina ce vine din exterior are o penumbră. Noi am expulzat din interiorul nostru în vulpe șiretenia. Îndată însă ei îi este furnizat de la periferie spirit. Ființele care acționează astfel de la periferie în elementul kamic sunt ființele elementare. Ceea ce vulpea a căpătat de la noi este în ea animal; ceea ce este atașat din exterior ei de către spirit este ființă elementară. Vulpea a luat naștere pe de o parte prin spiritul omenirii, iar pe de altă parte printr-o ființă elementară.
Noi deosebim deci: în primul rând ființe elementare, în al doilea rând omul kamarupic, în al treilea rând omul pur, în al patrulea rând omul care într-o anumită privință a depășit omul pur, care a asimilat ceea ce este în exterior în jurul lui și este activ creator. El a atins și a asimilat în el tot ceea ce există în jurul lui pe Pământ. Aceasta îi oferă lui planurile, normele, legile ce creează viața. Odinioară omul a fost desăvârșit, și va deveni din nou așa. Dar este o mare deosebire între ceea ce era și ceea ce va fi el în viitor. Ceea ce exista afară în jurul lui, va fi devenit în viitor proprietatea lui spirituală. Ceea ce a fost dobândit de către el pe Pământ, devine în viitor capacitatea omului de a fi creator activ. Aceasta va fi devenit atunci ființa sa cea mai lăuntrică. Cineva care a asimilat toate experiențele pământești, încât știe despre fiecare lucru cum poate fi valorificat și a devenit astfel un creator, este numit un Bodhisattva, aceasta însemnând un om care a asimilat îndeajuns în el Bodhi, Buddhi-ul Pământului. Atunci el este copt pentru a acționa din impulsurile sale cele mai lăuntrice. Înțelepții Pământului nu sunt încă Bodhisattvas [Nota 36]. Chiar și pentru un înțelept mai există încă lucruri în care nu reușește să se descurce. Devii Bodhisattva doar după ce ai asimilat în tine întreaga știință a Pământului, pentru a putea crea. De exemplu, Buddha, Zarathustra au fost Bodhisattvas.
Când omul se va fi dezvoltat și mai mult, astfel încât el nu este doar un creator pe Pământ, ci are forțe care trec dincolo de Pământ, atunci el va fi liber să utilizeze aceste forțe superioare sau să acționeze în continuare pe Pământ. El poate aduce atunci pe Pământ ceva din lumile străine. O astfel de epocă a fost aici înainte ca omul să înceapă să se încarneze, în ultima treime a erei lemuriene. Omul dezvoltase corpul fizic, corpurile eteric și astral. Aceste părți ale ființei sale el le adusese cu sine din evoluția pământească anterioară. Următoarele două impulsuri, Kama și Manas, el nu ar fi putut să le găsească pe Pământ; ele nu se află în lanțul evolutiv al Pământului. Primul nou impuls (Kama) putea fi găsit doar pe Marte ca forță. El a venit cu puțin timp înainte ca omul să se încarneze pe Pământ. Al doilea impuls (Manas) a venit de la Mercur în a cincea subrasă a atlanteenilor, la protosemiți. Aceste noi imbolduri au trebuit să fie aduse pe Pământ prin ființe și mai înalte, prin Nirmanakayas, de pe alte planete. De pe Marte ele au adus în plus Kama, de pe Mercur Manas [Nota 37]. Nirmanakayas-ii stau pe o treaptă și mai înaltă decât Bodhisattvas. Aceștia din urmă pot regla evoluția perpetuă; ei însă nu pot aduce ceva străin, aceasta o pot face doar Nirmanakayas. Și mai sus cu o treaptă decât Nirmanakayas stau acele ființe pe care le numim Pitris = Tați (Părinți). Căci Nirmanakayas pot aduce ceva străin în evoluție, însă ei nu se pot jertfi pe sine, să se jertfească ca substanță, astfel încât pe următoarea planetă să poată crea un nou ciclu. Acest lucru îl pot face Pitris, ființe care s-au dezvoltat pe Lună și care acum s-au mutat aici; ele au devenit impulsul spre evoluția Pământului. După ce omul va fi trecut prin toate acestea, va fi în stare să devină un Pitris. Următoarea treaptă, și mai înaltă, pe care nu o putem decât numi, sunt Dumnezeii propriu-ziși.
Avem deci șapte trepte de ființe: în primul rând Dumnezeii, în al doilea rând Pitris, în al treilea rând Nirmanakayas, în al patrulea rând Bodhisattvas, în al cincilea rând oamenii puri, în al șaselea rând oamenii, în al șaptelea rând ființele elementare. Aceasta este ordinea despre care vorbește Helena Petrovna Blavatsky [Nota 38].
Aici mai putem adăuga o întrebare: Ce fel de organ este acela care l-a făcut pe omul kamarupic. Este inima cu venele și arterele și sângele care pulsează prin corp. Inima are o parte fizică, o parte eterică – Aristotel vorbește de aceasta [Nota 39], deoarece înainte se considera important doar omul eteric – și o parte astrală. Inima eterică stă în legătură cu floarea de lotus cu douăsprezece petale. Dintre organe, nu toate au și o parte astrală, cum ar fi de exemplu fierea sau vezica biliară. Ea are doar o parte fizică și una eterică, astralul lipsește.
