Helena Petrovna Blavatsky, în Doctrina secretă l-a numit pe Iehova un zeu lunar [Nota 40]. Aprecierea are un temei profund. Pentru a înțelege aceasta trebuie să ne clarificăm evoluția în continuare a omului. În felul în care este alcătuit omul acum, forțele sale superioare sunt cuprinse într-un amalgam eterogen. Dezvoltarea lui superioară constă în a separa Sinea Superioară de forțele și organele inferioare.
Creierul se descompune în trei părți reale [Nota 41]: un creier al gândirii, un creier al simțirii și un creier al voirii. Aceste trei părți ale creierului vor fi dirijate în viitor din afară de către om, precum cele trei părți ale unui mușuroi de furnici. Părțile din care va fi extrasă partea mai elevată nu rămân însă așa cum sunt astăzi, ci coboară o treaptă mai jos. Acesta este motivul pentru care unii oameni, printr-o dezvoltare spirituală unilaterală, devin mai răi din punct de vedere moral. În cultura spirituală occidentală există mai puțin acest pericol, deoarece știința occidentală nu acționează spre a elibera spiritualul mai înalt din corpul inferior. Cu ajutorul teosofiei în schimb omul asimilează efectiv o înțelepciune, prin care Eul este parțial smuls din mediul organic în care locuiește. Dacă un om, până să primească învățături teosofice, era un om la locul lui, un om cumsecade doar prin respectarea unor convenții pe care le-a văzut la cei din jur, după ce a primit aceste învățături se poate întâmpla ca omul mai rău, care până atunci a rămas ascuns în el, să iasă realmente la suprafață. Astfel de fenomene se pot observa adesea. Natura rea se exteriorizează tocmai prin faptul că ne preocupăm de spiritual, fără să fortificăm în același timp partea morală. Aceasta aduce cu sine un anumit tragism. Societatea Teosofică a avut efectiv de suferit în acest sens. Câțiva savanți, oameni absolut respectabili în domeniul științei occidentale, au avut de suferit sub acest aspect prin faptul că au venit membri în Societatea Teosofică; la ei s-a eliberat natura inferioară, fără a putea să fie stăpânită de cea superioară.
Aceeași lege o găsim și la o scară mai mare. Ființele pe care le întâlnim pe vechea Lună nu aveau încă forța de gândire concentrată într-un creier fizic. Forța de gândire la Nirmanakayas, Bodhisatvas, Pitris și la oamenii puri lunari nu lucra încă într-un creier fizic, ci în masa eterică din jurul lor. Pe vechea Lună, în mediul înconjurător nu era pur și simplu aer, ci eter, care era umplut cu înțelepciune. Gândurile, pe vechea Lună, nu erau în ființe, ci roiau în eter de jur-împrejur. De aceea, Luna este numită în ocultism și Cosmosul înțelepciunii [Nota 42]. Eterul căldurii și alte forme de eter înconjurau Luna. În ele existau inteligență și rațiune, după cum în prezent acestea trăiesc în capul omului. Această stare a cunoscut o evoluție. La începutul evoluției lunare înțelepciunea se imprima încă în forme frumoase. Ființele, care aveau doar părțile inferioare ale omului, corpul fizic, corpul eteric și corpul astral, erau dirijate de curenții de înțelepciune. În următoarea etapă de evoluție, cele trei părți inferioare ale omului au coborât și mai jos. La sfârșitul evoluției lunare, ființele care erau înțelepte, dar nu aveau înțelepciunea într-un creier, au avansat atât de mult, încât au putut părăsi cu totul aceste corpuri inferioare. Aceste ființe, devenite acum Pitris, care nu mai aveau nevoie să intre în astfel de corpuri fizice, eterice și astrale, erau cetele de Elohimi de diferite grade. Treapta cea mai de jos ca rang a acestor Elohimi este treapta de Iehova. Iehova este, așadar, o zeitate lunară reală, care pe Lună a cunoscut o evoluție fizică. El însă niciodată nu a putut pe Lună să prelucreze mental, printr-un creier, mediul fizic înconjurător. Doar corpurile sale fizic, eteric și astral au prelucrat mediul fizic înconjurător. L-a prelucrat însă ca imagini. Gândirea plutea peste ele. Numele Iehova nu desemnează o singură ființă, ci un ordin ierarhic. Rangul de Iehova îl pot primi, sau în el pot intra, multe ființe. Eliphas Lévi a accentuat în mod repetat [Nota 43] că la denumirile de Iehova, Arhanghel, înger și așa mai departe, avem de-a face cu ordine ierarhice.
Primii care au fost instruiți pe Pământ ca oameni, au primit această instruire de la Iehova în imagini. De aceea Geneza este o sumă de imagini mărețe; imaginile pe care le viețuise Iehova pe Lună.
În timp ce pe Lună, pe de o parte [Nota 44], se dezvolta doar partea inferioară a omului, corpurile fizic, eteric și astral, pe de altă parte, era îngrijită și cultivată triada superioară. Aceasta era de asemenea maturizată, după ce pe vechiul Saturn a fost inoculată Atma, pe vechiul Soare Buddhi, pe vechea Lună Manas. Acestea s-au putut dezvolta în continuare pe Pământ. Ceea ce s-a transmis pe Pământ din corpurile fizic, eteric și astral de pe vechea Lună sunt animalele grotești, în care și-au găsit încet, încet un înveliș Atma, Buddhi, Manas. Pitris lunari lăsaseră în urmă partea mai rea, în schimb însă au putut îngriji și cultiva în mod obiectiv Atma-Buddhi-Manas. Prin grija lor ei l-au adus în stadiul final, pentru ca astfel să se poată naște pe Pământ un gânditor. Dacă privim făpturile și ființele exterioare de pe Lună, atunci acestea sunt învelișurile care l-au înconjurat pe om, nu oamenii înșiși. A fost nevoie de aceste învelișuri, deoarece din ele a ieșit ceea ce era necesar... (Lipsă în text.) Acum, restul materiei s-a putut aduna compact în creier. Ca predispoziție, ca rudiment, substanța pentru formarea creierului era acolo, însă ea s-a putut condensa abia după ce Pitris au ieșit.
Procesul de dinainte de epoca lemuriană este unul pregătitor. Corpul omenesc este astfel elaborat încât Atma-Buddhi-Manas poate coborî în el. Acesta s-a înconjurat cu o masă de Kama. Să ne imaginăm acum o ființă mucilaginoasă, gelatinoasă, care se luptă să se desprindă din ceea ce a venit de pe Lună. În afară de asta exista Atma-Buddhi-Manas și un corp astral, pe care acestea l-au organizat în jurul lor. Aceste principii prelucrează acum masa gelatinoasă din exterior, până când ajung să ia în posesie această masă din interior. Spiritualul pătrunde în sfârșit fizicul. Acum s-au unit propriu-zis două ființe de tip diferit. În momentul în care creierul este format, ele se întrepătrund. Prin aceasta, în evoluția pământească au intrat și nașterea și moartea. Înainte oamenii își construiau singuri corpul fizic; în viitor va fi la fel. Însă deoarece s-au unit două ființe, care se potrivesc doar aproximativ, avem nașterea și moartea, și fiecare interval dintre naștere și moarte este o permanentă încercare de a adapta mai bine aceste două ființe diferite una la alta; o pendulare de la una la alta, până ce în sfârșit intervine o stare ritmică.
Această situație va continua până la mijlocul celei de-a șasea rase-rădăcină (epocă principală), când se va instaura acest ritm și o ființă se va fi adaptat complet celeilalte ființe. Iar Karma nu este altceva decât măsura echilibrului pe care omul a stabilit-o deja, în fiecare încarnare se atinge un anumit grad de adaptare. După fiecare încarnare trebuie urcat din nou în Devachan, pentru a cuprinde cu privirea ceea ce mai este de făcut. Karma este învinsă abia după realizarea echilibrului, iar omul poate primi ceva nou, înțelepciunea adevărată, Buddhi; ea trebuie până atunci îngrijită și cultivată.
Evoluția viitoare trebuie pregătită. Ceea ce omul dă deja din el ca pregătire a omului viitor este cuvântul, limba. Ceea ce rostește omul rămâne în Cronica Akasha. Este prima pregătire pentru omul viitor. Limba este jumătatea capacității de reproducere anterioare. Prin limbă omul se reproduce spiritual. De aceasta se leagă schimbarea vocii la bărbat. Jumătatea de sexualitate s-a transferat asupra limbii. Vocea este organul de reproducere viitor. În limba ebraică veche există același cuvânt pentru sexual și limbă. Acum omul gândește, și gândul pe care l-a gândit merge prin laringe în afară. Următoarea treaptă va fi aceea prin care sentimentul merge în exterior, căldura. Atunci, cuvântul devine expresia căldurii corporale interioare. Aceasta se va întâmpla atunci când glanda pituitară (hipofiza) va fi [suficient de] dezvoltată în creier. Următoarea treaptă intervine atunci când glanda pineală (epifiza) este dezvoltată. Atunci cuvântul străbătut de căldură nu numai va merge în afară, dar cuvântul va și persista, va fi plăsmuit prin voința care trăiește în el. Dacă atunci se va pronunța un cuvânt, el devine o ființă reală.
Cu acesta au legătură: „Eu gândesc, eu simt, eu sunt” [Nota 45] (voință), în acest mod, cuvântul este „cuvântul” care se metamorfozează din gând în sentiment, apoi în voință. Acesta este un proces triplu: Mai întâi cuvântul este „conștiență” (în gândire), apoi „viață” (cuvântul străbătut de căldură), și la urmă „formă”, cuvântul plăsmuit prin voință. Acesta din urmă este cuvântul devenit obiectiv. Astfel, și aici urmează succesiv: conștiență, viață, formă. Tot ceea ce astăzi este formă a luat naștere dinainte printr-un astfel de proces. Corpul fizic, forma, este corpul cel mai matur; mai puțin mature sunt corpul eteric – viața – și corpul astral – conștiența.
