Pentru a ne forma o noțiune exactă despre tehnica reîncarnării, trebuie să luăm cunoștință mai întâi de o reprezentare, ce are importanță pentru întreaga concepție despre lume, și anume despre legea acțiunii și reacțiunii. Orice acțiune produce o reacțiune.
Ceea ce putem percepe în mod grosier, de exemplu dacă eu lovesc un om și el răspunde lovindu-mă, așadar dacă după o lovitură urmează o contralovitură, este ceva ce se poate observa și în întreaga natură. În lucrările lui Newton acest lucru este spus explicit în multe locuri. Același lucru este valabil întocmai și în domeniul ocult. Reacțiunea nu este întotdeauna perceptibilă, însă ea este imediat perceptibilă dacă, de exemplu, exercităm o presiune asupra unei bile de cauciuc. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât mai mare este și reacțiunea. Dacă acum în natură ia naștere o acțiune, de exemplu căldură, atunci această căldură trebuie sustrasă dintr-un alt loc din mediul înconjurător; acolo ia naștere drept reacțiune frigul.
Această lege, a acțiunii și reacțiunii, este valabilă însă și pentru întreaga lume spirituală, și este deosebit de important să știm acest lucru, dacă vrem să înțelegem Karma și reîncarnarea. O acțiune își găsește expresia ei pe planul fizic. Un sentiment nu se arată nemijlocit pe planul fizic. Dacă eu sunt legat de un om printr-o prietenie, fizic putem fi despărțiți, astfel încât sentimentul nostru să nu se manifeste în niciun fel exterior, printr-o acțiune, și noi totuși să ne simpatizăm. Un sentiment își are expresia lui nemijlocită pe plan astral. Sentimentul își găsește o expresie pe planul fizic abia atunci când se transformă în acțiune. Trebuie să luăm în considerare această deosebire. Trebuie să ne fie foarte clar că orice acțiune ce are loc pe planul fizic, produce undeva un efect și provoacă atunci o contraacțiune. Prin acțiune provocăm întotdeauna o modificare pe planul fizic.
Dacă vrem să înțelegem lumea mai profund, nu trebuie să ne limităm la ceea ce putem vedea. La baza tuturor faptelor fizice stau forțe, prin care ele se întâmplă. Dacă, de exemplu, privim formarea unui cristal, noi putem urmări pe plan fizic forma și culoarea lui. Însă la creșterea lui contribuie niște forțe. Aceste forțe nu le putem percepe pe plan fizic. Aceste forțe trebuie, de asemenea, să fie și ele aici. Aceste forțe care dau naștere pe planul fizic formelor, care acționează acolo plăsmuitor, ele însele nu sunt pe planul fizic.
Dacă noi încercăm prin meditație să ne cufundăm cu totul într-un cristal, de exemplu într-un cristal sub formă de octaedru, dacă îl lăsăm să se cufunde cu totul în suflet și ne adaptăm interior la forma cristalului lăsând această formă a cristalului să acționeze, să zicem, o oră asupra noastră, și apoi prin autosugestie o alungăm din minte, ne aflăm deja pe planul Arupa ... (Lipsă în text). Dacă așadar lăsăm să acționeze asupra noastră un cristal, de exemplu un cristal de stâncă, dacă reținem apoi formele în înclinațiile sufletești și în final le facem să dispară, ne aflăm pe planul Arupa. Prin aceasta aflăm că forțele care formează cristalul își au sediul în planul Arupa.
Toate forțele care stau la baza fenomenelor de pe planul fizic le găsim pe planul Arupa. Prin astfel de observații nu putem dobândi de fapt nicio reprezentare care să se refere nemijlocit la viața omenească. Realmente, este foarte greu să te transpui prin observarea acțiunilor omenești pe planul Arupa, în afară de cazul în care este vorba de acțiunile inițiaților. Însă avem un foarte mare câștig dacă, pornind de la regnurile pur fizice, întreprindem o astfel de procedură, precum adâncirea într-un cristal, deoarece în cristal în mod special există o mare puritate, o mare inocență și castitate. În el nu există impulsuri, pofte și instincte.
Acest ideal, pe care omul trebuie să îl atingă în viitorul îndepărtat, apare în întreaga lui puritate dacă ne adâncim în regnul mineral mut. Piatră mută, discretă, lipsită de pofte posedă o putere magică colosală tocmai pentru ocultist. Nici în lumea vegetală nu putem să facem ca obiect al observației noastre acea puritate mută, castă, așa cum o facem în acest cel mai bătrân regn.
Întrucât pe planul fizic sunt active forțe care, propriu-zis, există pe planul Arupa, va trebui întotdeauna să urmărim în domeniul fizicului o latură deschisă, fenomenele, și o latură ascunsă, forțele. Dacă suntem activi pe planul fizic, noi producem mai întâi niște acțiuni, însă fiecare acțiune ajunge efectiv până sus, pe planul Arupa, iar acolo își are contraacțiunea ei. Faptele de pe planul fizic se impregnează pe planul Arupa precum o monogramă a unui sigiliu și rămân acolo. Materialul planului Arupa este fin, moale, durabil, el este Akasha, iar acțiunile omului rămân înscrise acolo.
Ajungem acum la toate acele manifestări ale omului ce conțin sentimente. Toate sentimentele pe care omul le exprimă au, de asemenea, reacțiunile lor, la fel ca și acțiunile, numai că sentimentele nu ajung până sus la planul Arupa, ci își găsesc reacțiunile în porțiunile mai de jos ale planului devachanic, în planul Rupa.
Acest lucru se poate deduce efectiv dintr-un anumit fel de a privi natura. Dacă ne concentrăm asupra unei plante în același fel în care ne concentrăm asupra unui cristal, va trebui, la plantă, să zăbovim mai mult cu forța noastră de reprezentare, căci noi trebuie să lăsăm să acționeze asupra noastră nu numai forma, ci și mișcarea ei interioară, viața ei. Putem face atunci și anumite experiențe, numai că ele durează ceva mai mult decât la mineral. Trebuie să observăm planta în fiecare zi în timp ce crește. Dacă o lăsăm mai întâi să acționeze asupra noastră ca o mică plăntuță și observăm meditând creșterea ei până la stadiul de flori și fructe, dacă lăsăm apoi ca asta să-și producă efectul și apoi stingem în noi forma senzorială – acest exercițiu ar putea dura ani întregi – atunci forțele sufletești pe care plantele le-au declanșat în noi ne vor răpi în porțiunile inferioare ale planului devachanic.
Va trebui acum să ne întrebăm: Ce forță acționează în plantă și determină viața? – Dacă ne-am putea strecura într-o plantă, dacă am putea trăi în ea și am putea crește odată cu ea, dacă ne-am putea depersonaliza și strecura astfel în vegetal, am cunoaște atunci din afară ceva ce cunoaștem foarte bine din interior [Nota 88], și anume sentimentul omenesc: plăcere și suferință, tristețe și bucurie și așa mai departe. Dacă am putea scoate plăcerea din noi și am pune-o afară, am fi în stare, prin plăcere, să facem să crească componente minerale simple. Prin această forță, anumiți yogini găsesc modalitatea de a influența creșterea plantelor; ei au făcut însă aceste observații și meditații mulți ani la rând, poate le-au exersat chiar de-a lungul a mai multor încarnări.
Sentimentul își are contraimaginea sa pe planul Devachanului inferior. Asupra plantei omul nu are nicio influență, dacă nu a dezvoltat forțele yoga, însă asupra semenilor noi putem acționa înviorător printr-un sentiment cald. Acest lucru îl observă în special un educator de copii. Când la o lecție cu o caldă participare te afli în fața unui copil, atunci știi ce forță însuflețitoare are acolo sentimentul. Dar și astfel putem observa ce multe alte efecte poate avea sentimentul în lume. Acolo unde se începe cu creșterea, este solicitat și sentimentul. Prin artă se face un început în creșterea oamenilor. Artistul are în el cel puțin începutul din ceea ce înseamnă forță organizatoare; cel puțin un artist de vază, de exemplu creatorul capului lui Zeus. Creația artistică legată de sentimentele omenești este ceva care, dacă ar fi intensificat mai mult, ar putea fi folosită pentru a face plantele să crească. Ar trebui în teosofie să oferim din nou un prilej pentru înțelegerea elementului cu adevărat artistic, acolo unde el este înțeles ca noțiune de cultură universală, în sensul cel mai pur, cel mai nobil al cuvântului.
Tot ceea ce este combinat pe planul fizic nu are un corp eteric; însă tot ceea ce crește are un corp eteric. Dacă un om acționează artistic, contemplativ-meditativ sau instructiv-educativ, el acționează asupra corpului eteric. O formă de lut plăsmuită artistic sau un tablou acționează nemijlocit asupra corpului eteric. O virtute acționează în schimb asupra corpului astral. Mulți oameni nobili, care nu au făcut nimic în sensul unei activități de organizare a frumosului, întâlnesc la revenirea din Devachan un corp eteric, care nu se potrivește deloc cu corpul lor astral avansat. Așa se întâmplă că mulți oameni, care în ultima încarnare au trăit cu sfințenie însă fără să se îndeletnicească cu nobilul sub formă exterior-sensibilă, la reîncarnare au o frică de încarnare, deoarece corpul lor eteric nu s-a înnobilat prin frumosul sensibil.
Acest lucru pricinuiește foarte adesea o sfiiciune, o teamă de a se încarna, iar în cazul extrem, la reîncarnare, idiotismul. Dacă acum omul trece prin toate dezavantajele corpului său eteric dintr-o viață de idiot, aceasta se compensează în următoarea încarnare, întrucât omul la încarnarea sa, la naștere, primește un șoc dacă nu și-a înnobilat corpul său eteric prin acțiunea frumosului sensibil, s-a adoptat în francmasonerie ca al doilea principiu frumosul, înțelepciune, frumusețe și forță sau tărie sunt cele trei forțe constructive; ele trebuie dezvoltate. Cel care le deține pe toate trei devine un om care în următoarea încarnare este adaptat cu toate cele trei corpuri.
Aceste lucruri ne impun ca datorie de a introduce din nou în viața teosofică activitatea artistică [Nota 89]. Aceasta există și acum în curentul mișcării teosofice. Simplele învățături teoretice ar trebui să acționeze pentru început asupra corpului astral. Acum trebuie ca sentimentul să influențeze și corpul eteric. Marile învățături nu sunt doar rostite, ci și clădite, pictate, sculptate. Dacă vom avea în jurul nostru o lume clădită în stilurile marii mișcări teosofice, atunci am făcut mult. Creștinismul nu este dat doar prin canon, ci el este pictat de Michelangelo, Rafael, Leonardo și, de asemenea, clădit în domurile gotice. A venit apoi la rând elementul muzical în care s-a instaurat creștinismul, după ce acesta s-a interiorizat.
După lumea sentimentelor urcăm la lumea gândului. Când omul cuprinde un gând pur, se află într-o altă situație decât prin sentimentele și acțiunile sale. Căci acela care a cuprins un gând pur, produce prin acest gând și o contraacțiune. Europenii au foarte rar astfel de gânduri pure, gândurile lor fiind de cele mai multe ori tulburate de instincte, pofte, pasiuni. Cel mai des, la europeni, întâlnim un singur caz în care ei au gânduri pure, și anume în matematică. Când oamenii calculează, ei participă în foarte mică măsură la aceasta cu pasiunile lor. Deoarece însă majoritatea oamenilor vrea peste tot să introducă sentiment și critică, ei nu iubesc matematica. În această privință nu poate exista o punere de acord prin discuții parlamentare. Adevărul matematic este recunoscut de om prin adevărul însuși, o problemă poate fi rezolvată într-un singur mod. Indiferent dacă unul sau un milion de oameni decid, întotdeauna problema trebuie rezolvată la fel. N-am mai avea nevoie nicăieri de hotărâri pe bază de majoritate, dacă în toate domeniile ar fi posibil să se decidă la fel de lipsit de pasiuni și obiectiv ca în matematică. La aceasta, în Europa, se poate face referire doar ca la un ideal, că odată se va proceda la fel de lipsit de pasiune și obiectiv și în alte domenii ale vieții.
Cercetătorii nu se vor mai certa deloc, dacă iau în considerare complet obiectiv factorii specifici, căci adevărul nu se poate apropia de oameni în moduri diferite. Oamenii au păreri diferite, deoarece prin instinctele și pasiunile lor influențează în mod diferit reprezentările lor. Haeckel are alte instincte decât Wasmann, din care cauză ei judecă diferit. Just filosofic, în sensul cel mai înalt al cuvântului, în nicio filosofie nu se vorbește despre chestiunile omenești cu atâta obiectivitate, în puritatea judecăților matematice, ca în filosofia Vedanta. – Cine se deprinde cu așa ceva, știe ce înseamnă: Eu nu am nevoie de altcineva pentru a ști dacă ceva este adevărat. Cine se ridică într-adevăr la această gândire clară, lipsită de pasiuni, nu are nevoie de alte păreri.
Heraclit și Hegel au fost într-un grad mai mare purificați de pasiunile lor decât Du Bois-Reymond, Herbert Spencer și Haeckel, și de aceea le sunt superiori. Există diferite puncte de vedere și judecăți, însă nu și adevăruri care să se contrazică cu adevărat unele pe altele. Adevărul lui Haeckel se târăște pe pământ; înțelepciunea Vedanta se ridică în sfera purității lipsite de pasiuni și contemplă de acolo de sus lucrurile. Ea nu contrazice materialismul, ci are un punct de vedere superior materialismului. Goethe a încercat în Metamorfoza plantelor [Nota 90] să creeze o formă lipsită de pasiune, așa cum creează matematicianul. Prin aceasta el a vrut să creeze efectiv astfel de gânduri lipsite de pasiuni și să introducă spiritul matematic în domeniile mai înalte. Doar yoga și purificarea afectelor pot face să se înțeleagă ce a intenționat Goethe cu botanica sa.
Prin faptul că gândul devine în felul acesta sfânt, ajungem prin gândurile noastre la planul devachanic. Europeanul nu ajunge aproape niciodată pe planul devachanic, decât atunci când calculează. Anumite părți ale creației artistice se ridică de asemenea pe planul devachanic. Acolo unde Goethe a urcat pe culmile cele mai înalte ca artist, devine foarte greu să-l înțelegem. În Ifigenia și în Tosca el a încercat să introducă aceste gânduri lipsite de pasiune; dar și mai mult în drama Fiica naturală. Tocmai aceste drame au avut un efect puternic asupra oamenilor, care erau plini de energie și putere. Aceste gânduri au stors lacrimi la reprezentarea dramei Fiica naturală.
Contraacțiunea unui asemenea gând situat pe planul devachanic se află pe planul astral. Aceste gânduri acționează mai jos, pe planul astral, celelalte lucruri acționează în sus. De exemplu la Fichte, cuprinsul de gânduri din Fiica naturală a acționat pe planul astral asupra sentimentului său și l-a impresionat până la lacrimi. Aceasta a fost contraacțiunea gândului. Unii oameni sunt cel mai profund impresionați prin astfel de gânduri pure. În cazul acțiunii omenești și al sentimentului, reacțiunea se produce în sus, aici ea merge în jos.
Chiar dacă gândurile se prezintă arareori ca astfel de gânduri pure, ele există totuși mereu ca forțe motrice. Cu toate că există multă sfadă printre păreri, acolo există totuși gânduri. Omul va trebui deci, dacă prin gând trăiește pe planul devachanic, să surprindă acest gând și cu simțirea, astfel încât să capete un sentiment pentru respectivul gând. Cei mai mulți oameni sunt de acord cu primul principiu teosofic [Nota 91] atâta timp cât el emite o opinie. Când însă ne întrebăm dacă ei o și reprezintă cu sentimentul, se ajunge la o altă concluzie. Sentimentul însuși se pătrunde deplin cu o opinie cu care ne declarăm de acord doar dacă acea opinie am coborât-o pe planul astral; abia atunci opinia devine cu adevărat activă. Mișcarea teosofică vrea să-i dezvolte pe oameni, să-i aducă și cu viața și cu simțirea lor acolo unde se găsesc principiile lor.
Să recapitulăm deci. Toate acțiunile noastre exterioare au un efect pe planul Arupa. Într-o viață dintre naștere și moarte noi lăsăm în urmă pe planul Arupa un schelet, o întreagă osatură de acțiuni. Din cele pe care le-am simțit în viață, rămâne o amprentă pe planul Rupa. Din tot ceea ce noi am gândit există o amprentă pe planul astral. După moarte noi trecem mai întâi prin Kamaloka și apoi ajungem pe planul Rupa. Ajungem acolo dacă nu am cuprins încă foarte multe astfel de gânduri devachanice. Când ajungem să avem doar astfel de gânduri devachanice, am devenit deja un Chela, un discipol spiritual avem atunci complet în noi planul devachanic.
Chela poate să rămână pe planul astral, el poate să renunțe la Devachan, deoarece prin gândurile sale pure și-a purificat și consolidat corpul său astral, încât îl poate utiliza în continuare. La noi, tot ceea ce nu a fost încă prelucrat și înnobilat de Eu se dizolvă în Kamaloka. La sălbatic se dizolvă cea mai mare parte, la omul înalt evoluat se dizolvă cea mai mică parte. Corpul astral deja înnobilat este luat cu sine în Devachan. Tot ceea ce noi am dezvoltat ca viață de sentiment, aceasta ne prepară pentru o nouă viață, ne pregătește pentru ce urmează. După ce ne-am unit cu toate acțiunile și faptele noastre, suntem împinși înapoi în următoarea noastră încarnare. Partea înveșnicită de Eu – Eul și corpul astral înnobilat – se întoarce și își caută în Astral un nou corp, care să corespundă cu ceea ce nu a fost încă purificat. Pregătirea pentru a-și anexa un mădular astral străin, este făcută chiar în Devachan. După aceasta el își alipește corpul eteric. În urma acestei alipiri se produce o viziune anticipativă a tot ceea ce îl așteaptă pe om. După cum la părăsirea corpului fizic, în corpul eteric și în corpul astral se trezesc amintirile despre trecutul apropiat până la naștere, tot așa avem acum prevestirea evenimentelor ce vor urma. Acum, aici poate interveni uneori ceva deosebit; poți avea un șoc, care provoacă idioțenia. – În următoarea etapă de coborâre se anexează corpul fizic.
Deoarece gândurile acționează doar pe planul astral, ele sunt, din punct de vedere karmic, lucrul cel mai intim. Ele sunt elementul creator prin sine însuși. De aceea există și vorba: ceea ce gândești azi, vei fi mâine! – Cu cât gândul este mai pur și mai suprasenzorial, cu atât mai mult devii creatorul propriului caracter.
Destinul se mai formează și prin alți factori: sentimentele creează ocaziile, oportunitățile, acțiunile dau forma.
