Cursul evoluției în lume ni se prezintă în trei trepte: conștiență, viață și formă [Nota 112]. Conștiența, în diferitele ei forme, se exprimă în cele șapte planete: Saturn, Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus, Vulcan. Pe fiecare planetă ea trece prin șapte regnuri de viață, și fiecare regn de viață trece prin șapte stări de formă.
Pământul nostru fizic este o astfel de stare de formă, a patra stare de formă sau glob din al patrulea regn de viață al celei de-a patra planete sau stări de conștiență. Să ne imaginăm deci Pământul, așa cum este el acum, și să ne întrebăm: Ce facem noi aici? – Noi luăm obiectele de afară, din spațiu, în primul rând din regnul mineral, și construim din ele opere de artă. Aici noi combinăm; din părți detaliate construim un întreg. Aceasta este o creație în cadrul formei. Ceva nou mai poate lua naștere și în alt mod, și anume așa cum iau naștere, de exemplu, dintr-o rădăcină de plantă tulpina, frunzele și florile. Această floare nu se asamblează precum o mașină, prin combinare, ci ea trebuie să crească, trebuie să fie generată din ceva ce există deja acolo. Acesta este un proces în cadrul vieții. Din ceva ce există se creează ceva nou.
La al treilea tip de creație, acela din conștiență, totul se produce într-un asemenea de mod încât putem spune: Mai înainte acolo nu a fost în fond nimic – a fost un Nimic.
Să ne transpunem primele începuturi ale unei astfel de evoluții planetare chiar la începutul evoluției Saturn. Ce putem observa aici? Nu exista acolo încă o planetă fizică, nici măcar în forma cea mai fină, Arupa, ci ne aflăm abia înaintea momentului în care Saturn își începea existența. Încă nu exista atunci nicio verigă din lanțul nostru planetar; fără îndoială însă, fructul întreg al precedentului lanț planetar era acolo, întocmai ca atunci când ne trezim dimineața, când nu am făcut încă nimic și în spiritul nostru nu există decât amintirea a ceea ce am făcut în ziua precedentă. Așa avem noi – atunci când ne transpunem cu totul la începutul evoluției saturniene –, în spiritele care revelează amintirea lanțului planetar anterior, a ceea ce a fost anterior.
Să ne transpunem acum la sfârșitul lanțului planetar, în perioada când treapta Vulcan este pe sfârșite. De-a lungul lanțului planetar a ieșit la iveală în mod treptat drept creațiune ceea ce existase de la început ca predispoziție. Avem așadar la început o scurgere, o emanație a conștienței; din conținutul a ceea ce a fost anterior, din amintire, conștiență creează noul. La sfârșit există deci ceva ce nu existase la început; și anume, toate experiențele. Ceea ce fusese la început acolo, a curs afară în diferite lucruri și ființe. La sfârșit s-a născut o nouă conștiență, cu un nou conținut, un conținut de conștiență nou. Este ceva provenit din Nimic, din experiențe. Dacă privim elementul de înnoire din viață trebuie să ne spunem, că acolo trebuie să existe o sămânță care face posibilă aceasta. Conținutul nou de conștiență de la sfârșitul unei evoluții planetare a pornit realmente de la Nimic, de la experiențe; de aceea, pentru ce ia naștere din Nimic, nu este nevoie de o bază, se face ceva care pornește din nimic. Când o persoană privește o alta, nu se poate spune, dacă ea mai târziu poartă în sine amintirea celeilalte persoane, că ea i-a luat celeilalte ceva, sau că a privat-o de ceva. Această amintire s-a ivit din Nimic. Acesta este al treilea fel de creație: creația din Nimic. Cele trei feluri de creație sunt deci următoarele:
Combinarea părților existente (formă)
Producerea unor structuri noi, cu un nou conținut de viață, din niște condiții de bază existente (viață)
Creația din Nimic (conștiență).
Acestea sunt trei categorii de entități ce dau naștere unui lanț planetar. Ele sunt numite cei trei Logoi. Al treilea Logos dă naștere prin combinare. Când dintr-o substanță ia naștere ceva cu o viață nouă, acesta este al doilea Logos, cel care dă naștere, care creează. Oriunde însă avem o creație din Nimic, acolo avem primul Logos. De aceea, primul Logos este numit adesea și cel ascuns în lucruri, al doilea Logos substanța existentă în lucruri, care creează viul din viu, al treilea Logos cel ce combină tot ceea ce există, care compune lumea din lucrurile existente.
Acești trei Logoi se întrepătrund în lume și se disjung întotdeauna unul cu altul. Primul Logos are și înțelepciunea interioară, și de asemenea voința. În creația primului Logos este experiență, adică adunare de gânduri din Nimic și apoi iar creație, conform gândurilor din Nimic. Creația din Nimic nu înseamnă că acolo chiar n-ar fi nimic, ci că de-a lungul evoluției s-au făcut experiențe și că în cursul devenirii se creează noul, că ceea ce exista acolo, oarecum se topește, și din experiență se creează ceva nou.
Prin comparație, această creațiune se produce astfel: Cineva privește pe un alt om și reține imaginea. Dacă ar fi creator, precum primul Logos, el ar putea să-și spună: Da, l-am văzut pe NN și cunosc de asemenea și noțiunea NN-ului inversat. îmi pot face o imagine negativă a lui. Așadar, în loc de negru să pun alb, și viceversa. În felul acesta, din experiența obiectului și din negativul acestuia el a creat un produs, o formațiune complet nouă. Pe aceasta el ar putea-o dota cu viață. Ar fi o nouă formațiune, care anterior nu existase acolo. Dacă presupunem acum că cineva face acest lucru cu mulți oameni și acești mulți oameni ar pieri, atunci cel care observă ar putea crea, conform experiențelor sale, o nouă lume.
Când observăm lumea, vedem permanent pe cei trei Logoi interacționând. Să încercăm să ne reprezentăm acțiunea celor trei Logoi referitor la om, în cadrul sistemului nostru planetar. Să ne imaginăm momentul de început al evoluției saturniene, când încă nu era nimic acolo. Ce s-a întâmplat atunci? Atunci, tot ceea ce
existase anterior a fost oarecum ca și vărsat picătură cu picătură. Toate lucrurile de dinainte au fost revărsate, au fost răspândite. Ceea ce a luat naștere în felul acesta, aceasta ar fi cea dintâi revărsare de materie din totalul experiențelor anterioare. Tot ceea ce a fost asimilat anterior este emanat sub formă de materie. În aceasta
este conținută și materia din care ia naștere mai târziu omenirea. Această materie există inițial acolo pur și simplu ca materie. Această revărsare trebuie apoi mereu construită, compusă și intercombinată. Această combinare a materiei revărsate este o nouă creație. Aceasta este inițial o creație a celui de-al treilea Logos; după revărsarea,
după emanația materiei, avem deci creația celui de-al treilea Logos.
Ce înseamnă acum aceasta pentru om? Pentru om, aceasta înseamnă că la început au fost combinate între ele toate părțile care au format ulterior corpul său fizic. Atunci, pe Saturn, omul era un adevărat automat. Dacă atunci ai fi introdus în el un cuvânt prin pronunțarea acestuia, el ți l-ar fi rostit înapoi. Sunt compuse forme ale ființelor. Aceasta este numită munca celui de-al treilea Logos, și aceasta durează până în perioada solară, în care omul primește și corpul eteric, viața. Aceasta este munca celui de-al doilea Logos. Mergem acum mai departe, până în perioada pământească. Aici omul însuși capătă o conștiență, respectiv posibilitatea de a aduna experiențe din nimic. Aceasta este munca primului Logos. Pe Saturn omul primește de la al treilea Logos ceea ce este formă în el. Pe Soare omul primește de la al doilea Logos ceea ce este viață în el. Pe Pământ omul primește de la primul Logos ceea de devine conștiență în el.
Noțiunea de conștiență trebuie să ne devină un pic și mai clară. În acest scop noi trebuie să legăm noțiunea de conștiență în totalitate cu un anumit plan. Omul este conștient, însă este vorba să știm unde este conștiența lui. În prezent, când vorbim de conștiența de veghe, omul este conștient pe planul fizic. Conștiența de veghe ar putea fi însă și pe planul astral. Dacă la o ființă viața se situează pe planul fizic și conștiența pe planul astral, această ființă este un animal.
La om, conștiența este localizată în cap. La animal, de exemplu la tigru, conștiența este pe planul astral. În afara capului se creează un anumit punct de atac, prin intermediul căruia se acționează asupra tigrului. Când animalul simte durere, durerea trece și pe planul astral. Organul pentru aceasta este situat la tigru dinaintea capului, în locul unde la om se află fruntea. La om acest punct este închis deja în interiorul capului și corespunde părții anterioare a creierului, encefalul; conștiența a fost captată de creier și partea anterioară a craniului, și de aceea ea este pe planul fizic. La tigru, și în general la animale, punctul nodal al conștienței se situează înaintea capului, în planul astral, acolo ea intră în lumea astrală. La plantă avem din nou o situație diferită. Dacă am putea urmări conștiența ei, am ajunge întotdeauna, mergând de sus în jos, la vârful rădăcinii. Dacă urmărim apoi linia creșterii am ajunge în centrul Pământului. Acolo este punctul de întâlnire al tuturor senzațiilor și sentimentelor, centrul de aspirație al conștienței tuturor plantelor. El este direct în legătură cu lumea mentală. Lumea vegetală în ansamblu își are conștiența în lumea mentală.
În ce privește lumea minerală în ansamblu, conștiența ei se află în domeniile cele mai înalte ale mentalului, pe planul Arupa. Dacă am vrea să găsim punctul de conștiență pentru pietre, l-am găsi sub forma unei atmosfere solare. Când noi, pe Pământ, prelucrăm lumea minerală, când spargem pietre, fiecare faptă de aceasta stă într-o anumită relație cu această atmosferă solară. Acolo se presimte ce lucrează omul aici. Așadar, aici pe planul fizic avem o serie de ființe, a căror conștiență însă este situată pe diferite planuri.
Oamenii și animalele se deosebesc prin aceea că își au conștiența pe planuri diferite. Există apoi și alte ființe decât mineralele, plantele, animalele și oamenii. Există ființe care își au conștiența în fizic și corpul în astral. O astfel de ființă este, să zicem așa, animalul inversat. Asemenea ființe există realmente, sunt ființele elementare. Să ne lămurim, pentru a le putea înțelege, ce anume ține de planul fizic.
Fizic este în primul rând pământul solid, în al doilea rând apa, în al treilea rând aerul, în al patrulea rând eterul (eterul căldurii, eterul luminii, eterul chimic, eterul vieții). Dacă rămânem la cele patru forme inferioare ale planului nostru fizic, separăm lumea eterică de acesta.
Pot exista conștiențe în toate cele patru forme ale planului fizic, în timp ce corpul unei astfel de ființe se găsește în astral. Să ne imaginăm conștiența în pământul solid și corpul în astral; sau o ființă având conștiența în apă și corpul în astral; sau alta cu conștiența în foc și corpul în astral; apoi o ființă având conștiența în aer și corpul în astral; și, în sfârșit, o ființă cu conștiența în foc și corpul în astral. Omenirea din ziua de azi nu știe foarte multe despre aceste ființe, ele sunt cunoscute în vremea noastră doar prin poezie. Minerii însă cunosc foarte bine astfel de ființe. Un gnom poate fi perceput doar de cineva care poate contempla pe planul astral, însă minerii posedă uneori o astfel de vedere astrală, ei știu că gnomii sunt realități. Astfel, în Pământul nostru există la propriu conștiențe, iar ceea ce cercetătorul naturii numește astăzi legi ale naturii, sunt gânduri ale unor ființe ce gândesc pe planul fizic, însă își au corpul pe planul astral. Dacă în fizică este scris ceva despre o lege a naturii, putem să ne spunem că acestea sunt gânduri ale unei ființe ce-și are corpul pe planul astral. Forțele naturale sunt ființe creatoare, iar legile naturii sunt gândurile lor.
În Evul Mediu, alchimistul încerca să supună spiritele propriilor interese. Goethe știa acest lucru foarte bine; Faust vrea să aibă aer de foc [Nota 113]; atunci trebuie să apară salamandra, care își are corpul pe planul astral. Noi avem așadar în jurul nostru ființe care își au realmente conștiența în foc, cărora noi le provocăm durere atunci când aprindem focul, căci prin acesta producem o anumită modificare a corpului respectivei entități pe planul astral. Dacă aprindem o lumină, modificăm această entitate astrală. La fel dacă producem modificări în celelalte domenii ale elementelor și ale forțelor naturii, ceva se schimbă la aceste entități astrale. Noi populăm continuu planul astral cu ființe, atunci când facem un lucru sau altul. Dacă ne imaginăm acest gând în mod clar, avem sensul ceremoniei bisericești, și anume de a nu întreprinde în mod arbitrar lucruri pe planul fizic, ci doar lucruri judicioase, prin care pe planul astral iau naștere ființe care au un rost. Dacă, de exemplu, parfumăm aerul cu tămâie, se face ceva chibzuit; dacă ardem anumite substanțe, creăm entități de un anumit tip. Dacă îndreptăm o sabie prin aer înspre patru laturi, creăm o anumită ființă. La fel și preotul, dacă la anumite vocale, ca de exemplu la o, i, u, face anumite mișcări cu mâna prin această însoțire întărește cuvântul: Dominus vobiscum. Sunetul este dispus regulat, aerul trepidează într-un anumit fel, vibrațiile fiind întărite prin faptul că se fac anumite mișcări cu mâna, care dau naștere unei silfe. De asemenea, anumite semne, prinderi și cuvinte ale francmasonilor produc anumite configurații, care exprimă o legitate din lumea fizică. Prin utilizarea judicioasă a acestor cuvinte se creează o legătură de la un om la altul, prin semn, prindere (apucare) și cuvânt se creează o materie astrală care îi învăluie pe toți.
Desigur, omul face permanent toate acestea și în viața obișnuită, dar aici el o face nesistematic, el își creează entități contradictorii. Arta constă în a acționa în mod armonios din planul fizic în sus, pe planuri superioare. În ceremoniile de cult, prin mișcările mâinii nu trebuie create entități contradictorii, ci entități armonioase. Omul nu este în stare, în primă instanță, să aducă aceste lucruri în armonie. Însă pentru tot ceea ce omul creează astfel pe planul astral există anumite ființe diriguitoare. Astfel, noi avem în jurul nostru o lume de ființe elementare, cu un rege al lor. La indieni, regele gnomilor este numit Kshiti, gnomul suprem; ființa supremă dintre undine este numită Varuna; ființa supremă dintre silfe este numită Vayu; și tot ceea ce-și are conștiența în foc este dirijat de regele focului, Agni. În toate acțiunile legate de foc și apă și așa mai departe, avem de-a face cu o anumită ființă devachanică. Orice foc pe care-l întâlnim aici pe Pământ este substanța țesută din ființe ce aparțin de Agni. Magia ceremonială este felul cel mai rudimentar de vrăjitorie, și constă în aceea că te folosești de anumite artificii pe planul fizic pentru a crea anumite formațiuni și entități pe planul astral. Există școli în care se practică și azi magia ceremonială. O astfel de practică conduce la o mare înclinație către lumea astrală și duce foarte adesea la sinucidere, deoarece omul este activ atunci aproape exclusiv în lumea astrală și s-a dezobișnuit să accepte lumea fizică de dragul ei. El și-a dezvoltat o înclinație către cealaltă lume, iar corpul fizic îi este adesea o piedică.
Înțelegeți acum și care este legătura cu slujba de adorare a focului în istoria religiilor. Discipolii lui Zarathustra încercau prin jertfa de foc a preoților să creeze realmente anumite configurații și făpturi pe planul astral. În prezent, pe suprafața Pământului totul se desfășoară în mod fizic. Din cele spuse putem însă vedea că sub influența faptelor noastre se formează continuu entități astrale. Toate acțiunile sunt însoțite de entități astrale. Acestea sunt Skandhas ai noștri, care realizează Karma noastră. Dar și faptele fizice lasă în urmă entități în astral. Așa, de exemplu, și Domului din Köln îi corespunde pe planul astral o entitate foarte bine definită. Prin ceea ce se întâmplă pe Pământ, după ce toată materia fizică a fost transformată și Pământul se va descompune, se va forma de la sine următorul glob astral. El va fi acolo pur și simplu sub forma entităților astrale și a efectelor tuturor proceselor fizice anterioare. De aceea, omul trebuie să acționeze continuu în Karmă. În viața următoare el trebuie să pună din nou în ordine entitățile astrale grotești pe care le-a cârpăcit în mod neavenit (în această viață – n.tr.), În caz contrar acestea vor fi prezente pe următorul glob ca niște creaturi absurde, nebunești. Aceasta este Karma pe care trebuie să o îmbunătățească omul. Ceea ce se petrece în mare pe Pământ se petrece în mic și la om. Să ne imaginăm un copil. Îl educăm greșit răsfățându-l și oferindu-i dulciuri și așa mai departe. Aceasta nu atrage după sine doar niște procese în corpul fizic, ci aceasta se comunică continuu astralului, astfel încât se produce în același timp o modificare reală a corpului astral. Ceea ce se administrează sugarului fizic, se transmite corpului său astral, care există acolo sub forma anumitor configurații. Ceea ce s-a introdus astfel forțat, este scos din nou treptat la suprafață. Păcatele săvârșite asupra copilului se plătesc la o vârstă înaintată. Aceste păcate rămân pe toată durata vieții și au o mare importanță, tocmai pentru ultimul interval de viață al omului. După punctul de mijloc al vieții se întâmplă un fel de inversare; astralul acționează atunci în corpul fizic. În copilărie omul pune în astral baza pentru ceea ce va avea la bătrânețe.
Dacă omul intuiește ceea ce a acționat greșit asupra lui și lucrează după aceea el însuși asupra lui, poate elimina din nou lucrurile lezate în corpul astral. În caz contrar, la bătrânețe se va nărui ca urmare a acelorași slăbiciuni ale copilăriei. Asupra corpului astral acționează însă compensator doar ceea ce am introdus noi înșine în mod conștient în el. Dacă nu provocăm mai târziu în mod conștient însușirile opuse, nu ne putem dezbăra de greșeli.
