În autobiografia sa Cursul vieții mele, Rudolf Steiner arată că în perioada de sfârșit și început de secol a fost solicitat să țină în fața unui cerc, pe atunci foarte mic de teosofi, conferințe teosofice. El s-a arătat dispus, dar a precizat că poate vorbi numai despre ceea ce trăiește în el însuși ca știință spirituală. Prima lui serie de conferințe, din iarna 1900/1901, a apărut rezumată sub formă de carte, Mistica în zorii vieții spirituale moderne și raportul ei cu noile concepții despre lume, la dorința cercului. Întrucât rezultatele propriei sale cunoașteri spirituale conținute în această carte au fost acceptate și în Societatea Teosofică Generală, nu a mai existat „niciun motiv de a nu expune în felul meu această cunoaștere spirituală în fața publicului teosof, care pe atunci era singurul care aborda fără rezerve cunoașterea spiritului. Eu nu m-am raliat unei dogmatici sectare; am rămas un om care exprima ceea ce credea că poate să exprime exclusiv conform celor viețuite de el însuși drept lume spirituală.”
În iarna următoare – 1901/1902 – a ținut o nouă serie de conferințe, care a fost rezumată în lucrarea Creștinismul ca fapt mistic, apărută în vara anului 1902. Imediat după aceea a fost întemeiată Secțiunea Germană a Societății Teosofice, cu Rudolf Steiner ca secretar general. Aici, „în fața unui auditoriu restrâns, dar în continuă creștere, am putut să-mi desfășor activitatea mea antroposofică. Nimeni nu s-a îndoit de faptul că în Societatea Teosofică eu voi expune doar rezultatele propriei mele cercetări contemplative.”
Acesta a fost începutul unei activități spiritual-științifice de conferențiar, care a devenit tot mai intensă. În iunie 1903 a apărut primul număr al revistei Luzifer (mai târziu Luzifer-Gnosis), „revistă pentru suflet și spirit – teosofie”, întemeiată și editată de el, iar în primăvara lui 1904 publică opera sa fundamentală Teosofie – Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii și a omului. Simultan, în revista „Luzifer”, în articolele Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare, s-a făcut o descriere a căii de cunoaștere, iar în articolele Din Cronica Akasha, o descriere a unei cosmologii spiritual-științifice.
Astfel, Secțiunea Germană a Societății Teosofice a fost ridicată treptat de către Rudolf Steiner și colaboratoarea sa cea mai apropiată, Marie von Sivers, viitoarea Marie Steiner, la nivelul unei mișcări spiritual-științifice de anvergură central-europeană. Ea a fost de la bun început diviziunea antroposofică reprezentată de Rudolf Steiner, care mai târziu, în urma unor dificultăți de natură internă, s-a separat ca Societatea Antroposofică.
În perioada când Rudolf Steiner a ținut cursul despre Bazele esoterismului, apărut ulterior sub formă de carte, acesta se afla încă în stadiul incipient al dezvoltării sale. Din acest motiv Rudolf Steiner utilizează încă și termenul „teosofie” și „teosofie”, iar pentru desemnarea evoluției planetare, a elementelor consitutive ale ființei omului ș.a.m.d., folosește terminologia teosofico-indiană uzitată în literatura teosofică, cu care ascultătorii erau obișnuiți atunci. Despre valoarea acestei terminologii el se exprimă în special în conferința a 15-a a acestui curs. În articolele sale din acea vreme și în lucrarea sa Teosofie el a folosit însă expresii, despre care deja în 1903 spusese în revista „Luzifer” că „din anumite motive au fost împrumutate dintr-un limbaj ocult, care ca denumire s-ar abate oarecum de la cele răspândite în literatura teosofică, dar în realitate, desigur, coincid cu ele în totalitate”. Mai târziu, din ce în ce mai mult, el a înlocuit și în conferințele sale expresiile indiano-teosofice cu unele adecvate culturii noastre europene. La sfârșitul volumului se găsește o echivalare a cuvintelor folosite în acest curs cu expresiile devenite curente astăzi.
Referirile la lucrările Hannei P. Blavatsky, care apar de asemenea foarte des în conferințe, se explică prin faptul că auditorii de atunci se preocupau intens cu această învățătură a întemeietoarei Societății Teosofice și că, datorită expunerilor greu inteligibile, oamenii îi adresau des întrebări lui Rudolf Steiner. Astfel, el explică în mod repetat termeni ai Hannei Blavatsky din lucrarea sa principală Doctrina ocultă, în special din volumul III al tratatului, capitolele care se referă la „esoterism”.
Întregul curs a fost propriu-zis o instruire internă orală, deci nedestinată publicului sau cercului membrilor în general, ci doar 9 puținilor membri activi, invitați personal în acest scop. Ei urmau să primească prin aceasta o anumită bază pentru propria lor muncă de ramură. Din acest motiv nici nu există o stenogramă completă, ci doar notițe pe care și le-au făcut câțiva participanți pentru uzul lor personal. Aceste notițe de auditor au un puternic caracter aforistic, de care trebuie ținut seama atunci când unele expuneri de idei, datorită comprimării lor prea mari sau chiar datorită lacunelor de redare, nu pot fi întotdeauna înțelese foarte clar. Dacă în pofida acestor neajunsuri aceste notițe apar astăzi în cadrul ediției de Opere complete, aceasta se întâmplă pentru că ele, privite în ansamblu, sunt cu siguranță autentice și, de asemenea, pentru că prin ele au fost înregistrate o serie de aspecte valoroase, care nu se mai găsesc în această formă în conferințele ulterioare ale lui Rudolf Steiner. Pentru lămurirea unor puncte și completarea lor, în special a celor de natură cosmologică, este recomandat a se consulta lucrările Din Cronica Akasha și Teosofie, scrise aproape în același timp.
H.W.
