Mișcarea spiritual-științifică nu este ceva care să fi venit în epoca noastră prin actul arbitrar al vreunui om anume, sau al vreunei comunități anume. Ea este în legătură cu întreaga evoluție a omenirii, și astfel trebuie privită ca unul dintre cele mai importante impulsuri culturale. Dacă vrem să ne aflăm în interiorul acestei misiuni a Mișcării spiritual-științifice, atunci trebuie să ne transpunem în trecutul și viitorul omenirii. Așa cum fiecare om în parte a parcurs o evoluție din momentul când a coborât pentru prima dată ca suflet individual din sânul Divinității, tot așa a parcurs întreaga omenire o evoluție.
Observați o dată ce deosebiri, ce schimbări și ce evoluție pe suprafața Pământului sunt de constatat în decursul mileniilor – cât de radical s-a schimbat totul! Ceea ce suntem obișnuiți a numi „omenire”, este doar un rezultat al așa-zisei a cincea rase-rădăcină. Acesteia i-a precedat o altă omenire, a patra rasă-rădăcină, al cărui continent, Atlantida, ar trebui să-l căutăm cam între Europa și America din zilele noastre. Această Atlantidă, strămoșii noștri o vedeau într-o cu totul altă înfățișare. Acolo domnea o cu totul altă cultură. Vechii atlanteeni nu erau educați prin rațiune și gânduri, în schimb erau înzestrați cu puteri somnambul-clarvăzătoare. Logica, inteligența combinatorie, știința, arta nu existau ca acum la vechii atlanteeni, căci reprezentarea, gândirea și simțirea oamenilor erau atunci complet altfel. Omul de atunci n-ar fi putut combina, socoti, număra, citi ca astăzi. Dar în el trăiau anumite puteri subtile somnambul-clarvăzătoare. El putea înțelege graiul naturii, ceea ce îi spunea Dumnezeu în susurul valurilor, în bubuitul tunetului, în foșnetul pădurii, în mirosul florilor. El înțelegea graiul naturii și era în armonie cu întreaga natură. Pe atunci nu existau legi, știință juridică pentru a se înțelege un vecin cu altul. Nu, atunci atlanteanul mergea afară și asculta sunetul copacilor, al vântului, și aceștia îi spuneau ce avea el de făcut.
În legendele popoarelor, care nu sunt niciodată ceva născocit arbitrar, s-a păstrat bine amintirea vechii Atlantide, Nibelheim, de exemplu în «Cântecul nibelungilor». În acesta este indicat în mod încântător că Rinul și toate celelalte râuri de acolo sunt ape care au rămas din masele de ceață ale vechii Atlantide. Iar înțelepciunea care a rămas din vremea Atlantidei este indicată ca fiind tezaurul ce se află ascuns în ele. În acest continent dintre America și Europa trebuie să căutăm școala vechilor adepți, unde se aflau aceia care erau apți pentru a deveni discipolii marilor individualități pe care noi îi denumim Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor.
Locul unde se află această școală de adepți, a cărei perioadă de înflorire aparține celei de-a patra subrase a vechii Atlantide, ar trebui căutat în mijlocul Oceanului Atlantic. Acolo, discipolii au fost instruiți complet altfel decât astăzi. Pe atunci se putea acționa complet altfel, în mod impunător, de la om la om, prin puterea care se mai afla în cuvinte. Ceea ce mai trăiește astăzi în popor este un sentiment fin pentru puterea lăuntrică spirituală, ocultă a cuvintelor. Puterea actuală a cuvintelor nu poate fi absolut deloc comparată cu cea a celor de atunci. Ea era ceva impunător: cuvântul trezea deja puteri în sufletul discipolului. O mantră de astăzi nu mai are nici pe departe puterea de atunci, când cuvintele nu erau pătrunse de gânduri. Când acționau acele cuvinte, creșteau puterile sufletești ale discipolului. Aceasta se poate numi o inițiere umană de efect impunător prin graiul naturii. Un limbaj clar vorbea de asemenea acolo prin afumarea unor substanțe, arderea unor materiale cum ar fi tămâia, și așa mai departe.
Acolo exista o legătură mult mai directă între sufletul Învățătorului și acela al discipolului. Iar ceea ce exista drept semne grafice în școala de adepți ai vechii Atlantide, erau reproduceri de fenomene ale naturii care erau desenate cu mâna în aer și care acționau și ulterior asupra spiritului populației de atunci. Ele trezeau puteri în suflet.
Așa are fiecare rasă misiunea ei în evoluția omenirii. Misiunea rasei noastre, a celei de-a cincea rase principale sau rasă-rădăcină, constă în aceea de a aduce, pe lângă cele patru componente ale entității umane, ceea ce se numește manasicul, care înseamnă a trezi înțelegerea prin concepte și idei. Fiecare rasă își are misiunea ei: aceea a rasei atlanteene era formarea Eului. Rasa noastră, cea de a cincea rasă-rădăcină, perioada postatlanteană, trebuie să configureze principiul Manas, Sinea spirituală.
O dată cu scufundarea Atlantidei nu s-au scufundat și realizările acesteia, ci o elită de oameni și-a însușit ceea ce era cel mai important din tot ce a existat în școala atlanteană a adepților. Acest mic grup de oameni a plecat sub conducerea lui Manu în regiunea deșertului Gobi de astăzi. Acest grup a pregătit reproducerile culturii și învățăturii anterioare, dar mai mult la modul rațional. Acestea erau puteri spirituale anterioare, transformate în gânduri și simboluri. De acolo, din acest centru porneau apoi ca niște raze, ca o radiație, diverse curente de cultură. Mai întâi minunata cultură străveche pre-vedică, cea care a transpus pentru prima dată înțelepciunea în gânduri.
A doua cultură care a ieșit din vechea școală de adepți a fost cultura protopersană. A treia a fost cea caldeo-babiloniană, cu minunata ei înțelepciune stelară, cu grandioasa ei înțelepciune sacerdotală. Drept a patra a înflorit cultura greco-latină, cu coloritul ei personal și, în final, cultura actuală. Noi mergem în întâmpinarea celei de-a șasea și a celei de a șaptea epoci. Prin aceasta v-am caracterizat misiunea noastră în evoluția omenirii: a transpune în gânduri, a coborî până pe planul fizic, ceea ce până acum era înțelepciune cosmică.
Când vechiul atlantean asculta semitonul dintre sunetele care îi răsunau, atunci el auzea numele a ceea ce recunoscuse drept divin: Tao. În misteriile egiptene aveți transpus acest sunet în gând, în literă, în simbol – în simbolul Tao, litera Tao. Tot ce este știință, literă, gând, a ajuns în lume abia în perioada postatlanteană. Aceasta nu s-ar fi scris niciodată mai înainte, căci nu ar fi existat înțelegerea necesară. Acum ne aflăm în mijlocul evoluției manasice. A aduce cultura inteligenței, dar în același timp a aduce și egoismul la extrem, este sarcina rasei noastre. Se poate spune bine, chiar dacă sună grotesc: Nu a existat niciodată atât de multă putere de inteligență în lume, și atât de puțină capacitate de vedere lăuntrică, cum este în prezent. Gândul este cel mai îndepărtat de ceea ce este esența lăuntrică a lucrurilor, de vederea lăuntrică, spirituală.
Când preotul atlantean scria un simbol în aer, efectul era în principal viețuirea sufletească lăuntrică a discipolului. În epoca a patra, cea greco-latină, în primul plan trece ceea ce este personal. În Grecia se dezvoltă arta personal. La Roma găsim ceea ce este personal în reglementarea statală și așa mai departe. În epoca noastră viețuim egoismul, ceea ce este persona sec, raționalul sec. Dar misiunea noastră constă astăzi în a cuprinde ceea ce este ocult în Manas, în cel mai pur element al gândului. Cuprinderea spiritualului în acest cel mai subtil produs al creierului, este misiunea proprie epocii noastre. A face gândul atât de puternic încât să aibă ceva din puterea ocultă, aceasta este misiunea dată nouă pentru a ne putea ocupa locul în viitor.
Vechea Lemurie a fost distrusă de foc iar vechea Atlantidă a fost distrusă de apă. Și cultura noastră va apune, și anume prin Războiul tuturor împotriva tuturor; acesta ne stă înainte. Așa se va distruge a cincea rasă-rădăcină, prin egoismul intensificat la maxim. În același timp însă se va forma un mic grup de oameni, care din puterea gândului dezvoltă puterea principiului Buddhi, a Spiritului vieții, pentru a o lua dincolo cu ei în noua cultură. Tot ce este productiv în omul care se străduiește, va deveni tot mai mare și mai mare, până când personalitatea sa ajunge atât de sus încât atinge apogeul libertății. În epoca noastră, fiecare individualitate va trebui să găsească în sine un fel de spirit conducător în lăuntrul sufletului, principiul Buddhi, puterea Spiritului vieții. Dacă am merge în întâmpinarea viitorului astfel încât să putem primi impulsul cultural numai așa cum îl preluam în epocile anterioare, atunci am merge în întâmpinarea unei risipiri a omenirii.
Ce avem noi așadar în prezent? Fiecare vrea să fie propriul său stăpân: egoismul, egocentrismul este adus pe culmi. Vine timpul când, în general, nici o altă autoritate nu va fi recunoscută, decât aceea pe care oamenii o recunosc de bună voie, a cărei putere se bazează pe încredere liberă. Acele misterii care erau întemeiate pe puterea spiritului se numesc misteriile Spiritului. Cele care vor fi întemeiate în viitor pe temelia încrederii, pe puterea încrederii, se numesc misteriile Tatălui. Cu acestea ne încheiem cultura noastră. Acest nou impuls al puterii încrederii trebuie să vină, altfel mergem în întâmpinarea unei risipiri a omenirii, al unui cult universal al Eului și al egoismului.
În perioada misteriilor Spiritului, care erau bazate într-adevăr pe puterea îndreptățită, autoritatea și stăpânirea Spiritului, existau înțelepți izolați. Ei erau în posesia înțelepciunii, și doar cine trecea prin probe grele putea fi inițiat prin ei. Acum noi mergem spre viitor în întâmpinarea misteriilor Tatălui și trebuie să lucrăm tot mai mult în vederea faptului ca oricine să devină înțelept. Va ajuta aceasta împotriva egoismului și a risipirii omenirii? Da!, căci numai dacă oamenii primesc cea mai înaltă înțelepciune, în care ei nu pot fi schimbători, în care nu există opinie proprie, nu există punct de vedere a personalității, ci doar un singur punct de vedere, doar atunci pot ajunge la acord. Dacă oamenii ar rămâne așa diferiți cum sunt ei de obicei, cu puncte de vedere diferite, atunci s-ar dezbina tot mai mult. Însă cea mai înaltă înțelepciune creează mereu punctul de vedere identic la toți oamenii. Înțelepciunea veritabilă este una singură, care aduce oamenii din nou împreună la cea mai mare libertate cu putință, fără vreo autoritate impusă. Așa cum membrii Marii Frății Albe [Nota 54] sunt mereu în armonie unul cu celălalt și cu omenirea, tot așa vor deveni cândva toți oamenii una, prin această înțelepciune. Doar această înțelepciune va întemeia adevărata idee de fraternitate. De aceea, știința spirituală nu trebuie să-și propună nici o altă misiune decât aceea de a conduce oamenii spre această idee, acum prin dezvoltarea Sinei spirituale, iar mai târziu prin dezvoltarea Spiritului vieții. A face posibilă eliberarea omului, adevărata devenire înțeleaptă, acesta este marele țel al Mișcării spiritual-științifice; a lăsa să se reverse adevărul și înțelepciunea în oameni, aceasta este misiunea ei.
În Mișcarea modernă pentru știință spirituală s-a început cu cea mai elementară învățătură. Au fost dezvăluite multe lucruri importante în anii care s-au scurs de la începutul acestei Mișcări, și lucruri și mai importante vor ajunge să fie dezvăluite. Sarcina Mișcării spiritual-științifice este de asemenea de a lăsa să se răspândească treptat înțelepciunea Marii Frății Albe care își are originea în Atlantida. O astfel de sarcină a fost pregătită întotdeauna prin intervale de timp îndelungate. Astfel, ca pregătire pentru marele eveniment al apariției unice a lui Iisus Christos, a fost întreaga acțiune a marilor întemeietori de religii. Știința spirituală vrea să fie executoarea testamentului creștinismului. Și ea va fi. Cândva, când vor fi împlinite misteriile Tatălui, înseamnă că evoluția principiului Buddhi va fi realizată în fiecare om în parte, și atunci fiecare va găsi în sine însuși principiul Atma, cea mai profundă entitate, Omul-spirit. Deci apariția lui Iisus Christos a fost pregătită prin seria întemeietorilor de religii, prin Zarathustra, Hermes, Moise, Orfeu, Pitagora. Toate învățăturile lor au urmărit același țel: a lăsa să se verse în oameni înțelepciunea, întotdeauna doar în forma cea mai potrivită pentru poporul respectiv. Astfel că ceea ce a spus Christos nu este propriu-zis nou. Ceea ce este nou la apariția și învățătura lui Iisus Christos este că în Iisus Christos exista puterea de a aduce la viață tot ceea ce mai înainte era doar învățătură.
Prin creștinism a luat naștere în omenire puterea ca, la individualizarea cea mai mare cu putință, toți să se pună de acord cu recunoașterea de bună voie a autorității lui Iisus Christos și ca, prin credința în El, în apariția Lui, în dumnezeirea Lui, oamenii să se poată uni într-o alianță frățească. Astfel, între misteriile Spiritului și cele ale Tatălui, se află misteriile Fiului, al căror centru era școala sfântului Pavel, ce îl numise pe Dionisie Areopagitul [Nota 55] drept conducător. În vremea lui și-a avut această școală perioada ei de înflorire, căci Dionisie a predat aceste mistere într-un mod cu totul special, în timp ce apostolul Pavel răspândea învățătura într-un mod exoteric.
Acum, noi vrem să căutăm o explicație dintr-o altă direcție pentru a înțelege ce înseamnă: urmează misteriile Tatălui. Maeștrii spirituali ai vechii școli atlanteene de adepți nu erau încă oameni, ci ființe superioare oamenilor. Ei își împliniseră evoluția pe planete anterioare. Iar ei, care erau aici din vechi evoluții planetare, au predat misteriile Spiritului unui mic grup de elită. În misteriile Fiului, a intervenit Christos însuși în persoană, ca Învățător, cu diferite ocazii, deci de asemenea un Învățător care nu era om, ci Dumnezeu. Abia cei care devin Maeștri spirituali în misteriile Tatălui, vor fi oameni. Astfel de oameni, care s-au dezvoltat mai repede decât restul omenirii, vor fi atunci adevărați Maeștri ai înțelepciunii și ai armoniei. Ei au denumirea de Tată. Așadar la misteriile Tatălui, conducerea omenirii trece de la entitățile care au coborât din alte lumi, în mâinile oamenilor înșiși. Acest lucru este important.
Pregătirea oamenilor pentru aceasta, formarea unui mic grup pentru acest țel, pregătirea pentru o înțelepciune comună, pentru o autoritate care se bazează doar pe încredere și dezvoltarea înțelegerii pentru aceasta mai întâi într-un mic grup al omenirii, aceasta este misiunea științei spirituale. Dezvoltarea culturii materiale și-a atins apogeul în secolul al XIX-lea. De aceea a venit în acest timp în lume influența științei spirituale. Cu ea a fost creat – și era prezent – contraimpulsul pentru materialism, direcția opusă spre spiritualitate. Știința spirituală nu este ceva nou, la fel de puțin Mișcarea spiritual-științifică, ea este doar continuarea a ceea ce exista. Materialismul, egoismul aduc dezbinare omenirii, care cuprinde cu privirea doar interesele sale particulare. Înțelepciunea trebuie să reunească din nou omenirea dezbinată. Oamenii sunt reuniți în înțelepciune, în cea mai deplină libertate, fără nici un fel de constrângere. Aceasta este misiunea Mișcării spiritul-științifice în epoca noastră. Pentru aceasta, să ne fie clar că trebuie să ne însușim la modul concret înțelepciunea. Cunoaștem cu toții exemplul sobei, a cărei sarcină constă în a încălzi camera. Dacă prezentăm sobei sarcina ei în cuvinte foarte înduioșătoare și o rugăm să încălzească încăperea, ea nu o va face. Abia dacă aprindem lemnele își poate ea realiza sarcina. Tot așa, nu are nici o valoare vorbăria despre fraternitate și iubirea aproapelui. Doar cunoașterea urnește către țel. Pentru fiecare om în parte și pentru omenire în totalitate, calea spre înțelepciune, spre fraternitate, este de atins doar prin cunoaștere.
Noi am urmărit acum această cale prin trei feluri de misterii. Știința spirituală trebuie să ducă la faptul că un mic nucleu al omenirii înțelege cele spuse, pentru ca să trezească în a șasea rasă înțelegerea în masă pentru ele. Aceasta este misiunea pe care o are de realizat știința spirituală. O mică parte a celei de-a cincea rasă-rădăcină va anticipa evoluția, ea va spiritualiza principiul Manas, va dezvolta Sinea spirituală. Marea parte a omenirii celei de-a cincea rase principale însă, va atinge apogeul egocentrismului. Așadar acel nucleu al omenirii care dezvoltă Sinea spirituală va fi germenul celei de-a șasea rase-rădăcină, iar cei mai avansați din acest nucleu vor conduce atunci omenirea ca Maeștri spirituali proveniți din ea. Către acest țel năzuiește Mișcarea pentru cunoașterea spiritului.
