Vom examina acum diferitele încorporări ale planetei noastre unele după altele. Totodată noi trebuie să ne reprezentăm neapărat, că acestea erau încorporări ale planetei noastre – Pământ, deci stări ale Pământului, pe când acesta era cândva Saturn, Soare, Lună, şi de asemenea să ne reprezentăm, că aceste încorporări au fost necesare pentru formarea fiinţelor, în special a omului, că propria evoluţie a omului este strâns legată de evoluţia Pământului. Ne vom forma însă o idee justă despre ceea ce s‑a întâmplat, doar dacă ne gândim, că în privinţa anumitor însuşiri omul, ceea ce cunoaştem noi astăzi drept om, s‑a schimbat în cursul evoluţiei, şi anume vom analiză mai întâi schimbările care s‑au petrecut cu omul în privinţa stărilor lui de conştienţă. Totul a evoluat în lume, chiar şi conştienţa noastră a evoluat. Conştienţa pe care o are omul astăzi, el nu a avut‑o mereu; ea a devenit abia treptat aşa cum este astăzi.
Ceea ce noi numim astăzi conştienţă, este conştienţa obiectuală sau conştienţa trează de zi. Cunoaşteţi cu toţii această stare specifică, pe care o aveţi de la trezirea de dimineaţă, până seara când adormiţi. Să ne lămurim în ce constă ea. Ea constă în aceea, că omul îşi îndreaptă simţurile sale spre lumea exterioară şi percepe obiecte; de aceea noi o numim conştientă obiectuală. Omul priveşte în mediul înconjurător şi vede cu ochii săi anumite obiecte din spaţiu, care sunt mărginite de culori. Aude în afară cu urechea şi percepe, că în spaţiu sunt obiecte, care răsună, care răspândesc sunete. El atinge obiectele cu simţul său tactil, le găseşte calde sau reci, miroase şi gustă obiectele. Ceea ce percepe astfel cu simţurile sale, despre aceasta el cugetă. El îşi utlizează raţiunea sa pentru a înţelege aceste obiecte diferite, conştienţa noastră trează de zi, aşa cum o avem noi astăzi, constând din aceste secvenţe, din percepţiile senzoriale şi din înţelegerea acestora cu ajutorul intelectului nostru. Omul nu a avut întotdeauna această conştienţă, ea s‑a dezvoltat treptat, şi el nu o va avea întotdeauna, ci el se va ridica la stări de conştienţă superioare.
Cu mijloacele pe care ni le furnizează ocultismul, noi putem cuprinde cu privirea şapte stări de conştienţă, dintre care a noastră este cea din mijloc. Noi putem superviza trei stări anterioare şi trei ulterioare. Mulţi s‑ar putea mira, că noi stăm aşa frumos tocmai în mijloc. Aceasta are următoarea explicaţie: Primei stări îi premerg altele, care se sustrag privirilor noastre, celei de a şapte îi urmează altele, care de asemenea se sustrag observaţiei noastre. Noi putem vedea la fel de departe în urmă ca şi înainte. Dacă ne‑am afla cu o etapă în urmă, am vedea una în plus în spate şi una mai puţin în faţă, exact la fel ca atunci când ieşiţi afară pe câmp, şi în stânga dumneavoastră puteţi vedea la fel de departe ca şi în dreapta.
Aceste şapte stări de conştienţă sunt următoarele: Mai întâi o stare de conştienţă foarte înăbuşită, foarte profundă, pe care omul din zilele noastre nu o mai cunoaşte. Această stare de conştienţă, pe care pe Saturn o aveau toţi oamenii, astăzi nu o mai pot avea decât nişte oameni deosebit de dotaţi mediumnic. Aceste persoane dotate mediumnic pot intra într‑o stare, pe care şi psihologia modernă o cunoaşte. Conştienţa trează de zi, chiar şi alte stări de conştienţă, sunt adormite la ei; ei sunt ca şi morţi. Ulterior însă, când în amintire, sau chiar în timpul respectivei stări, desenează sau descriu ceea ce au trăit acolo, ei scot la iveală nişte vieţuiri foarte curioase, care nu se petrec în jurul nostru. Ei schiţează tot felul de desene, care chiar dacă par groteşti sau distorsionate, concordă cu ceea ce noi desemnăm în ştiinţa spirituală drept stări cosmice. Ele sunt adesea complet inexacte, însă au în ele ceva, după care totuşi se poate recunoaşte, că astfel de fiinţe au în timpul acestei stări de transă/cataleptică o conştienţă înăbuşită, întunecată, însă o conştienţă universală. Ei văd corpuri cosmice, şi de aceea desenează astfel de corpuri.
O astfel de conştienţă, care este înăbuşită, în schimb este depozitara atotştiutoare a cunoştinţelor în Cosmosul nostru, a avut‑o odinioară omul la prima încorporare a Pământului nostru. Ea se numeşte conştienţă de transă profundă. În jurul nostru se află fiinţe, care mai au şi acum această conştienţă; acestea sunt mineralele. Dacă dumneavoastră aţi putea vorbi cu ele, aceste minerale v‑ar spune ce se întâmplă pe Saturn. Doar că această conştienţă este complet înăbuşită.
Starea a doua de conştienţă pe care o cunoaştem, pe care mai degrabă nu o cunoaştem, fiindcă atunci dormim, este conştienţa din somnul obişnuit. Această stare de conştienţă nu este atât de larg cuprinzătoare, dar, deşi încă foarte înăbuşită, este în raport cu prima chiar luminoasă. Această conştienţă de somn o aveau odinioară toţi oamenii în mod continuu, pe când Pământul era Soare. Atunci strămoşul omului dormea încontinuu. Această conştienţă mai există încă şi în zilele noastre: plantele au această conştienţă. Plantele sunt fiinţe, care dorm necontenit, şi ele ar putea, dacă ar putea vorbi, să ne povestească ce se întâmplă pe Soare, deoarece ele au o conştienţă solară.
A treia stare, care tot aşa este încă semiobscură şi înăbuşită în raport cu conştienţa noastră de zi, este conştienţa de imagini, iar despre aceasta noi avem deja o noţiune clară, deoarece vieţuim un ecou al acesteia în somnul cu vise, desigur, doar un rudiment din ceea ce pe Lună era conştienţa tuturor oamenilor. Va fi bine să plecăm de la vis, pentru a căpăta o imagine despre conştienţa lunară.
În viaţa de vis noi întâlnim de fapt ceva încâlcit, haotic, însă la o observare mai exactă, această încâlceală prezintă totuşi o legitate intimă. Visul este un simbolizator ciudat. În conferinţele mele eu am citat adesea exemplele care urmează, toate luate din viaţă: Visaţi că alergaţi după o broască verde ca să o prindeţi, că îi simţiţi corpul moale şi alunecos; vă treziţi strângând în mână colţul plăpumii. Dacă aţi fi folosit conştienţa de veghe, aţi fi văzut cum mâna dumneavoastră apucă plapuma. Conştienţa de vis vă dă un simbol pentru acţiunea exterioară, ea formează un simbol din ceea ce conştienţa noastră de zi vede ca fapt real.
Un alt exemplu. Un student visează, că s‑ar afla lângă uşa ce dă în sala de curs. Acolo el este agresat, cum se spune în limbaj studenţesc. De aici ia naştere o provocare la duel. El vieţuieşte acum toate detaliile, până ce ajunge, însoţit de secundantul său şi de medic, la locul de duel şi se trage primul glonţ. În acel moment el se trezeşte şi vede, că a răsturnat scaunul din faţa patului său. În stare de veghe ar fi auzit pur şi simplu această cădere; visul îi simbolizează această întâmplare prozaică prin drama duelului. Şi dumneavoastră mai vedeţi de asemenea, că raporturile de timp sunt cu totul altele, căci într‑o singură clipă, în care scaunul a căzut, i‑a trecut prin cap întreaga dramă. Toate etapele de pregătire s‑au derulat într‑un singur moment. Visul dă timpul înapoi, el nu mai ascultă de raporturile din lume, el este un modelator de timp.
Dar nu numai evenimentele exterioare se pot simboliza astfel, ci şi procese interne ale corpului. Omul visează, că ar fi într‑o gură de pivniţă şi că nişte păianjeni otrăvitori se târăsc spre el. Omul se trezeşte şi simte o durere de cap. Cutia craniană s‑a simbolizat aici prin gura de pivniţă, iar durerile de cap prin păianjenii hidoşi.
Visul omului actual simbolizează evenimente exterioare şi procese interioare. Dar nu aşa se întâmpla, când această a treia stare de conştienţă era starea de conştienţă a omului pe Lună. Pe atunci omul trăia exclusiv în astfel de imagini ca în visul de azi, însă ele exprimau realităţi. Ele semnificau o realitate, exact aşa cum culoarea albastră semnifică o realitate. Doar că pe atunci culoarea plutea liberă în spaţiu, ea nu era lipită de obiecte. În conştienţa de atunci omul nu ar fi putut să coboare în stradă ca astăzi, să observe de departe un om, să se uite la el, să se apropie de el, căci pe atunci omul n‑ar fi putut percepe astfel de forme de fiinţe, care au o culoare la suprafaţa lor, abstracţie făcând de faptul, că atunci omul nu putea merge aşa cum merge omul în ziua de azi. Dar să presupunem, că omul s‑ar fi întâlnit atunci pe Lună cu un alt om; atunci lui i‑ar fi apărut o configuraţie şi o culoare planând liber în faţa lui. Dacă imaginea ar fi fost, să zicem, una urâtă, omul s‑ar fi dat la o parte, pentru a nu se întâlni cu el, dacă ar fi fost una frumoasă, s‑ar fi apropiat de ea. Culoarea urâtă i‑ar fi indicat, că celălalt are un sentiment neplăcut faţă de el, culoarea frumoasă i‑ar fi arătat, că celălalt îl iubeşte.
Să presupunem că ar fi existat sare pe Lună. Când astăzi sarea stă pe masă, dumneavoastră o vedeţi, aşa cum este ea în spaţiu ca obiect, granuloasă, cu o anumită culoare. Pe vechea Lună nu ar fi fost aşa. Atunci dumneavoastră nu aţi fi putut vedea sarea, însă din locul în care s‑ar fi găsit ea ar fi pornit o configuraţie şi o culoare plutind liber, iar această imagine v‑ar fi arătat, că sarea este ceva folositor. Astfel, întreaga conştienţă era umplută cu imagini, cu culori şi forme plutitoare. Omul trăia într‑o astfel de mare de forme şi culori, însă aceste imagini de culori şi forme semnificau ceva ce se petrecea în jurul omului, în primul rând lucrurile sufleteşti sau care aveau legătură cu sufletescul, care îi erau folositoare sau dăunătoare. Omul se orienta astfel în mod just în privinţa lucrurilor din jurul lui.
Când vechea Lună a trecut la noua încorporare, aceea a Pământului, această conştienţă s‑a transformat în conştienţa noastră actuală de zi, şi a rămas din ea doar o rămăşită în vis, aşa cum o are omul astăzi, un rudiment, ca orice alte rudimente rămase de pe urma lucrurilor. Dumneavoastră ştiţi, de exemplu, că în vecinătatea urechii există anumiţi muşchi, care astăzi par a fi inutili. Înainte ei aveau scopul lor. Ei serveau la mişcarea intenţionată a urechilor. Astăzi există doar puţini oameni care pot face aceasta.
Astfel, şi în om se găsesc stări, care au rămas ca un ultim rest al unei organizări, altădată având rolul ei judicios. Deşi aceste imagini astăzi nu mai semnifică nimic, atunci ele semnificau lumea exterioară. Dumneavoastră întâlniţi încă şi astăzi această conştienţă la toate acele animale – luaţi bine aminte! –, care nu pot dezvolta din interiorul lor un sunet. În ocultism avem o împărţire mult mai corectă a animalelor decât în ştiinţele naturii, şi anume în animale care pot scoate sunete din interior, şi animale care pot scoate sunete pornind din interior. Veţi găsi, desigur, la unele animale inferioare, că ele pot dezvolta un sunet, însă acesta se produce atunci pe cale mecanică, prin frecare şi aşa mai departe, nu din interior. Chiar şi broaştele nu produc sunetul din interior. Abia animalele superioare, care au apărut pe când omul şi‑a putut manifesta prin sunet suferinţa şi bucuria sa, abia ele au căpătat, odată cu omul, posibilitatea să dea expresie, prin strigăte şi ţipete, durerilor şi bucuriilor lor. Toate animalele, care nu dau sunete din interior, au încă o astfel de conştienţă de imagini. Nu este aşa cum s‑ar crede, că animalele inferioare văd imaginile în astfel de contururi ca şi noi. Când un animal inferior oarecare, un rac de exemplu, percepe o imagine, care face o anumită impresie urâtă, o ocoleşte/se dă înapoi. El nu vede obiectele, ci vede nocivitatea sub forma unei imagini respingătoare.
A patra stare de conştienţă este cea pe care o au acum toţi oamenii. Imaginile, pe care omul le percepea altă dată drept culori planând liber în spaţiu, se aşază oarecum împrejurul obiectelor. Ele sunt, s‑ar putea spune, suprapuse obiectelor, le acoperă. Ele formează contururile obiectelor. Ele apar lipite de lucruri, în timp ce înainte apăreau plutind liber. Prin aceasta ele au devenit expresia formei. Ceea ce omul avea înainte în el, a ieşit în afară şi s‑a alipit de obiecte. Prin aceasta el a ajuns la conştienţa sa trează de zi actuală.
Să considerăm acum ceva diferit. Aşa cum am spus deja, corpul fizic al omului a fost pregătit pe Saturn. Pe Soare i s‑a adăugat corpul eteric sau corpul vieţii, l‑a impregnat şi a lucrat la el. A luat în sine ceea ce devenise deja corpul fizic şi l‑a perfecţionat în continuare. Pe Lună s‑a adăugat corpul astral; acesta a modificat şi el forma corpului. Pe Saturn acest corp fizic era încă foarte simplu. Pe Soare el era deja mult mai complicat, căci acum a lucrat la el corpul eteric şi l‑a făcut mai desăvârşit. Pe Lună s‑a adăugat corpul astral, iar pe Pământ s‑a adăugat Eul şi l‑a făcut şi mai desăvârşit. Pe atunci, când corpul fizic era pe Saturn, când în el nu pătrunsese încă corpul eteric, toate acele organe, care sunt astăzi în el, nu erau încă în el, căci lipseau sângele şi nervii; nu existau nici glandele cu secreţie internă. Pe atunci omul avea, de fapt doar ca predispoziţie, numai acele organe, care astăzi sunt cele mai desăvârşite, care au avut timpul să avanseze la perfecţiunea lor de astăzi: acestea sunt organele de simţ, atât de minunat alcătuite.
Această minunată construcţie a ochiului omenesc, acest minunat aparat al urechii omeneşti, toate acestea şi‑au atins perfecţiunea abia astăzi, după ce ele s‑au format din masa saturniană, iar corpul eteric, corpul astral şi Eul au lucrat asupra lor. La fel şi laringele. El era deja prefigurat pe Saturn, însă de vorbit omul nu putea vorbi încă. Abia pe Lună el a început să emită sunete şi ţipete nearticulate, însă abia prin munca îndelungată, care a fost descrisă, laringele a devenit aparatul desăvârşit, aşa cum este el astăzi pe Pământ. Pe Soare, unde s‑a inserat corpul eteric, aceste organe de simţ au fost în continuare perfecţionate, şi s‑au adăugat toate acele organe, care îndeplinesc cu predilecţie funcţia de eliminare şi funcţia de întreţinere a vieţii, care slujesc proceselor de nutriţie şi creştere. Ele au fost prefigurate prima dată în timpul existenţei solare. Apoi, în timpul existenţei lunare, a lucrat în continuare corpul astral, iar în timpul existenţei pământeşti Eul; astfel, glandele cu secreţie internă, organele de creştere şi aşa mai departe şi‑au atins perfecţiunea lor actuală. Apoi pe Lună, prin încorporarea corpului astral, s‑a sădit pentru prima dată germenele sistemului nervos. Aceasta era pe vremea, când omul avea conştienţa de imagini. Însă ceea ce l‑a făcut pe om capabil să dezvolte o conştienţă obiectuală, care l‑a făcut totodată capabil să scoată din interior sunete, prin care să‑şi exprime plăcerea şi suferinţa sa, Eul, acesta a creat în om sângele său.
Astfel, întregul Univers este constructorul organelor senzoriale. Tot ceea ce este sistem glandular, organe de reproducere şi nutriţie, a fost creat prin intermediul corpului vieţii. Corpul astral este constructorul sistemului nervos, iar Eul încorporatorul sângelui. Există un fenomen, cunoscut în medicină ca anemie sau cloroză/paloare. Atunci sângele ajunge într‑o stare, când nu mai este capabil să întreţină conştienţa trează. Astfel de persoane ajung adesea într‑o stare de conştienţă crepusculară, asemănătoare conştienţei lunare.
Să considerăm acum cele trei stări de conştienţă, care urmează după a noastră. Ne putem întreba: Cum este posibil să ştim ceva despre ele încă de pe acum? – Acest lucru este posibil prin iniţiere. Iniţiatul poate dezvolta anticipat aceste stări de conştienţă deja astăzi. Următoarea stare de conştienţă, pe care o cunoaşte iniţiatul, este aşa‑numita stare psihică, în care se îmbină ambele, conştienţa de imagini şi conştienţa de zi. În această conştienţă psihică dumneavoastră îl vedeţi pe om la fel ca în conştienţa trează de zi, cu contururile şi formele sale, însă în acelaşi timp vedeţi ceea ce trăieşte în sufletul său, revărsându‑se ca nişte nori coloraţi şi ca imagini în ceea ce numim aură. Şi atunci dumneavoastră nu veţi merge, precum omul lunar, în stare de vis prin lume, ci având deplinul control asupra propriei persoane, ca omul actual în conştienţa trează de zi. Pe planeta care va înlocui Pământul nostru, întreaga omenire va avea această conştienţă psihică sau sufletească, conştienţa jupiteriană.
Există apoi o a şasea stare de conştienţă, pe care o va avea cândva şi omul. Aceasta va reuni actuala conştienţă trează de zi, conştienţa psihică, pe care numai iniţiatul o cunoaşte, şi pe deasupra tot ceea ce omul vieţuieşte astăzi dormind. Când omul va trăi în această conştienţă, conştienţa inspiraţiei, el va putea pătrunde adânc, adânc cu privirea în natura fiinţelor. Omul va percepe atunci nu numai in imagini colorate şi forme, el va auzi sunând şi răsunând fiinţa celuilalt. Fiecare individualitate omenească va avea un anumit sunet, iar toate acestea se vor armoniza într‑o simfonie. Aceasta va fi conştienţa omului, când planeta noastră va fi atins stadiul Venus. Acolo el va vieţui armonia sferelor, pe care Goethe o descrie în Prologul la „Faustul” său:
Când Pământul era Soare, omul percepea crepuscular acest sunet şi răsunet, iar pe Venus el îl va auzi din nou „în vechiul mod” (nach alter Weise). Goethe a păstrat imaginea până la ultimul cuvânt.
Starea a şaptea de conştienţă este conştienţa spirituală, care este într‑adevăr conştienţa cea mai înaltă, în care omul are o conştienţă universală, în care el vede nu numai ceea ce se petrece pe planeta sa, ci ceea ce se întâmplă în întreaga vecinătate cosmică; este acea conştienţă pe care omul a avut‑o pe Saturn, care, desigur, era foarte înăbuşită, şi cu toate acesta era un fel de conştienţă universală. Această conştienţă va veni să se adauge la toate celelalte stări de conştienţă, când el va fi ajuns pe Vulcan.
Acesta sunt cele şapte stări de conştienţă prin care omul trebuie să treacă în peregrinarea sa prin Cosmos, iar fiecare încorporare a Pământului creează condiţiile, prin care astfel de stări de conştienţă să fie posibile. Conştienţa trează de zi actuală a devenit posibilă, doar pentru că pe Lună a fost sădit germenele sistemului nervos, care s‑a dezvoltat în continuare până la nivelul creierului de azi. Pentru ca stările de conştienţă superioare, pe care iniţiatul le vieţuieşte spiritual deja astăzi, să se poată manifesta şi fizic, trebuie create astfel de organe.
Sensul evoluţiei este, ca omul să poată trece prin aceste şapte stări planetare. Fiecare încorporare planetară este legată de dezvoltarea uneia din cele şapte stări de conştienţă ale omului, iar prin ceea ce se întâmplă pe fiecare planetă, se dezvoltă organele fizice pentru o astfel de stare de conştienţă. Pe Jupiter dumneavoastră veţi avea un organ superior dezvoltat, un organ psihic. Pe Venus va exista un organ, prin care omul va putea dezvolta fizic conştienţa, pe care o are astăzi iniţiatul pe planul devachanic. Iar pe Vulcan va exista acea conştienţă spirituală, pe care iniţiatul o are astăzi atunci când se află în partea superioară a Devachanului, în planul mental sau raţional.
Mâine vom studia aceste planete separat, căci după cum înainte, de exemplu în era atlanteeană şi în era lemuriană, Pământul nostru a arătat altfel decât astăzi şi de cum va arăta el în viitor, tot astfel şi Luna, Soarele şi Saturn au avut diferite stări, şi tot aşa Jupiter şi Venus vor trece prin diferite stări.
Astăzi am făcut cunoştinţă cu ciclurile mari, vaste ale evoluţiei – planetele –, iar mâine ne vom ocupa cu transformările pe care le‑au cunoscut aceste planete, în timp ce ele au fost scena oamenilor.
