Pentru a putea înţelege şi mai bine legea Karmei, în măsura în care ea apare în viaţa omenească, aş vrea să vă vorbesc despre un fenomen, care se produce imediat după moartea omului. Gândiţi‑vă la tabloul‑amintire, care apare după ce omul s‑a eliberat de corpul fizic şi pentru scurt timp trăieşte numai în învelişul corpurilor eteric şi astral, înainte de a‑şi continua drumul prin lumea elementară. Pentru înţelegerea intimă a acţiunii Karmei, permiteţi‑mi să vă descriu un sentiment curios, care apare deja în timpul acestui mare tablou. Este sentimentul de a deveni mai mare, de creştere în afară a ta. Acesta apare din ce în ce mai puternic şi pe durata cât omul se află încă în corpul său eteric. El intervine într‑o situaţie specială faţă de acest tablou. Mai întâi sunt imagini ale vieţii trecute, pe care el le contemplă ca într‑o panoramă. Vine apoi un moment – nu mult după moarte şi durează ore sau chiar zile, în funcţie de individualitatea omului –, când omul are simţământul: Eu însumi sunt toate aceste imagini. – El îşi simte corpul eteric mărindu‑se, ca şi cum ar îmbrăţişa întreaga ambianţă pământească înconjurătoare, până sus la Soare.
Apoi, după ce omul îşi părăseşte corpul său eteric, apare un alt sentiment, extrem de ciudat, care este aproape imposibil de descris cu cuvintele din lumea fizică. Este de fapt un sentiment de dilatare mult în afară, până în spaţiul cosmic, însă nu ca şi cum s‑ar umple complet toate locurile spaţiului cosmic. Nu se poate descrie experienţa aceasta decât aproximativ. Te simţi, de exemplu, ca şi cum cu o parte a fiinţei tale ai fi în München, cu o altă parte în Mainz, cu o a treia în Basel, şi cu o alta mult în afara sferei terestre, poate pe Lună. Te simţi, ca să zicem aşa, îmbucătăţit, şi spaţiile intermediare ca neaparţinându‑ţi. Acesta este tipul caracteristic de a te simţi astral: extins parcă în spaţiu, transpus în diferite locuri, dar fără a umple spaţiile dintre ele. Iar această senzaţie se întinde pe toată durata Kamalokăi, pe care omul o trăieşte retrospectiv până la naşterea sa. Este mereu o trăire a unor astfel de bucăţi, care îi aparţin unuia. Aceasta se întinde apoi pe tot restul vieţii în Kamaloka. Este important să se ştie acesta, pentru a avea o reprezentare despre modul în care acţionează legea Karmei. Te simţi întâi înlăuntrul omului cu care ai fost unit ultima dată, iar apoi, retroactiv, în toţi oamenii şi în toate fiinţele cu care ai avut de‑a face în timpul vieţii.
Dacă odată în Mainz, de exemplu, aţi snopit în bătaie un om, această bătaie, ca şi durerile pe care i le‑aţi cauzat, le veţi resimţi dumneavoastră înşivă la un moment dat după moartea dumneavoastră. Dacă deci omul mai este încă în Mainz, o parte a corpului dumneavoastră astral se simte, după moartea dumneavoastră, în Mainz şi retrăieşte acolo această poveste. Dacă între timp omul pe care l‑aţi bătut a murit, dumneavoastră vă veţi simţi în locul unde se află el acum în Kamaloka. Noi, desigur, nu avem de‑a face doar cu un singur om, ci cu mulţi alţii, care sunt răspândiţi pe Pământ şi în Kamaloka. Dumneavoastră sunteţi peste tot; aceasta v‑o permite acestă fiinţă întreruptă, care constituie corporalitatea în Kamaloka. Ea face posibil să vieţuiţi în lăuntrul tuturor celorlalţi ceea ce dumneavoastră aţi avut de împărţit cu ei, şi astfel vă formaţi o legătură durabilă cu toţi cei cu care aţi venit în contact. Dumneavoastră sunteţi deci unit cu acest om, pe care l‑aţi bătut, prin faptul că aţi trăit împreună cu el în Kamaloka. Mai târziu dumneavoastră urcaţi în Devachan, după care vă reîntoarceţi în Kamaloka. Acum corpul dumneavoastră astral găseşte, în cursul edificării lui, ceea ce îl apropie de omul împreună cu care aţi crescut. Şi întrucât există multe asemenea legături, vă daţi seama, că tot ceea ce are de‑a face cu dumneavoastră este strâns legat de dumneavoastră printr‑un fel de cordon.
O explicaţie clară vă este dată de întâmplarea observată de ocultist, despre care v‑am vorbit deja, cu cei cinci judecători neoficiali/de clan, care au condamnat la moarte un om şi l‑au şi executat. Această din urmă personalitate fusese într‑o viaţă anterioară un fel de căpetenie şi pusese să fie executaţi cei cinci; apoi ea a murit şi a ajuns în Kamaloka. În timpul acesta ea a fost transportată la locul în care erau aceştia şi în lăuntrul acestora, şi a trebuit să vieţuiască simţămintele pe care le‑au avut ceilalţi când au fost omorâţi. Acesta este punctul de pornire al forţelor de atracţie, care la reîntoarcerea pe Pământ apropie persoanele, astfel încât legea Karmei să se poată împlini.
Aceasta este tehnica de a acţiona a Karmei. De aici puteţi vedea, că în lume există moduri de fiinţare, de convieţuire apropiată cu ceilalţi, care încep deja pe planul astral. Pe planul fizic există continuitatea substanţei, pe planul astral dimpotrivă, corporalităţi care formează un tot pot fi resimţite totuşi ca părţi separate. Aceasta este ca şi cum dumneavoastră aţi simţi în dumneavoastră capul, între cap şi inimă nimic, şi apoi inima, şi apoi picioarele şi între acestea nimic. O bucată din dumneavoastră poate fi în America şi, strict delimitată, să aparţină totuşi de corporalitatea dumneavoastră astrală, o altă bucată poate fi pe Lună şi o a treia pe încă o altă planetă, fără să fie nevoie să existe o legătură astrală vizibilă între aceste componente.
Dacă examinăm de această manieră legea Karmei, ne este clar, că ceea ce apare în viaţa omenească într‑un ciclu de viaţă este rezultatul multor cauze, aflate în vieţi precedente. Dar cum să punem acum de acord lega Karmei cu ereditatea exterioară? Se spune că ar exista multe contradicţii între ereditate şi această lege. Mulţi spun, că un om cu o moralitate solidă trebuie să fie vlăstarul unei familii similare, că a moştenit‑o de la strămoşii săi. Dacă examinăm procesele fizice din punct de vedere ocult, noi ştim că nu este aşa. Desigur, într‑o anumită privinţă noi le putem desemna ca procese ereditare. Să ne clarificăm aceasta prin nişte exemple.
Dacă luăm de exemplu familia Bach, noi vedem că într‑un interval de două sute cincizeci de ani acolo s‑au născut douăzeci şi nouă muzicieni, între care şi marele Bach [ Nota 16 ]. Pentru a deveni un bun muzician nu este suficient să ai doar aptitudinea muzicală interioară, mai trebuie să ai şi o ureche bine conformată fizic, de o anumită formă. Un profan nu ar putea deosebi despre ce este vorba; trebuie să priveşti înăuntru adânc, cu forţe oculte. Chiar dacă deosebirile sunt mici şi nesemnificative, pentru ca cineva să devină muzician este necesar să existe o anumită formă a organelor auditive interne, iar aceste forme se moştenesc. Ele sunt asemănătoare la un om cu cele ale tatălui, ale bunicului şi aşa mai departe, după cum şi forma nasului se moşteneşte.
Să presupunem că sus, pe planul astral, o individualitate este gata de a se încarna şi că ea este în căutarea unui corp fizic. Cu sute sau mii de ani înainte ea a dobândit prin muncă nişte aptitudini muzicale deosebite. Dacă nu găseşte un corp fizic cu urechile corespunzătoare, ea nu va putea deveni muzician. Ea tinde de aceea către o familie, care‑i dă urechea muzicală. Fără o astfel de ureche, înzestrarea lui muzicală nu s‑ar putea dezvolta plenar, căci şi cel mai mare virtuoz nu poate face nimic, dacă nu i se dă un instrument.
De asemenea şi talentul matematic are nevoie de ceva foarte precis. Pentru a deveni matematician nu este nevoie de o construcţie specială a creierului, aşa cum cred mulţi oameni. Gândirea, logica este la el la fel ca la ceilalţi. Ceea ce contează sunt aşa‑numitele trei canale semicirculare din urechea internă, orientate una faţă de alta după cele trei direcţii ale spaţiului. Conformaţia aparte a acestei construcţii determină talentul matematic. În aceasta constă predispoziţia spre matematică. Este un organ fizic şi acesta trebuie moştenit. Vedem astfel, cum în familia Bernoulli s‑au încorporat opt matematicieni importanţi.
De asemenea şi un om moral are nevoie, pentru a‑şi exercita predispoziţia sa morală, de o pereche de părinţi, care să‑i transmită ereditar corpul fizic potrivit. Şi el are aceşti părinţi, deoarece el este o astfel de individualitate şi nu alta. Individualitatea îşi alege singură părinţii săi, chiar dacă sub conducerea unor entităţi superioare. Există mulţi oameni, care au ceva de obiectat împotriva acestui adevăr din punctul de vedere al iubirii materne. Ei se tem, că ar putea pierde ceva, dacă copilul nu moşteneşte de la mama sa cutare sau cutare înclinaţie. Însă cunoaşterea justă chiar adânceşte sentimentul iubirii materne. Ea arată, că ceea ce a condus copilul spre mamă este un sentiment de iubire prenatală, care a existat deja înainte de concepţie. Copilul vine în întâmpinarea mamei cu iubire deja înainte de naştere; iubirea maternă este reacţia la iubirea copilului. Astfel, iubirea maternă, privită din punct de vedere spiritual, noi o găsim prelungită mult înainte de naştere. Ea se bazează pe sentimente reciproce.
Credem adesea, că omul s‑ar afla sub stăpânirea legii imuabile a Karmei, că nimic nu s‑ar schimba în aceasta. Vom cita o alegorie din viaţa obişnuită ca să înţelegem acţiunea legii Karmei. Un comerciant are în registrul său de contabilitate rubrici pentru debit şi credit. Dacă adună cele două coloane şi le compară, în ele se exprimă stadiul afacerii sale. Stadiul afacerii negustorului stă sub legea neiertătoare a legii contabile a debitului şi a creditului. Dacă însă face afaceri noi, el poate înscrie rubrici noi, şi ar fi nebun dacă nu ar mai vrea să facă afaceri noi, fiindcă a încheiat odată bilanţul. În ceea ce priveşte Karma, de partea creditului/activului său stă tot ceea ce omul a făcut bun, înţelept, adevărat şi just, iar de partea debitului/ pasivului său stă tot cea ce a făcut rău şi prostesc. El este liber în orice moment să deschidă rubrici noi în cartea Karmei vieţii. De aceea nu trebuie niciodată să crezi, că în viaţă este suverană o lege imuabilă a destinului. Libertatea nu este afectată de legea Karmei. Şi de aceea, pentru legea Karmei trebuie avut în vedere în egală măsură atât viitorul cât şi trecutul. Noi purtăm în noi consecinţele faptelor noastre trecute şi suntem sclavii trecutului, însă stăpânii viitorului. Dacă vrem să‑l influenţăm în bine, trebuie să înscriem rubrici cât mai favorabile şi mai prielnice în cartea vieţii.
Este o idee grandioasă, puternică să ştim, că orice facem, nimic nu este în zadar, că toate îşi au efectele lor în viitor. Astfel, legea Karmei nu are nimic constrângător, ci ne umple de cea mai frumoasă speranţă. Ea este darul cel mai frumos al ştiinţei spirituale. Prin legea Karmei noi devenim bucuroşi, pentru că ne permite să privim în viitor. Ea ne dă sarcina să activăm în sensul unei astfel de legi, ea nu are nimic care să‑l întristeze pe om, nimic care să dea o nuanţă pesimistă lumii. Ea înaripează activitatea noastră, îndemnându‑ne să colaborăm la evoluţia Pământului. În astfel de sentimente trebuie să se transforme cunoaşterea privitoare la legea Karmei.
Auzim adesea spunându‑se despre un om care suferă: Îşi merită suferinţa şi trebuie să‑şi ducă până la capăt Karma; dacă îl ajut, intervin în Karma sa. – Aceasta este o absurditate. Sărăcia, nenorocirea sa sunt datorate vieţii sale precedente, însă dacă eu îi vin în ajutor, ajutorul meu va deschide o rubrică nouă în registrul vieţii sale. Prin aceasta îl ajut să meargă înainte. Este de asemenea absurd să spui unui comerciant, pe care cu 1 000 sau 10 000 de mărci l‑ai putea salva de la faliment: Nu, atunci bilanţul tău s‑ar modifica. – Tocmai aceasta trebuie să ne împingă să‑l ajutăm pe om. Eu îl ajut pentru că ştiu, că în înlănţuirea karmică nimic nu rămâne fără efect. Aceasta ar trebui să fie un stimulent pentru un adevărat mod de a acţiona.
Mulţi oameni combat legea Karmei din punctul de vedere creştin. Teologii pretind, că Creştinismul nu poate accepta această lege, căci dacă aceasta ar fi justă, ea nu ar putea admite niciodată principiul morţii suplinitoare (printr‑un reprezentat n.t.). – Dar există şi teosofi care spun, că legea Karmei este în contradicţie cu principiului mântuirii. Ei spun, că nu ar putea accepta acest ajutor, pe care o singură fiinţă îl dă la mulţi oameni. Nici unii nici alţii nu au dreptate, ei n‑au înţeles legea Karmei.
Luaţi un om aflat în nenorocire. Dumneavoastră înşivă sunteţi într‑o situaţie fericită. Îl puteţi ajuta. Prin acest ajutor dumneavoastră înscrieţi o rubrică nouă în viaţa sa. O persoană şi mai puternică poate veni în ajutor la doi oameni şi poate influenţa Karma a doi oameni. Un om şi mai puternic poate ajuta zece sau o sută de oameni şi poate ajuta o mulţime nenumărată. Aceasta nu contrazice cu nimic principiul înlănţuirii karmice. Tocmai prin această lege verificată şi de încredere a Karmei noi ştim, că acest ajutor intervine chiar cu adevărat în destinul omului.
Se ştie, că atunci când individualitatea lui Christos a fost coborâtă pe acest plan, oamenii aveau efectiv nevoie de acel ajutor. Moartea pe cruce a Mântuitorului, a uneia fiinţă centrală, a fost ajutorul care a intervenit în Karma mulţimii nenumărate. Nu există nicio divergenţă între esoterismul creştin just înţeles şi ştiinţa spirituală just înţeleasă. Noi găsim o perfectă concordanţă între legile celor două şi nu suntem nicidecum siliţi să renunţăm la principiul mântuirii.
Vom fi introduşi şi mai profund în legea Karmei, dacă vom analiza atât evoluţia omenirii, cât şi pe cea a Pământului. Am menţionat câteva fapte, care urmează să ne conducă la înţelegerea legii Karmei. Alte lucruri le vom înţelege şi mai bine, dacă vom trece la evoluţia omeniri însăşi, şi anume nu numai în timpul Pământului, ci şi de‑a lungul altor planete, care sunt alte încorporări ale Pământului nostru. Vom putea aduce prin aceasta unele completări la legea Karmei, mergând înapoi în timpuri străvechi şi îndreptându‑ne totodată spre viitorul foarte îndepărtat.
Pentru început să facem cunoştinţă cu încă un fapt important. Până astăzi am dobândit convingerea, că ceea ce putem vedea cu ochii fizici la om, corpul său fizic exterior, este completat de mădularele superioare ale naturii omeneşti, că Eul său, corpul astral şi corpul eteric, şi aşa mai departe până la cea mai înaltă componentă, Atma, lucrează la corpul nostru. Părţile acestuia, aşa cum sunt ele astăzi în om, nu sunt de aceeaşi valoare, ci au o valoare diferită în natura omenească. Nu este nevoie decât de o examinare foarte superficială, pentru a ne da seama, că în fond corpul nostru fizic este partea cea mai desăvârşită a naturii noastre. Să luăm, de exemplu, o parte a osului femural. Acesta nu este un os solid compact, ci o parte construită artistic, ca un ingenios sistem de grinzi, mergând încolo şi încoace în toate direcţiile. Cel care priveşte această structură nu numai cu intelectul, ci şi cu simţirea, va rămâne cuprins de admiraţie pentru înţelepciunea care a lucrat aici, care nu a utilizat mai mult material decât este necesar, pentru a susţine partea superioară a corpului după principiul minimei rezistenţe. Nicio artă inginerească, care vrea să construiască un pod, nu este atât de mare precum acea înţelepciune, care a izbutit să facă în natură aşa ceva.
Dacă se examinează inima omenească nu numai cu privirea anatomistului şi fiziologului, se va găsi şi în aceasta o expresie a înaltei înţelepciuni. Să nu credeţi, că corpul astral al omului a ajuns deja astăzi la fel de departe în felul său, precum inima omenească fizică. Inima este o construcţie artistică şi plină de înţelepciune; corpul astral, prin poftele sale, îl determină pe om, decenii la rând, să toarne în el numai otrăvuri pentru inimă, şi inima ţine piept decenii la rând la aceasta. Abia într‑o etapă de evoluţie viitoare corpul astral va ajunge şi el atât de departe, precum este azi corpul fizic, iar atunci el va sta pe o treapta mult mai înaltă decât corpul fizic. Astăzi corpul fizic este cel mai desăvârşit, corpul eteric este mai puţin desăvârşit, corpul astral şi mai puţin desăvârşit, iar baby‑ul dintre toate corpurile este Eul.
Corpul fizic, aşa cum stă el astăzi în faţa noastră, este mădularul cel mai vechi al naturii omeneşti. La el s‑a lucrat cel mai mult. Abia după atingerea unei anumite trepte de evoluţie el a fost pătruns de corpul eteric. După ce acestea două au colaborat un timp, s‑a alăturat corpul astral, şi abia la urmă Eul, care însă în viitor va atinge înălţimi, pe care abia le putem bănui.
După cum omul se încorporează în mod repetat, tot astfel şi Pământul nostru a trecut prin mai multe încorporări şi va mai trece şi prin altele în viitor. Mersul reîncarnării se petrece pe durata întregului Cosmos. Pământul nostru, aşa cum arată el acum, este reîncorporarea unor planete mai vechi, iar noi putem privi trei dintre acestea.
Pământul nostru, înainte să fi devenit Pământ, a fost ceea ce în ocultism – nu în astronomie – se numeşte Lună. Luna actuală este oarecum o zgură, aruncată ca nemaifiind utilizabilă. Dacă am putea amesteca Pământul şi Luna, împreună cu toate substanţele şi toate fiinţele, am obţine ceea ce noi numim precursorul Pământului, Luna ocultă, iar ceea ce a rămas astăzi ca Pământ este rămăşiţa Lunii, după aruncarea zgurii.
După cum Luna actuală este un rest neutilizat al vechii încorporări lunare, la fel şi Soarele care stă pe cer este ceva provenit dintr‑un stadiu şi mai vechi al Pământului. Înainte ca Pământul să fi devenit Lună, el a fost, cum spunem noi în ocultism, chiar Soare, iar acest Soare consta din toate substanţele şi fiinţele care formează astăzi Soarele, Luna şi Pământul. Soarele actual, ca un corp superior, s‑a debarasat de componentele, pe care el nu le putea păstra, de substanţele şi fiinţele care formează astăzi Pământul şi Luna, şi prin aceasta a devenit o stea fixă. Pentru ocultism, o stea fixă nu este ceva care să fi fost dintotdeauna o stea fixă. Soarele a devenit stea fixă, doar după ce el a fost planetă.
Soarele pe care îl privim astăzi, care odinioară a fost unit cu Pământul, a primit în sine multe fiinţe, care erau mai evoluate decât fiinţele pământeşti, pe când Luna, pe care o vedem, a căpătat părţile cele mai rele, şi de aceea ea este o zgură debarasată. Luna este o planetă decăzută, Soarele este o planetă elevată.
Existenţei solare i‑a premers o altă existenţă, existenţa saturniană. Astfel că noi avem patru încorporări succesive ale Pământiului: Saturn, Soare, Lună, şi ca o a patra, Pământul. Când strămoşul omenesc s‑a dezvoltat pe Saturn, în el nu exista decât principiul corpului fizic. Pe Soare s‑a alăturat corpul eteric, pe Lună corpul astral, iar aici pe Pământ Eul.
Dumneavoastră ştiţi deja, din cele ce v‑am spus în conferinţa mea apărută sub titlul Sângele este un suc cu totul aparte [ Nota 17 ], că Eul se află în cel mai strâns raport cu sângele. Acest sânge nu exista într‑un corp omenesc, înainte să se încorporeze un Eu, astfel încât acest sânge roşu omenesc este în legătură cu evoluţia Pământului propriu‑zis. El nu s‑ar fi putut forma, dacă Pământul, în cursul evoluţiei sale, nu s‑ar fi întâlnit întâmplător cu o altă planetă: cu planeta Marte. Înainte Pământul nu avea fier, nu exista fier în sânge; nu exista deloc un astfel de sânge, de care omul este dependent astăzi. În prima jumătate a existenţei pământeşti, decisivă pentru evoluţia Pământului a fost influenţa planetei Marte, după cum pentru a doua jumătate decisivă a fost influenţa planetei Mercur. Marte a dat Pământului fierul, iar influenţa lui Mercur se arată pe Pământ prin faptul că ea face sufletul omenesc din ce în ce mai liber, astfel încât el să devină din ce în ce mai independent. Din acest motiv, în ocultism evoluţia pământească este concepută în aşa fel, că se vorbeşte de două jumătăţi, de jumătatea – Marte şi de jumătatea – Mercur. În timp ce celelalte nume desemnează o întreagă planetă, evoluţia pământească este numită „Marte – Mercur”. Prin acest Marte şi Mercur nu se desemnează actualele planete, ci aceste influenţe semnificative, care s‑au exercitat în prima şi a doua jumătate.
În viitor, Pământul se va încorpora într‑o nouă planetă, care se numeşte Jupiter. Corpul astral va fi atunci atât de evoluat, încât nu se va mai contrapune ca un duşman corpului fizic, cum este cazul astăzi, însă el nu va fi atins încă treapta cea mai înaltă. La fel de avansat precum corpul fizic va fi atunci corpul eteric. El va avea atunci în spatele său trei evoluţii planetare, precum corpul fizic astăzi.
Corpul astral va fi la fel de avansat precum corpul fizic astăzi pe încorporarea care urmează după aceea; el va avea în spate evoluţiile – Lună – Pământ şi Jupiter şi va fi ajuns la stadiul Venus. În ultima încorporare, cea de Vulcan, Eul va fi atins apogeul evoluţiei sale. Astfel, încorporările viitoare ale Pământului vor fi: Jupiter, Venus, Vulcan.
Aceste denumiri se regăsesc în zilele săptămânii. A fost un timp, când numele pentru un fapt sau un eveniment din jurul nostru era dat de către iniţiaţi. Astăzi nu mai există niciun sentiment interior pentru legătura strânsă a numelor cu lucrurile. Numele zilelor săptămânii ar trebui să reamintească oamenilor trecerea lor prin stările de evoluţie ale Pământului.
Să începem cu sâmbăta: ziua lui Saturn, în engleză Saturday. Apoi duminică: ziua Soarelui, în germană Sonntag. Luni: ziua Lunii, în germană Montag. Apoi Marte şi Mercur, cele două stări ale Pământului nostru: marţi – ziua lui Marte, în germană Dienstag, în franceză Mardi, în italiană, Martedi. Miercuri: ziua lui Mercur, în germană Mittwoch, în italiană Mercoledi, în franceză Mercredi. Mercur este acelaşi cu Wotan. Tacitus vorbeşte de ziua lui Wotan; în engleză şi astăzi încă Wednesday. Urmează ziua lui Jupiter: joi. Jupiter este germanul Donar, de aceea în germană Donnerstag, în franceză Jeudi, în italiană Giovedi. Apoi ziua lui Venus: vineri; Venus este nemţoaica Freia: Freitag, în franceză Vendredi, în italiană Venerdi.
Astfel, succesiunea zilelor săptămânii ne aminteşte de evoluţia Pământului prin diferitele lui încorporări.
