Ne vom înţelege cel mai uşor asupra mersului omenirii prin cele trei încorporări anterioare ale Pământului, Saturn, Soare şi Lună, dacă vom studia în completare încă o dată omul în starea de somn, în vis. Când omul doarme, noi ca văzători vedem corpul astral şi Eul, inclus în acesta, ca plutind deasupra corpului fizic. Acest corp astral este atunci în afara corpurilor fizic şi eteric, însă rămâne în legătură cu acestea. El trimite oarecum nişte fire, mai bine spus nişte curenţi în ansamblul corpului Cosmosului şi este oarecum scufundat în acesta. Astfel că la omul care doarme avem corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral, însă acesta din urmă întinde tentacule către marea corporalitate astrală.
Dacă ne imaginăm această stare de durată, dacă aici în planul fizic ar exista doar oameni care ar avea corpul fizic impregnat cu corpul eteric şi sus, plutind deasupra, un suflet astral cu Eul, atunci am avea starea în care se afla omenirea pe Lună. Doar că pe Lună acest corp astral nu era strict separat de corpul fizic, ci, în măsura în care se întindea în Cosmos, în aceeaşi măsură se cufunda în corpul fizic. Dacă însă vă închipuiţi starea exact aşa cum este ea în somnul de astăzi, dar astfel încât să nu fie posibilă absolut deloc visarea, aveţi atunci starea în care se afla omenirea pe Soare. Iar dacă acum vă reprezentaţi că omul a murit, că şi corpul său eteric, împreună cu corpul astral şi Eul, a ieşit, însă astfel încât legătura nu este complet desfăcută, că ceea ce este ieşit, ceea ce este inserat în masa cosmică înconjurătoare îşi trimite razele sale în jos şi lucrează la corporalitatea fizică, atunci aveţi starea pe care o avea omenirea pe Saturn. Jos, pe sfera cosmică a lui Saturn, nu exista decât ceea ce este conţinut în corporalitatea noastră pur fizică; ea, sfera cosmică saturniană, era înconjurată oarecum de o atmosferă eterico‑astrală, în care erau inserate Eurile.
Oamenii existau deja realmente pe Saturn, însă într‑o conştienţă înăbuşită, surdă. Aceste suflete aveau sarcina să menţină activ şi vioi ceva, care acolo jos le aparţinea. Ele lucrau de sus la corpul lor fizic. După cum melcul îşi construieşte casa lui, la fel ei lucrau din afară, ca un instrument, la crearea organelor trupeşti. Vom încerca să descriem cum arăta acel lucru la care sufletele lucrau de sus. Va trebui să descriem puţin acest Saturn fizic, acest Saturn în general.
Aşa cum v‑am spus, ceea ce se pregătea acolo în cadrul corporalităţii fizice erau germenii organelor de simţ. Sufletele prelucrau exterior pe suprafaţa lui Saturn ceea ce trăia în om ca rudiment senzorial. Ele realmente trăiau în spaţiul cosmic dimprejurul lui Saturn, jos erau atelierele lor. Acolo ele desăvârşeau arhetipurile ochilor, urechilor şi ale altor organe de simţ.
Care era deci caracterul specific al acestei mase saturniene? Acesta este greu de descris, deoarece în limba noastră nu există un cuvânt, care să se potrivească pentru acesta, căci cuvintele noastre sunt complet materializate; ele se potrivesc doar pentru planul fizic. Există însă un cuvânt, care poate să exprime această subtilă muncă, care era prestată acolo. El se poate desemna cu expresia: a te oglindi. Masa saturniană avea proprietatea de a reflecta în toate părţile ceea ce venea din afară ca lumină, ca sunet, ca miros, ca senzaţie gustativă. Totul era aruncat înapoi, acest lucru fiind perceput în spaţiul cosmic ca un fel de A te oglindi în oglinda lui Saturn. Nu putem compara această reflectare decât cu situaţia, în care noi privim în ochi pe semenul nostru, şi de acolo ne priveşte înapoi imaginea minusculă a noastră. Aşa se percepeau toate sufletele oamenilor, însă nu numai ca o imagine în culori, ci ele se gustau, se miroseau, se percepeau pe sine printr‑un anumit simţ caloric. Astfel, Saturn era o planetă reflectoare. Oamenii, care trăiau în atmosferă, îşi aruncau înăuntru fiinţele lor, şi din aceste imagini, care se năşteau acolo, se formau germenii organelor senzoriale, căci aceste imagini erau înzestrate cu o putere creatoare. Să ne imaginăm că stăm în faţa unei oglinzi, din care ne apare propria imagine, iar această imagine ar începe să creeze, că ea nu este o imagine moartă, cum este cazul astăzi la oglinda lipsită de viaţă: acolo avem activitatea creatoare a lui Saturn, acolo avem chiar felul şi chipul în care oamenii trăiau pe Saturn şi îşi făceau munca lor.
Toate acestea se desfăşurau jos, pe suprafaţa lui Saturn. Sus, sufletele aveau conştienţa de transă profundă, despre care am vorbit ieri. Ele nu ştiau nimic despre această oglindire, ele doar o efectuau. În această conştienţă de trasă înăbuşită ele aveau în ele tot Cosmosul, şi astfel din fiinţa lor era reflectat întregul Tot cosmic. Ele însele erau inserate într‑o substanţă de bază de tip spiritual. Ele nu erau independente ci erau doar o componentă a spiritualităţii care înconjura Saturnul. De aceea ele nu puteau percepe spiritual. Spiritele superioare percepeau cu ajutorul lor. Ele erau organele spiritelor care percepeau atunci.
Saturn era înconjurat de un mare număr de spirite superioare. Tot ceea ce esoterismul creştin numea Mesageri ai Divinităţii, Îngeri, Arhangheli, Începătorii/Arhai, Puteri revelatoare, toate acestea erau conţinute în această atmosferă saturniană. După cum mâna face parte din organism, tot aşa sufletele făceau parte din aceste entităţi spirituale, şi pe cât de puţin mâna are o conştienţă independentă, tot atât de puţin aveau ele atunci o conştienţă proprie. Ele lucrau din conştienţa spiritelor superioare, din conştienţa cosmică superioară, plăsmuind astfel imaginile organelor lor senzoriale, care apoi au devenit creatoare, plăsmuind şi masa saturniană. Această masă saturniană nu trebuie să v‑o închipuiţi la fel de densă precum masa de carne omenească. Densitatea maximă pe care a putut‑o atinge Saturn, nu a fost nici măcar la nivelul de densitate al aerului nostru fizic actual. Saturn a devenit şi el fizic, însă nu a ajuns decât până la densitatea focului, numită şi căldură, a căldurii, în care fizicianul actual nu mai vede o substanţă. Pentru ocultist căldura este însă o substanţă mai fină decât cea a gazului; ea are proprietatea de a se dilata tot mai departe. Şi întrucât Saturn era constituit din această substanţă, el avea darul de a se dilata din interior, de a radia totul, de a reflecta totul. Un astfel de corp radiază totul; el nu are nevoie de a păstra totul în sine.
Saturn nu era nicidecum o masă uniformă, ci una în care puteai percepe o diferenţiere, o configuraţie. Mai târziu organele s‑au aglutinat în sfere celulare, numai că celulele sunt mici; atunci însă erau nişte sfere mari, ca şi când dumneavoastră aţi lua forma unei dude sau a unei mure. Pe Saturn dumneavoastră n‑aţi fi putut încă vedea, căci reflectarea arunca înapoi în exterior orice lumină ajungea la el. În interiorul acestei mase saturniene totul era întunecat. Doar spre sfârşitul evoluţiei sale globul s‑a luminat puţin. În atmosfera din jurul acestei mase saturniene exista un număr de fiinţe. Nu doar dumneavoastră înşivă aţi pregătit organele dumneavoastră de simţ, căci sufletul omului nu era într‑atât de dezvoltat încât să poată lucra singur. El lucra împreună cu alte entităţi spirituale, simplist exprimat, sub conducerea lor.
Pe Saturn existau anumite entităţi, care lucrau tot atât de independent ca şi omul de astăzi; aceste entităţi se aflau atunci pe treapta de om. Ele nu puteau fi configurate precum omul actual, deoarece singura substanţă a lui Saturn era căldura. Însă în ceea ce priveşte inteligenţa lor, conştienţa lor de Eu, ele stăteau pe aceeaşi treaptă cu omul de astăzi; totuşi ele nu îşi puteau forma un corp fizic, un creier fizic. Să le examinăm puţin mai îndeaproape. Omul de astăzi este constituit din patru elemente: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi Eul, iar în Eu, prefigurate, Sinea spirituală, Spiritul vieţii şi Omul‑spirit – Manas, Budhi, Atma. Pe planeta Pământ, elementul cel mai de jos, deşi, în felul său, cel mai desăvârşit, este corporalitatea fizică, imediat deasupra urmează corpul eteric, apoi corpul astral şi Eul. Dar există şi entităţi, care nu au corp fizic şi al căror cel mai de jos mădular este corpul eteric. Ele nu au nevoie de corpul fizic, pentru a interveni în lumea noastră senzorială; în schimb ele au un element, care este superior celei de a şaptea componente a noastră. Alte entităţi au ca parte inferioară corpul astral, dar în schimb au o a noua componentă, iar altele au ca cel mai de jos mădular Eul, dar în schimb au dezvoltat o a zecea componentă. Dacă luăm aceste din urmă entităţi trebuie să spunem, că ele sunt constituite dintr‑un Eu, Sine spirituală, Spirit al vieţii, Om‑spirit, la care vin să se adauge a opta, a noua şi a zecea componentă, ceea ce esoterismul creştin numeşte Treimea divină: Spiritul sfânt, Fiul sau Cuvântul şi Tatăl. În literatura teosofică se obişnuieşte ca ele să fie numite cele trei Logoi.
Aceste entităţi, al căror cel mai de jos element este Eul, au fost tocmai cele care, în vechea evoluţie saturniană au jucat un rol preponderent pentru noi. Ele erau atunci pe treapta, pe care stau astăzi oamenii. Ele îşi puteau activa Eul în condiţii cu totul diferite, pe care le‑am descris. Acestea au fost precursorii omenirii noastre actuale, oamenii vechiului Saturn. Ele iradiau suprafaţa lui Saturn cu Euitatea lor, cu entitatea lor cea mai exterioară. Ele au fost cele care au implantat Euitatea în corporalitatea fizică, care s‑a format pe suprafaţa lui Saturn. Astfel ele sunt cele care au pregătit corpul fizic, pentru ca mai târziu el să poată deveni purtătorul Eului. Doar un astfel de corp fizic, aşa cum îl aveţi dumneavoastră astăzi, dotat cu picioare, mâini şi cap şi înzestrat cu organe de simţ a putut deveni pe a patra treaptă, aceea a Pământului, purtător de Eu. Pentru aceasta a fost necesar ca pe Saturn să‑i fie implantat germenele Eului. Aceste fiinţe‑Eu ale lui Saturn sunt numite şi Spiritele egoismului [ Nota 18 ].
Egoismul comportă două laturi: una admirabilă şi una reprobabilă. Dacă atunci, pe Saturn şi pe planetele următoare, nu i‑ar fi fost inoculat mereu şi mereu entitatea egoismului, omul nu ar fi devenit niciodată o fiinţă independentă, care să‑şi poată spune „Eu”. Încă de pe Saturn a fost inoculată în corporalitatea dumneavoastră forţa, care vă marchează cu pecetea independenţei, care vă deosebeşte de toate celelalte fiinţe. În acest scop au trebuit să acţioneze Spiritele egoismului, Asuraşii. Printre acestea există două tipuri, abstracţie făcând de anumite mici nuanţe. Un tip este acela, care a dezvoltat egoismul într‑un mod independent nobil, care a urcat din ce în ce mai sus în dezvoltarea simţului libertăţii, aceasta fiind independenţa admirabilă a egoismului. Aceste spirite au condus omenirea de‑a lungul tuturor planetelor următoare. Ele au devenit educatorii oamenilor pe calea independenţei.
Există însă pe fiecare planetă şi astfel de spirite, care au rămas în urmă în evoluţie. Ele au rămas pe loc, nu au vrut să meargă mai departe. De aici dumneavoastră veţi recunoaşte o lege: Când lucrul cel mai admirabil cade, când comite „marele păcat” de a nu merge odată cu evoluţia, atunci devine chiar lucrul cel mai rău. Simţul nobil al libertăţii a fost inversat în latura reprobabilă, în contrariul său. Acestea sunt spirite dificil de analizat, spiritele ispitirii; ele conduc spre egoismul reprobabil. Ele, aceste spirite rele ale lui Saturn, sunt şi astăzi în jurul nostru. Tot ceea ce este rău, îşi primeşte forţa de la aceste spirite.
Când o planetă şi‑a încheiat evoluţia, ea devine iarăşi spirituală; ea nu mai există, ca să spunem aşa, şi intră într‑o stare de somn, pentru a lua naştere din nou din aceasta. La fel s‑a întâmplat şi cu Saturn. Următoarea sa încorporare este Soarele, acel Soare, pe care dumneavoastră l‑aţi obţine, dacă aţi amesteca într‑un cazan tot ceea ce există pe Soare, pe Lună şi pe Pământ, inclusiv toate fiinţele pământeşti şi spirituale. Evoluţia solară se evidenţiază prin aceea, că corpul eteric şi‑a făcut intrarea în corpul fizic omenesc pregătit jos. Soarele are deja o corporalitate mai densă decât Saturn; ea poate fi comparată cu densitatea aerului actual. Corporalitatea fizică omenească, propriul corp, pe care dumneavoastră vi l‑aţi format, pe acesta dumneavoastră îl vedeţi pe Soare îmbibat de corpul eteric. Dumneavoastră înşivă aţi aparţinut unui corp de aer, după cum pe Saturn aţi aparţinut unui corp de căldură. Corpul dumneavoastră eteric era deja jos, însă în atmosfera Soarelui era corpul dumneavoastră astral şi Eul dumneavoastră, înglobate în marele corp astral general al Soarelui; şi acolo dumneavoastră acţionaţi în jos, în corpurile fizic şi eteric, ca şi astăzi în somn, când corpul dumneavoastră astral este afară şi lucrează la corpurile fizic şi eteric. Dumneavoastră aţi elaborat atunci primele rudimente a ceea ce sunt astăzi organele de creştere, organele de digestie şi organele de reproducere. Dumneavoastră aţi transformat rudimentele organelor de simţ de pe Saturn; unele şi‑au păstrat caracterul lor iniţial, altele au fost transformate în glande şi organe de creştere. Toate organele de creştere şi toate organele de reproducere sunt organe de simţ transformate, cuprinse şi animate de corpul eteric.
Dacă aţi compara corpul Soarelui cu cel al lui Saturn, veţi găsi o anumită diferenţă. Saturn era încă precum o suprafaţă reflectorizantă; el trimitea înapoi tot ceea ce primea: senzaţii de gust, mirosuri, percepţii senzoriale. Altfel era pe Soare în această privinţă. În timp ce Saturn trimitea imediat înapoi tot ceea ce primea, fără să‑şi însuşească ceva din aceasta, Soarele se impregna mai întâi cu ceea ce primea şi abia apoi îl reflecta. Aceasta se datora faptului, că el avea un corp eteric. Corpul său, care era îmbibat de corpul eteric, se comporta aşa cum se comportă astăzi planta faţă de lumina Soarelui: ea absoarbe lumina Soarelui, se pătrunde de ea, după care o restituie. Aşezată într‑un loc întunecos, planta îşi pierde culoarea şi se veştejeşte. Fără lumină nu ar exista clorofilă. Tot aşa era şi cu propriul dumneavoastră corp pe Soare: el se pătrundea cu lumină dar şi cu alte ingrediente, şi după cum planta trimite înapoi lumina, după ce s‑a îmbibat şi întărit cu ajutorul ei, tot aşa trimitea odinioară Soarele lumina înapoi, după ce a prelucrat‑o în sine. Însă el nu se pătrundea doar cu lumina, ci se pătrundea şi cu mirosuri, gusturi, căldură, după care le radia din nou în afară.
De aceea şi propriul dumneavoastră corp era pe Soare la stadiul de plantă. El nu avea desigur aspectul unei plante în sensul actual, căci aceasta s‑a format abia pe Pământ. Ceea ce dumneavoastră purtaţi astăzi în interior, glandele, organele aşa‑numite de creştere şi reproducere, erau pe Soare aşa cum sunt astăzi munţii şi stâncile pe Pământ. Dumneavoastră aţi lucrat la ele, aşa cum se îngrijeşte şi se cultivă o grădină astăzi. Soarele radia ingredientele spaţiului cosmic înapoi. El strălucea în cele mai splendide culori. Din el ieşea un sunet minunat, o aromă încântătoare izvora din el. Vechiul Soare era o fiinţă minunată în spaţiul cosmic. Astfel, oamenii lucrau atunci pe Soare la propria lor corporalitate din exterior, aşa cum lucrează astăzi anumite fiinţe, coralii de exemplu, la structura lor. Aceasta se întâmpla sub conducerea fiinţelor superioare, căci în atmosfera Soarelui existau fiinţe mai înalte.
Cu o anumită categorie a acestora noi trebuie să ne ocupăm în mod deosebit; ele se găseau atunci pe aceeaşi treaptă pe care se găseşte azi omul. Pe Saturn aveam Spiritele egoismului, care au implantat simţul libertăţii şi al independenţei şi se aflau pe treapta de om. Pe Soare au existat alte fiinţe, al căror cel mai de jos mădular nu era Eul, ci corpul astral. Ele constau din corp astral, Eu, Sine spirituală, Spirit al vieţii, Om‑spirit şi un al optulea mădular, pe care esoterismul creştin îl numeşte Spiritul Sfânt, şi în sfârşit un al nouălea mădular Fiul, „Cuvântul” în sensul Evangheliei lui Ioan. Al zecelea mădular ele nu îl aveau încă; în schimb aveau dezvoltat jos corpul astral. Acestea erau spiritele care activau pe Soare; ele dirijau întreaga muncă astrală. Ele se deosebesc de omul actual prin aceea, că omul respiră aer, deoarece aerul se găseşte în jurul Pământului, iar acele spirite respirau căldură sau foc.
Soarele, el însuşi, era un fel de masă de aer. Ceea ce‑l înconjura era acea materialitate, care mai înainte constituise chiar Saturnul: focul, căldura. Partea care s‑a condensat a format Soarele gazos, iar ceea ce nu s‑a putut condensa era o mare tălăzuitoare de foc. Aceste fiinţe puteau aşadar trăi pe Soare, prin faptul că inspirau şi expirau căldură, foc. De aceea aceste spirite se numesc Spiritele focului. Pe Soare ele se aflau pe treapta umanităţii, şi ele lucrau în serviciul omenirii. Aceste fiinţe se numesc Spiritele Soarelui sau Spiritele focului. Omul era atunci la treapta conştienţei de somn. Aceste Spirite ale Soarelui sau ale focului aveau deja conştienţa de Eu. De atunci ele au evoluat şi au atins trepte de conştienţă mai înalte. În esoterismul creştin ele se numesc Arhangheli. Iar Spiritul cel mai evoluat, care pe Soare era Spirit al focului, care activează încă şi astăzi pe Pământ, cu conştienţa cea mai înalt dezvoltată, acest Spirit al Soarelui sau Spirit al focului este Christos, după cum Spiritul lui Saturn cel mai înalt evoluat este Dumnezeu‑Tatăl. De aceea, pentru esoterismul creştin, în corpul de carne al lui Christos Iisus era încorporat un astfel de Spirit al Soarelui sau Spirit al focului, şi anume cel mai înalt, Regentul spiritelor solare. Pentru ca să poată veni pe Pământ, El a trebuit să se servească de un corp fizic. El a trebuit, pentru a putea activa aici, să se supună aceloraşi condiţii pământeşti ca şi un om.
Astfel, pe Soare noi avem de‑a face cu un corp al Soarelui, oarecum cu un corp al planetei solare, cu Spirite‑Eu, care sunt Spirite ale focului şi cu un Regent al acestui Soare, spiritul solar cel mai evoluat, Christos. Pe când Pământul era Soare, acest spirit era spiritul central al Soarelui. Pe când Pământul era Lună el era superior evoluat, însă a rămas alături de Lună. Când Pământul a devenit Pământ, el era cel mai înalt evoluat şi a rămas alături de Pământ, după ce se unise cu el după Misterul de pe Golgota. El constituie astfel spiritul planetar cel mai înalt al Pământului. Pământul este astăzi corpul său, după cum înainte Soarele a fost corpul său. De aceea dumneavoastră trebuie să luaţi mot a mot cuvintele evanghelistului Ioan [ Nota 19 ]: „Cel care mănâncă pâinea mea, acela mă calcă cu picioarele”. Căci Pământul este corpul lui Christos, iar când oamenii, care mănâncă pâinea scoasă din corpul Pământului, merg pe Pământ, ei chiar calcă cu picioarele corpul lui Christos. Luaţi aceste cuvinte textual, după cum în general toate documentele religioase trebuie luate textual. Doar că mai întâi trebuie să cunoşti litera textului în adevărata ei semnificaţie, şi apoi să cauţi spiritul.
Să mai adăugăm următoarele: În cadrul acestei mase solare nu toate fiinţele au ajuns la treapta de evoluţie despre care v‑am vorbit. Unele au rămas în urmă la stadiul saturnian. Ele nu puteau să primească în sine ceea ce radia în spaţiul cosmic şi după primire să trimită înapoi. Ele trebuiau să reflecte imediat înapoi cele trimise, ele nu se puteau pătrunde cu acestea. De aceea, aceste fiinţe apăreau pe Soare ca un fel de incluziuni întunecate, ca ceva ce nu putea emite lumină proprie. Şi deoarece ele erau incluse în masa solară, înconjurate de o masă ce emitea lumină proprie, ele acţionau ca nişte părţi întunecate. De aceea noi trebuie să deosebim pe Soare locuri care radiau afară în spaţiul cosmic ceea ce primiseră, şi locuri, care nu puteau radia nimic în exterior. Astfel, ele acţionau în masa solară ca nişte incluziuni întunecate; ele nu au învăţat nimic în plus pe Saturn. După cum nici dumneavoastră în corpul omenesc nu aveţi peste tot glande şi organe de creştere, ci el este penetrat de resturi moarte, de diverse incluziuni, la fel şi Soarele era întreţesut de aceste incluziuni întunecate.
Soarele nostru actual este urmaşul vechii mase solare a Pământului. El a aruncat afară Luna şi Pământul şi a păstrat doar ceea ce era cel mai perfect. Ceea ce exista în masa solară de atunci ca resturi ale lui Saturn, îşi are rămăşiţele sale în Soarele actual, în aşa‑numitele pete solare. Ele sunt ultimele vestigii ale lui Saturn, care au rămas ca nişte incluziuni în masa solară luminoasă. Înţelepciunea noastră ocultă dezvăluie sursele spirituale ascunse ale fenomenelor fizice. Ştiinţa fizică constată cauzele fizice ale petelor solare prin astronomia şi astrofizica ei; cauzele spirituale se află însă în acele rămăşiţe ale lui Saturn, perpetuate ca nişte vestigii.
Dacă acum ne întrebăm: Ce regnuri au existat pe Saturn?, trebuie să spunem: Unul singur, al cărui ultim vestigiu s‑a păstrat în actualul regn mineral. Dacă noi vorbim de trecerea omului prin regnul mineral, nu trebuie să ne gândim la actualul mineral. Ultimele vestigii ale mineralului saturnian trebuie căutate mai degrabă în ochii, urechile şi în celelalte organe de simţ ale dumneavoastră. Acestea sunt părţile cele mai fizice, cele mai minerale din voi. Aparatul ocular este ca şi un instrument fizic, şi chiar şi după moarte el rămâne un timp neschimbat.
Unicul regn al lui Saturn avansează pe Soare spre un fel de existenţă vegetală. Corpul propriu al oamenilor îl vedem crescând precum o plantă. Ceea ce a rămas ca regn saturnian, a constituit un fel de regn mineral al Soarelui. Acesta avea forma unor organe de simţ atrofiate, care nu şi‑au putut atinge scopul. Însă toate aceste fiinţe de pe Soare, care erau trupuri omeneşti în devenire, nu aveau încă în ele un sistem nervos; acesta a fost încorporat abia pe Lună de către corpul astral. Nici plantele nu au un sistem nervos, şi de aceea nici simţire. Este o neînţelegere, dacă se atribuie lor o simţire.
Însă aceste corpuri astrale, în special cele care proveneau de la Spiritele focului, trimiteau un fel de curenţi în lăuntrul corporalităţii, care acolo jos era constituită din corpurile fizic şi eteric. Aceşti curenţi de lumină se ramificau ca ramurile unui arbore. Ultimele vestigii ale acestor curenţi de pe Soare, care ulterior s‑au îngroşat şi au căpătat o formă exterioară, sunt organul care se numeşte plex solar. El este ultimul ecou condensat al vechilor radiaţii luminoase de pe Soare, condensate până la materializare. De aici şi numele de Plexus solaris, împletitură solară. Corpurile pe care dumneavoastră le‑aţi avut pe Soare, trebuie să vi le imaginaţi ca şi când de sus ar fi pătruns în ele raze, care se împleteau arborescent. Astfel, Soarele se vădeşte în numeroasele ramificaţii, care sunt în plexul dumneavoastră solar. Aceste ramificaţii sunt înfăţişate în mitologia germanică prin frasinul cosmic, care, desigur, mai înseamnă şi multe alte lucruri.
După aceea Soarele a trecut într‑o stare de somn, transformându‑se în ceea ce noi, în sensul ocult, numim Lună. În ea avem de‑a face cu o a treia încorporare a Pământului, care de asemenea ne va înfăţişa un spirit central guvernator. După cum pe Saturn regentul cel mai înalt al lui Saturn, spiritul‑Eu, apare ca Dumnezeu‑Tatăl, după cum regentul cel mai înalt, zeul suprem al Soarelui, Dumnezeul solar apare ca Christos, tot aşa regentul încorporării lunare a Pământului apare ca Spiritul Sfânt cu cetele sale, care în esoterismul creştin sunt numite Mesagerii Dumnezeirii, Îngerii.
Am absolvit astfel două zile ale Creaţiunii, care în limbajul esoteric se numesc Dies Saturni şi Dies Solis. Acestora li se adaugă Dies Lunae, Ziua Lunii. Întotdeauna a existat conştienţa, că s‑a avut de‑a face cu o Dumnezeire conducătoare a lui Saturn, a Soarelui şi a Lunii.
Cuvintele „Dies” = zi şi „Deus” = Dumnezeu au aceeaşi origine, aşa încât „Dies” poate fi tradus la fel de bine prin „Zi” cât şi prin „Dumnezeire”. Aşadar, pentru „Dies Solis” putem spune la fel de bine Ziua Soarelui (Sonnentag) cât şi Dumnezeul Soarelui (Sonnengott), înţelegând prin aceasta în acelaşi timp Spiritul lui Christos.
