Ne-am referit, în diferite momente ale ciclului nostru de conferințe, la faptul că în timpul nostru are loc o repetare, o reînviere a trăirilor pe care omenirea le-a avut în timpul culturii egipteano-caldeană. Vom discuta numai în linii mari despre aceste două epoci, aspectele deja prezentate în legătură cu celelalte epoci. Am spus că epoca indiană se va repeta în epoca a șaptea, cea persană în epoca a șasea, cea egipteană în epoca noastră și că cea de a patra epocă, cea greco-romană, este de sine stătătoare. Unind cu o linie epoca egipteană cu epoca noastră, să vedem, în linii mari, cum poate fi percepută reînvierea anumitor trăiri interioare și exterioare, prin faptul că punem în legătură epoca noastră cu cea egipteană.
Am văzut ce forțe trainice există în lumile spirituale, cărora le corespund alte forțe în lumea fizică, care determină producerea acestor repetiții. Astfel se produc reînvierile trăirilur exterioare și interioare. Între acestea, la mijloc, se află, independentă, epoca greco-romană, în care Hristos a apărut pe Pământ și în care s-a împlinit Misteriul de pe Golgota. Am atras atenția și asupra faptului că nu s-au transformat numai condițiile exterioare ale evoluției în plan fizic, ci că și condițiile din lumea spirituală au devenit altele. Am arătat cât de diferit era sufletul omului în epoca egipteană, când privea spre piramidele gigantice, spre deosebire de cel care se reîncarna în epoca greco-romană și cât de diferit receptează lucrurile sufletul în epoca noastră. Am văzut că nu numai acest lucru are loc, ci și că pentru intervalul dintre moarte și o nouă naștere se produce un progres în Kamaloka și Devachan, se petrece un proces de transformare, astfel încât sufletul nu trăiește același lucru când iese dintr-un corp egiptean, unul grecesc sau unul actual, pătrunzând în Kamaloka sau Devachan. Exterior, lumea planului fizic se modifică, dar și în lumea spirituală are loc un progres și aici sufletul trăiește întotdeauna ceva diferit.
Înainte de orice, acum va trebui să ne referim la importanța apariției lui Hristos pe Pământul nostru și din punctul de vedere al acestui dincolo, dacă vrem să-l numim astfel. Ne vom pune azi, într-un sens mult mai adânc, întrebarea: Ce reprezintă prezența lui Hristos pe Pământul nostru, ce importanță are apariția lui Hristos pentru sufletele moarte, pentru viața de dincolo, în partea spirituală a existenței? De la început trebuie să ne referim la unele lucruri care s-au desfășurat pentru suflete, dincoace și dincolo de planul fizic, în perioada egipteană.
Din tot ce am spus cu privire la marile epoci mai vechi ale dezvoltării Pământului, desprindem faptul că epoca egipteano-caldeană a oferit o oglindire a cunoașterii și trăirii a ceea ce s-a întâmplat în perioada lemuriană pe Pământ, în timpul și după ieșirea Lunii. Ceea ce au trăit atunci oamenii a fost retrăit ca amintire prin ceea ce inițiații egipteni au oferit oamenilor. Inițiatul egiptean, el însuși, trăia în timpul inițierii sale evenimente pe care altfel omul le poate întâlni numai după ce a trecut prin poarta morții. În orice caz, inițiatul egiptean trăia aceste lucruri în alt mod decât un om obișnuit care murise.
Să abordăm acum, în puține cuvinte, ca bază a acestor contemplări, esența inițierii egiptene. Aceasta se deosebește foarte mult de inițierea din vremea lui Hristos; prin apariția sa inițierea a fost modificată în mod esențial.
Am văzut că oamenii au fost nevoiți să coboare din ce în ce mai mult în lumea materială și să aibă un interes tot mai crescut pentru lumea fizică. În aceeași măsură însă, trăirile dintre moarte și o nouă naștere în lumea spirituală au fost tot mai umbrite și mai palide. Cu cât conștiența oamenilor în lumea fizică a devenit mai vie, cu cât ei se simțeau mai bine aici, cu cât descopereau mai mult legile lumii fizice cu atât conștiența lor în lumea spirituală a devenit mai ștearsă.
Poziția cea mai de jos a trăit-o conștiența în lumea spirituală în epoca greco-latină. Dar înainte ca omul să fi coborât definitiv în această profunzime materială nu a fost posibil să trăiască în întregime în corpul său fizic ceea ce trebuie trăit dacă în intervalul dintre naștere și moarte vrei să obții o privire în lumea spirituală.
Procesul inițierii poate fi caracterizat în mod concis, și aceasta se referă la orice inițiere ante- și postcreștină; numai finalul este altul. Inițierea nu este nimic altceva decât obținerea de către om a capacității de a dezvolta în corpurile sale superioare organe de vedere. În prezent, omul vede noaptea că în jurul lui este întuneric. Aceasta vine de la faptul că omul nu are în corpul său astral organe de percepție. Așa cum s-au format ochii și urechile ca organe fizice de percepție, omul trebuie să dezvolte din mădularele sale superioare organe suprasensibile pe care să le integreze în acestea. Acest lucru se întâmplă deoarece elevului i se indică anumite excerciții de meditație și concentrare, pe care omul le parcurge după ce mai întâi a obținut o vedere de ansamblu asupra informațiilor pe care le pot da inițiații despre lumile spirituale. Acest lucru s-a întâmplat întotdeauna; elevii au trebuit să învețe ceea ce în prezent numim știința elementară a spiritului. Exista o grijă mult mai mare ca elevii să poată cunoaște adevărurile, în cadrul unei succesiuni regulate de trepte. Când se atingea o pregătire teoretică suficientă, elevilor li se indicau exercițiile. Acestea au un scop foarte precis.
Când în cursul vieții cotidiene omul lasă să acționeze asupra sa impresiile simțurilor, acestea produc roade pentru viața obișnuită în planul fizic. Aceste impresii se continuă în corpul astral al omului și abia acesta le transmite eului. Dar aceste impresii fac ca omul să fie capabil să le mențină atunci când, noaptea, iese cu corpul său astral și cu eul din corpul său eteric și din cel fizic. Ceea ce primește omul de la planul fizic nu pătrunde atât de mult în el încât să-l poată păstra ca impresie durabilă. Când însă omul face exercițiile de meditație și concentrare atunci acestea sunt rânduite după o experiență milenară în așa fel încât corpul astral nu le pierde, ci le păstrează atunci când, noaptea, iese din corpul fizic. Atunci corpul astral capătă impresii plastice, care-l articulează și-l formează așa cum au fost articulate organele fizice. În felul acesta se lucrează un timp prin aceste exerciții asupra corpului astral. Prin aceasta organele de vedere suprasensibile se întipăresc în corpul astral. Totuși, omul nu și-ar putea folosi mult timp organele sale de vedere, dacă ele s-ar întipări numai în corpul astral. Trebuie să se întâmple mai mult pentru ca, atunci când corpul astral se întoarce în corpul eteric, ceea ce s-a format în el să se imprime în corpul eteric ca amprenta unei ștampile. Abia atunci când în corpul eteric se imprimă ceea ce s-a format în corpul astral, abia atunci apare iluminarea, care face posibil ca omul să poată vedea lumea spirituală așa cum vede în prezent lumea fizică.
Acum începem să înțelegem ce am primit ca un impuls prin apariția lui Hristos pe Pământ. În vechile inițieri, corpul astral avea puterea de a acționa asupra corpului eteric numai când acesta din urmă era scos din corpul fizic. Acest lucru se întâmpla datorită faptului că în acea vreme corpul eteric, legat de corpul fizic, ar fi opus o rezistență prea mare, împiedicând imprimarea a ceea ce a format corpul astral în el însuși. Din această cauză, în inițierile vechi, candidatul la inițiere era adus timp de trei zile și jumătate într-o stare asemănătoare morții, timp în care corpul fizic zăcea părăsit de corpul eteric, iar corpul eteric eliberat de corpul fizic era în legătură cu corpul astral. Acesta imprima în corpul eteric ceea ce lui însuși îi fusese impregnat prin exerciții. Când hierofantul îl trezea pe candidatul la inițiere, acesta era un iluminat, el știa ce se petrece în lumea spirituală, căci în cursul celor trei zile și jumătate el parcursese un drum uimitor: fusese condus prin câmpurile lumii spirituale, văzuse ce se întâmplă acolo, trăise prin experiență proprie ceea ce un alt om nu poate afla decât prin revelație. În felul acesta un om care fusese inițiat putea informa din propria sa experiență despre ființe care se aflau în lumea spirituală, dincolo de planul fizic.
Astfel, omul afla despre ceea ce se trăia în lumea spirituală, într-o vreme când el nu coborâse atât de adâne în planul fizic. Aici omul supus inițierii făcea cunoștință cu Osiris, Isis și Horus. În cursul acestei peregrinări în lumea spirituală, inițiatul vedea ceea ce este un mit. El putea spune acum și celorlalți oameni aceste lucruri, în timp ce le înveșmânta în mituri și legende. El vedea cât de ciudat se conformaseră acțiunile lui Osiris în momentul ieșirii Lunii din Pământ, vedea apariția lui Horus din Isis și Osiris, cele patru tipuri de om: tipul taur, tipul leu, tipul vultur și tipul propriu-zis al omului. El vedea și destinele omului între moarte și o nouă naștere. Sfinxul îl întâmpinase ca o formă adevărată pe care el o trăia. Putea spune: Oho, eu am văzut Sfinxul, omul care avea încă o formă asemănătoare animalului, iar corpul său eteric, asemănător omului, răzbătea numai din această formă. Sfinxul a fost o trăire adevărată pentru inițiat. El auzea și întrebarea Sfinxului, cu conținutul său enigmatic. Vedea cum se pregătea să iasă corpul uman din animalitate, într-un timp în care el era structurat numai în plan eteric, capul eteric al Sfinxului. Pentru inițiat, acesta era un adevăr, dar tot astfel erau adevăruri pentru el și figurile de zei mai vechi, care au urmat o altă cale de evoluție.
În expunerea anterioară am spus că anumite entități parcurg o altă cale de evoluție. Individualitatea lui Wotan parcurge, de exemplu, un astfel de drum diferit. Până la o anumită treaptă el merge împreună cu omul, însă nu coboară atât de jos. Omul continuă să coboare în materialitate și se va reuni abia mai târziu cu ființele care își împlinesc evoluția în vremea Pământului. Am văzut cum, mai târziu, Wotan nu a mai stat în lumea noastră, pe Pământ. Astfel de ființe nu erau însă ca Osiris și Isis. Acestea s-au desprins mai devreme, și-au împlinit evoluția într-un plan și mai înalt, într-o invizibilitate deplină. Aceste figuri și-au parcurs propriile lor trăiri.
Să privim înapoi la era lemuriană. Atunci etericul nu prezenta forme asemănătoare omului; în corpul eteric, omul era încă asemănător animalului, iar zeii care coborau atunci trebuiau să se adapteze pentru a apărea în aceeași formă eterică asemănătoare animalului, în care exista pe Pământ omul. Dacă o entitate vrea să pătrundă într-un anumit plan, ea trebuie să îndeplinească condițiile corespunzătoare acestui plan. Acesta era și cazul entităților divine care erau legate de Pământ în timpul ieșirii Soarelui și Lunii, trebuiau să ia o formă de tip animal. Deoarece concepția religioasă egipteană reprezintă întru câtva repetarea perioadei lemuriene, inițiatul egiptean privea spre zei, de exemplu, spre Osiris și Isis, ca spre forme asemănătoare animalelor. Divinitățile superioare el le mai vedea încă cu un cap asemănător unui animal. Din această cauză era foarte corect, din punctul de vedere al clarvederii oculte, când astfel de figuri erau reprezentate în acord cu ceea ce știau inițiații: capete de șoim sau de berbec. Zeii erau reprezentați așa cum umblau pe Pământ, în forma pe care o aveau când acționau pe Pământ. Imaginile exterioare nu puteau fi decât asemănătoare celor văzute de inițiați, totuși ele erau redate cu mare fidelitate. Diferitele entități divine sufereau transformări foarte mari. Altfel erau formele în Lemuria, altfel în Atlantida. Aceste ființe sufereau în acele vremuri transformări mult mai rapide decât azi.
Pe lângă aceasta, ele mai erau și forme pline de spirit, și când privești înapoi la aceste forme ele sunt văzute în cele trei corpuri, dar străluminate și iradiate de lumina astrală și eterică. Și acest lucru era reprezentat foarte precis în imagini. Oamenii actuali râd de aceste forme care apăreau în imagini, căci ei nu știu cât erau de realiste. A existat o figură care a prestat servicii mai ales în acel timp al evoluției umanității când, prin forțe cosmotehnice, a fost încorporată omului rațiunea combinatorie. Creierul fizic a fost pregătit în așa fel încât, mai târziu, omul și-a putut dezvolta inteligența. Această capacitute a fost implantată și considerată faptă a Zeului...[Nota 25] De acest lucru a depins ceea ce s-a încorporat omului ca inteligență. Dacă în prezent luăm în considerare un om în care există o capacitate de judecată și de combinare foarte puternic dezvoltate, dacă-l contemplăm în mod clarvăzător, vom găsi o expresie și o oglindire a acesteia într-o strălucire și scânteiere verde a corpului astral, a aurei astrale. Capacitatea combinatorie se dezvăluie în incluziunile verzi ale aurei, mai cu seamă la cei care au o rațiune puternică, o rațiune matematică. Vechii inițiați egipteni îl vedeaupe zeul care a implantat omului capacitatea inteligenței și îl reprezentau, îl pictau în verde, pentru că percepeau figura sa astrală si eterică luminoasă strălucind în culoarea verde. Și azi apare aceeași culoare pâlpâitoare aurică când omul se manifestă în inteligența sa. S-ar putea studia multe aspecte ale acestor conexiuni, dacă oamenii ar vrea să se ocupe cu adevărat de realismul uimitor al figurilor zeiești egiptene. Prin faptul că aceste reprezentări ale figurilor zeilor sunt atât de realiste și nu au un caracter arbitrar, ele acționau ca niște vrăji; cel care ar putea privi mai în profunzime ar vedea că în culorile acestor personaje vechi sunt prezente în mare măsură taine. Aici s-ar putea desluși mai bine angrenajul evoluției umane.
Am văzut cum în Sfinx a fost proiectat ceea ce văzuseră inițiații. De fapt, aceste lucruri nu au fost fixate în mod fotografic, dar în mod realist. Figurile însă se transformau mereu. Forma Sfinxului redă în imagine felul în care omul a fost cândva. Omul și-a modelat singur forma sa actuală. Știm că prin evoluție, pe Pământ, au fost eliberate diferite forme animale. Ce este, de fapt, o formă animală? Este o formă care a rămas pe loc, în timp ce omul a pășit mai departe în evoluție. Noi vedem în ele trepte ale evoluției umanității rămase pe loc, în măsura în care aceste trepte au devenit fizice. În plan spiritual s-a întâmplat ceva cu totul diferit. Ceea ce omul este din punct de vedere spiritual nu are nimic de-a face cu strămoșii săi fizici. Numai ce este fizic are legătură cu aceasta. Dar omul nu descinde din animale, deoarece formele animale s-au oprit în loc. La om însă forma a evoluat, atingând un anumit nivel. Animalele sunt forme umane fizice trecute, intrate în decadență.
Altfel stau lucrurile cu un alt domeniu al evolutiei. Nu numai formele fizice ale animalelor au rămas pe loc, ci și predispozițiile pentru forma eterică și astrală. Așa cum leul, atunci când s-a separat, arăta altfel decât în prezent, la fel și anumite forme spiritual-sufletești care rămân pe loc pe o anumită treaptă se schimbă în cursul timpului; ele se degradează. Este o lege a lumii spirituale că ceea ce rămâne pe loc, pe o treaptă spirituală sau sufletească, intră în decadență.
Să spunem, de exemplu, că atunci când Sfinxul stagnează în evoluția sa el se degradează, capătă o formă care este ca o caricatură a formei sale originare. Din această cauză, Sfinxul a fost păstrat în plan astral până în zilele noastre. Pe om, fie că este inițiat, fie că ajunge într-un alt mod sus, în lumile superioare, aceste forme decadente îl interesează prea puțin. Dar pe cei care, înzestrați cu capacități clarvizionare inferioare, ajung, în cazuri excepționale, în lumea astrală, îi întâmpină astfel de forme decadente.
Pe Oedip l-a întâmpinat adevăratul Sfinx, dar acesta nu a murit nici azi. El nu a murit, numai că îl întâmpină pe om într-o altă formă, specială. Când în rândul populației rurale întâlnim oameni rămași în urmă pe o anumită treaptă de evoluție, care vara în arșița fierbinte a Soarelui se odihnesc pe câmp, adorm și se produce în ei ceva ce s-ar putea numi o insolație latentă și când prin această influență corpul astral și corpul eteric se eliberează dintr-o parte a corpului fizic, astfel de oameni sunt transpuși pe planul astral și ei văd acest ultim urmaș al Sfinxului. Acest fenomen poartă diferite denumiri. În unele regiuni el este numit femeia de la amiază. Câte un țăran povestește că i-a ieșit în cale femeia amiezii. Ea este prezentă peste tot, în cele mai diferite ținuturi; este un urmaș al vechiului Sfinx. Și așa cum vechiul Sfinx punea întrebări omului care-l percepea, și femeia amiezii pune întrebări. Poți auzi povestiri despre felul cum femeia amiezii a pus întrebări omului căruia i-a apărut, întrebări nenumărate. Femeia amiezii a derivat din vechiul Sfinx. Totul arată cum avansează evoluția dincolo de lumea fizică, cum acolo se degradează neamuri întregi de entități spirituale care, în final, nu mai sunt decât umbrele a ceea ce au fost la origine. Aici vedem din nou cât de variată este evoluția.
Pentru a putea însă înțelege totul în mod corect, trebuie să ne gândim la faptul că omul și-a încorporat în decursul timpului, în ceea ce el își adusese la începutul evoluției Pământului drept corp fizic, corp eteric și corp astral, cel de al patrulea mădular, eul. Am arătat cum eul impregnează corpul astral, îl ia în stăpânire pentru el, astfel încât exercită stăpânirea pe care mai înainte o avuseseră entități spirituale superioare. Implantarea acestui eu în corpul astral este o faptă a ființelor superioare. Dacă evoluția ar fi continuat în sensul unor entități înalte, s-ar fi ajuns la o altfel de evoluție decât cea care a avut loc. Atunci însă anumite ființe au rămas pe loc. Ele nu deveniseră apte să coacționeze la implantarea eului în corpul astral.
Când omul a pășit pe Pământ el era alcătuit din corp fizic, corp eteric și corp astral și a continuat să-și dezvolte aceste mădulare. Acum, anumite entități sublime care își aveau reședința în special pe Soare și pe Lună i-au conferit egoitatea. Aceste ființe au colaborat la acest eu. Au existat însă anumite ființe care în cursul evoluției saturniene, solare și lunare nu urcaseră atât de sus încât să poată colabora la integrarea eului. Ele nu puteau face decât ceea ce învățaseră pe vechea Lună, trebuiau să se limiteze la a lucra asupra corpului astral al omului, astfel încât acestuia i-a fost integrat ceva care nu aparține părții lui celei mai nobile, ci a venit din partea intrușilor întârziati, retardatari. Dacă asemenea ființe ar fi făcut acest lucru pe vechea Lună el ar fi fost ceva excepțional. Însă deoarece au făcut acest lucru pe Pământ de pe o poziție inferioară, ei au integrat în corpul astral ceva care l-a situat mai jos decât ar fi putut să ajungă altfel. El a fost înzestrat cu instincte, pasiuni și cu egoism.
Trebuie să avem în vedere că asupra ornului se acționa din două direcții, că omul primea și intervenții în corpul astral, prin care acesta era înjosit. O asemenea acțiune nu se desfășoară numai asupra corpului astral. La omul pământean acțiunea asupra corpului astral este continuată chiar de către acesta asupra corpului eteric, care la rândul lui o transmite corpului fizic. Corpul astral acționează în toate direcțiile și în felul acesta acele spirite acționează prin intermediul corpului astral și asupra corpului eteric și asupra corpului fizic. Dacă aceste spirite nu ar fi putut desfășura astfel de acțiuni, în viața oamenilor nu ar fi apărut ceea ce i s-a adăugat atunci. Este un sentiment amplificat al sinei omului, un sentiment hipertrofiat al eului. În corpul eteric acest fapt s-a manifestat ca tulburare a judecății, ca posibilitate de rătăcire. Tot ce a fost astfel acționat de corpul astral în corpul fizic este baza pentru ceea ce a luat naștere ca boală. Aceasta este cauza bolilor omului; la animale îmbolnăvirea este altceva.
Vedem cum este implantată boala în om. Boala este legată de cauzele la care ne-am referit mai sus. Și întrucât corpurile fizic și eteric sunt legate de faptele eredității, principiul bolii trece prin linia eredității. Subliniem încă o dată faptul că trebuie să facem deosebire între bolile interne și rănirile exterioare. Cazul unui om călcat de un vehicul nu are nici o legătură cu aceasta. Și anumite îmbolnăviri interne pot fi legate de cauze exterioare. Când omul mănâncă ceva care îi deranjează stomacul, și aceasta este ceva exterior. Înainte ca, în cursul evoluției, acele ființe să aibă o influență asupra omului, lucrurile erau astfel organizate încât el reacționa cu mai multă forță decât în prezent, la rău, la ceea ce acționa din afară asupra sa. Dar în măsura în care influența lor a crescut, el a pierdut instinctele pe care le avea față de ceea ce nu este corect. Înainte, întreaga organizare a omului era de așa natură, încât el avea instincte fine pentru ceea ce nu era potrivit pentru sine, astfel încât atunci când ceva voia să pătrundă în stomacul său, provocând deranjamente, prin instincte i s-ar fi evitat pătrunderea. Privind retrospectiv, ajungem tot mai mult la timpurile în care omul se afla într-o legătură subtilă cu forțe ale ambianței și în care omul reacționa la forțele anturajului. Dar omul a devenit tot mai nesigur și mai incapabil de a respinge ceea ce nu-i este util.
Acest lucru se leagă și de faptul că pe măsură ce omul a devenit mai interiorizat s-a întâmplat ceva și în lumea exterioară, și anume, în exterior au luat naștere treptat celelalte regnuri naturale. La început nu a fost prezent decât omul. Acestuia i s-au alăturat mai târziu regnul animal, apoi cel vegetal și abia după aceasta regnul mineral. Dacă am privi retrospectiv la Pământul primordial, la timpul în care Soarele era încă unit cu el, am descoperi un om în care și din care intră și ies substanțele lumii fizice. Acolo, omul mai trăia în sânul zeilor, mai suporta încă totul în mod pasiv. Apoi el a trebuit să lase în urmă ceea ce s-a desprins ca regn animal. Dacă omul ar fi preluat în sine acest proces el nu s-ar fi putut ridica, prin evoluție, la o treaptă superioară. El a trebuit să respingă din sine regnul animal, iar mai târziu și plantele. Ceea ce găsim în lumea exterioară la animale și plante nu reprezintă nimic altceva decât temperamente, pasiuni, anumite trăsături ale oamenilor, pe care aceștia au trebuit să le elimine. Iar când omul și-a format oasele, el a eliminat regnul mineral. După un timp, omul a putut privi la lumea ambientală și să spună: Mai înainte v-am putut suporta, mai demult pătrundeați și ieșeați din mine, așa cum se întâmplă acum cu aerul. Când mai trăiam în Pământul-apă vă puteam suporta, vă prelucram. Acum sunteți afară, eu nu vă mai pot suporta, nu vă mai pot prelucra. Când omul a fost acoperit cu piele, când a devenit o ființă individuală închisă, în aceeași măsură el a văzut în jurul său celelalte regnuri.
Să admitem că lucrurile ar fi continuat să meargă în felul acesta; atunci aceste ființe nu ar fi acționat asupra omului. Atât timp cât omul este sănătos, el se află într-o relație normală cu lumea exterioară. Dacă însă poartă în sine elemente deranjante, acestea trebuie să fie reprimate de forțele pe care le are omul. Dacă forțele sale sunt prea slabe pentru aceasta, atunci trebuie să i se insufle din afară ceva care să-l facă să lupte împotriva a ceea ce el nu-i poate opune rezistență. Trebuie să-i fie implantat ceva pentru a resuscita rezistența pe care el o avea pe vremea când forțele din afară mai pătrundeau și ieșeau din el. Când omul este bolnav poate fi necesar să i se infiltreze, de exemplu, forțele unui metal. Din această cauză este justificată administrarea de minerale, sucuri vegetale etc. omului , folosirea ca remediu a ceva de care mai înainte fusese legat.
În perioada în care inițiații egipteni puteau privi retrospectiv întregul parcurs al evoluției omului, ei știau precis care era corespondența dintre diferitele organe ale corpului omenesc cu substanțele din exterior, știau ce plante, ce metale trebuie administrate bolnavului; cândva se va ridica o mare comoară de înțelepciune ocultă în domeniul medicinii pe care omenirea a cunoscut-o în trecut. Astăzi nu numai că se face multă cârpăceală în medicină, ci se și greșește foarte mult atunci când se prescriu în mod unilateral produse vindecătoare speciale. Adevăratul ocultist nu va fi niciodată unilateral. Cât de des se întâmplâ să respingi strădanii care tind să impună un compromis cu știința spiritului. Știinta spiritului nu poate aproba o metodă unilaterală, ea vrea să fundamenteze omnilateralitatea cercetării. Este o unilateralitate să spui: Aruncați toate otrăvurile! Oameni care spun aceasta nu cunose adevăratele forțe vindecătoare. Desigur, astăzi se fac multe nelegiuiri pentru că specialiștii, în general, nu pot vedea organismele în întregul lor, de asemenea o anumită tiranie existentă în știința medicală respinge orice poate emana de la știința ocultă. Dacă nu s-ar purta campanii împotriva domeniilor cele mai vechi ale medicinii, împotriva administrării metalelor, ar putea surveni o reformă. Prin experimentarea amatoristică modernă nu se găsește nimic care să țină piept cu adevărat bolii, așa cum făceau remediile de mult verificate, pe care nu le poate combate atât de brutal decât lipsa de înțelegere profană, așa cum se întâmplă adeseori. Vechii inițiați egipteni au fost mari în aceste taine. Ei puteau avea o privire de ansamblu asupra adevăratelor conexiuni din cadrul evoluției. Când azi unii medici vorbesc în surdină despre medicina egipteană, se poate observa după acest ton că ei nu știu nimic despre aceasta. În continuare vom dezvălui unele lucruri care trebuie știute despre inițierea egipteană.
Asemenea lucruri erau cele care treceau în conștiența poporului. Trebuie să ne gândim că aceleași suflete care sunt azi în trupurile noastre au fost încarnate și în acele timpuri. Aceleași suflete au văzut toate imaginile pe care inițiații le transmiteau despre lucruri pe care le știau prin pătrunderea în lumea spirituală. Știm că ceea ce sufletul preia de la încarnare la încarnare dă, într-un fel oarecare, roade. Chiar dacă omul nu-și poate aminti, sufletul trăiește azi în el deoarece anterior a fost așezat în el. Sufletul a fost format dincoace și dincolo de viața fizică. Când se afla între naștere și moarte, când s-a aflat între moarte și o nouă naștere au acționat reprezentări egiptene; din această cauză reprezentările actuale au rezultat din ele. În prezent, se dezvoltă anumite reprezentări din vechile reprezentări egiptene. Nu din motive exterioare a luat naștere ceea ce în prezent se numește darvinismul. Aceleași suflete sunt cele care în Egipt obținuseră imaginile siluetelor animale ale strămoșilor omului. S-au retrezit toate imaginile, dar omul a coborât mai adâne în lumea materială. El își amintește că i s-a spus: Strămoșii noștri aveau forme animale, dar el nu-și amintește că aceștia erau zei. Acesta este motivul psihologic pentru care a apărut darvinismul. Zeii apar în formă materialistă. În felul acesta ia naștere un context spiritual între perioada culturală veche și cea nouă, între a treia și a cincea epocă.
Nu este unicul destin al timpului nostru ca omul să vadă în mod material ceea ce mai înainte vedea în spiritual. Acesta ar fi fost destinul, dacă între timp nu ar fi intervenit în evoluția umanității impulsul hristic. Acest fapt nu a avut o semnificație numai pentru viața în plan fizic. Astăzi vrem să evocăm importanța evenimentelor din Palestina pentru cealaltă parte a vieții, în care după moarte se aflau și sufletele vechilor egipteni. Aici, în planul fizic, s-a întâmplat ceea ce am mai spus. Dar cei trei ani de activitate a lui Hristos, ca și Evenimentul de pe Golgota și Botezul în Iordan au fost importante atât pentru sufletele care erau întrupate pe Pământ cât și pentru cele care se aflau în starea dintre moarte și o nouă naștere.
Dar ce a însemnat Evenimentul de pe Golgota? Prin acest eveniment a fost scos în plan fizic ceea ce inițiatul trăise și în evoluția spirituală. Acesta era mort timp de trei zile și jumătate. Cel care parcursese această moarte simbolică putea spune omenirii: Moartea poate fi înfrântă. Există ceva veșnic în lume. Moartea era învinsă de inițiați și ei se simțeau învingători. Evenimentul de pe Golgota indică faptul că ceea ce s-a desfășurat adeseori în Misteriile unor timpuri vechi a devenit eveniment istoric: înfrângerea morții prin spirit, care acum era purtat în afară, în plan fizic, în lume. Dacă lăsăm să acționeze acest fapt asupra sufletului nostru, simțim ce s-a întâmplat cu Misteriul de pe Golgota, noul ca imagine a vechiului mod de inițiere. Simțim evenimentul unic care a intrat prin istorie în lume.
Care a fost urmarea acestui fapt? Ce putea să facă inițiatul? Putea să transmită contemporanilor săi din propria sa trăire: Eu știu că există o lume spirituală, că se poate trăi în lumea spirituală. Eu am trăit trei zile și jumătate în ea și vă aduc știri de acolo. Vă aduc darurile lumii spirituale. Aceste daruri erau utile și pentru mântuirea lumii. Dimpotrivă, cel care trăise în lumea fizică ca un candidat la inițiere nu putea aduce în lumea morților nimic asemănător. El putea spune dincolo doar atât: Tot ce se întâmplă în plan fizic este orânduit în așa fel încât omul ar trebui să se mântuiască. Așa stau lucrurile când vechii inițiați comunicau, în lumea spirituală, cu morții, cărora nu le puteau spune decât: Suferință este viața, numai mântuirea este fericire.
Așa propovăduia și Buddha. Așa propovăduiau celor vii, așa propovăduiau celor morți inițiații. Dar prin Evenimentul de pe Golgota moartea a fost învinsă în lumea fizică, iar pentru cei morți care se află în lumea spirituală acest lucru înseamnă ceva. Cei care-L preiau pe Hristos în interioritatea lor luminează din nou viața din Devachan. Cu cât omul Îl trăiește mai mult pe Hristos aici, cu atât îi va fi mai luminos drumul dincolo, în lumea spirituală. După ce sângele a curs din rănile Mântuitorului – acesta este un fapt care aparține Misteriilor creștinismului – spiritul lui Hristos a coborât în lumea morților. Aceasta este una din tainele cele mai adânci ale umanității. El le-a spus: Ceea ce se întâmplă dincolo nu este atât de important ca ceea ce se întâmplă aici. Ceea ce omul aduce în lumea spirituală, bazându-se pe acest eveniment, este un dar care poate fi adus din lumea fizică în lumea spirituală. Acesta este mesajul pe care Hristos l-a adus morților în cele trei zile și jumătate; El a coborât în împărăția morților pentru a-i mântui.
În vechea inițiere se putea spune: Roadele spiritualului le recoltăm în fizie! Acum se produsese un eveniment în lumea fizică, eveniment care și-a adus roadele și care acționa în lumea spirituală. Și se poate spune: Nu degeaba omul și-a împlinit coborârea în planul fizic. A împlinit-o pentru ca aici, în lumea fizică, să poată fi obținute roade pentru lumea spirituală.
Ca roadele să poată fi obținute, aceasta s-a întâmplat prin Hristos, care a fost aici, în lumea viilor și în lumea morților, și care a dat un impuls atât de intens și de puternic încât el a zguduit întreaga lume.
