Astăzi vom efectua o analiză a unor lucruri, care dintr-o anumită latură vă sunt cunoscute [Nota 15]. Dar în toate chestiunile spiritual-științifice lucrurile merg astfel încât noi le putem pătrunde complet cu înțelegerea abia atunci când ele sunt luminate din diferite unghiuri; iar aici, în cadrul curentului antroposofic din regiunile noastre central-europene, sunt de adus în discuție lucruri care sunt luate din cercetări extrem de avansate ale ocultismului, care deci pot fi ușor interpretate greșit. Pe de altă parte însă, noi n-am putea progresa dacă niciodată n-am îndrăzni să vorbim deschis, sincer, despre astfel de lucruri.
Gândiți-vă că dacă mergem în urmă pe firul evoluției omenirii, trecând prin diferitele epoci de cultură ale erei postatlanteene până în timpul Atlantidei, și chiar în timpuri mai vechi din cadrul Atlantidei, că acolo, dacă ne îndreptăm privirea spirituală asupra proceselor din acea vreme, vom da de figuri de oameni mereu altele. În ultima treime a erei atlanteene, corpul eteric era încă, până la un anumit grad, în afara corpului fizic, capul corpului eteric nu era încă unit cu forțele corpului fizic, care sunt forțele Eului, ale conștienței de sine. Dacă observăm procesul care stă la baza acestui fapt, putem spune: Evoluția de-a lungul timpului constă într-un proces de implantare a capului eteric în capul fizic. Dacă observăm astăzi un cal, vom observa că deasupra capului fizic al calului se înalță capul lui eteric. El mai are deasupra capului fizic încă o formațiune puternică. Vă mai spuneam cândva, ce organizare puternică formează părțile eterice ale elefantului, care se înalță mult, mult deasupra corpului lui fizic. La fel stăteau lucrurile cu omul în era atlanteeană. Corpul lui eteric era încă în exterior, și abia treptat s-a implantat tot mai mult în corpul fizic. O astfel de implantare a unui mădular mai diluat într-unul mai dens, înseamnă totodată o solidificare a părții fizice. Capul fizic al omului arăta deci cu totul altfel atunci decât mai târziu. Dacă ne-am întoarce și mai mult în urmă, până în ultimele epoci ale erei lemuriene, spiritual am putea vedea doar foarte puțin din capul fizic; el exista doar sub forma unei materii complet diafane, transparente. Părți ale capului s-au condensat abia prin implantarea treptată a capului eteric, inițial separat de părțile mediului înconjurător. Chiar și în epocile târzii ale Atlantidei omul mai era dotat încă, într-un mod hidos, cu ceea ce s-a păstrat sub formă patologică în capul hidrocefal, într-un creier apos. În afară de asta trebuie să ne mai gândim la o înmuiere a oaselor, o înmuiere completă a membrelor superioare ale omului. Aceasta sună îngrozitor pentru omul de azi. Din această substanță apoasă s-a solidificat ceea ce astăzi formează și îmbracă capul omenesc. Nu este o imagine chiar complet nepotrivită aceea la care eu mai apelez uneori, de solidificare, cristalizare din masele de apă, dintr-o soluție salină existentă într-un pahar; această cristalizare a sării dintr-o soluție sărată redă destul de bine lucrurile. Ceea ce s-a întâmplat cu capul într-o epocă atât de târzie, s-a întâmplat cu restul omului mult mai devreme. Și restul componentelor s-au dezvoltat treptat dintr-o masă moale.
Astfel încât ne putem întreba: Unde era atunci de fapt Eul omenesc, Eul actual? În omul propriu-zis în nici un caz; el era încă în mediul înconjurător. Prin infiltrarea Eului noi putem de asemenea spune, că componentele superioare ale omului s-au durificat. Prin faptul că Eul era în exteriorul omului, el mai era dotat, sub un alt raport, cu o altă particularitate, care mai târziu a devenit altceva. Prin intrarea în corpul fizic, Eul a fost determinat să devină un Eu individual, în timp ce mai înainte era încă un fel de suflet-grup. Aș vrea să vă dau aici o imagine pentru starea de fapt respectivă. Imaginați-vă un cerc de doisprezece oameni stând jos; undeva, dispuși în cerc, doisprezece oameni care ar sta așezați jos. Prin evoluție, așa cum este ea astăzi, fiecare om are Eul său în sine. Așadar, douăsprezece Euri stau așezate în cerc. Dacă avem în vedere însă un astfel de cerc de oameni în era atlanteeană, am avea corpurile fizice așezate în cerc, însă Eul lor, care se află în corpul eteric, este încă afară. Înaintea fiecăruia se află deci Eul său. Eul are însă o altă proprietate, el nu este atât de centralizat, el își desfășoară imediat forțele și se unește cu Eurile celorlalți oameni, astfel încât ei formează o horă, care la rândul ei își trimite forțele sale spre centrul ei. Așadar, aici avem un corp circular eteric, care formează o unitate în sine, și în el Eurile, deci un cerc de corpuri fizice și în interior o suprafață circulară eterică, care formează o unitate; prin faptul că Eurile sunt ținute captive, se formează un Eu-unic, iar prin acest tablou ajungem la o reprezentare intuitivă a sufletelor-grup.
Dacă mergem și mai departe în urmă, putem reține acest tablou, însă fără a ne mai reprezenta un astfel de cerc regulat de oameni, ci acești oameni pot să fie răspândiți în modul cel mai divers în lume. Să ne imaginăm un om în vestul Franței, un altul în estul Americii și așa mai departe, deci fără să stea reuniți la un loc, însă acolo unde este vorba de legile lumii spirituale, Eurile pot intra totuși în legătură, chiar dacă oamenii sunt răspândiți pe suprafața Pământului. Acești oameni formează atunci acea horă. Ceea ce se formează atunci prin confluența Eurilor lor nu este, ce-i drept, un corp geometric atât de frumos, este însă ceva unitar. A existat așadar atunci un grup de oameni, legați prin faptul că Eurile lor formau o unitate; mai precis, existau în principal patru astfel de Euri-grup. Pe acești oameni dumneavoastră trebuie de asemenea să vi-i imaginați corespunzător legilor lumii spirituale. Sufletele-grup ale celor patru grupe se întrepătrundeau; ele nu erau intim unite, însă se întrepătrundeau. Aceste patru suflete-grup se denumesc cu numele celor patru animale apocaliptice: vultur, leu, taur, om. Omul de atunci se afla însă pe o altă treaptă de evoluție decât omul actual. Numele sunt luate din felul de organizare al sufletelor-grup. Cum a fost posibil ca ele să fie astfel denumite? Aceasta aș vrea să o fac inteligibilă astăzi pentru dumneavoastră dinspre o altă latură.
Să ne transpunem cât mai viu și mai concret în timpurile primordiale ale vieții lemuriene. Sufletele încorporate astăzi în trupuri omenești nu erau coborâte pe atunci până la nivelul corpurilor fizice; ele nici nu aveau această tendință de a se uni cu materia fizică. Chiar și corpurile ce urmau să devină mai târziu corpuri omenești erau încă foarte, foarte asemănătoare animalelor. Pe Pământ existau cele mai grotești ființe fizice, care, față de ceea ce numim noi astăzi animale grotești, arătau chiar și mai grotesc. Totul, atât oamenii cât și mediul înconjurător, exista acolo sub forma unei materii moi, lunecoase, de apă sau foc în clocot. Printre aceste făpturi grotești existau, desigur, și precursorii corpurilor fizice omenești, însă acestea nu erau luate în posesie de Euri. În realitate, cele patru suflete-grup pe care le-am caracterizat, trăiau ca patru suflete-grup deja înainte de intrarea spiritualului în organizarea fizică, astfel încât patru Euri, Euri ce erau dotate, ce erau predispuse pentru făpturile cu totul deosebite aflate acolo jos, își așteptau încorporarea. Unele erau înclinate să meargă spre organizări/organisme existente deja în forme fizice bine stabilite, altele spre alte forme; formele existente acolo jos au trebuit să se conformeze într-un anume fel tipurilor de Euri care așteptau sus. Existau niște forme în mod deosebit adecvate să primească Eurile-leu, altele să primească Eurile-taur și așa mai departe. Aceasta se întâmpla într-o epocă foarte timpurie a evoluției pământești. Imaginați-vă acum că sufletul-grup, pe care noi l-am numit suflet-taur, se deplasează spre anumite forme bine conturate, existente acolo jos. Acestea arătau într-un mod bine precizat; la fel sufletul-leu a tras spre niște forme anume. Așadar, și fizicul de pe Pământ prezenta o imagine diversă. Una din grupe a dezvoltat deosebit de puternic organele ale căror funcțiuni erau în acord mai mult cu funcțiile inimii; respectivele făpturi erau organizate unilateral spre funcția inimii; în ele exista un element deosebit de agresiv, de îndrăzneț, atacator. Erau curajoase, voiau să se impună, să le învingă pe celelalte, erau deja, chiar prin forma lor, niște cuceritori, naturi de cuceritori înnăscute. Acestea sunt astfel de făpturi, la care inima, sediul Eului, a fost puternic dezvoltată. La altele s-au dezvoltat cu precădere organele de digestie, de hrănire, de reproducere; la a treia grupă s-au dezvoltata în special organele de deplasare; la a patra grupă însă lucrurile au fost uniform distribuite, atât elementul curajului, al agresivității, cât și elementul de calm, liniște, care apare prin dezvoltarea organelor de digestie; au fost dezvoltate ambele laturi. Grupa la care a fost dezvoltată în mod deosebit latura agresivă, care ține de organizarea inimii, era alcătuită din oameni ale căror suflete-grup aparțineau de Lei; a doua grupă era cea a Taurului, a treia grupă, cea a elementului de mișcare, care nu voia să știe multe despre elementul pământesc, aparținea de sufletul-grup al Vulturului. Erau acei oameni ce se puteau ridica deasupra teluricului. Iar aceia la care lucrurile erau în echilibru, aparțineau de sufletul-grup al „Oamenilor”. Avem astfel formal în fizic proiecția celor patru suflete-grup.
Pentru un spectator, priveliștea care i s-ar fi oferit atunci era cu totul ciudată. S-ar fi găsit un fel de rasă de oameni despre care, dacă aveai un dar profetic, ți-ai fi putut spune: Aceștia sunt ființe fizice ce amintesc ceva de lei, care redau caracterul leului, chiar dacă ele arătau altfel decât leii de astăzi. Erau oameni cu curaj de leu, germeni de oameni agresivi. Exista apoi o altă grupă de oameni asemănători taurului, totul privit pe plan fizic. A treia și a patra rasă dumneavoastră v-o puteți compune cu ușurință. A treia rasă era deja puternic vizionară. În timp ce prima era oricând gata de luptă, în timp ce a doua se îngrijea de tot ceea ce are legătură cu planul fizic, cu prelucrarea planului fizic, ați fi găsit o a treia categorie de oameni care erau foarte vizionari. De regulă ei aveau ceva distorsionat, diform în raport cu celelalte corpuri. Ei v-ar fi dus cu gândul la niște oameni cu un psihism dezvoltat, care cred în viziuni, dar care nu se prea sinchisesc de latura fizică, care din această cauză au ceva sec, degenerat, atrofiat în comparație cu aspectul plin de vigoare al celorlalte două grupe. Ei v-ar fi amintit de natura de pasăre. „Eu vreau să-mi conserv spiritul”, aceasta era tendința oamenilor-vultur. Ceilalți aveau ceva care, să zicem așa, era un amestec din toate aceste părți.
În plus mai este ceva: Dacă mergem atât de departe în urmă încât să întâlnim pe Pământ asemenea condiții, va trebui să ne apropiem puțin și celălalt gând, că tot ceea ce s-a întâmplat în cursul evoluției pământești, s-a întâmplat pentru a regla din spiritual chestiunile Pământului. Totul era doar o cale ocolită pentru a ajunge la omul actual. Cel care poate privi și mai profund în interiorul lucrurilor, ar putea face experiența că aceste naturi de leu aduceau cu ceea ce noi vedem astăzi, într-un mod cu totul diferit, la trupul de leu: o forță de atracție deosebită a corpurilor eterice pentru ființele bărbătești. Aceste corpuri eterice se simțeau deosebit de atrase de acești oameni-leu, astfel încât la exterior aveau un corp de leu, la interior însă aveau un corp eteric masculin. Era o ființă eterică puternică cu caracter masculin, iar o mică parte a acestei ființe eterice s-a densificat în trupul fizic de leu. Trupul fizic, ca formă, era ceea ce este nucleul cometei, în timp ce corpul eteric forma coada cometei, care era creatorul propriu-zis al nucleului. Rasa-taur avea însă o deosebită forță de atracție pentru corpul eteric feminin. Corpul de taur prezenta deci forța de a atrage corpul eteric feminin și de a se uni cu el. Iar acum mai imaginați-vă că aceasta lucrează continuu, că corpurile eterice pătrund din ce în ce mai profund în corpurile fizice, metamorfozându-le.
Raportul oamenilor de tip leu față de cei de tip taur era deosebit de important în vremurile de demult. Celelalte intră mai puțin în discuție. Corpurile eterice masculine, care au cristalizat din ele un corp fizic de leu, aveau capacitatea de a fecunda însuși corpul fizic de leu, astfel încât perpetuarea neamului omenesc a fost asigurată tocmai de care rasa de tip leu. Era un gen de fecundare din spiritual, o perpetuare asexuată.
Același lucru însă îl putea face și rasa de tip taur. Aici, acea parte devenită fizică acționa la rândul ei asupra corpului eteric feminin. În decursul evoluției, lucrurile au luat o altă formă. În timp ce natura de leu păstrează tipul de perpetuare, deoarece forța fecundatoare venea de sus, din spiritual, în timp ce aici procesul se intensifică, celălalt proces se restrângea din ce în ce mai mult. Omenirea-taur devenea din ce în ce mai nefertilă. Urmarea a fost că pe de o parte noi aveam o omenire care s-a păstrat prin fecundare, și pe de altă parte o altă jumătate care a devenit din ce în ce mai nefertilă. O parte a devenit sexul feminin, cealaltă sexul masculin. Natura fizică feminină de astăzi are un corp eteric masculin, în timp ce corpul eteric al bărbatului este feminin. Corpul fizic al femeii a provenit din natura de leu, în timp ce corpul fizic de taur este precursorul corpului masculin.
Spiritualul din om are o origine comună, este neutru, a intrat în corpul fizic abia după ce sexele s-au diferențiat; spiritualul a început să acționeze abia după ce capul s-a durificat. Abia atunci corpul eteric al capului s-a unit cu corpul fizic. Lui îi era absolut indiferent dacă se așeza pe un corp de bărbat sau pe unul de femeie, aici ambele sexe sunt egale. Noi trebuie să spunem că femeia, datorită evoluției ei, are în natura sa, atâta timp cât facem în general abstracție de ceea ce este mai presus de diferențieri, ceva de tip leonin. Vom găsi deja la ea acest curaj ascuns, această temeritate. Femeia poate dezvolta curajul interiorității, de exemplu în război în îngrijirea bolnavilor, pentru anumite servicii în slujba omenirii. Corpul fizic bărbătesc are ceea ce noi putem numi, în sensul cel mai pur, natura de taur. Aceasta are legătură cu faptul că bărbatul, așa cum este el organizat în mod obișnuit, are o activitate bazată mai mult pe munca fizică. Privit din punct de vedere ocult, oricât de curios sună, așa se prezintă lucrurile. Vedeți deci că aceste două suflete-grup au conlucrat. Ele, sufletul-grup leu și sufletul-grup taur lucrează în așa fel încât se completează în munca lor. Aceste entități divine colaborează, iar în omul actual se cumulează lucrările diferitelor suflete-grup divine.
Aceste imagini pe care le-am schițat aici sumar în fața dumneavoastră, vor avea deja efectul lor. Dacă dumneavoastră urmăriți oamenii în urmă, mergând până în epoca în care nu era încă posibilă reproducerea, va trebui să spuneți: Corpul fizic exterior feminin se transformă în ceva ce era de tip-leu, în timp ce corpul fizic masculin se transformă în ceva ce era de tip-taur. Asemenea lucruri trebuie luate doar în sensul lor sacru, serios, dacă vrem să le înțelegem în sensul just. Celor care au studiat anatomia omului, le va veni ușor să deducă deosebirile anatomice dintre corpul fizic al bărbatului și cel al femeii din aceste naturi ale leului și taurului. Atâta timp cât știința fizică nu face decât să relateze fapte exterioare, cât ea nu pătrunde în acest spirit al lucrurilor, ea va fi nefertilă.
Dumneavoastră nu vi se va mai părea acum atât de ciudat că odinioară a existat o rasă de oameni care a avut un corp de leu. Aceștia au primit natura-Eu, și prin aceasta natura-leu s-a transformat tot mai mult în corp feminin. Cei care nu au ajuns să primească nimic din acest spiritual, s-au metamorfozat într-un cu totul alt mod, și anume în leii din ziua de astăzi și ceea ce mai este înrudit cu ei. De ce și aceste animale sunt bisexuate, despre aceasta cu altă ocazie. Cei care nu au căpătat nimic din spiritualitate au format leii actuali, în timp ce aceia care au căpătat ceva au format corpul feminin actual.
Se mai pot arăta încă și multe, multe alte laturi ale acestor lucruri în decursul timpului. Învățătura antroposofică nu este precum cea matematică. Mai întâi se atrage atenția, de exemplu, că există cele patru suflete-grup; prin aceasta s-au dat la început doar numele. Se alege apoi un punct de vedere și se luminează chestiunea din exterior. Și astfel ne apropiem mereu dinspre o altă latură. Mergem apoi de jur împrejurul acelui lucru pe care l-am prezentat la început și îl luminăm dinspre diferite laturi. Cel care ascultă aceasta nu va ajunge niciodată să spună că niște chestiuni antroposofice oarecare se contrazic. Așa se întâmplă chiar și pentru lucrurile cele mai mari pe care noi le analizăm. Deosebirea provine de la diferitele punct de vedere din care privim lucrurile.
Fie ca de la această întrunire să luăm cu noi ceea ce s-ar putea numi toleranța interioară. Fie ca noi să reușim tocmai în cadrul curentului nostru antroposofic special, să introducem acest spirit interior de toleranță în mișcarea antroposofică. Aceasta o luăm cu noi deocamdată ca un conținut de simțire, dar să încercăm apoi să acționăm și în exterior, în așa fel încât acest spirit să poată trezi înțelegerea cea mai intimă. Chiar și din locuri diferite noi putem lăsa sufletul nostru, inima noastră, să se aplece spre ceea ce ne unește pe noi toți, spre marile idealuri antroposofice. Și putem scoate apoi în afară ceea ce trebuie să devină un organism spiritual, care crește și prosperă: viața chestiunii noastre antroposofice, către care noi lăsăm să iradieze din cele mai diverse laturi forța noastră.
