Aceia dintre dumneavoastră care de ani de zile ați frecventat aceste conferințe de Ramură, veți fi putut observa că acestea nu au fost, în privința temelor, alese la întâmplare, ci că a existat o anumită evoluție în desfășurarea lor. De asemenea, chiar și în cadrul unei singure ierni, conferințele au avut întotdeauna o anumită coerență interioară, chiar dacă din punct de vedere exterior acest lucru nu se observă de la început. De aceea, bineînțeles, va fi de cea mai mare importanță să se țină cont și să se apeleze la unele cursuri care s-au ținut în paralel cu conferințele de la Ramură propriu-zise, și care sunt destinate să-i conducă, să zicem așa, pe membrii veniți mai târziu până la nivelul acestor conferințe de Ramură; multe lucruri care s-au spus în aceste conferințe de Ramură nu pot fi înțelese ușor de la bun început de cineva care este proaspăt venit. Dar mai trebuie observat ceva, și încet, încet să se ia în considerație aceasta în diferitele Ramuri ale Secțiunii noastre germane. Întrucât în mersul conferințelor există o anumită ordine interioară, îmi revine mie în special obligația de a gândi fiecare conferință ca și cum ea se integrează unui întreg. De aceea nu este posibil să prezint lucrurile, care într-o astfel de conferință de Ramură individuală sunt spuse pentru participanții avansați, în așa fel încât ele să poată fi în același mod valabile și pentru cel care este aici abia de puțin timp. S-ar putea, desigur, vorbi și la modul elementar pe aceeași temă, însă aceasta n-ar merge atunci când se are în vedere un curs progresiv al evoluției vieții spiritual-științifice în Ramură. Aceasta are de asemenea legătură cu faptul că ar trebui din ce în ce mai mult – și asta cu cât mergem mai departe – să nu se țină totuși seama în cea mai mare măsură de publicațiile conferințelor, de comunicările privitoare la conferințe, chiar și de o Ramură față de alta. Căci la conferințele ținute de mine în Ramuri, nu întâmplător s-a pus problema, de exemplu, ca o conferință să se țină într-o luni și următoarea conferință în lunea următoare. Chiar dacă pentru auditor nu este imediat limpede de ce o conferință urmează după cealaltă, aceasta are totuși un rost; și dacă se împrumută așa de la unul la altul conferințe, nu ajungi niciodată să-ți dai seama despre ce se tratează acolo. Uneori se citește o conferință înaintea celeilalte, și în mod fortuit ea este interpretată eronat și produce în capete tot felul de confuzii. Aceasta ca o observație ce ține de viața noastră antroposofică. Dacă ici sau colo s-a intercalat o propoziție secundară sau dacă ici sau colo s-a reliefat mai mult sau mai puțin un cuvânt, aceasta depinde deja de întreaga evoluție a vieții de Ramură. Și ca să rezulte ceva cât de cât folositor din multiplicarea sau publicarea conferințelor, este necesar ca această publicare să fie strict supravegheată, astfel încât, în principiu, să se facă abstracție de orice publicare care nu mi-a fost supusă în prealabil atenției.
Aceasta este, dintr-un anumit punct de vedere, un fel de introducere la conferințele care vor fi ținute peste puțin timp aici în Ramura noastră. Pe parcursul conferințelor din această iarnă va exista o anumită corelație interioară, iar ceea ce se va aduna ca material pregătitor, va culmina până la urmă, chiar în cadrul conferințelor din această iarnă, într-un punct foarte bine stabilit, după care își va găsi încheierea. Ceea ce s-a discutat aici în urmă cu opt zile, a constituit un mic început; ceea ce vom discuta astăzi, va fi un fel de continuare. O „continuare”, însă nu ca la romanele foileton, unde episodul treizeci și opt îl continuă pe al treizeci și șaptelea, căci la noi totul va avea o legătură interioară, chiar dacă în aparență se tratează subiecte diferite. Legătura va ieși la iveală prin faptul că întregul va culmina la sfârșit în ultimele conferințe. Astfel, astăzi vom schița unele lucruri legate de ultimele conferințe, și anume despre ființa/esența bolilor, iar lunea următoare vom vorbi despre originea, importanța istorică și sensul celor „Zece porunci”. Acestea par a nu avea vreo legătură una cu cealaltă; dar veți vedea la sfârșit că ele au o legătură interioară și că ele nu trebuie considerate de fapt ceva ce constituie o conferință izolată, așa cum foarte probabil poate fi cazul pentru un alt public.
Vom vorbi astăzi câte ceva despre esența stării de boală, a bolilor din punctul de vedere al Științei spirituale. Despre starea de boală, sau cel puțin despre o formă sau alta a stării de boală, omul se interesează de regulă abia atunci când este lovit de o boală sau alta, și atunci nu-l interesează în principal altceva decât vindecarea, adică îl interesează să fie vindecat. Felul cum este vindecat îi este uneori absolut indiferent, și de asemenea îi face deosebită plăcere dacă nu mai trebuie să se intereseze în continuare despre acest „cum”. De aceea și există acei oameni care sunt angajați de autoritățile corespunzătoare în acest scop, așa gândesc cei mai mulți dintre contemporanii noștri. Pe acest tărâm domnește în epoca noastră o credință în autoritate mult mai puternică decât a domnit vreodată pe tărâm religios.
Papalitatea medicală, indiferent cum se formează ea într-un loc sau altul, este una care până în ziua de azi se impune în modul cel mai puternic și care se va impune în viitor încă și mai mult, însă nu într-o mică măsură sunt vinovați și laicii că se întâmplă așa, sau că așa se va întâmpla. Căci nu se reflectează, nu se sinchisește nimeni de aceste lucruri, până nu ajunge cuțitul la os, până când nu se acutizează boala și este nevoie de un tratament. Și așa privește și o mare parte a populației, cu un mare calm, cum papalitatea medicală capătă dimensiuni din ce în ce mai mari și se instalează sub cele mai diverse forme, ca de exemplu că are un cuvânt de spus și intervine într-o proporție enormă în educația copiilor, în viața școlară și monopolizează pentru ea o anumită terapie. Nu îi pasă de lucrurile mai profunde care se ascund de fapt în spate. Se privește nepăsător la măsurile care se iau de către oficialități sub forma unei legi sau alta. Nu se dorește o pătrundere reală în aceste lucruri. Din contră, se vor găsi întotdeauna oameni care, atunci când le ajunge cuțitul la os și nu o mai scot la capăt cu medicina obișnuită materialistă, despre ale cărei fundamente nu se interesează și se uită doar dacă sunt vindecați sau nu, vin și la astfel de oameni care stau pe terenul ocultismului — dar și atunci ei nu urmăresc decât dacă pot fi vindecați sau nu. Nu le pasă însă că întreaga viață publică, cu metodele și știința ei despre lucruri, subminează metodele mai profunde, care vin din spiritual. Cui îi pasă dacă pentru o metodă care a crescut pe un teren ocult, oficialitățile stăvilesc orice vindecare în acest domeniu, sau dacă vindecătorul a fost închis. Toate aceste lucruri nu sunt privite îndeajuns de temeinic; sunt privite doar dacă respectivul „caz” zace lungit la pat. Este însă sarcina unei mișcări cu adevărat spirituale să trezească conștiența, că nu trebuie căutată în mod egoist o simplă vindecare, ci trebuie tins spre o cunoaștere a temeiurilor mai profunde ale acestor lucruri și o răspândire a unei asemenea cunoașteri.
În epoca noastră, a materialismului, este mai mult decât evident, pentru cel care poate pătrunde lucrurile cu înțelegerea, că însăși patologia primește o puternică influență de la modul de gândire materialist. Dar, de asemenea, se urmează un drum greșit dacă se aleargă după un cuvânt sau altul la modă, care atribuie unei metode sau alteia ceva deosebit; se merge de asemenea pe un drum greșit criticând simplist ceea ce provine de fapt din Științele naturii și în multe privințe este folositor, însă este împopoțonat cu tot felul de teorii materialiste, ca și când, pe de altă parte, s-ar dori să se subordoneze totul vindecării psihice sau ceva asemănător, căzând în acest fel în toate unilateralitățile posibile. Înainte de toate omenirii actuale trebuie să-i devină tot mai clar că omul este o ființă complicată și că tot ceea ce se referă la om are de-a face cu această complexitate a ființei sale. Dacă o știință este de părere că omul constă doar din corp fizic, ea nu va putea interveni niciodată în mod salutar în ceea ce are a face cu omul sănătos sau bolnav. Căci sănătatea și boala sunt în raport cu omul întreg și nu doar cu o componentă a acestuia, cu corpul fizic.
Așadar, chestiunea nu trebuie privită superficial. Astăzi puteți găsi destui doctori, medici titrați, care în privința crezului lor nu ar recunoaște nicidecum că se situează pe un teren materialist, ci că au cutare sau cutare confesiune religioasă, și ar respinge categoric dacă dumneavoastră le-ați face reproșul că ei ar fi animați de o concepție materialistă. Dar nu aceasta este important. Important în viață nu este în general ceea ce spune un om și de ce anume este el convins. Aceasta este chestiunea lui strict personală. În practică, important este să utilizezi acele realități, care există nu doar în lumea senzorială, ci care întrețes și străbat lumea spirituală, și să le faci fertile pentru viață. Dacă deci un medic, oricât de evlavios ar fi și oricât de multe idei despre o lume spirituală sau alta ar avea, însă în privința a ceea ce face procedează după regulile extrase exclusiv din concepția materialistă despre lume, dacă el tratează/vindecă deci ca și când nu ar exista decât un corp fizic, el poate, conform teoriei sale, să aibă oricât de multe convingeri spirituale: este totuși un materialist. Căci important nu este ceea ce spune sau crede cineva, ci faptul că el înțelege să pună forțele aflate în spatele lumii senzoriale exterioare în mișcare vie. La fel de puțin ajută dacă prin Antroposofie se răspândește învățătura că omul este o ființă cvadripartită și s-ar repeta papagalicește în lume că omul constă din corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu, chiar dacă am descrie și defini într-un fel oarecare aceste lucruri. Nici aceasta nu este esențial, ci dacă se înțelege tot mai mult și mai mult conjugarea acestor patru mădulare ale ființei omenești, interacțiunea lor vie, dacă se înțelege participația corpului fizic, a corpului eteric, a corpului astral și a Eului în omul sănătos și în omul bolnav și ceea ce, de asemenea, stă într-o legătură reciprocă cu aceste mădulare. De exemplu, cine nu se va preocupa niciodată cu ceea ce are de oferit Știința spirituală privitor la natura celui de-al patrulea mădular al ființei omenești, a Eului, acela nu va putea niciodată cunoaște ceva, oricât de multă anatomie și fiziologie ar studia, despre natura sângelui. Aceasta este absolut imposibil. De aceea el nu va putea niciodată și cu niciun chip spune ceva important și fecund despre bolile legate de natura sângelui. Sângele este expresia pentru natura de Eu a omului. Și dacă răzbate prin vremuri cuvântul lui Goethe din „Faust”: „Sângele este un suc cu totul deosebit” [Nota 17], prin acesta s-a spus de fapt foarte mult. Știința noastră actuală nu are nici cea mai vagă bănuială că în calitate de cercetător trebuie să te comporți față de sângele fizic cu totul altfel decât față de oricare alt mădular al corporalității fizice omenești, că el este expresia a ceva cu totul diferit. Dacă glandele/ ganglionii sunt expresia, contraimaginea fizică a corpului eteric, atunci și din punct de vedere fizic trebuie să vedem cu totul altceva în ceea ce compune o glandă anume, fie ea ficatul sau splina, față de ceea ce vedem că există în sânge, care este expresia unui mădular mult mai înalt al ființei omenești, și anume a Eului. Și de aceasta trebuie să depindă și metodele de cercetare care ne arată cum trebuie să te îndeletnicești cu aceste lucruri. Acum aș vrea să exprim ceva, ce de fapt poate fi înțeles doar de către un antroposof avansat, dar care este important a fi exprimat.
Savantului cu convingeri materialiste i se pare ceva cu totul natural, că dacă face o împunsătură în corp, sângele începe să curgă și poți să-l cercetezi cu toate mijloacele existente. Și apoi se descrie: acesta este sânge — cam cum ai descrie o substanță oarecare, un acid sau altceva, conform metodelor de analiză chimică după care se procedează de obicei. De un lucru însă nu se ține seama, care, desigur, nu numai că îi este necunoscut unei Științe materialiste, ci trebuie să i se pară de-a dreptul o prostie și o idee fantezistă, dar care este totuși adevărat: sângele care curge prin vene/artere, care menține corpul viu, nu este deloc identic cu ceea ce curge afară atunci când facem o împunsătură și obținem o picătură roșie. Căci în momentul când iese din corp, sângele suferă o astfel de metamorfoză, încât putem să spunem că este ceva cu totul diferit; iar ceea ce curge afară ca sânge, coagulat oricât de proaspăt ar fi, este nereprezentativ pentru ceea ce constituie esența din organismul viu. Sângele este expresia Eului, a unui mădular superior al ființei omenești. Sângele, chiar și fizic, este ceva pe care dumneavoastră în niciun caz nu-l puteți cerceta fizic în totalitatea sa, deoarece atunci când dumneavoastră îl puteți vedea, nu mai este deloc sângele care era atunci când curgea în corp. El nu poate fi nicidecum privit din punct de vedere fizic, căci în clipa în care el este scos la lumină, când ajunge să poată fi cercetat printr-o metodă oarecare, raze Röntgen sau altele de acest gen, nu mai cercetezi sângele, ci ceva ce este reflexul exterior al sângelui pe planul fizic. Aceste lucruri nu vor fi înțelese decât treptat, treptat, întotdeauna au existat în lume cercetători situați pe tărâmul ocultismului, care au spus acest lucru, însă ei au fost catalogați drept fantaști sau filosofi, sau mai știu eu cum.
Așadar, în omul sănătos sau bolnav totul stă realmente în legătură cu multipartiția omului, cu complexitatea omului; și astfel, doar printr-o cunoaștere a omului luată din Știința spirituală se ajunge la o concepție privitoare la omul sănătos sau bolnav. Există anumite leziuni foarte bine precizate ale naturii omenești, care pot fi înțelese doar dacă devenim conștienți că ele au legătură cu natura Eului și care, de asemenea, se arată într-un anumit mod-însă în anumite limite-în expresia Eului, care este sângele. Există apoi anumite leziuni în organismul omenesc care se pot explica printr-o îmbolnăvire a corpului astral și care prin aceasta afectează expresia exterioară a corpului astral, sistemul nervos. Dar, numind acest al doilea caz, dumneavoastră trebuie să deveniți conștienți puțin și de finețea cu care trebuie judecat aici. Dacă corpul astral al omului are în el o astfel de neregulă, de abatere de la normalitate, încât ea se exprimă în sistemul nervos, în imaginea exterioară a corpului astral, primul lucru care se manifestă fizic este o anumită incapacitate a sistemului nervos de a-și face treaba. Dacă deci sistemul nervos nu-și poate face treaba într-o anumită direcție, atunci, drept urmare a acestei incapacități, apar toate simptomele de boală posibile: stomac, cap, inimă, se pot îmbolnăvi prin aceasta. Nu trebuie însă nicidecum să se explice o boală care, de exemplu, își arată simptomul ei în stomac, printr-o incapacitate a sistemului nervos într-o anumită direcție și de aceea să se vadă originea ei în corpul astral, ci ea poate veni dintr-un cu totul alt loc.
Formele de boală care au legătură cu Eul însuși și prin acesta cu expresia sa exterioară, sângele, se exteriorizează de regulă – însă doar de regulă, căci în lume lucrurile nu sunt atât de strict circumscrise, cu toate că, dacă vrem să analizăm lucrurile, se pot trasa contururi precise – ca niște boli cronice. Ceea ce se poate percepe inițial drept cutare sau cutare leziune, este de regulă un simptom. Poate apărea un simptom sau altul, însă la bază poate sta o leziune a sângelui, iar aceasta își are originea într-o abatere de la normalitate a acelei părți a entității omenești pe care noi o numim purtătorul Eului. Acum eu v-aș putea vorbi ore întregi despre formele de boală care se exteriorizează cronic și care, dacă vorbim din punct de vedere fizic, își au originea în sânge, iar dacă vorbim din punct de vedere spiritual, în Eu. Acestea sunt cu predilecție bolile, care în adevăratul lor înțeles sunt ereditare, sunt transmisibile din generație în generație. Iar aceste boli pot fi recunoscute și înțelese doar de cineva care privește spiritual întreaga natură omenească. Poate să vină unul sau altul care este bolnav cronic, ceea ce înseamnă deci, în fond, că el nu este niciodată sănătos; apare când una, când alta, el simte când o indispoziție, când alta. Atunci se pune problema de a privi mai profund fondul chestiunii, și acolo să poți aprecia înainte de toate modul în care este întocmit caracterul de bază propriu-zis al Eului, ce înseamnă el de fapt pentru un om. Cel care cunoaște ceva în mod real, conform vieții, pe acest tărâm, poată să spună când o anumită formă, bine precizată, a unei boli cronice are legătură cu un anumit caracter fundamental pur sufletesc al Eului și când cu un altul. Niciodată nu vor apărea anumite boli cronice la un om predispus la seriozitate și demnitate, în schimb vor apărea la unul înclinat spre fluierat și cântat. Aici nu putem decât să dăm niște sugestii, pentru a indica cumva drumul în aceste conferințe propedeutice/ introductive.
Însă, vedeți dumneavoastră, este un lucru foarte important ca, dacă apare cineva și spune că are de fapt una sau alta de ani buni, să te lămurești de la bun început: Ce fel de om este în general acesta? Trebuie să știi ce nuanță de caracter de bază are Eul său, altfel, dacă nu te conduce aici o întâmplare deosebită, trebuie întotdeauna, în medicina exterioară, să bâjbâi pe delături. Esențialul în privința vindecării în cazul acestor boli care sunt prin excelență boli ereditare în sensul eminent, este să iei în considerație întregul mediu înconjurător al omului, atât cel care poate exercita o influență directă asupra Eului, cât și cel care poate executa o influență indirectă. Așadar, dacă l-ai cunoscut într-adevăr pe om sub aceste aspecte, va trebui uneori să iei decizia de a-l aduce, probabil, într-un mediu natural sau altul, în timpul iernii în cutare sau cutare mediu natural, dacă se poate; sau să-l sfătuiești să-și schimbe profesia, dacă are o anumită profesie, sau să încerce o latură sau cealaltă a vieții. Aici se va pune așadar cu predilecție problema de a încerca să nimerești sfatul just, care să poată exercita exact influența justă asupra caracterului Eului. Va trebui în special ca cel care vrea să vindece să aibă o mare experiență de viață, astfel încât să se poată transpune în natura omului și să spună: pentru ca acest om să se poată vindeca, trebuie să-și schimbe profesia. Este vorba aici de a se scoate în evidență ceea ce este necesar relativ la natura omenească. Uneori, probabil, orice vindecare pe acest tărâm va eșua, tocmai pentru că acest lucru nu se poate în nici un chip realiza; dar în multe cazuri se poate realiza, numai să știi. De exemplu, se poate face mult pentru un om dacă, în loc să trăiască la câmpie, trăiește la munte. Acestea sunt deci lucruri ce se referă la niște boli care, exterior, se manifestă ca boli cronice și au legătură din punct de vedere fizic cu natura sângelui și spiritual cu natura Eului.
Ajungem apoi la acele boli care de preferință își au la origine – din punct de vedere spiritual – sediul în abaterea de la normalitate a corpului astral și care se exprimă în anumite incapacități ale sistemului nervos, într-o direcție sau alta. Acum, o mare parte a bolilor acute cele mai răspândite, chiar majoritatea bolilor acute, au legătură cu ceea ce tocmai s-a discutat acum. Căci este o superstiție să se creadă că dacă cineva suferă de stomac sau de inimă, sau chiar având o neregulă clar perceptibilă ici sau colo, ea poate fi tratată cu adevărat năpustindu-ne direct asupra simptomului bolii. Cauza principală pentru care există acest simptom este că sistemul nervos este incapabil să funcționeze. Astfel, inima poate să fie bolnavă deoarece pur și simplu sistemul nervos a devenit incapabil să funcționeze în direcția în care inima trebuie sprijinită în mișcarea sa. Aici este complet inutil să maltratezi inima, sau în alt caz stomacul, căruia în fond, direct, nu i-ar lipsi nimic, ci doar nervii care au grijă de ele sunt incapabili să-și facă datoria așa cum trebuie. Dacă într-un astfel de caz al bolii de stomac se va prescrie stomacului un tratament cu acid clorhidric, se face aceeași greșeală ca în cazul unei locomotive care întotdeauna întârzie, și drept explicație găsești că ei îi lipsește ceva și se meșterește tot timpul ceva la ea – însă cu toate astea ea niciodată nu ajunge la timp. În realitate s-ar descoperi, dacă s-ar merge la fondul chestiunii, că mecanicul de locomotivă, de fiecare dată înainte de a pleca la drum, se îmbată; ai fi nimerit motivul just dacă ai fi pornit de la mecanicul de locomotivă, căci atunci locomotiva ar fi ajuns la timp. La fel este foarte posibil ca în bolile de stomac, în loc să începi de la stomac, să trebuiască să intervii asupra nervilor care supraveghează stomacul. Dumneavoastră veți găsi probabil multe asemenea observații și în medicina materialistă. Dar important nu este că cineva spune, atunci când stomacul prezintă un simptom de boală, că trebuie mai întâi să te îndrepți către nerv. Căci nici prin asta n-ai făcut nimic. Ai făcut ceva abia atunci când știi că nervul este expresia corpului astral, că poți merge înapoi la structura corpului astral și să cauți cauzele în iregularitățile corpului astral. Și atunci te întrebi: Dar ce anume contează aici?
În astfel de îmbolnăviri este vorba mai întâi ca la metoda de tratament să se aibă în vedere ceea ce se cheamă dietă, să nimerești o combinație corectă de alimente și lucruri care îi plac omului ca gust. Așadar contează modul de viață, nu în privința exteriorului ca în cazul Eului, ci în privința a ceea ce urmează a fi digerat și prelucrat, iar legat de aceasta, niciodată, nimeni nu poate ști ceva pe baza unei Științe pur materialiste. Aici trebuie să-ți fie clar, că tot ceea ce există în jurul nostru în depărtările lumii ca macrocosmos, are o relație cu interiorul nostru complicat, cu microcosmosul, că deci fiecare aliment pe care îl găsești stă într-o relație foarte precisă cu ceea ce există în organismul nostru. Am aflat suficient de multe lucruri în legătură cu evoluția omului, că omul a parcurs un șir lung de etape, că întreaga natură exterioară s-a format ca o emanație a ființei lui. Și mereu noi ne-am întors, în diferitele noastre considerații, până la vechea perioadă saturniană. Am găsit că pe atunci, pe vechiul Saturn, nu exista altceva decât omul și că omul, evoluția omenească, a eliminat oarecum celelalte regnuri ale naturii, regnul vegetal, regnul animal și așa mai departe. În această evoluție, omul și-a format organele sale în perfectă corespondență cu ceea ce a fost eliminat prin ele. Chiar și la eliminarea regnului mineral au luat naștere niște organe interne bine precizate. Inima nu ar fi putut lua naștere dacă anumite plante, minerale și formațiuni minerale nu s-ar fi format exterior de-a lungul timpului. Așadar, tot ceea ce a luat naștere exterior stă într-o anumită relație cu ceea ce s-a format interior. Doar cel care știe că exteriorul stă într-un anumit raport cu interiorul poate spune în fiecare caz în parte cum poate fi folosit exteriorul, macrocosmicul, pentru microcosmic; altfel omul va viețui într-un anumit mod că el a îngurgitat ceva complet nepotrivit pentru el. Așadar, fundamentele propriu-zise care ne pot călăuzi judecata trebuie să le căutăm în Știința spirituală, întotdeauna avem de-a face cu o judecată superficială, dacă în cazul unei îmbolnăviri dieta unui om urmează a fi stabilită după legi găsite în mod pur exterior, conform unei statistici sau din ce spune chimia. Aici este vorba de cu totul alte baze. Vedem deci că aici cunoașterea spirituală trebuie să pătrundă și să înflăcăreze ceea ce are de a face cu omul sănătos și cu omul bolnav.
Există apoi anumite forme de boală care iau parțial un aspect mai cronic, parțial un aspect mai acut, dar care de data asta sunt în legătură cu corpul eteric omenesc, și de aceea își găsesc expresia în organele glandulare ale omului. Aceste boli nu au de regulă absolut nimic de-a face cu ceea ce se cheamă ereditate, ereditate de generații, din contră, ele au mult de-a face cu legăturile de seminție, rasă și neam răspândite în lume. Astfel că în cazul bolilor care își au originea în corpul eteric și ies la suprafață drept boli glandulare, trebuie mereu luată în calcul întrebarea: Boala aceasta o are un rus sau un italian, un norvegian sau un francez? – Căci aceste boli au legătură cu caracterul poporului și se manifestă de aceea complet diferit. Așa de exemplu, pe tărâm medical se face o mare greșeală: în toată Europa de vest se consolidează o concepție complet greșită despre tabes dorsalis, tuberculoza măduvei spinării. De fapt ea este judecată corect pentru populația vest-europeană, însă complet fals pentru populația est-europeană, deoarece aici ea are o cu totul altă origine; căci astăzi aceste lucruri variază încă în cele mai variate moduri. Înțelegeți deci că atunci când avem de-a face cu un amestec de populații, aceasta cere o oarecare privire în jur. Doar cel care înțelege să separe lucrurile în privința interiorului naturii omenești își poate forma cu adevărat o judecată despre aceasta. Aceste boli se judecă astăzi în mod simplist, exterior, la grămadă cu bolile acute, în timp ce aici ele țin de un cu totul alt plan. Trebuie știut înainte de toate că organele omului care sunt sub influența corpului eteric și se pot îmbolnăvi datorită unor nereguli ale corpului eteric, se află în raporturi bine stabilite unele față de altele. Așa, de exemplu, există un raport cu totul precis între inima și creierul unui om, iar aceasta se poate exprima, însă mai mult simbolic, într-un anumit mod astfel: acest raport reciproc între inimă și creier corespunde raportului dintre Soare și Lună – inima fiind Soarele și creierul Luna. Aici trebuie să ne fie clar că dacă, de exemplu, apare o îmbolnăvire la inimă ce își are rădăcina în corpul eteric, ea va avea repercusiune asupra creierului, așa cum dacă se întâmplă ceva pe Soare, de exemplu o întunecare, aceasta se va răsfrânge obligatoriu și asupra Lunii. Așa se întâmplă fără discuție, căci lucrurile stau într-o nemijlocită legătură.
În medicina ocultă aceste lucruri sunt astfel denumite, încât pentru constelația diferitelor organe ale omului se utilizează imaginile corpurilor cerești: inima drept Soare, creierul drept Lună, splina drept Saturn, ficatul drept Jupiter, fierea drept Marte, rinichii drept Venus, plămânii drept Mercur [Nota 18]. Dacă dumneavoastră studiați raporturile reciproce ale aștrilor, aveți o imagine a raporturilor reciproce ale organelor omului din punct de vedere al situării lor în corpul eteric. Dacă fierea se îmbolnăvește – fapt ce din punct de vedere spiritual trebuie căutat deci în corpul eteric – este imposibil ca această boală să nu acționeze într-un fel oarecare asupra organelor ce tocmai au fost numite, și anume, dacă fierea a fost desemnată drept Marte, acțiunea ei este similară acțiunii lui Marte în sistemul nostru planetar. Astfel, atunci când este vorba despre o îmbolnăvire a corpului eteric trebuie să cunoști corelația organelor, și totuși acestea sunt cu precădere bolile — iar aici dumneavoastră veți vedea că orice unilateralitate pe tărâm ocult trebuie evitată — pentru care se folosesc medicamente specifice. Aici intră medicamentele pe care dumneavoastră le găsiți afară, în plante și minerale. Căci tot ceea ce aparține de plante și minerale are o profundă importanță pentru ceea ce are legătură cu corpul eteric omenesc. Așadar, dacă știm că o boală își are originea în corpul eteric și de aceea se exprimă într-un anumit mod în sistemul glandular, trebuie să găsim medicamentul care să poată ameliora, repara într-un mod just complexul conlucrării. De preferință, la aceste boli, la care, bineînțeles, se acordă în primul rând atenție cauzei lor principale – faptului că își au originea în corpul eteric – și apoi legăturii pe care o au cu caracterul poporului și conlucrării regulate a organelor, de preferință la aceste boli este cazul de a se administra întâi medicamentul specific (germ. = das Spezifika).
Probabil că dumneavoastră v-ați făcut reprezentarea: Da, dar dacă trebuie să trimitem un om acolo sau dincolo, este posibil de regulă, dacă el este legat de o anumită profesie și nu poate efectua ce i s-a spus, să nu-l ajuți. Atunci, în orice caz, intervine eficace metoda psihică. Ceea ce se cheamă metodă psihică, este cea mai eficace dacă boala este să fie localizată în Eul propriu-zis al omului. Dacă deci apare o astfel de boală cronică, care într-un fel oarecare își fixează rădăcina în sânge, atunci se dovedesc justificate tratamentele psihice. Și dacă sunt corect efectuate, ele pot fi, prin ceea ce acționează asupra Eului, un înlocuitor perfect pentru ceea ce se revarsă din exterior asupra omului. Dacă observați ceea ce poate viețui sufletul omului atunci când este obligat zi de zi să stea țintuit lângă o menghină, de exemplu, și pentru o clipă, o dată, se poate bucura de aerul de la țară, veți putea vedea întotdeauna o legătură intimă, fină. Astfel, bucuria care înalță sufletul cu ajutorul sentimentelor este ceva ce noi putem numi în sensul cel mai larg o metodă psihică. Terapeutul poate încet, încet, dacă aplică corect metoda sa, să o înlocuiască cu influența sa personală – iar metodele psihice sunt cele mai îndreptățite în aceste forme de îmbolnăviri, și ele nu trebuie ignorate, deoarece cea mai mare parte a bolilor provine de la o funcționare anormală, de la o iregularitate a componentei-Eu a omului.
Ajungem acum la bolile care provin de la iregularitățile copului astral. Aici, desigur, metodele pur psihice își pierd o mare parte din valoare, deși rămân utilizabile; de aceea se și utilizează mai rar aceste metode în cazul acestor boli. Aici intervine metoda dietetică de tratare. Abia în cazul bolilor pe care noi le-am desemnat de tipul al treilea este de fapt justificat să sprijini procesul vindecării cu medicamente/remedii exterioare. Așadar, dacă privim omul în complexitatea lui se ajunge de asemenea la o multilateralitate în modul de tratare, și nu putem cădea într-o unilateralitate.
Mai rămân neabordate îmbolnăvirile care își au originea în însăși corpul fizic, care se referă la corpul fizic, iar acestea sunt bolile contagioase propriu-zise. Acesta este un capitol important, iar pe acesta îl vom trata mai îndeaproape într-una din conferințele următoare, după ce mai întâi vom fi analizat originea reală, adevărată, a celor „Zece Porunci”. Căci veți vedea că ele au totuși o legătură una cu alta. De aceea eu nu pot astăzi decât să indic că există această a patra formă de boală și că la substraturile ei adânci se ajunge pe baza unei cunoașteri a întregii naturi cu care corpul fizic omenesc este în legătură. Substratul nu este aici unul psihic, ci de-a dreptul tot unul spiritual. După ce vom fi analizat și această a patra formă de boală, tot nu am epuizat încă toate bolile principale, și vom vedea că și Karma joacă aici un rol. Acesta este al cincilea lucru care intră în discuție.
Așadar vom spune: Treptat, treptat ni se va dezvălui câte ceva privitor la cele cinci forme diferite de îmbolnăviri ale omului, îmbolnăviri ce își au originea în domeniul Eului, îmbolnăviri ce își găsesc sorgintea pe tărâmul corpului astral, al corpului eteric sau al corpului fizic și în ceea ce trebuie considerat drept contribuție karmică la apariția bolii. Ca să intervină o schimbare în bine în ce privește modul de gândire medical, este neapărat necesar ca întregul mod de gândire medical să se pătrundă cu cunoașterea mădularelor superioare ale naturii omenești, înainte nu aveam câtuși de puțin de-a face cu o medicină care să poată interveni realmente în problema despre care vorbim. Deși aceste lucruri, ca multe dintre vederile noastre oculte, necesită a fi aduse la zi și îmbrăcate într-o formă modernă, să nu vă închipuiți că acestea, sub un anumit aspect, nu constituie, de asemenea, o înțelepciune străveche.
Medicina își are punctul de plecare în cunoașterea spirituală și ea a devenit din ce în ce mai materialistă. Probabil că în nicio altă știință, în afară de medicină, nu se poate observa mai bine năvălirea materialismului peste omenire. În epocile anterioare a existat o conștiență a faptului că este necesară cel puțin o cunoaștere a cvadripartiției naturii omenești, dacă se dorește o pătrundere a privirii în aceasta. Bineînțeles, materialismul s-a manifestat și anterior, astfel încât oamenii clarvăzători au putut vedea în acest domeniu, deja cu mai mult de patru-cinci secole înainte, cum totul în jurul lor începe să fie gândit materialist. Paracelsus [Nota 19], de exemplu, care astăzi nu mai este înțeles, care este luat drept un fantast sau visător, a arătat înspre acest fenomen din plin, cum că în jurul lui știința medicală, așa cum era ea predată la Salerno, Montpellier, Paris, dar care s-a înrădăcinat și în anumite regiuni germane, era materialistă, sau cel puțin tindea din ce în ce mai mult să devină materialistă. Și tocmai locul lui Paracelsus în lume i-a impus cu necesitate – lucru necesar din nou astăzi – să atragă atenția asupra felului în care se prezintă o concepție medicală orientată spre spirit, în comparație cu ceea ce se obține pe tărâm materialist. Astăzi, probabil, este și mai greu decât i-a fost lui Paracelsus să izbândești cu un mod de gândire de tip paracelsian. Căci gândirea materialistă a medicinii nu se situa pe atunci pe o poziție atât de categoric opusă și străină față de gândirea lui Paracelsus, pe cât de străină și fără niciun pic de înțelegere se situează astăzi știința materialistă față de o privire în natura cu adevărat spirituală a omului. De aceea sunt perfect valabile pentru noi și astăzi cuvintele spuse de Paracelsus în această direcție, dar a căror valoare este mai puțin recunoscută astăzi. Dacă te uiți cum gândesc astăzi lucrurile cei care lucrează la masa de disecție sau în laborator și cum sunt folosite cercetările lor pentru a-l înțelege pe omul sănătos și pe cel bolnav, ai putea la fel de bine să te ridici, așa cum a făcut-o Paracelsus, împotriva acestui mod de gândire materialist. Ne vom permite să cităm câteva cuvinte, așa cum le-a spus Paracelsus despre medicii care se aflau împrejurul lui, însă nu neapărat cu speranța de a găsi înțelegere, și poate chiar iertare – căci Paracelsus însuși a spus că el nu este un om fin și subtil, care să fi trăit la mesele celor mari, că el ar fi mai din topor, crescut cu blidul de lapte, cu brânză și pâinea de ovăz; și de aceea veți ierta dacă aceste lucruri nu sună întotdeauna foarte delicat. – Paracelsus spune despre medicii velși (de limbi romanice-francezi și italieni n.t.), dar și despre cei germani, atunci când comentează diferitele naturi de boli:
„Căci este o mare rătăcire [Nota 20] și nu iese nimica bun din faptul că există atâția doctori velși, în special la Montpellier, Salerno, Paris, care vor înaintea tuturor să aibă coroana și disprețuiesc/sfidează pe oricine, iar ei înșiși nu știu și nu pot nimic, ci se vădește public că numai gura/fleanca și fastul este toată arta pe care o posedă, o trăncăneală. Ei nu se rușinează de clisme și purgații; dacă ar fi chiar spre moarte, atunci totul trebuie să se fi nimerit bine. Și se fălesc cu mari săli de disecție pe care le au și le utilizează, și cu toate astea nu au văzut niciodată până acum că tartrul este la dinți, nu mai vorbesc de altele. Aceștia sunt buni oftalmologi, nu trebuie să poarte ochelari pe nas. La ce bună vederea și anatomia voastră? Nu puteți face totuși nimic cu asta, și nu aveți atâția ochi ca să vedeți ce e acolo. Așa ceva încearcă și prostănacii de doctori germani și privesc la disecții vreun hoț sau mai știu eu ce și tineri nebuni clociți (intrați în putrefacție); dacă au văzut totul, atunci ei știu mai puțin decât înainte. Așadar, ei respiră aerul asfixiant de excremente și cadavre, după care otrepele merg la recviem – au mers la oameni pentru asta.”
