Considerațiile de astăzi vor fi dedicate unor lucruri care-i pot interesa în sensul larg al cuvântului pe antroposofi și care sunt menite să aducă mai multă lumină asupra unui aspect sau altuia pentru aceia care participă deja de o vreme mai îndelungată la aceste întâlniri pe Ramură. Înainte de toate este bine dacă din când în când ne aducem în memorie faptul că în știința spirituală nu se pune doar problema de a ști una sau alta în general, ca teorie, ci de a ne preocupa tot mai mult, tot mai amănunțit și mai exact cu problemele corespunzătoare și enigmele vieții. Cineva ar putea spune: Ceea ce este nevoie de știut pentru început în viață din cercetarea spirituală, poate încăpea ușor într-un caiețel cu șaizeci de pagini, și fiecare om și-ar putea însuși un astfel de caiețel; atunci ar avea o convingere despre ființa omului, reîncarnare și karmă, despre evoluția omenirii și a Pământului, și el ar putea trece prin viață cu această convingere. Și cineva ar putea chiar spune: Dar de ce nu procedează această Mișcare antroposofică în așa fel încât să răspândească în lume, în cât mai multe exemplare, aceste puncte de vedere principale, pentru ca fiecare om să-și poată însuși această convingere? De ce procedează această Mișcare într-un mod aparent ciudat, în sensul că îi convoacă în fiecare săptămână pe cei care vor să se preocupe de știința spirituală, pentru a le descrie mereu din nou ceea ce poate fi cuprins într-un caiețel de șaizeci de pagini? Oare ce au acești antroposofi să le spună oamenilor lor în fiecare săptămână?
Acum, poate că într-adevăr corespunde unui crez al timpului nostru că și în privința cercetării spirituale se poate avea un asemenea „compendiu-schiță de buzunar”, pentru a-și putea însuși în acest mod cele mai importante aspecte. Dar trebuie să ne aducem mereu în memorie faptul că printr-o asemenea „schiță de buzunar” în cercetarea spirituală nu se rezolvă absolut nimic – și că, în fond, nu cunoașterea contează, deși cercetarea spirituală constă în cunoaștere – dar că nu este suficient să se vadă esența cercetării spirituale în fraze generale, ci într-o cunoaștere absolut concretă. Dar nu este suficient ca omul să-și însușească această cunoaștere în sensul timpului actual, ca pe o convingere generală, și să fie mulțumit cu asta. Căci nu este vorba ca el să dobândească la un moment dat o convingere și să știe: Omul nu trăiește o singură dată, există raporturi cauzale care trec dintr-o viață într-alta, există reîncarnare și karmă. Căci nu este de fapt salutar pentru știința spiritului să răspândească aceste învățături, ci să se preocupe într-un mod amănunțit și intim cu ele, revenind mereu asupra amănuntelor lor și lăsându-le necontenit să acționeze asupra sufletului. Căci, în fond, nu dobândim prea multe din convingerea care ne face să credem: Da, omul nu trăiește doar o singură dată, între naștere și moarte, el trăiește de mai multe ori; există o reîncarnare, o karmă ș.a.m.d. Căci din credința în astfel de lucruri omul nu beneficiază de fapt prea mult. Și, în fond, între sufletul unui om care nu știe că există reîncarnare și karmă și sufletul unui om care știe acest lucru, nu există o foarte mare diferență în privința adevăratelor profunzimi ale vieții. Sufletul nostru devine un altul în sens antroposofic numai dacă nu ne preocupăm mereu de generalități, ci de acele profunzimi pe care ni le comunică cercetarea spirituală. Așadar este bine să ajungem la o înțelegere mai profundă a concepției antroposofice în privința diferitelor detalii ale vieții. Căci nu este deloc suficient să știm doar în general că există o mare lege a destinului, care creează corelații între faptele trecute, sentimentele trecute, gândurile trecute ale unui om și între trăirile actuale și viitoare ale acestuia. Abia atunci va deveni știința spirituală o problemă de viață, când aceste învățături generale vor putea fi aplicate la experiențele individuale din viață, atunci când vom fi în stare să ne raportăm, ca să spunem așa, cu întregul suflet la acel punct de vedere din care putem vedea viața într-un mod nou. De aceea, voi proceda astăzi, pentru început, la o scurtă abordare a legii karmei, acea mare lege a destinului, în legătură cu amănuntele vieții. Vom cuprinde anumite lucruri din punctul de vedere al legii karmei, lucruri care sunt deja cunoscute pentru majoritatea dintre dumneavoastră, dar care trebuie aduse acum în punctul de vedere al karmei.
„Karma” afirmă, în general, că în lumea spirituală există o legătură între ceea ce se petrece în ziua de azi, ceea ce se va petrece în viitor și ceea ce s-a petrecut în trecut. Și nici nu este deosebit de bine să se denumească legea karmei sau a destinului drept lege a cauzalității și să se compare apoi cu legea cauzei și a efectului din lumea exterioară. Căci dacă vrem să avem o comparație pentru această mare lege a destinului, trebuie să dăm mereu atenție faptului că o astfel de comparație este potrivită ca atare și că ea reprezintă intuitiv ceea ce afirmă legea destinului.
Să abordăm acum următoarea comparație: Avem două vase cu apă și două bile de metal, care au temperatura obișnuită a camerei. Aruncăm o bilă într-unul din vasele cu apă. Apa rămâne așa cum este. Apoi luăm cealaltă bilă, și după ce am încălzit-o până la incandescență, o aruncăm în celălalt vas cu apă: apa din aceste vas devine fierbinte! De ce a devenit fierbinte apa din vasul al doilea? De ce nu s-a încălzit apa din primul vas? Apa din vasul al doilea s-a încălzit din motivul că bila a parcurs o transformare înainte de a fi aruncată în apă, iar transformarea produsă prin încălzirea ei până la incandescență a avut drept consecință încălzirea apei. A intervenit un fenomen care a fost consecința unui alt fenomen, anume a încălzirii până la incandescență. De ceea ce a fost trăire sau activitate în perioada anterioară se leagă ceea ce ne întâmpină ca trăire, ca fenomen în prezent sau viitor.
Dacă vom cuprinde cu privirea legea corelațiilor spirituale dintre trecut, prezent și viitor în modul acesta, o vom găsi confirmată chiar și în viața obișnuită, în viața care se desfășoară în jurul nostru și pe care o putem observa, dacă vrem, chiar dacă suntem încă departe de a avea capacități clarvăzătoare. Căci trebuie să reținem ca pe o regulă de aur: O lege a lumii spirituale poate fi dovedită în mod corect numai prin observația clarvăzătoare, numai de cercetătorul spiritual; dar o astfel de lege poate fi confirmată în exterior prin trăirile din lumea exterioară. În orice caz, pentru a găsi confirmată în viață legea karmei, oamenii vor trebui să se obișnuiască să observe lumea mai amănunțit decât de obicei. Căci, vorbind în imagini, oamenii nu observă lumea mai departe decât strictul lor orizont. Și dacă ceva este mai îndepărtat, ei deja nu-l mai observă. Dar cel care observă mai în profunzime viața exterioară va putea găsi suficiente confirmări ale legii karmei în existența omenească, pe ici sau pe colo, între naștere și moarte.
Vrem să rămânem pe cât posibil la un aspect concret; să considerăm cazul următor. Un tânăr oarecare a fost smuls la vârsta de cincisprezece ani, printr-un eveniment exterior, de pe traiectoria vieții sale de până atunci. Să spunem că până la vârsta de cincisprezece ani, datorită situației părinților săi, el a putut să studieze, iar la vârsta de cincisprezece ani, probabil pentru că tatăl său și-a pierdut averea, a trebuit să îmbrățișeze meseria de comerciant. El a fost smuls așadar dintr-o profesiune și aruncat într-alta. Desigur că nu se pune problema să considerăm că o anumită profesiune ar fi mai valoroasă decât alta, ci aceea că în viață intervine o modificare atunci când se produce așa ceva. Numai că este probabil că dacă se consideră viața în sensul materialist obișnuit în ziua de azi, nu se va căuta și nici nu se va găsi ceva considerabil sub influența unor astfel de fenomene din viața unui om. Cel care observă însă lucrurile mai amănunțit, va găsi că un om care ajunge astfel la o altă profesiune va avea pentru început bucurie și simpatie față de noua sa profesiune, astfel încât el se va integra cu interes în cadrul acesteia. Dar apoi poate interveni ceva ciudat. Trăirile sufletești, simpatiile și antipatiile de la noua profesiune pot dobândi o nouă înfățișare începând de la vârsta de optsprezece-nouăsprezece ani. Bucuria față de profesiune poate să înceteze, iar omul poate începe să se raporteze cu totul altfel la profesiunea sa. Și este posibil ca atunci să nu existe explicații față de ceea ce se petrece în sufletul unui astfel de om dacă nu se ia în ajutor antroposofia.
Căci ce s-a întâmplat acolo? S-a întâmplat ca începând de la vârsta de cincisprezece ani, de când omul a fost transpus în noua profesiune, el să se familiarizeze cu interes în această profesiune. Acest interes a refulat pentru început acele sentimente și dispoziții sufletești care s-au constituit atunci când acest om avea alte preocupări. Dar apoi vine momentul în care toate izbucnesc cu o forță cu atât mai mare. Este ca atunci când apăsăm un corp elastic – putem apăsa un timp, dar apoi masa vine cu atât mai intens înapoi – se poate întâmpla ca interesele care au fost refulate un timp să izbucnească apoi în mod deosebit. La vârsta de optsprezece-nouăsprezece ani izbucnește atunci în afară tot ceea ce a fost comprimat în suflet ca sentimente și dispoziții sufletești cu trei ani înainte de acea schimbare, adică izbucnește la vârsta de optsprezece-nouăsprezece ani tot ceea ce s-a acumulat în suflet la vârsta de unsprezece-doisprezece ani, ș.a.m.d. Și nu ne descurcăm cu explicațiile din viața unui om decât dacă ne putem spune: La vârsta de cincisprezece ani a intervenit un punct nodal în viață, și după acest moment apar evenimente care sunt situate la o distanță egală în timp cu cauzele lor, aflate dinaintea acestui punct nodal.
Gândiți-vă cum poate fi ajutat un om în privința dispozițiilor sufletești și a dificultăților din viață dacă suntem în măsură să ne întrebăm: Unde se află un astfel de nod sufletesc în viața unui om? Un astfel de nod poate fi foarte intim, dar dacă ajungem la el atunci putem calcula efectul spiritual aflat la un număr de ani după acest nod din viață, egal cu numărul de ani de dinaintea acestui nod, la care se află cauza. Dobândim astfel o idee despre karmă. Cunoașterea ne ajută mai departe în viață și noi putem să ne spunem: Astfel de cauze și efecte din viața unui om sunt conectate în funcție de anumite intervale, astfel încât ele se orientează în funcție de un anumit moment; și dacă socotim de la acel moment înainte și înapoi, dobândim corelația dintre cauză și efect.
Numai că astfel de situații se pot modifica prin intervenția altor evenimente. Ar putea veni cineva și spune: Exemplul pe care ni l-ai dat nu concordă cu realitatea! Tocmai am viețuit în cazul unui tânăr faptul că lucrurile nu stau așa. – Da, și eu am viețuit faptul că doi oameni jucau împreună biliard și tocmai a trecut chelnerul pe acolo și l-a izbit din greșeală pe cel care era la rând, și bila a zburat într-o cu totul altă direcție decât ar fi zburat altfel. Dar de aceea legea cauzei și a efectului nu este incorectă, ci doar au intervenit alte raporturi. Și trebuie să reflectăm la faptul că nu vom cunoaște niciodată legea dacă nu facem abstracție de lucrurile care tulbură manifestarea legii. După vârsta de cincisprezece ani pot interveni alte circumstanțe, care interferează cu legea. Nu învățăm să cunoaștem legile pur și simplu prin faptul că observăm viața, ci prin aceea că ne însușim mai întâi modul corect de a aduce laolaltă fenomenele vieții. Căci în viață lucrurile sunt necontenit dereglate și legile nu se arată așa ușor. Cu toate acestea, viața poate fi reglată numai dacă vom cunoaște legile, așa cum trebuie ele găsite. Căci dacă se cunosc amănuntele, ca în cazul unui astfel de tânăr, care a parcurs o asemenea răspântie în viață, se poate spune: Acum este sarcina educatorului, el trebuie să dea atenție acestui fapt! – Atunci karma devine o lege a vieții, și abia atunci intervine cazul în care legea poate fi aplicată în viață, și ea este utilă. Și probabil că într-un astfel de caz, după ce tânărului nu i se mai poate da ceea ce i-a fost dat înainte, putem deveni sfătuitori ai lui, dar acest lucru se poate întâmpla numai atunci când cunoaștem astfel de corelații, când știm ce îi lipsește omului și putem interveni și acționa tocmai acolo unde are loc lipsa respectivă în viață. Căci dacă nu cunoaștem aceste lucruri, atunci nu putem deveni sfătuitori ai tânărului. Dar dacă le cunoaștem, legea karmei are influență asupra vieții, și noi învățăm să fim sfătuitori în viață atunci când considerăm legea karmei ca pe o lege a vieții.
Desigur că nu există numai astfel de corelații în viață, ci legea karmei se manifestă și într-alte moduri între naștere și moarte. Așa, de exemplu, există o legătură remarcabilă între trăirile unui om din prima jumătate a vieții sale, și cele dintr-a doua jumătate, numai că oamenii nu o observă. Cunoaștem, de exemplu, un om; el este tânăr, dar apoi îl pierdem din vedere înainte ca el să fi ajuns la o anumită vârstă. Sau cunoaștem un om aflat la o vârstă mai înaintată, și nu-i cunoaștem tinerețea; sau dacă îi cunoaștem și tinerețea, uităm ceea ce s-a petrecut cu mulți ani în urmă. Faptul de a considera începutul și sfârșitul vieții în cazurile în care acest lucru este posibil ar fi cea mai frumoasă confirmare a legii karmei deja în existența dintre naștere și moarte.
Probabil că vă amintiți ceea ce a fost spus în conferințele publice, de exemplu despre mânie [Nota 10], care apare în tinerețe ca mânie nobilă. Noi am caracterizat atunci că un tânăr nu poate străvedea o nedreptate ce se desfășoară în preajma sa; intelectul său nu este încă suficient de matur ca să străvadă o nedreptate ce se desfășoară. Dar prin înțeleaptă conducere a lumii, noi avem un sentiment de judecată înainte de a putea ajunge la o judecată rațională. Dacă predispozițiile pentru aceasta există într-un om bun, iar în copilărie se desfășoară o nedreptate în fața sa, se stârnește în el o nobilă mânie, care există pur și simplu ca sentiment, și care este singurul prin care poate resimți sufletul nedreptatea. Căci la vârsta aceea omul nu este încă matur să străvadă, să înțeleagă nedreptatea cu intelectul. Dar dacă în caracterul unui om se stârnește o astfel de nobilă mânie, ar trebui să o observăm cu atenție. Căci tot ceea ce este viețuit ca sentiment de judecată față de o nedreptate, rămâne în suflet. Această nobilă mânie din anii tinereții pătrunde sufletul și se transformă în decursul vieții. Iar ceea ce se transformă astfel pe parcursul vieții, apare într-o altă înfățișare în cea de-a doua jumătate a vieții: Apare într-o tendință de sentiment spre blândețe iubitoare și binecuvântare. Așadar mânia nobilă din tinerețe, din prima jumătate a vieții, se transformă în așa fel încât apare în cea de-a doua jumătate a vieții ca blândețe iubitoare, ca dispoziție lăuntrică de binecuvântare. Și nu vom găsi cu ușurință – dacă toate celelalte lucruri concordă între ele – că în cea de-a doua jumătate a vieții unui om nu apare acea blândețe iubitoare, binecuvântătoare, fără ca ea să se fi exprimat în anii tinereții printr-o nobilă mânie, determinată de nebunia, de prostia, de urâțenia vieții. Avem așadar o altă corelație karmică în viața obișnuită, pe care o putem îmbrăca într-o imagine și spune: Nicio mână care nu s-a putut strânge într-o nobilă mânie în prima jumătate a vieții nu se va putea întinde cu ușurință pentru binecuvântare în cea de-a doua jumătate a vieții.
Dar astfel de lucruri pot fi observate doar de acela care își organizează observațiile în viață mai departe de orizontul apropiat. Dar oamenii nu fac asta în viața obișnuită. Aș putea să vă dau un exemplu foarte obișnuit în privința a cât de puțin sunt dispuși oamenii să observe astfel de lucruri în viață.
Eu am menționat adesea: Pentru acela care vrea să dobândească anumite cunoștințe intime despre viață, care vrea să aprofundeze tocmai raporturi sufletești oculte, pentru acela este extraordinar de favorabil să fi acționat, printre altele, de exemplu ca educator un anumit număr de ani. Pentru că atunci înveți să cunoști într-un cu totul alt mod sufletele decât prin psihologia școlară obișnuită, care în mod curent nu are nicio valoare pentru cunoașterea sufletului. Îți însușești cunoașterea sufletească atunci când nu numai că observi sufletele, ci în mod special atunci când trebuie să conduci sub propria ta responsabilitate viața altora, ani de-a-rândul. Atunci înveți să faci observații mai intime. În răstimpul îndelungatei mele activități de educator [Nota 11], am putut să-i observ nu numai pe acei copii care mi-au fost încredințați spre educație, ci – dumneavoastră știți că în anumite ocazii se reunesc diverse familii laolaltă –, și cu acel prilej am putut cunoaște și alți copii, și nu numai copii aflați la cele mai diverse vârste, ci chiar și copii, ca să spunem așa, din primul moment în care au pășit ei în această lume.
Acum douăzeci și cinci-treizeci de ani a fost o perioadă în medicină – dumneavoastră veți fi observat deja că există câte o concepție care se schimbă cam din cinci în cinci ani relativ la ceea ce este „sănătos” pentru om – în care exista o concepție absolut deosebită: Anume, că pentru copiii firavi ar fi deosebit de fortifiant ca pe la vârsta de trei, patru, cinci ani să li se dea zilnic câte un pahar zdravăn de vin roșu. Eu am văzut copii care au primit acel pahar de vin și alți copii care nu l-au primit. Eu am putut să aștept cu observațiile mele – căci este de la sine-înțeles că medicina se consideră infailibilă, iar faptul de a vorbi ceva împotriva ei nu ar da deloc multe roade în prejudecățile actualului prezent –, așadar eu am așteptat cu observațiile mele. Acei copii care au primit pe atunci spre fortificarea lor, între vârsta de doi și cinci ani zilnic câte un pahar de vin roșu, sunt astăzi tineri de douăzeci și cinci-douăzeci și șapte de ani, și eu am descoperit – căci abia acum se arată efectele unei astfel de concepții – că toți acei copii care și-au primit paharul de vin roșu au un fel de „tremur nervos”, trupul lor astral tremură, și ei nu prea știu ce să facă cu el și nu știu cum să se descurce cu viața lor sufletească ce se stârnește involuntar în ei. Dimpotrivă, ceilalți care, după cum se spunea pe atunci, „din păcate”, nu au putut fi fortificați cu paharul de vin roșu, au devenit naturi întrutotul consolidate în sine, care nu tremură așa în trupul lor astral – sau în sistemul lor nervos, după cum se exprimă lucrurile din punct de vedere materialist.
Există astfel de corelații în viață. Acesta a fost un exemplu banal, care nu a ilustrat în mod deosebit karma, dar este un exemplu din care vedem că observațiile în viață trebuie să se realizeze pe intervale temporale cu mult mai largi decât cele aflate în orizontul apropiat, și că nu este suficient dacă se afirmă că un remediu sau altul acționează într-un fel sau altul. Căci ceea ce este realmente stimulat într-un mod oarecare poate fi constatat de adevăratul observator abia după mulți ani. Și numai marile corelații din viață și tot ceea ce ne îndrumă să căutăm aceste mari corelații pot să ne dea explicații în realitate asupra modului în care interacționează cauza și efectul în viața omenească. În felul acesta trebuie să încercăm să menținem laolaltă și în privința însușirilor sufletești propriu-zise fenomene din viață situate la distanțe mari unul de celălalt. Atunci se poate vedea cum legea karmei acționează deja între naștere și moarte, atunci vom afla foarte frecvent că evenimentele de la o vârstă mai înaintată sunt legate de cele care au fost trăite în prima jumătate a vieții.
Amintiți-vă și ceea ce am spus despre misiunea evlaviei [Nota 12], despre importanța faptului de a putea privi cu sentimentul evlaviei la o anumită ființă, la un anumit fenomen pe care omul nu îl înțelege și pe care îl venerează tocmai pentru că nu îl poate înțelege cu intelectul. Și mereu am atras cu drag atenția cât de frumos este când un om își poate spune: Pe când eram copil, am aflat de existența unui membru al familiei deosebit de venerabil, pe care cei din familie îl venerau extrem de mult. Eu nu îl văzusem încă, dar în mine exista o evlavie profundă față de acea personalitate. Și odată, când a venit ocazia, am fost condus la acel venerat membru al familiei. Am pus mâna cu o sfială sfântă pe clanța de la ușa camerei unde urma să îmi apară acea personalitate importantă!
Vom fi recunoscători în a doua jumătate a vieții pentru acel sentiment de venerație plină de evlavie, căci datorăm infinit de mult faptului că am putut venera în prima jumătate a vieții. Iar venerația plină de evlavie este deosebit de bună în viață. Am cunoscut oameni cărora li s-a atras atenția asupra sentimentelor lor de venerație evlavioasă față de spiritualitatea divină, și care au obiectat: Eu sunt ateu, eu nu pot venera spiritualitatea. – Unor astfel de oameni li se poate spune: Privește cerul înstelat! Poți să-l faci tu însuți? Privește alcătuirea plină de înțelepciune, și gândește-te: Aici putem cufunda un sentiment de adevărată evlavie! – Există multe în lume pentru aprecierea cărora nu suntem maturi în privința rațiunii, dar la care putem privi cu venerație. Și în special în tinerețe există multe la care putem privi cu evlavie, fără să le putem cunoaște rațional.
Venerația din prima jumătate a vieții se transformă într-o însușire absolut deosebită în cea de-a doua jumătate a vieții. Noi am auzit cu toții că există personalități în lume care sunt o binefacere pentru cei din preajma lor, pur și simplu prin ceea ce sunt. Nici nu este nevoie ca ele să spună ceva deosebit; e suficient ca ele să fie de față. Este ca și cum din specificul ființei lor ar iradia ceva invizibil în afară și s-ar comunica celorlalte suflete. Modul lor de a fi acționează binefăcător și aducând fericire în preajma lor. Cui datorează astfel de oameni puterea de a acționa binefăcător prin însușirile lor sufletești asupra mediului lor înconjurător? Ei o datorează faptului că în tinerețe li s-a îngăduit să trăiască o viață de venerație, că au avut parte de faptul de a venera mult în prima jumătate a vieții. Venerația din prima jumătate a vieții se transformă în puterea de a acționa în mod invizibil, binecuvântând și binefăcător în cea de-a doua jumătate a vieții.
Avem aici din nou o legătură karmică ce se exprimă cu claritate între naștere și moarte, dacă este observată. Și, în fond, frumoasele cuvinte pe care le-a ales Goethe [Nota 13] ca Motto al uneia dintre lucrările sale: „Ceea ce-și dorește omul în tinerețe, are din belșug la bătrânețe!”, au fost rostite dintr-un frumos sentiment karmic. – Desigur că dacă observăm în viață corelațiile doar pe termen scurt, vom putea vorbi adesea despre dorințe nesatisfăcute; dacă vom considera corelațiile pe un timp mai îndelungat, vor fi mai puține dorințe nesatisfăcute.
Toate aceste lucruri, care au fost astfel caracterizate, pot trece acum în adevărata practică de viață. Și, în fond, numai cel care privește viața în acest mod spiritual-științific poate fi un educator corect. Căci el va putea da copilului în prima jumătate de viață cele despre care știe că omul în creștere le va putea aplica în cea de-a doua jumătate a vieții. În ziua de azi nu se știe nimic despre acea responsabilitate pe care o preia omul atunci când inoculează unui tânăr una sau alta. Dar în ziua de azi a devenit uzual să se vorbească „de sus” despre astfel de lucruri, să se vorbească despre astfel de lucruri, ca să spunem așa, din fuga calului gândirii materialiste. Și aș dori să vă ilustrez afirmația tocmai făcută printr-o mică experiență pe care am făcut-o noi înșine aici la Berlin.
A venit odată un vizitator, cineva care credea că dacă ascultă o prelegere o dată sau de două ori în viață, poate să-și formeze o judecată asupra lucrurilor. Astfel de oameni încearcă să dobândească o judecată despre Mișcări spirituale cum este cea a noastră, în sensul ca după aceea să poată scrie ceva „obiectiv” despre Mișcarea respectivă. Iar cei care vor să aprovizioneze lumea în ziua de azi cu articole din ziare, au credința că își pot forma o judecată despre lucruri în felul acesta. Se duc o dată acolo, și deja știu despre ce este vorba! – Acest vizitator pe care îl am eu în vedere a și scris un articol într-un ziar american despre o adunare pe Ramură de la noi, și a fost foarte amuzant ceea ce s-a putut citi acolo în această privință. Desigur că descrierea a fost și ciudat de potrivită. Dar după cum am spus: Ceea ce vrem să ne însușim realmente la modul spiritual-științific nu se poate însuși în felul acesta, ci trebuie să ne fie clar că intrăm în viața spirituală numai atunci când avem voința să trăim și să parcurgem realmente amănuntele.
Eu am povestit toate acestea pentru a caracteriza judecata respectivului vizitator, care a formulat-o și nu a tăinuit-o. Acest vizitator a spus că lui nu-i place în știința spirituală faptul că le împarte pe toate așa; că împarte lumea într-o lume fizică, una astrală, una devachanică, ș.a.m.d. De ce să se facă așa ceva, de ce să se împartă totul? – La concluzia aceasta a ajuns el, după o vizită sau două. Ce înspăimântător trebuie să fi acționat asupra lui faptul că a mai auzit și de alte împărțiri! Respectivul vizitator era de părere că lucrurile nu trebuie considerate așa, ci că ar trebui vorbit „în general” despre lumea spirituală; de ce să se diferențieze așa în clase? – Așa se vorbește în ziua de azi în domeniul educației, așa se vorbește în toate domeniile vieții, așa se vorbește, în fond, și în știința actuală. Lumea vorbește din impulsul arbitrar al observării vieții, și nu din cercetarea obiectivă a fenomenelor individuale ale vieții. De aceea, este înspăimântător pentru cel care poate realmente observa lumea, cum acționează reformele și discursurile-program, pentru că acestea cauzează ceva care poate fi comparat cu o durere fizică extrem de mare. Este suficient să iei în mână, în ziua de azi, o carte științifică obișnuită. Se prea poate ca observațiile să fie enumerate cu conștiinciozitate, dar modul în care sunt expuse lucrurile este pur și simplu cumplit, pentru că nu există niciun concept referitor la modul în care trebuie observate fenomenele. Și așa trebuie admirați în ziua de azi unii oameni care afirmă în mod arbitrar în lume una sau alta, pur și simplu pentru că le trece prin minte.
Și tocmai asta este important, ca antroposoful să-și însușească o conștiență a faptului că viața ar trebui observată până în amănunte, în conformitate cu acele metode pe care ni le oferă karma și celelalte legi ale vieții, pentru practica vieții. De aceea, putem spera într-o binecuvântare a evoluției viitoare a omenirii și în problemele de educație numai atunci când concepția antroposofică va pătrunde și în principiile educației. Karma este ceva care oferă un sprijin sigur, de exemplu pentru acele observații din viață ce se referă la educație.
Așa, de exemplu, este infinit de important ca noi să știm cum se manifestă karmic un anumit fenomen în educație, care se exprimă prin părerea: Dacă e ca un copil să se dezvolte corect, el trebuie să devină așa și așa. Căci mie așa îmi place să fie în viață! – Și apoi oamenii gândesc că un copil ar fi un sac, și acolo poate fi îndesat tot ceea ce ei consideră că e corect. Educatorul îi imprimă copilului entitatea sa, și ceea ce resimte el ca simpatie sau antipatie. Dacă s-ar ști ce consecință are acest fapt în contextele karmice, lucrurile ar fi privite altfel. S-ar vedea că ceea ce a fost îndesat în copil ca într-un sac, se manifestă în mod karmic prin aceea că omul devine arid și uscat, copilul îmbătrânește prematur și i se ucide tocmai miezul ființei. În cazul în care trebuie să educăm un copil, noi trebuie să ne apropiem, ca să spunem așa, indirect de el, în cazul în care credem că ar trebui să-și însușească o capacitate sau alta. Și în acest caz, nu ar trebui să ne îngrijim să-i „altoim” copilului însușirea respectivă, ci ar trebui să stârnim mai întâi în copil nevoia, o cerință de a-și însuși acea caracteristică. Trebuie să mergem chiar cu un pas înapoi. Atunci când știm că pentru un copil este bun un aliment sau altul, nu trebuie să-l constrângem să-l mănânce, ci trebuie să ne îngrijim ca el să-și formeze mai întâi un gust pentru acel aliment, astfel încât să-l ceară el singur. Trebuie să reglăm în copil cererea și nevoia pentru ca el să ceară din sine însuși ceea ce este bun pentru el. Și aceasta este o cu totul altă modalitate de a proceda, decât aceea de a azvârli totul ca într-un sac, și de a spune: Înăuntru cu ele! Așadar dacă reglăm mai întâi nevoile copilului, vom atinge miezul vieții copilului, și atunci vom vedea că aceasta se împlinește karmic în cea de-a doua jumătate a vieții, prin aceea că omul iradiază din nou bucuria vieții, forța vieții, astfel încât omul respectiv nu este dur și uscat în cea de-a doua jumătate a vieții, ci rămâne viu din centrul ființei sale.
Dacă vom considera în felul acesta legea karmei, ne vom spune că nu este suficient dacă am înscris într-un caiețel: Există o lege a karmei, o legătură între ceea ce a fost anterior și ceea ce se întâmplă mai târziu – ci noi trebuie să considerăm viața din punctul de vedere al legii karmei. Abia atunci când ajungem la amănuntele vieții se aplică antroposofia în adevărata ei înfățișare, dar atunci trebuie să avem voința să lucrăm mereu pe această bază, adică să nu ne îndepărtăm niciodată de ea. Trebuie să găsim timpul să privim fenomenele vieții din punctul de vedere al antroposofiei.
Acestea au fost câteva puncte de vedere ce urmau să arate legăturile din cadrul vieții dintre naștere și moarte. Acum noi putem urmări într-o măsură suficientă legea karmei, până dincolo de naștere și moarte, și putem vedea cum unește ea o viață cu alta. Ceea ce trăim în viața aceasta dintre naștere și moarte trebuie pus în legătură cu lucruri pe care le-am trăit mai devreme, sau pe care le vom trăi mai târziu. Și aici pot fi enumerate nenumărate amănunte. Aș dori să mă limitez astăzi la a arunca o lumină din punct de vedere karmic asupra unei importante probleme de viață, în măsura în care karma acționează dintr-o viață într-alta, și anume asupra problemei sănătății și a bolii, și în special a celei din urmă.
Cineva ar putea crede, atunci când este atins de o boală, că este corect în sensul karmei să-și spună: Am meritat-o, este destinul meu! – Dar în felul acesta legea karmei nu este întotdeauna caracterizată în mod corect. În cazul unei boli trebuie să ne fie mai întâi limpede în ce constă esența ei, cuprinsă spiritual. Pentru aceasta va trebui să ne preocupăm mai întâi să aflăm în ce constă esența durerii. De acolo vom putea trece apoi la o înțelegere spirituală a bolii.
În ce constă esența durerii? Vom considera mai întâi o durere pur fizică, de exemplu cea pe care o avem când ne tăiem la un deget. De ce ne doare? Nu ne vom putea lămuri niciodată din punct de vedere spiritual asupra esenței durerii, dacă nu știm că acest deget fizic este pătruns de un deget eteric și de un deget astral. Modul în care arată degetul fizic, cum este el format, cum curge sângele în el, cum se desfășoară nervii, toate acestea au fost formate de degetul eteric. El este formatorul și continuă să se îngrijească și în ziua de azi ca nervii să fie dispuși în mod ordonat, ca sângele să curgă corect ș.a.m.d. Modul în care lucrează acolo trupul eteric este reglat de trupul astral, care pătrunde totul. Și acum vrem să ne clarificăm printr-o comparație de ce anume ne doare când ne-am tăiat la deget.
Considerați că una dintre preocupările dumneavoastră preferate este aceea de a vă uda zilnic florile din grădină; dumneavoastră simțiți o anumită satisfacție procedând astfel. Dar într-o dimineață, stropitoarea este distrusă sau a fost furată, și nu vă puteți uda florile din grădină. Sunteți foarte mâhniți din această cauză. Aceasta nu este o durere fizică, dar privarea dumneavoastră de preocuparea preferată o puteți resimți întrucâtva ca pe o durere fizică. Dumneavoastră nu puteți exercita o anumită activitate pentru că nu aveți instrumentul necesar. Ceea ce lipsește în acest caz și poate produce de aceea doar o durere morală, devine o durere fizică în cazul următor.
Trupul eteric și cel astral sunt în așa fel organizate încât să mențină degetul în ordine, așa cum este el acum. Eu nu-mi pot tăia degetele eterice, și nici pe cele astrale. Dar când mă tai la degetul fizic, degetul eteric nu mai poate interveni corect. El este obișnuit să aibă contextul corect al degetului, și acest context este acum dereglat, la fel ca activitatea pe care am descris-o înainte, de a voi să ud florile din grădină. Trupul astral și trupul eteric așadar nu mai pot interveni, și asta se manifestă în trupul astral ca durere, ca privare. Faptul de a nu exercita activitățile obișnuite, de a nu putea interveni în modul obișnuit se vestesc în trupul astral ca durere. Dar în clipa în care trupul eteric și trupul astral nu mai pot interveni în mod corect, se afirmă o încordare, o strădanie mai mare. Exact la fel ca în cazul când voim să udăm grădina, ne străduim să găsim stropitoarea sau ceva asemănător, tot așa trebuie să depună trupul astral și cel eteric o activitate mai amplă pentru a readuce lucrurile în ordine. Și această activitate mai amplă care trebuie desfășurată acolo, este elementul propriu-zis vindecător. Acolo spiritualul este solicitat să desfășoare o activitate mai energică, și aceasta este elementul propriu-zis vindecător. Ceea ce poate aduce elementele spirituale componente ale omului la o activitate mai intensă, produce vindecarea. Acum, orice boală se bazează pe faptul că printr-o dezordine oarecare existentă în trupul fizic sau în cel eteric al omului, părțile spirituale nu mai pot interveni în mod corect, sau, ca să spunem așa, sunt împiedicate să o facă, și vindecarea constă în apelarea unei forțe de rezistență mai puternice împotriva dezordinii. O boală se poate desfășura fie în sensul că ne vindecăm, fie că murim. Să considerăm karmic amândouă cazurile.
Dacă boala se desfășoară în așa fel încât ne însănătoșim, atunci noi am depus în elementele noastre ființiale componente pe care le-am adus cu noi din încarnări anterioare, forțe puternice de viață, care pot realmente interveni vindecător. Și dacă privim la încarnările noastre anterioare, putem să spunem: Nu numai că atunci am fost capabili să ne îngrijim corpurile în mod corect, prin cele de care am avut parte în mod normal în viață, ci am mai adus cu noi și un fond de rezervă, pe care-l putem extrage din elementele ființiale spirituale componente.
Acum să presupunem că murim. Ce se întâmplă atunci? Atunci ar trebui să ne spunem: Când s-a făcut încercarea de vindecare, noi am solicitat în noi forțe mai puternice. Dar ele nu au fost suficiente, au fost insuficiente. Dar întotdeauna când solicităm forțe, ca ele să se afirme cu intensitate, nu este inutil. Noi ar fi trebuit să ne străduim mai mult. Dacă în viața aceasta nu suntem încă în măsură să restabilim ordinea într-un domeniu oarecare al organismului nostru, cel puțin am devenit mai puternici. Am vrut să opunem rezistență. Numai că nu a fost suficient. Dar chiar dacă forțele la care am făcut apel nu au fost suficiente, ele nu se pierd. Ele trec împreună cu noi în următoarea încarnare, și organul respectiv devine mai puternic decât ar fi fost dacă nu am fi avut boala. Și vom fi atunci capabili să configurăm acel organ care ne-a dus pretimpuriu la moarte în viața aceasta, cu o anumită tărie și regularitate. Așadar chiar și în cazul în care printr-o tratare corectă a bolii nu am putut ajunge la vindecare, există un efect favorabil. Din punct de vedere karmic trebuie să vedem în cazul acesta și în boală ceva care se poate manifesta în mod favorabil într-o viață viitoare. În viața viitoare putem avea, într-un caz sau altul, datorită acestui fapt, o anumită tărie, prin aceea că am luptat împotriva unei boli dar nu am învins-o. Dar de aceea nu trebuie să ne spunem: Atunci poate că e mai bine să lăsăm boala să evolueze; căci dacă o lăsăm să se manifeste și nu intervenim vindecător, atunci forțele dinlăuntrul nostru vor deveni mai puternice și karma se va împlini cu atât mai bine! – Dar acesta este un nonsens. Căci se pune problema să organizăm vindecarea în așa fel încât forțele contemplatoare să poată interveni într-un mod pe cât posibil de favorabil; asta înseamnă ca noi să facem pe cât de mult este posibil pentru o adevărată vindecare, indiferent dacă vindecarea intervine sau nu. Karma este întotdeauna prietenoasă față de viață, și niciodată ostilă vieții!
Legea karmei, așa cum se manifestă ea dintr-o viață într-alta, s-a dovedit a fi, printr-un exemplu anume, ca fortifiantă a vieții. Și noi putem spune: Dacă avem acum un organ sau altul, deosebit de puternic, aceasta ne indică o viață precedentă în care acest organ, care este acum deosebit de puternic, a fost cândva deosebit de bolnav. Noi nu am putut să-l vindecăm atunci în întregime. Dar atunci au fost solicitate acele forțe care fac ca acest organ să apară acum drept deosebit de puternic. – Vedem așadar cum se manifestă diverse evenimente, realități, dintr-o viață într-alta, și cum miezul nostru ființial devine tot mai puternic dacă și noi devenim conștienți cum îl putem face mai puternic în mod corect. Și în felul acesta putem ajunge prin legea karmei la o înțelegere tot mai vie a miezului spiritual al ființei noastre.
Acum am ajuns la un răspuns la întrebarea: De ce ne reunim atât de des? – Noi ne reunim atât de des nu numai pentru că vrem să ne îmbogățim cunoașterea, atunci când preluăm învățături, ci pentru că, dacă învățăturile sunt oferite în mod corect, ele sunt capabile să ne facă miezul ființial tot mai puternic. Atunci când ne reunim și ne preocupăm de antroposofie noi turnăm o sevă de viață spirituală în preocupările noastre. Astfel, antroposofia nu este o teorie, ci o băutură vie, un elixir al vieții, ce se varsă mereu în sufletele noastre și despre care noi știm că ne face sufletele tot mai puternice. Și dacă antroposofia nu va mai fi pentru oameni ceea ce este ea în ziua de azi – datorită neînțelegerii lumii exterioare –, dacă ea va cuprinde cândva întreaga noastră viață spirituală, atunci oamenii vor vedea că ajutorul, folosul, salvarea și mântuirea, chiar și a vieții fizice, a întregii vieți exterioare, depinde de fortificarea ce poate fi dobândită printr-un mod de considerare antroposofic, prin împreună-viețuirea conținuturilor antroposofice. Va veni vremea în care astfel de întruniri antroposofice vor putea deveni cel mai important mijloc de fortificare pentru oameni, astfel încât ei să meargă în lume și să spună: Noi datorăm sănătatea noastră, forța noastră din viață circumstanței că ne fortificăm mereu în miezul ființial propriu-zis al nostru, ne fortificăm în centrul ființei noastre! – Abia când oamenii vor simți că antroposofia le dă prin considerațiile ei aparte ceea ce-i face puternici și sănătoși până în trupul fizic, abia atunci vor simți ei misiunea antroposofiei. Iar cei care se ocupă în ziua de azi cu antroposofia ar trebui să se considere pionieri ai antroposofiei, care fortifică viața! Abia atunci va fi ea corectă și va putea dobândi punctul corect de abordare împotriva a ceva care sleiește puterile vieții.
În încheiere, aș dori să mai atrag atenția asupra a ceva. În ziua de azi se aude foarte frecvent expresia „tară ereditară”. Cum ar putea cineva care folosește măcar de trei-patru ori pe săptămână cuvintele „tară ereditară” să fie considerat un om educat? Un om educat ar trebui să știe măcar ceea ce a constatat medicina actuală în privința a ceea ce constituie tarele ereditare în viața unui om! Cel care nu poate afirma, atunci când cineva nu știe ce să facă cu sine, că respectivul ar avea tare ereditare, acela nu este un om „educat”, ci altceva – și poate că este chiar antroposof. Aici începe locul în care știința vieții actuale nu greșește numai teoretic, ci începe să și dăuneze vieții. Aici este granița unde teoria se apropie de moralitate, unde este imoral să ai o teorie incorectă. Aici forțe de viață și siguranța în viață depind tocmai de faptul de a ști ce este corect. Și ce anume va fi capabil să facă cel care se fortifică și-și ia puteri dintr-o concepție spirituală corectă, prin aceea că el preia un elixir pentru viață?
Orice ar fi moștenit un om prin ereditate, caracterele moștenite se află în trupul fizic, sau cel mult în trupul eteric. Dacă el are o concepție corectă despre viață va deveni tot mai puternic în miezul propriu-zis al ființei sale, și el va învinge ceea ce este tară ereditară, deoarece spiritualul, dacă există în sens corect, este capabil să compenseze corporalitatea. Dar cel care nu se fortifică în miezul său ființial spiritual, cel care spune: Spiritualul este doar un produs al corporalității – acela este, pentru că nu are un lăuntric puternic, expus tarelor ereditare, și la acel om aceste tare se vor manifesta în mod dăunător.
Nu e nicio minune în ziua de azi că ceea ce se numește „tară ereditară” are niște efecte atât de înspăimântătoare, pentru că mai întâi oamenilor li se inoculează convingerea despre puterea tarei ereditare și li se ia ceea ce acționează împotriva ei. Pentru început, se alimentează credința în tarele ereditare și apoi i se ia omului – luându-i-se concepția spirituală despre lume – cea mai bună metodă de luptă împotriva tarelor ereditare. Pentru început se născocește atotputernicia tarei ereditare, și apoi aceasta acționează. Aici nu este doar o concepție greșită, care aduce în activitate ceva ostil vieții, care îi ia omului armele din mână, ci aici începe o teorie care se bazează întrutotul pe concepții materialiste. Aici începe concepția materialistă despre lume să intervină în aspectele morale, și ea nu acționează numai fals din punct de vedere teoretic, ci și imoral. Și asta nu se poate îndepărta numai prin aceea că spunem: Cei care fac astfel de afirmații, greșesc. Nu trebuie să-i criticăm prea puternic pe cei care avansează astfel de teorii. Noi nu trebuie să-i avem în vedere pe reprezentanții individuali ai științei, căci în privința lor lucrurile se pot înțelege; cu iubire putem înțelege și că ei sunt împotmoliți în astfel de teorii și că trebuie, cu necesitate, să ajungă la astfel de greșeli. Căci, de exemplu, unul dintre ei nu se poate descâlci din tradiția științifică; la un altul, lucrurile pot fi de asemenea scuzabile, pentru că el are soție și copil și probabil că ar ajunge într-o situație neplăcută dacă nu ar mai voi să se ralieze la concepțiile predominante. Noi trebuie să atragem atenția asupra întregului ca fenomen al timpului, pentru că aici știința nu numai că începe să răspândească teorii false, ci le smulge oamenilor din mână mijloacele care îi ajută să trăiască, acele mijloace care ar trebui să aprovizioneze viața cu putere – în calitate de concepții spirituale despre lume – și care sunt singurele capabile să reziste fizicului în fața puterii care, altfel, ar trebui să-l copleșească pe om. Această putere fizică nu este o forță copleșitoare decât atât timp cât ființa umană nu dezvoltă nici o putere împotriva ei în viața sa spirituală. Dacă omul dezvoltă această forță, atunci în el va crește un luptător împotriva a tot ceea ce este fizic.
Desigur că nu putem spera acest lucru de azi pe mâine. Dar aceia care înțeleg lucrurile în sensul lor adevărat vor cunoaște treptat concepția spiritual-științifică în raport cu acele fenomene față de care omul se arată mai întâi neputincios. Căci ceea ce nu se compensează într-o viață, se compensează în ansamblul vieților. Și dacă vom considera viața individuală, ca și viața de la o întrupare la alta, atunci legea karmei, corect înțeleasă, nu va fi o lege care să ne strivească, ci o lege care să ne dea consolare și putere și care ne va face tot mai puternici. Legea karmei este o lege care ne dă putere în viață, și noi trebuie să o concepem ca atare. Nu se pune problema ca noi să cunoaștem diverse abstracțiuni, ci ca noi să urmărim adevărurile vieții spirituale în amănuntele lor din viață, și ca noi să nu obosim niciodată în prelucrarea cunoașterii spirituale, prin aceea că ne pătrundem cu adevărurile separate ale cercetării spirituale.
Dacă veți avea toate acestea înaintea ochilor, veți trăi antroposofic în sens corect. Atunci veți ști de ce nu ne mulțumim cu faptul de a citi o carte sau alta, ci considerăm antroposofia ca pe o problemă de inimă ce nu încetează să ne preocupe, la care ne reîntoarcem mereu cu drag și despre care știm că pe cât de des ne vom întoarce la ea, ea ne poate da o îmbogățire tot mai mare a vieții.
