Urmărind aceste conferințe, ați observat deja că ne apropiem treptat de țelul nostru, prin faptul că ne străduim, cu fiecare pas pe care-l facem, să pătrundem tot mai adânc în problemă. Am discutat ieri despre esența unor dureri care însoțesc evoluția anumitor boli; am atras atenția asupra faptului că, în alte cazuri, evoluția bolii – cel puțin în anumite privințe – poate fi de așa natură încât să nu fie însoțită de dureri.
Va trebui să aprofundăm însă ceva mai mult esența durerii. Este necesar să scoatem în evidență faptul că durerea poate să apară ca fenomen care se desfășoară în paralel cu îmbolnăvirea. Expunerea de ieri ne-a făcut să înțelegem că nu este corect să considerăm că boala și durerea n-ar putea să existe decât împreună. Trebuie să fim conștienți de faptul că, atunci când o boală e însoțită de durere trebuie să fie în joc și un alt factor, în afară de simpla îmbolnăvire. Am atras deja atenția asupra faptului că în procesul care are loc când omul trece de la o incarnare la alta și prin care trăirile din alte incarnări sunt metamorfozate în cauze de îmbolnăvire se amestecă, pe de o parte, principiul luciferic, iar pe de altă parte, principiul ahrimanic.
Oare de ce apare la om procesul de îmbolnăvire? De ce preia în interiorul său tendința de a se îmbolnăvi? Ce-l face, în perioada dintre moarte și o nouă naștere – am arătat deja că e perioada în care se adună la un loc forțele aducătoare de boală –, să pregătească forțe care în viața următoare se manifestă sub formă de boală? Ceea ce-l împinge pe om la aceasta este faptul că, pe de o parte, el poate să cadă pradă ispitirii luciferice, iar pe de altă parte, ispitirii ahrimanice. Știm deja ce înseamnă a cădea pradă ispitirii luciferice. Tot ceea ce acționeză în noi sub formă de poftă, de egoism, ambiție, trufie, vanitate, toate însușirile care au legătură cu exagerarea propriului nostru Eu, cu tendința sa de a se evidenția în mod deosebit, toate acestea sunt determinate de ispitirea ce vine de la puterile luciferice existente în noi. Cu alte cuvinte, dacă ajungem sub influența acestor forțe care acționeză în corpul nostru astral și care se exprimă prin faptul că avem pofte și pasiuni egoiste, vom săvârși în incarnarea respectivă fapte izvorâte din ispitirea luciferică. În perioada dintre moarte și o nouă naștere vedem apoi rezultatul unor asemenea fapte săvârșite sub influența lui Lucifer și pătrunde în noi tendința de a ne incarna în așa fel, încât să trecem printr-un proces de boală care ne poate ajuta, dacă ieșim învingători din el, să ne eliberăm din tentaculele lui Lucifer. Dacă n-ar exista puterile luciferice, noi n-am putea să cădem pradă ispitirilor care ne fac să preluăm în ființa noastră asemenea forțe.
Dar dacă n-ar exista nimic altceva în afară de ceea ce Lucifer face să acționeze în noi, în așa fel încât să dezvoltăm în ființa noastră porniri și pasiuni egoiste de tot felul, nu ne-am putea elibera niciodată de ispitirile luciferice. Nu ne-am putea elibera de ele nici în șirul incarnărilor succesive, fiindcă le-am cădea mereu pradă. Dacă, de exemplu, în cadrul evoluției pământene, am fi fost lăsați în seama propriilor noastre puteri, iar influența luciferică ar fi continuat să acționeze, atunci într-o anumită incarnare am avea în noi ispitirile forțelor luciferice, după moarte am percepe rezultatele acestora, am face să apară un proces de boală; dar dacă în joc n-ar mai intra nimic altceva, atunci procesul de îmbolnăvire n-ar duce, în viața în care el se manifestă, la nici o ameliorare deosebită. Se ajunge la o ameliorare numai datorită faptului că puterile al căror adversar e Lucifer adaugă și ele ceva întregului proces. Prin urmare, când cădem pradă puterilor luciferice, imediat încep să desfășoare o activitate contrară acele puteri ai căror oponenți sunt puterile luciferice prin care influența luciferică din noi poate fi eliminată. Iar aceste puteri, ai căror adversari sunt puterile luciferice, adaugă procesului provocat prin influența lui Lucifer durerea. Trebuie, deci, să privim durerea ca pe ceva care – dacă considerăm rele puterile luciferice – ne vine din partea puterilor bune, pentru ca tocmai prin durere să ne smulgem din tentaculele puterilor rele și să nu mai cădem pradă lor. Dacă în cadrul procesului de boală rezultat în urma faptului că omul a căzut pradă puterilor luciferice n-ar apărea durerea, am spune că nu e chiar atât de rău să devii victima puterilor luciferice. Și n-am avea în noi nimic care să ne îndemne să ne folosim forțele pentru a ne smulge de sub influența puterilor luciferice. Durerea, care nu e altceva decât conștientizarea corpului astral aflat în mod nepotrivit în stare de veghe, este, totodată, cea care ne poate face să evităm să cădem și mai mult pradă puterilor luciferice. Așa că durerea devine, în ceea ce privește ispitirile puterilor luciferice, eductoarea noastră.
Dar să nu vă întrebați cum poate durerea să fie educatoarea noastră, de vreme ce noi doar simțim durerea, fără a sesiza forța ei binefăcătoare. Noi nu sesizăm forța ei binefăcătoare din cauză că avem conștiența Eului. În acea conștiență despre care am spus că e situată sub nivelul conștienței Eului are loc, cu siguranță, procesul amintit, chiar dacă, în conștiența de zi, omul nu știe nimic despre acest lucru: Acum eu simt durere și ea este o consecință a ceea ce puterile bune ale existenței au adăugat la rătăcirile mele! În subconștient aceasta este o forță care acționeză ca o împlinire karmică, ca un impuls de a nu mai cădea pradă faptelor, pornirilor și poftelor care au făcut să apară tocmai acea boală.
Vedem cum lucrează karma, vedem că noi cădem pradă ispitirilor luciferice și că puterile luciferice ne aduc o boală care se manifestă într-una din incarnările următoare și vedem că unele puteri binefăcătoare adaugă simplelor prejudicii aduse organelor noastre durerea, pentru ca ea să ne stea la dispoziție, drept mijloc educativ situat sub nivelul conștienței noastre. De aceea, putem spune că acolo unde boala e însoțită de durere o putere luciferică a provocat acea boală. Durerea este un semn care ne arată că avem de-a face cu ceva provenit de la o putere luciferică. Cei cărora le place să clasifice vor simți nevoia să facă distincție între bolile bazate pe o influență pur luciferică și cele care pot fi deduse dintr-o influență pur ahrimanică; fiindcă în toate activitățile teoretice lucrul cel mai comod e să clasifici, să faci scheme și mulți cred că prin aceasta înțeleg extrem de mult. Numai că lucrurile nu se desfășoară în așa fel încât să poată fi înțelese prin asemenea mijloace comode. În realitate ele se intersectează și se contopesc. Și vom putea înțelege fără greutate, dacă avem de-a face cu un proces real de boală, că o parte a acestuia poate fi dedusă dintr-o influență luciferică, deci din anumite lucruri care trebuie căutate mai ales în însușirile corpului nostru astral, iar o altă parte trebuie căutate în influența ahrimanică. Nimeni nu trebuie să creadă, așadar, că dacă-l doare ceva acest fenomen poate fi dedus exclusiv dintr-o influență luciferică. Faptul că cineva are dureri îi indică acea parte a bolii care trebuie dedusă dintr-o influență luciferică. Dar vom înțelege mai ușor acest lucru, dacă ne vom întreba de unde vine influența ahrimanică.
Oamenii n-ar fi căzut pradă influenței ahrimanice, dacă n-ar fi fost mai întâi sub influența forțelor luciferice. Prin faptul că oamenii au primit în ei influența luciferică, între cele patru părți constitutive ale ființei umane, corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu, a luat naștere o legătură care n-ar fi apărut dacă n-ar fi acționat Lucifer, ci numai acele puteri al căror adversar este acesta. În acest caz, omul ar fi evoluat altfel. Prin urmare, principiul luciferic a provocat o dereglare în ființa interioră a omului. Totuși, depinde de ființa interioară umană felul în care omul lasă lumea exterioară să se apropie de el. Și așa cum cu un ochi care a fost vătămat nu puteți vedea în mod corect lumea exterioară, tot astfel, din cauza influenței luciferice, omul nu poate să vadă lumea exterioară așa cum este ea. Și deoarece a apărut ceva care-l împiedică pe om să vadă lumea exterioară așa cum este ea, în imaginea necorespunzătoare despre lumea exterioară a putut să se infiltreze influența ahrimanică, așa că Ahriman s-a putut apropia de om numai pentru că a acționat mai întâi influența luciferică. Influența ahrimanică a făcut ca omul să nu fie expus doar pasiunilor, pornirilor, poftelor, vanității, trufiei etc.; sub această influență, într-un organism uman în care acționa egoismul au putut să se formeze organe care vedeau lumea exterioară în mod deformat și incorect. Și astfel Ahriman a putut să se infiltreze în imaginile necorespunzătoare despre lumea exterioară. S-a apropiat Ahriman și din această cauză omul a fost expus celeilalte influențe, în așa fel încât el să nu poată cădea pradă doar ispitirilor interioare, ci și erorii, și – când emite prejudecăți asupra lumii exterioare și face afirmații în legătură cu această lume – minciunii. Așa că, ce-i drept, Ahriman acționează din exterior, dar noi suntem aceia care i-am dat posibilitatea să se apropie de noi.
Influența ahrimanică și cea luciferică nu sunt separate una de alta. Ele actionează în permanență una asupra celeilalte și într-un anumit sens se mențin reciproc în echilibru. Din interior, Lucifer tinde să iasă afară, din exterior acționează Ahriman, care influențează ființa interioară, și la mijloc se formează imaginea despre lume. Dacă într-o incarnare oarecare devine mai puternică ființa interioară a omului, dacă omul este expus mai mult influențelor interioare, atunci în privința lucrurilor în legătură cu care ființa interioară acționează în așa fel încât omul e luat în stăpânire mai ales de trufie, vanitate etc: el se va lăsa mai mult pradă influenței luciferice. Într-o incarnare în care, prin karma sa generală, omul e mai puțin predispus să cedeze influențelor interioare, el va deveni mai ușor pradă erorilor și rătăcirilor lui Ahriman. Așa se întâmplă, într-adevăr, în viața noastră. Noi cădem când pradă ispitirilor lui Lucifer, când pradă ispitirilor lui Ahriman. Și pendulăm încoace și încolo între cei doi, care ne fac, pe de o parte, să ne dilatăm în ființa noastră interioară, iar pe de altă parte, să ne creăm iluzii în legătură cu lumea exterioară.
Ne este îngăduit să amintim acum – pentru că e ceva foarte important – că ispitirilor care vin din ambele direcții trebuie să le opună rezistență mai ales cel care caută să treacă printr-o dezvoltare superioară și să pătrundă în lumea spirituală, indiferent dacă vrea să ajungă dincolo de aparențele lumii exterioare, până la spiritual, sau dacă vrea să coboare, pe o cale mistică, în interiorul propriei sale ființe. Când pătrundem în lumea spirituală exterioară, care se află în spatele lumii fizice, în fața noastră se află imaginile înșelătoare pe care Ahriman le face să apară; când omul vrea să coboare, pe cale mistică, în propriul său suflet, probabilitatea de a întâlni ispitirile lui Lucifer e deosebit de mare. Dacă un om devine mistic și reușește să coboare, fără a fi luat mai înainte măsuri împotriva trufiei, vanității etc., printr-o muncă de formare a caracterului său, dacă un asemenea om reușește să ducă o viață de mister, fără a-și fi cultivat în mod deosebit viața morală, el va putea să cadă cu atât mai mult pradă ispitirilor lui Lucifer, care acționeză în suflet ridicându-se din străfundurile ființei interioare. Dacă, deci, misticul nu s-a îngrijit prea mult de viața sa morală, dar reușește să pătrundă în interiorul său, el poate să ajungă în marele pericol de a trezi într-o măsură și mai mare decât era cazul înainte forța atavică a influenței luciferice și de a deveni mult mai vanitos și mai trufas decât înainte. Din acest motiv este necesar să ne procurăm, printr-o muncă serioasă asupra caracterului nostru, un mijloc de a lupta împotriva ispitirilor vanității, megalomaniei, trufiei, care se apropie de noi în asemenea situații. Niciodată nu facem prea mult, în sensul de a cultiva în noi modestia și smerenia. Acest lucru e absolut necesar, când e vorba de acea latură a dezvoltării noastre superioare pe care o numim mistică. Pe de altă parte, omul trebuie să se protejeze și împotriva imaginilor iluzorii create de Ahriman, încât se străduiește, pe calea unei evoluții ce duce dincolo de aparențele lumii exterioare, să ajungă până la temeiurile spirituale originare ale lucrurilor. Dacă nu caută, în acest caz, să-și formeze caracterul în așa fel încât acesta să devină putemic și viguros lăuntric, iar el să fie un om bine centrat în ființa lui interioară, atunci este posibil ca omul respectiv – tocmai în cazul în care este norocos și reușește să iasă afară, în lumea spirituală – să cadă pradă lui Ahriman, care poate să proiecteze în fața lui amăgire peste amăgire, halucinație peste halucinație.
Ne aflăm adeseori în situația ca oamenii să ne ia cuvintele ad litteram. Deoarece se subliniază deseori că evoluția superioară, care vrea să ajungă la esența aparențelor lumii exterioare, trebuie să meargă mână în mână cu o conștiență absolut trează, se întâmplă ca oamenii să aducă persoane pe jumătate somnambule, care dau asigurări că percep lumea spirituală în starea de conștiență cea mai clară. În asemenea cazuri nu poți decât să spui: De n-ai vrea să fii conștient, ai fi mult mai inteligent! Fiindcă oamenii se amăgesc în privința acestei „conștiențe”. E o simplă conștiență în imagini, o conștiență astrală; dacă nu s-ar afla într-o stare de conștiență subconștientă, asemenea persoane n-ar percepe aceste lucruri. Dar tocmai aceasta este problema: ca omul să-și păstreze deplina conștiență când intră în lumea spirituală. Dar conștiența Eului presupune o putere de judecată lucidă și un discernământ clar. Oamenii nu au însă aceste două facultăți, când e vorba de imaginile pe care le văd în lumea spirituală. Că au o conștiență – acest lucru nu trebuie să ne mire; dar noi trebuie să avem o conștiență bazată pe activitatea de formare a Eului nostru. De aceea, dacă cineva vrea să parcurgă o evoluție care să-i permită de a privi în lumile spirituale nu trebuie să ajungă cât mai repede într-o lume superioară și să vadă tot felul de imagini sau să audă, poate, tot soiul de glasuri, ci pătrunderea în lumea spirituală poate să aducă fericire și să fie de folos numai dacă omul își sporește agerimea conștienței, puterea de judecată și discernământul. Iar acest scop poate fi atins cel mai bine prin studierea adevărurilor științei spiritului. De aceea, dacă cineva are în vedere adevărurile științei spiritului, acest lucru îl protejează de iluzia că vede tot felul de imagini de care nu se poate ocupa nici o putere de judecată. Cine s-a educat cu adevărat în acest sens, nu va considera că orice apariție este neapărat o realitate, ci va ști, înainte de orice, să facă distincție între realitate și miraj și lui îi va fi clar că și cu fenomenele care apar sub formă de percepții auditive trebuie să fim deosebit de prudenți, fiindcă o percepție auditivă nu poate fi niciodată adevărată, dacă omul respectiv n-a trecut prin sfera liniștii absolute. Iar cel care n-a viețuit liniștea absolută, absența oricărui sunet, care domnește în lumea spirituală, își poate spune că ceea ce el percepe sunt, în mod absolut sigur, amăgiri, oricât de inteligent ar fi conținutul lor. Numai acela care și-a dat osteneala de a-și ascuți puterea de judecată, prin faptul că încearcă să înțeleagă adevărurile referitoare la lumile superioare, poate să se ferească de amăgiri. [ Nota 10 ] Mijloacele științei exterioare nu sunt suficiente. Știința exterioară nu oferă posibilitatea de a dezvolta o putere de judecată atât de pătrunzătoare, care să-l fortifice pe om, pentru a putea face distincții reale în lumea spirituală. De aceea, se poate spune, într-adevăr, că, dacă elaborează comunicări despre lumile superioare oameni care n-au avut grijă să-și educe puterea de judecată, s-o facă mai pătrunzătoare – lucru posibil mai ales prin știința spiritului –, acestea sunt discutabile în cel mai înalt grad, și ar fi necesar ca ele să fie verificate, fără excepție, prin metodele însușite pe baza unei educații oculte veritabile.
Există o singură forță în fața căreia Lucifer se retrage: moralitatea. Ea îl arde pe Lucifer ca focul cel mai îngrozitor. Și nu există nici un alt mijloc de a lupta împotriva influenței lui Ahriman în afară de puterea de judecată și discernământul care au fost educate prin studiul științei spiritului. Căci ceea ce noi ne însușim pe Pământ, puterea de judecată sănătoasă, e ceva de care Ahriman fuge înspăimântat. În fond, el nu are față de nimic o aversiune mai mare decât față de lucrurile pe care le obținem printr-o educare sănătoasă a conștienței Eului nostru. Ahriman face parte dintr-o cu totul altă lume, care e extrem de departe de ceea ce noi ne dezvoltăm ca putere de judecată sănătoasă. În momentul în care întâlnește ceea ce noi am cucerit, în existența pământeană, ca putere de judecată sănătoasă, Ahriman se sperie, fiincă este ceva absolut necunoscut pentru el, de care se teme groaznic. De aceea, cu cât ne străduim mai mult să consolidăm în noi ceea ce poate fi dezvoltat, în viața dintre naștere și moarte, ca putere de judecată sănătoasă, cu atât mai mult acționăm împotriva lui Arhiman. Astfel se întâmplă cu unele persoane care vin la noi și care „aduc jos, pe Pământ, albastrul cerului”, povestind despre multele lumi spirituale pe care le-au văzut. Iar dacă faci încercarea de a le explica un lucru cât de mic, de a le deprinde cu înțelegerea și discernământul, de obicei Ahriman le are atât de strâns în puterea sa, încât ele aproape nu te pot urmări; și aceasta se întâmplă mai ales dacă amăgirile lui Ahriman se exprimă sub formă de impresii auditive. Împotriva a ceea ce el prezintă sub formă de imagini vizuale există, totuși, mai multe mijloace de acțiune decât împotriva a ceea ce apare sub formă de percepții auditive, drept voci ș.a.m.d. Asemenea oameni simt o mare aversiune în fața ideii de a învăta lucruri care trebuie însușite, între naștere și moarte, pentru conștiența Eului. Nu le place așa ceva. Dar, de fapt, nu ei sunt aceia cărora nu le place; puterile ahrimanice sunt cele care-i abat cu forța de la învățarea acestor lucruri. Dacă un astfel de om poate fi însă convins să-și dezvolte o putere de judecată sănătoasă și dacă el acceptă să i se dea sfaturi, se constată că în curând glasurile și halucinațiile încetează, pentru că nu fuseseră decât niște halucinații ahrimanice și pentru că Ahriman e cuprins de o frică teribilă, de îndată ce simte că de la acel om vine o putere de judecată sănătoasă.
Așa că, de fapt, cel mai bun mijloc de a combate îmbolnăvirile cauzate de halucinațiile vizuale și auditive provocate de Ahriman, care-i dăunează foarte mult omului, este acela de a-l convinge pe omul respectiv, cu toate mijloacele de care dispunem, să-și dezvolte o putere de judecată sănătoasă și lucidă. Pentru unele persoane acest lucru e deosebit de greu, deoarece cealaltă putere le face viața comodă, îi conduce. Dar dacă vrea să alunge din el această putere, omul nu poate rămâne la viața lui comodă. Cu asemenea oameni o scoți la capăt extrem de greu; ei afirmă că le-a fost luat ceva ce-i făcea să se ridice în lumea spirituală, când, de fapt, noi doar i-am făcut sănătoși și am împiedicat aceste puteri să pună definitiv stăpânire pe ei.
Vedem, deci, că puterile luciferice și cele ahrimanice au o aversiune extraordinar de mare față de smerenie, față de strădania omului de a nu se considera mai valoros decât poate fi admis de o judecată sănătoasă; sunt lucruri care nu-i plac deloc lui Lucifer. Dar el se simte la fel de bine ca muștele într-o odaia murdară, dacă undeva încearcă să iasă la suprafață însușiri cum sunt ambiția, vanitatea. Toate acestea, dar în special lucrurile bazate pe reprezentările eronate despre propria noastră persoană, ne fac accesibili influenței lui Ahriman. De influența lui Ahriman nu ne apără decât efortul real de a gândi sănătos, așa cum ne învață viața dintre naștere și moarte. Cei care se situează pe tărâmul științei spiritului au toate motivele să sublinieze cu cea mai mare intensitate că nouă, ca oameni ce trăiesc pe Pământ, nu ne e îngăduit să trecem cu vederea ceea ce trebuie să ne fie dat în viața trăită pe Pământ. Oamenii care disprețuiesc eforturile de a-și însuși o putere de judecată sănătoasă și un discernământ lucid, cei care vor să se înalțe cât mai ușor, fără ajutorul acestora, într-o lume spirituală vor, de fapt, să se sustragă vieții pământene. Ei vor să planeze pe deasupra vieții pământene și sunt convinși că pentru ei ar fi o preocupare prea măruntă aceea de a acționa pentru înțelegerea acestei vieți. Și se consideră prea buni pentru așa ceva. Dar tocmai un asemenea sentiment e un nou motiv de trufie. De aceea, vedem deseori că acele persoane care înclină spre exaltare, care nu vor să fie atinse de lucrurile pământene și de viața pământeană refuză să învețe, „pentru că au la degetul cel mic toate aceste probleme”, și nu vor să aibă de-a face cu un curent ca al nostru. Ei consideră că omenirea trebuie să ajungă în lumea spirituală.
Desigur, numai că există un singur pașaport valabil pentru această lume, și acesta este moralitatea superioară, cucerită pe Pământ, care nu ne dă voie să ne supraapreciem, care nu ne duce la o judecată eronată în legătură cu propria noastră persoană și nici nu ne face dependenți de pornirile, poftele și pasiunile noastre; iar pe de altă parte, el ne asigură o conlucrare susținută, sănătoasă cu condițiile vieții pe Pământ; în nici un caz nu ne dezvoltă tendința de a plana pe deasupra condițiilor vieții pământene.
Am scos astfel din străfundurile karmei un lucru care are legătură cu adâncurile vieții spirituale. El poate fi de mare preț. Dar nu are valoare pentru evoluția omului și a individualității nimic din ceea ce e luat din lumea spirituală fără o gândire sănătoasă, și nu are valoare nici ceea ce e luat din ea fără moralitate. Putem înțelege acest lucru din ceea ce am prezentat astăzi și data trecută. Cu toate acestea, ne punem mai multe întrebări: De ce n-ar fi posibil ca influența luciferică, tocmai pentru că acționează de mult timp și pentru că s-a transformat în boală și e compensată prin durere, să atragă după sine influența ahrimanică? Și de ce n-ar fi posibil ca în ceea ce ne provoacă durere și ne indică evoluția luciferică a unei boli să joace un rol, tocmai ca urmare a influenței luciferice, și influența ahrimanică? În ce fel acționeză influența ahrimanică? În ce fel se transformă ispitirile lui Ahriman în cauze de boală? Cum se manifestă aceasta într-o incarnare ulterioară?
Ceea ce trebuie atribuit influenței ahrimanice poate fi dedus, în mod indirect, din influența lui Lucifer; dacă influența lui Lucifer a fost atât de puternică încât a pus în acțiune influența ahrimanică, influența ahrimanică e și mai perfidă. Ea zace mai jos, în ființa noastră, nu doar în greșelile corpului astral, ci în greșelile corpului eteric. Influența ahrimanică apare într-o conștiență situată sub nivelul conștienței durerii, aducând prejudicii care nu sunt însoțite neapărat de durere, prejudicii care duc, în organul în care se manifestă vătămarea, la subminarea acestuia, astfel încât, în cele din urmă, el nu mai poate fi folosit: Să presupunem că într-o anumită incarnare a acționat o influență ahrimanică. Omul trece prin perioada dintre moarte și o nouă naștere și reapare apoi într-o nouă incarnare. Atunci se constată că un organ oarecare a fost luat în stăpânire de activitatea ahrimanică sau, altfel spus, că în acel organ corpul eteric a pătruns mult mai adânc decât ar trebui; organul e străbătut de corpul eteric mai mult decât ar fi necesar. Într-un asemenea caz, din cauza organului afectat, omul va fi condus spre ceea ce Ahriman face să existe în lume – el se va încâlci cu atât mai mult printre ițele erorii. Cu acel organ care-și datorează deficiența influenței ahrimanice, și în care s-a cufundat atât de adânc corpul eteric, omul s-ar afunda mai adânc, dacă ar vrea să parcurgă întregul proces, în maya. Dar pentru că tot ceea ce lumea exterioară produce drept maya nu poate fi luat de om cu sine în lumea spirituală, această lume se va îndepărta din ce în ce mai mult. Fiindcă acolo există numai adevăr, nu și iluzie! Cu cât ne vom rătăci mai mult, așadar, în iluzia creată de Ahriman, cu atât mai mult vom fi determinați să ne transpunem în lumea senzorial-exterioară, în iluzia a ceea ce este fizic-senzorial, lucru pe care nu l-am face dacă n-am avea un asemenea organ vătămat.
Dar acum apare acțiunea contrară, așa cum se întâmplă prin durere, în cazul influenței luciferice. În clipa în care există pericolul de a ne înlănțui prea mult de lumea fizic-senzorială și, prin aceasta, de a fi lipsiți de ceea ce ne-ar putea conduce spre lumea spirituală, organul este distrus, fie că paralizează, fie că devine prea slab pentru a mai putea funcționa. Intervine, deci, un proces de distrugere. Trebuie să ne fie clar că aceasta o datorăm unor puteri care, de fapt, sunt binefăcătoare; organul ne este luat, pentru ca noi să putem găsi drumul înapoi, spre lumea spirituală. Aceasta e realitatea; anumite puteri ne distrug organele, sau ne înzestrează cu organe bolnave, pentru ca noi să nu ne înfundăm prea adânc în iluzie.
Dacă cineva are o boală de ficat care nu e însoțită de senzații dureroase, avem de-a face cu efectul unei influențe ahrimanice anterioare, care a făcut ca ficatul să se îmbolnăvească, pentru că altfel omul s-ar adânci prea mult în maya, din cauza forțelor care se leagă de cufundarea prea adâncă a corpului eteric.
Legendele și miturile au deținut întotdeauna înțelepciunea cea mai profundă și, au exprimat-o în felul lor. Ficatul e un exemplu bun în acest sens, fiindcă el e un organ care acționeză în așa fel încât omul poate să alunece în lumea iluziei fizice. Ficatul e, în același timp, organul care ne încătușează, propriu-zis, de Pământ. Cu acest adevăr are legătură următorul fapt: Prometeu, acea entitate care, conform legendei, le-a adus oamenilor forța de a coborî în viața pământeană și de a deveni apți pentru această viață, este atacat de un vultur care-i mănâncă din ficat. Acest lucru nu trebuie să-i provoace lui Prometeu o durere deosebit de mare, fiindcă atunci legenda n-ar fi în concordanță cu realitatea. Dar legendele sunt întotdeauna în concordanță cu realitățile fiziologice! Vulturul mănâncă din ficatul lui Prometeu pentru că ficatul nu doare! Legenda trebuia să atragă atenția asupra faptului că Prometeu a adus omenirii ceva care ar putea s-o facă să se încurce și mai mult printre ițele activității ahrimanice, dacă n-ar exista activitatea opusâ, care restabilește echilibrul. Documentele oculte sunt de acord cu adevărurile pe care le comunicăm prin știința spiritului.
V-am spus ieri, studiind lucrurile, că puterile bune sunt acelea care-i aduc omului durerea, drept compensare față de influența lui Lucifer. Încercați să vedeți legătura dintre acest adevăr și Vechiul Testament. După ce au analizat influența luciferică, așa cum este ea redată, în formă simbolică, prin șarpele care-o ispitește pe Eva, puterea al cărei adversar este Lucifer a trebuit să decidă că, începând cu acel moment, durerea va veni asupra omenirii. Este Iehova sau Iahve, care spune: „În dureri să-ți naști copiii!”
De regulă, nu poți înțelege tâlcul unor asemenea lucruri, conținute în documentele oculte, cât timp nu ai explicațiile științei spiritului. După ce ai ajuns în posesia lor, îți dai seama cât de profunde sunt aceste documente. De aceea nu-mi puteți cere nici mie să vă clarific asemenea lucruri fără a creea premisele corespunzătoare. Ca să putem analiza pasajul: „În dureri să-ți naști copiii!” au fost necesare expunerile referitoare la karma; de-abia în acest context poate fi inclusă explicația corespunzătoare. De aceea, nu folosește la nimic dacă se vor analiza documentele oculte, înainte să se fi atins punctul corespunzător în evoluția ocultă. Omul trebuie să aibă răbdare, până când va fi atins punctul final din evoluția ocultă; doar cu explicațiile nu se ajunge la nimic.
Am spus că în viața noastră acționeză, pe de o parte, puterile luciferice, pe de altă parte acele puteri al căror adversar e Lucifer. De asemena, puterile ahrimanice ne influențează viața și trebuie să ne fie clar că aceste puteri, care fac ca organele noastre să devină inutilizabile când ajungem pradă influenței ahrimanice, trebuie considerate puteri bune al căror adversar este Ahriman.
Dacă luați ca punct de plecare afirmația făcută mai înainte, veți putea vedea în profunzime modul complicat în care lucrează natura umană și veți ajunge la concluzia că puterile luciferice au rămas în urmă în vechea perioadă a evoluției de pe Lună; ele acționează asupra vieții noastre de azi, în actuala evoluție de pe Pământ, cu forțe care sunt lunare, cu forțe care nu ar fi putut interveni, în cadrul evoluției noastre pământene, în planul cosmic, care corespunde doar forțelor opuse lui Lucifer. Așa că Lucifer intervine în planul altei entități.
Acum ne putem întoarce în trecut, la epoci și mai vechi ale evoluției. Dacă știm că pe Lună unele entități au rămas în urmă în evoluția lor, spre a interveni, pe Pământ, în viața omului, vom găsi explicabil faptul că și pe vechiul Soare au rămas în urmă anumite ființe, care au jucat, apoi, pe Lună un rol asemănător celui pe care-l joacă acum pe Pământ entitățile luciferice. În entitatea umană se dă azi o luptă între puterile luciferice, care se încuibează în corpul nostru astral, și acele puteri care acționează asupra noastră prin intermediul Eului, prin ceea ce noi cucerim pe Pământ fiindcă puterile al căror adversar e Lucifer pot să acționeze asupra noastră numai prin Eul nostru. O apreciere justă a propriei noastre ființe o putem face doar cu ajutorul puterilor care acționeză asupra Eului nostru. Pentru aceasta trebuie să ne folosim neapărat Eul. Când Eul nostru se împotrivește puterilor luciferice, în noi luptă Iahve sau Iehova împotriva lui Lucifer; luptă entitățile care au în grija lor planul cosmic bun, împotriva celor care se ridică împotriva acestui plan, contestând valabilitatea lui, iar noi ne situăm, în ființa noastră cea mai lăuntrică, în mijlocul acestei lupte a lui Lucifer cu celelalte entități. Suntem noi înșine scena pe care se dă lupta. Și acest lucru atrage karma în interiorul nostru – dar numai în mod indirect, prin faptul că se dă lupta cu Lucifer. Dacă ne îndreptăm privirile spre exterior, suntem atrași în sfera de acțiune a puterilor ahrimanice. Aici are loc ceva care vine din afară, și în noi pătrunde Ahriman.
Noi știm însă că pe vechea Lună au trăit entități care și-au parcurs evoluția într-un mod asemănător celui în care o facem noi acum, în cadrul evoluției pământene. În Cronica Akasha și Știința ocultă aceste ființe sunt desemnate prin termenii îngeri, angeloi, dhyanis; numele nu contează. În interiorul acestor entități s-a dat însă o luptă asemănătoare celei date de entitățile luciferice în propria noastră ființă. Pe vechea Lună aceste entități au fost scena luptei date de acele entități care, la rândul lor, rămăseseră în urmă pe Soare. Lupta de pe Lună nu are nimic comun cu propriul nostru Eu interior, căci pe Lună noi încă nu aveam Eul. Ea se situează în afara lucrurilor la care poate participa Eul nostru, ea s-a dat pe vechea Lună, „în sânul îngerilor”. Și astfel acele entități s-au transformat în ceva ce nu puteau deveni decât sub influența altor entități, rămase în urmă față de evoluția normală de pe Soare și care, pe atunci, au jucat pentru îngeri același rol pe care-l joacă azi pentru noi entitățile luciferice. E vorba de entitățile ahrimanice, rămase în urmă în perioada evoluției solare, la fel ca entitățile luciferice în timpul evoluției lunare. De aceea, noi nu putem ajunge decât în mod indirect la aceste entități. Ahriman a fost însă acela care, ca să zicem așa, a jucat rolul de ispititor al îngerilor și a acționat în ei. Prin el îngerii au devenit ceea ce sunt azi și ei au adus în evoluția noastră ceea ce au devenit, datorită lui Ahriman, și ceea ce au cucerit în sensul binelui.
Darul bun pe care-l avem de la entitățile luciferice este posibilitatea de a face deosebire între bine și rău, de a ne dezvolta facultatea deciziei libere, de a ne cuceri o voință liberă. Toate acestea le putem realiza numai prin Lucifer. Dar forma sub care ne înconjoară acum îngerii, ca ființe spirituale, a fost pregătită de aceste entități pentru existența lor actuală, prin lupta cu Ahriman, dată în sufletele lor, în perioada vechii evoluții lunare. Experiențele prin care au trecut îngerii și efectele care continuă să se manifeste în ei ca urmare a acelor experiențe nu ne privesc pe noi, la acestea nu participăm cu Eul nostru. Vom vedea însă cum putem, pe o cale indirectă, să participăm la ele, pentru că în noi acționează și infleunța ahrimanică. Ceea ce au obținut aceste entități sub influența lui Ahriman sunt efecte ale căror cauze le-au preluat în ființa lor, în timpul existenței lunare. În timpul existenței lunare, prin influența ahrimanică, îngerii au asimilat ceva ce au introdus, apoi, în existența noastră pământeană. Să căutăm în existența noastră pământeană lucrul care poate să ne apară drept efect al luptei ahrimanice de odinioară.
Dacă pe vechea Lună n-ar fi avut loc această luptă ahrimanică, entitățile îngerești n-ar putea să introducă în existența noastră pământeană ceea ce a făcut parte din vechea evoluție lunară, deoarece ceea ce a făcut parte din vechea evoluție lunară ar fi încetat să existe după ce vechea Lună ar fi dispărut. Prin faptul că îngerii au preluat în ființa lor influența ahrimanică, ei s-au împletit printre ițele existenței lunare, exact la fel cum noi, sub influența lui Lucifer, ne împletim printre ițele existenței pământene. Ei au preluat în ființa lor cea mai interioară elementele lunare și le-au adus în existența noastră pământeană. Și astfel au avut posibilitatea de a face ca Pământul nostru să nu cadă cu totul sub influența lui Lucifer. Pământul ar fi căzut în întregime sub influența lui Lucifer, dacă în existența pămâneană n-ar fi intervenit acest lucru, care corespunde luptei îngerilor cu Ahriman, pe vechea Lună.
Care sunt oare procesele din existența pământeană pe care le numim normale? Când actualul nostru sistem solar s-a ordonat într-un mod corespunzător scopurilor Pământului, a apărut ceea ce noi vedem drept mișcări regulate ale Soarelui, ale Pământului și ale celorlalte planete și care au făcut să existe ziua și noaptea, alternanța celor patru anotimpuri, zile cu soare și zile ploioase, care fac să crescă roadele pe ogoare ș.a.m.d. Toate acestea sunt procese care se repetă în mod regulat, conform cu ritmul Cosmosului, așa cum s-a format el, pentru actuala existență pământeană, după ce existența lunară a luat sfârșit. Dar în sânul existenței pământene acționează Lucifer. Și vom vedea că aria sa de activitate e mult mai întinsă decât cea pe care am putut s-o urmărim în omul însuși, în care, în orice caz, și-a găsit câmpul de acțiune cel mai important. Dar chiar dacă Lucifer ar exista numai în cadrul existenței pământene, toate acele ritmuri ordoante care apar datorită mișcării regulate a planetelor în jurul Soarelui, datorită alternanței dintre vară și iarnă, timp ploios și timp însorit etc., ar face ca oamenii să cadă pradă „ispitirii luciferice”. Dacă ar avea tot ce le poate veni de la Cosmosul organizat, de la ceea ce produce mișcările ritmice, regulate, ale sistemului solar, dacă ar domni numai legile care sunt pe măsura Cosmosului nostru actual, omul ar cădea pradă influenței luciferice, ar îndrăgi viața fără griji mai mult decât ceea ce trebuie să dobândească pentru binele cosmic, ar urmări mai mult o desfășurare regulată a lucrurilor decât ceea ce trebuie să dobândească prin strădanie.
Din acest motiv a fost necesar să acționeze puteri adverse, care au luat naștere prin faptul că în procesele cosmice ordonate s-au amestecat alte procese, care pentru vechea Lună erau normale și binefăcătoare, dar care astăzi, dacă acționează asupra existenței pământene, sunt anormale și periclitează evoluția normală de pe Pământ. Aceste influențe aduc o corectură tendinței de a avea o viață fără griji, tihnită și îmbelșugată, care ar exista dacă n-ar domni decât ritmul; ele apar, de exemplu, sub forma grindinei care bântuie uneori peste ogoare. Când ceea ce s-a creat prin domnia forțelor existenței pământene este distrus, se aduce o corectură, care, dacă privim situația în ansamblu, are un efect binefăcător, chiar dacă omul nu o simte, pentru că mai există și o altă înțelepciune, mai înaltă decât cea pe care o înțelege omul. Pe vechea Lună, forțele care se dezlănțuie în grindină erau binefăcătoare, aducătoare de binecuvântări, așa cum sunt astăzi binefăcătoare forțele ce acționeză în ploaie și în razele de soare. Astăzi ele acționează pentru a îndrepta ravagiile pe care le-ar face în caz contrar, influența luciferică. Iar dacă evoluția organizată își continuă mersul, aceste forțe năvălesc mai violent, spre a aduce o corectură și mai mare. Tot ceea ce conduce la evoluția progresivă ține de forțele Pământului însuși. Când vulcanul își azvârle lava, acționeză forțe întârziate, venite de pe vechea Lună, pentru a realiza o corectură în viața de pe Pămnânt. Așa stau lucrurile, în general, în ceea ce privește cutremurele și catastrofele naturale. Putem spune, deci, că unele dintre fenomenele care vin din exterior își găsesc motivația în evoluția generală de pe Pământ. Vom vedea în ce fel au legătură toate acestea cu conștiența umană, astfel încât ceea ce pare neclar în conferința de astăzi își va găsi completarea în conferința de mâine.
Trebuie să spunem că toate aceste aspecte reprezintă doar una din laturile existenței umane, ale existenței pământene, ale existenței cosmice, în general. Când ne este distrus un organ spunem că avem de-a face cu activitatea binefăcătoare a unor puteri spirituale, și dacă am aflat că întregul mers al evoluției pe Pământ trebuie să sufere o corectură prin acțiunea forțelor provenite de la vechea existentă lunară, e cazul să ne întrebăm de ce noi, ca oameni pământeni, trebuie să ne străduim, la rândul nostru, să aducem o corectură influențelor dăunătoare ale vechilor forțe lunare? Noi, ca pământeni, nu trebuie să dorim erupții vulcanice și cutremure de pământ, nu avem voie să distrugem noi înșine anumite organe, spre a sprijini activitatea binefăcătoare a puterilor spirituale. Dar putem să spunem cu îndreptățire că, dacă undeva izbucnește o epidemie, prin ea se manifestă ceea ce omul caută cu tot dinadinsul, pentru ca în el să fie realizată o anumită compensație. Și putem presupune că omul e împins spre anumite situații în care i se întâmplă ceva rău, prin învingerea căruia el poate să facă un pas spre desăvârșirea sa.
Nu s-ar putea spune, oare, că epidemiile au efecte deosebit de benefice? Nu cumva e greșit să împiedicăm apariția lor, prin tot felul de metode de îngrijire și stimulare a sănătății, prin tot felul de măsuri profilactice? S-ar putea să-i vină cuiva ideea că n-ar trebui să se facă nimic pentru diminuarea efectelor catastrofelor naturale, motivând că o asemenea atitudine e cu totul pe linia expunerilor de azi și de ieri.
Vom vedea că nu așa se pune problema, dar numai în anumite condiții. De-abia acum vom fi pregătiți, pe de o parte, să înțelegem, când vom analiza aceste lucruri, că unele influențe binefăcătoare ne pot prejudicia un organ ca să nu ajungem sub influența magiei și, pe de altă parte, să devenim conștienti de cealaltă influență, pe care o facem să apară când ne sustragem efectelor unor asemenea influențe binefăcătoare, prin faptul că luăm măsuri igienico-sanitare împotriva bolilor. Prin aceasta ne situăm într-un punct în care se află adeseori omul: când se ivește o aparentă contradicție și când întreaga forță a acesteia îl îmboldește pe om, el e foarte aproape de a ajunge într-unul din punctele în care puterile ahrimanice pot exercita asupra sa o influență puternică. Posibilitatea de a ne lăsa pradă amăgirilor este mai aproape acum, când am ajuns într-o asemenea strâmtoare. Și e bine că am ajuns în ea, pentru că acum putem înțelege că forțele binefăcătoare sunt cele care fac ca un organ să devină inutilizabil; aceasta este o reacție împotriva lui Ahriman. Acum cei care vor răul omenirii ar trebui să nu dorească ceea ce se poate numi „reacții binefăcătoare împotriva forțelor ahrimanice”, deoarece măsurile de igienă și alte lucruri asemănătoare ar limita această reacție benefică.
Ne aflăm într-o strâmtoare. Și e bine că am fost conduși spre această contradicție, ca să reflectăm asupra faptului că asemenea situații pot să existe și că ele sunt chiar o școală foarte bună pentru spiritul nostru. După ce vom vedea în ce fel putem scăpa din capcana acestei contradicții, vom face prin propriile noastre puteri ceva care ne poate da forța de a ne sustrage amăgirilor lui Ahriman.
