Dumneavoastră știți că în cadrul dezvoltării Secțiunii noastre germane, noi am vorbit de-a-lungul anilor despre fundalurile propriu-zise, mai profunde, ale Evangheliilor de la Matei, Luca și Ioan,iar unele dintre lucrurile care sunt de spus în privința tainelor creștinismului au fost rostite și aici la Hannovra [Nota 67]. Veți fi văzut cu acest prilej că fiecare dintre Evanghelii oferă o anumită cale de pătrundere în vestirea creștină. Dar dacă vrem să ne apropiem de înțelegerea creștinismului sprijinindu-ne pe Evanghelia după Marcu, este nevoie, mai mult decât în cazul celorlalte Evanghelii, de o anumită premiză. Căci pentru aceasta noi trebuie să ne cufundăm cu totul în modul specific în care a fost folosită modalitatea de exprimare a oamenilor în timpurile trecute ale evoluției omenirii. Este suficient să indicăm faptul că mai ales limba veche ebraică ne deschide un orizont infinit de larg prin modul ei de expresie. Cel care a văzut în ciclul de conferințe de la München [Nota 68] despre tainele creației cum a fost necesar să dăm o traducere a anumitor cuvinte pentru a înțelege cele șase sau șapte zile de creație, acela va fi dobândit un sentiment despre faptul că este nevoie să re-creăm, ca să spunem așa, din spiritul și sufletul lucrurilor înseși aceste vechi documente din timpurile străvechi. Despre asta este vorba. În limba ebraică, vocalele și consoanele erau folosite altfel decât se obișnuiește în ziua de azi. Atunci când în limba ebraică se indica ceva pe care omul îl vedea în jurul său, ea avea ca mijloc de expresie pentru aceasta, consoanele. Vocalele erau indicate prin simple puncte, pentru că ele erau expresia a ceea ce trăia în suflet, a ceea ce era lăuntric. Limba ebraică folosea vocale pentru trăirile lăuntrice, și consoane pentru ceea ce se afla în exterior. Și aceste aspecte erau resimțite în mod viu. Și în acele vremuri vechi, chiar și în limba greacă, de un anumit cuvânt era legată o anumită trezire față de o indicație suprasensibilă, și anume în mod neechivoc, astfel încât fiecare om știa că atunci când se rostea un anumit cuvânt folosind anumite sunete, el trebuie să stârnească în sufletul său o întreagă sumă de reprezentări, care erau cu totul altele în cazul unui alt cuvânt. Prin câteva cuvinte se putea spune infinit de mult, pentru că la aceasta contribuiau toate cele menționate. Și noi trebuie să ne amintim acest fapt în special la Evanghelia după Marcu. Căci nu ne este îngăduit să rămânem doar la cuvânt, căci prin simplul cuvânt nu putem pătrunde în misteriile și tainele Evangheliei după Marcu.
Aici aș dori să dau câteva îndrumări. Așadar mai înainte limbajul era un mijloc de expresie al spiritual-sufletescului. În vremea noastră el a devenit un mijloc de expresie pentru gândirea abstractă, care se află foarte departe de gândirea vie, în imagini, singura care ne poate îndruma în lumile spirituale. Pentru ca noi să ajungem din nou la o astfel de gândire vie, mijloacele de exprimare ale limbajului nostru trebuie să redevină vii. Dar limbajul a devenit filistin, pedant, și nu folosește decât pentru exprimarea aspectelor abstracte. Tot ceea ce era viu, care putea conduce prin cuvintele limbajului în sferele superioare și putea uni sufletul cu tainele Universului, s-a pierdut întrutotul. Și aici aș dori să indic faptul că în misteriile rosicruciene s-au făcut începuturi în sensul vivifierii limbajului. Acolo s-a ajuns uneori la exprimarea de nuanțe subtile. Limbajul nostru este grosier, rigid, inflexibil, și noi trebuie să ne luptăm cu el pentru a exprima subtilitățile vieții spirituale. De aceea am încercat să indic tainele existenței prin cizelarea limbajului. În Drama-mister Poarta inițierii am încercat să exprim cu alte mijloace lucruri care nu se pot spune prin cuvinte. Acolo, un om se străduiește să ajungă pe prima treaptă de inițiere. El se străduiește ca în sufletul său să răsune sunetele spirituale. În această dramă sunt descrise trăirile lui Johannes. El parcurge trăiri sufletești profunde pentru a-și dezvolta sufletul. El se află atât de departe încât ajunge prin cele mai amare, și totodată cele mai mărețe și mai copleșitoare trăiri sufletești, în lumea spirituală, în Devachan, și el urmează să fie introdus în viața și urzirea entităților elementare din Devachan. Faptul de a exprima aceste taine ale vieții și urzirii entităților elementare în cuvinte determină întotdeauna un sens abstract, neadevăr. Și de aceea am încercat să fac ca anumite persoane vii să exprime aceste taine prin propria lor ființă, așa cum se întrețes lumina și întunericul. Am încercat astfel să indic împletirea cuvintelor și a sunetelor prin tainele Universului. În felul acesta s-a putut face auzit câte ceva care, dacă este rostit în cuvintele actuale, sună abstract. Trebuie să se asculte răsunetul cuvintelor, și modul în care fiecare sunet se află la locul său. Trebuie resimțit locul unde sunetul se încadrează corect și unde nu. Este ca un fel de alchimie spirituală. Iar întrețeserea și viețuirea forțelor spirituale din Univers pot fi indicate prin astfel de mijloace.
Maria împreună cu tovarășele ei, Philia, Astrid și Luna, îl primește pe Johannes în Devachan. Philia este reprezentantul poetic al sufletului senzitiv, și de aceea în numele ei răsună doi de I și un A. Luna este expresia sufletului conștienței; de aceea, în numele ei se află un U și un A. Astrid, care este expresia sufletului rațiunii, are mai întâi în numele ei un A și apoi un I. În felul acesta se pot exprima multe aspecte și cu mult mai bine decât se poate face prin cuvinte. Dacă s-ar dezvolta un sentiment în această privință, eu nu ar mai trebui să vorbesc despre multe lucruri. Dar trebuie ca oamenii să ajungă să înțeleagă ce înseamnă că aici se află un U – trebuie resimțită profunzimea lui U, la fel ca și limpezimea lui I și admirația care se revarsă în suflet prin indicarea unei Ai sau Ei. Aceasta conferă un alt mod de înțelegere decât cel care poate fi dobândit prin cuvinte. Limbajul este un instrument cu adevărat infinit de admirabil prin sunetele sale. El este cu mult mai înțelept decât oamenii, și noi am face bine să-i ascultăm înțelepciunea. Dar oamenii sunt pe cale să-l altereze. Și dacă noi vrem să înțelegem timpurile vechi prin modul lor particular de expresie, trebuie să ne transpunem în ceea ce trăia în sufletele oamenilor de atunci.
Și dacă deschidem Evanghelia după Marcu și privim primele rânduri scrise, noi putem simți deja necesitatea de a gândi în felul acesta despre limbaj și despre tainele sale. În traducerea lui Luther, care în majoritatea cazurilor este încă cea mai bună – traducerea lui Weizsäcker este cu mult mai greșită – scrie, în pasajul referitor la Isaia: „Iată, Eu trimit Îngerul Meu înaintea Ta, ca el să-ți pregătească drumul. Glasul predicatorului din pustie: Pregătiți calea Domnului, neteziți cărările Sale!”
Am vrea să credem că omul care citește acest pasaj, dacă este onest, ar trebui să-și mărturisească: Eu nu înțeleg deloc pasajul acesta. Pentru a înțelege ceea ce stă scris realmente acolo este necesar să pătrundem prin știința spirituală în ceea ce urma să se întâmple – în sensul Profetului Isaia, care era inițiat în această privință – prin evenimentul din Palestina și Misteriul de pe Golgota. Vremurile noastre consideră că este imposibil să existe cu adevărat oameni care să poată da lămuriri în privința celor mai importante impulsuri ce se află în evoluția omenirii. Prezentul nostru nu acceptă așa ceva. De aici provin explicațiile grotești ale Apocalipsei, despre care se scrie că acela care a scris Apocalipsa ar fi trăit deja evenimentele pe care le descrie acolo. Se vorbește despre cercetarea obiectivă, dar se stabilește din capul locului premiza: Nimeni nu poate ști ceva pe care să nu-l știu eu însumi. Dar profetul Isaia vrea să exprime prin aceste cuvinte ceva pe care îl știa prin inițierea sa. El voia să spună: Va veni ceva în evoluția omenirii care este de o importanță eminentă, fundamentală, pentru această evoluție. – Și de ce vedea el – și împreună cu el și alți inițiați – că acest eveniment pe care voia să-l indice era unul atât de plin de importanță? El vedea în mod corect evoluția omenirii și știa că mai înainte oamenii au avut o clarvedere elementară, că ei vedeau în lumile spirituale și-și puteau folosi trupurile astrale pentru această clarvedere. Dar trupul astral și-a pierdut apoi forța clarvederii, și s-a întunecat. În aceasta a constat însă progresul omenirii, anume că forța clarvăzătoare a trupului astral s-a pierdut. Dar în schimb ea trebuia să lase Eul să acționeze mai mult. Iar din cunoașterea sa inițiatică, Isaia a putut spune: Dar atunci oamenii nu vor vorbi decât din Eul lor și atâta timp cât acest Eu nu este plin de Christos, el depinde de ceea ce poate vedea omul din lume pe planul fizic, numai cu simțurile și rațiunea sa. Oamenii se vor simți părăsiți de lumea spiritului. Dar atunci va veni pentru ei consolarea. Va veni Christos, și aceste suflete se vor pătrunde tot mai mult cu impulsul lui Christos, astfel încât să poată privi din nou în lumea spirituală. Dar mai întâi ele vor viețui întunecarea trupului lor astral.
Omul și-a dobândit primele predispoziții ale trupului său fizic pe vechiul Saturn, pe vechiul Soare el a dobândit predispozițiile trupului său eteric, pe vechea Lună predispozițiile trupului său astral iar Eul se adaugă în evoluție abia pe Pământ. Acest Eu trebuie să se afirme mai întâi în întuneric, până acolo unde trupul astral va fi stins în privința forței sale clarvăzătoare, înainte să înceapă evoluția propriu-zisă a Pământului, a existat un fel de repetare a evoluției lunare. Pe atunci omul și-a dezvoltat trupul astral în așa fel încât activitatea întregului Univers trăia în imagini în trupul său astral. Deci până acolo a fost o repetare a evoluției lunare. Apoi a pătruns Eul în evoluție, și Isaia a spus: Euitatea va trebui să se extindă tot mai mult pe Pământ.
Pe vechea Lună au existat și entități având stadiul de om, la fel pe Soare și pe Saturn. Pe Pământ omul este om. Îngerul a fost om pe Lună, iar omul pământean este succesorul Îngerului pe treapta de om, astfel încât predecesorii omului de pe Pământ trebuie să pregătească ceea ce se va întâmpla cu omul. Ceea ce este îngeresc trebuie să acționeze în trupul astral înainte ca Eul să poată acționa în el. Și dacă misiunea pământeană a omului urma să fie pregătită, acest lucru trebuia să se întâmple prin predecesorul omului, prin Înger. De aceea, la un anumit moment dat un Înger a intervenit într-o natură omenească. Atunci când are loc așa ceva, omul pământean poate fi o iluzie, o maya. Căci de sufletul său se servește o ființă superioară. Omul poate fi, în realitate, ceea ce este el când stă în fața noastră, dar el poate fi învelișul unei alte entități. Și așa s-a întâmplat ca acea individualitate care a trăit cândva ca Ilie și a apărut la reîntruparea lui Ioan, a preluat în sine o natură îngerească, ce s-a exprimat prin el. În Drama mea mister [Nota 69] Poarta inițierii are loc un astfel de proces. Acolo, prin Maria, acționează o altă entitate:
Aici, în acest cerc
Se formează un nod din firele
Pe care le țese karma în devenirea lumii.
O, prietenă, suferințele tale
Fac parte dintr-un nod al destinului
În care fapta zeilor se împletește cu viața oamenilor.
Fapta zeilor se împletește cu viața oamenilor și alcătuiește destinul omenesc.
Așa a fost unită fapta Cerului cu destinul omenesc în Ioan Botezătorul. Prin el a acționat o ființă divină, o ființă îngerească. Ceea ce a făcut el a putut fi înfăptuit numai pentru că omul Ioan era o iluzie, iar înlăuntrul lui trăia o ființă care urma să prevestească ceea ce se va întâmpla cu oamenii de pe Pământ. Și acum, dacă vrem să traducem obiectiv în așa fel încât să simțim ceea ce trebuie realmente exprimat prin aceste cuvinte, trebuie să traducem așa: Percepeți: Eul, care urmează să apară în entitatea omenească, trimite din sine Îngerul pregătitor.
Este avut în vedere Îngerul care a trăit în personalitatea lui Ioan Botezătorul. El este avut în vedere, și întreaga învățătură pe care o aflăm din Teosofie despre Înger este concentrată în această frază: Inițiatul lunar trebuie să pregătească inițierile de pe Pământ.
Acum trebuie să privim puțin asupra naturii omenești, asupra modului în care s-a dezvoltat ea treptat în apropierea Misteriului de pe Golgota. Gândiți-vă cum se puteau simți oamenii când priveau în urmă la vechile vremuri, în care trupul astral clarvăzător putea vedea în lumea spirituală, și cum apoi totul a devenit tot mai întunecat. Oamenii au putut percepe această întunecare de la o încarnare la alta. Ei își spuneau: Mai înainte, atunci când voiam să percepem ceva în lumea spirituală, începeam să strălucim și să luminăm cu trupul astral. Această situație a încetat din ce în ce mai mult, și întunericul s-a făcut tot mai mare. Și atunci, înlăuntrul omului s-a creat o singurătate întunecată, un pustiu, ἔρημος – acesta și-a mai găsit încă expresia în limba greacă. Și apoi, în sufletul omului a apărut o voce, ca o chemare plină de dor înspre stăpânul omului, înspre Eu, pentru ca acesta să pătrundă realmente în sufletul omenesc. Asta era simțit la cuvântul grecesc χὐριος care este tradus prin cuvântul superficial „Domnul”. Oamenii simțeau că sufletul este alcătuit din trei forțe: gândire, simțire și voire. Apoi a venit timpul în care urma să pătrundă în suflet Eul, χὐριος. Asta a vrut Ioan să exprime atunci când spunea: Pregătiți calea Domnului! Neteziți-I cărările!
Aveți aici exprimată întreaga conducere plină de înțelepciune a evoluției omenirii înspre Misteriul de pe Golgota în spusele lui Isaia de la începutul Evangheliei lui Marcu. Și totodată, în aceste spuse ale lui Isaia despre Ioan, este conținut ceea ce știm noi despre el. Eu v-am spus cum trebuia să fie el structurat pentru ca în el să poată pătrunde un Înger. Pentru aceasta era nevoie de o anumită inițiere. Iar acea inițiere care era necesară pentru aceasta, îi dădea respectivului om totodată posibilitatea de a le arăta celorlalți oameni: Acum a venit într-adevăr timpul care este timpul pătrunderii Eului în om.
Cel care putea să spună aceasta trebuia să fie inițiat în sensul limbajului inițiatic al Vărsătorului. Marile taine ale lumii spirituale în care sunt împletiți oamenii erau desemnate prin aceea că ei erau inițiați în limbajul Cerului. Dacă oamenii voiau să exprime ceea ce se petrece cu sufletul omenesc atunci când acesta este inițiat în marile misterii, ei trebuiau să aleagă scrierea Cerului. Căci aceasta nu putea fi exprimată prin cuvinte omenești. Și atunci se spunea: Sus, pe cer, stelele se află în raporturi reciproce. Dacă noi le privim și alcătuim forme de expresie din aceste raporturi reciproce ale stelelor, atunci putem exprima tainele care se petrec în om la o astfel de inițiere.
Înspre marele Ahura Mazdao, oamenii au privit întotdeauna în sus – indiferent ce nume i s-a dat în diversele culturi. Ei priveau în sus la entitatea divină și la Ierarhia ei din Soare. Christos este Marele spirit, ființa care se află la baza Soarelui. Există douăsprezece moduri diferite de a fi inițiat în sfintele misterii ale Soarelui, și este aproape imposibil să se exprime acest fapt în cuvinte pământești. Dar dacă vom cuprinde cu privirea modul în care se află Soarele în fața unei constelații și-și trimite razele pe Pământ prin intermediul acesteia, aflându-se în legătură cu celelalte stele de pe cer, atunci avem un fel de scriere care poate fi expresia faptului că un om este inițiat în misteriile Soarelui în așa fel încât el este un inițiat sub semnul Vărsătorului.
Să-i considerăm pe cei șapte sfinți Rishis. Ei au fost inițiați în misteriile solare în așa fel încât imaginea sensibilă a inițierii lor este situarea Soarelui în constelația Taurului; iar ceea ce putem noi vedea pe firmamentul ceresc atunci când Soarele se află în constelația Taurului, ne redă realmente misteriul inițierii aparte a sfinților Rishis, iar această inițiere a acționat prin cele șapte personalități ale celor șapte sfinți Rishis. Aceasta se exprimă prin faptul că din același loc strălucește constelația alcătuită din șapte stele principale, Pleiadele. Acesta este locul în care a intrat întregul nostru sistem solar în Universul nostru. Astfel, inițierea în diferitele tipuri de misterii solare poate fi exprimată prin aceea că se preia forma de expresie a situării Soarelui într-o constelație.
Inițierea lui Ioan trebuia să fie o inițiere a Vărsătorului, o expresie pentru situarea Soarelui în constelația Vărsătorului. Și ca să înțelegeți puțin mai mult, gândiți-vă că pe partea de lumină a zodiacului se află: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara și apoi Balanța. Apoi urmează constelațiile care se află în partea de iarnă sau de noapte a Zodiacului: Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul și Peștii. Vărsătorul și Peștii se află în partea de iarnă sau de noapte a zodiacului. Ce înseamnă asta? Atunci când razele Soarelui cad pe Pământ, ele nu trebuie să cadă pur și simplu prin spațiul fizic, ci în așa fel încât să trimită prin spațiul spiritual lumina spirituală a Soarelui, care trece prin Pământ. Inițiații în semnul Vărsătorului primeau acest nume deoarece ei erau capabili să confere Botezul cu apă, să se aplece împreună cu ceea ce le dădea forța spirituală a Soarelui, să se cufunde împreună cu ea sub apă.
Numele constelațiilor zodiacale au fost purtate în sus, pe cer, de la faptele vieții spirituale care s-au petrecut aici pe Pământ. Acum, ciudații noștri oameni de știință, pentru a explica astfel de lucruri, afirmă că s-ar fi preluat numele constelațiilor care ar fi fost atribuite anumitor personalități de pe Pământ. Ori situația este exact invers. În ziua de azi, oamenii afirmă că Ioan Botezătorul a fost numit Omul apei, Vărsătorul de apă, deoarece s-ar fi transferat asupra lui numele constelației Vărsătorului. Dar ceea ce fac savanții în ziua de azi este realmente echivalent cu a înhăma un măgar cu capul spre car. Este cunoscută și ironica încercare a unui savant [Nota 70], care a vrut să reprezinte persoana lui Napoleon ca nefiind o realitate istorică. El arată cât de ușor este să se deriveze numele lui Napoleon de la Apollo, N-ul din față reprezentând doar un grad comparativ al numelui, oarecum un Supra-Apollo. Numărul de frați, șase, este identic la cei doi, iar steaua Apollon este considerată ca făcând parte dintre cele șapte stele din Pleiade. Apoi el a afirmat că cei doisprezece mareșali ai lui Napoleon ar fi cele douăsprezece constelații zodiacale. Că mama lui Apollo este Leto, a lui Napoleon Laetitia, ș.a.m.d.
Dacă desenăm arcul Soarelui de pe cer, descoperim că în timp ce Soarele fizic apune, contra-imaginea lui spirituală se înalță. Așadar trebuie să desenăm arcul deplasării Soarelui de zi sau de vară, când Soarele trece de la Taur la Berbec ș.a.m.d., și cel de iarnă – sau de noapte – prin care putem desemna tainele inițierii sub semnul Vărsătorului și al Peștilor. Soarele fizic merge de la Fecioară la Leu, Rac, Gemeni, Taur, Berbec, iar Soarele spiritual merge de la Fecioară la Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Contra-imaginea spirituală a mersului fizic al Soarelui este trecerea Soarelui de la Vărsător la Pești.
Așa a putut Ioan să spună: Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Misiunea mea este de așa natură încât puteți dobândi o imagine în privința ei atunci când Soarele trece din constelația Vărsătorului în constelația Peștilor. Eu sunt inițiat sub semnul Vărsătorului și eu nu sunt vrednic să vă ofer tainele inițierii solare sub semnul Peștilor. Eu nu sunt vrednic să dezleg curelele încălțămintei Celui pe care trebuie să vi-L vestesc vouă.
În aceste cuvinte ale lui Ioan avem, ca să spunem așa, dovada evidentă a modului în care el se caracterizează printr-o imagine, drept inițiat sub semnul Vărsătorului. În imaginile vechilor calendare din popor este exprimat ceea ce înseamnă cuvintele lui Ioan: Eu nu sunt vrednic să-I dezleg curelele de la încălțăminte. Priviți vechile imagini ale zodiacului: acolo, Vărsătorul îngenunchează. Acolo el concentrează în gest evlavia față de Cel care vine, față de Soarele care se înalță din Pești în cercul zodiacal. Aceasta este o imagine pentru Ioan Botezătorul. – Soarele merge mai departe, Ioan nu îl poate opri, el îl poate doar vesti.
Profetul Isaia știa că atunci când Soarele trece în Pești, va veni altceva. Trecerea Soarelui în Pești înseamnă oameni sau ființe legate de inițierea sub semnul Peștilor. De aceea s-a folosit acest vechi semn pentru Christos Iisus în primele timpuri creștine: Peștii. Acest semn se regăsește în catacombele Romei, fie amândoi Peștii, fie unul singur. De ce le-a spus Iisus ucenicilor: Eu vreau să vă fac pescari de oameni [Nota 71]? Ioan pregătește inițierea sub seninul Peștilor, pe care trebuie să o aibă nazarineanul, pentru a-L putea privi pe Christos în sine. Ceea ce s-a petrecut în Palestina: cel mai mare eveniment din întreaga evoluție a Universului este înscris în zodiac prin semne admirabile. Ceea ce s-a petrecut realmente pas cu pas în Palestina, nu poate fi explicat în profunzimile sale prin scriere umană, ci printr-o scriere cerească, care trebuie consultată dacă vrem să o cunoaștem în realitate, pentru că ea este atât de sublimă încât se află în legătură nemijlocită cu Universul. – Oare tot ceea ce au văzut ochii fizici în Palestina s-a petrecut în carnea și sângele lui Iisus din Nazaret? Ceea ce a putut fi văzut cu ochii fizici, așa cum v-am indicat, a fost o iluzie, o maya. În realitate în înfățișarea lui Iisus din Nazaret, cel care se perinda prin Palestina, trăia întreaga forță spirituală centrală a Soarelui, forța punctului central al Soarelui. Aceasta se perinda prin Palestina, iar aparența fizică exterioară a lui Iisus era o maya. De aceea, tot ceea ce a înfăptuit El s-a desfășurat în legătură cu marile evenimente din macrocosmos. Dați atenție următorului fapt: Găsim menționată pretutindeni în Evanghelia după Marcu realitatea că Iisus Christos vindeca atunci când Soarele apusese, sau înainte de a răsări. Atunci când în Evanghelia după Marcu I, 32 se spune: „Iar seara, după ce Soarele apusese, au adus la El tot felul de bolnavi și de posedați” –, să ne întrebăm: De ce i-au adus tocmai atunci pe bolnavi și pe posedați? Pentru că Soarele apusese, pentru că forța Soarelui nu mai acționa în mod fizic, pentru că forța Soarelui din El acționa spiritual și pentru că ceea ce avea El de făcut nu se afla în legătură cu forța Soarelui fizic. Soarele care acționa în mod fizic apusese, dar forța spirituală a Soarelui acționa prin inima Lu, prin trupul Său. Și atunci când El voia să dezvolte cele mai mărețe și mai covârșitoare forțe, trebuia să caute impulsuri pentru acestea, atât timp cât Soarele nu se afla în mod fizic pe cer. Și când în Evanghelie se spune: Înainte ca Soarele să apună – această exprimare își are importanța sa deosebită. Fiecare cuvânt din Evanghelia după Marcu descrie mari raporturi cosmice între procesele din Univers și fiecare pas, fiecare faptă a lui Christos din trupul lui Iisus din Nazaret de pe Pământ. Dacă am vrea să alcătuim o hartă, o hartă geografică din drumurile și faptele Sale și am studia apoi procesele cerești, am ajunge la aceeași imagine. Este ca și cum procesele cerești ar fi fost proiectate pe Pământ.
De unde a luat un om ca Johannes Kepler [Nota 72] ceea ce a putut da el în astronomia sa? Kepler nu a luat forțele de a rezuma bazele astronomiei în cele trei mari legi ale sale din ceea ce era el ca atare. Cele trei legi sunt expresii ale rotației planetelor în jurul stelelor lor fixe. Ele au putut fi găsite numai dintr-un anumit entuziasm al lui Kepler, datorită căruia au ieșit în el la suprafață anumite amintiri. El fusese, într una din încarnările sale precedente, discipol al vechilor misterii egiptene. Acest fapt a ieșit la suprafață în el (și în alți câțiva oameni) ca instincte neclare. Astfel de oameni aveau în sufletele lor multe din ceea ce constituie expresie a armoniei sferelor. Kepler a căutat de-a-lungul întregii sale vieți minunatele constelații de pe cer. El a urmărit conjuncția dintre Saturn, Jupiter și Lună și a căutat să explice în felul acesta apariția stelei pe care au urmat-o cei trei magi din Orient. Oamenii de pe atunci nu se gândeau la așa ceva, ci ei au născocit abstracțiuni oribile, cum este teoria lui Kant-Laplace.
În Evanghelia după Marcu avem admirabila armonie dintre ceea ce urma să se petreacă o dată pe Pământul nostru prin faptele lui Christos Iisus și Misteriul de pe Golgota, respectiv marele Cosmos de afară. Și dacă putem descifra scrierea stelară, vom putea înțelege Evanghelia după Marcu. Dar pentru aceasta trebuie să pătrundem în tainele limbajului Cerului. Și atunci când în Evanghelia după Marcu se spune: Soarele a apus – asta nu vrea numai să afirme că Soarele nu mai strălucește, ci în felul acesta urma să fie exprimată realitatea că toate ființele spirituale ale Ierarhiei solare au trecut într-o lume cu un spirit mai puternic, pentru că trebuie să acționeze prin Pământ, prin substanța fizică. Și întreaga măreție ce urma să fie exprimată era resimțită de oameni atunci când se spunea: S-a înfăptuit ceva prin Christos Iisus atunci când Soarele apusese – sau la apusul Soarelui. O întreagă lume era conținută în astfel de cuvinte.
Aceste câteva indicații ar trebui să ne folosească pentru a pătrunde mereu mai adânc în decursul timpului în tainele Evangheliilor. Și tocmai cu ajutorul Evangheliei după Marcu i se pot revela sufletului omenesc minunate mistere ale proceselor cosmice. Fiecare cuvânt din Evanghelia după Marcu este de o importanță eminentă.
