În această oră, aș dori să vă vorbesc despre lucruri care aparțin lumii moralei și eticii, având darul să aducă în fața sufletului misiunea științei spirituale în epoca noastră.
Suntem cu toți pătrunși de marele adevăr al doctrinei despre reincarnare, despre repetarea vieților pământești, și trebuie să ne fie foarte clar că această repetare a vieților noastre pământești are un sens bine determinat în dezvoltarea Pământului. Dacă ne punem întrebarea: Pentru ce este necesar să repetăm această viață pământească? atunci primim răspunsul, care este un rezultat al cercetărilor oculte, că în epocile succesive ale Pământului trăim mereu alte experiențe când apărem din nou în acest plan. Cu totul altceva au trăit și au resimțit sufletele oamenilor în incarnările care au urmat imediat după marea catastrofă atlanteană, cu totul altceva au trăit în epocile precreștine și cu totul altceva acum, în epoca noastră.
Vreau să amintesc, pe scurt, că în perioada care a urmat marii catastrofe atlanteene sufletele noastre mai păstrau încă, în trupurile pe care le aveau la acea epocă, o anumită clarvedere elementară. Clarvederea era ceva natural pentru oamenii din timpurile anterioare, apoi aceasta s-a pierdut, încetul cu încetul. Epoca în care această clarvedere a fost pierdută în gradul cel mai înalt a fost epoca culturală greco-latină, a patra din perioada postatlanteană. De atunci, omul evoluează în așa fel, încât realizează marile sale progrese în exterior, pe plan fizic, pentru ca apoi, în mod treptat, să recucerească din nou forța de clarvedere, către sfârșitul actualei perioade postatlanteene.
În prezent, noi trăim în a cincea epocă culturală postatlanteană. Considerăm ca fiind prima epocă de cultură postatlanteană epoca veche indiană, a doua, epoca veche persană, a treia, epoca de cultură caldeo-babiloniană și a patra, epoca greco-romană. Noi înșine ne aflăm în a cincea epocă postatlanteană, după care va urma o a șasea și, în final, o a șaptea epocă culturală. La sfârșitul acestui ciclu de șapte epoci, care formează perioada postatlanteană, va avea loc din nou o mare catastrofă pe Pământ, asemănătoare în consecințe cu cea care a pus capăt perioadei atlanteene.
Cu ajutorul cercetărilor oculte putem să menționăm pentru fiecare din aceste ultime epoci culturale postatlanteene, a cincea, a șasea și a șaptea, caracteristica esențială a dezvoltării umane. În a cincea epocă, în care ne aflăm în prezent, trăsătura esențială a evoluției umane o constituie dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea rațiunii. În epoca următoare, a șasea, caracteristica dezvoltării umane va fi aceea că oamenii vor avea sentimente foarte precise față de ce este moral și față de ce este imoral. Aceste sentimente vor fi resimțite într-un mod deosebit, prin simpatie față de acțiuni și fapte de bunăvoință și milă sau prin antipatie față de răuvoitori, și toate acestea cu o amploare despre care nu ne putem face acum nici o imagine.
După cea de a șasea, va urma a șaptea epocă culturală, în care viața morală se va adânci și mai mult. În timp ce în epoca a șasea, omul simte doar bunăvoință față de acțiunile nobile și bune, în cea de a șaptea epocă, o asemenea bunăvoință va fi asociată și cu un impuls moral, ceea ce înseamnă voința de a și face ceea ce este moral. Există o mare deosebire între faptul de a resimți bunăvoința față de o faptă morală și faptul de a face, de a îndeplini un act moral, și, în acest sens, putem spune: Epoca noastră culturală, în care ne aflăm în prezent, este epoca inteligenței, a rațiunii, după care urmează epoca pe care o putem denumi epoca culturală a satisfacției estetice față de bine și de dezgust estetic față de tot ce este rău, iar a șaptea va fi epoca vieții morale active.
Pentru tot ce, în viitoarele epoci culturale, va pătrunde în omenire, sufletele umane dispun în prezent doar de germeni, și putem spune că toate aceste structuri pe care le are omul – structurile intelectuale, structurile simpatiei sau antipatiei față de acțiunile morale, structurile impulsurilor morale – sunt în legătură cu lumile superioare. Fiecare acțiune morală are un anumit raport cu lumile superioare. Înclințiile noastre sufletești stau într-o relație suprasensibilă cu ceea ce numim planul astral. Simpatiile sau antipatiile noastre pentru ce este bine sau ce este rău stau în relație cu ceea ce numim planul devachanic inferior, iar lumea impulsurilor morale din suflet este în relație cu planul devachanic superior. Astfel încât putem spune și că, în prezent, în sufletul omului intervin forțele lumii astrale, în epoca a șasea vor interveni în sufletul omenesc mai ales forțele Devachanului inferior, iar în cursul celei de a șaptea epoci culturale vor interveni în omenire mai ales forțele planului devachanic superior.
Din cele spuse, se poate ușor înțelege că în precedenta epocă culturală, a patra, cea greco-romană, în sufletul omenesc au fost dominante forțele planului fizic. De aceea, de exemplu, cultura greacă a putut să creeze acele minunate opere de artă plastică prin care s-a dat cea mai remarcabilă expresie formei umane, pe plan fizic, exterior. Dar tot din același motiv oamenii au fost, în acea epocă, în mod deosebit apți să trăiască în plan fizic chiar întâlnirea cu acea entitate pe care o numim entitatea lui Hristos într-un corp uman. În epoca noastră culturală, a cincea, care va dura până în mileniul al patrulea, sufletele umane vor deveni treptat capabile să resimtă entitatea lui Hristos, iar pe planul astral, entitatea lui Hristos va deveni încă din secolul al XX-lea vizibilă pentru om sub o formă eterică, așa cum în epoca a patra a fost vizibilă într-o formă fizică, pe plan fizic.
Pentru a înțelege această dezvoltare culturală viitoare spre care se îndreaptă sufletele noastre, este bine să pătrundem și mai adânc în particularitățile sufletului nostru în incarnările următoare. Astăzi, în epoca noastră mai mult intelectuală, intelectualitatea și moralitatea sunt pentru cele mai multe suflete umane două lucruri juxtapuse, fără legătură între ele. În prezent, cineva poate fi un om foarte inteligent, dar totodată imoral, precum și invers, să fie foarte moral, dar prea puțin inteligent.
În a patra epocă culturală un popor a văzut în mod profetic juxtapunerea moralității și intelectualității, și acest popor este vechiul popor ebraic. De aceea, membrii vechiului popor ebraic căutau să stabilească o armonie artificială între moralitate și intelectualitate, în vreme ce la greci, de exemplu, exista o armonie mai mult naturală. Astăzi, prin documentele Cronicii Akasha, știm cum conducătorii vechiului popor ebraic căutau să creeze armonia între moralitate și intelectualitate. Ei aveau simboluri pe care le cunoșteau cu o asemenea exactitate, încât atunci când le contemplau într-un anumit mod și le lăsau să acționeze asupra lor se putea stabili o anumită armonie între ce este bine, ce este moral și ce este înțelept. Aceste simboluri erau purtate de conducătorii religioși ai vechiului popor ebraic pe pieptul lor. Simbolul moralității se numea Urim, cel al înțelepciunii Tummim [Nota 17].
Dacă preotul evreu voia să determine dacă o acțiune este fotodată bună și înțeleaptă, el lăsa să acționeze asupra sa simbolurile Urim și Tummim într-un mod semnificativ, și după modul cum aceste două simboluri acționau asupra sa, se putea crea o anumită armonie artificială între moralitate și intelectualitate. Fapt este că din aceste două simboluri emana efectiv o influență magică și se stabilea o legătură magică cu lumea spirituală.
Avem datoria ca ceea ce odinioară se obținea prin simboluri artificiale să realizăm, încetul cu încetul, în incarnările viitoare și prin dezvoltarea lăuntrică sufletească.
Și acum să aducem în fața sufletelor noastre fazele de evoluție în epocile culturale a cincea, a șasea și a șaptea postatlanteene, pentru a vedea cum vor acționa asupra sufletului intelectualitatea, esteticismul și moralitatea.
În timp ce în epoca noastră, a cincea, intelectualitatea poate dăinui, chiar dacă nu vom dezvolta o înclinare către acțiuni morale, în a șasea epocă culturală lucrurile vor sta cu totul altfel. În această epocă culturală viitoare, adică începând aproximativ în mileniul al treilea, imoralitatea va exercita o influență paralizantă asupra intelectualității. În cazul unui intelectual lipsit de moralitate, intelectualitatea i se va diminua și se va ajunge până la o stare de amorțeală, concomitent cu dezvoltarea imoralității. Acest fenomen se va manifesta într-un mod din ce în ce mai semnificativ în evoluția viitoare a omenirii, în așa fel încât ființa umană lipsită de moralitate nu va mai avea facultatea intelectuală, deoarece acest lucru va fi imposibil fără un comportament moral. Apoi, în decursul epocii a șaptea postatlanteene nu va mai exista nici un om înzestrat cu inteligență dacă nu va fi și moral. Este bine și util să ne oprim puțin asupra forțelor moralității în diverse suflete umane, în cursul incarnărilor actuale. De ce poate deveni un om imoral în evolutia noastră? Iată o întrebare pe care ne-o punem. Acest lucru se datorează faptului că omul, în incarnările sale succesive, a coborât din ce în ce mai adânc în lumea fizică și de aceea a avut și impulsul să se lege tot mai mult de lumea fizică a simțurilor.
În prezent, un suflet este cu atât mai moral cu cât acționează asupra lui mai mult impulsuri izvorâte dintr-un ciclu descendent. Acest fapt poate fi direct confirmat de un rezultat foarte interesant al cercetării oculte.
Dumneavoastră știți că omul, când trece prin poarta morții, își părăsește corpul fizic și corpul etric și un anumit timp scurt, după moarte, are un fel de viziune retrospectivă asupra întregii sale vieți pământești. Urmează apoi, un timp, un fel de stare de somn. După ce au trecut astfel câteva luni, sau uneori câțiva ani, sufletul se trezește în planul astral, în planul pe care îl numim Kamaloka. După această trezire, urmează viața în Kamaloka, constând în retrăirea vieții terestre cu o viteză cam de trei ori mai mare. La începutul vieții în Kamaloka se produce un eveniment foarte important pentru fiecare. Pentru cea mai mare parte a oamenilor care trăiesc în Europa, și în general pentru toți cei care aparțin culturilor mai noi, acest eveniment constă în faptul că la începutul vieții în Kamaloka o anumită individualitate spirituală ne arată un fel de listă în care se găsește tot ce am făptuit în mod egoist, în timpul ultimei noastre vieți pe Pământ, tot ce am păcătuit. Cu cât vă veți reprezenta acest eveniment în mod mai concret, cu atât îl veți înțelege mai corect: ca și cum cu adevărat, la începutul vieții în Kamaloka, o făptură ni se prezintă cu registrul faptelor din viața noastră fizică.
Ne aflăm aici în fața unui fapt important, care nu poate fi, bineînțeles, probat, deoarece se experimentează numai prin contemplare ocultă, și anume că cei mai mulți oameni care aparțin culturii europene recunosc în acest personaj pe Moise. Acest fapt a fost cunoscut dintotdeauna, și mai ales în investigațiile oculte rosacruciene, încă din evul mediu și a fost confirmat prin investigațiile deosebit de subtile întreprinse în ultimii ani.
Puteți deduce de aici că omul, la începutul vieții în Kamaloka, va resimți o foarte mare responsabilitate față de puterile precreștine, pentru ceea ce l-a tras în jos. Individualitatea lui Moise apare într-adevăr pentru viața ocultă ca fiind acea putere care cere să i se dea socoteală pentru tot răul care se petrece în timpul nostru.
Acele puteri, acele forțe care îl duc pe om din nou în sus, în lumea spirituală, se împart în două: unele care îl trag în sus pe calea înțelepciunii și altele care îl trag în sus pe calea moralității. Forțele care provoacă progresul intelectual al omului emană mai ales de la o importantă individualitate, care vă este cunoscută tuturor și care a trăit în a patra epocă culturală postatlanteană. E vorba de impulsul care duce la dezvoltarea plină de înțelepciune a sufletului și care pornește de la Gautama Buddha. Este demn de remarcat faptul că cercetarea ocultă ne dovedește că tocmai gândirea cea mai perspicace și ideile cele mai importante care au fost elaborate în epoca noastră culturală apar ca o emanație a lui Gautama Buddha. Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât până nu de mult, până la Schopenhauer, numele lui Gautama Buddha era aproape necunoscut în țările apusene. Faptul este lesne de înțeles, căci Gautama Buddha s-a înălțat de la demnitatea de Bodhisattva la demnitatea de Buddha, când era fiul regelui Suddhodana, iar înălțarea la treapta de Buddha înseamnă că individualitatea respectivă nu s-a mai incarnat într-un corp omenesc, pe Pământ.
De fapt, acea individualitate care din Bodhisattva a devenit Buddha cu aproximativ cinci sau șase secole înainte de începutul erei noastre nu s-a mai incarnat efectiv într-un corp fizic și nici nu se va mai putea incarna de acum înainte. În schimb, ea trimite forțe din lumile superioare, din lumile spirituale spre Pământ și inspiră pe toți purtătorii de cultură care nu s-au impregnat încă de impulsul dat de Hristos. O cunoaștere a acestui fapt o găsim într-o frumoasă legendă scrisă de Ioan din Damasc, în secolul al VIII-lea, cunoscută în toate țările din Europa, în evul mediu. Este legenda lui Balaam și Iosafat [Nota 18] care, de fapt, ne arată că cel care a devenit succesorul lui Gautama Buddha – Iosafat este o variantă prin mutația consoanelor denumirii de Bodhisattva – a primit de la Balaam învățătura despre impulsurile creștine. Această legendă, uitată apoi, cu timpul, ne povestește cum succesorul lui Buddha a fost instruit de un reprezentant al creștinismului, Balaam, și vrea să ne arate că Bodhisattva, care a succedat lui Gautama Buddha, făcuse loc în sufletul său impulsurilor creștine. Și chiar așa a fost. Căci al doilea impuls, care, împreună cu cel dat de Buddha, acționează acum în evoluția lumii, este impulsul lui Hristos și acest impuls este cel care, în viitor, corespunde mersului ascendent al umanității spre moralitate. De aceea, putem spune: Chiar dacă învățătura lui Buddha este în mod deosebit morală, ea este totuși doar o învățătură morală, în timp ce impulsul lui Hristos nu este învățătură, ci forță. El acționează ca forță morală care se modelează din ce în ce mai mult, astfel încât va impregna în mod real omenirea cu moralitate.
În cea de a patra epocă culturală postatlanteană, entitatea divină a lui Hristos care a coborât din înălțimile cosmice a trebuit să apară mai întâi în corpul fizic. În cea de a cincea epocă culturală, a noastră, forțele intelectuale se vor densifica de așa manieră, încât omul va deveni apt să vadă pe Hristos nu numai ca formă fizică, ci și ca formă eterică. Această posibilitate începe să se contureze chiar în secolul nostru, în secolul al XX-lea. O dată cu deceniile al treilea și al patrulea din secolul nostru, vor apărea oameni care își vor fi dezvoltat viața lor individuală în așa fel, încât vor putea percepe forma eterică a lui Hristos, așa cum în timpul lui Iisus din Nazaret au văzut pe Hristos sub forma sa fizică. În următoarele trei milenii, din ce în ce mai mulți oameni vor putea să-L contemple pe acest Hristos eteric, până când, la aproximativ trei milenii de la începutul erei noastre, un număr suficient de oameni, aici, pe Pământ, nu vor mai avea nevoie de Evanghelii sau de orice alte documente scrise, întrucât ei Îl vor fi văzut efectiv pe Hristos în sufletele lor.
Acest lucru trebuie să ne devină foarte clar, și anume că în epoca a patra postatlanteană oamenii aveau capacitatea să-L vadă pe Hristos numai în planul fizic și de aceea el a apărut într-un corp fizic. În epoca noastră, până în cel de al treilea mileniu oamenii vor deveni treptat capabili să vadă Hristosul eteric și de aceea el nu va mai reveni niciodată într-un corp fizic. Dacă avem în vedere că astăzi ființa umană, când pătrunde în Kamaloka și trebuie să dea socoteală de faptele sale față de Moise, adică față de acea entitate care exercită o acțiune morală și care se va uni tot mai mult cu impulsul lui Hristos, vom înțelege cum se va produce acel eveniment, pe care eu îl pot descrie ca fiind o metamorfoză a figurii lui Moise. Ce reprezintă pentru noi Moise, când ne stă în față cu registrul păcatelor noastre? El ne arată ce se află în una din părțile registrului, în partea cu faptele negative din karma noastră. Este foarte important pentru un suflet care trăiește acum, în vremea noastră, faptul că prin impulsul budismului învățătura despre karma poate fi înțeleasă și că realitatea karmei ne este prezentată, după moarte, prin acea figură din Vechiul Testament care este Moise. În timp ce sufletele se vor pătrunde din ce în ce mai mult de Hristosul suprasensibil, după moarte se va petrece transformarea figurii lui Moise în figura lui Iisus Hristos. Aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că de acum înainte karma noastră se va lega de Hristos, iar Hristos se unește în mod intim cu propria noastră karma.
Este foarte interesant să observăm că, în sensul învățăturii lui Buddha, karma este o chestiune abstractă. Conceptul de karma are ceva impersonal în budism. În viitor, în incarnările care vor urma, Hristos se va uni tot mai mult cu karma. Karma noastră personală va căpăta un caracter esențial, ceva cu totul viu.
Stadiile noastre anterioare de evoluție, ca și viețile noastre trecute, se pot rezuma cu ușurință în aceste cuvinte: Ex eo nascimur. Dacă modelăm evoluția noastră astfel încât după moarte în loc de Moise să întâlnim pe Hristos, cu care concrește karma noastră, atunci aceasta se va exprima prin cuvintele care provin din curentul creștin rosacrucian, existent încă din secolul al XIII-lea, In Christo morimur.
Exact așa cum cineva nu poate deveni Buddha decât în planul fizic, tot astfel sufletul omenesc nu poate dobândi decât tot în planul fizic, facultatea de a întâlni pe Hristos după moarte. Un Buddha este mai întâi Bodhisattva și se înalță la demnitatea de Buddha într-o ultimă incarnare fizică, după care nu mai are nevoie să revină pe Pământ. Înțelegerea pentru Hristos, așa cum am expus-o, nu o putem dobândi decât aici, în planul fizic. Pentru ca această înțelegere să devină posibilă este nevoie ca oamenii să obțină prin eforturi proprii, în următoarele trei milenii, aici, în lumea fizică, facultatea de a contempla în suprasensibil pe Hristos, și acesta este, de fapt, rolul științei spirituale. Misiunea acestei mișcări este să creeze condiții care să facă posibilă înțelegerea reală a lui Hristos pe planul fizic, pentru ca apoi să-l poată contempla cu adevărat pe Hristos.
Dacă atunci când Hristos va apărea sub forma sa eterică noi vom fi în viață, într-un corp fizic, sau vom fi între moarte și o nouă naștere, aceasta nu va avea nici o importanță, dacă am dobândit facultatea de a-L contempla. Să luăm exemplul unui om care nu poate încă să-L contemple pe Hristos în incarnarea eterică actuală pentru că a murit prea devreme; acel om va avea totuși posibilitatea să-L contemple mai târziu, între moarte și o nouă naștere, dacă a obținut, în timpul vieții, înțelegerea evenimentului. Dar acela care este departe de viața spirituală și nu obține nici o înțelegere pentru Hristos va rămâne în afara cunoașterii Lui până la o nouă viață pământeană, când va dobândi această cunoaștere.
Ceea ce spun acum arată că o dată cu evoluția progresivă a omenirii, în decursul a trei epoci culturale, a cincea, a șasea și a șaptea, impulsul lui Hristos va domina din ce în ce mai mult Pământul. Când se spune că în a șasea epocă culturală intelectualitatea lipsită de moralitate va fi frânată, trebuie, pe de altă parte, să admitem că omul a cărui intelectualitate va fi paralizată de imoralitate va trebui să se întoarcă cu totul spre Hristos, ca să se lase ridicat de Acesta la moralitate. Este ceea ce poate da forța morală.
Tot ceea ce spun acum a fost cercetat cu meticulozitate începând din secolul al XIII-lea, de când există rosacrucieni, dar sunt adevăruri pe care unii inițiați le-au cunoscut în toate timpurile.
Dacă s-ar afirma că apariția lui Hristos într-un corp fizic s-ar putea produce pentru a doua oară, pe Pământ, aceasta ar echivala pentru un adevărat ocultist cu a afirma că o balanță ar putea funcționa mai bine dacă ar avea două puncte de sprijin, în loc de unul singur. Adevărul este că cei trei ani de viață ai lui Hristos, cei trei ani cât el a umblat pe Pământ în corpul lui Iisus din Nazaret, reprezintă efectiv centrul de greutate al evoluției Pământului. Așa cum o balanță nu poate avea decât o pârghie fixată într-un singur punct, tot astfel evoluția Pământului nu poate avea decât un singur centru de greutate.
Este cu totul altceva a vorbi despre evoluția morală, decât a da impulsul evoluției morale.
Înainte chiar ca Evenimentul de pe Golgota să se producă, succesorul lui Buddha, noul Bodhisattva, era deja prezent pentru a pregăti acel eveniment și pentru a-l anunța în cercul său. Bodhisattva care a urmat lui Buddha a avut o incarnare în personalitatea lui Jeshu ben Pandira cu aproximativ o sută de ani înainte de nașterea lui Iisus din Nazaret. Este absolut necesar să facem o deosebire netă între incarnarea lui Jeshu ben Pandira, care a avut, cum am spus, loc cu un secol înaintea erei noastre, și care era, ca Bodhisattva, succesor al lui Gautama Buddha, și incarnarea lui Iisus din Nazaret la începutul erei noastre și care, timp de trei ani din viața sa, a fost impregnat de entitatea cosmică pe care o numim Hristos.
Acest Bodhisattva care s-a incarnat ca Jeshu ben Pandira revine mereu pe Pământ, incarnat în diverse personalități, până când, peste trei mii de ani, el însuși se va înălța la demnitatea de Buddha, și, ca Maitreya Buddha, își va trăi ultima incarnare terestră. În schimb, acea individualitae care a fost Hristos, care a viețuit pe Pământ numai timp de trei ani, în corpul lui Iisus din Nazaret, și nu va mai reveni niciodată într-un corp fizic, va reapărea, acum, în a cincea epocă, într-un corp eteric, apoi, în a șasea epocă, într-un corp astral și în continuare, în a șaptea epocă de cultură, va apărea ca marele Eu cosmic, asemănător unui mare suflet al întregii omeniri. Când omul moare, el își pierde corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, iar eul pleacă spre o nouă incarnare. La fel se întâmplă și cu planeta care este Pământul nostru. Ceea ce are această planetă de natură fizică se va dizolva la sfârșitul evoluției Pământului și totalitatea oamenilor, a sufletelor umane trece în următorul stadiu planetar, care este Jupiter. Din stadiile de evoluție parcurse anterior, pe care Pământul le-a străbătut, trece într-un nou mod de existentă, pe care îl numim Jupiter. Așa cum în fiecare om eul uman este centrul evoluției sale viitoare, la fel va fi, mai târziu, pentru întreaga omenire, Eul lui Hristos, Eul coborât în corpul astral și etric al umanității și care își va urma acțiunea de însuflețire a viitoarei existențe jupiteriene, în perioada imediat următoare a evoluției planetare.
Vedem, prin urmare, cum Hristos coborât pe Pământ, plecând de la o entitate umană fizică și terestră, se dezvoltă progresiv, devenind un Hristos eteric, apoi unul astral, apoi un Hrist-Eu, pentru a deveni în final chiar Hristos-Eu, Spiritul Pământului, și care, împreună cu toți oamenii, se va înălța spre trepte mai înalte.
Ce facem noi, acum, dezvăluind știința spirituală? Facem exact ceea ce învățăturile orientale au anuntat în mod atât de clar când Bodhisattva, ca fiu al regelui Suddhodana, s-a înălțat la demnitatea de Buddha: Învătăturile orientale erau foarte clare în privința faptului că următorul Bodhisattva, care va deveni și el un Buddha, va avea rolul să răspândească pe Pământ învățăturile care urmau să vestească în modul cel mai corect pe Hristos oamenilor. Astfel, acest Bodhisattva care a urmat lui Buddha, care s-a incarnat în Jeshu ben Pandira și care se va mai incarna, în continuare, a devenit propovăduitorul impulsului lui Hristos. Legenda ne prezintă acest lucru foarte limpede în povestea lui Balaam și Iosafat. Așa cum am mai spus, în această poveste Balaam, care este un propovăduitor creștin, îl instruiește pe Iosafat, care este Bodhisattva. Doctrinele oculte orientale îl consideră pe acest Bodhisattva ca pe Cel-ce-aduce-binele: Maitreya Buddha. Iar noi știm, pe baza cercetărilor întreprinse în domeniul spiritual, că Maitreya Buddha va avea o forță a cuvântului atât de mare, încât oamenii contemporani nici nu și-o pot imagina. Astăzi se poate vedea în devenirea lumilor superioare, prin clarvedere, cum va propovădui Maitreya Buddha peste trei mii de ani. Am putea reda multe din învățăturile sale prin desene simbolice. Noi nu ne găsim încă în posibilitatea de a face acest lucm, pentru că omenirea nu este, în prezent, suficient de avansată pentru a putea pronunța asemenea cuvinte, așa cum le va rosti Maitreya Buddha.
Gautama Buddha a exprimat mari învățături intelectuale în descrierea Căii octuple, despre o vorbire justă, despre o învățătură justă, despre o gândire justă ș.a.m.d.; Maitreya Buddha va avea cuvinte care prin forța lor magică vor deveni nemijlocit impulsuri morale pentru oamenii care le vor auzi. Și dacă va exista și pentru el un Ioan Evanghelistul, acela ar trebui să vorbească cu totul altfel decât Ioan Evanghelistul care a vorbit despre Hristos. Acesta spunea: „Și Cuvântul s-a făcut trup”*. Evanghelistul Ioan al lui Maitreya Buddha ar trebui să spună: „Și trupul s-a făcut Cuvânt”.
* Ioan, cap. 1, v. 14: „Și Cuvântul s-a întrupat și a locuit între noi, și am văzut slava Lui, slavă ca a unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.” (Nota trad.)
Ceea ce va ieși de pe buzele lui Maitreya Buddha va fi străbătut, într-un mod admirabil, de marea forță a lui Hristos. Propriile noastre cercetări spirituale ne arată, în prezent, că într-un anumit mod, chiar în mod vizibil, Maitreya Buddha va retrăi viața lui Hristos. Când o mare individualitate apărea, în trecut, ca învățător al oamenilor, aceasta se revela lumii încă din copilărie prin aptitudini deosebite, prin psihismul său. Exista, fără îndoială, întotdeauna și un alt mod de dezvoltare, când la o anumită vârstă se remarca o transformare totală a personalității respective. Când se ajungea la acea vârstă, eul său își părăsea învelișurile corporale și un alt eu pătrundea în corpul său. Cel mai concludent exemplu în acest sens este, fără îndoială, însuși Iisus Hristos, în care individualitatea lui Hristos a pătruns la vârsta de treizeci de ani.
Toate incarnările acestui Bodhisattva care va deveni Maitreya Buddha au revelat că sub acest aspect el va trăi în sensul lui Hristos. În toate incarnările sale, nu se știe și nu iese în evidență în timpul copilăriei și al tinereții că el va fi un Bodhisattva; abia când împlinește vârsta de treizeci sau treizeci și unu de ani o altă personalitate pune stăpânire pe corpul său. Niciodată nu va exista un Bodhisattva care din copilărie sau din tinerețe să se reveleze prin natura sa că este un Bodhisattva. Dar între treizeci și treizeci și unu de ani el va prezenta deodată cu totul alte calități decât până atunci, și aceasta tocmai pentru că acum o altă personalitate a pus stăpânire pe corpul său. Individualitățile care pun astfel stăpânire pe personalitatea unui alt om sunt individualități care au trăit cu mult timp în urmă, în vechime, și nu vor apărea în postura de copii, individualități cum sunt Moise, Abraham, Ezechiel. Și acum, în veacul nostru, lucrurile se petrec la fel cu acest Bodhisattva care peste trei mii de ani va fi Maitreya Buddha. Nu ar fi decât un pur diletantism ocult dacă cineva ar afirma că Maitreya Buddha ar putea fi recunoscut încă din tinerețe ca atare. Când va atinge vârsta de treizeci ‒ treizeci și unu de ani, se va revela lumii prin forța sa proprie, fără ca altcineva să fi atras atenția asupra lui; el va deveni atunci convingător numai prin puterea sa proprie. Se va recunoaște că într-un anumit fel nu a fost descoperit adevărul, atunci când cineva va afirma despre un tânăr sub treizeci de ani că în el se manifestă un Bodhisattva. Tocmai aceasta va fi o indicație sigură pentru a depista eroarea. Asemenea afirmații au fost, într-adevăr, făcute în repetate rânduri. Să ne amintim numai de cazul petrecut în secolul al XVI-lea, când a apărut o individualitate care afirma că ar fi incarnarea lui Mesia, a lui Hristos. Este vorba de acea personalitate cunoscută sub numele de Sabbatai Zewi [Nota 19], care a apărut în secolul al XVI-lea, dându-se drept Hristos, și la care, într-adevăr, o mare mulțime de oameni din întreaga Europă, din Spania, Italia, Franța, până la Smyrna, a venit în pelerinaj.
Este, desigur, corect ca în vremea noastră să existe o mare aversiune împotriva recunoașterii unor genii umane. Dar există și contrarul, adică o mare comoditate, care merge până acolo încât suntem gata să recunoaștem numai în baza autorității cutare sau cutare individualitate ca fiind o mare personalitate și să-i atribuim o valoare pe care nu o are. Important este ca astăzi știința spirituală să fie reprezentată în așa fel, încât să se sprijine cât mai puțin posibil pe simpla încredere în autoritatea cuiva.
Multe din lucrurile pe care le-am spus astăzi pot fi controlate numai prin mijloace specifice cercetării spirituale oculte. Dar eu insist și vă invit să nu credeti aceste lucruri, ci, dimpotrivă, să le verificați, bizuindu-vă pe tot ceea ce dumneavoastră cunoașteți din faptele vii ale istoriei, în special din tot ceea ce puteți afla, și în felul acesta eu sunt perfect liniștit asupra acestei chestiuni, deoarece cu cât veți cerceta mai adânc cu atât le veți găsi mai bine confirmate. Eu fac apel acum, în epoca intelectualismului, nu la credința pe care o puteți avea în cel ce vi se pare a fi o autoritate, ci la verificarea intelectuală făcută de dumneavoastră. Nici Bodhisattva secolului al XX-lea nu va apela la oarecari precursori care să-l proclame pe Maitreya Buddha, ci se va baza pe forța cuvintelor sale și va fi ca un om singur pe lume.
Iată rezumat, aproximativ, prin câteva cuvinte, tot ce am spus astăzi în fața dumneavoastră. În evoluția noastră acționează două curente. Unul este curentul pornit de la Buddha, sau curentul înțelepciunii, cea mai înaltă învățătură a înțelepciunii, a blândeții pornită din inimă și a păcii pe Pământ. Pentru ca această învățătură a lui Buddha să poată acționa în fiecare dintre noi, este indispensabil impulsul dat de Hristos. Al doilea este curentul lui Hristos, care conduce omenirea de la intelectualism la moralitate, trecând prin esteticism. Marele învățător al impulsului dat de Hristos va fi în orice caz urmașul acelui Bodhisattva care se reincarnează necontenit și va deveni Maitreya Buddha peste trei mii de ani. Este perfect adevărat ceea ce spun vechile documente orientale, că exact la cinci mii de ani după ce Gautama Buddha a primit iluminarea sub arborele Bodhi Maitreya Buddha se va incarna pe Pământ pentru ultima oară.
Seria de Bodhisattvi si de Buddha nu are nimic a face cu Ființa cosmică a lui Hristos, iar în trupul lui Jeshu ben Pandira nu s-a incarnat Hristos, ci un Bodhisattva. Hristos nu s-a incarnat decât o singură dată într-un corp fizic, timp de trei ani, în timp ce un Bodhisattva apare în fiecare secol, până la o ultimă incarnare, când atinge existența de Maitreya Buddha.
Vedem, așadar, cum știința spirituală are în prezent sarcina de a fi o sinteză a religiilor. Putem concentra una din formele religiei în budism, iar cealaltă formă în creștinism. Și cu cât vom înainta mai mult în evoluția viitoare a omenirii, cu atât mai mult religiile se vor contopi, așa cum Buddha și Hristos se unesc în inimile noastre.
Cu aceasta am obținut o privire de ansamblu în evoluția spirituală a omenirii și am înțeles necesitatea unui avânt al științei spirituale, care trebuie să fie o pregătire pentru cunoașterea a ceea ce se dezvoltă în cultura care progresează, cu scopul de a ne oferi înțelegerea a ceea ce se întâmplă în evoluția omenirii.
