Astăzi sarcina mea este să vă spun câte ceva despre opera lui Christian Rosenkreutz. Această operă își are începutul în secolul al XIII-lea, a continuat și continuă până astăzi și va dura în eternitate. Primul act al acestei opere este fără îndoială acela despre care am vorbit ieri, și anume inițierea lui Christian Rosenkreutz și faptele care s-au petrecut între colegiul celor doisprezece și cel de al treisprezecelea. Când, apoi, Christian Rosenkreutz s-a născut din nou în secolul al XIV-lea, trăind în acea incarnare mai mult de o sută de ani, opera sa a constat mai ales în pregătirea și instruirea discipolilor celor doisprezece. În acel timp, existau puțini oameni care știau ceva despre Christian Rosenkreutz în afară de cei doisprezece. Nu trebuie, însă, să înțelegem prin aceasta că el nu avea contact și cu alți oameni, numai că aceștia nu-l cunoșteau ca atare. Și, de fapt, această situație a rămas valabilă până în ziua de azi. Dar corpul eteric al lui Christian Rosenkreutz acționează permanent în cercul discipolilor și forțele sale au acționat în cercuri din ce în ce mai largi, iar astăzi există deja multi oameni în situația de a se afla sub influența forțelor acestui corp eteric.
Cei pe care Christian Rosenkreutz vrea să-i facă discipoli ai săi sunt selecționați de el într-un mod cu totul aparte. Lucrurile se petrec în așa fel, încât cel ales trebuie să devină atent la un eveniment anumit sau, poate, la mai multe întâmplări din viața sa. Această selecție pe care o face Christian Rosenkreutz se concretizează în aceea că acelui om i se întâmplă să aibă în viață un moment de răscruce, o criză karmică. Să presupunem, de exemplu, că un om este pe punctul de a face ceva ce în mod neîndoios i-ar provoca moartea. Această situație poate îmbrăca cele mai felurite aspecte. Să zicem că omul merge pe un drum care îi poate fi fatal, în sensul că se află chiar în preajma unei prăpăstii, fără ca el să-și dea seama de primejdie. Se întâmplă ca cel în cauză să fie chiar la câtiva pași în fața prăpastiei, când aude o voce care îi spune: Stai! astfel că el se oprește brusc, dar fără să știe încă de ce. Mii de cazuri asemănătoare se pot ivi. De remarcat este faptul că acesta nu este decât semnul exterior, dar cel mai important al apelului venit din lumea spirituală. Acest apel interior se produce pentru că persoana respectivă, cel ales, s-a preocupat în viața sa de probleme spirituale, teosofice sau de alte cunoștințe de ordin spiritual. Întâmplarea exterioară pe care am luat-o ca exemplu este un fapt din lumea fizică, dar apelul nu venea de la o voce umană. Întâmplarea are loc întotdeauna în așa fel, încât cel în cauză știe foarte bine că vocea vine din lumea spirituală. La început, se poate crede că era ascuns cineva în apropiere și vocea era a lui, dar dacă discipolul ales este suficient de pregătit, își dă seama că nu o persoană fizică intervenise în destinul său. Pe scurt, lucrurile stau în așa fel, încât datorită acestei întâmplări discipolul află că există comunicări care vin din lumea spirituală. O astfel de întâmplare poate avea loc, în viața unui om, o dată sau, poate, de mai multe ori. Trebuie să înțelegem efectul pe care îl poate avea acest lucru asupra sufletului discipolului. Acesta își va spune: Prin grația divină, viața mi-a fost prelungită, mi-a fost dată o nouă viață; prima era pierdută. Această nouă viață redată prin grație divină va lumina pe discipol în întreaga existență care va urma. El are acest sentiment clar, care se poate exprima astfel prin cuvinte: Fără această întâmplare de factură rosacruciană, eu aș fi fost mort. Viața mea de acum înainte nu ar avea aceeași valoare fără această întâmplare.
În arice caz, este posibil ca un om să fi trăit un asemenea eveniment o dată sau de mai multe ori și totuși să nu se apropie de teosofie sau de știința spirituală. Dar mai târziu poate să apară amintirea unei astfel de trări. Mulți dintre dumneavoastră care sunteți aici, de față, își pot recapitula întâmplări trecute și să-si dea seama că asemenea evenimente s-au petrecut cu adevărat în viața lor. Dar asemenea lucruri sunt remarcate astăzi în prea mică măsură. Ar trebui să ne dăm seama că trecem pe lângă atâtea evenimente importante fără să le dăm atenție. Aceasta este o indicație asupra modului în care se face alegerea de discipoli de factură superioară în rosacrucianism.
Sau se mai poate întâmpla ca un asemenea eveniment să treacă pe lângă omul respectiv; atunci impresia se șterge și el nu-i acordă nici o importanță. Dar să presupunem cazul în care omul este atent și consideră evenimentul ca fiind ceva important pentru el; atunci este posibil ca el să ajungă să gândească astfel: Tu te afli acum, propriu-zis, în fața unei crize, a unei crize karmice, viața ta urma să se termine în clipa aceea, tu nu ai fost salvat decât datorită unui fapt aparent întâmplător. Din acea clipă, este ca și cum ai început o a doua viață grefată pe prima. Această a doua viață trebuie să o privești ca pe un dar care ți s-a făcut și va trebui să te comporți în consecință.
Când o asemenea trăire declanșează o dispoziție sufletească care îl face pe om să considere că din clipa aceea viața lui este un dar ea face din acel om un adept al lui Christian Rosenkreutz. Acesta este, deci, modul în care sufletele sunt chemate la el. Și cine își poate aminti o asemenea trăire poate spune: Christian Rosenkreutz mi-a dat un semn din lumile spirituale în sensul că eu aparțin curentului său. El a adăugat karmei mele posibilitatea unei asemenea experiențe. Acesta este felul în care Christian Rosenkreutz își alege discipolii. Așa își alege el comunitatea. Cine este conștient de acest fapt își spune: Mi s-a arătat o cale, trebuie să o urmez și să văd cât de profund pot să-mi angajez forțele proprii în slujba rosacrucianismului. În schimb, cei care nu înțeleg sensul experienței trăite vor ajunge totuși, dar mai târziu, să-l înțeleagă, căci cui i s-a arătat o dată semnul acela nu mai scapă de acesta.
Faptul că un om a putut avea o asemenea trăire, în felul în care am prezentat-o, provine din aceea că acel om, în timpul scurs între ultima moarte și ultima sa naștere, s-a întâlnit în lumea spirituală cu Christian Rosenkreutz. Acolo și atunci ne-a ales Christian Rosenkreutz, el a infiltrat în noi un impuls de viață care ne conduce acum spre asemenea trăire. Acesta este modul în care se stabilesc relațiile spirituale.
Și acum, pentru a pătrunde mai adânc în această problemă, vreau să vorbesc despre diferența dintre învățământul lui Christian Rosenkreutz din primele timpuri și cel de mai târziu. Acest învățământ avea odinioară un caracter mai apropiat științelor naturii, în prezent el este mai aproape de știința spirituală. La început, s-a vorbit, de exemplu, mai mult despre procesele din natură și această știință se chema alchimie; în măsura în care aceste procese aveau loc în afara Pământului, știința se numea astrologie. Astăzi pornim mai mult de la considerații de ordin spiritual. Dacă, de exemplu, examinăm epocile culturale postatlanteene succesive, cultura protohindusă, cultura protopersană, cultura egipto-caldeo-asiro-babiloniană și cultura greco-romană, reușim să cunoaștem natura dezvoltării sufletului uman. Rosacrucianul din evul mediu studia fenomenele naturale pe care le privea ca fenomene terestre ale naturii. El deosebea, de exemplu, trei fenomene naturale diferite pe care le considera ca fiind cele trei mari procese naturale.
Primul proces important este formarea de săruri. Tot ce se depune în natură ca materie solidă într-o soluție, precipită sau cristalizează era numit de rosacrucianul din evul mediu sare. Dacă însă rosacrucianul evului mediu vedea cum se formează această sare, el își făcea o cu totul altă reprezentare, alta decât cea pe care și-o fac oamenii astăzi. Căci spectacolul unui astfel de proces trebuia să acționeze ca un fel de rugăciune în sufletul aceluia care privea, dacă voia să simtă că l-a înteles. De aceea, rosacrucianul evului mediu căuta mai întâi să se lămurească asupra a ceea ce se va petrece în propriul său suflet când trebuia să aibă loc procesul formării sării. El gândea: Natura umană se distruge în continuu datorită instinctelor și a pasiunilor. Viața ar fi o continuă distrugere, un proces permanent de putrefacție, de descompunere, dacă ne-am lăsa numai în voia dorințelor și a pasiunilor. Dacă, însă, omul vrea cu adevărat să se apere împotriva acestui proces de descompunere, trebuie să se dăruiască unor gânduri curate, îndreptate spre cele spirituale. Era vorba, aici, de o dezvoltare superioară a gândirii. Rosacrucianul din evul mediu știa că, dacă într-o incarnare el nu luptă împotriva pasiunilor sale, se va reincarna cu predispoziții spre îmbolnăvire, dar dacă își purifică pasiunile, în următoarea incarnare va veni cu structuri sănătoase. Procesul de dominare a forțelor care conduc la putrefacție, prin spiritualitate, este formarea microcosmică de sare. În felul acesta înțelegem cum un asemenea fenomen natural putea deveni pentru rosacrucianul evului mediu o rugăciune pioasă. Observând fenomenul de producere a sării, rosacrucienii medievali își spuneau, cu un sentiment de cea mai pură evlavie: Aici, forțe divine spirituale au acționat timp de milenii, așa cum acționează în mine gândurile curate. Rugăciunea mea se înalță dincolo de iluzie, de maya naturii, către gândurile zeilor, ale entităților spirituale dumnezeiești. Acest lucru o știa rosacrucianul din evul mediu și el gândea mai departe: Când mă las inspirat de natură să nutresc asemenea simțăminte, eu însumi devin asemenea macrocosmosului. Dacă privesc acest proces numai în aspectul său exterior, atunci mă despart de Dumnezeu, mă desprind de macrocosmos. Așa gândea și simțea teosoful sau rosacrucianul evului mediu.
O altă experiență trăită era procesul de dizolvare, un alt proces natural care conducea, de asemenea, pe rosacrucianul evului mediu la rugăciune. Tot ceea ce era capabil să dizolve un alt lucru era numit argint-viu sau mercur. De data aceasta, pentru rosacrucian se punea întrebarea: Care este, de fapt, calitatea corespunzătoare din sufletul omului? Ce calitate a sufletului acționează așa cum acționează în natură argintul-viu sau mercurul? Rosacrucianul din acea vreme știa că ceea ce corespunde mercurului sunt toate formele de iubire existente în suflet. El face o distincție între procesele de dizolvare de natură inferioară și cele de natură superioară, după cum există forme de iubire inferioare și altele superioare. Iată cum contemplarea unui proces de dizolvare devenea, la rândul său, rugăciune pioasă, și teosoful evului mediu gândea: Iubirea lui Dumnezeu a acționat în lumea din afară timp de mii de ani, după cum și înăuntrul meu acționează iubirea.
Al treilea proces important din natură era pentru teosoful din evul mediu arderea sau combustia, care are loc când o materie exterioară se consumă în flăcări. Și, din nou, rosacrucianul din evul mediu căuta fenomenul intern care corespunde acestei arderi exterioare. El găsea acest fenomen sufletesc lăuntric în sentimentul de devoțiune fierbinte față de divinitate. Și tot ce se consuma prin foc numea sulf sau sulphur. El vedea în stadiile de evoluție a Pământului procesul unei purificări succesive, asemănătoare unui proces de ardere, sau unui proces sulfuric. Și așa cum știa că Pământul va fi cândva purificat prin foc, percepea și în devoțiunea fierbinte față de divinitate un proces de ardere. În procesele terestre, el vedea acțiunea zeilor care privesc spre alte divinități, și mai înalte. Pătruns de o mare evlavie și de un sentiment profund religios, privind un proces de ardere își spunea: Acum zeii aduc sacrificii divinităților și mai înalte decât ei. Iar când, în evul mediu, teosoful efectua el însuși un proces de ardere, în propriul său laborator, resimțea ceva pe care-l putea exprima astfel: Eu fac acum ceea ce zeii înșiși fac, atunci când se jertfesc unor divinități superioare lor. El se considera demn să înceapă un asemenea proces în laboratorul său numai atunci când se simțea pătruns de un sentiment de jertfă, când simțea el însuși, în sinea sa, dorința să se ofere ca jertfă zeilor. Puterea flăcării umplea pe teosof de sentimente profund religioase, și el gândea: Când văd în afară, în macrocosmos, flacăra, percep gândurile, iubirea și atitudinea de jertfă a zeilor.
Rosacrucianul din evul mediu efectua el însuși în laboratorul său aceste experiențe și se dăruia contemplării rezultatului său, formarea de săruri, dizolvarea și arderea, cu un profund sentiment religios, resimțind totodată că se află în strânsă legătură cu toate forțele din macrocosmos. Aceste fenomene făceau ca în sufletul său să apară mai întâi gânduri divine, în al doilea rând iubire divină și în al treilea rând sentimentul sacrificial divin. Și atunci, rosacrucianul acelor timpuri descoperea că dacă reproducea un proces de formare a sării se creau în el gânduri curate, purificatoare. În cazul unui proces de dizolvare se simțea cuprins de iubire, era străbătut de iubirea dumnezeiască, iar în cazul unui proces de combustie, de ardere, era gata pentru oficierea unui sacrificiu, îndemnat să se jertfească pe altarul lumii.
Aceste stări le trăia efectiv experimentatorul. Dacă un clarvăzător ar fi asistat la aceste experiențe, el ar fi observat o modificare în aura persoanelor implicate în efectuarea experiențelor. Aura, care înainte de începerea experiențelor era foarte eterogenă, pestriță, deoarece, eventual, fusese plină de pofte sau instincte ce stăpâniseră pe cel în cauză, o dată cu efectuarea experiențelor devenea monocoloră. Mai întâi, în cazul experiențelor pentru formarea de sare: culoarea aramei – gânduri pure, divine, apoi, în experientele de dizolvare: culoare argintie – iubire divină și, în sfârșit, auriu strălucitor – iubire divină pentru jertfă sau pentru oficierea unui sacrificiu divin, în cazul experiențelor de combustie. Alchimiștii spuneau că au făcut din aură cuprul subiectiv, argintul subiectiv și aurul subiectiv. Urmarea era că acela care trecuse prin aceste experiențe și le trăise cu adevărat în mod intim era pătruns întru totul de iubire divină. Așadar, în urma acestor experiențe devenea o ființă plină de puritate, de iubire și de voință de sacrificiu și prin acest cult al jertfei, al sacrificiului, își pregăteau teosofii în evul mediu o anumită clarvedere. Așa, de exemplu, teosoful evului mediu putea contempla modul în care, în spatele a ceea ce considerăm că este maya, ființele spirituale fac ca lucrurile să ia ființă sau să dispară din nou. Prin aceasta, el vedea și ce forțe din suflet sunt pozitive și care nu. El reușea să descifreze, să cunoască propriile noastre forțe de creație și de descompunere. Într-o clipă de iluminare, teosoful medieval Heinrich Khunrath [Nota 25] numea acest proces legea creației și a descompunerii.
Prin observarea naturii, teosofului din evul mediu i-a devenit clară legea evoluției și a involuției. Știința pe care și-o însușea în felul acesta o exprima prin anumite semne, prin figuri și tablouri imaginative. Era un fel de cunoaștere imaginativă. Ceea ce am expus în conferința ținută ieri în legătură cu „figurile secrete ale rosacrucienilor” este rezultatul celor spuse mai înainte.
Astfel au lucrat cei mai buni alchimiști din secolul al XIV-lea până în secolul al XVIII-lea și chiar până la începutul secolului al XIX-lea. Despre această muncă cu adevărat morală, etică, intelectuală nu s-a scris nimic. Ceea ce s-a spus despre alchimie se referă numai la experientele exterioare, s-a scris doar despre cei care utilizau alchimia ca scop în sine. Falsul alchimist nu voia să producă decât materiale. El vedea în experiențele de ardere numai câștigul material. Adevăratul alchimist nu acorda nici o valoare produsului pe care îl obținea în final. Pentru el contau numai trăirile sufletești lăuntrice pe care le avea în timp ce se năștea produsul nou, numai gândurile care erau în interiorul său. Din această cauză, exista o lege foarte strictă, ca teosoful din evul mediu care obținea prin experiențele sale aur sau argint să nu aibă niciodată un câștig material pentru sine. Îi era îngăduit doar ca produsul obținut să-l doneze altcuiva. Astăzi, oamenii nu mai au o reprezentare corectă a acelor experiențe. Nu au nici o idee despre ce putea să simtă cel care trăia asemenea experiențe. Teosoful putea să treacă prin drame sufletești de mare intensitate în laboratorul său; de exemplu, când obținea antimoniu, el vedea în acest proces un element moral de o deosebită importanță.
Dacă aceste evenimente nu ar fi avut loc atunci, astăzi nu am putea practica rosacrucianismul în sensul științei spirituale. Ceea ce un rosacrucian a experimentat și a trăit, atunci, în evul mediu, în raport cu procesele naturale constituie știința sacră a naturii. Ceea ce el trăia ca spirit de sacrificiu, ca mari bucurii, în mărețele fenomene naturale, precum și ca durere și tristețe, ca evenimente înălțătoare și producătoare de satisfacții, obținute în cursul experimentelor pe care le făcea, toate acestea acționau asupra lui ca o descătușare și eliberare. Dar toate acestea se află în prezent depuse în cele mai adânci străfunduri ale ființei umane, ele au fost introduse în om atunci.
Cum regăsim, astăzi, acele forțe ascunse care au condus, atunci, la clarvedere? Mai întâi, le aflăm studiind știința spirituală, apoi prin dăruirea totală vieții interioare a sufletului prin meditație și concentrare. Printr-o astfel de evoluție interioară preocuparea pentru natură redevine, treptat, un cult al jertfei. De aceea, oamenii trebuie să-și însușească ceea ce numim în prezent știința spirituală. Mii de oameni trebuie să i se consacre, să ducă o viață interioară, pentru ca în viitor să poată fi perceput din nou adevărul spiritual în spatele naturii, pentru ca să învețe, din nou, să descifreze spiritualul pe care maya îl ascunde. În viitor, chiar dacă la început numai un mic număr, oamenii vor putea percepe evenimentul pe care Pavel l-a trăit pe drumul Damascului și vor percepe în eteric pe Hristos, care va veni printre oameni și va fi vizibil în suprasensibil. Dar mai întâi este necesar ca omul să revină la o percepere spirituală a naturii. Cine nu cunoaste întregul sens interior al lucrării rosacrucienilor poate crede că omenirea se mai află încă pe aceeași treaptă de evoluție ca acum două mii de ani. Înainte ca acest proces să fi fost parcurs, ceea ce nu este posibil decât cu ajutorul științei spirituale, omul nu va ajunge la o vedere spirituală. Există mulți oameni devotați și buni care nu se recunosc ca adepți ai științei spirituale, dar, în fond, ei sunt totuși teosofi.
Datorită evenimentului care a avut loc cu prilejul Botezului în apa Iordanului, când Hristos a coborât și s-a întrupat în Iisus din Nazaret, precum și a Misteriului de pe Golgota, omenirea a devenit aptă ca mai târziu – dar începând chiar din acest secol, aproximativ din anul 1930 – să contemple și să trăiască pe Hristos în corpul eteric. Hristos a coborât într-un corp fizic, pe Pământ, numai o singură dată, și acest lucru trebuie bine înțeles. Revenirea lui Hristos nu trebuie înțeleasă decât ca contemplare a lui Hristos în mod suprasensibil în corpul eteric. De aceea, oricine vrea să meargă pe adevăratul drum al evoluției trebuie să-și dezvolte facultatea de a putea să vadă cu ochiul spiritual. Omenirea nu ar progresa cu nimic dacă Hristos ar reapărea încă o dată sub formă de corp fizic. Următoarea revelație va avea loc într-un corp eteric.
Tot ceea ce au putut da diversele curente religioase a fost reunit de Christian Rosenkreutz și colegiul celor doisprezece. Consecința acestui fapt va fi că aportul fiecărei religii precum și năzuințele și țelurile credincioșilor se vor găsi în impulsul dat de Hristos. Acesta va fi mersul evoluției în următoarele trei milenii: să atingem și să promovăm o înțelegere clară a impulsului adus de Hristos. Începând chiar din secolul al XX-lea, toate religiile se vor reuni în ceea ce am putea numi Misteriul rosacrucianismului. Împlinirea acestei unificări va fi posibilă în următoarele trei milenii deoarece nu va mai fi necesar ca omenirea să învețe din documentele religioase, ci oamenii vor putea avea o contemplare directă a lui Hristos și vor înțelege singuri acel eveniment pe care Pavel l-a trăit pe drumul Damascului. Omenirea însăși va trece prin experiența trăită de Pavel.
Cinci mii de ani după iluminarea lui Buddha sub arborele Bodhi va apărea Maitreya Buddha, eveniment care se va întâmpla aproximativ peste trei mii de ani*. El va fi succesorul lui Gautama Buddha. Între cercetătorii spirituali adevărați nu există nici o controversă în această privință. Atât cercetătorii din Apus, cât și cei din Răsărit sunt de acord în această privință. Două lucruri sunt ferm stabilite:
Primul: Hristos nu a trăit decât o singură dată într-un corp fizic, dar va apărea din nou, începând din secolul al XX-lea, în corp eteric. În secolul al XX-lea se vor naște mari individualități, de exemplu acel Bodhisattva, succesorul lui Gautama Buddha și care – după cum am mai spus – peste aproximativ trei mii de ani va deveni Maitreya Buddha. Dar nici un cercetător spiritual serios nu va putea da numele lui Hristos unei ființe incarnată fizic în secolul al XX-lea, nici un cercetător spiritual autentic nu va aștepta ca Hristos să apară în secolul al XX-lea într-un corp fizic. Fiecare ocultist adevărat va considera o asemenea afirmație ca fiind o falsificare grosolană. Dar Bodhisattva va însemna o trimitere la Hristos.
Al doilea: Bodhisattva, care s-a arătat în trecut ca Jeshu ben Pandira, va apărea ca Maitreya Buddha abia peste trei mii de ani. Ocultiștii indieni ar face o mare greșeală, o mare eroare dacă ar sustine că Maitreya Buddha ar putea apărea mai înainte de această dată. Este posibil ca în India să existe și astfel de ocultiști, dar care nu sunt de fapt veritabili cercetători spirituali și care, din motive ascunse, vorbesc despre un Maitreya Buddha deja incarnat în prezent. Numai o încredere deplină în teosofia rosacruciană și o sinceră devoțiune față de Christian Rosenkreutz pot să ne împiedice, pe fiecare dintre noi, să cădem într-o asemenea eroare.
* Gautama Buddha este atestat istoric între 566–486 î.Hr., iar iluminarea sub arborele Bodhi a avut Ioc în anul 537 î.Hr. Rezultă că Maitreya Buddha se va revela ca atare în anul 4463 d.Hr. (Nota trad.)
Toate aceste lucruri sunt spuse în rosacrucianism, astfel încât pot fi verificate prin rațiune. O rațiune sănătoasă poate verifica toate aceste lucruri. Pe dumneavoastră vă rog să nu credeți nimic numai în baza unui sentiment de autoritate, ci considerați tot ce am spus doar ca o sugestie pe care, apoi, să o verificați singuri. Eu sunt complet liniștit, căci cu cât veți verifica mai mult, cu atât veti găsi că teosofia sau știința spirituală sunt mai logice, mai raționale. Cu cât există mai puțină credință bazată pe autoritate, cu atât va fi mai multă înțelegere pentru Christian Rosenkreutz. Vom recunoaște cel mai bine pe Christian Rosenkreutz, dacă ne vom adânci mai mult și mai profund în individualitatea lui și vom deveni conștienți că spiritul său există permanent. Și cu cât ne vom apropia mai mult de acest mare spirit, cu atât vom primi o forță mai mare. Din corpul eteric al acestui mare călăuzitor, care va fi mereu prezent, putem spera să obținem forță și susținere, dacă îi vom cere ajutorul.
Putem să înțelegem chiar și acel eveniment straniu al maladiei lui Christian Rosenkreutz, dacă ne vom adânci în aprofundarea științei spirituale. În secolul al XIII-lea această individualitate a trăit într-un corp fizic care ajunsese la un asemenea grad de slăbiciune, încât devenise transparent, și timp de câteva zile el a zăcut ca mort, primind în acest timp de la cei doisprezece înțelepciunea lor; el a trăit – așa cum am spus – chiar și evenimentul petrecut pe drumul Damascului.
Fie ca spiritul adevăratului rosacrucianism să fie prezent și inspirator chiar în acest Zweig (ramură), și atunci forța corpului eteric al lui Christian Rosenkreutz va fi cu atât mai activă aici.
Cu aceasta, fie inaugurată munca pe care o începeți acum în acest Zweig și fie ca toți cei prezenți să-i poată ajuta, după puteri, pe prietenii din Neuenburg (Neuchâtel) și să le trimită cele mai bune gânduri, pentru ca spiritul acestei ramuri, întemeiată acum, să fie urmat. Cu cât ne apropiem mai mult de lucruri elevate și ne desfășurăm activitatea în acest spirit, cu atât mai repede ne vom atinge țelul propus. Eu însumi am să vă reamintesc permanent măreția activității noastre plină de speranță și cer ajutorul marelui călăuzitor al Apusului. Fie, deci, ca această ramură să devină o piatră de temelie a Templului pe care dorim să-l înălțăm. Am inaugurat astăzi acest Zweig în spiritul lui Christian Rosenkreutz și în acest spirit vrem să încercăm să ducem munca noastră mai departe.
