Impulsul lui Hristos a intervenit în evoluția omenirii cu o forță atât de energică și pătrunzătoare, încât undele sale se vor prelungi și în epocile următoare. În cursul celei de a patra epoci culturale, acest impuls s-a concretizat prin întruparea lui Hristos într-un corp fizic uman. În prezent, noi străbatem o epocă în care acest impuls se va înfâțișa în așa fel, încât oamenii vor percepe pe Hristos în planul astral sub o formă eterică.
Ieri am auzit [Nota 33] că în epoci și mai îndepărtate în viitor el va fi perceptibil sub forme superioare în sfera esteticului și a moralei. Când vorbim însă în felul acesta despre impulsul lui Hristos avem de-a face cu adevărat cu idei cărora li se vor împotrivi în modul cel mai categoric tocmai bisericile creștine. Pentru a face ca impulsul lui Hristos să devină, în mod treptat, inteligibil, au fost și mai sunt necesare în cadrul evoluției progresive a omenirii structurări importante. Până în prezent, a lipsit, fără îndoială, posibilitatea ca oamenii să dobândească înțelegerea acestor probleme. Cine cercetează cu atenție teologiile mai noi, vede cât de dezarmați sunt, pe de o parte, adversarii creștinismului, dar pe de altă parte și cei care se consideră că stau pe tărâmul creștinismului. Mișcarea teosofică occidentală ar fi trebuit să devină curentul spiritual modern care, pornind de la izvoarele corecte și adevărate, să trezească înțelegere pentru creștinism. Dar rezistențe dintre cele mai aprige s-au ridicat împotriva acestei năzuințe.
Este necesar să ne formăm o reprezentare a izvoarelor creștinismului. Din lipsă de timp, nu le putem menționa acum pe toate. Astăzi ne vom rezuma să dăm unele indicații asupra acelora care s-au dezvăluit omenirii cu începere din secolul al XIII-lea.
Începând din secolul al XIII-lea, vieții spirituale a omenirii i s-a alăturat mișcarea spirituală legată de numele lui Christian Rosenkreutz. Pentru ca ceea ce este legat de acest nume să poată pătrunde în fapt în sânul mișcării spirituale a timpurilor moderne devenise necesară în secolul al XIII-lea o anumită structurare spirituală. În acele timpuri, când omenirii i-a fost interzisă cu desăvârșire viziunea lumii spirituale, s-a constituit un colegiu ce avea să aibă o mare importanță, format din doisprezece înțelepți. Acest colegiu reunea, repartizați în mod egal pe diferite domenii, tot ceea ce percepția spirituală a relațiilor universale putea, atunci, să adune. Șapte dintre acești doisprezece primiseră, prin anumite procedee oculte, ceea ce venea, într-o oarecare măsură, prin sfinții Rishi, ca înțelepciune a umanității din perioada atlanteană. Alți patru dintre acești înțelepți reuniseră în ei, prin procedeele oculte corespunzătoare, ceea ce era legat de Misteriile sacre ale vechilor indieni, ale vechilor perși, ale egiptenilor și ale epocii greco-romane. Iar ceea ce a cincea epocă postatlanteană putuse produce până în acel moment era apanajul înțelepciunii celui de al doisprezecelea. Întregul conținut al vieții spirituale era deschis celor doisprezece.
Totodată, în acea epocă se știa că urma să se nască într-un copil o individualitate care trăise în timpul Misteriului de pe Golgota. Această individualitate își dezvoltase, trecând prin diferite incarnări, care avuseseră loc între timp, cea mai profundă fervoare, dăruire de sine și dragoste. Colegiul celor doisprezece înțelepți luă acest copil, curând după nașterea sa, sub stricta lor îngrijire. Complet izolat de lumea înconjurătoare, copilul se afla exclusiv sub influența lor; ei erau educatorii lui și în ce privește îngrijirea corporală. Copilul se dezvolta într-un mod cu totul deosebit, astfel că înalta spiritualitate pe care o purta în sine în urma multelor incarnări se exprima acum în corporalitatea sa fizică exterioară. De fapt, slăbit și bolnăvicios, corpul său devine în mod miraculos translucid, transparent. Copilul a crescut și s-a dezvoltat cu această particularitate; un spirit luminos, strălucitor locuia într-un corp transparent. Prin procedee ale unei educații de o imensă înțelepciune a fost iradiat sufletul său cu tot ceea ce putea să vină spre el, provenind din timpurile pre și postatlanteene, prin intermediul celor doisprezece înțelepti. Prin forțe profund sufletești și nu prin intelect au fost reunite în sufletul acestui copil comorile de înțelepciune. La un moment dat, copilul a căzut într-o stare cu totul aparte, a încetat să mai mănânce și a fost cuprins de un fel de paralizie a tuturor activităților vitale exterioare, apoi întreaga înțelepciune pe care copilui o primise a început să reiradieze ca o strălucire asupra celor doisprezece. Fiecare din ei primește înapoi ceea ce dăduse, dar într-o fonnă transformată. Cei doisprezece bărbați au gândit atunci: Abia acum am primit ca pe o unitate atotcuprinzătoare cele douăsprezece religii și concepții despre lume! Și de atunci în cei doisprezece a trăit ceea ce noi numim acum creștinismul rosacrucian. După aceea, copilul nu a mai trăit mult timp. În lumea exterioară această individualitate o numim Christian Rosenkreutz. Acest nume i s-a atribuit însă abia în secolul al XIV-lea. Atunci, această individualitate a revenit pe Pământ și a trăit peste o sută de ani. Dar ea a acționat întotdeauna, chiar și atunci când nu era incarnată într-un corp fizic, prin corpul său eteric, astfel încât prin influența sa să se dezvolte în continuare adevăratul creștinism, pentru ca el să devină o sinteză a tuturor marilor religii și concepții despre lume. Christian Rosenkreutz a acționat și acționează în continuare până în zilele noastre, fie ca ființă umană incarnată, fie prin corpul său eteric, străluminând în ceea ce în Occident a înflorit ca temelie a sintezei marilor religii. În prezent, influența lui devine din ce în ce mai mare: Câte un om căruia nu i-am atribui acest lucru este un ales al lui Christian Rosenkreutz. Putem menționa, în prezent, un semn prin care Christian Rosenkreutz își alege oriunde adepții. Mulți oameni pot să descopere acest semn în cursul vieții lor. El se poate arăta în mii de feluri, dar toate acestea se reduc la un singur tip, pe care îl putem caracteriza prin următoarea descriere.
Alegerea poate avea loc, de exemplu, în felul următor. Să presupunem că cineva întreprinde o acțiune și se străduiește să obțină un succes în această întreprindere, acționând în mod corespunzător pentru a-și atinge scopul. Și în timp ce se lansează în lucrarea sa – el poate fi un om cu o mentalitate strict materialistă – aude deodată o voce: Oprește-te în ce vrei să faci! – și el își dă seama că nu fusese o voce fizică. Să presupunem acum că el se oprește din acțiunea sa, că renuntă la planul său și atunci va observa că dacă nu făcea acest lucru și continua să meargă spre scopul pe care și-l propusese l-ar fi pândit un pericol de moarte.
Două elemente sunt necesare pentru a recunoaște cu precizie intervenția: primul, că avertismentul dat venea din lumea spirituală și, al doilea, că cel în cauză își putea găsi moatea dacă și-ar fi continuat acțiunea. Viitorului discipol îi apare următoarea situație: Tu ai fost, de fapt, salvat printr-un avertisment venit dintr-o lume în care nu te găsești deocamdată. Ai fost cu adevărat, în condițiile lumii terestre, în care te afli acum, deja mort, dar faptul că totuși trăiești, viața care ți-a rămas pe mai departe trebuie să o consideri ca pe un dar care ți s-a făcut din lumea spirituală. Și când omul își va da seama de aceasta va lua hotărârea de a acționa, de acum înainte, într-o mișcare spirituală. Dacă ia această hotărâre, atunci are loc și alegerea. Așa începe Christian Rosenkreutz să-și adune adepții, și mulți, dacă sunt suficient de atenți, vor descoperi că au trăit un asemenea eveniment de natură spirituală.
Oamenii despre care se poate spune că au fost legați în felul acesta de Christian Rosenkreutz sau care se leagă în prezent sunt aceia în care trebuia să ia ființă mai întâi o concepție mai profundă a esoterismului creștin. Din acest curent spiritual care se leagă de Christian Rosenkreutz pornește cel mai viguros ajutor pentru a face inteligibil în vremurile noastre impulsul lui Hristos. Calea a fost pregătită deja de mult timp: aproximativ cu o sută de ani înainte de Misteriul de pe Golgota, de către Jeshu ben Pandira, a cărui misiune principală a fost să pregătească drumul lui Hristos. El avea un discipol, Matthai, al cărui nume s-a transmis mai târziu urmașului său care a trăit în timpul lui Iisus din Nazaret. Lucrul cel mai important pe care l-a făcut Jeshu ben Pandira a constat în aceea că a pregătit Evanghelia după Matei. Ceea ce se referă la aceasta este preluat dintr-un străvechi ritual de inițiere. Textul a fost alcătuit prin preluarea conținutului din vechile Misterii, de exemplu, pasajul care se referă la Ispitire sau altele. Toate acest procese care se deruleză în cadrul evoluției omenirii trebuie să se împlinească și pe planul fizic. Atunci ele au fost așternute pe hârtie de discipolul său.
Lui Jeshu ben Pandira nu i s-a iertat vina de a fi prezis un lucru de mare greutate, el a fost lapidat și apoi legat de o cruce. Câțiva din adepții săi au păstrat – deși ascuns cu multă grijă – acest străvechi document. Ceea ce s-a petrecut mai târziu ne este cunoscut cel mai bine din ceea ce însuși Ieronim, acest mare părinte al Bisericii, a relatat despre aceasta: el a primit Evanghelia după Matei de la o sectă creștină [Nota 34]. În timpul său exista un mic grup creștin care păstra documentul în mod secret, dar prin anumite relații a ajuns în posesia sfântului Ieronim*. El a primit din partea episcopului sarcina de a-l traduce. El însuși povestește acest fapt. Dar în același timp spune că documentul era scris în așa fel, încât nu ar fi trebuit să fie comunicat cuiva din afara cercului. A acceptat totuși să-l traducă, dar de o asemenea manieră, încât ceea ce trebuia să fie ascuns să rămână mai departe ascuns. Mai mult, spune că nici el nu înțelege acest document. Ceea ce s-a obținut în aceste condiții s-a scris în așa fel în limbajul profan, încât putea exprima un lucru într-un fel, un altul în alt fel. Așa a ajuns textul transmis posterității. Realitatea este că, de fapt, lumea nu are încă Evangheliile propriu-zise. Astfel se justifică faptul că astăzi ele sunt explicate din nou cu ajutorul investigațiilor spirituale, recurgându-se la citirea Cronicii Akasha, deoarece numai acolo se poate găsi forma lor originală.
* Hieronymus (347–420), părinte și doctor al bisericii latine, a tradus Biblia în limba latină „vulgară”. (Nota trad.)
Trebuie să ne fie foarte clar că în forma sa adevărată creștinismul trebuie scos din moloz. Cât de necesară este această atitudine ne arată, între altele, și faptul că, de exemplu, în Franța, în 1873 au fost recenzați cei despre care se mai putea spune că prin viața lor interioară sunt catolici. S-a constatat că numai o treime erau catolici, celelalte două treimi nu mai aveau nici o legătură cu catolicismul. Și aceștia nu erau desigur dintre cei care nu ar fi avut nevoie de religiozitate. Noi trăim efectiv în așa fel, încât aspirațiile religioase tind către Hristos, dar trebuie ca adevăratele izvoare ale creștinismului să fie găsite din nou. Vedem că spre acest țel curge curentul spiritual care pornește de la Jeshu ben Pandira, unindu-se cu cel care, de la începutul secolului al XIII-lea, este legat de Christian Rosenkreutz.
Mai este necesar să știm și că printre particularitățile fiecăreia din incarnările lui Bodhisattva este faptul că el nu poate fi recunoscut în anii tinereții. Abia la o vârstă cuprinsă între treizeci și treizeci și trei de ani are loc o puternică transformare, prin care această personalitate devine cu totul alta. La fel s-a întâmplat la această vârstă cu individualitatea lui Moise sau a lui Abraham, care au preluat personalitatea unui astfel de Bodhisattva.
Aproximativ peste trei mii de ani, Bodhisattva se va înălța la demnitatea de Buddha, de Maitreya Buddha. Atunci el va acționa din lumea spirituală astfel încât va turna în inimile oamenilor o moralitate magică. În felul acesta acționează în comun curentul oriental al lui Maitreya Buddha cu cel occidental, legat de Christian Rosenkreutz.
