Cu observațiile pe care le-am putut face asupra faptelor și entităților spirituale ale lumilor superioare, și care au fost întrerupte în răstimpul adunării noastre generale, se pot îmbina acum câteva aspecte care ne pot oferi explicații asupra anumitor lucruri legate de evoluția actuală a omului. Așadar în timp ce examinările de care ne-am ocupat în toamnă [Nota 1] urmau să ne ducă mai mult în procesele întru câtva din interiorul ierarhiilor superioare, astăzi vrem să considerăm câteva aspecte care pot fi evidente pentru noi ca probleme așa de omenești.
Omul care s-a preocupat un timp cu antroposofia și care a asimilat în special concepțiile fundamentale despre reincarnare și karmă și despre restul adevărurilor omenirii și evoluției ei, se va întreba sigur cu ușurință: De ce oare ajungem atât de greu la o contemplare directă, adevărată, a acelei entități din om care trece prin viețile pământești repetate, așadar a acelei entități a omului care, numai de am cunoaște-o ceva mai exact și tot mai amănunțit, ar trebui să ne ducă întru totul de la sine și la o înțelegere a tainelor vieților pământești repetate, și chiar și a karmei?
Ei bine, trebuie spus, desigur: Omul abordează de obicei complet pe dos tot ceea ce este în legătură cu această întrebare. Mai întâi, omul caută, cum este prea de la sine-înțeles, să se lămurească și asupra acestor lucruri prin lumea de gânduri obișnuită, prin rațiunea obișnuită, și el se întreabă: În ce măsură se pot dobândi, din faptele vieții, puncte de sprijin în sensul că această concepție despre viețile pământești repetate și despre karmă este una corectă?
Acum, ce-i drept, omul va putea ajunge până la un anumit punct printr-o astfel de strădanie, care se bazează în esență pe reflectare; dar prin aceasta el va putea ajunge totuși numai până la un anumit punct. Căci lumea noastră de gândire, de fapt, așa cum este ea alcătuită, este întru totul dependentă de acea organizare din cadrul organizării noastre generale ca oameni, care, de fapt, este limitată doar la o singură încarnare, și pe care o obținem prin aceea că ne este alocată această organizare anumită, tocmai așa cum trăim noi ca oameni între naștere și moarte. Și de această organizare, anume de configurarea deosebită a trupului fizic și a trupului eteric, care se înalță doar cu o treaptă deasupra trupului fizic, este dependent tot ceea ce putem numi lumea noastră de gândire. Și, în fond, cu cât mai perspicace sunt aceste gânduri, cu cât se pot băga ele mai mult în adevăruri abstracte, cu atât mai mult sunt dependente aceste gânduri de organizația exterioară a omului, limitată la o singură încarnare. Putem deduce deja acest aspect din ceea ce am spus adesea, că noi în viața dintre moarte și o nouă naștere, așadar în viața spirituală, putem lua cel mai puțin cu noi, din tot ceea ce trăim în sufletul nostru, gândurile noastre. Așadar ceea ce gândim în modul cel mai perspicace trebuie să lăsăm cel mai mult în urmă. Ne-am putea întreba formal: Ce depune omul atunci când pășește prin poarta morții? Păi, mai întâi, trupul său fizic. Dar din tot ceea ce acum îi este lăuntric, omul leapădă, într-un mod aproape la fel de cuprinzător, complet, tot ceea ce a dezvoltat el ca gânduri abstracte în sufletul său. Aceste două lucruri: trupul fizic și gândurile abstracte, ba chiar gândurile științifice, sunt cele pe care le poate lua cel mai puțin omul cu sine atunci când pășește prin poarta morții. Omul ia oarecum ușor cu sine înclinațiile sale, impulsurile, poftele pe care și le-a cultivat, în special obișnuințele sale, el ia cu sine și tipul și natura impulsurilor sale volitive, dar își ia cel mai puțin gândurile sale.
Deja din faptul că gândurile sunt atât de mult legate de organizarea exterioară poate fi conchis că ele nu sunt un instrument foarte potrivit pentru pătrunderea în tainele reîncarnării și karmei, care sunt adevăruri ce trec dincolo de o singură încarnare. Dar până la un anumit punct putem totuși ajunge, și până la un anumit punct trebuie chiar să ne perfecționăm gândirea dacă vrem să înțelegem în mod teoretic reîncarnarea și karma. Ce se poate spune în această privință, toate acestea au fost, în fond, spuse fie în capitolul despre reincarnare și karmă din Teosofie, fie în mica lucrare Reîncarnarea și karma, reprezentări necesare din punctul de vedere al științelor moderne ale naturii [Nota 2]. Aproape că nu putem adăuga multe față de ceea ce a fost spus în aceste două scrieri.
În privința a ceea ce poate adăuga intelectul, acest aspect nu ne va mai preocupa astăzi în continuare, ci mai degrabă întrebarea: Cum poate ajunge totuși omul la o anumită concepție despre reincarnare și karmă, adică la o concepție care este mai valoroasă decât o simplă convingere teoretică, care poate da un fel de certitudine interioară că miezul ființial spiritual-sufletesc propriu-zis din noi vine încoace din vieți anterioare și trece dincolo înspre vieți ulterioare?
Ajungem la o asemenea concepție precisă prin faptul că efectuăm lucruri interioare care nu sunt în nici un caz simple, care sunt dificile, dar care, cu toate acestea, pot fi totuși efectuate. Primul pas pe care-l putem face în acest sens este să exersăm puțin modul obișnuit de cunoaștere de sine, mod care poate consta în faptul că omul privește oarecum înapoi la viața sa, privește înapoi în așa fel încât se întreabă: Ce fel de om am fost eu de fapt? Am fost eu un om cu o înclinație puternică spre reflectare, am avut eu o fire cugetătoare, sau am fost un om căruia totdeauna i-au fost mai dragi senzațiile lumii exterioare, căruia i-au plăcut una sau alta în viață, sau nu i-au plăcut? Am fost eu un om care a citit cu drag în școală, dar nu a vrut să socotească cu drag, care i-a bătut cu plăcere pe alți copii, dar nu s-a lăsat bătut cu plăcere? Sau am fost poate un copil mereu hărăzit să încaseze câte una, și care nu a fost suficient de viclean să-i facă pe ceilalți să încaseze câte una? – Să privească în acest mod puțin înapoi asupra vieții sale, și în special să se întrebe: Pentru ce am fost eu – în mod intelectual, sau în alt mod care este referitor la dispozițiile sufletești sau la impulsurile volitive – îndeosebi înzestrat? Ce mi-a fost ușor, ce mi-a fost greu? Ce lucru m-a făcut să sufăr astfel încât aș fi vrut să fug de el? Ce m-a făcut să sufăr încât mi-am spus: Este drept că mi s-a întâmplat așa ceva, și așa mai departe – așadar să privească înapoi la viața sa într-un anumit mod care este bun pentru o cunoaștere mai intimă a miezului său ființial spiritual-sufletesc; și în primul rând să pună clar înaintea sufletului tot ceea ce face parte din ceea ce, de fapt, nu a voit niciodată. Așa, de exemplu, dacă cineva a fost un fiu care probabil ar fi devenit cu drag poet, dar căruia tatăl i-a hotărât să devină meșteșugar, și a și trebuit să devină meșteșugar deși el nu a vrut niciodată acest lucru; a devenit meșteșugar, dar ar fi preferat să devină poet. Astfel, să vă clarificați ce ați vrut de fapt să deveniți și ce ați devenit, însă, împotriva voinței proprii, apoi să vă clarificați ce vi se potrivea în tinerețe și de care nu ați avut niciodată parte. Apoi să vă clarificați în continuare din ce ați fi vrut de-a dreptul să ieșiți, de ce lucruri ați fi vrut de-a dreptul să fugiți. Menționez că cele pe care le spun acum trebuie să se refere la viața din trecut, nu la viitor; altfel ar fi o reprezentare falsă.
Așadar, să ne clarificăm, în fond, ce anume ne spune o asemenea privire retrospectivă în trecut: ce anume nu am vrut, de ce anume am vrut să fugim, ș.a.m.d. Dacă ne-am clarificat aceste lucruri, atunci avem, de fapt, o imagine a acelor lucruri din viața noastră care ne plac cel mai puțin. Însă tocmai despre asta este vorba, să descoperim acele lucruri din viață care în trecut ne-au plăcut cel mai puțin. Și apoi trebuie să încercăm să ne familiarizăm pe deplin cu o reprezentare foarte ciudată: Toate cele pe care de fapt nu le-am vrut și nu le-am dorit, să le vrem și să le dorim energic! Așadar să ne punem energic în fața sufletului: Cum ai fi fost tu de fapt dacă ți-ai fi dorit în mod viu și imperios tot ceea ce de fapt nu ți-ai dorit, care, în fond, ți-a mers în viață împotriva direcției voite? – În această reprezentare trebuie eliminat într-un anumit mod ceea ce ai reușit să învingi. Căci cel mai important este să-ți dorești acele lucruri, sau să ți le reprezinți ca și când ai dorit puternic acele lucruri pe care nu le-ai dorit, sau cele împotriva cărora nu ți-ai putut impune dorințele, astfel încât să-ți creezi în simțire, în gândire, o ființă despre care poți avea reprezentarea că, în fond, nu ai fost deloc până acum. Și acum să-ți reprezinți cu toată vehemența, cu toată intensitatea, că ai fost de fapt tocmai acea ființă. Dacă îți reprezinți aceasta, dacă reușești să te identifici cu această ființă pe care ți-ai construit-o, ca să spun așa, singur în acest mod, atunci ai dobândit deja ceva esențial pe calea de a-ți cunoaște miezul ființial sufletesc-lăuntric. Căci tocmai din această imagine pe care și-o poate face omul despre propria sa personalitate în modul descris va răsări ceva care nu este el în încarnarea prezentă, dar pe care l-a adus cu sine în încarnarea prezentă. Din imaginea pe care și-o construiește omul în acest mod îi apare ființa sa mai profundă.
Așadar de la acela care vrea să ajungă la miezul interior al ființei sale se cere, în fond, ceva pe care oamenii îl fac cel mai puțin în prezent. Prezentul nostru nu este câtuși de puțin predispus chiar și numai într-un anumit mod să tânjească după ceva asemănător celor ce au fost cerute acum; pentru că în timpul nostru oamenii, de fapt, atunci când reflectează asupra lor înșiși, în majoritatea cazurilor tind să se găsească pe sine absolut corecți așa cum sunt. Dacă ne întoarcem în timpuri anterioare, ale unei dezvoltări încă religioase, găsim sentimentul că omul trebuia să se simtă plin de remușcare, deoarece corespundea atât de puțin cu ceea ce putea desemna drept idealul său divin. E drept că aceasta nu era reprezentarea despre care s-a vorbit astăzi, însă era reprezentarea care îl îndepărta pe om de la cele cu care este el de obicei mulțumit, și îl conducea la altceva – chiar dacă nu la convingerea unei alte încarnări –, anume îl conducea la acea ființă care trăiește dincolo de organizarea noastră, așa cum evoluează ea între naștere și moarte. Atunci când omul conturează imaginea contrară celui care este el, realizează următoarele: Această imagine contrară, oricât de greu îți vine să o pricepi ca imagine a ta în această viață, are totuși ceva de a face cu tine; acest lucru tu nu-l poți nega. Atunci când o ai, ea te va urmări, va pluti înaintea sufletului tău și se va cristaliza în așa fel încât îți vei spune: Această imagine are ceva de a face cu mine, dar sigur nu cu viața mea actuală. – Atunci, se dezvoltă senzația că această imagine provine tocmai dintr-o viață anterioară.
Dacă aducem aceasta în fața sufletelor noastre, ne vom da seama repede cât de eronate sunt majoritatea reprezentărilor despre reincarnare și karmă pe care și le formează de obicei oamenii. Dumneavoastră înșivă veți fi auzit deja: Atunci când cineva întâlnește pe undeva un om în viață, care, de exemplu, este bun la socotit, și cel dintâi este antroposof, atunci el își va forma cu ușurință reprezentarea: În incarnarea precedentă acest om a fost un bun socotitor. Multe lanțuri de reincarnare sunt asamblate, din păcate, de antroposofii nepregătiți, la modul că ei cred pur și simplu că găsesc încarnarea precedentă prin aceea că acele capacități care apar în încarnarea prezentă trebuie să se găsească și în cea precedentă, sau, pe cât posibil, în mai multe încarnări precedente. Acesta este modul cel mai dăunător, să speculezi. În felul acesta, oamenii ajung de obicei la ceva fals. Căci observațiile reale făcute cu mijloacele științei spirituale dovedesc, de cele mai multe ori, exact contrariul. De exemplu, oameni care au fost în încarnarea precedentă buni socotitori, buni matematicieni, apar în încarnarea prezentă în așa fel încât nu manifestă nici un talent pentru matematică, încât dotarea pentru matematică le lipsește. Și dacă vrem să știm ce talente am avut, cu cea mai mare probabilitate, în încarnarea precedentă – vă atrag aici atenția că acum stăm, așadar, pe terenul probabilității –, dacă vrem să știm ce capacități am avut în această direcție ca inteligență, realizări artistice ș.a.m.d. în încarnarea precedentă, vom face bine dacă reflectăm la ce avem cel mai puțin aptitudini în această încarnare, pentru ce suntem cel mai puțin potriviți în această încarnare. Dacă am descoperit aceasta, atunci vom găsi în ce am strălucit probabil în încarnarea precedentă, la ce am fost în special talentați. Spun „probabil”, din motivul că aceste lucruri sunt pe de o parte adevărate, dar pe de altă parte ele sunt de multe ori modificate de alte fapte. Așa, de exemplu, poate fi cazul în care cineva a avut un talent matematic deosebit în încarnarea precedentă, dar a murit devreme, astfel încât acest talent matematic nu a ajuns să se exprime deplin; atunci el se va naște în următoarea sa încarnare din nou cu un talent matematic, care se va manifesta atunci ca o continuare din încarnarea precedentă. Matematicianul Abel [Nota 3] care a murit de timpuriu se va naște sigur în următoarea sa încarnare cu un puternic talent matematic. Acolo unde, dimpotrivă, un matematician a ajuns la adânci bătrânețe, unde acest talent al său s-a desfășurat deplin, acolo respectivul în următoarea sa încarnare va fi de-a dreptul obtuz în privința matematicii. Astfel, eu cunosc o persoană [Nota 4] care avea atât de puțin talent matematic încât ca școlar ura de-a dreptul cifrele; și în timp ce respectivul avea la alte materii note bune, a fost posibil ca el să parcurgă clasele școlare numai prin aceea că la celelalte materii avea note deosebit de bune. Aceasta provenea de la faptul că în încarnarea precedentă el fusese un matematician deosebit de bun.
Dacă aprofundăm lucrurile, atunci se dovedește că ceea ce am practicat în mod exterior într-o încarnare, adică nu numai practicat în mod exterior, ci ceea ce am avut drept profesiune exterioară sau interioară, intră în încarnarea următoare în formarea interioară a organelor [Nota 5], de exemplu în modul că atunci când cineva a fost într-o încarnare un matematician deosebit de bun, ceea ce și-a însușit ca stăpânire a cifrelor și figurilor geometrice el a luat cu sine și le-a înglobat într-o elaborare deosebită a organelor sale de simț, de exemplu a ochilor. Și oamenii care văd foarte bine au această configurare elaborată a formei ochilor de la faptul că în încarnarea precedentă ei au gândit în forme și au luat cu sine această gândire în forme, și în timp ce au parcurs răstimpul dintre moarte și o nouă naștere și-au cizelat în mod deosebit ochii Acolo, talentul matematic s-a scurs în ochi și nu se mai manifestă ca talent matematic.
Un alt caz cunoscut ocultiștilor este cel în care o individualitate a trăit într-o încarnare deosebit de intens formele arhitecturale: ceea ce a resimțit ea acolo s-a adaptat ca forțe în viața sufletească interioară și a cizelat deosebit de fin instrumentul auzului, astfel încât această individualitate a devenit în încarnarea următoare un mare muzician. Ea nu a devenit un mare arhitect, deoarece formele simțămintelor care se sprijineau pe arhitectură au devenit clăditoare de organele, astfel încât nu a mai rămas nimic decât ca ea să resimtă muzica într-o măsură înaltă.
O considerare exterioară a asemănărilor de regulă induce în eroare în privința a ceea ce sunt particularitățile din încarnările succesive. Și așa cum ar trebui să reflectăm asupra a ceea ce nu ne-a plăcut și a trebuit să ne imaginăm că ni le-am dorit cu intensitate, tot așa trebuie să reflectăm asupra lucrurilor în privința cărora suntem cel mai puțin dotați, în care suntem de-a dreptul, ca să spunem așa, obtuzi. Și dacă descoperim laturile cele mai obtuze ale ființei noastre, atunci ele ne pot conduce cu cea mai mare probabilitate la cele în care am strălucit cel mai mult în încarnarea precedentă. De aici vedem că este ușor ca tocmai aceste lucruri să fie abordate incorect. Cum de altfel și o anumită reflectare ne poate învăța că tocmai miezul ființial sufletesc cel mai lăuntric este cel care trece dintr-o încarnare într-alta, o arată de exemplu, aprecierea că omul nu învață niciodată limbile mai ușor datorită faptului că a trăit într-o încarnare precedentă a trăit într-o regiune unde se vorbea o limbă aflată în legătură cu limba respectivă, pe care trebuie să o învețe acum; întrucât altminteri elevilor noștri de gimnaziu nu le-ar fi deloc atât de greu să învețe greaca sau latina, deși mulți dintre ei în încarnările lor precedente au trăit în ținuturi în care aceste limbi erau vorbite ca limbaj uzual obișnuit.
Despre cele pe care ni le aducem aproape de noi din exterior, trebuie să spunem că sunt atât de mult legate de ceea ce se limitează la viața omului dintre naștere și moarte, încât nu poate fi deloc vorba ca aceste lucruri să reapară în încarnarea următoare în același mod, ci ele trec în încarnarea următoare sau în următoarele încarnări transformate în forțe. Acei oameni care, de exemplu, au într-o încarnare o aplicație deosebită pentru învățarea limbilor, nu vor avea această aptitudine în următoarea lor încarnare; în schimb, ei vor avea aptitudinea de a formula judecăți mai nepărtinitoare decât restul oamenilor.
Acestea sunt lucruri legate de tainele reîncarnării. Și tocmai când privim aceste taine ale reîncarnării vom dobândi în modul cel mai intens o reprezentare despre ceea ce în om este de fapt cu adevărat lăuntric, și care trebuie totuși socotit, într-un anumit mod, ca făcând parte din cele exterioare. De exemplu, pentru omul actual limbajul nu mai este deloc lăuntric. Limbajul poate fi îndrăgit de dragul celor pe care le exprimă, de dragul spiritului poporului; însă el este ceva care de la o încarnare la alta trece în forme de forțe, transformate.
Dacă omul urmărește astfel de lucruri încât pe de o parte își spune: Vreau să-mi doresc și să voiesc cu adevărat ceea ce am devenit împotriva voinței mele, și pentru care am cel mai puțin talent –, atunci el poate ști: Reprezentările pe care le dobândesc în acest mod se vor reuni în imaginea încarnării mele precedente. – Această imagine a încarnării precedente va reieși cu o mare certitudine dacă abordăm cu seriozitate lucrurile care au fost acum caracterizate ceva mai amănunțit. Anume, vom remarca realmente că în întregul mod în care se îmbină reprezentările astfel dobândite, vom resimți: De fapt, această imagine îmi este destul de apropiată; ea nu îmi este deloc depărtată. Sau, vom simți: este o imagine foarte, foarte îndepărtată de mine. Va să zică, dacă prin prelucrarea reprezentărilor care au fost descrise astăzi ne-am pictat în fața sufletului nostru o asemenea imagine a încarnării noastre precedente, atunci, de regulă, vom putea aprecia cât de palidă este această imagine. Vom avea sentimentul, venit ca dintr-o senzație: Tu ești aici; tatăl tău, bunicul tău, străbunicul tău nu pot fi imaginea care stă aici în fața ta. – Dar dacă lăsăm imaginea să acționeze asupra noastră, atunci vom dobândi realmente, prin sentiment și senzație, părerea: Atâtea persoane se află între tine și această imagine! – Să presupunem că cineva dobândește acest sentiment – și un asemenea sentiment se impune – că între el însuși și imagine s-ar afla douăsprezece persoane, iar un altul dobândește sentimentul că între el însuși și imagine s-ar afla șapte persoane. Deci un astfel de sentiment dobândește omul, și acest sentiment este extraordinar de important. Căci dacă, de exemplu, între om și imagine stau douăsprezece persoane, este nevoie doar să împartă doisprezece la trei și rezultă patru. Acestea sunt, de regulă, secolele care îl separă pe om de încarnarea sa precedentă. Așadar un om care ar avea sentimentul că se află la o depărtare de doisprezece oameni de imaginea pe care am descris-o eu aici în privința modului de apariție, ar trebui să-și spună: Încarnarea mea precedentă se află la patru secole înainte de cea actuală. – V-am expus aceasta doar ca exemplu; în cele mai puține cazuri va fi așa, dar în felul acesta ajungeți la o apreciere. Majoritatea vor găsi că pot estima corect în acest mod când au fost înainte pe Pământ. Numai că premisele în această privință sunt, desigur, ceva mai dificile.
Cu aceasta am atins de fapt lucruri care se află cât se poate de departe de conștiența prezentului. Și este fără nicio îndoială că dacă cineva ar povesti aceste lucruri oamenilor nepregătiți pentru aceasta, ei vor găsi că este vorba de fantezii cu adevărat iresponsabile. Acum, este chiar soarta concepției antroposofice despre lume, că dintre toate concepțiile despre lume de până acum ea trebuie să se opună cel mai mult, într-un anumit mod, celor convenționale. Căci cele convenționale sunt în cea mai mare proporție, așa cum îl întâmpină pe om, cel mai cras, cel mai arid materialism. Și tocmai acolo unde anumite concepții despre lume ne întâmpină așa ca și cum ar sta cel mai solid pe terenul concepției științifice despre lume, ele sunt realmente așa că de fapt cresc în modul cel mai arid dintr-o anumită concepție fundamental materialistă. Și deoarece antroposofia este condamnată ca într-un anumit mod să fie pentru marea lume acea concepție despre lume, care se cere astăzi pentru omul care urmează să dobândească o reprezentare a încarnării sale precedente, atunci poate părea de înțeles că trebuie să fie foarte departe de omul actual faptul de a lua în serios concepțiile antroposofice. Căci oamenii vor fi tot atât de neînclinați să-și dorească și să vrea ceea ce nu și-au dorit și nu au vrut toată viața lor, pe cât de departe sunt obișnuințele lor de gândire de adevărurile spirituale.
Acum, s-ar putea pune întrebarea: De ce apare chiar acum adevărul spiritual printre oameni? De ce nu lasă el oamenilor timp să evolueze, până devin mai maturi?
Aceasta provine din faptul că abia dacă poate fi imaginată o deosebire mai mare între două epoci omenești succesive, decât va fi cea dintre epoca în care trăiește omenirea actuală și cea în care se va dezvolta omenirea, atunci când oamenii care trăiesc acum vor fi renăscut în următoarea încarnare. Căci nu depinde de oameni cum evoluează anumite capacități spirituale; aceasta depinde de întregul sens, de întreaga însemnătate și întreaga esență a evoluției Pământului. Acum oamenii sunt cel mai departe de a crede în reincarnare și karmă. Nu antroposofii – dar antroposofi sunt doar puțini în lume –, nu aceia care mai aparțin încă vechilor forme de religie, ci aceia care sunt în ziua de azi purtătorii vieții culturale exterioare, sunt în ziua de azi cel mai departe de a crede în reincarnare și karmă. Și acum, tocmai acest fapt, că în ziua de azi oamenii sunt cel mai puțin dispuși să creadă în reincarnare și karmă, este legat în mod remarcabil de ceea ce practică și învață în ziua de azi oamenii – anume practică și învață în măsura în care acest lucru are importanță în privința capacităților intelectuale –, tocmai acest fapt va determina ca la acești oameni ai prezentului să apară contrariul în încarnarea următoare. Acești oameni ai prezentului vor avea în încarnarea următoare – indiferent dacă strădaniile lor sunt spirituale sau materiale – predispoziții puternice de a-și simți încarnarea precedentă. Absolut indiferent de ceea ce practică oamenii prezentului; prin aceea că sunt oameni ai timpului actual, ei vor renaște cu o predispoziție puternică și cu un dor intens de a afla ceva, de a ști ceva despre încarnarea lor precedentă. Ne aflăm exact la un asemenea moment de cotitură care îi duce pe oameni de la o astfel de încarnare, în care vor cel mai puțin să știe despre reincarnare și karmă, la o încarnare în care cea mai vie senzație a lor va fi: Întreaga viață pe care o duc acum nu are nici un fundament pentru mine, dacă nu pot ști ceva despre încarnarea mea trecută. – Și oamenii care acum spun cel mai mult vorbe de ocară despre reîncarnare și karmă se vor zvârcoli de-a dreptul în chinul vieții următoare, pentru că nu-și pot explica cum a putut deveni viața așa. Antroposofia nu este practicată acum de către oameni pentru a-și însuși un anumit dor față de viața precedentă, ci pentru a avea înțelegere față de ceea ce va apărea cândva pentru întreaga omenire, atunci când oamenii care trăiesc în ziua de azi, vor fi din nou pe Pământ. Oamenii care sunt astăzi antroposofi, vor împărtăși predispoziția celorlalți de a voi să-și amintească; dar ei vor avea înțelegere, și cu aceasta armonie interioară în privința vieții lor sufletești. Cei ce resping în ziua de azi antroposofia vor vrea să știe ceva despre aceasta în viața următoare, și ei vor resimți așa ceva ca un chin lăuntric relativ tocmai la ceva care atunci va fi incarnarea lor precedentă; dar ei nu vor înțelege nimic din ceea ce îi apasă și îi chinuie cel mai mult; ei vor fi perplecși, vor fi în dizarmonie interioară. Și va trebui să li se spună în următoarea încarnare: Înveți să recunoști ce anume îți cauzează chinurile, numai dacă îți reprezinți faptul că tu, la drept vorbind, ai fi putut în mod serios să vrei să ai acest chin. – Desigur că nici un om nu va voi acest chin. Dar oamenii care astăzi sunt materialiști, vor începe în următoarea încarnare să-și înțeleagă remușcarea, pustiul interior și chinul, dacă vor urma cerințele, sfatul celor care atunci vor putea ști și le vor spune: Imaginați-vă că voi ați vrut această viață de care acum ați vrea să fugiți. – Dacă ei încep să urmeze acest sfat, să reflecteze asupra acestui lucru: „Prin ce am putut voi eu această viață?” – atunci își vor spune: „Ah, da, probabil că am trăit într-o încarnare în care am spus: Ce, după această viață să mai urmeze o altă viață sau încarnare? Nonsens! Prostie! Cum să crezi așa ceva? Această viață se împlinește în ea însăși, se finalizează în sine; ea nu trimite nicio forță într-o alta, ulterioară! Da, pentru că eu am avut atunci senzația că o viață următoare este fără valoare, lipsită de sens, prin aceasta a devenit ea fără valoare și lipsită de sens! Eu am implantat gândul în mine ca forță, care acum îmi face viața atât de pustie și goală!” Acesta va fi un gând corect. Așa se va desfășura karmic materialismul. Plină de sens va fi următoarea încarnare la acei oameni care și-au creat convingerea că viața lor, așa cum este ea acum, tocmai că nu este împlinită în sine, ci conține cauze pentru următoarea viață. Lipsită de sens, goală și pustie va fi viața acelora care prin gândul lipsei de sens a reîncarnării și-au făcut singuri viața pustie și lipsită de valoare.
Vedem astfel că gândurile pe care le nutrim nu trec în formă amplificată în viața următoare, ci apar în viața următoare transformate ca forțe. În lumea spirituală, gândurile, așa cum sunt ele acum în viața dintre naștere și moarte, nu au nicio semnificație; ele au semnificație doar într-o formă transformată. Dacă cineva are, de exemplu, un gând măreț, acest gând poate fi oricât de măreț: când omul trece prin poarta morții, gândul dispare ca gând. Dar entuziasmul și senzația și sentimentul care s-au revigorat sub influența gândului, acestea trec prin poarta morții. Din antroposofie omul nu ia cu sine gândurile, dar ia ceea ce a trăit pe seama gândurilor – până în amănunte, nu numai senzația generală de bază. Aceasta este ceea ce vrem să reținem în special: că gândurile ca atare sunt pline de semnificație propriu-zis pentru planul fizic, și că atunci când vrem să vorbim despre efectul gândului pentru lumile superioare, trebuie să vorbim totodată despre o transformare a acestor gânduri în conformitate cu lumile superioare. Așadar gândurile care neagă reîncorporarea, se transformă în reîntruparea viitoare în nimicnicie lăuntrică, în golul interior al vieții, și nimicnicia lăuntrică, golul interior al vieții sunt resimțite ca un chin, ca dizarmonie. – Chiar și printr-o comparație puteți obține o imagine a modului cum trebuie să decurgă o asemenea nimicnicie și goliciune interioară, dacă vă imaginați că ceva vă este de-a dreptul drag și că îl vedeți mereu cu drag, atunci când ajungeți într-un anumit loc. V-ați obișnuit, de exemplu, să vedeți înflorind o anumită floare într-o grădină, într-un anumit loc. Și dacă floarea va fi tăiată de o mână nemiloasă, veți simți durere. Dacă nu aveți ceva pe care îl îndrăgiți, dacă vă lipsește, atunci resimțiți durere. Tot așa este cu organizația generală a omului. Prin ce simte omul durere? Dacă trupul eteric și trupul astral al unui organ sunt mereu active într-un anumit loc al trupului fizic, și dacă acest organ suferă o tăietură și este vătămat, atunci trupul eteric și trupul astral nu pot interveni bine. Este exact la fel ca și când vi se taie dumneavoastră de către o mână nemiloasă trandafirul din acel loc anumit din grădină. Trupul eteric și trupul astral, dacă un organ este rănit, nu găsesc ceea ce caută; aceasta este resimțită atunci ca durere corporală. Tot așa, gândurile pe care și le-a format omul continuă să acționeze în viitor, îl întâmpină în viitor. În schimb, ele îi vor lipsi, și el nu va găsi nimic când le va căuta într-un anumit loc, dacă el nu trimite credință și putere de cunoaștere în încarnarea următoare, și atunci el va resimți această lipsă a ceva dintr-un loc ca durere și chin.
Acestea sunt indicații care ne vor clarifica sub un anumit aspect cursul karmic al anumitor lucruri. Ele trebuie să fie clarificate, pentru că noi vrem să privim și mai adânc în modul în care omul poate face mai departe pregătiri, pentru a-și recunoaște miezul ființial spiritual-sufletesc propriu-zis.
