Noi am cercetat aici, în acest loc, ani de-a rândul, adevăruri antroposofice, cunoștințe antroposofice. Am încercat să ne apropiem din cele mai diferite direcții de ceea ce credem că trebuie să numim antroposofie și să asimilăm ceea ce poate veni din cunoștințele antroposofice. Acum, este recomandabil, chiar în decursul examinărilor pe care le-am început ultima dată aici [Nota 1] și le vom efectua în continuare, să punem întrebarea ce trebuie să dea și poate da, de fapt, antroposofia oamenilor prezentului, oamenilor timpului nostru? Ce conține ea, știm într-o mare măsură datorită considerațiilor noastre, și de aceea, pe baza familiarizării cu unele adevăruri antroposofice, putem aborda întrebarea: Ce poate da antroposofia oamenilor prezentului?
Atunci când abordăm această întrebare trebuie să avem în vedere înainte de toate că viața antroposofică, Mișcarea antroposofică trebuie diferențiată strict – cel puțin în gândurile noastre – de orice organizație socială [Nota 2], de orice ar putea fi îmbrăcat cu numele de Societate Antroposofică. În realitate, desigur că întreaga viață actuală va face necesar tot mereu ca cei care vor să se îndeletnicească cu antroposofia să se unească într-o formă socială. Dar dacă această asociere este necesară, ea este mai degrabă necesară datorită întregii vieți actuale aflată în afara antroposofiei, decât prin conținutul sau caracterul sau prin ceva din cadrul antroposofiei însăși. Antroposofia în sine ar putea fi adusă la cunoștință oamenilor așa cum se face cunoscut oamenilor orice altceva în prezent. Antroposofia ca atare s-ar putea face cunoscută – acest aspect este întru totul imaginabil – așa cum, de exemplu, se face cunoscută oamenilor chimia în ziua de azi, și oamenii ar putea ajunge la adevărurile antroposofice așa cum se apropie de chimie sau de matematică. Ceea ce urmează de aici pentru sufletul fiecăruia, cum asimilează sufletul fiecăruia antroposofia și face din ea impulsul vieții sale, ar putea fi apoi problema fiecăruia în parte. Existența unei Societăți antroposofice sau a oricărei alte Uniuni pentru îndeletnicirea cu antroposofia, o face necesară conjunctura, faptul că antroposofia ca atare este ceva care intră în prezentul nostru ca ceva pe deplin nou, ca o cunoaștere complet nouă și ea trebuie să fie asimilată de viața spirituală a oamenilor, în timp ce oamenii de afară, din viața exterioară antroposofiei, au nevoie, spunem noi, nu numai de starea sufletească generală a prezentului, pentru a lăsa antroposofia să acționeze asupra lor, ci la această stare sufletească obișnuită cum au oamenii în ziua de azi, ei au nevoie și de o pregătire specifică a firii, a inimii. Și o asemenea pregătire a dispoziției sufletului și a inimii nu poate fi însușită decât prin viața în comun în ramurile noastre antroposofice, sau în Societățile noastre antroposofice, sau altele asemănătoare. Aici ne însușim un anumit fel de gândire, un anumit fel de simțire, astfel încât în felul acesta ajungem în situația de a considera cu seriozitate lucrurile pe care oamenii care astăzi se află afară, în lume, și abia dacă au auzit ceva de antroposofie, trebuie în mod firesc și de înțeles, să le privească drept fantasmagorie nebunească.
Desigur că s-ar putea obiecta că antroposofia este răspândită și prin conferințe publice, care se adresează oamenilor complet nepregătiți. Dar tocmai aceia care aparțin, în sens social, cercurilor noastre vor ști că întreaga tonalitate și întreaga manieră a unei conferințe antroposofice trebuie să fie altfel atunci când ea este ținută în fața unui public nepregătit, decât în fața acelora cărora li se poate vorbi așa pentru că ei iau în serios, prin imboldul inimii lor, prin întreaga lor atitudine lăuntrică, ceea ce publicul larg încă nu ar putea lua în serios. Iar ceea ce am indicat acum nu se va îmbunătăți în viitorul apropiat – despre asta nu poate fi deloc vorba –, ci în viitorul apropiat va ieși în relief tot mai puternic și mai intens. Adversitatea exterioară față de tot ceea ce este antroposofic va deveni tot mai mare în lume, și anume din motivul că tocmai antroposofia este în prezentul nostru ceva în cel mai înalt grad corespunzător timpului, ceva necesar în cel mai înalt grad, și pentru că, în fond, răzvrătirea oamenilor tocmai împotriva a ceea ce este cel mai necesar, împotriva a ceea ce este cel mai în spiritul timpului este cea mai puternică.
Acum s-ar putea naște întrebarea: De ce stau lucrurile așa? De ce se răzvrătesc inimile oamenilor dintr-o epocă cel mai intens față de ceea ce acea epocă necesită cel mai mult? – Este ceva pe care antroposoful ar trebui să-l poată înțelege, dar care este prea dificil pentru a fi clarificat, chiar și foarte pe departe, în fața unui public nepregătit.
Antroposoful știe că există forțe și entități luciferice [Nota 3] care au rămas în urma evoluției generale. Acestea acționează prin inimile omenești, prin sufletele omenești, și ele au cel mai mare interes ca în timpurile în care strădania în sus este cea mai mare, să-și intensifice cel mai mult atacurile. Și deoarece răzvrătirea inimilor omenești împotriva a ceea ce tinde înainte în evoluția omenirii provine de la forțele luciferice, și pentru că aceste atacuri ale lor sunt întreprinse atunci când ele se simt amenințate de un mare pericol, de aceea aceste atacuri – așadar și răzvrătirea din inimile omenești – trebuie să fie cele mai puternice în astfel de timpuri. De aici vom înțelege că adevărurile cele mai importante pentru omenire s-au instalat de când lumea în evoluția omenirii trebuind să țină cont de circumstanța că găsesc cea mai puternică rezistență. Ceva care nu se diferențiază prea mult de ceea ce există deja în lume, abia dacă va întâmpina vreo rezistență. Dar ceea ce intră în lume pentru că oamenii însetează de mult după el și nu l-au primit, este ceea ce provoacă totodată cele mai puternice atacuri ale forțelor luciferice. Și în felul acesta, o Societate nu este, de fapt, nimic altceva decât un zid de protecție împotriva acestui întreg comportament, caracterizat însă ca fiind de înțeles, al lumii exterioare. Trebuie să avem ceva, în cadrul căruia aceste lucruri pot fi prezentate în așa fel încât să poți spune: Cei cărora le vorbești, sau cu care ești laolaltă, arată o anumită înțelegere față de această chestiune, iar pe ceilalți, care nu s-au unit cu aceia care vorbesc despre aceasta, nu-i privește câtuși de puțin. Despre ceea ce este susținut în public, toți oamenii cred că îi privește întru câtva, și că ei trebuie să formuleze o judecată în această privință, desigur îmboldiți de puterile luciferice. De aici vedem că este într-adevăr necesar să ne ocupăm cu antroposofia, dar antroposofia aduce ceva înăuntru prezentului nostru, ceva care trebuie să intre și este cerut de setea spirituală și de necesitatea de hrană spirituală a timpului nostru, și care va veni în orice circumstanțe, într-un fel sau altul. Căci puterile spirituale care s-au dedicat evoluției au grijă ca să intre.
De aceea putem pune în sens pur antroposofic întrebarea: Care sunt lucrurile cele mai importante care trebuie implantate omenirii în prezent prin antroposofie? Sunt acelea după care omenirea prezentă însetează în mod deosebit, care sunt cele mai necesare. Tocmai răspunzând la o astfel de întrebare poți fi cel mai greșit înțeles. De aceea este atât de necesar în primul rând să separăm în mintea noastră antroposofia de Societatea Antroposofică. Căci ceea ce urmează să aducă antroposofia omenirii, sunt noi cunoștințe, noi adevăruri. Dar o societate nu poate niciodată – și cel mai puțin în timpul nostru – să depună jurământ față de vreunele adevăruri particulare. Întrebarea „Ce credință aveți voi, antroposofii?”, ar fi cea mai lipsită de sens. – Lipsită de sens este ea atunci când prin „antroposof” este avut în vedere un om care face parte din Societatea Antroposofică; deoarece asta ar presupune ca o întreagă Societate să aibă o convingere comună, o dogmă comună. Aceasta nu poate fi. În clipa în care o întreagă Societate ar trebui – prin statut – să jure pe o dogmă comună, ar înceta să mai fie o societate și ar începe să fie o sectă. Aici este granița la care o Societate încetează să fie o Societate. În clipa în care un om ar fi obligat să aibă o convingere pretinsă de Societate, ar avea de a face cu o sectă. De aceea o Societate, care s-a dedicat acelor pe care le-am caracterizat acum, poate fi numai pe criteriul că se supune imboldului spiritual firesc. Putem întreba: Ce oameni vin ca să audă ceva despre antroposofie? – Și vom putea răspunde: Cei care vor să audă ceva despre lucrurile spirituale, cei care au o pornire lăuntrică să audă ceva despre lucrurile spirituale. Acest imbold nu este dogmă. Căci dacă cineva caută ceva, în privința căruia nu spune că va găsi una sau alta, ci când caută, chiar caută, atunci această căutare este elementul comun pe care trebuie să-l aibă o societate care nu vrea să devină o sectă. Dar total independentă de asta este întrebarea: Ce aduce antroposofia ca atare omenirii? – Și trebuie să spunem: Antroposofia ca atare aduce oamenilor ceva care este similar cu, numai că mai spiritual și în privința firii omenești mai profund și mai plin de semnificație decât, toate marile adevăruri spirituale care au fost aduse vreodată omenirii.
Acum, printre lucrurile pe care le-am lăsat să se apropie de noi în decursul considerațiilor noastre, există unele despre care putem spune: ele sunt în așa fel încât propriu-zis nu pot fi indicate ca fiind cele mai semnificative, cele mai caracterizatoare, atunci când este vorba despre ceea ce trebuie să primească de fapt omenirea actuală ca Nou. Dar sunt lucruri fundamentale, adevăruri fundamentale, care într-adevăr intră ca Nou în omenire. Și nu este nevoie să mergem prea departe pentru a caracteriza în ce constă de fapt Noul Mișcării antroposofice. El constă în aceea că cele două adevăruri care fac parte, ca să spunem așa, dintre lucrurile noastre cele mai fundamentale, se apropie de sufletul omenesc într-un mod tot mai convingător: cele două adevăruri despre reîncarnare și karmă. Putem spune: Ceea ce găsește antroposoful în primul rând pe calea sa, atunci când are în ziua de azi o strădanie serioasă, este necesitatea cunoașterii reîncarnării și a karmei. De exemplu nu putem spune că în cultura occidentală se ivesc prin antroposofie anumite lucruri, cum ar fi posibilitatea înălțării în lumi superioare, ca ceva fundamental nou; căci cel care cunoaște evoluția occidentală, cel care știe, să spunem, chiar și numai că au existat mistici, mistici ca Jakob Böhme sau Swedenborg [Nota 4], sau ca întreaga școală a lui Jakob Böhme, acela știe și că întotdeauna s-a crezut – chiar dacă a fost adesea controversat – că omul se poate ridica din lumea sensibilă obișnuită în lumi superioare; astfel încât aceasta nu este ceva fundamental nou. Apoi nici anumite alte lucruri nu sunt fundamental noi. Chiar când vorbim despre ceea ce este fundamental în privința evoluției; când vorbim, de exemplu, pe tema Christos: referitor la Mișcarea antroposofică ca atare ea nu este tema, ca să spunem așa, cea mai fundamentală; ci cea mai fundamentală este forma pe care o capătă tema Christos prin aceea că reîncarnarea și karma sunt asimilate ca adevăruri în inimile oamenilor. Luminarea pe care o primește tema Christos prin premisele adevărurilor despre reîncarnare și karmă, acesta este esențialul. Căci tema Christos a preocupat Occidentul într-un mod cu adevărat profund în cele mai diferite timpuri. Putem aminti în acest sens vremea gnosei, putem aminti timpurile în care a fost aprofundat creștinismul esoteric, de exemplu de aceia care s-au reunit sub semnul Graalului sau al Crucii cu trandafiri, cum au aprofundat aceștia tema Christos. Așadar nu asta este fundamentalul. Tema devine fundamentală, esențială pentru sufletele occidentale, pentru cunoașterea și nevoile religioase numai prin adevărurile reîncarnării și karmei, astfel încât acela care află o extindere a sufletului său prin cunoașterea reîncarnării și karmei, dorește cu necesitate și o nouă cunoaștere a vechilor probleme. – Cu privire la cunoașterea reîncarnării și karmei, trebuie să spunem exact contrariul. Putem cel mult să atragem atenția că reîncarnarea și karma, ca să spunem așa, își fac drum timid în cultura occidentală, în timpul lui Lessing [Nota 5], care ajunge la aceasta în «Educarea speciei umane». Găsim apoi și alte exemple de cum ajung la această problemă și alte spirite profunde. Dar faptul că reîncarnarea și karma se impun ca parte componentă a conștienței omenești, că ele sunt încorporate în inima și sufletele oamenilor, așa cum se petrece prin antroposofie, este ceva ce se poate petrece cu adevărat abia în prezentul nostru. De aceea putem spune: Relația unui om al prezentului cu antroposofia se caracterizează prin aceea că el poate fi în măsură ca pornind de la niște premise să preia în sine drept cunoștințe reîncarnarea și karma. Acesta este esențialul despre care este vorba. În fond, tot restul urmează apoi de aici, într-un mod mai mult sau mai puțin de la sine înțeles, dacă omul este capabil să se raporteze în modul corect la reîncarnare și karmă.
Acum, dacă avem în vedere problema așa, trebuie să ne fie clar și ce înseamnă pentru omenirea occidentală și pentru omenire în general, ca reîncarnarea și karma să devină cunoștințe care, ca să spunem așa, trec în viața cotidiană, așa cum sunt alte adevăruri în viața cotidiană. Într-o măsură mult mai mare trebuie să treacă în perioada următoare reîncarnarea și karma în conștiența omenirii, decât a făcut-o, de exemplu, concepția copernicană despre lume. În privința acesteia din urmă este nevoie să ne clarificăm bine cum s-a familiarizat ea, de fapt, cu pași repezi în sufletele oamenilor. Gândiți-vă numai la ceea ce am spus și în conferința publică [Nota 6]: Cât de puțin timp a durat, raportat la proporțiile istoriei lumii, pentru ca această concepție copernicană despre lume să se răspândească, și gândiți-vă la faptul că această concepție despre lume a pus stăpânire pe oameni până în primele trepte școlare.
Acum există o deosebire însemnată în privința cuprinderii sufletului omenesc între această concepție copernicană despre lume și concepția antroposofică despre lume, în măsura în care aceasta se clădește pe fundamentul reîncarnării și al karmei. Pentru a caracteriza această deosebire, este într-adevăr nevoie de o ramură antroposofică cu oameni care să stea laolaltă cu bună-voință; căci în această privință trebuie spus, de fapt, un lucru; dacă vrem să caracterizăm această deosebire, trebuie cu necesitate să spunem un lucru la care oamenilor care se află în afara Mișcării antroposofice li se întoarce stomacul pe dos.
Cum de oamenii au preluat atât de repede și până la vârsta copilăriei concepția copernicană despre lume? Cei care m-au auzit vorbind despre concepția copernicană despre lume sau despre științele naturii recente vor ști, desigur, că eu nu pronunț în vreun fel o judecată defavorabilă asupra acestei concepții moderne natural-științifice. De aceea îmi este îngăduit să spun, atunci când vrem să caracterizăm cu adevărat această deosebire semnificativă: Pentru acceptarea acestei imagini despre lume, care este limitată numai la caracteristicile spațiului, la relațiile spațiale exterioare, era necesară o epocă de externalizare, de superficialitate! – Și motivul pentru care concepția copernicană despre lume s-a încetățenit atât de repede nu este altul decât acela că pe parcursul unei întregi epoci, oamenii au devenit superficiali. Externalizarea, superficialitatea în conceperea Universului a fost condiția preliminară necesară pentru deprinderea cu concepția copernicană despre lume. Profunzimea, internalizarea – adică exact contrariul – vor fi necesare, dacă e să se aclimatizeze ceea ce sunt adevărurile antroposofiei, în special în privința adevărurilor fundamentale ale reîncarnării și karmei. De aceea, dacă ne formăm în ziua de azi convingerea că adevărurile reîncarnării și karmei trebuie să fie deprinse într-un mod cu mult mai intens și într-o măsură cu mult mai mare în omenire, trebuie să ne fie totodată clar că în această privință ne aflăm la granița dintre două epoci: epoca superficialității și epoca aprofundării necesare, a internalizării, interiorizării sufletului și inimii omenești. Este ceea ce trebuie să ne înscriem înainte de toate în suflete, dacă vrem să devenim pe deplin conștienți de ceea ce are de adus antroposofia în prezent omenirii moderne. Și apoi trebuie să ne întrebăm: Cum trebuie să se configureze această viață sub influența cunoștințelor despre reîncarnare și karmă?
Aici trebuie să reflectăm la ce înseamnă, de fapt, pentru inima omenească, să recunoască: reîncarnarea și karma sunt un adevăr. Ce înseamnă asta pentru întreaga conștiență omenească, pentru întreaga simțire și gândire a sufletului omenesc? – Înseamnă nimic mai puțin – asta poate înțelege oricine, dacă reflectează asupra acestor lucruri – decât o extindere a sinei omenești prin cunoaștere, dincolo de anumite granițe care altminteri îi sunt trasate cunoașterii. Că omul poate ști și cunoaște numai ceea ce este încadrat între naștere și moarte, asta a fost accentuat cu toată acuitatea tocmai în epoca trecută, și că omul poate cel mult privi cu credință înspre acela care intră ca știutor într-o lume spirituală, asta era o convingere ce devenea tot mai puternică. Dar lucrurile nu sunt de o așa mare importanță dacă se rămâne la punctul de vedere al cunoașterii; ele devin importante abia atunci când se trece de la punctul de vedere al cunoașterii la punctul de vedere moral, la punctul de vedere al simțământului moral-esențial. Abia acolo se vădește întreaga măreție și însemnătate a ideilor de reîncarnare și karmă.
Aș putea expune sute de lucruri spre întărirea celor spuse acum, dar nu expun decât unul. Să considerăm oamenii culturii occidentale din timpurile vechi și cea mai mare parte a oamenilor de azi din cultura occidentală. Chiar când acești oameni încă aderă în cea mai intensă măsură la ipoteza că în privința ființei sale omul rămâne intact când pleacă de pe acest Pământ pășind prin poarta morții, fără gândul la reîncarnare și karmă, această întreagă viață spirituală a omului care urmează după moarte se sustrage de la existența pământească. Avem de a face cu intrarea într-o lume spirituală; dar cu excepția tocmai a acelor „excepții”, care sunt acceptate de naturile mai mult sau mai puțin predispuse spiritual, că cei morți intervin în cazuri de excepție, avem de a face – în cazul în care reîncarnarea și karma nu sunt admise – cu ideea că ceea ce se desfășoară într-o lume spirituală, indiferent că este pedeapsă sau răsplată, după ce omul a trecut prin poarta morții, se sustrage de la sfera terestră ca atare, și că ceea ce rezultă drept consecință a vieții sale se desfășoară pe o cu totul altă scenă, aflată în afara Pământului.
Dacă omul trece acum la cunoașterea reîncarnării și a karmei, lucrurile devin cu totul altfel. Aici trebuie să ne fie clar că pentru un astfel de om, ceea ce trăiește în sufletul său nu are importanță, atunci când el a pășit prin poarta morții, doar pentru o sferă îndepărtată de Pământ, ci că de ceea ce trăiește el între naștere și moarte depinde viitorul configurării Pământului. Pământul, ca să spunem așa, va avea configurația exterioară pe care i-o vor da oamenii care au fost mai înainte aici. Întreaga planetă în privința configurației sale viitoare, a conviețuirii sociale a oamenilor în viitor, depinde de modul în care au trăit oamenii înainte în încorporările lor anterioare. Acesta este aspectul moral-sufletesc ce se leagă de această idee; astfel încât un om care a acceptat acest lucru, știe: Așa cum am fost eu în viață, așa voi produce efecte asupra a tot ceea ce se petrece în viitor, asupra întregii culturi a viitorului! – În felul acesta, prin cunoașterea reîncarnării și a karmei se extinde dincolo de granițele nașterii și morții ceva pe care omul l-a cunoscut până acum doar între aceste granițe înguste: sentimentul responsabilității! Vedem crescând de aici un sentiment intensificat al responsabilității. În acesta se exprimă consecința profund morală ce apare din idei cum sunt reîncarnarea și karma. Omul care nu crede în reîncarnare și karmă, poate spune: După ce voi fi trecut prin poarta morții, voi fi cel mult pedepsit sau răsplătit pentru ceea ce am făcut aici; eu voi afla consecințele acestei existențe într-o altă lume; însă această altă lume se află sub conducerea unor puteri spirituale, și ele vor preîntâmpina ca ceea ce port în mine să devină prea dăunător pentru lumea întreagă. – Cel care știe însă că reîncarnarea și karma este o idee rezultată pe baza cunoașterii, nu mai poate spune așa; pentru că el știe că prin reîncarnare oamenii vor fi așa după cum au trăit în viața precedentă.
Acest lucru va fi semnificativ și important, că ideile fundamentale ale concepției antroposofice despre lume vor trece în viața de sentiment și în atitudinea oamenilor, și își vor face apariția ca impulsuri morale, despre care oamenii din timpurile scurse nu aveau, în fond, nicio bănuială. Sentimentul de responsabilitate, după cum am văzut, va răsări într-un mod cum nu era deloc posibil mai înainte; și alte idei morale vor rezulta apoi în mod necesar într-un fel asemănător acestui sentiment de responsabilitate. Ca oameni care trăiesc sub influența ideilor de reîncarnare și karmă, vom învăța să cunoaștem faptul că nu poate fi vorba să ne judecăm viața luând ca premise numai ce se desfășoară între naștere și moarte, ci că trebuie să o facem după premise ce se extind asupra multor, multor vieți.
Atunci când ne apropiem de ceilalți oameni pe premisele care au existat până acum, dezvoltăm în acest fel, față de acești oameni, simpatie, antipatie, mai multă sau mai puțină iubire, și altele asemănătoare. Trebuie să spunem că modul în care se raportează un om la alt om în prezent este, totuși, în realitate, rezultatul acelei concepții care gândește viața de pe Pământ ca fiind o dată, îngrădită între naștere și moarte. În realitate noi chiar trăim așa cum ar trebui să trăim dacă ar fi corect faptul că omul ar fi numai o dată pe Pământ. Putem spune: Noi îi întâmpinăm pe prietenii noștri, pe părinții noștri, pe frații și surorile noastre, ș.a.m.d., astfel încât în tot ceea ce simțim trăiește ideea că suntem o singură dată pe Pământ. Și va avea loc o transformare extraordinară a vieții dacă faptul că există reîncarnare și karmă nu va mai trăi doar ca teorie în câteva capete, cum încă este cazul de multe ori în ziua de azi. Până în ziua de azi aceasta este în cea mai largă măsură doar teorie. Putem spune că în ziua de azi lucrurile stau așa încât există un număr de antroposofi care cred în reîncarnare și karmă; dar ei trăiesc ca și cum nu ar exista reîncarnare și karmă, ci ca și cum viața ar fi o dată, îngrădită între naștere și moarte. Nici nu poate fi altfel. Căci obișnuințele pe care le aduce viața cu sine se modifică mai puțin rapid decât se modifică ideile. Numai dacă noi introducem în viața noastră idei corecte și concrete despre reîncarnare și karmă – numai despre acestea poate fi vorba –, numai atunci vom vedea cum această viață poate fi fertilizată prin astfel de idei.
Vedem că noi, ca oameni, pășim în viață, la începutul acesteia întrunindu-ne cu părinții, cu frații, ș.a.m.d. Vedem că prin această organizare firească, în special în prima perioadă a vieții în mod necesar ne încadrăm în așa fel în aceasta încât cei care sunt în jurul nostru, sunt plasați împrejurul nostru mai mult sau mai puțin prin elemente naturale: prin înrudirea de sânge, apropierea locului, și așa mai departe. Vedem apoi, când creștem, cum aceste cercuri ale înrudirii prin sânge se extind, cum întrăm în cu totul alte legături cu diverși oameni, legături care nu mai depind de înrudirea prin sânge. Acum, se pune problema că aceste lucruri trebuie înțelese mai întâi din punct de vedere karmic; atunci ele vor aduce o lumină cu totul nouă pentru viață. Căci karma devine plină de însemnătate pentru viață abia atunci când o luăm în mod concret, când aplicăm într-adevăr asupra vieții ceea ce ne dă cercetarea spiritual-științifică. Acestea pot fi constatate, desigur, doar de către cercetarea spiritual-științifică, dar ele pot fi apoi aplicate în viață.
O problemă karmică plină de importanță este în esență aceasta: cum se face că, de exemplu, în viața actuală noi ne întrunim cu oamenii cu care ne întrunim prin înrudirea consanguină de orice fel posibil? De ce ajungem laolaltă cu aceștia la începutul vieții noastre? – Cercetarea spiritual-științifică arată ceva absolut deosebit în această privință. De regulă, este așa – căci chiar dacă sunt expuse realități faptice individuale, există totuși și nenumărate excepții – că cu oamenii pe care îi întâlnim involuntar la începutul vieții noastre am fost deja împreună într-o viață anterioară, în majoritatea cazurilor chiar în cea precedentă, pe la mijlocul vieții noastre, așa, cam pe la vârsta de treizeci de ani. Atunci noi ni i-am ales pe ei de bunăvoie, într-un oarecare mod, prin aceea că noi am fost mânați înspre ei prin înclinația inimii noastre, ș.a.m.d. Am proceda întru totul greșit dacă am considera oamenii cu care suntem împreună la începutul vieții noastre, ca fiind oameni care am fost împreună și la începutul unei alte vieți. Nici la începutul, nici la sfârșitul, ci în mijlocul vieții am fost împreună, prin alegere liberă, cu cei cu care ne-am întâlnit apoi într-o viață următoare datorită înrudirii prin sânge. Foarte adesea sunt cazurile în care cu cei cu care am fost căsătoriți, așadar pe care l-am luat printr-o alegere liberă, ne aflăm în viața următoare într-un raport paternal sau maternal, sau în raportul de frate sau soră. Cercetarea spiritual-științifică arată că ceea ce s-ar presupune prin speculare, ceea ce ne-am gândi scormonind cu gândul asupra lucrurilor, de obicei este fals. Faptele încurcă de obicei socotelile speculațiilor.
Să ne gândim încă o dată la faptul descris acum și să îl considerăm așa cum rezultă el în mod real, din știința spirituală, atunci când se cercetează fără prejudecăți, cum extinde el întreaga noastră relație și întreaga noastră raportare la viață. Încetul cu încetul, în decursul culturii occidentale, s-a ajuns acum ca omul să nu mai poată altfel decât să vorbească despre hazard atunci când reflectează la relația sa cu aceia cu care este înrudit prin sânge. Oamenii vorbesc despre coincidență, cred deja de multe ori în coincidență. Și cum ar putea crede altfel decât în coincidență, dacă ei gândesc viața ca fiind limitată între naștere și moarte? Pentru această singură viață considerată, fiecare va recunoaște fără îndoială că este răspunzător pentru consecințele evenimentelor pe care le-a produs el însuși. El se simte răspunzător, așa cum se simte răspunzător aici, în viață, pentru propriile sale fapte, Dar prin faptul că omul își extinde sinea proprie dincolo de ceea ce se desfășoară între naștere și moarte, prin acea că el își simte sinea legată de alți oameni din alte încorporări, el se simte răspunzător, așa cum se simte răspunzător aici, în viață, pentru propriile sale fapte. Oamenii vor trebui să treacă din ce în ce mai mult prin experiența acestor fapte concrete. Ideea generală, atunci când se spune că omul și-a ales el însuși părinții în sensul karmei, nu aduce încă nimic deosebit. Dar căpătăm o idee despre această alegere, care poate fi într-adevăr confirmată prin tot restul experiențelor vieții, dacă știm: Ceea ce ai ales tu acum la modul cel mai inconștient, ai ales într-o viață anterioară într-un moment al conștienței tale maxime, când erai întru totul matur.
S-ar putea ca acest lucru să fie neplăcut multor oameni din ziua de azi, dar el este totuși adevărat. Căci vom învăța atunci când nu suntem mulțumiți de rudele noastre de sânge, că noi înșine am pus baza acestei nemulțumiri, și că așadar pentru următoarea încarnare va trebui să avem grijă să ne facem altfel pregătirile; și atunci ideea reîncarnării și a karmei devine deja rodnică pentru viață. Și acesta este esențialul, că aceste idei nu există pentru satisfacerea vreunei curiozități oarecare, ș.a.m.d., ci pentru desăvârșirea noastră, și prin aceasta pentru desăvârșirea întregii vieți. Și mai departe vom ști că ceea ce a fost spus implică ceva similar pentru viața prezentă și consecințele ei; anume că aceia cu care suntem aduși laolaltă pe la vârsta de treizeci de ani, așadar la vârsta la care credem că judecăm cu întreaga noastră rațiune, vor fi în așa fel uniți cu noi încât ne vor întâmpina într-o viață următoare chiar de la început, probabil ca părinți sau frați. Dacă știm că se formează configurații familiale în funcție de faptul că acești sau acei oameni se reunesc laolaltă, atunci sentimentul nostru de responsabilitate se extinde considerabil datorită ideilor de reîncarnare și karmă.
Spuneam că putem accentua faptul că aceste lucruri se dovedesc a fi de înțeles în viață. Oare nu trebuie ca forțele care aduc o individualitate umană jos, într-o familie să fie foarte semnificative, puternice? Ele însă nu pot fi puternice în omul care se încorporează acum, căci acolo ele nu pot avea mult de a face cu lumile în care coboară el. Oare nu trebuie să fie inteligibil faptul că forțele care acționează în adâncurile sufletului trebuie să provină din timpul vieții trecute, în care interconectarea a fost produsă de noi cu cea mai intensă forță a prieteniei, a „iubirii conștiente”, dacă ne este îngăduit să o numim așa? Ceea ce a domnit ca forțe conștiente într-o viață, acționează ca forțe inconștiente în viața următoare; ceea ce se petrece într-un mod mai mult sau mai puțin conștient, se explică în felul acesta.
Desigur, este necesar să nu tulburăm faptele cercetării, pentru că aceste fapte ale cercetării încurcă aproape întotdeauna speculațiile, astfel încât logica faptelor poate fi găsită abia ulterior. Să nu ne lăsăm ispitiți să vrem să facem speculații; căci în felul acesta nu vom ajunge la punctul de vedere corect, ci întotdeauna la un punct de vedere care poate fi caracterizat prin acea discuție pe care v-am relatat-o deja. Anume, într-un oraș din Germania de Sud, un teolog mi-a spus odată: Eu am citit lucrările dumneavoastră și am văzut că sunt atât de logice; de aceea m-am gândit că dacă sunt atât de logice este posibil ca autorul lor să fi ajuns la ele pe calea simplei logici. – Așadar dacă m-aș fi străduit să scriu mai puțin „logic”, mi-aș fi cucerit în felul acesta un merit în ochii respectivului teolog, pentru că atunci el ar fi văzut că expunerile nu au fost găsite prin simpla logică. Dar cine pătrunde aceste lucrări, va vedea că forma logică le-a fost dată ulterior, dar că ele nu au fost găsite prin logică. Cel puțin eu nu aș fi putut să o fac, asta vă asigur. Poate alții ar fi putut să le găsească prin simpla logică.
Dacă privim lucrurile în felul acesta, se dovedește a fi o idee profund semnificativă faptul că cele mai importante impulsuri care trebuie să reiasă din antroposofie trebuie să fie impulsuri de atitudine sufletească morală. Am evidențiat astăzi sentimentul responsabilității în diverse domenii. Am putut de asemenea urmări iubirea și compasiunea care iau forme diferite sub influența ideilor de reîncarnare și karmă. Din acest motiv am și acordat atâta valoare de-a lungul anilor, chiar și în conferințele publice, considerării antroposofiei întotdeauna cu referire la viață, cu referire la fenomenele nemijlocite ale vieții. Astfel, am vorbit despre misiunea mâniei [Nota 7], despre conștiința omenească, despre rugăciune, despre educația copilului, despre diferitele vârsta ale omului – și am adus toate aceste lucruri în lumina în care trebuie ele să fie puse dacă presupunem ideile de reîncarnare și karmă ca fiind cele corecte. Și atunci ne-a rezultat cât de transformator intervin în viață aceste idei de reîncarnare și karmă. În fond, aceasta a constituit partea principală a considerațiilor noastre, anume că noi am considerat ideile fundamentale în efectele lor asupra vieții. Chiar dacă nu întotdeauna, aș spune, am dedus în cuvinte abstracte din reîncarnare și karmă semnificația pe care o primesc, de exemplu, însușirile firii, sau conștiința, caracterul, rugăciunea, chiar dacă nu întotdeauna am dedus aceasta în așa fel încât să spunem: Dacă acceptăm reîncarnarea și karma atunci reiese… – ș.a.m.d., totuși toate considerările noastre s-au aflat sub impulsul reîncarnării și karmei. Și acesta va fi lucrul cel mai semnificativ pentru viitorul apropiat, că nu numai știința sufletului va fi influențată de ideile reîncarnării și karmei, ci și celelalte științe. Dacă urmăriți o conferință cum a fost ultima conferință publică [Nota 8]: Moartea la om, animal și plantă, veți vedea că acolo s-a pus problema să arăt cum vor învăța oamenii să gândească în privința morții la plantă, animal și om, atunci când văd în ei înșiși acel lucru care depășește viața individuală a omului. Am ajuns la semnificația morții la om, animal și plantă prin aceea că ne-a devenit limpede: altfel trăiește sinea în om, altfel la animal și din nou altfel la plantă. La om este un Eu individual, la animale este sufletul grup, și la plante avem de a face cu o parte a întregului sistem al sufletului planetar. În felul acesta, am interpretat la plante ca fiind o simplă adormire și trezire ceea ce ne întâmpină în mod exterior drept moarte și naștere. La animale este din nou altfel; acolo este asemănător cu ceea ce se petrece în noi înșine, în timp ce sinea progresează într-o încarnare, învingând anumite instincte, ș.a.m.d. Dar abia la om, care își pricinuiește el însuși încorporarea, ne-a devenit clar că doar moartea oferă garanția nemuririi, și că cuvântul „moarte” poate fi folosit cu această semnificație numai la om, sau că atunci când folosim cuvântul „moarte” în general, trebuie să evidențiem cum moare omul, cum moare animalul și cum moare planta, și că ar trebuie să folosim un cuvânt cu totul nou în cazul animalului și plantei.
Orice altceva în antroposofie este de așa natură, încât sufletul omenesc pretinde să afle ceva despre un lucru sau altul, dar, ca să spunem așa, acest „altceva” nu îl deranjează, în fond, pe antroposof. El va ajunge la anumite lucruri când le va veni timpul. Dacă el în primul rând este în stare să asimileze ideile de reîncarnare și karmă în sensul pe care trebuie să-l dăm noi spre deosebire de ideile mai vechi de reîncarnare și karmă, așa cum apar ele, de exemplu, în budism, atunci omul ajunge în decursul cercetării întru totul de la sine și la alte lucruri. De aceea, partea principală a muncii noastre a fost dedicată cuprinderii cu privirea a influenței reîncarnării și karmei asupra întregii vieți omenești.
În această privință ar trebui să fie limpede că munca din cadrul oricărei Uniuni sau Societăți Antroposofice trebuie concepută în sensul acestei misiuni a antroposofiei. De aceea este de înțeles că, în fond, despre acele probleme care celui din afară, mai puțin interesat de antroposofia ca atare, îi apar poate cu precădere ca cele mai importante, noi vorbim propriu-zis numai atunci când vrem să urcăm chiar de la adevărurile fundamentale la acele lucruri care sunt cel mai aproape de orice suflet, pentru că este un suflet occidental. Este întru totul de imaginat faptul că antroposofia a preluat Noul, ceea ce a fost caracterizat astăzi ca fundamental nou, și că inițial ea nu se preocupă deloc de oarece contradicții religioase ale oamenilor. Căci nu este deloc caracteristica acestei noi științe a spiritului să se îndeletnicească cumva cu știința religiilor comparativă; chiar dacă aceste studii se practică în ziua de azi, chiar suficient de mult. Dar comparativ cu ceea ce se face în ziua de azi în această privință, ceea ce se practică la teosofi [Nota 9a], nu este deloc lucrul cel mai spiritual. Important este însă că în antroposofie toate aceste lucruri sunt aduse în lumina ce emană de la ideile de reîncarnare și karmă.
În special într-o încă altă privință va crește considerabil sentimentul responsabilității sub influența reîncarnării și a karmei. Dacă privim numai la ceea ce s-a spus astăzi despre raportul dintre consanguinitate și oamenii liber-aleși, vedem deja că există un anumit contrast: Ceea ce sunt într-o viață impulsurile cele mai lăuntrice, cele mai tainice, este în altă viață lucrul cel mai evident. Dacă într-o încarnare nutrim față de un om cele mai profunde sentimente de prietenie, pregătim prin aceasta o înrudire exterioară, o înrudire prin sânge sau ceva asemănător. Tot așa stau lucrurile și într-un alt domeniu. Modul în care gândim despre ceva care în această încarnare ni se pare a fi lucrul cel mai nerealist, va fi pentru noi cel determinat, cel care condiționează impulsurile propriu-zise pentru încarnarea următoare. Modul în care gândim – fie că acceptăm cu ușurință un adevăr sau abordăm un adevăr verificându-l cu toate mijloacele care ne stau la dispoziție, fie că avem simțul adevărului sau fanatism – apare într-un cu totul alt raport cu evoluția omenească prin familiarizarea cu ideile de reîncarnare și karmă, decât este cazul în ziua de azi. Căci ceea ce avem în miezul nostru cel mai profund în încarnarea actuală, va fi aspectul cel mai evident în următoarele. Și cine minte mult sau are tendința să accepte cu inima ușoară una sau alta, acela va deveni un om frivol în încarnarea următoare sau într-o încarnare următoare; căci ce gândim, cum gândim, ce poziție avem față de adevăr, așadar ceea ce este lăuntric în această încarnare, va constitui în încarnarea noastră următoare măsura comportamentului nostru. Dacă, de exemplu, fără să verificăm foarte exact, vom considera în această încarnare un om drept rău, în timp ce, dacă am verifica riguros, el s-ar dovedi probabil un om bun, sau măcar pe jumătate bun, dacă noi purtăm acest gând neverificat prin viață, se va dovedi că formându-ne în acest mod judecăți despre oameni, în încarnarea următoare vom deveni oameni insuportabili, certăreți, detestabili! Aici avem din nou o extindere a elementului moral-esențial, din sufletul nostru.
Aceasta este extraordinar de important, ca noi să avem în vedere foarte tare astfel de lucruri și să ne familiarizăm cu gândul: ce importanță fundamentală are să asimilăm în interiorul nostru cel mai profund, în întreaga noastră structură sufletească, ceea ce intră acum într-adevăr ca nou cu ideile de reîncarnare și karmă și prin acesta toate celelalte înnoitoare într-un anumit mod în evoluția spirituală a prezentului. De aceea, am și pus noi cel mai mare preț pe aceasta în întreaga desfășurare a Mișcării noastre antroposofice, și întru câtva alte probleme care fără îndoială rezultă cu necesitate din acestea, le-am tratat tot numai în acest fel, precum trebuie să rezulte în mod necesar. De aceea, de exemplu, caracteristica noastră particulară, întreaga noastră manieră în care este practicată antroposofia în mijlocul nostru – dacă lucrurile sunt prezentate în realitatea lor – așa cum o facem noi, nu poate fi niciodată concepută ca fiind în opoziție cu o altă Mișcare, care pune reîncarnarea și karma în punctul central al considerațiilor ei. Opoziția față de noi [Nota 9b] trebuie întotdeauna să fie construită din afară; este imposibil ca ea să rezulte atunci când lucrurile care se petrec în mijlocul nostru sunt prezentate într-adevăr corect. Este suficient un moment să luăm în vedere: Cât de puțin se vorbește, de fapt, în mijlocul nostru despre tema Christos! Întrucât nimănui nu îi este îngăduit să amplifice ceva din cele spuse numai pentru că îl simte important pentru inima sa, ci trebuie să considere obiectiv lucrurile; astfel încât nimeni nu are motiv să spună, deoarece una sau alta rezultă drept consecințe necesare pentru înțelegerea matură a reîncarnării și karmei, că noi vorbim mult pe tema Christos. Căci nu acesta este aspectul fundamental, care îi caracterizează pe antroposofi în prezent, ci aspectul fundamental este ceea ce intră nou în lume și faptul că ceea ce intră nou în lume este însușit într-adevăr de către omenire. Așadar, ar trebui să înțelegem acest lucru, că de fapt numai cu condiția unei expuneri incorecte a modului în care practicăm noi lucrurile aici, este posibil să se construiască un antagonism; pentru că acest antagonism trebuie întotdeauna construit din afară. Căci cineva poate fi adversarul nostru, dar noi nu trebuie să construim vreo adversitate, deoarece faptul de a nu te preocupa de ceva nu înseamnă o adversitate, căci atunci ar trebui să fii adversarul tuturor celor care nu te preocupă.
Asta am vrut să aduc în mod deosebit în fața sufletelor dumneavoastră: să reflectăm ce constituie propriu-zis aspectul fundamental, noul în antroposofie. Desigur că din cauza acestui fapt nu trebuie să se spună: O societate antroposofică este cea care crede în reîncarnare și karmă. Ci, datorită acestora, trebuie să se spună: Așa cum cândva a fost un timp matur pentru a prelua concepția copernicană despre lume, tot așa, timpul nostru a devenit matur pentru a aduce învățătura reîncarnării și a karmei în conștiența generală a omenirii. Și ceea ce trebuie să se întâmple în decursul evoluției omenirii se va întâmpla, oricât de multe puteri se vor ridica împotrivă. Și cu reîncarnarea și karma, cu adevărata înțelegere a reîncarnării și karmei, vor rezulta de la sine toate celelalte lucruri. Celelalte lucruri rezultă prin lumina ce iradiază din reîncarnare și karmă.
Cu siguranță a fost util să considerăm odată care este propriu-zis deosebirea fundamentală între aceia care se simt interesați de antroposofie și cei care își dezvoltă adversitatea față de ea. Nu de acceptarea unei lumi superioare ca atare este vorba de fapt, ci de ce transformare suferă reprezentările despre lumile superioare prin premisa ideilor de reîncarnare și karmă. Cu aceasta am specificat astăzi ceva care poate fi privit ca esențialul concepției antroposofice despre lume.
