În conferințele anterioare a trebuit să spun unele lucruri care ar putea fi desemnate ca fiind paradoxale și care pe drept cuvânt puteau da această impresie față de materialismul contemporan. Dar așa stau lucrurile: cunoștințe de dincolo de prag se referă la un alt tărâm al lumii, poate este mai bine să spunem la o altă formă a lumii decât cea în care se află faptele ce cad sub simțuri și care sunt singurele studiate în prezent de ceea ce se numește știință. Să ne amintim de diferitele lucruri despre care a trebuit să vorbim. Să ne amintim de ceea ce am putut expune despre felul în care statura umană indică deja contextul universal al omului; felul cum capul omului este mai întâi în toată forma sa, o formațiune care nu ar fi putut să fie structurată și nici să ia naștere în cadrul vieții terestre, care este un rezultat al forțelor lunare, dar care, în special în forma sa individuală, este în cazul fiecărui om și rezultatul încarnării sale anterioare și cum ceea ce este, în afară de cap, trupul uman, este întru câtva pe cale de a deveni cap în încarnarea următoare. Astfel, noi avem prin capul omului o indicație care trimite la o încarnare anterioară, iar în ceea ce va deveni trupul uman, avem o trimitere la încarnarea viitoare a omului. În felul acesta, forma omului se leagă cu adevărat nemijlocit de încarnarea anterioară și de cea următoare. Dacă observăm omul în acest mod, el ne indică, așadar, un mare context universal.
Dumneavoastră știți că acele rudimente care au rămas din acele timpuri vechi, mai pline de înțelepciune, stabilesc o relație între forma exterioară a omului și cele douăsprezece imagini zodiacale. Fără ca aici să vorbim despre caracterul diletant pe care îl are tocmai în prezent sub multe aspecte cercetarea astrologică, putem atrage totuși atenția asupra faptului că dincolo de raportarea formei umane la Cosmos, se află taine profunde, importante.
Dumneavoastră știți că astrologia repartizează Berbecului capul omului, porțiunea de gât împreună cu laringele Taurului, partea în care se află inserția brațelor și ceea ce se exprimă în brațe și mâini Gemenilor, circumferința pieptului Racului, ceea ce este legat de inimă Leului, ceea ce se întâmplă în abdomenul inferior Fecioarei, zona lombară Balanței, regiunea sexuală Scorpionului, coapsa Săgetătorului, genunchiul Capricornului, gamba Vărsătorului, labele picioarelor Peștilor.
Aici avem repartizarea întregului corp, inclusiv a capului, forțelor care lucrează în Cosmos și care pot fi aduse să se exprime într-un anumit mod, în timp ce sunt simbolizate prin stelele fixe ale zodiacului.
Am vorbit însă de faptul că însuși capul este o transformare a întregului trup, și anume a trupului așa cum a fost în încarnarea anterioară, și că în organele de simț care își au reprezentarea în cap trebuie să vedem din nou o veritabilă grupare de doisprezece. Astfel, încât putem schița o schemă în felul următor:
Să considerăm că acesta reprezintă în mod schematic trupul total al omului (vezi desenul) și să repartizăm capul Berbecului, gâtul Taurului etc., astfel încât cele douăsprezece semne zodiacale să revină întregului om. După cele pe care le-am spus despre angrenajul organismului senzorial total trebuie acum să repartizăm încă odată ceea ce revine fiecărui semn zodiacal, tuturor celor douăsprezece constelații zodiacale. Aici trebuie deci să repetăm același lucru. Și vă atrag atenția asupra acestei particularități care se repetă chiar la toate marele legi ale Universului. Când există ceva ca duzină, atunci întotdeauna una dintre componentele duzinii aparține întregului, și este totuși un membru independent. Unul din componente, capul, este atribuit unei constelații zodiacale și totuși este evidențiat ca fiind ceva special, el aparține încă o dată celor douăsprezece constelații. Dacă acest lucru este corect, așa cum a fost spus, ar trebui preconizat că dacă acesta este trupul într-o încarnare, el devine capul în încarnarea următoare. Așadar ar trebui într-un fel ca ceea ce este cap întreg acum, să slujească în încarnarea viitoare unui organ de simț. Ceea ce este în prezent laringe, organul vorbirii, cu tot ce se găsește în vecinătatea lui, ar trebui ca în încorporarea următoare, să servească, transformat, metamorfozat, unei a doua vieți senzoriale; ceea ce se exprimă în brațe ar trebui să slujească unei a treia vieți senzoriale, ș.a.m.d. Așa cum ne aflăm în lume, am spune că întregul nostru trup este transformat, metamorfozat într-un cap în încarnarea următoare, și anume atât de regulat, încât duzina care se află în prezent în trupul nostru ar putea apărea în încarnarea următoare din nou în duzina capului.
S-ar putea pune chiar întrebarea: Există vreun semn că această duzină este într-adevăr conținută în cap? – Acum, cei mai mulți dintre dumneavoastră veți fi știind că de la capul omului pleacă douăsprezece începuturi de nervi. Când acestea vor fi interpretate corect cândva, – nu atât de lamentabil de încâlcit cum o fac actualmente fiziologii creierului –, atunci se va recunoaște din nou în aceste douăsprezece începuturi de nervi cranieni, ceea ce a fost repartizat întregului trup în încarnarea anterioară. Și nu trebuie adăstat prea mult asupra paradoxului că, de exemplu, ceea ce se găsește azi în mâini, va apărea cândva la cap. Poate că, în mare, aceste lucruri pot fi chiar ușor de înțeles. Căci ceea ce avem în mâini și în brațe, dacă le examinăm în mod sistematic din punct de vedere fizionomie, nu este oare ceva care ne arată parcă deja predispoziția, schița pentru organele vorbirii? Nu purtăm cu mâinile și brațele o vorbire convingătoare? De ce nu ar trebui crezut că odată acestea vor deveni ceva cu totul diferit, ceva care potrivit sensului se anunță pe o cu totul altă treaptă a existenței ca organ al capului? Iar a râde de faptul că ceea ce se exprimă în prezent în genunchi cu privire la întregul trup se pregătește să devină simț tactil, să devină organ tactil, despre acest lucru pot râde numai cei care ignoră tot ceea ce înseamnă metamorfoză propriu-zisă a existenței. Această particularitate a genunchilor omenești cu această minunată construcție a rotulei, care într-o anumită privință este atât de sensibilă, dar în alt fel se prezintă ca organ de simț al întregului corp, aceasta se pregătește să devină simț tactil în încarnarea viitoare. În felul acesta se metamorfozează tot ceea ce există în ființa noastră și prin astfel de lucruri privim în tainele adânci ale existenței. Pentru a privi în mod corect în taine atât de adânci ale existenței, este deja necesar să privim cu mare venerație, pentru a nu dezvolta dispoziția care se dezvoltă în prezent în știința obișnuită, și care este de fapt o dispoziție cinică față de ceea ce ar trebui să fie. Avem nevoie de venerație față de existență dacă vrem să ascultăm tainele ei. Omul actual a introdus încă mai de mult în toate concepțiile sale despre lume orgoliul și aroganța sa îngrozitoare. Când această grandomanie apare evident la caractere izolate, aceasta nu-l miră pe cel care vede cum tocmai în viața intelectuală și științifică a omenirii domină în prezent o aroganță și un orgoliu deloc observate în amploarea lor.
Am fost deja nevoit în repetate rânduri să atrag atenția în știința spiritului asupra acestui orgoliu care își manifestă efectele dăunătoare mai ales în evoluția mai recentă a omului. Am vorbit despre felul cum scriu oamenii atunci când scriu despre faptele oamenilor. Citiți ceea ce se scrie în cărțile de școală sau în alte lucrări care vorbesc despre spiritul inventiv al oamenilor, despre inventarea, să spunem, a hârtiei, ceea ce ne poate întrista foarte tare când vedem câte lucruri se imprimă pe ea în ultima vreme. Dar câte nu sporovăiesc oamenii despre capacitatea umană care a culminat cu asemenea lucruri! Am atras atenția asupra cuibului de viespi care este făcut din același material, din hârtie veritabilă; asupra faptului că entitățile elementale care stau la baza pregătirii cuibului de viespe au făcut această descoperire într-adevăr cu milioane de ani înaintea omului. Și acest lucru s-ar putea spune în mii de privințe. Priviți la un telescop care se poate roti în două feluri, astfel încât să se ridice și să coboare, și apoi să poată fi și întors de la dreapta la stânga și înapoi. Schmick [Nota 45], care s-a străduit în unele sensuri să atragă atenția asupra unor astfel de aspecte, s-a referit tocmai la acest exemplu al telescopului. Priviți ce a realizat aici omul! Această mișcare a telescopului care este de două feluri: spre stânga și spre dreapta și în sus și în jos, se realizează printr-un dublu dispozitiv, un dispozitiv superior și unul inferior, care permit realizarea rotirii în două sensuri. Lucrurile ar fi absurde dacă ele s-ar monta invers pe cele două tipuri de șarniere. Așa ar fi neavantajos. Se poate prețui ca fiind o invenție profund semnificativă faptul că omul a putut inventa un astfel de dispozitiv de mișcare. Dar într-un mod mult mai genial – eu folosesc acum cuvântul „genial” mai întâi în sens obiectiv și nu subiectiv – dumneavoastră purtați toți acest dispozitiv acolo unde capul este așezat pe vertebra dumneavoastră cervicală: cele două articulații amintite se regăsesc aici, una sus și alta jos. Datorită acestui fapt sunteți în stare să mișcați în sus și în jos capul, sau lateral înspre stânga sau înspre dreapta. Vedeți, în acest caz avem în organismul uman exact același lucru cu ceea ce este declarat azi obiect al gândirii umane.
Nu există nimic din ceea ce inventează omul sau din ce va inventa, care să nu poată fi găsit într-un fel oarecare la organismul uman. Tot ce a inventat sau va inventa omul ca dispozitive mecanice se găsește în organismul uman, tot ceea ce poate contribui cu adevărat la evoluția omului. Numai ceea ce nu poate contribui în nici un fel la evoluția umană nu se găsește la om sau se găsește la om în așa fel încât este încorporat cu totul altfel decât îl va încorpora ulterior omul în evoluția sa. Putem spune, așadar: Să privim înapoi, la timpurile de început, a trebuit să existe cândva un timp – acest lucru ține de natura și de întregul spirit al evoluției – în care a luat naștere acest mecanism articulat particular și multe alte lucruri. Iar acum el este prezent. Și putem merge înapoi încă și mai mult în evoluția umană – în ceea ce se numește evoluție umană, anume cea în care omul are deja forma pe care o are și în prezent – și nu vom găsi niciodată ca acest angrenaj să nu fi fost prezent. Iar dacă ar fi trebuit să ia naștere pe cale pur mecanică, cum ar fi trebuit să se întâmple aceasta? Gândiți-vă că acest dispozitiv este deosebit de potrivit pentru scopul pe care-l atinge, atât de potrivit încât poate fi bine folosit la telescop. Orice alt dispozitiv nu ar fi fost adecvat. Conform cu un principiu bine cunoscut al superficialului darwinism – repet, am spus al superficialului – lucrurile mai corespunzătoare ar fi luat naștere din altele mai puțin adecvate. Dar oare în ce ar consta ceea ce este mai puțin corespunzător? Ceva mai puțin corespunzător ar face imposibil ca omul, așa cum este el acum, să trăiască. Așadar el nu ar putea trăi în modul în care trăiește în prezent, și este de negândit că ne-am putea imagina în acest caz o trecere de la ceva mai puțin corespunzător la ceva mai corespunzător. Asupra unor astfel de lucruri au atras atenția întotdeauna cei care au dezvoltat adevărurile necesare opuse adevărurilor curente, concepute în sens darwinist.
Cum se va lămuri într-o vreme viitoare omul asupra legăturii sale cu Universul? Și în această privință a trebuit să spun deja ceva paradoxal. Vă amintiți cum am arătat că este numai o frază goală credința că cerul va da explicații asupra sa, și că în realitate tainele cerului care vor fi cercetate – și pe care copernicanismul le tratează ca și cum cerul ar putea să dea lămuriri asupra lui –, aceste taine pot furniza lămuriri cu privire la ceea ce trăiește pe Pământ, și invers, tainele Pământului pot lămuri tainele cerului.
Cât de paradoxal sună astăzi: În viitor se va studia dezvoltarea embrionului așa cum se dezvoltă din celulă și din ambianța sa etc., până la stadiul de om deplin format. Iar ceea ce se va observa aici, va fi acceptat ca o dezvăluire a marilor taine cosmice, universale. Iar ceea ce se va observa pe cer va trebui luat ca principiu de explicare pentru ceea ce se desfășoară aici, pe Pământ, în animale, plante și oameni, mai ales în stadiul embrionar. Cerul explică Pământul, Pământul explică cerul. Am expus deja acest lucru. El mai este încă un paradox al timpului actual, dar este un principiu de cunoaștere adevărat, serios, al viitorului, și care trebuie extins.
Aș vrea să mai vorbesc azi despre ceva asemănător, vreau să vă vorbesc despre un al treilea paradox, care este legat de considerațiile pe care le-am expus ca anexă la «Faust»-ul lui Goethe, referitor la Ahriman și Lucifer. Noi căutăm cu o anumită justificare manifestările, revelațiile lui Lucifer, în tot ceea ce se exprimă prin emoțiile umane, în ceea ce trăiește în pasiunile, sentimentele umane etc. Noi considerăm lucifericul ca fiind ceva care acționează mai mult din interior. Atunci când Eva a trebuit să se preocupe de a se face frumoasă, pentru a-și părea sieși frumoasă, pentru a fi ființa pe care ea însăși o găsește a fi frumoasă și să poată exercita prin frumusețea ei ispita, trebuie să colaboreze Lucifer. Când în decursul evoluției Pământului a intervenit faptul că zeii trebuiau să considere că fiicele oamenilor sunt frumoase, adică să găsească că obiectul exterior este frumos, atunci a trebuit să acționeze Ahriman. – Pentru a o pătrunde pe Eva în așa fel încât ea să se găsească frumoasă pe ea însăși și să poată acționa frumos prin ispita ei, era necesar Lucifer. Ahriman a fost necesar pentru ca ceva să fie găsit frumos din afară. Primul fapt s-a petrecut în perioada lemuriană, cel de al doilea în perioada atlanteeană.
Acum trebuie însă să învățăm să cunoaștem tot mai exact atât ceea ce este ahrimanic cât și ceea ce este luciferic. Desigur, eu pot să caracterizez întotdeauna numai câteva detalii ale ahrimanicului și ale lucifericului. Apoi trebuie căutate împreună, caracterul ahrimanic și cel luciferic în totalitatea lor, din caracteristicile luate separat, pe care vi le-am dat în acest scop.
Poate că unii dintre dumneavoastră cunosc, am putea spune, evenimentul paradoxal care apare în mod tipic pentru cei care se află în cercuri în care se practică ocultismul, quasi-ocultismul, escrocheriile ocultiste – și toate lucrurile care se leagă de acestea. Acolo se poate face mereu o anumită experiență. Să admitem că ar exista o societate așa-numită ocultistă, din care fac parte câteva celebrități. În astfel de societăți ocultiste există mereu celebrități care se bucură de încredere, pentru care se poate jura. Acolo apare ceva care se răspândește ca o dogmă. Să admitem acum că apare ca o dogmă faptul că o anumită personalitate ar fi aici, pe Pământ, încorporarea unei individualități puternice, că ar fi produs ceva pe care de obicei oamenii nu îl produc, pe o cale deosebită, să spunem că a scris mari adevăruri care s-au răspândit în lume în mii și mii de exemplare – ceea ce este privit ca fiind ceva important, deși poate că uneori nu conțin decât frazeologie; dar asta nu face nimic. Acest lucru se întâmplă mereu ca tocmai ceea ce este mai superficial, dacă este însoțit de sosul dispoziției sentimentale necesare, să fie acceptat de mii și mii de oameni drept „de o deosebită profunzime”.
Când se întâmplă așa ceva, adeseori se poate face experiența – nu vreau să mă refer la un caz anume, ci mă gândesc la ceva tipic – că există diferite persoane care mai întâi se revoltă teribil împotriva acestui fapt și care spun: Nu ne trebuie dogmatism, așa ceva este absurd, nu vrem așa ceva; nu vom crede niciodată în așa ceva. – Ei încep un fel de campanie împotriva a ceea ce contestă. Apoi apare o celebritate oarecare care reprezintă problema combătută și se întâlnește cu un astfel de rebel. Se poate face acum experiența că în câteva ore rebelul este convertit, nemijlocit convertit în câteva ore, și devine cel mai combativ partizan. Uneori nici nu durează câteva ore, și poate nici măcar o oră întreagă. Astfel de lucruri pot fi trăite mereu, ele se repetă. Și se poate ca atunci să vină oameni care să întrebe: Da, cum se face oare? Ele sau ei – cu adevărat nu sunt numai ele ci adeseori, de fapt, sunt ei – erau de curând încă gânditori foarte clari asupra acestui caz, și abia au avut o scurtă discuție cu celebritatea ocultă că apar ca transformați, acum cred orice.
Avem aici de față oameni care știu că aceste lucruri s-au întâmplat. S-a întâmplat oare ca într-un asemenea caz să se fi produs efectiv o convingere? Nu, într-un asemenea caz nici nu poate fi vorba de ceea ce în viața obișnuită numim convingere pentru conștiența de veghe. Întâmplarea trebuie înțeleasă în cu totul alt fel. Și pentru a o înțelege, să observăm pentru o clipă caracterul lui Ahriman.
Una din particularitățile lui Ahriman este aceea că el nu cunoaște, de fapt, acea relație nepărtinitoare, dezinvoltă pe care o are omul cu realitatea, așa cum trăiește el în prezent pe Pământ. El nu cunoaște această relație lipsită de prejudecăți
cu adevărul, relația în care te străduiești să ai adevărul în mod simplu ca o corespondență a unei reprezentări cu ceva obiectiv. Acest lucru, Ahriman nu-l cunoaște. Prin întreaga poziție pe care Ahriman o are în Cosmos, pe care am caracterizat-o și în alte dăți, îi este absolut indiferent dacă la formarea unei reprezentări, aceasta corespunde adevărului. Pentru el, pentru Ahriman, este vorba în toate aceste situații de ceea ce el își elaborează ca adevăr – în context omenesc noi nu l-am numi adevăr pentru el este vorba întotdeauna de efecte. Nu se spune ceva pentru a corespunde cu altceva, ci pentru a produce un efect. Se spune una sau alta pentru a obține un anumit efect.
Așadar ar fi ahrimanic dacă aș spune cuiva un anumit lucru – se spunem, în legătură cu clădirea noastră – în timp ce-mi este absolut indiferent dacă este adevărat sau nu și urmărind numai să obțin efectul ca respectivul să întreprindă o anumită acțiune, atunci când știu: dacă îi spun cutare lucru, el va întreprinde cutare acțiune.
Cred că vă puteți reprezenta că asemenea situație poate exista, în care ne imaginăm ceva, în timp ce ne este absolut indiferent dacă există o corespondență cu obiectivitatea, dar pe care îl tratăm în așa fel încât să aibă un anumit efect asupra omului care aude ce am gândit. – La scară mică există fel de fel de lucruri asemănătoare între oameni. Am putea aminti tot feluri de lucruri, dar este suficient să vă gândiți tot ceea ce spun mătușile care vor să obțină răsplata pentru pețit de la cineva, acolo unde vor să obțină combinarea unei perechi, și povestesc despre amândoi: ce face mireasa, ce face mirele! Cu adevărat nu le interesează ca lucrurile să corespundă realității, ci, ca sub influența celor spuse de ele, să poată fi câștigată răsplata. Acesta este numai un exemplu foarte mic! Este de la sine înțeles că Ahriman nu se ocupă de astfel de exemple mici. Dar vreau să spun că pentru toate lucrurile avem ceva analog în viața omenească.
Așadar la Ahriman este vorba întotdeauna de afirmații pentru a obține efecte. Și el își formează afirmațiile în așa fel încât ele să contribuie când este vorba de comunicarea unor astfel de lucruri. Acum gândiți-vă că pentru Ahriman ar fi favorabil să aibă pe Pământ un număr de oameni, care să creadă în ceva precis, să creadă în ceea ce am spus mai înainte. Când cineva este atât de inițiat în tainele ocultismului rău, iar prin felul inițierii sale nu are nici o înclinație să așeze în locul acestui ocultism pe cel corect, el se poate lega de Ahriman în așa fel încât să-i comunice cuiva un adevăr care este ahrimanic, deci care în sensul uman nu este adevăr, dar care trebuie să acționeze! Și aceasta se află la baza situației pe care v-am descris-o în care într-o oră foarte scurtă, cineva care era extrem de rebel, este sugestionat prin arte ahrimanice. În unire cu Ahriman i se poate inocula unui om și ideea că într-o anumită personalitate umană ar fi încarnată o individualitate proeminentă. Trebuie numai să cunoști mijloacele de a arunca într-un domeniu oarecare al vieții – în acest caz în omenire – astfel de adevăruri, și de a lua în calcul numai efectul, și nu concordanța cu obiectivitatea.
Astfel de lucruri sunt curente în multe colectivități care se numesc ocultiste. în multe astfel de comunități numite ocultiste, este vorba exclusiv nu de a elabora reprezentări care să fie în concordanță cu obiectivitatea, ci de a spune lucruri care urmăresc obținerea de efecte precise – într-o direcție oarecare.
Desigur, pot exista oameni atât de proști și de neghiobi încât să preia impulsuri ahrimanice în mod parcă inconștient – fără ca să intervină artele ahrimanice în mod nemijlocit prin intermediul unui om. Dar există în omenire și situații în care se utilizează artele ahrimanice, adică se acționează cu arte în comun direct cu Ahriman. Iar pentru timpurile noastre aceste lucruri care rezultă din alianța omului cu Ahriman sunt de foarte mare importanță. Căci numeroase lucruri care se întâmplă deja de mult timp în omenire, se întâmplă într-un mod pe care-l putem înțelege numai dacă se cunosc tainele la care ne-am referit aici în mod delicat.
Așadar pentru Ahriman este vorba de a nu lua niciodată în seamă concordanța cu obiectivitatea, ci efectul sau influența a ceea se poate obține.
Pentru Lucifer este vorba despre altceva. Lucifer are alte caracteristici. Noi ne-am referit deja la ele. Dar acum vrem să scoatem în evidență și o trăsătură specială a lui Lucifer, pentru a putea cunoaște aceste lucruri din ce în ce mai bine. Și la Lucifer nu este vorba niciodată de corespondența dintre o reprezentare oarecare cu obiectivitatea, ci de a dezvolta acele reprezentări care să producă în om un maximum de conștientizare. Să mă înțelegeți bine: care să determine apariția în om a unei conștiențe cât se poate de intense, cât se poate de ample. Această conștiență intensă, față de care Lucifer are interesul său, este cuplată totodată, atunci când se realizează, cu o anumită voluptate a omului. Și acest aspect al voluptății este la rândul lui domeniul lui Lucifer. Vă amintiți poate că v-am atras atenția asupra faptului că în timpurile atlanteene, până într-un anumit timp precis, tot ce ține de sexualitate se petrecea în mod inconștient. Mituri frumoase ale diferitelor popoare indică acest caracter inconștient al procesului sexual în vremurile vechi. În decursul timpului, el a fost preluat în conștiență. Lucifer are în această privință o participare esențială, în sensul ca ceea ce este inconștient să fie preluat în decursul timpului tot mai mult în conștiență. Strădania lui Lucifer este, de fapt, de a determina apariția în conștiență, în afara ciclului corect de conștientizare, ceva pentru care acel grad de conștiență s-ar dezvolta, de fapt, într-un alt moment. Lucifer nu vrea să-l lase pe om să fie orientat în mod firesc spre ceva exterior. El vrea ca tot ce acționează în conștient, să acționeze dinlăuntru; din această cauză orice viață vizionară care este numai oarecum presată dinăuntru în afară, are caracter luciferic. Dacă înveți să-l cunoști pe Lucifer așa cum trebuie să-l cunoști, pentru că el trebuie pus bineînțeles cu toate acțiunile sale la locul potrivit întrucât este vorba de acțiuni spirituale în Univers, atunci asupra ta acționează într-un mod oribil faptul că Lucifer nu are nici cea mai mică înțelegere pentru încântarea inocentă a omului produsă de lumea exterioară. Această încântare inocentă care vine din afară este de neînțeles pentru Lucifer. El are înțelegere pentru tot ceea ce poate fi ațâțat din interior. Lucifer are mare înțelegere ca cineva să dezvolte în sine o pasiune căreia i se lasă pradă, care produce trăiri voluptoase, astfel încât în conștiență îi sunt aduse lucruri care altfel rămân inconștiente. Dar în ciuda înțelepciunii sale – căci Lucifer se înțelege, este dotat cu o înaltă înțelepciune – el nu poate înțelege o glumă inofensivă pe care o face cineva, provocată de o întâmplare exterioară. Această se află cu totul în afara domeniului lui Lucifer. Și te poți apăra foarte ușor contra asalturilor luciferice pe care acesta le întreprinde, chiar prin încercarea de a trăi în ceea ce te încântă în mod inofensiv din afară, te amuză în mod inofensiv din afară spre interior. Acest lucru Lucifer nu-l poate suferi. Când te poți distra pe seama unei caricaturi, Lucifer se supără în mod îngrozitor.
Da, așa arată angrenajul legăturilor care se dezvăluie când pătrunzi din obiectivitatea lumii sensibile în domeniul care se află dincolo de prag, când ajungi în sfera în care nimic nu are caracterul lucrurilor din lumea fizică, ci caracterul ființelor, al viului. Deja când pătrunzi în lumea elementală, totul are caracterul viului. Vedeți așadar că se poate spune întru câtva că atât lui Ahriman cât și lui Lucifer le este indiferentă suprapunerea reprezentării cu obiectivitatea. În cazul lui Ahriman este vorba de efectul produs de ceea ce se spune, în cazul lui Lucifer, este vorba de extinderea conștienței în natura umană a ceea ce, de fapt, nu ar fi trebuit să devină conștient într-o anumită situație, a ceea ce se află în afara ciclului temporal corect și se leagă de o anumită voluptate interioară.
În aceste două moduri se pot obține lucruri care nu pot fi obținute dacă se construiește numai pe ceea ce este corespondență între reprezentare și obiectivitate. Și așa cum în cercuri ocultiste rele este căutată alianța cu Ahriman din motivele arătate mai înainte, tot așa se caută în aceste cercuri ocultiste rele și alianța cu Lucifer, prin care se încearcă să se acționeze asupra omului prin provocarea în mod voluptuos a unei vederi, așadar, prin ațâțarea unei vederi din interior spre exterior.
Ceea ce se produce în felul acesta în mod conștient în cercuri ocultiste rele, ceea ce a fost asumat ca o alianță cu Ahriman și cu Lucifer, se mai exercită desigur și prin faptul că Ahriman și Lucifer acționează în subconștientul oamenilor. Și multe lucruri care ar trebui spuse critic tocmai despre caracteristica celei de a cincea epoci postatlanteene, așa cum se desfășoară acum afară, în lumea mare, trebuie să fie raportat în același mod la impulsurile ahrimanice și luciferice. Faptul că se spun atâtea minciuni, dar și că se spun atâtea lucruri nu pentru a aduce mai întâi justificarea de a spune ceva despre corespondența cu obiectivitatea, ci pentru că se dorește spus din cauza corespondenței cu emoția, cu pasiunea, aceasta trebuie raportat la faptul că lumea este cuprinsă, în prezent, cu mare forță, de curentele ahrimanice și luciferice. Căci nu am putea să emitem afirmații dictate de o pasiune, fără a cerceta suprapunerea cu obiectivitatea, dacă ne-am lăsa numai în voia forțelor bune. Omul atlantean, dar și cel postatlantean, până cel mai târziu în mijlocul celei de a patra epoci postatlanteene, mai puteau găsi din propriul lor interior adevăruri în concordanță cu obiectivitatea desemnată. Dar noi știm că aceasta s-a pierdut. Ciclul nostru evolutiv a ajuns la gradul în care omul poate învăța să observe lumea exterioară și s-o cerceteze fără a-și forma afirmații din pasiunile sale.
Așadar când, în prezent, se formează totuși adevăruri pornind din interior, fără a se căuta concordanța cu lumea exterioară, atunci este vorba de un curent luciferic ce se înfrățește cu un curent ahrimanic, primul producând o conștiență incorectă, iar al doilea producând minciuni sau înșelăciuni. – Iar în prezent, cele consemnate aici sunt extrem de răspândite. Căci, în prezent, multor suflete le-a fost înstrăinată conștiența corectă a ceea ce este, de fapt, concordanța dintre reprezentare și obiectivitate. Nu se caută nimic în această direcție. Și dacă se încearcă totuși să se găsească această concordanță dintre reprezentare și obiectivitate, atunci aceasta nu se înțelege deloc, iar aceste lucruri sunt privite sub mai multe aspecte ca fiind ceva care este de fapt – greu se poate găsi un cuvânt potrivit – ceva surprinzător în sensul că așa ceva se poate face în felul acesta. Cel mai puțin se găsește adeziune în diferite cercuri tocmai atunci când se încearcă să se dea caracteristici ale adevărului care se sprijină pe ceea ce există, care iau pur și simplu lucrurile lumii și le repetă în reprezentare. Acest lucru se înțelege uneori foarte puțin. Nu se înțelege deloc că este cu totul altceva, ceva radical diferit de ceea ce face cineva când are o pasiune oarecare, fie pasiune personală, fie pasiune națională, și-și alcătuiește afirmațiile după această pasiune. Dar în aceasta constă diferența radicală, care în prezent nu este încă deloc remarcată. Se fac adeseori afirmații după ceea ce se gândește deja, după orientarea gândirii proprii, și nu se observă dacă astfel de afirmații concordă cu faptele. Dar tocmai acest lucru este important: ca afirmațiile noastre să concorde cu faptele. Căci altfel nu putem spera niciodată să putem trece într-o epocă în care lumea spirituală să poată fi privită în modul corect. Dacă nu ne însușim în lumea fizică o mentalitate față de realitate, pentru realism, atunci nu o vom putea găsi nici pentru lumea spirituală. Faptul de a te putea integra corect în lumea spirituală, este o dispoziție care trebuie însușită aici, în lumea fizică. Pentru acest motiv suntem introduși în lumea fizică, unde suntem dependenți de căutarea concordanței dintre reprezentare și obiectivitate, pentru a ne-o însuși astfel încât să devină un obicei, pe care să-l putem duce cu noi în lumea spirituală.
Cât de mulți oameni fac, în prezent, afirmații fără să-i intereseze concordanța cu obiectivitatea, ci numai din emoțiile lor. Acest lucru ne propulsează exact în direcția contrară celei pe care ar trebui s-o aibă lumea, dacă e ca omenirea să avanseze. Iar gândirea conformă cu adevărul a fost abandonată tocmai în vremurile noastre materialiste, sub influența caracterizată, într-un mod atât de înfricoșător, încât gândirea cu adevărat conformă cu adevărul este foarte greu de găsit în ziua de azi. Dacă se urmărește uneori în mod cinstit gândirea conformă cu adevărul, aceasta se izbește de tot ce constituie în prezent gândirea neconformă cu adevărul. Vedeți acest lucru într-un mod îngrozitor din faptul că trebuie mereu să vorbim despre ciocnirea Mișcării noastre antroposofice cu gândirea neconformă cu adevărul, pentru că acestea sunt faptele și pentru că, în definitiv, nu poți tăcea atunci când ai intenții cinstite față de această Mișcare.
În această ciocnire a gândirii care se străduiește să fie în concordanță cu adevărul, cu gândirea ostilă adevărului – ostilă în sensul arătat –, puteți vedea despre ce este vorba, în prezent, când vrei să reprezinți adevărul. Desigur că în toate timpurile trebuie dusă lupta cu forțele adverse; dar trebuie ca aceasta să fie cunoscută pentru fiecare timp în forma sa specifică, în metamorfoza sa specială. Nu s-a stins nici fariseismul, numai că în prezent se află într-o altă formă. Noi vom înainta cu claritatea care este necesară numai când vom înțelege cu adevărat deosebirea dintre gândirea aflată în concordanță cu adevărul, și gândirea ostilă adevărului.
