Biblioteca antroposofică

CăutareIndex GALucrări OnlineUrmătoarea

Rudolf Steiner
MOARTE PĂMÂNTEASCĂ ŞI VIAŢĂ COSMICĂ

GA 181

CUPRINS [Notă]

CONFERINŢA I — Berlin, 22 ianuarie 1918

Despre actualitatea antroposofiei: referire la ciclul de conferinţe de la Viena din 1914, cu menţionarea „carcinomului social”. Extinderea interesului pentru antroposofie în Elveţia. Ciclul de conferinţe Antroposofia şi ştiinţele academice de la Zürich din 1917. Ştiinţele academice consideră istoria ca pe o ramură a ştiinţelor naturii; ştiinţa spirituală caută să cuprindă istoria prin imaginaţiune. Socialismul: efectul distrugător la aplicarea asupra realităţii. Aşa-numita descoperire a Americii. Insuficienţa psihanalizei. Wilson, wilsonianismul.

CONFERINŢA a II-a — Berlin, 29 ianuarie 1918

Înfăţişarea exterioară şi fiinţa interioară a omului. Omul ca fiinţă dublă: capul şi restul trupului. Omul-cap şi omul-inimă. Cunoaşterea rapidă a capului şi cunoaşterea lentă a inimii. Educaţia actuală intermediază cunoaşterea prin cap. Comunicarea socială este esenţialmente comunicare prin capete. Capul este moştenire din încarnarea anterioară, restul organismului devine cap în încarnarea următoare. Ideea metamorfozei a lui Goethe. Întinerirea trupului eteric al omului. Consecinţe ale cunoaşterii spiritual-ştiinţifice a omului pentru educaţie şi pentru organismul social. Necesitatea de a ajunge la imaginaţiune, inspiraţie şi intuiţie. – Adversitatea dr. Johannes Müller. – Friedrich Rittelmeyer. Max Dessoir.

CONFERINŢA a III-a — Berlin, 5 februarie 1918

Veghea şi somnul în viaţa omenească. Omul este treaz în privinţa percepţiilor senzoriale. Viaţa de sentiment se aseamănă visului, viaţa de voinţă se desfăşoară ca în somn. Împreună-vieţuirea viilor cu morţii. Întrebare şi răspuns în relaţia cu morţii. Momentul adormirii (este adecvat) pentru punerea întrebărilor adresate morţilor, cel al trezirii pentru primirea răspunsurilor lor. Diferenţe în relaţia cu morţi mai în vârstă şi morţi mai tineri. Funeraliile. Tristeţea plină de compasiune şi tristeţea egoistă. „Abolirea spiritului” la cel de-al optulea conciliu ecumenic de la Constantinopole din anul 869 (omul este alcătuit doar din trup şi suflet). Necesitatea recunoaşterii din nou a trihotomiei (omul alcătuit din trup, suflet şi spirit).

CONFERINŢA a IV-a — Berlin, 5 martie 1918

Veghea şi somnul. Veghe doar în percepţia sensibilă, visare în viaţa de reprezentare, înrudirea vieţii de sentiment cu visul. Viaţa volitivă se desfăşoară în stare de somn. Legătura dintre vii şi morţi. În relaţia cu sufletele destrupate mortul este cel care exprimă întrebările viului; răspunsurile vin din interiorul celui care întreabă. Cele mai importante momente pentru relaţia cu mortul sunt adormirea şi trezirea. Deosebirea dintre morţii mai tineri şi cei mai în vârstă, funeraliile. Tristeţea mai plină de compasiune în cazul morţilor tineri, cea mai egoistă faţă de cei mai în vârstă. „Abolirea spiritului” la cel de-al optulea Conciliu ecumenic din 869. Necesitatea recunoaşterii din nou a trihotomiei. Rabindranath Tagore, Alexander Moszkowski. Psihiatria modernă şi Viaţa lui Iisus.

CONFERINŢA a V-a — Berlin, 12 martie 1918

La considerarea vieţii omeneşti să se dea atenţie la ceea ce s-ar fi putut întâmpla, dar totuşi nu s-a întâmplat în decursul zilei. Germeni existenţi, dar care nu au ajuns la dezvoltare, în natură şi în viaţa omenească. Intervenţia inconştientului. Exemplul expus de psihanaliză al femeii care fuge în faţa unei trăsuri. Mâinile ca organ al gândirii. Deosebiri între om şi animal. Verticala centrului de greutate al capului omenesc. Judecarea critică a propriilor acţiuni iradiază prin florile de lotus în timp, şi acţionează până dincolo de moarte. Iradierea gândurilor legate de destin, care sunt reţinute prin braţe şi mâini la nivelul diafragmei. Radiaţii provenite din Pământ, mergând prin picioare, care sunt dirijate prin florile de lotus.

CONFERINŢA a VI-a — Berlin, 19 martie 1918

Premise pentru a intra în legătură cu morţii. Morţii anticipează relaţiile de viaţă de pe Jupiter. Importanţa Ierarhiilor în privinţa relaţiilor cu morţii. Formarea unui sentiment de comuniune cu lucrurile existenţei. Viaţa comunitară a oamenilor ca organism. Esenţa amintirii. Procesul formării memoriei. Dezvoltarea unui sentiment de recunoştinţă faţă de toate impresiile, chiar şi neplăcute, constituie „atmosfera spirituală” prin care morţii pot vorbi celor vii. Posibilitatea de a primi iluminări.

CONFERINŢA a VII-a — Berlin, 26 martie 1918

Dispoziţii sufleteşti care pot forma o punte către cei morţi: 1) Recunoştinţa faţă de toate experienţele vieţii, chiar şi faţă de cele resimţite ca dureroase, 2) Dezvoltarea unui sentiment de comuniune cu întreaga viaţă, 3) Încrederea faţă de viaţă, 4) Întinerire sufletească în decursul vieţii. Însemnătatea unor astfel de sentimente pentru educaţie şi învăţământ. – Împărţirea omului în cap şi restul organismului; capul reprezintă o formaţiune mai veche, restul organismului una mai tânără. Dezvoltarea inimii, mai lentă în comparaţie cu cea a capului. Reînnoirea capului prin restul organismului. Cultivarea elementului artistic şi a vieţii de fantezie în educaţie şi învăţământ. Individualismul sufletului omenesc între naştere şi moarte datorită trupului fizic şi a celui eteric. Între moarte şi o nouă naştere separarea se produce prin apartenenţa fiecărui suflet la o constelaţie absolut precisă.

Note

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea