Acela care a preluat în sens corect ceea ce a fost expus în ultimele conferinţe asupra modului în care sufletul omenesc poate oarecum determina relaţia sa cu lumile suprasensibile, cum poate el lucra din sine însuşi la această relaţie, acela nu trebuie să se sperie că pe de altă parte este tot pur adevăr faptul că omul ca atare este într-un anumit mod dependent de întregul Univers, de întreg mediul înconjurător. Între acestea două pendulează, oscilează, de fapt, înainte şi înapoi, viaţa omenească: între stabilirea liberă a unei relaţii cu lumea suprasensibilă şi dependenţa de mediul înconjurător, de întregul Univers, şi aceasta mai cu seamă datorită faptului că între naştere şi moarte omul este legat de un anumit corp fizic. O porţiune din această dependenţă de Univers vrem să o discutăm zilele acestea într-un anumit context, într-un context care poate fi evident pentru sufletul omenesc în acest timp prezent.
Din diverse aspecte pe care vi le-aţi însuşit din ştiinţa spirituală vă va fi devenit clar că întregul nostru Pământ, pe care noi îl locuim ca omenire în ansamblu, este un fel de mare fiinţă, că noi înşine suntem înăuntrul acestei mari fiinţe ca mădulare ale ei; şi în diferite conferinţe [Nota 1] eu am vorbit despre fenomenele individuale ale vieţii acestei mari fiinţe care este Pământul nostru: Viaţa Pământului se exprimă în cele mai variate moduri. Printre altele ea se exprimă însă şi prin aceea că există anumite relaţii între regiunile distincte ale Pământului şi omul care locuieşte pe Pământ. Așa cum este adevărat – dar acesta este un adevăr foarte superficial – că pe de o parte neamul omenesc este o unitate, tot așa este adevărat şi că părţile distincte ale neamului omenesc, care sunt distribuite pe diferitele zone ale Pământului, sunt diferenţiate după aceste zone, sunt dependente de ele, dependente nu numai de multele forţe pe care le studiază ştiinţele naturii exterioare şi geografia, ci dependente şi de multe forţe mai tainice ale fiecărei zone a suprafeţei Pământului. Există anumite relaţii interioare, care nu se află chiar în sfera superficialităţii natural-ştiinţifice, ale omului cu solul pe care locuieşte, cu partea Pământului de unde își are originea. Acest lucru poate fi cel mai bine văzut din faptul că astfel de relaţii se stabilesc în decursul, chiar dacă nu al perioadelor mai scurte, dar în decursul perioadelor istorice mai îndelungate. El ar putea fi văzut deja din transformarea pe care o parcurg oamenii europeni care se mută în America şi se stabilesc acolo, chiar dacă, bineînțeles, răstimpul de colonizare a Americii de către europeni este încă atât de scurt, încât ceea ce intră aici în considerare este deocamdată doar schițat, dar schițat în mod intens şi limpede. Configuraţia exterioară a omului european se schimbă – până acum, cum spuneam, ea este doar schiţată – atunci când el locuieşte în America, nu imediat, dar în succesiunea generaţiilor. În alcătuirea braţelor şi a mâinilor, de exemplu, dar şi în rest, în fizionomie, europenii devin – dar nu vă imaginaţi lucrurile drastic, ci doar ca indicii – asemănători vechilor indieni, ei preiau treptat particularităţile vechilor indieni.
Aceste lucruri sunt pentru început, în mare, ceea ce ne indică anumite corelaţii între marele organism al Pământului şi mădularele, elementele componente individuale ale acestui organism, adică părţile individuale ale populaţiei Pământului. Noi ştim că omul, aşa cum trăieşte el pe Pământ, se află în corelaţie cu entităţi suprasensibile, cu entităţi ale ierarhiilor superioare. Despre ceea ce se numeşte suflet al poporului, noi ştim că el nu este acel lucru abstract nesubstanțial despre care vorbesc în ziua de azi oamenii cu convingeri materialiste, ci noi ştim că sufletul poporului este un fel de arhanghel. Este suficient să citiţi ciclul de conferinţe ţinut la Kristiania despre sufletele popoarelor [Nota 2] şi veţi găsi că un suflet al poporului este o fiinţă concretă, reală, în care omul este oarecum înglobat cu viaţa sa. În general, omul prin fiinţa sa se află într-o continuă legătură cu entităţile de mai sus şi de mai jos ale Ierarhiilor superioare. Vrem să avem în vedere astăzi şi în aceste zile în general, această legătură dintr-o anumită perspectivă – astfel de lucruri pot fi discutate întotdeauna numai din perspective particulare.
Pentru a cuprinde corect cu privirea o consideraţie ca aceea de astăzi, trebuie să ne clarificăm că pentru observatorul spiritual-ştiinţific de fapt nu există deloc ceea ce perspectiva materialistă numeşte materie sau substanţă; aceasta se dizolvă în spirit, pentru un mod de considerare care pătrunde cu adevărat în detalii. Eu am folosit adesea o comparaţie [Nota 3] pentru a clarifica cum stau aceste lucruri. Consideraţi apa. Ea poate îngheţa, atunci este gheaţă şi arată cu totul altfel. Gheața e gheață, apa e apă; dar gheaţa e şi ea apă, numai că în altă formă. Aproximativ la fel este şi cu ceea ce se numeşte materie: ea este spirit în altă formă, spirit trecut într-o altă formă, ca apa în gheaţă. De aceea, atunci când vorbim spiritual-ştiinţific, avem spiritualul în vedere, chiar şi atunci când vorbim despre procese materiale. Peste tot este spiritul care acționează. Faptul că spiritul activ se exprimă şi în procesele materiale, ține de o formă particulară de apariţie a spiritului. Dar peste tot este spirit activ. Aşadar şi atunci când avem în vedere fenomene mai mult materiale, vorbim de fapt despre moduri de acţiune ale spiritului, aşa cum se arată ele într-un anumit domeniu ca procese exterioare, mai mult sau mai puţin materiale.
În om au loc continuu procese materiale, care sunt propriu-zis procese spirituale. Omul mănâncă. Prin aceasta el preia în propriul său organism substanţe ale lumii exterioare. Substanţele solide care sunt fluidizate, sunt ingerate în organismul omenesc şi parcurg în felul acesta o transformare. Organismul omenesc constă din tot felul de substanţele posibile pe care el le preia din afară, dar nu numai că el ingerează aceste substanţe, ci prin faptul că le ingerează, ele trec printr-un anumit proces. Căldura corpului este condiţionată de căldura absorbită şi de procesele pe care substanţele ingerate le suferă în organismul nostru. Respirăm. Prin respiraţie preluăm oxigenul; dar noi nu preluăm numai oxigenul în noi, ci prin faptul că în procesele noastre respiratorii suntem interconectaţi cu ceea ce se desfăşoară în lumea exterioară, în atmosferă, noi suntem şi înăuntrul ritmului întregului Univers. Propriul nostru ritm este încadrat în ritmul întregului Univers. Eu am arătat odată acest raport numeric [Nota 4]. Așadar, și prin procesele ritmice, pe care le parcurgem în propriul nostru organism, noi ne aflăm într-o anumită relaţie cu mediul înconjurător. Prin aceste procese, care deci se derulează prin aceea că procesele exterioare din natură intervin în noi şi acţionează mai departe în noi, sunt realmente intermediate acele acţiuni care, de exemplu, sunt exercitate de spiritul poporului asupra omului individual. Noi nu doar inspirăm oxigenul, ci în inspirarea oxigenului trăieşte ceva spiritual, şi în inspirarea oxigenului poate trăi spiritul poporului. Noi nu doar mâncăm, substanţele sunt şi prelucrate în noi. Dar acest proces material este totodată unul spiritual, şi în timp ce preluăm substanţe în noi şi le prelucrăm în noi, în acest proces poate trăi spiritul poporului. Viaţa spiritului poporului împreună cu noi nu este doar ceva abstract, ci în ceea ce noi facem zilnic şi înfăptuieşte organismul nostru, se întipărește viaţa spiritului poporului. Procesele materiale sunt totodată expresie a modurilor spirituale de acţiune. Spiritul poporului trebuie să ia această cale ocolită intrând în noi prin respiraţie, prin hrană, ş.a.m.d.
Spiritele individuale ale popoarelor, pe care le-am expus diferenţiat în ciclul de conferinţe despre Misiunea sufletelor câtorva popoare în legătură cu mitologia nord-germană din alte puncte de vedere, acţionează în privinţa a ceea ce tocmai am indicat, în moduri diferite asupra oamenilor, şi prin aceasta se definesc caracterele individuale ale popoarelor pe Pământ. Caracterele individuale ale popoarelor depind de spiritele popoarelor. Dar dacă urmărim spiritual-ştiinţific pe ce căi ocolite acţionează spiritele individuale ale popoarelor, rezultă, de exemplu, următoarele.
Omul respiră. Datorită acestui fapt, el se află într-o corelaţie continuă cu aerul care-l înconjoară. El îl inspiră şi expiră. Şi dacă, într-un caz specific, Spiritul poporului alege prin configurația Pământului şi prin circumstanțe de diverse feluri tocmai calea ocolită prin respiraţie, provocând în felul acesta prin respiraţie configuraţia particulară, caracteristica respectivului popor, atunci putem spune: Spiritul poporului acţionează prin intermediul aerului asupra poporului respectiv. – Anume, acesta este cazul într-un grad deosebit de proeminent la acele populaţii care au locuit vreodată peninsula italiană. Pe peninsula italiană aerul este intermediar pentru acţiunile Spiritului poporului asupra oamenilor. Putem spune că aerul Italiei este acel mijloc, acel mediu prin care îşi imprimă Spiritul poporului influenţele sale în oamenii care locuiesc peninsula italică, pentru a le da configuraţia particulară prin care ei sunt exact poporul italian, au fost vechiul popor roman, ş.a.m.d. Aşadar ceea ce aparent sunt efecte materiale, poate fi cercetat în fundamentele sale spirituale atunci când mergem pe căile spiritual-ştiinţifice.
Acum se poate pune întrebarea: Cum este cu celelalte Spirite ale popoarelor? Dacă ne uităm la alte zone ale Pământului, ce mijloace aleg Spiritele popoarelor pentru a face să se exprime acolo configuraţia particulară a popoarelor? La popoarele care au locuit sau locuiesc în ziua de azi în Franţa actuală, Spiritul poporului acţionează pe calea ocolită prin elementul fluid, prin tot ceea ce nu numai intră ca fluid în corpurile noastre, ci și acţionează ca fluid în aceste corpuri. Aşadar prin modul în care ceea ce este fluid afectează şi acţionează asupra organismului, vibrează şi țese Spiritul poporului, determinând în felul acesta respectivul caracter al poporului. Acesta este cazul popoarelor care au locuit sau locuiesc Franţa actuală.
Numai că nu vom înţelege complet aceste lucruri dacă examinăm doar unilateral această relaţie a omului cu mediul său înconjurător. Aceasta ar da o viziune foarte unilaterală, dacă aveți în vedere doar aceasta. Trebuie să vă amintiţi, în acest sens, ceea ce am spus deja adesea [Nota 5]: Omul este o fiinţă duală; capul şi restul organismului lucrează separat. – De fapt, efectul despre care am vorbit acum în privinţa poporului italian şi a celui francez are loc numai asupra restului organismului, în afara capului, iar de la cap porneşte un alt efect. Şi abia prin îmbinarea efectului care porneşte de la cap şi a celui care vine din restul organismului ia naştere în mod deplin ceea ce se întipărește în caracterul poporului. Efectul care porneşte de la cap este, ca să spunem aşa, neutralizat de efectul care porneşte din restul organismului. De aceea am putea spune: Împreună cu ceea ce inspiră locuitorul Italiei prin aer, care este determinant în respiraţie în general pentru restul organismului în afara capului, împreună cu acesta acţionează, pornind de la cap, configuraţia sistemului nervos al capului, aşa cum este el diferenţiat spiritual, aşadar în măsura în care omul este om al nervilor capului. În Franţa este altfel. Ceea ce trăieşte în organism ca ritm, este un ritm specific pentru organism şi unul specific pentru cap; capul îşi are propriul său ritm. În timp ce în Italia activitatea nervilor capului este cea care acţionează împreună cu ceea ce aerul cauzează în om, în Franţa este ritmul, mişcarea ritmică a capului, vibrarea ritmului din cap împreună cu ceea ce prin fluid este cauzat în organism. Astfel, prin conlucrarea specifică între omul individual în cap și ceea ce Spiritul poporului cauzează din mediul înconjurător, se clădeşte caracterul poporului.
De aici putem vedea: Putem studia ceea ce este răspândit ca mădulare pe organismul Pământului dacă acceptăm să observăm aceste lucruri spiritual-ştiinţific. Căci omenirea nu va înţelege realmente configuraţia caracteristică de pe Pământ dacă nu va lua în considerare acest fel de lucruri.
În continuare, ne punem problema altor caractere ale popoarelor, ne punem problema caracterului poporului britanic. Aşa cum Spiritul poporului naturii italiene acționează prin aer, aşa cum cel al naturii franceze acționează prin apă, tot aşa spiritul poporului naturii britanice acționează prin tot ceea ce este pământos, în special prin sare şi compușii săi din organism. Elementul solid este cel principal. În timp ce elementul fluid acţionează în caracterul poporului francez, în natura britanică avem activ elementul solidificator, elementul salin prin tot ceea ce intră prin aer şi hrană în organism. Aceasta determină configuraţia particulară a caracterului poporului britanic. Dar și aici acţionează pornind din cap ceva neutralizator asupra celor care vin din mediul înconjurător. Exact la fel cum există ritm în restul organismului şi în cap, tot aşa există și digestie, metabolism în restul organismului şi în cap. Modul în care organismul capului îşi efectuează metabolismul său, modul în care face acest schimb de substanţe acţionează împreună cu elementul sare în organism, şi aceasta determină caracterul poporului britanic. Așadar, pământosul în corelație cu metabolismul capului formează caracterul poporului britanic. Şi putem spune: În timp ce sufletul poporului acţionează prin elementul salin, i se opune, pornind de la cap, particularitatea metabolismului capului.
Veţi putea studia toate trăsăturile individuale ale caracterului unui popor dacă aveți în vedere aceste metamorfoze particulare din modurile de acţiune ale sufletelor popoarelor.
Ne punem mai departe problema Occidentului. La americani este iarăşi altfel, acolo acţionează un element subpământesc. Aşadar în timp ce la natura britanică avem de a face cu pământescul, cu sarea, la caracterul poporului american este activ un element subpământesc, ceva care vibrează sub pământ. Acest elment are acolo o influenţă mai cu seamă asupra organismului. În special prin curenţii subpământești magnetici şi electrici acţionează în sus, în caracterul poporului american, Spiritul poporului. Şi împotriva acestuia curge iarăși dinspre cap ceva care neutralizează influenţa curenţilor subpământești magnetici şi electrici: acestora li se opune ceea ce este într-adevăr voinţa omenească. Aceasta este particularitatea caracterului poporului american. În timp ce la caracterul poporului britanic a trebuit să spunem că el depinde esenţialmente de elementul pământos, în măsura în care omul îl preia în organismul său şi acesta intră apoi în interacţiune cu metabolismul capului, tot așa la americani voinţa, în măsura în care se manifestă în popor, acţionează împreună cu ceva care vine în sus din subpământ, şi aceasta imprimă caracterul poporului american. De aceasta este legat și ceea ce am expus eu chiar în conferinţa publică [Nota 6]. Omul se poate afla, cu întreaga sa personalitate liberă, în corelaţie numai cu elementele de deasupra Pământului și de pe Pământ. Atunci când el este influenţat prin acțiunea subterană a sufletului poporului, atunci el nu îşi formează sufletul poporului în libertate, ci atunci el este, ca să spunem aşa, posedat de sufletul poporului. Şi eu am arătat în conferinţa publică că americanul poate spune acelaşi lucru pe care îl spune și central-europeanul Hermann Grimm [Nota 7], şi totuşi nu este acelaşi lucru. În timp ce la Hermann Grimm se observă că totul este cucerit omeneşte, la Woodrow Wilson [Nota 8] este aşa că el este omeneşte posedat de acestea.
De aici puteţi vedea un aspect – este important, deoarece timpul nostru actual necesită să aibă în vedere și așa ceva –: Atunci când în ziua de azi doi, trei oameni spun acelaşi lucru, ceea ce spun este considerat exclusiv din punctul de vedere al conţinutului, este considerat în mod abstract. Dar doi oameni pot spune exact acelaşi lucru [Nota 9] din punctul de vedere al conţinutului; fraza poate suna la unul exact la fel ca la celălalt. Unul dintre ei poate avea în sufletul său lucruri cucerite, dobândite de el însuşi, iar celălalt le poate avea primindu-le prin posedare. Deseori nu conţinutul constituie esenţialul, ci gradul în care cele spuse de respectivul om sunt lucrarea proprie a sufletului, sau dacă le-a primit prin posedare. Acest aspect este important. În ziua de azi oamenii nu mai au simţ al lucrurilor decât în abstract. Se poate vedea la Hermann Grimm că el a spus numai lucruri pe care le-a răsucit de zece ori pe faţă şi pe dos în sufletul său, şi se pot lua fraze din spusele lui Wilson şi scrie pe ele „Hermann Grimm”, şi viceversa, dar nu aceasta este important. Hermann Grimm are ceva realizat prin muncă, Woodrow Wilson are ceva posedat, venit în el de la entităţile subpământene. Aceste lucruri pot fi cunoscute, nu este nevoie să le abordăm cu emoţii sau pasiuni, ci ele pot fi cunoscute întru totul obiectiv.
Ne punem în continuare întrebări, pentru moment ne uităm dincolo de Germania şi privim spre est. Atunci când observăm fiinţa estică, care abia după ce se va ridica treptat din haos, va începe să strălucească în înfăţişarea sa originală, ne întâmpină acolo ceva particular. Aşa cum Spiritul poporului acţionează la italieni prin aer, aşa cum acţionează el la poporul francez prin apă, la englezi prin elementul pământos şi la americani printr-un element subpământesc, tot aşa acţionează Spiritul poporului la poporul rus, slav, prin lumină. Într-adevăr acţionează în lumina vibrantă acest Spirit al poporului în Orient. Şi atunci când, cândva, se va fi desprins din învelişurile embrionare ceea ce va creşte în viitor în Orient, atunci se va arăta şi că modul de acţiune al Spiritului poporului din estul european este cu totul diferit decât modul de acţiune al Spiritului poporului din Occident. Căci, deși trebuie să spun: Spiritul poporului acţionează prin lumină – aspectul curios este totuşi că el nu acţionează direct prin lumina care vibrează, ci el acţionează prin aceea că lumina se cufundă mai întâi în sol şi este reflectată de sol. Şi această lumină care se urcă înapoi de la pământ, este cea de care se slujeşte Spiritul poporului în cazul rusului, pentru a acţiona asupra lui. Dar ea nu acţionează asupra organismului, ci acţionează de-a dreptul asupra capului, asupra modului de a gândi, asupra modului în care se dezvoltă reprezentările, sentimentele, ş.a.m.d. Aici, deci, modul de acţiune a Spiritului poporului este exact opus celui din Occident, unde acţionează din restul organismului şi ceva i se opune din cap. În Orient, el acţionează prin lumină. Lumina care se revarsă înapoi de la sol este mijlocul de acţiune pentru Spiritul poporului, şi aceasta acţionează mai ales asupra capului. Și în acest caz ceea ce reacționează, vine din restul organismului, în special din organismul inimii. Ceea ce vine înapoi se îndreaptă la rândul său înspre cap şi modifică influenţa care porneşte de acolo. Astăzi este încă în haos, încă în învelişuri embrionare. Este ritmul respirator cel care se adaugă și el în cap şi neutralizează ceea ce vine pe calea îndirectă, prin lumină, de la Spiritul poporului. Ceea ce iese astfel la iveală în Orientul apropiat există într-o măsură și mai mare atunci când mergem mai departe în Orient. Mai ales aceasta este particularitatea Orientului asiatic, anume că Spiritul poporului acţionează parţial de asemenea prin lumina care este primită de sol şi radiată înapoi şi care acţionează asupra capului. Sau Spiritul poporului acţionează de asemenea prin ceea ce nu mai este lumină, prin ceea nu mai este deloc vizibil: armonia sferelor, care vibrează prin toate şi care, pentru omenirea spirituală a Orientului asiatic, este echivalentă cu acțiunea Spiritului poporului, Spiritul poporului acţionând direct prin armonia sferelor, care însă este radiată înapoi de Pământ şi acţionează asupra capului. Iar în întâmpinarea acesteia acţionează ritmul respirator. Şi aici se află taina care constă în aceea că în Orient căutătorul spiritului a căutat întotdeauna să ajungă în legătură cu spiritul printr-o pregătire deosebită a respiraţiei. Dacă studiați yoga veți vedea că necesită să antrenați respirația într-un mod special. Aceasta se bazează pe faptul că individul, ca membru al întregii omeniri, nu ca individ, caută să găsească spiritualitatea prin spiritul poporului; el o caută în modul care este într-adevăr întemeiat pe caracterului poporului său. Aşadar, cu cât ajungem mai departe în Orient, cu atât mai mult vom găsi acest lucru. Desigur, aceste efecte ale caracterului poporului s-ar putea vedea în rafinamente ce apar mai mult sau mai puţin, dar şi în degenerări, aşa cum se vădește așa ceva uneori în abateri, în devieri. Populaţii individuale şi rase întregi împărtăşesc aceste abateri într-o măsură accentuată, prin aceea că apar, de exemplu, dizarmonii, atunci când influenţa capului concordă cu influenţa restului organismului, ş.a.m.d. Dar poate că nu este recomandabil astăzi să intram in detalii tocmai în privința dizarmoniilor, deoarece dintr-un motiv sau altul, fiind într-un anumit popor trebuie să iubeşti alte popoare. Circumstanțele impun acest lucru; la unele lucruri s-ar putea ca oamenii sa reacționeze emoțional în loc sa le cuprindă cu raţiunea, şi atunci probabil că nu ar fi înţelese. Cândva, când vor veni alte timpuri, se va putea vorbi, probabil, şi despre popoarele estice şi alte probleme asemănătoare.
Acum putem pune întrebarea: Cum stau lucrurile la popoarele din Europa Centrală? Vorbim mai mult despre condițiile geografice; aşadar nu avem în vedere Europa Centrală din punctul de vedere al relaţiilor social-politice. Eu nu am răspuns la aceste întrebări pe care le punem nici în termeni de rase, ci este vorba, după cum vedeţi, de condiții spiritual-geografice. Putem vorbi aşadar despre o Europă Centrală, din care Franţa şi Italia nu fac parte.
Particularitatea sufletelor popoarelor care acţionează în Europa Centrală este – aşa cum am expus pentru alte zone că acolo acţionează prin aer, apă, elementul salin ş.a.m.d. – că aici se acţionează în mod direct prin căldură. Spiritul poporului alege în Europa Centrală drept cale ocolită, mediul căldurii. Şi anume, acesta nu este fix și permanent stabilit, ci poate fi individualizat. Pot exista oameni în Europa Centrală la care această influenţă a Spiritului poporului să fie diferită, o dată din restul organismului şi altă dată asupra capului; şi de asemenea, în funcţie dacă aerul exterior încălzeşte direct, sau dacă încălzirea se face prin mâncăruri sau respiraţie. Toate acestea constituie mediu pentru Spiritul poporului. Iar ceea ce acţionează aici împotriva acestei acţiuni este tot căldura, astfel încât în Europa Centrală căldura, în măsura în care are efecte externe, este mediu pentru Spiritul poporului. Și ceea ce îi vine în întâmpinare este pe de altă parte căldura proprie auto-generată care vine din interior. De aceea putem spune: Căldurii care acţionează în organism prin Spiritul poporului i se opune căldura proprie a capului. Dacă căldura Spiritului poporului acţionează prin cap, atunci înspre ea curge căldura restului organismului. Căldura acţionează asupra căldurii, şi ea acţionează mai ales aşa că depinde în special de capacitatea de percepţie, de vitalitatea mai mare sau mai mică a activității senzoriale. Un om care este un spirit activ, care priveşte cu iubire lucrurile din jurul său, dezvoltă o căldură proprie mai mare. Un om care este superficial, care nu simte prea mult, care trece peste toate, dezvoltă puţină căldură proprie. Această trăire-împreună cu mediul înconjurător, prin aceea că omul are inima sau ochii deschişi faţă de mediul înconjurător, este ceea ce întâmpină căldura care acţionează prin Spiritul poporului, astfel încât aici căldura este întâmpinată de căldură. Aceasta este particularitatea modului de acţiune a Spiritului poporului în Europa Centrală, şi pe aceasta se bazează multe din natura caracterului poporului, deoarece căldură cu căldură sunt atât de intim înrudite. Celelalte moduri de acţiune nu sunt atât de strâns înrudite între ele: voinţa nu este înrudită cu electricul în acelaşi mod, nici salinul cu elementul digestiv al capului şi nici celelalte moduri de acţiune expuse nu sunt înrudite în acelaşi fel. Dar căldura determină caracterul [central] european, care se exprimă și în a se contopi mai mult sau mai puţin cu toate. – Noi nu vrem să vorbim în sens evaluativ, ci numai să caracterizăm, şi de aceea fiecare le poate considera cum vrea: ca virtute sau defect. – Căldura întâlneşte căldură: aceasta dă maleabilitate, plasticitate, capacitatea de a se acomoda cu toate, chiar şi cu caracterul popoarelor străine. Oh, dacă urmărim istoria, ea ne arată cum seminţiile germane individuale au fost înglobate în popoare străine, au adoptat un element străin. Aceaste vă va confirma tot ceea ce am spus acum. În cele expuse astăzi devine evidentă în cea mai mare măsură și marea contradicţie dintre Orientul asiatic şi Occidentul american. Am putea spune: Lumina, şi chiar ceea ce se află deasupra luminii, în eteric, este cea de care se slujeşte Sufletul poporului în Orient, pentru a ajunge la oameni, chiar dacă este reflectată înapoi de pe Pământ. Elementul subpământesc, ceea ce se află sub Pământ, este în Occident. – Aceasta ne poate conduce adânc în viaţa organic-sufletească a întregului organism al Pământului în convieţuirea sa cu omenirea. Nu este câtuşi de puţin intenţia mea să rănesc vreo parte a populaţiilor Pământului, sau să spun ceva măgulitor pentru o altă parte. Dar este totuşi adevărat: Pe de o parte afluenţa îndreptată spre spiritual în Orient, pe de altă parte, dezvoltând greutate în jos, încătuşându-l pe om de Pământ, este caracteristica pe măsură ce ne îndreptăm spre Occident. Dacă aceasta concordă mai mult sau mai puţin cu caracterul poporului american o las în seama judecăţii fiecăruia. Un flux ascendent, aş spune, în Orient; o retragere în reflux, o acţionare în interiorul Pământului în Occident. Aşa este viaţa.
Desigur, nu dintr-o dată, dar în decursul vieţii, de-a lungul generaţiilor, omul devine asemănător condițiilor pământeşti, se adaptează la ele. Aşadar dacă un european merge în Orient, are acolo copii, şi copiii lui au copii la rândul lor, circumstanţele dominante determină ca această situaţie să se dezvolte. Aceasta acţionează în om. Este realmente aşa: Aşa cum în organismul nostru fizic din umăr nu va creşte niciodată un nas, ci întotdeauna un braţ, tot aşa, în America nu se vor forma niciodată yoghini buni. Se poate transplanta, şi în sere se pot creşte tot felul de plante, dar nu de asta este vorba, ci de dezvoltarea naturală în contextul natural. Toate acestea sunt evidente, sunt certe. Biologia natural-ştiinţifică nu este deloc cea care lămureşte cum sunt diversele condiţii pământeşti. Pentru aceasta trebuie, de exemplu, luate în considerare diferitele moduri de acţiune ale sufletelor popoarelor, aşa cum le-am discutat noi astăzi, cum cele nerevelate se exprimă în ceea ce este vizibil.
Aşadar omul este încadrat în modurile de acţiune care sunt corelate cu Pământul. Dacă considerați cu atenție acest lucru, aş spune că, pe de o parte, veți avea în faţa sufletelor dumneavoastră într-un mod de-a dreptul apăsător cât de mult este de fapt omul dependent de puterile care sunt interconectate în modul descris, cu peticul de pământ pe care l-a pus karma într-o încarnare. Desigur, este legat de karma sa faptul că el este situat acolo. Dar, cu toate acestea, relaţiile caracterizate au poate ceva apăsător, şi senzația de apăsare, dacă nu cuprindem cu privirea toate circumstanţele, devine şi mai mare. Mai ales dacă ne întoarcem în timpurile mai vechi ale evoluţiei Pământului, vom găsi că, cu cât ne întoarcem mai mult în urmă, cu atât mai mare devine dependenţa despre care am vorbit şi cu atât mai mult se diferenţiază – din astfel de impulsuri – omenirea pe suprafaţa Pământului. Totuşi, evoluţia Pământului poartă deja în sine posibilitatea ca oamenii să învingă treptat această dependenţă, chiar dacă nu în configuraţie exterioară, măcar în viaţa lor interioară.
Ce ar fi trebuit să se petreacă – hai să ne punem această întrebare –, ce ar fi de imaginat că ar trebui să se întâmple pentru ca această dependenţă de peticul de pământ să fie atenuată într-un fel, astfel încât omul să fie cumva ridicat de la această necesitate caracterizată aici la o anumită libertate?
Pentru aceasta trebuia să se fi petrecut odată, în timpul evoluţiei omenirii pe Pământ, ceva care să fi contrazis în mod direct această dependenţă a omului de petecul de pământ. Am discutat acum toate impulsurile care îl fac pe om să apară dependent de petecul său de pământ. Și am spus: Trebuie, de asemenea, să se fi petrecut ceva care să contrazică această dependenţă, ceva care să acționeze din sens opus acestor raporturi. Este totuşi de înţeles: Acest ceva care ar trăi pe Pământ, care este diferit decât tot ceea ce acţionează prin această dependenţă, ar acţiona asupra acestei situaţii echilibrator, neutralizant. Ce poate fi aceasta?
La începutul erei noastre s-a petrecut Misteriul de pe Golgota. Noi am reliefat în decursul timpului multe particularităţi ale acestuia. Dar este nevoie să vă aduceţi în fața sufletului doar o singură însuşire foarte frapantă, foarte generală, binecunoscută a Misteriului de pe Golgota, şi veţi vedea cum chiar şi prin ceva aflat așa de la suprafaţa lucrurilor, acest Misteriu de pe Golgota se prezintă ca fiind ceva deosebit, unic în viaţa pământească. Christos Iisus a trăit într-un popor care a avut un caracter pronunţat al poporului, un popor care face tot ceea ce face dintr-un caracter pronunţat al poporului. Dar ceea ce se petrece cu Christos Iisus, ceea ce se săvârşeşte din caracterul poporului: Misteriul de pe Golgota, moartea pe Golgota, aceasta se află în contradicţie totală cu acest caracter al poporului. Căci poporul în cadrul căruia se desfăşoară Misteriul de pe Golgota, nici nu îl preia în confesiunea sa, nici nu îl mărturisește în mod personal, individual pe Christos Iisus, ci îl ucide, strigă: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! – Se petrece ceva care nu poate fi destinat unui popor; se petrece ceva care are un sens numai dacă este gândit în contradicţie cu ceea ce poate rezulta din caracterul poporului; ceva pe care poporul îl respinge, îl anulează din sine, îl nimiceşte. Aceasta este taina Misteriului de pe Golgota. De aceea el nu are un caracter al poporului, nu creşte din caracterul poporului, ci contrazice tot ceea ce am caracterizat anterior drept dependenţă a omului de caracterul poporului. Este un eveniment şi o entitate pe Pământ care nu au nimic de a face cu caracterul poporului, pentru că numai ceea ce nimiceşte în acest caz – moartea – are ceva de a face cu acest caracter al poporului. Căci acest eveniment nu are de a face nici cu caracterul poporului iudeu, nici cu caracterul poporului roman care acţiona în acelaşi ţinut; căci evreii strigau: Răstigneşte-L, iar romanul nu îi poate găsi nicio vină, ceea ce înseamnă că el nu ştie ce să facă cu ceea ce se petrece în faţa lui. Întregul eveniment se ridică în afara a ceea ce se poate petrece pornind din caracterul poporului. În felul acesta, Misteriul de pe Golgota devine un eveniment care, dacă îl studiaţi îndeaproape, nu poate fi comparat cu nici un altul. Martiri au existat, desigur, şi în alte părţi, dar nu din aceste motive care sunt valabile pentru Misteriul de pe Golgota. Cu cât studiaţi mai mult Misteriul de pe Golgota, cu atât mai mult veţi găsi că el s-a petrecut tocmai pentru că nu are nicio legătură cu un caracter particular al unui popor, ci se află în legătură cu întreaga omenire. De aceea putem între-adevăr spune: Pe de o parte avem în evoluţia omenirii acel principiu care se extinde în aşa fel asupra omenirii încât acţionează diferenţiind. Apoi, pe de altă parte, din acest ceva diferenţiat creşte ceva care nu face parte din diferenţiat, ci îşi are specificul tocmai în aceea că este independent de caracterul poporului.
În orice privinţă se va recunoaște din ce în ce mai mult că lucrul esenţial în privința Misteriului de pe Golgota este că pentru a fi înțeles este necesară o înţelegere individuală. Pe măsură ce-l vom înţelege tot mai mult, cu timpul vom spune: Putem înţelege într-un mod și altul condiţiile pământești, situaţia umană; Misteriul de pe Golgota însă este ceva aparte, el trebuie înţeles drept ceva individual, special, el nu poate fi abordat altfel pentru a fi înţeles. Puteţi căuta în orice sferă: Astăzi am urmărit în sfera sufletelor popoarelor ceea ce acţionează în omenire. Putem explica toate lucrurile pornind de la specificul sufletelor popoarelor, de la începutul omenirii pe Pământ şi până în ziua de azi – cu excepţia Misteriului de pe Golgota şi a ceea ce este legat de el. Astfel se pot găsi toate domeniile posibile despre care am putea spune: Pe de o parte se află tot restul şi pe de alta Misteriul de pe Golgota şi efectele sale. – Eu am accentuat deja adesea [Nota 10]: Teologii savanţi trebuie să recunoască în ziua de azi că nu se poate găsi nicio dovadă istorică a Misteriului de pe Golgota, pentru a fi încadrat în istorie. Nu se introduc în șirul evenimentelor în istorie evenimentele pentru care nu se pot găsi dovezi istorice – cu excepţia Misteriului de pe Golgota şi a celor legate de el! Căci acesta, ca eveniment unic, trebuie să fie suprasensibil; pentru el nu trebuie să existe nicio dovadă istorică. Misteriul de pe Golgota nu este menit să fie acceptat de nici un om care pretinde numai dovezi istorice materiale. El are efectul corect numai asupra acelui om care se înalţă la a accepta ceva ca petrecut istoric, pentru care nu există dovezi. Evoluţia se va desfăşura în aşa fel încât dovezile exterioare pentru Misteriul de pe Golgota vor fi spulberate, vor dispărea; critica le va înlătura. Dar înţelegerea spirituală a evoluţiei omenirii va plasa totuşi acest Misteriu de pe Golgota ca pivot al tuturor evenimentelor pământești. El trebuie cuprins spiritual, încadrat spiritual în procesul istoric al omenirii. Aceasta este taina sa. Oamenii vor învăța studiindu-l din ce în ce mai mult să nu mai caute dovezi istorice, ci să caute posibilitatea de a realiza că aici este necesară o înţelegere suprasensibilă a unui eveniment care s-a desfăşurat în mod sensibil pe Pământul fizic, pentru ca omul să poată înțelege legătura sa cu dezvoltarea istorică pământească a omenirii în sensul deplin al cuvântului. Despre aceasta vrem să vorbim în continuare data viitoare.
