Ceea ce-l îngrijorează în acest timp pe acela care ar dori să lucreze în direcția științei spirituale orientate antroposofic pe care o avem aici în vedere, este un fapt care, ca atare, a fost adesea discutat aici. Mă refer la faptul că, în fond, o mare parte a omenirii prezente lasă să treacă neobservate toate cele care se vădesc în mod limpede ca forțe ale declinului, ca forțe care, dacă se vor afirma în modul corespunzător lor, vor acționa în sensul de a duce în prăpastie civilizația noastră actuală.
Oare nu trebuie să ne mărturisim că în prezent multe răzbat la suprafață din adâncurile subconștientului omenesc, manifestându-se ca acest sau acel fapt, sau, cu alte cuvinte, că în prezent se petrec de fapt multe și că pe de altă parte o mare parte a contemporanilor noștri nu se pot deloc decide să dea atenția cuvenită celor care se petrec de fapt?
Se poate spune că în prezent lucrează din puncte de vedere ample, dând o adevărată atenție forțelor care configurează lumea, doar câteva direcții spirituale. Una din aceste direcții spirituale este cea pe care am caracterizat-o adesea, de ani de zile, care își are rădăcinile mai ales în populația Pământului vorbitoare de limbă engleză, care lucrează foarte în taină, dar lucrează extrem de eficient. Cea de-a doua este acea Mișcare ce se constituie din tot ceea ce vrea să conteze în ziua de azi pe instinctele întru totul de înțeles și chiar justificate ale unei mase largi a omenirii. Aceasta este o Mișcare care, în extremele ei este reprezentată de oameni care nu înțeleg nimic din toată evoluția omenirii, care nu știu nimic despre ceea ce poate duce lumea înainte, dar care, prin anumite circumstanțe, pe care le voi indica ulterior, se află în situația de a-și crea o poziție autoritară, în ciuda mărginirii lor, în ciuda până și a considerabilelor lor predispoziții naturale criminale, chiar dacă sunt oameni inteligenți, și prin faptul că fac impresie asupra multor oameni pot ieși în față în viața publică de astăzi.
Cea de-a treia Mișcare spirituală eficientă este cea care își are originea în reprezentanți individuali deosebit de energici ai diferitelor confesiuni – confesiuni de tot felul – și care de asemenea știu perfect ce anume vor de fapt. Ei au în sânul lor tot ceea ce se numește în mod obișnuit iezuitism. Și în ciuda faptului că foarte mulți oameni vorbesc despre iezuitism și cele asemănătoare lui, totuși un mare număr dintre contemporanii noștri sunt puțin înclinați să urmărească cu deplină atenție ceea ce se petrece de fapt.
Dacă vrem să ne formăm o judecată despre mersul evenimentelor prezentului, atunci intră mai multe lucruri în considerare. Dar în primul rând intră în considerare ceva legat de un fapt pe care l-am menționat deja în prima mea conferință publică [Nota 1] de aici, de faptul că în privința constituției sufletești, anume în privința structurii reprezentărilor, oamenii prezentului continuă infinit de mult din ceea ce era adecvat pentru structura reprezentării, pentru forma reprezentării, numai în timpul Evului Mediu. Aceasta a fost pe atunci mare, a fost pe atunci plină de importanță, dar în ziua de azi este depășită. Aceia care și-au însușit cel mai intens întreaga simțire și reprezentare în formele lor din Evul Mediu constituie în ziua de azi cercurile largi ale oamenilor mai mult sau mai puțin socialiști de pe Pământ. În cadrul acestor cercuri s-au constituit forme de reprezentare care își găsesc expresia într-o credință aproape infinit de mare în autoritate, în a face temenele în fața a tot ceea ce își impune autoritate pur și simplu printr-o mână fermă în aceste cercuri. Numai în felul acesta a devenit posibil ca astfel de oameni ca Lenin [Nota 2] și Trotsky [Nota 3] să exercite în estul Europei – și mișcarea se continuă spre Asia cu o mare rapiditate – cu ajutorul câtorva mii de oameni, o tiranie asupra a milioane de oameni, o tiranie cum nu a mai fost niciodată, nici în timpul celor mai rele perioade de tiranie orientală, atât de mare pe cât este în ziua de azi.
Toate aceste lucruri intră în considerare dacă vrem să ne formăm o judecată în ziua de azi asupra a ceea ce se petrece. Căci celor pe care le putem caracteriza acum doar în câteva linii, li se opune, socotit tot în termeni de mari forțe istorice formatoare ale lumii, doar ceea ce ar trebui să fie o adevărată, sinceră și onestă Mișcare spiritual-științifică. Și dacă e să comparăm interesul pe care l-a aflat o asemenea Mișcare spirituală cu interesul pe care l-au aflat, într-un timp relativ scurt, celelalte Mișcări caracterizate și anume cu influența pe care au câștigat-o aceste Mișcări, trebuie să spunem că interesul față de această Mișcare spiritual-științifică este aproape nul în ziua de azi.
Desigur că nu vrem să nesocotim faptul că există un număr mare de oameni care țin cu această Mișcare spiritual-științifică, oameni care își spun măcar sieși că țin cu această Mișcare spiritual-științifică. Dar diferența ar fi îngrozitor de mare dacă am vrea să aducem înaintea ochilor intensitatea cu care intervin celelalte trei curente spirituale pentru ceea ce vor să aducă ele la suprafață, și intensitatea interesului față de Mișcarea spiritual-științifică. Căci această Mișcare spiritual-științifică este luată de fapt doar în mod extrem de superficial, superficial în simțire și în cele legate de viața afectivă pe când celelalte Mișcări tocmai în privința simțirii și a celor legate de viața afectivă sunt primite cu o intensitate nelimitată.
Cine realizează oare, în fond, astfel încât să așeze aceasta în mijlocul întregii sale simțiri și gândiri, că din partea științei spirituale, pentru o intervenție serioasă în forțele formatoare ale lumii, problema este de a se pune în valoare și a se ajunge la recunoaștere printre oameni a ceea ce este numit, din punctul nostru de vedere, știință inițiatică? Știința inițiatică cuprinde în ziua de azi cel mai serios interes al omenirii. Interesul nutrit față de ea de mulți care sunt de părere că își mărturisesc cu onestitate apartenența la ea, este totuși unul destul de superficial, un interes îndreptat spre tot felul de considerente secundare.
Știință inițiatică posedă – chiar dacă într-un mod nicidecum avantajos pentru omenire – cei pe care i-am denumit adesea mahării propriu-ziși ai Mișcării anglo-americane mondiale. Știință inițiatică are tot ce depinde de iezuitism. Și o știință inițiatică de un tip aparte are și leninismul. Căci faptul că leninismul înțelege să se exprime într-un mod atât de inteligent prin formele raționale ale capului are temeiul său foarte precis. În leninism își croiește drum spre suprafața evoluției omenești inteligența animalului uman, inteligența animalității omenești. Tot ceea ce curge din instinctele omenești, din egoismul omenesc, primește interpretare și formă în ceea ce iese la iveală în leninism și trotskysm într-un mod care din exterior pare atât de inteligent. Animalul vrea să răzbată cândva la suprafață ca cel mai deștept animal și vrea să facă din toate forțele ahrimanice, care au țelul să elimine umanul, ceea ce este specific uman, și din tot ceea ce este răspândit ca inteligență în regnul animal – eu am subliniat adesea acest lucru – forțe formatoare ale omenirii.
Căci gândiți-vă numai – eu am subliniat adeseori aici și acest lucru – cât de încrezuți au devenit oamenii când au descoperit, de exemplu, hârtia din deșeuri de in sau hârtia din lemn, hârtia în general. Or, cu cât înaintea oamenilor au făcut această descoperire viespile sau alte animale asemănătoare, care își fac cuiburile din aceleași substanțe din care este alcătuită și hârtia! Aici inteligența omenească este înăuntrul animalității. Și dacă reuniți laolaltă tot ceea ce este răspândit în lumea animală ca astfel de inteligență, și dacă vă gândiți că forțele ahrimanice o preiau pentru a o acumula în capetele omenești ale acelora care merg doar după instinctele lor egoiste, atunci veți înțelege că poate fi un adevăr în afirmația că Lenin, Trotsky și alții asemenea lor sunt instrumentele acestor forțe ahrimanice. Aceasta este o inițiere ahrimanică, ce aparține pur și simplu altei sfere a Universului decât sfera noastră. Însă este o inițiere care are în pântecele ei puterea să înlăture civilizația omenească de pe Pământ, să înlăture de pe Pământ tot ceea ce s-a constituit ca civilizație omenească,.
Avem de a face cu trei direcții de inițiere: cu două care se află pe planul evoluției omenești și una care se află sub planului evoluției omenești, dar o inițiere având o imensă putere a voinței, aproape nelimitată. Iar ceea ce poate aduce ordine și un țel demn de om în această întreagă orientare, este numai ceea ce se găsește în cadrul adevăratei științe spirituale. Dar un adevărat țel și o reală seriozitate pot porni de la această știință spirituală numai dacă oamenii fac din ea cu adevărat o problemă radicală a vieții și dacă dau atenție la câtă pălăvrăgeală, cât demon al trufiei și cât egoism sufletesc se manifestă frecvent în ceea ce se atașează –de cele mai multe ori întru totul onest – acestei Mișcări spiritual-științifice. Nu folosește la nimic să trecem sub tăcere aceste lucruri. Dimpotrivă, ele trebuie discutate iar și iar. Căci altfel cum să speri să aduci în ziua de azi în suflete acele forțe care trebuie neapărat să se afle în suflete, dacă e ca civilizația să nu meargă spre decădere?
Aș dori ca timp de câteva minute să vă înfățișez ceva foarte ilustrativ. Am citit cu foarte puțină vreme în urmă următoarea frază într-un ziar [Nota 4]: „Religia, care reprezintă un reflex fantastic în capetele oamenilor în privința relațiilor dintre ei și cu natura, este consacrată declinului firesc datorită creșterii și victoriei concepției științifice, clare, naturaliste despre realitate, care se va dezvolta în paralel cu edificarea planificată a noii societăți”.
Acum, având în vedere experiențele pe care le poți avea astăzi referitor la sufletele adormite ale prezentului, ne putem foarte bine întreba: Câți oameni citesc aceasta într-un articol de ziar și sar ca mușcați de viperă, pentru că acesta este cel mai îngrozitor simptom care poate fi rostit în astfel de fraze? Căci oamenii nu se gândesc ce ia naștere pe Pământ, dacă se înfăptuiește ceea ce este conținut în cuvintele: „Religia, care reprezintă un reflex fantastic în capetele oamenilor în privința relațiilor dintre ei și cu natura, este consacrată declinului firesc datorită creșterii și victoriei concepției științifice, clare, naturaliste despre realitate, care se va dezvolta în paralel cu edificarea planificată a noii societăți”.
Ceea ce este avut în vedere aici drept religie nu este vreo confesiune, nu este vreo confesiune religioasă care să fie blamată în mod justificat; nu este numai religia în sens restrâns, ci este întreaga moralitate. Iar ceea ce ar urma dacă s-ar adeveri ceea ce este conținut în aceste fraze, este că societatea umană de pe întreg Pământul ar trebui să se transforme într-o hoardă de animale, care poate doar gândi într-un mod rafinat. Dacă nu se găsește posibilitatea să se trezească forțe contrare față de ceea ce crește acum în estul Europei și se extinde cu rapiditate înspre Asia, atunci întreaga civilizație este sortită decăderii. Atunci s-ar înfăptui astfel de idealuri.
Nu cred că este justificat față de astfel de impulsuri istorice mondiale, să apară pe ici sau pe colo oameni care își doresc ca pălăvrăgeala mistică practicată frecvent în cercuri restrânse – și care, împotriva intențiilor mele, există deja în știința spirituală orientată antroposofic, – pe ici sau pe colo să fie considerată un ideal, să fie continuată în vreun fel, fără să se țină cont de ceea ce solicită de la noi marile interese ale omenirii Pământului. Noi trebuie să avem voința să examinam lipsiți de prejudecăți aceste mari interese ale omenirii. Noi trebuie să ne învoim, nu doar rațional-teoretic, ci în mod instinctiv să transpunem în fapte anumite învățături de bază, care sunt mascate prin intermediul tuturor confesiunilor europene și americane și pe care ele vor să le mascheze și în continuare.
Știm doar ce instigare la luptă a fost declanșată acum împotriva științei spirituale orientate antroposofic, cum se dezlănțuie ea din toate colțurile. Ar fi păcat dacă ne-am deda mereu, iar și iar, iluziei dăunătoare, și în ziua de azi chiar culpabilă, că am putea spera vreodată să obținem ceva, într-un colț sau altul, unde se manifestă adversitate față de noi, convertind pe vreunul sau pe altul care din oficiu este dator să reprezinte ceva vechi. Noi nu putem și nu ne este îngăduit să facem compromisuri sau să fim oportuniști. Acest lucru ar trebui, cum s-ar spune, să ni-l punem în fiecare dimineață înaintea ochilor ca temă specială meditativă. Au fost oameni bine intenționați care au spus că noi ar trebui doar să clarificăm oamenilor într-o privință sau alta cum încercăm noi să aducem în lume taina lui Christos. Cu cât o facem mai mult, cu atât mai mult se dezlănțuie instigarea din anumite colțuri. Căci de exemplu, nimic nu se opune mai mult în prezent anumitor confesiuni catolice sau evanghelice decât faptul ca o perspectivă reală asupra tainei lui Christos să se extindă în omenire. Deoarece acolo nu există nici un interes ca adevărata taină a lui Christos să se extindă în omenire, ci ca oamenii să se cramponeze de vechi. Dacă noi am avea vreo mărturie de credință confuză în privința lui Christos, am fi tratați ca o sectă nedăunătoare, drept capete pătrate, și nu am fi combătuți cu acea intensitate cu care suntem combătuți. Dar pentru că în cadrul celor două direcții, făcând abstracție de cea de-a treia, există suficienți oameni care știu că trebuie vorbit cândva despre taina lui Christos pornind de la Adevăr, și asupra ordinii sociale pornind de la tripartiție, atunci ei ascultă cu atenție și spun: Nouă ni s-ar lua Pământul de sub picioare dacă am vrea să ne apropiem de Adevăr; de aceea, fie ca el să fie nimicit! – Noi nu suntem combătuți din cauza unei erori, ci suntem combătuți pentru că din diverse părți se observă că noi vrem Adevărul. Nu folosește la nimic în ziua de azi să vorbim altfel decât în acest sens despre anumite lucruri care se petrec. Căci acea Mișcare spirituală pe care o avem aici în vedere are cel mai mare interes într-o claritate absolută, anume în claritatea gândirii.
Căci amintiți-vă câte ceva din cele pe care vi le-am expus eu! Ce este esențial atunci când examinăm cele de care are nevoie omenirea în ziua de azi înainte de toate? Esențial este că forțele noastre gânditoare – tot ceea ce purtăm în noi ca forțe de reprezentare, făcând abstracție de forțele simțurilor –, că forțele gânditoare propriu-zise sunt o moștenire a existenței noastre de dinaintea nașterii noastre, respectiv dinaintea conceperii noastre. Ceea ce putem gândi noi ca oameni ne aducem prin nașterea noastră, din existența prenatală în lumea fizică. Tot ceea ce dezvoltăm ca gânduri în noi în timp ce ne aflăm în trupul fizic, sunt forțe care ne domină întreaga noastră ființă omenească între ultima moarte și nașterea prin care am pășit în această viață pământească. Acum noi gândim, iar ceea ce cheltuim ca forțe de gândire, nu ca gânduri, reprezintă umbra a ceea ce a fost acțiune înaintea nașterii, respectiv a conceperii noastre.
Gândiți-vă la ceea ce numim noi în ziua de azi forțe ale naturii, care acționează în fulger și în tunet, în valul agitat, în formarea norilor, în răsăritul și apusul de Soare, în vânt și vreme, în răsărirea plantelor din Pământ, în conceperea, nașterea și creșterea animalelor, gândiți-vă la tot ceea ce percepeți drept forțe ale naturii de jur-împrejur și gândiți-vă acum nu la forma lor reală, ci la simpla lor imagine. Așadar vă rog să vă imaginați că tot ceea ce aveți ca forțe ale naturii în jurul dumneavoastră și-ar arunca undeva umbra, imaginea și că aceste imagini-umbre ar fi absorbite într-un recipient și ar acționa ca imagini. Între realitatea actuală a naturii și realitatea care se află dincolo de ea există o relație similară cu relația pe care o aveți dumneavoastră între existența dumneavoastră prenatală și forțele dumneavoastră de gândire din această viață pământeană. Gândiți-vă că aici ar fi tot ceea ce am indicat în mod schematic ca petrecându-se cu sufletul dumneavoastră între moarte și o nouă naștere, și că apoi se formează o umbră a acestuia; se formează umbra a tot ce este aici, iar această umbră devine conținutul capului dumneavoastră, conținutul gândurilor dumneavoastră, este forța gândirii dumneavoastră. Ceea ce gândiți dumneavoastră acum sunt forțele de acțiune de dinaintea nașterii dumneavoastră. Acestea sunt natură acolo în lumea spirituală, dacă îmi este îngăduit să mă folosesc de un mod de exprimare atât de paradoxal. Nu se va avansa în evoluția omenirii dacă oamenii nu vor dobândi o conștiență a acestui lucru: În timp ce gândesc, în forțele mele de gândire acționează existența mea prenatală. Prin faptul că am intrat prin naștere în această existență pământească, prin faptul că gândesc, eu sunt continuatorul existenței mele prenatale.
Dacă acceptăm acest lucru, cui ne opunem mai mult? Ne opunem cel mai mult acelor confesiuni religioase, care afirmă de exemplu următoarele: Se naște un om. Atunci când aici la doi oameni, unui individ masculin și unul feminin, le place să se împerecheze, în lumea spirituală este creat de Dumnezeu un suflet, pentru ca sufletul să se poată uni cu ceea ce este produs de doi oameni care se împerechează. Așa își are începutul un individ omenesc! – Aceasta contrazice în orice caz foarte mult ceea ce tocmai a fost spus acum! Dar din asta trăiesc confesiunile actualei lumi civilizate. Toate învață că: Atunci când doi oameni se împerechează, Spiritul le face favoarea să genereze acolo sus un suflet absolut proaspăt; acesta este apoi trimis în jos ca să se poată uni cu trupul fizic rezultat, și atunci s-a născut ceva nou. – Cui vorbesc însă toate aceste confesiuni? Ele vorbesc unor oameni teribil de egoiști, care nu pot suporta în primul rând gândul nimicirii după moarte. Însă pe celălalt gând îl pot suporta, căci cu aceasta s-au obișnuit secole, și în curând milenii de-a rândul: că îi este plăcut lui Dumnezeu să creeze suflete pentru copiii umani care sunt procreați aici. Dar ideea că odată cu moartea încetează totul, acest gând nu poate fi suportat de ei în egoismul lor.
Desigur că dumneavoastră știți cu toții cum este viața oamenilor de după moarte –nu este necesar să mă extind asupra acestui lucru – însă ne vom îndrepta atenția asupra unui cu totul alt punct de vedere: Oratorii de la amvon trebuie să presupună pretutindeni că vorbesc unor oameni care nu pot suporta gândul nimicirii de după moarte. Ei trebuie să le toarne de sus de la amvon, indiferent de ce confesiune sunt oamenii care stau acolo sub amvon, acea apă care le „clarifică” – adică de fapt le face lucrurile neclare – cum este după moarte. Ei trebuie să aleagă tocmai acele cuvinte prin care egoismul oamenilor se simte cel mai puternic stimulat; ei trebuie să rostească acele fraze prin care se vine în mod deosebit în întâmpinare acestui egoism sufletesc.
Ce ar interveni – vă expun cele ce urmează ca pe un exemplu deosebit – dacă, de exemplu, cineva ar lua la ochi absolut nepărtinitor și serios anumite conținuturi ale confesiunii catolice, să spunem acea dogmă care afirmă că trebuie să îi fie plăcut lui Dumnezeu ca atunci când doi oameni se împerechează, să li se trimită în jos un suflet proaspăt făcut. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lua la ochi acest conținut al confesiunii? În acest caz, cel care pornește fără prejudecăți la lucru pentru a cerceta întreaga treabă ar găsi că așa ceva nu are nimic de a face cu conținutul adevăratului creștinism, numai că în Evul Mediu învățătura lui Aristotel [Nota 5] a pătruns în teologia creștină, și că Aristotel a reprezentat această învățătură dintr-un platonicism greșit înțeles, anume că de fiecare dată pentru un trup omenesc proaspăt produs este creat de asemenea un suflet proaspăt și se unește cu el. Ceea ce figurează ca premisă de la sine-înțeleasă în confesiunile creștine nu are nimic de a face cu creștinismul, ci este viziune aristotelică.
În continuare, să abordăm altceva: Găsim ca o parte anume a confesiunilor învățătura despre veșnicia pedepselor iadului. Din nou o viziune pur aristotelică! Anume, Aristotel a presupus: Dacă sufletul a fost creat, locuiește aici până la moarte și apoi ajunge în lumea spirituală, atunci în această lume spirituală, așa cum și-o imaginează el, sufletul nu are nimic altceva de făcut decât ca întreaga veșnicie să privească înapoi la ceea ce a făcut aici, într-o unică viață pământească. Așadar Aristotel își imaginează că este creat un suflet proaspăt pentru fiecare copil procreat, că acest suflet trăiește pe Pământ până la moarte și apoi întreaga veșnicie se ocupă cu privitul la ceea ce s-a petrecut într-o unică viață. Dacă cineva a ucis pe altcineva, el trebuie să privească mereu înspre aceasta. Aceasta este originea învățăturii despre pedeapsa iadului. Ea este o învățătură pur aristotelică.
Gândiți-vă numai că dacă acum în locul acestui aristotelism redat drept conținut al creștinismului apare adevărul, atunci cei care vor să reprezinte acest aristotelism mascat drept creștinism vor avea o teamă teribilă că se va ajunge să se vadă despre ce este vorba, așadar că oamenii vor afla: Predicatorii noștri, preoții noștri, aceștia nu ne predică deloc de la amvon creștinismul, ci un aristotelism care s-a strecurat în interiorul creștinismului!
Tot așa, în creștinism este infinit de mult din gnosă. La fel, în liturghia catolică este infinit de mult din misteriile egiptene. În nenumărate acte cultice ale catolicismului și în multe privințe chiar și în cele evanghelice – este conținut ceva ale cărui origini trebuie căutate în vreo religie orientală. Ceea ce urmăresc oamenii este doar să nu se descopere aceste lucruri, să nu se descopere de unde provin aceste lucruri. Și atunci ce trebuie făcut? Trebuie calomniat! Trebuie să se spună că aceia care prezintă astăzi adevărul, împrumută și plagiază din orientalism, gnosă și așa mai departe. Trebuie practicat „traubismul” [Nota 6]. Trebuie să apară cu calomnii savante, precum pastorul și profesorul Traub și toți cei care au devenit imitatorii lui. De ce fac oamenii asta? Pentru că adevărul iese la lumina zilei și pentru că ei au tot interesul să nu lase adevărul să iasă la lumină. Tot mereu vor apărea oameni care vor spune: Ceea ce faceți voi aici, este împrumutat de ici sau de colo – și în felul acesta vor provoca ceva care îi va întărâta pe oameni împotriva gnosei și a tot ceea ce poartă ei în propria lor carne sufletească, dar pe care nu vor să-l lase să iasă la lumina zilei în adevărata sa înfățișare. Gnosa – așa trebuie să se spună – este ceva înspăimântător, ceva oribil! Și atunci oamenii nu se vor interesa de gnosă, pentru că se tem, și atunci preoții pot vorbi despre ceva care provine, de fapt, din gnosă. Pentru că de fapt preoții sunt cei care vorbesc despre ceva care provine din gnosă, și nu aceia care vorbesc despre ceea ce crește pe terenul științei spirituale orientate antroposofic. Și lucrul de care se tem cel mai mult, este că preexistența sufletului, viața sufletului înainte de naștere, respectiv de concepere, există, că aceste rădăcini ale sufletului în lumea spirituală, asupra cărora se poate referi doar o mărturie spiritual-științifică a omenirii, există dintotdeauna. Atunci oamenii învață să cunoască adevărul, atunci la oamenii care gândesc rațional nu ar mai fi loc pentru blasfemia că zeii sunt obligați să trimită în jos din lumea spirituală un suflet proaspăt copt pentru fiecare trup omenesc în parte, suflet care se unește cu acel trup. Dar toate aceste lucruri se trag însă dintr-o puternică afirmare a ideii de putere. În spatele tuturor acestora se află ideea de putere. Și se poate, pur și simplu prin faptul că se urmează anumite învățături, ca ideii de putere să i se furnizeze o forță imensă.
Ce se petrece, de exemplu, acum la Dornach? De jur-împrejur, aproape pretutindeni în Elveția apar articole despre antroposofie [Nota 7], care, de fapt, nu conțin nici o singură afirmație adevărată. Întreaga campanie a început prin aceea că a apărut un articol care conține douăzeci și trei de minciuni. La aceste douăzeci și trei de minciuni se conectează de câteva săptămâni numai articole, care se extind în aproape întreaga presă catolică a Elveției și dintre care niciunul nu conține nici măcar o singură frază adevărată. De ce se întâmplă aceasta? Aceasta se întâmplă din motivul că numeroșii adepți ai acestor oameni sunt aduși într-o anumită stare spirituală, atunci când li se spune neadevărul, în starea spirituală în care adevărul nu mai poate fi diferențiat de neadevăr.
Gândiți-vă numai câte nu se folosesc în cadrul științei noastre spirituale orientate antroposofic, pentru a suscita reprezentări suficient de clare, de exemplu în ce măsură poate fi sau nu un reflex al adevărului ceea ce apare în formă de vis în conștiența omenească. Firește, omul nu poate deosebi născoceala de adevăr, atunci când i le oferă procesul visului. – În aceeași stare sufletească ajunge o comunitate căreia i se spun minciuni, atunci când se știe că acea comunitate crede născocirile. Căci prin aceea că starea sufletească este adusă în dispoziția care este provocată prin minciună, prin aceasta se dispune de ea ca de un instrument supus ideii de putere. Pot exercita cel mai bine puterea asupra oamenilor aceia care le injectează oamenilor iluziile într-un mod de nerecunoscut. Astfel, aceste articole mincinoase sunt scrise absolut sistematic în intenția de a obține acea dispoziție care poate fi atinsă prin minciună. Aceasta este la ceea ce trebuie să ajungă în mod cu totul firesc probabilitismul, care este de mult predat de către iezuiți. Acesta este doar ultimul vlăstar.
Este greu să faci apel, împotriva unor astfel de oameni, la sufletele în mare parte adormite ale prezentului. – Am fost nevoiți să organizăm o conferință în ziua de dinaintea plecării mele în călătorie, pentru că desigur că trebuie să luptăm chiar dacă nu vrem, împotriva a ceea ce se afirmă ca minciună la Dornach. Iar dl. dr. Boos, care face parte dintre cei mai curajoși tineri luptători ai noștri, după ce i-a solicitat la discuție pe toți cei care vor să spună ceva relativ la ceea ce a fost spus – conferința a fost publică –, și după ce toți au tăcut, el a spus în fața întregului public, a declarat în fața întregului public că primul autor al celor douăzeci și trei de minciuni, preotul Arnet din Reinach, este nevrednic să-și exercite funcția sa preoțească și că este un preparator de otrăvuri spirituale.
Nu ne putem ajuta în alt mod. Și apoi, în ciuda faptului că li se spune aceasta, dintre oameni a fost unul singur, un profesor, căruia îi tremură genunchii, care apare și zice: Așteptați, căci încă nu au apărut toate articolele; până la sfârșit vor mai apărea încă – iar eu n-am putut spune altfel decât așa: Începutul a constat din douăzeci și trei de minciuni și s-ar putea ca sfârșitul să vină abia la sfârșitul lumii; adevărul acestor douăzeci și trei de minciuni va ieși la iveală, chiar dacă acest sfârșit se lasă atât de mult așteptat. Căci în ceea ce a apărut până acum – și au apărut deja un număr impozant de articole – nu se face nici cea mai vagă încercare de a investiga cele douăzeci și trei de minciuni.
Dar s-au adus alte probe, de o logică stranie. Anume, s-a pus în joc, broșura oratorului din Tübingen – broșură care joacă un rol important –, însă oamenii care pun în joc în aceste articole broșura profesorului Traub nu o înțeleg corect. Ei scriu: Steiner împrumută toate cele posibile din vechile scrieri, din Upanishade, din misteriile egiptene ale zeiței Isis și din «Cronica Akasha» – este posibil ca zețarul să fi scris așa, este posibil și ca domnul preot să o fi făcut. Atunci mi-am spus că realmente nu se pune problema ca eu să corectez greșelile de tipar, dar că trebuie să fi fost un cititor ciudat al broșurii lui Traub, care imediat după aceea a uitat că la urma-urmelor nici măcar Traub nu a afirmat inepția că Cronica Akasha ar fi ceva ce poate exista în biblioteci și că nu se poate reproșa cuiva că ar împrumuta știința spirituală orientată antroposofic din acea veche hârțoagă, Cronica Akasha.
Avem acum printre oamenii liberali și câțiva prieteni care au fost atacați. Așa, de exemplu, dr. Boos a putut spune într-un ziar liberal, combătând imediat cu argumente precise: Aici se află un neadevăr deliberat. Căci cel care a scris aceasta trebuie totuși să știe că nu are o Cronică Akasha în biblioteca sa. El nu o poate avea în biblioteca sa, așadar trebuie să o știe; el trebuie să fi scris așadar un neadevăr în cunoștință de cauză. Și ce a făcut respectivul? El a spus: Dl dr. Boos ocolește lucrurile, căci este de la sine înțeles că nu el a cauzat greșeala cu „Cronica Akasha”, ci zețarul. Și atunci când cineva practică o astfel de sofisticărie, reproșând cuiva o astfel de greșeală de tipar, din aceasta se vede imediat ce spirit îl animă.
Vedeți acum cu ce stare spirituală avem de a face aici. Dar să nu subestimați această stare spirituală! Să vă fie limpede faptul că va fi o luptă dură, care merge tot mai mult în această direcție. Se vrea să se împiedice ca oamenii să ajungă să cunoască ceea ce am spus eu, recent, în cursul pentru medici. Acolo spuneam: Tocmai atunci când ne supunem unei strădanii serioase de a ajunge să cunoaștem legile spirituale ale Universului pornind din viața actuală, când încercăm să cunoaștem misterele mai adânci ale naturii umane, însușindu-ne așadar aceste lucruri din viața actuală și le regăsim apoi în vechile scrieri, chiar dacă acestea sunt provenite dintr-o viață spirituală atavică instinctivă, tocmai atunci dobândim o mare smerenie în fața măreției acestui fel de spirit atavic instinctiv, pe care l-a avut cândva omenirea, care s-a pierdut și care trebuie regăsit în ziua de azi. – Așa vorbește acela care este conștient că ceea ce trebuie căutat astăzi drept cunoaștere pornind de la viață, a existat ca înțelepciune instinctivă în omenire. Desigur, multe din cele care erau știute de vechea înțelepciune instinctivă au trecut în confesiunile religioase, care doar le-au corupt. Aceste confesiuni vor să-i creeze omenirii teamă față de această cunoaștere primordială, și atunci când vorbesc despre ea vorbesc în sensul următor: Acești oameni înspăimântători, care practică antroposofia în ziua de azi, împrumută totul din această înțelepciune primordială. Dacă s-ar merge pe firul lucrurilor, s-ar vedea cât de mult se deosebește ceea ce este adus astăzi oamenilor ca știință spirituală orientată antroposofic de ceea ce a fost împrumutat vreodată din ceva, fie ele Upanishadele, fie orice altceva. Din Cronica Akasha, această „veche hârțoagă” trebuie împrumutat! Și să nu fie văzut faptul că acum apare ceva ce ține de prezent, este ceea ce vor să determine aceia care stârnesc adversitatea din toate colțurile.
De aceea trebuie să vă fie limpede un lucru, de fiecare dată când, pe de altă parte, sunteți tentați să apreciați ecouri pe ici sau pe colo: Alianța dintre iezuitism și democrația socială, care se strânge acum tot mai mult, este absolut firească și nu are nimic nefiresc în ea. Pentru că social-democrații sunt dotați cu aceeași formă de gândire cu care sunt dotați și iezuiții, numai că din partea opusă, prin faptul ca ei inversează lucrurile. Dar ceea ce se distinge atât de mult față de toate sentimentele, este „veșnicia omului”, care a devenit o învățătură a egoismului. Ea intră în forma ei adevărată în măsura în care face din nou din preexistența vieții sufletului omenesc de dinainte de naștere, respectiv concepere, un agent moral eficace. Această concepție va fi combătută „la cuțite”. Și se va putea ajunge la un progres în lume numai dacă, în primul rând, adevărul are o forță lăuntrică; dar această forță interioară poate acționa numai dacă se adaugă altceva, anume ca oamenii – chiar dacă ei încă sunt în număr atât de restrâns – să aibă curajul de a purta adevărul acesta în sufletele lor, în mod serios, onest și fără compromisuri. Nu folosește la nimic ca noi să estompăm deosebirea uriașă care există între aristotelismul catolic și cel evanghelic în privința creării sufletului pentru un trup omenesc procreat și adevăratul creștinism. Nouă nu ne este îngăduit să estompăm această deosebire. Căci dacă o estompăm, nu observăm deloc unde se află, de fapt, izvoarele ideii de putere, ale conștienței puterii.
Trebuie să indic mereu acea scrisoare pastorală [Nota 8] a unui episcop catolic, care există realmente și afirmă: Credincioșii au datoria de a-l vedea pe preot ca pe o ființă superioară lui Dumnezeu și lui Christos, pentru că de fiecare dată când preotul săvârșește consacrarea la altar, Christos este constrâns să fie prezent la altar; să fie prezent cu trupul și sângele Său în pâine și în vin. Întrucât preotul îl constrânge pe Dumnezeu să fie prezent la altar, înseamnă că preotul are o putere mai mare în Univers decât Dumnezeu. – Acesta este conținutul unei scrisori pastorale care există într-adevăr și care de altfel a fost preluat în multe alte scrisori pastorale. Și dacă mă întrebați: Este consecvent acest fapt cu acea mărturisire de credință care a abolit spiritul în 869 la acel conciliu de la Constantinopole [Nota 9]? – vă voi spune: Da. Căci acela care afirmă că preotul ar fi mai puternic decât Dumnezeu o spune, când o spune în calitate de catolic, pentru că oamenii nu vor să admită altceva în ziua de azi. Însă la fel cum oamenii prezentului sunt suficient de adormiți în sufletele lor ca să nu se întrebe: Ce spune propriu-zis autorul scrisorilor, atunci când o personalitate care i-a scris lui Moleschott [Nota 10] a avut suficient curaj să spună că infractorul, mincinosul, criminalul este moral numai atunci când își poate manifesta totalitatea predispozițiilor și că este imoral când nu exprimă aceste predispoziții pe care le are, pentru că în felul acesta el și-ar limita personalitatea, iar dispozițiile criminale sunt la fel de justificate ca și celelalte predispoziții? Sufletele actuale tocmai că nu sunt suficient de curajoase pentru a-și spune: Dacă oamenii noștri de știință vor preda în continuare ca bază a unei cunoașteri a Universului ceea ce predau actualmente, atunci trebuie spus, ca o consecință necesară: infractorul, criminalul este la fel de valoros ca un altul care se străduiește, ca să zicem așa, să fie moral; oamenii sunt numai prea lași ca să-și mărturisească aceasta. În perioada de înflorire a materialismului, în care au scris un Vogt [Nota 11], un Moleschott [Nota 12], un Büchner [Nota 13], care au fost spirite curajoase, în acea perioadă s-au făcut asemenea mărturisiri. Dar prezentul este prea laș pentru a-și face această mărturisire. Tot așa prezentul din sufletele dorminde nu este suficient de curajos să recunoască față de sine: Da, în conformitate cu spiritul din aceste confesiuni, preotul este mai puternic decât Dumnezeu.
Se pune tocmai problema că acel mod de a vedea lumea care există ca știință spirituală orientală antroposofic este realmente însărcinat să creeze claritate a gândirii înspre toate direcțiile. Căci ceea ce are ea de spus nu poate fi cuprins cu gânduri neclare, nu poate fi cuprins printr-o mistică aiuristică, ci numai prin gânduri cristaline, prin astfel de gânduri cum am încercat eu în Filosofia libertății [Nota 14] să le identific totodată ca punctul de plecare al adevăratei libertăți omenești.
Vom putea vorbi mai departe despre astfel de lucruri, dacă voi fi în măsura de a conferenția din nou înaintea dumneavoastră, ceea ce sper să se întâmple foarte curând.
