Este nevoie să mă leg astăzi de ceva ce am spus deja aici în considerațiile mele anterioare, pentru că este deosebit de important și chiar necesar să accentuez în mod deosebit legătura celor spuse cu ceea ce vreau să adaug azi. Am expus recent faptul că drumul care trebuie să ducă la știința spirituală necesită recunoașterea a două fapte. Unul dintre fapte este acela ca omul să-și clarifice, din cele mai diferite aspecte ce pot fi preluate din știința spirituală, cât de imposibil este să se considere că materia, substanța, ar putea fi găsite în lumea exterioară înconjurătoare. Noi privim cu ochii noștri în lumea exterioară, ascultăm cu urechile noaste în lumea exterioară, și clădim apoi o anumită cunoaștere a naturii dacă legăm prin rațiune ceea ce vedem și auzim și percepem prin celelalte simțuri, și atunci considerăm că știm ceva despre natura exterioară. Atâta timp cât gândim și credem că în natura exterioară am putea să găsim, printr-o oarecare știință, materie și legi ale ei, ne aflăm în greșeală. Iar greșeala materialismului nu constă în aceea că el vorbește mai ales despre materie, ci în aceea că s-a considerat că se pot găsi materia și legile ei, structura ei interioară, esența ei, în lumea exterioară. De aceea, cel care spune: Eu nu vreau să știu nimic despre lumea exterioară, pentru că ea este lumea materială; eu vreau să caut, mistic, în lăuntrul, meu o lume spirituală, acela devine la fel de materialist ca cel care interpretează pur și simplu această lume exterioară în sens materialist, căci el crede că în lumea exterioară poate fi găsit ceea ce este material. Și tocmai în aceasta constă greșeala timpului contemporan, în faptul că se caută ceea ce este esență materială în lumea exterioară. Corectarea esențială va consta în aceea că nu se va mai căuta esența a ceea ce este material în lumea exterioară, în aceea că omului îi va fi limpede: oricât ne extindem limita observațiilor noastre sensibile, nu vom putea găsi nicăieri ceva din ceea ce este materia și structura ei interioară, legitatea ei. Trebuie să ne fie limpede că în lumea exterioară, în fața noastră se află ceea ce în Orient se numește maya, ceea ce numim noi lume fenomenală și că oriunde vom privi nu putem găsi nimic material în această lume exterioară.
În schimb, trebuie să ne clarificăm un al doilea fapt: că acest material, pe care materialismul îl caută în mod greșit în lumea exterioară, îl găsim în propriul nostru interior, și că îl găsim tocmai atunci când devenim mistici în sens unilateral, abstract. Căci ceea ce urcă în conștiența noastră drept conținut al unei anumite mistici, ceea ce credem noi că trăim, nu este altceva decât – aș spune – flacăra ce este aprinsă în interior prin procesele noastre materiale organice. Și gândește, de fapt, corect, acela care expune mistica lui Tauler, a lui Meister Eckhart, în sensul că aceste spirite au știut să interpreteze – printr-o anumită posibilitate de trăire lăuntrică – ceea ce era material înlăuntrul lor, așa cum se aprindea acesta ca flacără a conștienței și că au găsit prin mistică ceea ce este material. Până nu se știe că prin observarea exterioară se găsește doar fenomenul, maya, iar prin observarea lăuntrică doar ceea ce este material și flacăra acestuia, nu se ajunge la o adevărată claritate în privința esenței lumii și a încadrării omului în lume. Nouă nu ne este îngăduit să căutăm în lumea exterioară prin științele naturii ceea ce este material, noi trebuie să căutăm lăuntric, prin mistică, ceea ce este material; căci acolo se află legile sale. Cine vrea să caute esența forței gravitaționale, să nu o caute prin intermediul mecanismului de studiere a căderii libere a lui Atwood [Nota 1], ci să încerce – să zicem la vârsta de 32 de ani, dar poate fi și la un alt moment temporal –, să ajungă la o conștiență lăuntrică a forței gravitaționale, astfel încât să știe din trăire lăuntrică ce înseamnă să trăiești într-adevăr experiența gravitației. El trebuie să învețe să afle prin trăire interioară concretă cum devine omul între 30 și 40 de ani lăuntric tot mai greu, cum se trăiește lăuntric o însușire a materiei, care se exprimă doar în ceea ce este conștiență mistică. Și eu am încercat să interpretez ceea ce vine aici în considerare, prin aceea că am spus: Dacă ne situăm înlăuntrul haosului unei planete, așa cum se situează oamenii de știință actuali, nu putem dobândi deloc o noțiune limpede despre aceste lucruri. – Noi vedem ceea ce există acolo ca plante și animale, ca pătură de nori; vedem ceea ce aruncă stelele ca strălucire a lor în jos, asupra noastră, vedem fluviile și munții și văile, ș.a.m.d. Dar toate acestea nu intră deloc în considerare dacă, de exemplu, s-ar observa de pe Marte ceea ce este pe Pământul nostru. Un locuitor al lui Marte care ar observa Pământul nostru printr-un instrument, oricum ar fi el făcut – ne putem gândi, cum și este în realitate, deși în alt fel, că locuitorul lui Marte este în așa fel organizat încât poate observa Pământul –, nu ar percepe nimic din ceea ce vedem noi ca formațiune noroasă, fluvii și munți, din aparițiile regnurilor mineral, vegetal, animal; ceea ce ar percepe el pe planeta noastră s-ar desfășura înlăuntrul pielii oamenilor care trăiesc pe Pământ. Tot restul ar dispărea din fața privirii locuitorului lui Marte. Numai ceea ce se petrece în interiorul vieții organice a oamenilor ar percepe el; căci pe aceasta ar simți-o el drept lume materială a Pământului. Și dacă ne aducem acest aspect mistic lăuntric în conștiență, el nu este ceea ce cred mulți mistici, ci este flacăra care s-a aprins înăuntrul nostru. Acesta este locul în care înveți să cunoști materia Pământului. Acest tip de cunoaștere de sine ne duce în esența materiei și a forței, și în această privință oamenii occidentului au abordat în ultimele secole exact direcția opusă.
De aici se poate aprecia cât de mult trebuie schimbat modul de a gândi, dacă e ca apusul să se transforme din nou într-un răsărit. În ziua de azi se crede că omul este materialist sau idealist sau spiritualist prin conținutul concepției sale despre lume. Dar nu acesta este cazul. Căci omul încă nu este nici pe departe spiritualist, dacă spune că se dedică contemplării lăuntricului și nu se mai dedică observării celor exterioare. Căci s-ar putea întâmpla ca omul să se dedice lăuntricului său și abia apoi să observe corect materia, anume așa cum lăuntric ea devine flacără. Omul se află pe calea corectă numai atunci când cuprinde în dispoziția sa lăuntrică ceea ce am eu în vedere aici. Atunci când cuprindem cu privirea lumea percepțiilor exterioare, vedem doar fenomene, doar apariții, și nu ceva în care să se înrădăcineze aceste fenomene, căci locul în care se înrădăcinează ele se află sub propria noastră piele. Ceea ce vedem afară trebuie apreciat la fel ca ceea ce vedem în curcubeu. Așa cum vede incorect acela care crede că un curcubeu ar fi altceva decât un fenomen, că ar fi ceva care se arcuiește ca materialitate, tot așa se află în eroare acela care crede – pentru că celelalte percepții care îl înconjoară ating, pe lângă celelalte simțuri, și simțul tactil, în timp ce prin curcubeu se poate trece cu mâna – că fenomenele care îl înconjoară nu ar fi fenomene, ci materialitate. Ele se diferențiază de curcubeu doar prin aceea că ating și alte simțuri, dar în ele poate fi găsită la fel de puțină materialitate ca în curcubeu. Tot ceea ce se află în exterior este fenomen. Iar locul în care se înrădăcinează fenomenele se află așadar în interiorul pielii omenești. Înăuntrul acestei pieli omenești se petrec procesele care poartă evenimentele Pământului de la o epocă la alta.
Oricât de improbabil și de paradoxal ar părea omului prezentului, adevărat este totuși că ceea ce astăzi ne înconjoară exterior ca fenomene, ceea ce se arată în aceste fenomene ca legitate, nu este consecința exterioară a ceea ce s-a întâmplat material cu aproximativ trei milenii înainte de Misteriul de pe Golgota, ci consecința a ceea ce s-a petrecut cu trei milenii înainte de Misteriul de pe Golgota în trupurile egiptenilor, caldeenilor, ș.a.m.d. Aceasta a ieșit dinăuntru în afară. Și ceea ce a fost pe atunci lume exterioară, s-a volatilizat, s-a scufundat. În trupurile oamenilor se află germenul unui viitor care poate fi calculat deja peste milenii. Este ceva care poate fi recunoscut din fenomenele exterioare ale naturii deja în ziua de azi, printr-o concluzie temerară, dar, totuși, o concluzie. Oamenii vorbesc despre însușirile radiului. Pentru acela care străvede lumea spirituală, această vorbire îi apare uneori ca și cum niște copii ar vorbi despre ceea ce, pentru cunoașterea spirituală a adulților, a fost de mult limpede din alte fapte. Fizica știe în ziua de azi că radiul care a existat pe suprafața Pământului înainte de anul 140 după Christos s-a volatilizat în ziua de azi, că astăzi nu mai există acel radiu. Radiul care există în ziua de azi s-a format abia începând din anul 140 d.Ch. Acestea sunt lucruri pe care le învață deja fizica în ziua de azi, lucruri care ajung la om pentru a-l constrânge oarecum să renunțe, în fine, la cele pe care, tocmai fiindcă au constituit o eroare, a trebuit să le urmeze secole de-a rândul, pentru eliberarea omenească.
Însă toate acestea ne constrâng să considerăm ceea ce aduce oamenilor știința spirituală orientată antroposofic într-un cu totul alt mod decât sunt considerate lucrurile în mod obișnuit. Este necesar să trecem de la simplele teorii la realități, să trecem peste tot de la cunoașterea rațională abstractă la cunoașterea faptelor, la ceea ce este o înfăptuire, o adevărată înfăptuire în contextul universal. Căci eu am spus deja – dar este necesar ca acest lucru să fie accentuat cu o claritate deosebită –, că oamenii cred în ziua de azi că unul este materialist, altul este spiritualist. Cel care este spiritualist spune: Acela este materialist, el trebuie combătut pentru că nu este adevărat că sufletul este un produs al materiei. De aceea este incorect ceea ce afirmă materialistul, și obținem suficient dacă l-am combătut. Materialistul se află într-o eroare logică și trebuie combătut. – Nu, nu despre asta este vorba. Aceasta nu este o problemă de logică, nu este o problemă de teoretizare, și se crede doar că știința spirituală ar fi teoretizare. Știința spirituală orientată antroposofic stă peste tot pe terenul realității, dacă le caută pe acestea acolo unde trebuie într-adevăr căutate: acolo unde domnește și ființează spiritul. Cine privește lumea exterioară și caută pretutindeni materia după metoda teoreticienilor moleculari și atomiști recenți, indiferent că le vede pe acestea ca forțe punctiforme sau mici particule, acela nu se află numai într-o eroare logică ce trebuie combătută. Cu astfel de lucruri care sunt concepte pur teoretice, adevărata știință spirituală nu are nimic de a face. Ea are de a face cu realități. Cine caută în lumea exterioară altceva decât fenomene, nu se află numai pe calea unei simple greșeli logice, ci și pe aceea a îmbolnăvirii organice a întregii sale ființe. Și nu se poate spune că urmarea acestei căi este o greșeală logică, ci trebuie spus că acela care caută în felul acesta se află pe calea îmbolnăvirii organice, pe calea spre debilitatea mintală. Este așa că noi de multe ori în domeniul științei spirituale orientate antroposofic trebuie să transformăm lucrurile considerate în mod teoreic, în astfel de lucruri care sunt considerate în termeni reali. Explicația în domeniul spiritual nu are nimic de a face cu simplul acord sau simpla combatere, ci ea are de a face cu ceea ce este sănătatea și boala, cu ceea ce sunt realitățile în viață. Și așa trebuie să spunem: Cine caută în așa fel încât în fenomene nu caută doar fenomenele, ci materia, acela este pe calea spre debilitatea mintală, spre îmbolnăvirea organică. Este ceva ce se desfășoară în cadrul realității.
Tot așa, cel care caută în mod abstract spiritualul în interiorul său, nu trebuie doar combătut; căci acela care caută spiritualul numai pe calea misticii lăuntrice unilaterale și nu ajunge la ideea că atunci când privește prin țesătura acestei mistici ajunge tocmai la materialitate, acela se află pe calea – eu am numit-o așa cum poate fi ea numită atunci când este desemnată de dincolo de prag – la îmbolnăvirea organismului său, la infantilism, la puerilitate. Dacă aici se află pragul între lumea sensibilă și cea suprasensibilă și Păzitorul pragului stă aici, dincoace de Păzitor este ceea ce noi numim aici genialitate; dar dincolo de prag, aceasta poate fi numită pe bună dreptate infantilism. Căci dacă se exprimă în mod incorect aici, în lumea sensibilă, atunci este infantilism de-a lungul întregii vieți, în timp ce este genialitate faptul ca un anumit fond de copilărire să fie păstrat de-a lungul întregii vieți. Ajungem la genialitate numai prin aceea că putem purta până la o vârstă înaintată acel tip de suflet care în mod normal există la vârsta copilăriei, și acest lucru este privit în înfățișarea sa adevărată de dincolo de prag. Dar dacă se petrece în mod unilateral acea purtare a felului copilăros al sufletului la o vârstă mai înaintată, atunci ceea ce devine genialitate dacă este corect încadrat în lumea omenească, devine infantilism. Este din nou ceva care ne arată că trebuie să înlocuim simplele concepte logice de îndată ce ajungem în domeniul științei spirituale prin concepte reale, prin ceea ce nu doar îl aduce pe om la alte păreri, ci ceea ce îl modifică lăuntric, în structura sa organică.
Aceasta este seriozitatea științei spirituale orientate antroposofic, care este atât de puțin apreciată, deoarece oamenii își transpun dispoziția lăuntrică obișnuită în domeniile spiritual-științifice. Ei doresc să fie de acord sau să combată, așa cum se petrece în lumea exterioară; ar dori să ducă obișnuințele lumii exterioare în domeniile spiritual-științifice, în timp ce știința spirituală orientată antroposofic poate fi învățată corect numai dacă se vorbește în cuvintele din lumea de dincolo. Acolo cuvintele au o cu totul altă însemnătate; acolo, ceea ce aici este forță gravitațională, care trage în jos, este tragere în sus. În lumea spirituală trebuie să vorbim despre ceea ce ne trage în jos astfel încât este exact invers. De aceea nu trebuie să ne mire când acela care ia în serios știința spirituală, la început este de-a dreptul neînțeles de către aceia care ar dori să ducă și în domeniile spiritual-științifice obișnuințele care s-au format în epoca materialismului. Este ceea ce face mereu ca astfel de lucruri cum am îndrăznit eu să vă prezint ieri, să fie înțeles greșite.
Cel care și-ar expune punctul de vedere împotriva lui Oswald Spengler, l-ar combate pur și simplu. Omul de știință spirituală este transpus în necesitatea de a nu-l combate în mod obișnuit. El trebuie să abordeze puncte de vedere și nu încăpățânarea acerbă; el trebuie să spună: Ceea ce este afirmat prin intermediul lui Oswald Spengler, este afirmat dintr-un alt punct de vedere; dintr-un punct de vedere nerodnic pentru viitorul apropiat. Atunci avem o atitudine justă față de fenomene când nu le combatem pur și simplu, ci le arătăm genialitatea și vorbim cu participare lăuntrică despre ceea ce am dori să învingem. În modul în care se tratează lucrurile se află mai mult caracter spiritual-științific decât în expunerea mărginită a unor generalități mistice oarecare, despre care cei care le expun sunt de părere că ar fi adevăruri deosebit de binecuvântate de Dumnezeu. Aceste lucruri trebuie considerate, pentru că ne îndreptăm înspre o epocă în care trebuie să trecem dincolo de conținutul pur intelectual al vieții. Și acesta este ceva pe care aș dori să-l accentuez tot mereu: că trebuie să trecem dincolo de simplul conținut al vieții intelectuale.
În ziua de azi, dacă se ia simplul conținut, este relativ ușor pentru orice om nechibzuit să-l combată pe Oswald Spengler. Asta nu e greu, dar nu despre asta este vorba, ci de a spune ce anume trăiește în Oswald Spengler concret, real și prin ce poate fi el depășit în mod concret, real. Iar în viitor se va pune mereu tot mai mult problema ca atunci când vrem să caracterizăm o personalitate, să privim mai mult asupra a ceea ce expune ea, decât dacă ea expune exact ceea ce ne place sau ne displace. Nu trebuie să privim la faptul dacă ne place sau ne displace ceva, ci la faptul că acel ceva are calități spirituale. Pentru efectul general al evoluției lumii este cu mult mai important să existe un materialist genial, care să reprezinte materialismul în mod genial – căci pentru asta este nevoie de spirit –, și uneori e nevoie de prea puțin spirit pentru a reprezenta o mistică mărginită. Misticul mărginit poate contribui în anumite circumstanțe cu mult mai mult la materializarea lumii decât materialistul genial. De calitatea spiritualului este vorba. În viitor va conta mai mult să fie recunoascut acest lucru decât conținutul. Este ceea ce trebuie învățat: pentru că noi nu vrem să aspirăm la spirit în chip de sistem logic, ci în realitatea sa, și atunci vă întreb: Vă puteți imagina că spiritul trăiește în materialistul plin de spirit mai mult decât în spiritualistul mărginit? Aceste lucruri trebuie examinate și pătrunse cu privirea de către știința spirituală orientată antroposofic; căci este vorba de realitatea spiritului și nu de afirmarea abstractă a unui lucru sau a altuia. Tocmai acest lucru este interpretat greșit de oameni, cât de mult contează realitățile, și nu teoriile!
De aceea trebuie să privim astăzi la câteva fenomene ale vieții obișnuite tocmai din punctul de vedere al cunoașterii spiritual-științifice, căci altfel nu ajungem la claritate. Gândiți-vă o dată că în lumea obișnuită, cu care ne acomodăm în ziua de azi, găsim în viața politică un partid sau altul. Vrem, pentru început, să luăm în vedere partidele obișnuite. Dumneavoastră știți că în aceste partide se manifestă aspectele cele mai neconsolatoare, mai pustiitoare, mai mărginite; dar, mai mult sau mai puțin, se află aproape constrâns încadrat în aceste partide oricine nu vrea să se retragă întru totul din viața exterioară, sau care, prin lipsa de apartenență la o patrie, este constrâns să nu voteze deoarece nu au reușit nicăieri să dobândească dreptul la vot; așadar oricine are dreptul de a vota se află în ziua de azi sub constrângerea de a-și acorda votul într-o anumită direcție, ceea ce înseamnă să acționeze în sensul acestor partide. Partidele sunt așadar prezente. Acestea provin din timpurile mai bune ale vieții de partid, de la cunoscutul sistem de oscilare englezesc între partidul conservator, pe de o parte, și partidul liberal, pe de altă parte. Și putem spune: În aceste două nuanțe se înghesuie într-o anume măsură toate partidele care există în ziua de azi. Uneori, liberalismul, de stânga, se colorează cu conservatorismul, de dreapta, ca în democrația socială, sau conservatorismul se colorează spre radicalism, așa cum am trăit-o noi în ziua de azi. Dar în ansamblu se poate spune că acest acest sistem oscilant, între partidele conservator și liberal, este acela pe care îl au la bază partidele noastre. Da, aceasta este imaginea pe care o avem în exterior. Trăim în cadrul acestor formări de partide – după cum trebuie să accepte oricine – ceea ce este mai rău. Dar acest ceva există, și acum problema este: Da, dar de ce este aici? Și ce este de fapt? Ce sunt, de fapt, partidele?
Tot ceea ce apare aici, în lumea fizică, este o imagine-oglindire a lumii suprasensibile. De unde sunt atunci partidele o oglindire? Ce există deci în lumea suprasensibilă pentru ca aici, în lumea sensibilă, să fie partidele? Înțelege corect cele despre care este vorba numai acela care ajunge la cu totul altceva, anume la realități, dacă trece pragul lumii spirituale. Aici, în lumea fizică, omul este idealist, sau sceptic, sau realist sau spiritualist, sau orice alt fel de „ist”. Este ceva care poate fi rezumat într-un program, într-un sistem politic, sociologic, pe scurt, omul este un „ist”. Aici oamenii se orientează după o abstracție. Căci tot ceea ce stă la baza partidelor sunt astfel de programe de partid, sau sisteme, sau ceva asemănător, sunt oarecare abstracții. De îndată ce trecem pragul către lumea spirituală nu mai avem de a face cu o simplă logică sau cu abstracțiuni, ci cu realități. Numai că acest lucru, în mod obișnuit, nu este prea luat în serios. Dar nu mai puteți jura pe drapelele partidelor de îndată ce treceți de Păzitorul pragului, ci acolo puteți doar să rămâneți credincios ființelor, căci acolo totul este ființial. Acolo puteți numai să aderați la vreo ființă a ierarhiilor superioare și să spuneți: Acesta este cel pe care îl urmez, cu care mă unesc. Altcineva poate susține lucrul său în felul său; eu sunt legat cu acesta, eu iau partea acestuia. [În limba germană „Partei” = partid, parte – în sensul de a fi de partea cuiva – n.tr.] Aici cuvintele „Eu iau partea acestuia sau aceluia” capătă un înțeles foarte real, și nu doar unul abstract. Pentru noi, oamenii, este evident să ne spunem: De îndată ce privim dincolo de prag, găsim felul triplu de entități: Ființa lui Christos, Ahriman și Lucifer. Putem desigur spune mai întâi, în timp ce ne pregătim cu grijă pentru cuprinderea lumii spirituale: Eu aleg partea (partidul) lui Christos, sau pe aceea a lui Ahriman sau a lui Lucifer. Omul poate însă și masca lucrurile: el poate fi prost pregătit și îl poate alege pe Ahriman și să-l numească Christos. Dar omul urmează o ființă – totul devine ființial dincolo de prag! Ai mereu de a face cu realități, și nu cu oarece lucruri programatice sau legate de sisteme!
Acestea sunt cuvinte cu greutate, cele pe care le exprim acum, caracterizând relația omenească cu lumea suprasensibilă. Și aici există un punct în care – pentru că este foarte supărător – în ziua de azi încă nu este posibil să rostești ultimul cuvânt; dar foarte puțini oameni de pe Pământ știu în ziua de azi că toate consecințele lozincilor purtate ca drapele ale partidelor, al abstracțiunilor partidelor nu sunt, în fond, câtuși de puțin realitate, ci sunt o iluzie, și că atunci când omul începe să urmeze ceva real, trebuie de fapt să urmeze ceva care se găsește dincolo de prag, în lumea suprasensibilă. Dar un partid poate fi caracterizat chiar așa, că el cunoaște foarte bine această taină, și o și urmează. Iar faptul că în ciclul de conferințe de la Karlsruhe din anul 1911 [Nota 2] eu am exprimat aceasta în public, mi-a atras ura acestui partid. Anume, aceștia sunt iezuiții. Ei știu absolut precis: Urmarea programului unui partid – vă rog să mă iertați că mă folosesc de o expresie uzuală în Germania – este un moft. De fapt se urmează o ființă din lumea suprasensibilă! De aceea, vedeți dumneavoastră, exercițiile iezuiților încep prin aceea că iezuitul și-l imaginează în primul rând pe acela pe care îl urmează apoi în calitate de „Compánia lui Iisus”, pentru care formează o corporație militară. Și când spun că ultimul cuvânt nu poate fi rostit, este că doresc să mă abțin în privința aceluia care este botezat acolo drept „Iisus”. Dar se pune problema să caracterizăm faptul că iezuitismul formează un partid prin aceea că urmează o ființă spirituală, și că, așadar, el cunoaște foarte bine această taină: că urmarea unui partid care se epuizează într-un program în cadrul lumii pământene, este un moft. Eficiența Ordinului iezuit se bazează pe aceea că el își educă apartenenții în sensul urmării unei ființe spirituale. Acolo nu se spune: Ceva este corect sau incorect – ci acolo se spune: Aceasta face parte din misiunea ființei spirituale pe care o urmez; pe aceasta o apăr eu. Ceea ce nu face parte din misiunea ființei spirituale pe care o urmez eu, eu combat, chiar dacă poate fi apărat în privință logică, deoarece conținuturile lui Ahriman și Lucifer pot fi apărate în mod logic la fel ca și cele ale lui Christos. Pledoarii logice în mod cu totul echivalent sunt tocmai trei.
De aceea trăim acum acest spectacol curios că iezuitismul, prin faptul că duce lupta împotriva antroposofiei, știe desigur, că antroposofia urmează o direcție spirituală în care lucrurile sunt apărabile. El știe foarte bine că lucrurile nu sunt combătute prin aceea că sunt infirmate logic, el știe prea bine că o contestare logică este o simplă joacă cu logica; el știe că se află în fața unui adversar în lupta spirituală, și pentru el orice mijloc este corect. De aceea nu are sens să vrei să duci lupta prin infirmarea infirmăriilor făcute de iezuiți. Iezuiții cunosc foarte bine obiecțiile, dar faptul că le cunosc și le consideră corecte nu constituie pentru ei un motiv de a nu le combate, pentru că ei urmează o altă entitate decât entitatea pe care trebuie să o urmeze antroposofia, spre salvarea omenirii. De îndată ce este vorba de probleme spirituale, depinde de realități; în acest caz esențial este să pătrundem cu privirea în mod real căile spirituale, în acest caz este esențial chiar ca, pentru pătrunderea acestor căi spirituale – ceea ce este întru totul posibil rațiunii omenești sănătoase – să folosim întreg omul, și nu numai acel pitic omenesc format în ziua de azi în instituțiile uzuale de învățământ.
Ce sunt așadar partidele aici, în viața fizică? Ele sunt caricaturi a ceea ce în lumea suprasensibilă își are buna sa îndreptățire; ele sunt umbrele-imagini deformate ale celor care în lumea spirituală își au buna lor îndreptățire. Acesta este aspectul dificil al lucrurilor, anume că ceea ce apare în lumea sensibilă poate fi imaginea a ceva care în lumea spirituală își are buna sa însemnătate. În lumea fizică este inacceptabil, condamnabil, căci toate lumile își au legile lor proprii – iar noi ne îndreptăm astăzi spre necesitatea de a ne înălța din nou prin muncă spre lumea spirituală. Dar prima etapă se începe prin aceea că aici, în lumea fizică, apar caricaturile vieții spirituale, că oamenii înalță aici, pentru început, drapele ale partidelor și urmează idolii partidelor, în timp ce ar trebui să urmeze entități spirituale. Acolo este adevăr, dacă se petrece în lumea spirituală; minciună și iluzie este când se petrece aici, în lumea fizică. Dumneavoastră vedeți că nu sunt fraze goale atunci când se vorbește despre faptul că se pune problema ca natura teoretică să fie transformată în realitate, de îndată ce vrem să vorbim despre adevărurile de dincolo de prag.
Prin simpla combatere a materialismului nu s-a făcut nimic, deoarece în privința omului lucrurile stau așa: Omul constă într-adevăr, în conformitate cu întreaga sa predispoziție, dintr-un spiritual-sufletesc. Acest spiritual-sufletesc trăiește deja înainte de conceperea noastră, înainte de nașterea noastră. El s-a constituit din încarnarea noastră pământească anterioară, el a trecut prin lumea spirituală; dar aici, preluând trup, își creează o imagine remanentă fizică, din sistem nervos, sistem osos, sistem sanguin. Și acum avem aici două aspecte: omul spiritual-sufletesc, și copia-imagine a acestuia, omul corporal-fizic. Atunci când gândim gândurile abstracte obișnuite, ce gândește în noi? Atunci nu gândește omul spiritual-sufletesc. Tocmai atunci când cuprindem gânduri abstracte, când lucrăm cel mai mult cu logica pământească, atunci gândește în noi creierul trupesc. Și este important să se știe că afirmația materialiștilor că creierul ar gândi, este întru totul corectă pentru cazul în care se gândesc gânduri abstracte deoarece creierul fizic este o imagine-copie a creierului spiritual, iar această copie creează o copie, și gândirea abstractă este numai o copie. Astfel încât se poate spune că în acest caz al gândirii abstracte gândește creierul.
Acesta este numai un adevăr particular a ceea ce am spus eu mai devreme în alt loc. Materialismul și-a dat seama că în acea gândire care a devenit obișnuință în occident, în spațiul nostru cultural, anume de la mijlocul secolului XV, creierul gândește. Iar ceea ce au afirmat Moleschott, Büchner și grasul Vogt [Nota 3] ca materialism, nu este pur și simplu infirmat prin faptul că spunem că este fals, căci acesta este corect pentru omenirea care se îndreaptă tot mai mult, în special de la mijlocul secolului XV, spre materialismul pur. Pur și simplu, omul occidental se află pe calea de a deveni o ființă care mai gândește doar cu creierul fizic. Profeții acestei gândiri cu creierul fizic, Moleschott, Büchner, au vestit doar ce devine omul occidental! Astfel că materialiștii au dreptate cu ceea ce afirmă pentru omul occidental; numai că este incorect dacă îl afirmă pentru oameni în general. Ceea ce spun ei este corect pentru oameni numai începând de la mijlocul secolului XV, dar pentru aceștia este corect. Iar oamenii s-au obișnuit acum să gândească doar cu creierul; acesta este modul obișnuit de gândire în ziua de astăzi. Tot ceea ce se află în literatura noastră obișnuită, în întreaga noastră știință modernă, este gândirea materialistă, este o astfel de gândire. Aici materialiștii au dreptate și s-ar putea spune că Büchner, Vogt au procedat necolegial față de colegii lor materialiști, atunci când le-au reproșat că gândesc cu spiritul. Acest lucru nu este adevărat; ei gândesc pur și simplu cu creierul. Acest aspect nu trebuie contestat, ci recunoscut că realmente drumul spre materialitate nu este pur și simplu o concepție greșită despre lume, ci ceva care lucrează real. Însă de aceea, atunci când apare ceva ca știința spirituală orientată antroposofic, acești oameni spun și: Aceste gânduri nu pot fi concepute, ele nu pot fi înțelese. – Da, pentru că ei vor să gândească cu creierul, dar aceste gânduri ale științei spirituale sunt gândite cu spiritual-sufletescul, care s-a smuls și s-a desprins în prealabil din creier. De aceea oamenii trebuie să tindă ca prin gândurile care s-au dezvoltat în felul acesta, să-și smulgă ei înșiși din nou spiritual-sufletescul de creier, prin reflectarea la aceste gânduri. Oamenii trebuie să se ostenească să reflecteze la gânduri, să folosească posibilitatea care mai există încă în ziua de azi, de a-și smulge spiritual-sufletescul din materialitatea creierului. Pentru că acesta se află pe calea de a se înlănțui de materia creierului. Oamenii trebuie să se smulgă din aceasta. Așadar nu avem de a face cu o concepție incorectă sau una corectă, ci cu un proces. Prin faptul că gândurile științei spirituale orientate antroposofic sunt înmânate lumii, se contează pe faptul ca oamenii care încă mai sunt capabili să mânuiască în ei înșiși vechile posibilități ale smulgerii gândirii, să le și practice într-adevăr și să caute să înțeleagă gândurile libere de trup, pentru ca sufletele lor să devină libere de trup. Așadar este o problemă de voință să înțelegi antroposofia; este ceva care trebuie să smulgă spiritual-sufletescul din fizic-trupesc. De aceea, nu ne aflăm pur și simplu în fața sarcinii de a infirma o concepție incorectă despre lume, ci în fața faptului că o mare parte a omenirii vrea să plutească înspre a deveni simplă materie și de a gândi, voi și simți din aceasta, și că noi vrem să înmânăm lumii ca realitate știința spirituală orientată antroposofic pentru ca spiritul și sufletul să se smulgă din materie. Oamenii trebuie feriți de posibilitatea de a-și pierde spiritual-sufletescul, căci acest spiritual-sufletesc se află în fața pericolului de a naviga cu totul în ahrimanic. Oamenii se află în fața pericolului de a-și pierde spiritual-sufletescul și, împreună cu materia, să se piardă ca oameni, așa cum v-am descris eu dumneavoastră mai devreme că ceea ce este material dispare.
Așadar nu este vorba de înlocuirea unei vechi cunoașteri printr-una nouă, ci aceea de a dobândi cunoașterea făptuitoare, prin care sufletul este ferit de navigarea în simpla materialitate, de navigarea spiritual-sufletescului – prin care Eul ar fi anulat – în ahrimanic. Așadar nu este vorba să combatem materialismul, ci să ferim omenirea de faptul ca materialismul să devină corect; pentru că el se află pe calea de a fi o autenticitate, și nu de o falsitate. Atunci când se vorbește despre injustețea materialismului, în ziua de azi nu se vorbește câtuși de puțin despre ceea ce trebuie, căci ar trebui să se vorbească despre faptul că materialismul devine tot mai corect, și în cultură devine cu fiecare zi tot mai corect. Și deja la începutul mileniului trei vom putea avea trăirea că omenirea se va fi dezvoltat în așa fel încât materialismul să fie modul corect de a vedea lucrurile. Nu este vorba să infirmăm materialismul; pentru că el este pe cale să devină corect, ci este vorba să-l facem incorect, deoarece el este pe cale să devină un fapt, pentru că nu este pur și simplu o teorie falsă.
Aceste lucruri doresc să le treacă sub tăcere acei oameni care ar vrea să le netezească cât se poate calea oamenilor spunând: Priviți falsitatea materialismului! Îndreptați-vă înspre o mistică abstractă, atunci veți avea totul! – Oamenii se pot dărui unei astfel de mistici abstracte, dar în felul acesta favorizează adevăratul materialism, și nu materialismul ca simplă teorie. Noi nu trebuie să surmontăm materialismul pentru că ar fi fals, prin cuvinte ce rămân teorie, ci pentru că el este corect și pentru că noi trebuie să combatem tocmai faptul că el stă acolo ca fiind corect. În acest caz lucrurile primesc o altă înfățișare, dar atunci nu ne situăm în realitatea lumii spirituale cu teorii, ci cu o cunoaștere care este o faptă în contextul cosmic. Pentru omul actual este extrem de incomod să audă astfel de lucruri, totuși în această lumină ar trebui de fapt considerat totul, chiar și cazurile individuale. Într-adevăr, vechile metode de luptă sunt epuizate; tot ceea ce a putut fi mai înainte obișnuit, s-a consumat. Lucrurile trebuie văzute în lumina spirituală.
Ce este conservatorismul? Ce este liberalismul? Aici, pe Pământ, ele sunt caricaturi ale lumii spirituale. Conservatorul este un adept al lui Ahriman, liberalul este un adept al lui Lucifer. Iar cel care trece dincolo de Păzitorul pragului, acela vede că întregul conservatorism aleargă după Ahriman, întregul liberalism aleargă după Lucifer. Omului foarte inteligent de astăzi, aceasta îi apare ca un paradox; dar de la aceea că apare drept paradox provine faptul că știința spirituală orientată antroposofic poate fi înțeleasă atât de greu. Omul nu înțelege de fapt niciodată știința spirituală dacă o gândește doar, ci o înțelege numai dacă la fiecare dintre reprezentările ei poate suferi și se poate bucura, dacă are înălțări și descurajări, dacă poate dispera la un cuvânt, sau la un cuvânt poate crede că va fi mântuit, dacă vede conformitatea cu destinul în ceea ce este privit în mod obișnuit drept teorie fantomatică, tot așa ca și în faptele exterioare, atunci când devine realitate ceea ce pare a fi doar cuvânt din cadrul comunicărilor științei spirituale orientate antroposofic. Dar când impulsul lăuntric al acestei științe spirituale orientate antroposofic va fi înțeles și simțit, abia atunci se va vedea, în lumina corectă, de ce este necesar în ziua de azi ca ceea ce un răstimp a putut fi cultivat doar ca teorie deoarece oamenii trebuiau să știe mai întâi ceva din aceasta, să se transformată în realitate și să trateze cu seriozitate ceea ce există ca realitate în cuvintele științei spirituale orientate antroposofic, și cum, din necesitățile timpului rezultă cerința transformării în realitate a ceea ce reiese din conținuturile substanțial-esențiale ale cuvintelor.
Mult prea puțin se vede încă în lumina realității intenția pe care o avem cu o astfel de Școală Waldorf, mult prea puțin în sensul pe care tocmai am vrut să-l caracterizez acum. Și nu pentru a vă impresiona și nici pentru a face din dumneavoastră adepți am rostit aici lucrurile pe care le-am rostit astăzi, ci pentru a spune ceea ce trebuie spus în ziua de azi, pentru că omenirea trebuie să o știe. Și sper să se ofere posibilitatea ca aceste lucruri să poată fi rostite într-adevăr cândva în fața unui număr suficient de mare de oameni în așa fel încât acei oameni să aibă impulsul lăuntric de a lua cuvintele ca realitate, și nu de a le asculta pur și simplu și să creadă că prin ele se au în vedere teorii.
Este ceea ce am dorit să aduc înaintea dumneavoastră prin aceste două considerații. Și va trebui să ajungem ca evenimentele exterioare să urmeze ceea ce, în știința spirituală adusă la cunoștință oamenilor, nu se află acum în conținutul exterior, ci în impulsurile lăuntrice. Aceia care luptă, așa cum o fac de exemplu iezuiții, știu foarte bine ceea ce încă nu știu mulți adepți ai antroposofiei: anume că în știința spirituală orientată antroposofic există o realitate, și abia de când au observat ei acest lucru – ceea ce s-a petrecut în orice caz de destul de mult timp, aproximativ din 1906, 1907 –, și de când știu asta ei combat tot mai intens această știință spirituală. Iar modul în care o combat, rafinamentul lor deosebit, nu este presimțit deloc de un mare număr al antroposofilor noștri, pentru că aceștia nu vor să se asigure într-adevăr lăuntric de gravitatea situației. Întotdeauna poți stârni prin cuvinte doar puțin din ceea ce ai vrea de fapt să ajungă la inimile oamenilor; dar pe acest puțin am voit să vi-l aduc în aceste două considerații. Dacă vom reflecta la ceea ce s-a spus, dacă le aducem de la reflectare la simțire, la pătrunderea întregii noastre ființe omenești, atunci nu va deveni mistică abstractă și nici știință a naturii, atunci va deveni ființă lăuntrică a omului, atunci va deveni putere care desprinde din nou spiritual-sufletescul de material, atunci va deveni învingere nu a materialismului nejust, ci a aceluia care din păcate este just.
