Din activitatea mea antroposofică au rezultat două lucruri: în primul rând, cărțile pe care le-am publicat pentru a fi citite de oricine dorește, în al doilea rând un foarte mare număr de cursuri care inițial au fost destinate să apară în ediții restrânse și să fie vândute numai membrilor Societății Teosofice (mai târziu acelora ai Societății Antroposofice). Acestea erau stenograme luate mai mult sau mai puțin fidel la conferințele mele și pe care – din lipsă de timp – nu le-am putut revizui eu însumi. Aș fi preferat ca ceea ce a fost cuvânt rostit, să rămână cuvânt rostit. Dar membrii voiau cursurile ca tipărituri. Și de aceea cursurile au fost tipărite. Dacă aș fi avut timp pentru a le revizui, restricția „numai pentru membri” de la bun început n-ar mai fi fost necesară. Acum am renunțat la ea de mai bine de un an de zile.
Aici, în această „Autobiografie” este necesar să spun, înainte de toate, cum se încadrează acestea două: cărțile pe care le-am publicat și cursurile tipărite, în ceea ce eu am elaborat ca antroposofie.
Cel ce vrea să urmărească munca și căutările mele pentru a pune antroposofia în fața conștienței epocii contemporane, trebuie să facă acest lucru pe baza scrierilor generale pe care le-am publicat. În ele mă ocup și de căutările din domeniul cunoașterii ale epocii. Am prezentat acolo ceea ce prin „percepție spirituală” a luat în mine o formă din ce în ce mai clară drept antroposofie – în orice caz, în mod imperfect din multe puncte de vedere.
La necesitatea aceasta de a clădi „antroposofia” și de a transmite lumii cultivate de azi comunicări din lumea spirituală, s-a adăugat aceea de a satisface pe deplin nevoile sufletești, dorurile care veneau de la membrii societății.
Aici exista, înainte de toate, dorința intensă de a auzi conținutul Evangheliilor și al Bibliei, în general, prezentat în lumina antroposofiei. Ei doreau să audieze cursuri legate de aceste revelații date omenirii.
Pe lângă aceste cursuri interne, ținute în spiritul cerințelor caracterizate, a mai venit altceva. La cursuri participau numai membri, și ei erau familiarizați cu noțiunile elementare ale antroposofiei. Puteam să le vorbesc, deci, ca unor avansați în antroposofie. Ca urmare, cursurile interne aveau un aspect pe care nu-l puteau avea scrierile destinate publicului larg.
În cadrul acestor cercuri interne am putut vorbi despre unele lucruri într-o manieră pe care ar fi trebuit s-o schimb cu totul, dacă aș fi intenționat de la bun început să le dau tiparului.
Așadar, caracterul diferit al celor două feluri de scrieri, cele publice și cele pentru uz intern, are două substraturi diferite. Scrierile destinate de la bun început publicului sunt rezultatul căutărilor și luptelor din propriul meu suflet; în scrierile pentru uz intern societatea caută și luptă, și muncește împreună cu mine. Eu ascult vibrațiile din viața sufletească a membrilor și aspectul conferințelor se naște din trăirile vii pe care mi le dă transpunerea în ceea ce aud.
N-am spus nicăieri, nici în cea mai mică măsură, ceva care să nu fi fost produsul cel mai pur al antroposofiei în dezvoltare. Nu poate fi vorba de nici o concesie făcută prejudecăților sau presimțirilor membrilor. Cine citește scrierile pentru uz intern poate să le ia în cel mai deplin înțeles al cuvântului drept ceea ce antroposofia are de spus. De altfel, când cererile în acest sens au devenit prea insistente, am putut să renunț fără a mai sta pe gânduri la restricția de a răspândi aceste scrieri numai în rândul membrilor societății. Numai că trebuie să se țină seama de faptul că în scrierile tipărite și nerevizuite de mine există erori.
Dreptul de a emite judecăți despre conținutul acestor scrieri de uz intern va fi acordat, în orice caz, numai celui care cunoaște ceea ce noi presupunem drept premisă a unei asemenea judecăți. Și aceasta este, pentru majoritatea acestor scrieri, cunoașterea antroposofică a omului, a cosmosului, în măsura în care ființa sa e descrisă în antroposofie, precum și comunicările date din lumea spirituală drept „istorie antroposofică”.
