Ieri am explicat cum își trăiește omul existența dintre moarte și o nouă naștere pregătindu-și mai întâi puterile karmei sale în ceea ce se poate numi sfera Lunii; și am văzut cum în această sferă a Lunii omul întâlnește entitățile care au fost odinioară împreună cu el locuitorii Pământului: marii Învățătorii originari ai omenirii. Aceasta este categoria de entități pe care omul le întâlnește, am putea spune, imediat după moartea sa. Împreună cu aceste entități se află apoi acelea pe care le găsiți menționate în cartea mea Știința ocultă sub numele de Îngeri. Sunt entități care nu au locuit niciodată în mod direct pe Pământ, așadar, care nu au avut niciodată un trup pământesc, nici un trup eteric cum este cel al omului. Căci ceilalți locuitori ai Lunii, despre care am vorbit, ei au avut, într-adevăr, un trup eteric asemănător trupului eteric al omului, deși nu au avut un trup fizic.
Îngerii sunt entitățile care ne conduc de la o viață pământească la alta. În actuala perioadă a evoluției cosmice a entității umane, ei sunt cei care ne conduc de la o viață pământească la alta. Și ei încep să ne conducă deja din sfera Lunii. Am văzut cum ajunge omul, într-un fel, să-și pregătească în această sferă a Lunii predispozițiile karmice, și să preia în sine impulsurile interioare care îl conduc după aceea la împlinirea karmei sale. Dar ceea ce a luat omul cu sine dincolo de moarte ca fapte rele, ca fapte care nu pot fi acceptate de lumile spirituale, toate acestea omul trebuie să le abandoneze în sfera Lunii, astfel încât, dacă mă pot exprima astfel, karma rea este lăsată în urmă în sfera Lunii. Căci, în momentul în care omul își continuă drumul său în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere, ar fi absolut imposibil ca el să rămână încărcat cu efectele, cu consecințele faptelor sale rele.
După ce omul a depășit această sferă a Lunii, el își extinde din nou viața lăuntrică la un alt domeniu al Cosmosului. El pătrunde în acea sferă care poate fi numită sfera lui Mercur. Aici, el nu mai trăiește la început cu entități care au locuit împreună cu el pe Pământ, el trăiește împreună cu entitățile Ierarhiei Arhanghelilor. El învață să-i cunoască pe aceștia. Firește, în toate aceste domenii, el trăiește în compania sufletelor umane care au trecut și ele prin poarta morții. În sfera Lunii, ele sunt a treia categorie de entități cu care trăiește omul: sufletele umane excarnate care, ca și el, au trecut prin poarta morții. Vom vedea mai târziu de ce efectele spirituale ale laturii rele a karmei trebuie să fie abandonate, propriu-zis, în sfera Lunii. Pentru moment, ne vom limita la realități.
Prin faptul că omul pătrunde în sfera lui Mercur, el continuă procesul de curățire, de purificare, și anume, după ce, în sfera Lunii, el a abandonat, ca să spunem așa, ceea ce era neutilizabil pentru Cosmos din ființa sa morală, el mai are în sine reflexele spirituale ale deficiențelor sale fizice, ale slăbiciunilor sale fizice. El poartă în sine acele predispoziții patologice și rezultate ale bolilor pe care le-a avut aici, pe Pământ. Veți fi surprinși să știți, dar lucrurile stau cu adevărat în acest fel, că în viața dintre moarte și o nouă naștere noi abandonăm mai întâi slăbiciunile noastre morale, și doar mai târziu, și anume în sfera lui Mercur, slăbiciunile fizice. Astfel, omul este curățit și purificat în sufletul său de tot ce a suferit el în timpul vieții pe Pământ ca diferite procese maladive. În sfera lui Mercur, omul este complet restabilit sufletește în ceea ce privește sănătatea. Căci dumneavoastră trebuie să vă gândiți că omul este întru totul o unitate. Din punct de vedere ocult, ne exprimăm cu totul incorect când spunem că omul este alcătuit din spirit, suflet și trup. El nu este alcătuit din aceste trei părți componente, ci numai atunci când îl studiem noi îl considerăm pe de o parte, ca trup, pe de altă parte, ca spirit, și între cele două, ca suflet; dar, în realitate, toate acestea formează o unitate. Când omul este bolnav, atunci și sufletul face experiența bolii; spiritul, de asemenea, trăiește boala. Iar după ce, murind, omul și-a depus trupul fizic, el poartă încă în sufletul său, la început, și efectele acelor trăiri pe care le-a avut prin procesele de boală. Dar în sfera lui Mercur el este debarasat complet de aceste efecte, datorită activității acelor entități pe care noi le numim Arhangheli. Așadar, parcurgând sfera Lunii și sfera lui Mercur, omul, încetul cu încetul, nu mai are nici o stare de slăbiciune morală sau fizică. În această stare, el pătrunde atunci – între timp s-au scurs numeroase decenii – în sfera lui Venus. Și, în această sferă a lui Venus, ceea ce a trecut, din om, de sfera Lunii și de sfera lui Mercur, este prelucrat în așa fel încât, după ce a traversat sfera lui Venus, poate intra în sfera Soarelui. Și, de fapt, noi ne petrecem o mare parte din viața dintre moarte și o nouă naștere în această sferă a Soarelui.
Din ceea ce v-am comunicat veți vedea cât de întemeiat este, de fapt, tot ceea ce era instituit în timpurile străvechi în acele vechi Misterii care au luat naștere dintr-o înțelepciune clarvăzătoare instinctivă, dar grandioasă și puternică. În acele timpuri străvechi, de exemplu, medicina nu era studiată niciodată așa cum se face astăzi, când ea rămâne, pur și simplu, în lumea fizică în ceea ce privește simptomele patologice, și când încearcă să vadă ce-i poate veni omului în ajutor făcând autopsii și comparând modificările suferite de cadavru față de organismul normal, și așa mai departe. În epoca vechilor Misterii, toate acestea ar fi fost considerate ca ceva extraordinar de pueril, căci se știa foarte exact cum poate fi vindecat omul. Acest lucru poate fi aflat numai când entitățile sferei lui Mercur transmit unui om explicații în acest sens, căci aceste explicații sunt comunicate în legătură cu întregul context al proceselor cosmice. Atunci omul este vindecat în mod temeinic. Când ne îndreptăm privirea în această direcție asupra a ceea ce am numit în cartea mea Știința ocultă, dintr-un alt punct de vedere, oracolele Misteriilor lui Mercur, atunci vedem cum se petreceau lucrurile în realitate în aceste Misterii, care, în esență, erau în slujba vechii arte de a vindeca.
Vedeți dumneavoastră, a trebuit să vorbim ieri despre marii Învățătorii originari. Ei erau odinioară, alături de oameni, locuitori ai Pământului. Erau prezenți peste tot unde se găseau oameni, căci ei populau Pământul împreună cu oamenii, formând un fel de a doua rasă umană, în eteric. Dar, în acele vechi timpuri, pentru conștiența oamenilor, care era doar o conștiență estompată, de vis, coborau la oameni și alte entități, care nu locuiau pe Pământ. Firește, pentru omul care este atât de dăruit științei materialiste din zilele noastre, ceea ce putem spune despre aceste lucruri nu este numai ceva paradoxal, ci o totală absurditate. Totuși, această „absurditate” este chiar adevărul. Acești vechi înțelepți din sânul Misteriilor știau că numai entitățile suprasensibile care locuiesc pe Mercur pot da explicații asupra proceselor de vindecare. De aceea, aceste Misterii ale lui Mercur erau organizate în așa fel încât în realitate, printr-un cult corespunzător, locuitorii lui Mercur puteau coborî pe altarul lăcașului unde se celebra cultul lui Mercur, și preoții Misteriilor lui Mercur puteau să comunice cu entitățile spirituale care coborâseră astfel spre ei datorită practicilor cultului. Ceea ce era în această epocă arta de a vindeca fusese primit în Misteriile lui Mercur exact în acest sens. Diferitelor entități care coborau pe altare – care nu erau neapărat întotdeauna aceleași, dar care erau simțite ca fiind aceleași – li se dădea numele de Zeul Mercur. Vechea medicină misterială era primită în așa fel încât se spunea: Acest lucru l-a comunicat preoților-medici Zeul Mercur. În acest fel se vindeca.
Astăzi, știința spirituală se bazează și ea pe faptul că printr-o pregătire adecvată a inițiaților, entitățile Cosmosului nostru coboară pe Pământ. Cei care sunt inițiați în actuala înțelepciune a Misteriilor știu foarte bine că și în acest caz esențialul este de a duce un dialog cu entitățile Cosmosului. Dar conștiența umană generală este stăpânită astăzi de opusul a ceea ce era prezent în vechile timpuri. Astăzi, se spune: Iată un medic, care a fost promovat ca medic la Universitate. – Așa ceva nu se spunea în timpurile străvechi. În timpurile străvechi era medic cel care vorbise cu Zeul Mercur. În epocile ulterioare, toate au ajuns pe cale de dispariție; mai erau prezente doar tradițiile a ceea ce luase naștere odinioară în Misterii din dialogurile dintre preoții-medici și Zeul Mercur.
Apoi, în sfera lui Venus este vorba de faptul că în realitate, ceea ce a mai rămas din om după ce s-a debarasat de răul făcut și de stările sale patologice, este condus spre sfera Soarelui. Vedeți dumneavoastră, pentru a înțelege aceasta, trebuie să ne oprim asupra unei caracteristici a întregii entități umane. Aici, pe Pământ, omul ne apare întotdeauna ca un întreg. Trebuie ca omul să fi fost un mare criminal, astfel încât să fi fost decapitat, pentru ca să nu ne mai apară după decapitare ca un om întreg în trupul său fizic. Dar dacă el a comis greșeli și crime mai puțin grave, și chiar dacă a fost pedepsit sever, el ne apare întotdeauna ca un întreg. Dar nu așa stau lucrurile cu acea copie sufletesc-spirituală pe care omul o poartă prin sferele Lunii și a lui Mercur. În realitate, atunci când ajunge, ca suflet și spirit, în lumea suprasensibilă, după ce a trecut prin poarta morții, și după ce s-a debarasat de slăbiciunile răului și de slăbiciunile bolilor, el nu mai este deloc, într-un anumit sens, un om întreg. Căci omul este una cu răul din el, răul constituie o parte a propriei sale ființe. Dacă un om nu ar fi fost altceva decât un ticălos înrăit, care nu ar mai fi avut nimic omenesc bun în el, acest om ar trebui să-și abandoneze întreaga ființă în sfera Lunii, el nu ar putea trece dincolo; căci, în măsura în care cineva a fost un om rău, el își abandonează propria ființă în această sferă. Noi suntem una, ne-am identificat cu ceea ce în noi este rău din punctul de vedere al lumii spirituale, astfel încât, într-un anumit sens, ajungem în sfera lui Venus ca oameni mutilați. Dar în această sferă a lui Venus domnește cu adevărat iubirea pură, în sensul cel mai spiritual al cuvântului. Venus este elementul iubirii pure și, datorită iubirii cosmice, ceea ce a rămas din om este transportat din sfera lui Venus în existența Soarelui.
În sfera Soarelui, omul trebuie să lucreze în mod real la realizarea karmei sale. Fizicienii din zilele noastre ar fi uimiți în cel mai înalt grad dacă ar ajunge cu adevărat cândva pe Soare. Căci tot ceea ce s-ar putea descoperi aici, pe Pământ, cu privire la Soare, este neadecvat. După părerea fizicienilor, Soarele ar fi un fel de glob de gaz incandescent. Dar nu așa stau lucrurile, ci problema stă în felul următor – aș vrea să pornesc de la o comparație puțin cam banală -: Când aveți apă carbogazoasă într-o sticlă, atunci, dacă vreți să vedeți apa, trebuie să fiți foarte atenți și să priviți acolo unde ea încetează, altfel nu o vedeți. Ce vedeți dumneavoastră, de fapt? Nu vedeți apa, ci bulele de gaz carbonic, care sunt mai rarefiate decât apa. Vedeți ceea ce este mai rarefiat, și nu ceea ce este mai dens. Dar cum este cu Soarele? Când priviți spre Soare, nu vedeți Soarele pentru că este în spațiul gol un glob de gaz incandescent, condensat, ci vedeți Soarele pentru că acolo este deosebit de rarefiat. Și acum trebuie să acceptați o reprezentare care nu este tocmai obișnuită.
Când priviți astfel, priviți în spațiu. Nu vreau să vorbesc acum despre natura spațiului. Aici, priviți în apă; în apă sunt risipite bulele (vezi desenul), ele sunt mai rarefiate decât apa. Acolo sus, unde se află Soarele, este ceva mai rarefiat decât spațiul. Veți spune: Dar spațiul este deja nimic. – Dar, în realitate, acolo unde se află Soarele există și mai puțin decât nimic. Dar oamenii de pe Pământ, în special în epoca noastră, ar putea ști, pornind de la cu totul alte baze, că există și mai puțin decât nimic. Când am cinci mărci în buzunarul meu, eu am cinci mărci. Dacă le cheltui, încetul cu încetul, voi avea în cele din urmă zero mărci. Dar dacă fac datorii, voi avea mai puțin decât nimic. Vedeți dumneavoastră, lucrurile stau în acest fel: acolo unde este numai spațiul, este nimic; dar acolo unde se află Soarele, este mai puțin decât nimic. Aici există un loc gol în spațiu, aici nu este deloc spațiu, și în acest loc gol din spațiu trăiesc, în realitate, niște entități spirituale, aici trăiesc entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Ele trăiesc în acest loc gol – desigur, prin faptul că existența lor se extinde în toate locurile – drept entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, pe care le găsiți menționate în cartea mea Știința ocultă. Și împreună cu ele își trăiește omul cea mai mare parte a existenței sale dintre moarte și o nouă naștere. În colaborare cu ele și, pe lângă aceasta, cu acele suflete umane care au trecut o dată cu el prin poarta morții și cu care el are o legătură karmică și, de asemenea, cu alte entități despre care oamenii abia dacă pot avea o presimțire, este elaborată, printr-o activitate comună, karma pentru următoarea viață pământească.
În această regiune a Soarelui, lucrurile se prezintă altfel decât pe Pământ. De ce inteligenții noștri cercetători – ei sunt cu adevărat inteligenți – își imaginează Soarele sub forma unui glob de gaz incandescent? Fiindcă, dintr-un anumit instinct de iluzionare materialist, ei vor să-și poată reprezenta în Soare un loc unde se desfășoară un proces fizic. Dar în Soare nu are loc nici un proces fizic. Ceva fizic se întâmplă cel mult în corona Soarelui, dar nu în spațiul Soarelui. Acesta este cea mai pură lume spirituală. Acolo nu este valabilă nici o lege a naturii. Materialiștii ar vrea ca și în Soare să domnească legile naturii; dar acolo nu există legi ale naturii, ele sunt excluse. Singurele legi care domnesc acolo sunt cele care dau naștere consecințelor karmice ca rezultat al binelui și care, atunci când omul ajunge pe Soare ca ființă mutilată, acționează prin iubirea ființelor de pe Venus pentru a repara mutilarea care este rezultatul karmei sale rele. Omul poate simți, firește, respect și stimă față de multe lucruri care se întâmplă aici, pe Pământ, și atunci când le descriem viața dintre moarte și o nouă naștere, oamenii au adesea această impresie: Noi rămânem acolo atât de mult timp, și ce facem noi, de fapt, acolo? – Ei bine, față de ceea se realizează acolo, pentru ca să dispunem în următoarea existență pământească de efectele karmei, față de toate aceste puteri care sunt în jurul nostru și care ne străbat în timpul existenței solare, tot ceea ce se întâmplă la un înalt nivel al culturii pe Pământ este un lucru mărunt. Acolo totul are loc într-un mod pur spiritual.
Vedeți dumneavoastră, o parte a karmei este deja pregătită în sfera lui Venus, și chiar în sfera lui Mercur, unde ea este întru câtva deja elaborată. În conferințele ce vor urma, vom face cunoștință cu o personalitate celebră din istoria lumii, care și-a realizat karma vieții sale din secolul al 19-lea prin faptul că aceasta a fost pregătită, în parte, tocmai în sfera lui Mercur și în parte în sfera lui Venus. Și asemenea personalități care încep să-și modeleze karma următoarei lor vieți în sfera lui Mercur și a lui Venus devin adesea niște personalități extraordinar de importante în această următoare viață pământească. Dar, pentru marea majoritate a oamenilor, partea esențială a karmei care se va manifesta în viața pământească este pregătită în sfera Soarelui, acolo unde stăm cel mai mult timp. Despre aceasta urmează să ne ocupăm mai în detaliu; astăzi vreau să schițez imaginea, să arăt cum este pregătită karma, încetul cu încetul, în diferitele sfere. Numai că trebuie să vă imaginați, pentru a nu vă afla în fața unor contradicții față de descrierile pe care le-am făcut din alte puncte de vedere despre viața dintre moarte și o nouă naștere, trebuie să vă imaginați că omul, atunci când se ridică până la aceste sfere, se află situat în cu totul alte condiții ale lumii. Când, de exemplu, el a ajuns în sfera Soarelui, și când o părăsește din nou, pentru a pătrunde în sfera lui Marte, atunci nu lăsăm cu totul în urmă această sferă a Soarelui, ci Soarele continuă să acționeze în această parte a Cosmosului îndepărtat de Pământ. În sfera Soarelui avem de-a face numai cu ceea ce a rămas din om ca element moral, și cu ceea ce a rămas din el sănătos; căci el a abandonat cealaltă parte. Cealaltă parte se manifestă în el ca un fel de lacună, și aceasta este completată în sfera Soarelui. În această sferă, noi trăim mai întâi o primă jumătate a existenței noastre; aici ne pregătim mai ales ceea ce poate conduce apoi la organizarea fizică integrală a viitorului nostru trup uman. În a doua jumătate a existenței solare ne consacrăm împreună cu entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes și împreună cu sufletele umane cu care suntem legați karmic, muncii de elaborare a elementului moral care se va manifesta în următoarea noastră viață, a părții morale a karmei. Numai că în special această parte morală și spirituală a karmei, de exemplu predispozițiile speciale pentru un lucru sau altul, se formează în sfera lui Marte, în care pătrundem după ce am trăit în sfera Soarelui, apoi în sfera lui Jupiter și în sfera lui Saturn. Și faptul caracteristic este tocmai acesta, că după ce am parcurs aceste sfere, recunoaștem ce sunt în realitate stelele.
O stea fizică este o contradictio in adjecto. Căci ce este, de fapt, o stea? Astăzi, fizicienii își imaginează că acolo, sus, arde ceva, un gaz sau ceva asemănător. Dacă v-ați apropia de Soare, ați fi foarte mirați tocmai pentru că în Soare nu ați găsi nimic care arde, ci numai un loc gol în spațiu, astfel încât ați fi pulverizați, transformați într-un praf mai fin decât orice praf ce ar putea fi imaginat pe Pământ. Acolo se află numai ceva spiritual. La fel, nici celelalte stele pe care le vedem nu sunt făcute dintr-un gaz incandescent, dintr-un gaz care arde; în acele locuri se află cu totul altceva. De jur împrejurul Pământului pe care îl locuim, care își are substanțele și forțele sale fizice, se află eterul cosmic general. Aceste eter cosmic general ne devine vizibil prin faptul că atunci când ne cufundăm, pur și simplu, privirea în eter, câmpul nostru vizual este limitat; și atunci, el apare albastru de jur împrejur. Dar a crede acum și că prin Cosmos circulă substanțe fizice, așa cum își reprezintă gândirea materialistă, este o reprezentare puerilă. În Cosmos nu circulă substanțe fizice, și acolo unde se găsește o stea se află cu totul altceva. Când continuăm să înaintăm în eteric, ajungem treptat în acele sfere unde trăiesc Zeii. Și acum, imaginați-vă în mod foarte viu o legătură sufletească de la om la om, o legătură care se manifestă trupește. Pentru a spune lucrurilor pe nume, imaginați-vă că sunteți iubit de un om; el vă mângâie, și dumneavoastră simțiți mângâierea. Ar fi o copilărie să vă imaginați că în locul unde trece curentul acestor mângâieri, când nu vă uitați acolo, s-ar afla o materie fizică. Nu sunteți mângâiat deloc de o materie fizică; se întâmplă ceva, și esențialul este senzația sufletească; cea a mângâierii. Este la fel când ne îndreptăm privirea spre sferele eterice. În iubirea lor, Zeii mângâie, într-un fel, lumea. Comparația este absolut justă: ei mângâie lumea, ei o ating ușor în anumite locuri; numai că această atingere durează multă vreme, fiindcă Zeii sunt durabili. Dar această expresie a iubirii în eter sunt stelele. Aceasta sunt ele în realitate, și nu ceva fizic Și a vedea o stea înseamnă din punct de vedere cosmic același lucru cu a simți o mângâiere care s-a născut din iubirea umană. Ridicându-ne privirea spre stele, noi simțim iubirea entităților spiritual-divine. Trebuie să ne familiarizăm cu ideea că stelele sunt doar semne ale prezenței Zeilor în univers. Știința noastră fizică va avea mult de învățat, dacă vrea să avanseze de la iluzie spre adevăr. Dar oamenii nu vor ajunge la cunoașterea de sine, ei nu vor învăța să-și cunoască propria lor natură, înainte de a fi transformat complet – în ceea ce privește universul extrapământesc – această știință fizică într-o știință spirituală. O știință fizică nu are sens decât pe Pământ, căci numai pe Pământ există materie fizică.
Astfel, când părăsim Pământul trecând prin poarta morții, ajungem tot mai mult la o trăire pur spirituală. Faptul că mai întâi, în timpul acestei parcurgeri a vieții în sens invers într-un interval de timp echivalent cu o treime din viața pământească, viața noastră are un alt aspect decât viața fizică, provine de la substanțialitatea lunară cu care suntem impregnați. Aceasta acționează în mod spiritual. Și printre multe alte lucruri care trebuie să aibă loc în sferele stelare, este și elaborarea karmei.
Aș vrea să vă mai spun, pentru ca aceste lucruri să se susțină unele pe altele, cum ajunge să facă asemenea observații cel care trece astăzi prin experiența științei inițiatice. De câtva timp, am arătat adesea, chiar în conferințe publice, cum omul, dacă se înalță prin metodele pe care le găsiți în cartea mea Cum dobândim cunoștințe despre lumile superioare? la adevărata cunoaștere suprasensibilă, își vede mai întâi viața pământească desfășurându-se în sens invers, și o cuprinde cu privirea ca într-un tablou. Tot ceea ce de altfel se desfășoară succesiv în interior, apare aici simultan, formând o imensă panoramă a vieții, pe care o contemplăm până la nașterea Eului, dar, într-un anumit sens, diferitele perioade de vârstă sunt distincte. Ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce am trăit de la naștere până la schimbarea dentiției, privim în urmă și contemplăm ce s-a întâmplat de la schimbarea dentiției până la pubertate, apoi, din nou, până la începutul vârstei de douăzeci de ani, și așa mai departe, înălțându-ne în continuare, prin concentrări repetate, aplicând pe noi înșine metodele care sunt folosite pentru cunoașterea lumii spirituale, ajungem nu numai să vedem ceea ce privim, ci ajungem, când cuprindem cu privirea tabloul vieții și când vedem mai întâi ce se întâmplă de la naștere până la șapte ani, ajungem mai târziu să vedem că această viață umană dispare: străbatem cu privirea oarecum prin propria noastră viață. Și în locul propriei vieți, în locul secvenței care formează prima copilărie, acolo unde am văzut mai înainte ceea ce s-a desfășurat de la naștere până la șapte ani, când intrăm în starea de conștiență golită, când ne-am înălțat până la Inspirație, atunci vedem viața și urzirea sferei lunare. Astfel că știința inițiatică adecvată inițierii normale de astăzi ne permite să cunoaștem misterele sferei Lunii, atunci când cu ajutorul cunoașterii inspirate ștergem propriul tablou al vieții și vedem ce licărește în locul a ceea ce s-a petrecut în propria noastră viață de la naștere până la șapte ani.
Dacă ne îndreptăm privirea în urmă, asupra perioadei care a fost trăită între șapte și paisprezece ani, și o ștergem cu ajutorul cunoașterii inspirate, privirea pătrunde în sfera lui Mercur. Totul este legat de ființa umană însăși. Omul este unit cu întreg universul. Dacă el învață să se cunoască pe sine cu adevărat, dacă se regăsește pe sine în sine însuși în mod just, atunci învață să cunoască întreg universul. Și acum vă rog să țineți seama de un lucru. Simțim cu adevărat un mare respect în fața vechii științe inițiatice instinctive. Ea a dat lucrurilor numele lor juste, care ne-au rămas până astăzi. Dacă numai câteva lucruri ar primi astăzi nume, am asista la un haos. Căci modul de cunoaștere și erudiția actuală nu pot da nume adecvate. Dar, dacă privim viața imparțial, atunci simțim admirație și respect, în fața a ceea ce a realizat vechea știință inițiatică. Ea știa din instinct ceea ce poate fi constatat astăzi prin toate statisticile posibile, și anume că omul trece la vârsta primei copilării prin bolile copilăriei, că el este atunci foarte fragil, că moare ușor, și că mai este tot atât de fragil abia după pubertate. Perioada de viață în care omul este cel mai sănătos sunt anii de la șapte la paisprezece ani; în această perioadă mortalitatea este redusă. Acest lucru se datorează acțiunii sferei lui Mercur. Vechii înțelepți știau acest lucru, și astăzi noi îl recunoaștem din nou, când, datorită științei inițiatice din zilele noastre, pătrundem în misterele existenței. Și ai sentimentul că ar trebui să îngenunchem în fața a ceea ce ne poate întâmpina în tradițiile originare cele mai sacre ale omenirii.
După aceea, când ne îndreptăm privirea retrospectivă asupra a ceea ce trăiește omul între paisprezece și douăzeci și unu de ani, și când aceasta se șterge în fața cunoașterii inspirate, pătrundem în misterele sferei lui Venus. Din nou vedeți aici acționând în mod minunat vechea știință inițiatică. Omul a atins pubertatea, apare iubirea. Omul intră astfel în acea perioadă a vieții în care în fața privirii retrospective orientate cu ajutorul științei inițiatice se dezvăluie misterele lui Venus. Tot ceea ce poate fi descris așa cum am făcut-o eu este o parte a adevăratei cunoașteri de sine, a cunoașterii aprofundate de sine a omului, care ia naștere în acest fel.
Când ne îndreptăm apoi privirea asupra perioadei cuprinse între douăzeci și unu și patruzeci și doi de ani și când, prin cunoașterea inspirată, ștergem propria trăire imaginativă, atunci ajungem la misterele sferei Soarelui și așa cum am arătat în diferite feluri în expunerile precedente, omul a cărui privire retrospectivă se îndreptă asupra perioadei de viață dintre douăzeci și unu și patruzeci și doi de ani poate avea, printr-o cunoaștere de sine aprofundată, experiența cunoașterii Soarelui. Pentru a ajunge la această cunoaștere a Soarelui trebuie să pătrundem cu privirea o perioadă de viață de trei ori mai lungă decât pentru fiecare dintre celelalte trupuri cerești ale sistemului nostru planetar. – Și să luăm acum aspectul real-concret. Dacă v-am spus că o personalitate istorică și-a elaborat karma în special în sfera lui Mercur și în sfera lui Venus, dumneavoastră vedeți cum putem cerceta acest lucru. Ne cucerim posibilitatea de a vedea retrospectiv în propria viață perioada care se situează între șapte și paisprezece ani, apoi între paisprezece și douăzeci și unu de ani; apoi ștergem aceste perioade cu ajutorul Inspirației și privirea pătrunde atunci în sfera lui Mercur și în cea a lui Venus. Prin această contemplare vedem cum o asemenea individualitate colaborează cu entitățile Ierarhiilor superioare și cu alte suflete umane și cum, prin aceasta, este realizată o încarnare pământească, o încarnare pământească în secolul al 19-lea.
În cazul entităților care au trebuit să lucreze la karma lor în special în sfera lui Marte, este deja mai dificil să facem cercetări. Căci atunci când cineva este inițiat înainte de vârsta de patruzeci și nouă de ani el nu își poate îndrepta privirea retrospectivă asupra acelei perioade la care se ajunge acum, perioada dintre patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani. Trebuie să fi depășit vârsta de patruzeci și nouă de ani pentru a putea șterge ceea ce eram în acea perioadă și atunci privirea poate pătrunde misterele sferei lui Marte. Dacă cineva este inițiat după cincizeci și șase de ani, privirea retrospectivă poate pătrunde în altă perioadă, perioada care se întinde între patruzeci și nouă și cincizeci și șase de ani, perioadă în care sunt elaborate karmele din sfera lui Jupiter. Vedeți acum întreg ansamblul acestor corelații. Abia atunci când privirea retrospectivă se poate îndrepta asupra perioadei de viață cuprinse între cincizeci și șase și șaizeci și trei de ani poate fi cuprins cu privirea întreg ansamblul de corelații, abia atunci putem vorbi despre ele dintr-o cunoaștere interioară, căci atunci putem privi retrospectiv sfera extraordinar de ciudată a lui Saturn. Căci karmele saturniene sunt cele care îi situează pe oameni în lume în modul cel mai ciudat. Dar pentru a pătrunde aceste corelații cu ajutorul științei inițiatice – desigur, le putem înțelege deja prin învățare –, pentru a contempla în mod independent și pentru a judeca întreg ansamblul, trebuie să fi atins noi înșine vârsta de șaizeci și trei de ani. Apar oameni în cadrul unei vieți pământești precis determinate, de exemplu, un mare poet, despre care vă voi vorbi; el trăiește prin facultățile sale, prin creațiile sale, în special ceea ce a putut fi elaborat din karma sa numai în sfera lui Saturn.
Astfel, putem spune: Dacă ne ridicăm privirea spre sistemul nostru planetar, cu Soarele – și noi ne putem ridica privirea și spre alte stele, căci și restul cerului înstelat se află, fără îndoială, în legătură cu omul, și vom mai vorbi despre aceasta –, dacă ne ridicăm astfel privirea, atunci, printre multe alte lucruri, vom vedea cum se plăsmuiește karma umană din Cosmos. – Aceasta Lună, acest Venus, acest Jupiter, nu sunt, într-adevăr, numai ceea ce ne spune despre ele astronomia fizică. Trebuie să-i vedem în ele, în configurațiile lor, în raporturile lor reciproce, în strălucirea lor și în întreaga lor existență, pe constructorii destinului uman, orologiul destinului. El ne apare, într-adevăr, în înaltul cerului, în constelații. Acest lucru a fost și el cunoscut odinioară, prin vechea înțelepciune instinctivă din Misterii, dar această astrologie de odinioară, care era astrologie pur spiritual-științifică, o astrologie care lucra bazându-se pe temeiurile spirituale ale existenței, s-a transmis posterității numai sub o formă diletantă și profană. Și abia prin antroposofie se va putea relata ceva care va face să fie cunoscute cu adevărat corelațiile spirituale arătând cum, prin marele orologiu al destinului, viața umană se plăsmuiește aici, pe Pământ, conform unor legi.
Să privim din acest punct de vedere o karmă umană. Să privim un om lăsând să acționeze asupra noastră karma sa. Lucrurile stau într-adevăr, în așa fel încât cel care, datorită antroposofiei, își formează o concepție sănătoasă despre lume, sănătoasă în comparație cu cea de astăzi, care nu este sănătoasă, nu numai că își cucerește alte concepte și reprezentări asupra lumii și asupra omului, ci și alte sentimente și senzații. Căci, reprezentați-vă următoarele: Când cunoaștem un destin uman, atunci cunoaștem, legat de aceasta, tainele întregului cer înstelat. Când privirea se îndreaptă asupra tainelor Cosmosului, atunci avem în fața noastră un destin uman. Se întâmplă că oamenii de astăzi scriu biografii și nu au nici cea mai mică idee despre faptul că, în realitate, ei profanează realitatea când scriu în acest fel. În timpurile în care știința era sacră, fiindcă era considerată ca provenind din Misterii, biografiile nu se scriau așa cum se procedează astăzi în acest sens. Biografiile erau scrise în așa fel încât, într-adevăr, se lăsa să se ghicească în fundal acțiunea misterelor lumii stelare. Când îmbrățișăm cu privirea un destin uman, atunci vedem în el mai întâi activitatea entităților superioare din cadrul existenței care precede existența solară, Îngeri, Arhangheli, Arhai; urzirea entităților superioare din existența solară, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; activitatea entităților care elaborează întreaga karmă care este în special karma din sfera lui Marte, Tronurile; activitatea entităților care elaborează karma din sfera lui Jupiter, Heruvimii; activitatea entităților care elaborează o karmă din sfera lui Saturn, Serafimii. Așadar, prin faptul că avem în fața noastră imaginea destinului, o karmă umană, noi contemplăm în această karmă umană urzirea Ierarhiilor. Această karmă umană este în primă instanță o cortină, o perdea, este un fel de văl. Dacă privim dincolo de acest văl, atunci vedem urzind și lucrând și acționând entitățile Arhai, Arhangheli, Îngeri; Kyriotetes, Dynamis, Exusiai; Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Fiecare destin uman este, propriu-zis, ca un text scris pe o foaie de hârtie. Imaginați-vă că ar putea veni un om și ar privi ce este scris pe bucata de hârtie și ar spune: Aici sunt niște semne, mai întâi K – E – I și așa mai departe; el nu înțelege mai mult, el nu e în stare să combine aceste litere între ele și să formeze cuvinte. Ce operație extraordinară este această combinare a literelor pentru a forma cuvinte! Noi avem douăzeci și două până la douăzeci și opt de litere ale alfabetului – ei bine, treizeci, până la treizeci și patru, dacă le luăm pe toate -: Întreg „Faustul” lui Goethe nu este compus din nimic altceva decât din aceste treizeci și patru de litere! Cine nu știe să citească, nu poate citi nici „Faustul” lui Goethe, el vede numai aceste treizeci și patru de litere, și nimic altceva în „Faustul” lui Goethe. Dacă cineva vede acolo altceva, fiindcă el știe combina literele pentru a construi acest minunat „Faust” al lui Goethe, un altul, care nu ar ști deloc să citească, un analfabet complet, s-ar putea scandaliza îngrozitor și ar putea spune: Ia te uită, vine unul care vrea să citească atâtea lucruri în acest „Faust”, și care începe așa: „Eu am acum, vai...” Dar acesta este compus numai din aceste litere. Ei bine, vedeți dumneavoastră, în felul cum privesc oamenii în mod obișnuit o karmă umană, o karmă umană individuală, vedem numai litere. În momentul în care începem să citim, vedem acolo Îngerii, Arhanghelii, Arhaii și faptele lor în raport reciproc. Și astfel, o viață umană individuală, în destinul său, devine mult mai bogată decât devin aceste mici litere în momentul în care depășim stadiul de treizeci și patru de litere și găsim acolo „Faustul”. Astfel, cu mult mai bogat, extraordinar de bogat va fi ceea ce va trece de la punctul de vedere pur pământesc, cel al ignoranței, al analfabetismului în fața Cosmosului, la cunoaștere, când pătrundem cu privirea în ceea ce reprezintă un destin, când înțelegem că literele sunt semne pentru faptele entităților Ierarhiilor superioare.
Karma care plăsmuiește destinul vieții umane, este atât de extraordinară, atât de sublimă, atât de maiestuoasă pentru cel care o pătrunde, încât, pur și simplu, prin faptul că înțelege cum se raportează karma la univers, la Cosmosul spiritual, el își va dezvolta un cu totul alt tip de senzații și sentimente, care nu este numai o cunoaștere teoretică. Și tot ceea ce ne însușim prin antroposofie ar trebui să nu devină numai o tendință spre cunoașterea teoretică, ci ar trebui întotdeauna să acționeze treptat asupra modului nostru de a gândi și de a simți, conducându-ne din ce în ce mai profund, cu inima noastră, de la simțirea râmei care se târăște pe solul pământesc la simțirea pe care o putem avea în sânul țării spiritelor. În ceea ce apare pe Pământ închis între limitele pielii noastre trebuie să contemplăm activitatea comună desfășurată în intervalul de timp pe care noi îl petrecem între moarte și o nouă naștere. În cadrul limitelor formate de pielea omului sunt conținute întotdeauna, sub o formă precis determinată, misterele Cosmosului. Pentru om, cunoașterea de sine nu este deloc această expresie banală despre care se vorbește atât de des, și nici ceva sentimental. Pentru om, cunoașterea de sine este cunoașterea Cosmosului. De aceea, pentru prietenii față de care mi se oferea ocazia, eu am scris adesea într-o carte maxima care sună așa:
