Perspectivele pe care ni le-am cucerit ieri asupra arierplanurilor karmei mai pot fi încă aprofundate în mod esențial. Am văzut că în spatele a ceea ce numim destin uman se află lumi față de care ceea ce percepem de obicei din destinul uman apare ca literele unei limbi, în comparație cu ceea ce rezultă prin diferitele combinări ale acestor litere într-o operă, cum este, să spunem, „Faust”-ul lui Goethe. Putem contempla, într-adevăr, în spatele unui destin uman viața și urzirea lumilor superioare și a entităților lor. Dar așa cum spuneam, această contemplare poate fi și mai mult aprofundată. Am menționat deja acest lucru. Când omul parcurge ceea ce am numit sfera Lunii, el trăiește în compania Învățătorilor originari ai omenirii, care se află în această sferă. În timpul întregii existențe dintre moarte și o nouă naștere, el trăiește împreună cu acele suflete umane care au trecut și ele prin poarta morții și continuă să-și trăiască viața spirituală în existența dintre moarte și o nouă naștere; și mai ales cu acele suflete de care este legat, într-un anumit fel, prin karmă. Dar omul viețuiește în sfera Lunii și împreună cu entitățile pe care le numim Îngeri, Arhangheli, Arhai și, parcurgând sferele care urmează, el viețuiește împreună cu entități din ce în ce mai înalte. Nu este cu totul just să delimităm lucrurile în așa fel încât să atribuim fiecăreia dintre aceste sfere, într-un mod precis, o anumită Ierarhie, căci nu așa stau lucrurile în realitate. Dar în ansamblu putem spune totuși, că Arhaii, Arhanghelii și Îngerii sunt în legătură cu noi înainte ca noi să pătrundem în sfera Soarelui, putem spune că apoi ne adaptăm la tot ceea ce trebuie să creăm, între moarte și o nouă naștere, împreună cu entitățile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, dar apoi, treptat, adaptându-ne acum într-un mod nedeterminat la sfera Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor, pregătindu-ne să trăim pe Marte și pe Jupiter. O Ierarhie nu corespunde în mod exact unei formațiuni planetare, unei sfere planetare. Însă este valabil un alt lucru, și acesta va fi important pentru noi când vom examina îndeaproape detaliile corelațiilor karmice.
Numai că trebuie să ne însușim o anumită reprezentare, care poate apărea mai întâi cam ciudată, când pornim de la obișnuințele de gândire și de simțire ce ne sunt caracteristice pe Pământ. Când noi ca oameni, ne aflăm pe Pământ și încercăm să simțim ce este existența, credem că elementul pământesc ne înconjoară în mod nemijlocit, la suprafața Pământului, sub suprafața Pământului, puțin deasupra, în atmosferă și, printr-un anume simț, ne ridicăm privirea deasupra noastră când vrem să contemplăm așa-numitul domeniu suprapământesc. Pentru simțirea noastră, domeniul suprapământesc apare drept ceva ce se află deasupra noastră. Ei bine, este ciudat, și cu toate acestea adevărat: Când ne aflăm în sferele înspre care ne ridicăm privirea de aici, de pe Pământ, ca spre niște sfere suprapământești, se petrece exact invers. Atunci ne coborâm privirea din înaltul lumilor suprapământești spre domeniul pământesc și, într-un anumit sens, privim în jos, spre domeniul pământesc, în timpul întregii noastre existențe dintre moarte și o nouă naștere. Veți întreba: Nu trăim noi destul în domeniul pământesc aici, pe Pământ, mai trebuie să ne coborâm privirea din sferele suprapământești, spre domeniul pământesc, ca spre un cer subpământesc, și în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere? – Dar dacă vrem să înțelegem acest lucru, trebuie să mai luăm în considerare și altceva. Ceea ce observăm aici, pe Pământ, când trăim între limitele pielii noastre în trupul nostru fizic între naștere și moarte, ceea ce vedem în jurul nostru și în întinderile cosmice este, cu siguranță, grandios, maiestuos, înalță spiritul, inima și simțirea, ne aduce uneori în situații tragice, dureroase, pline de suferință, și aceasta este o viață bogată. Și stând aici, pe Pământ, omul își va spune cu ușurință că față de maiestatea și măreția a tot ceea ce putem privi, mai ales cerul înstelat, drept lume exterioară a noastră, ceea ce trăiește în interiorul pielii noastre, ceea ce suntem noi aici, ca oameni fizici, între naștere și moarte, este ceva neînsemnat. – Dar nu mai este deloc așa pentru viziunea pe care noi o avem între moarte și o nouă naștere. Aici, tot ceea ce este pentru noi pe Pământ lume exterioară devine lumea noastră lăuntrică. Ne extindem, încetul cu încetul, în sferele universului. Ceea ce simțim ca fiind noi înșine devine din ce în ce mai mare. Și, dacă am exprima în limbaj pământesc ceea ce simțim atunci, ar trebuie să spunem următoarele:
Aici, pe Pământ, spunem „inima mea”, și înțelegem prin aceasta ceva care se află cuprins între limitele pielii noastre. Când trăim între moarte și o nouă naștere, noi nu mai spunem „inima mea”, noi spunem „Soarele meu”. Căci atunci Soarele, într-un anumit stadiu al existenței dintre moarte și o nouă naștere, după ce ne-am extins la dimensiunile universului, Soarele se află în noi, așa cum pe Pământ inima noastră se află în noi, și la fel și celelalte lumi stelare în realitatea lor spirituală, așa cum am descris-o. În schimb, tot ceea ce este cuprins între limitele formate de pielea noastră devine lume exterioară pentru noi. Dumneavoastră nu trebuie să vă reprezentați că atunci acestea arată așa cum le prezintă anatomia când disecă un cadavru. Acestea nu arată așa, este ceva mai maiestuos și mai grandios decât întregul edificiu al lumii pe care îl putem privi de aici, de pe Pământ, ca lume exterioară. În ceea ce se prezintă doar simțurilor fizice drept inimă, plămâni, ficat, și așa mai departe, în toate acestea se arată, din punctul de vedere pe care îl avem între moarte și o nouă naștere, o lume grandioasă și măreață, mai grandioasă decât lumea pe care o cuprindem cu privirea aici, din punct de vedere pământesc.
Mai apare și un alt fapt caracteristic. Veți spune: Bine, dar fiecare om are, atunci, această lume, și dincolo de moarte sunt purtate tot atâtea lumi câți oameni mor. Așadar, după moarte ar trebui să vedem un număr infinit de lumi, tot atâtea câți oameni vedem după moarte. – Dar taina constă în faptul că, în primul rând, toți oamenii cu care cineva este legat karmic, într-un anumit fel, apar ca o unitate, ca o lume unitară. Și acestor oameni cu care cineva este legat karmic vin să li se alăture ceilalți, care formează și ei mai mult sau mai puțin o unitate, deși nu tot atât de riguros. Căci atunci când părăsim lumea fizic-sensibilă pentru a intra în lumea spirituală, totul se schimbă. Desigur, multe lucruri sunt paradoxale pentru acela care nu este obișnuit să simtă ceea ce corespunde unor asemenea reprezentări. Dar trebuie să indicăm din când în când care sunt caracteristicile lumii spirituale așa cum se revelează ele înțelepciunii inițiatice. Vedeți dumneavoastră, aici, în lumea fizic-sensibilă, putem număra: unu, doi, trei; putem chiar număra – dar nu tocmai acum – banii [Nota 42]; dar, în lumea spirituală, număratul nu are, propriu-zis, nici un sens. Numărul nu semnifică nimic deosebit, totul este mai mult sau mai puțin unitate, și acel mod de a diferenția lucrurile între ele când le numărăm, când trebuie să le situăm unul lângă altul, nu există în lumea spirituală. Multe lucruri trebuie să fie descrise în lumea spirituală cu totul altfel decât în lumea fizic-sensibilă. Și ceea ce aici, în fizic, este, propriu-zis, ființa interioară a omului, aceasta apare, din punctul de vedere al lumii spirituale, cu totul altfel decât aici. Edificiul care este omul apare grandios și puternic, mai grandios și mai puternic decât edificiul cerului vizibil de pe Pământ. Și ceea ce elaborăm noi în colaborare cu Ierarhiile pentru următoarea viață pământească, pentru viața ce urmează după existența dintre moarte și o nouă naștere, trebuie să se adapteze la edificiul uman, trebuie să fie o ființă sufletesc-spirituală care să pătrunde și să impregneze cu viață edificiul uman. Căci cum se desfășoară această viață umană pe Pământ?
Când intrăm prin naștere din existența prepământească în viața pământească, noi primim de la părinții noștri, în aparență, întregul trup fizic. Și s-ar putea părea – dar în realitate nu este așa – că am coborî din lumea suprasensibilă, ca ființă sufletesc-spirituală, din existența prepământească, și ne-am uni, dar numai în mod exterior, cu ceea ce ne-au pregătit părinții în lumea fizică, cu ceea ce se formează în trupul matern. Dar nu așa stau lucrurile, ci situația este, în realitate, aceasta: Ceea ce avem noi în trupul nostru fizic, ca substanță fizică, se schimbă în permanență. Această substanță dispare continuu și este reînnoită. E de-ajuns să vă gândiți la unghiile și la părul dumneavoastră Vă tăiați unghiile, și ele cresc iar. Dar acesta nu este decât aspectul exterior al lucrurilor; în realitate, omul se cojește continuu spre exterior și înlocuiește continuu, începând dintr-un punct central interior, ceea ce a fost înlăturat. El împinge continuu materia spre exterior, el o îndepărtează. Și după șapte ani, întreaga substanță fizică ce se afla în noi a fost împinsă spre exterior și înlocuită. Vedeți dumneavoastră, așa stau lucrurile: Eu am avut bucuria de a vorbi în fața câtorva persoane aici, la Breslau, acum șapte ani [Nota 43]. Și prietenii noștri erau așezați la fel aici în fața mea. Dar din acea materie fizică ce se afla aici pe scaune nu a mai rămas astăzi nimic: totul a dispărut, totul a fost înlocuit de o altă materie fizică, și ceea ce a rămas este individualitatea spiritual-sufletească. Desigur, ea exista deja înainte de a ne naște, era prezentă în existența prepământească. Ea era prezentă, de asemenea, în viețile anterioare, ea ne este, ca să spunem așa, fidelă. Dar substanța trupului fizic care se găsea pe scaune acum șapte ani a dispărut de multă vreme, în cele patru vânturi și în alte părți ale lumii.
Această înlocuire ce are loc la fiecare șapte sau opt ani începe încă de la naștere. Și anume, primim de la părinții noștri o substanță și o formă care durează până la schimbarea dentiției puteri. Ceea ce formăm apoi ca substanță este opera individualității noastre. Schimbarea dentiției puteri este ceva foarte important. Nouă ni s-a transmis de la părinți, până la schimbarea dentiției puteri, un model; acest model este asemănător părinților, și în el se află însușirile ereditare. După acest model, individualitatea noastră spiritual-sufletească formează un al doilea trup, care există de la schimbarea dentiției puteri până la pubertate, și care este apoi din nou respins; atunci începe să se formeze un al treilea trup. Dar ceea ce moștenim, în realitate, astfel încât ne rămâne sub formă de însușiri moștenite, provine din faptul că este copiat după model în al doilea trup al nostru. Ceea ce am copiat mai târziu după model, este organizat de noi conform artei inconștiente pe care am dobândit-o în viața prepământească, arta de a forma organismul uman, pe baza tainelor sale. Primul trup, pe care îl păstrăm până la schimbarea dentiției puteri, nu ne slujește la nimic altceva decât la a ne asemăna cu părinții, conform karmei noastre. Adevăratele taine, tainele profunde și cuprinzătoare conform cărora este construit organismul uman, ca minunată oglindire a edificiului exterior al cerului, sunt taine a căror natură intimă trebuie să învățăm să o cunoaștem în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere. Și trebuie să învățăm să trăim acest lucru după ce am trecut de jumătatea existenței în sfera Soarelui. Trebuie să învățăm să ne adaptăm la a doua jumătate a vieții solare, care ne dă ocazia să ne formăm impulsurile propriei karme. Privirea ni se îndreaptă din nou asupra unei lucrări minunate, care se desfășoară între noi și ființele Ierarhiilor superioare în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere.
Așa cum aici, pe Pământ, avem de-a face cu minerale, cu plante, cu animale și cu alți oameni, tot astfel, între moarte și o nouă naștere avem de-a face nu cu minerale, ci cu alte suflete umane, așa cum am descris, iar în locul mineralelor, plantelor, animalelor, avem de-a face cu Arhaii, Arhanghelii, Îngerii, și ne modelăm karma în colaborare cu ei. Și în tot acest timp, noi ne coborâm privirea spre domeniul pământesc în care trebuie să se realizeze karma noastră, îl privim cu nostalgie ca pe ceva spre care tind toate puterile simțirii noastre, toate aspirațiile noastre, la fel cum între naștere și moarte aici, pe Pământ, privim în mod nostalgic cu întreaga noastră simțire domeniul ceresc. Și apoi, ridicându-ne spre sfera Lunii, spre sfera lui Mercur, spre sfera lui Venus, ne adaptăm entităților Ierarhiei Arhailor, Arhanghelilor și Îngerilor. Acestea sunt ființele care ne judecă în funcție de ceea ce avem bun și rău și de asemenea, în sensul celor expuse în conferințele precedente, în privința a ceea ce ne mutilează. Căci răul ne mutilează din punct de vedere sufletesc-spiritual. Aceste entități sunt aici judecătorii, noi stăm mai întâi în fața judecății cosmice. Ajungând în sfera Soarelui, suntem printre entitățile Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Stăm în sânul entităților care nu ne sunt numai judecători, dar care și lucrează la karma noastră.
Aceste entități, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, sunt, în principiu, locuitorii Soarelui, dar, în același timp, firește, și locuitorii întregului univers. Prin natura lor, ele aparțin lumilor spirituale. Dar între aceste lumi spirituale și lumile fizic-sensibile trebuie să existe niște mediatori, și acești mediatori sunt Tronurile, Heruvimii și Serafimii. Aceste entități ocupă în Cosmosul spiritual un rang înalt, nu numai pentru că sunt mai puternice pe plan spiritual, în domeniul vieții spirituale, ci pentru că ele transpun apoi în fizic acest spiritual pe care îl trăiesc în domeniul spiritual. Când, între moarte și o nouă naștere, noi trimitem, așa cum am arătat, o privire nostalgică spre Pământ, atunci contemplăm de fapt, când ne coborâm în mod inconștient privirea spre domeniul pământesc, contemplăm de fapt, remarcabilele experiențe pe care le trăiesc în relațiile dintre ei Serafimii, Heruvimii și Tronurile. Noi privim, așadar, în jos și vedem niște trăiri reciproce ale Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor, transpuse în niște acțiuni care ne zguduie profund. Învățăm încetul cu încetul, să înțelegem aceste acțiuni, aceste acțiuni care se desfășoară între Serafimi și Serafimi, Heruvimi și Heruvimi, Tronuri și Tronuri, și, pe de altă parte, între Tronuri și Serafimi, Tronuri și Heruvimi, și așa mai departe. Aceste entități fac aici ceva, ceva just, care aduce o compensare, și despre care avem sentimentul că ne privește, atunci când învățăm, încetul cu încetul, să înțelegem despre ce este vorba. Ce este aceasta? Aceasta este imaginea ce rezultă în univers din ceea ce am fost în viața noastră pământească precedentă, în bine și în rău. Binele trebuie să aibă consecințe bune, răul, consecințe rele. Serafimii, Heruvimii, Tronurile modelează, colaborând între ei, consecințele a ceea ce am semănat noi pe Pământ. Faptele noastre rele au consecințe rele în Cosmos. Noi vedem entitățile Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor implicate într-o activitate care este consecința faptelor noastre rele. Și învățăm, încetul cu încetul, să recunoaștem că ceea ce are loc între Serafimi, Heruvimi, Tronuri este în evoluția lumii trăirea în domeniul ceresc a karmei noastre înainte ca noi să o putem trăi pe Pământ. Zguduirea noastră este cu atât mai puternică văzând ce se întâmplă aici, cu cât ne spunem, cu toată forța pe care o putem avea în viața spirituală dintre moarte și o nouă naștere: Ceea ce trăiesc în existența lor divină Heruvimii, Serafimii și Tronurile, își află compensarea justă dacă o vom experimenta prin noi înșine în următoarea viață pământească.
Astfel, karma noastră este trăită cu anticipație în lumea suprapământească de către Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Da, prin natura lor spirituală, Zeii sunt creatorii întregii realități pământești. Și trebuie să trăiască totul mai întâi ei înșiși. Ei o trăiesc în sfera spiritului; apoi o realizează în domeniul fizic-sensibil. Karma pe care o trăim noi o trăiesc și Serafimii, Heruvimii, Tronurile, o trăiesc cu anticipație, în existența lor divină, și prin aceasta este creat ansamblul puterilor care ne modelează karma. Astfel, noi trăim existența sferelor planetare, trăim ceea ce se întâmplă pe Mercur, ca judecată, mai întâi, a Arhailor, a Arhanghelilor, a Îngerilor. Dar aici intervin la rândul lor, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, pentru a trăi cu anticipație karma noastră. Și astfel, trăim în noi înșine datoria pe care o avem față de univers prin faptele noastre trecute, trăim prin exemplul divin, ceea ce va trebui să ni se întâmple în viață. Este o trăire complexă, dar o trăire care face parte din această viața suprapământească ce stă la baza vieții noastre pământești. Și apoi, când presimțim bogăția acestei vieți dintre moarte și o nouă naștere, și când adăugăm la aceasta conținutul vieții pământești, abia atunci avem o reprezentare reală și valabilă a ceea ce se săvârșește în realitate în lume prin intermediul omului, asupra omului, în om. Și, desigur, abia atunci cunoașterea de sine este aprofundată în mod just, este pătrunsă de suflet și spirit. Și abia când privim și ceea ce se întâmplă în cursul vieții pământești a omului în așa fel încât să vedem aceasta pe fundalul a ceea ce se întâmplă în lumea spirituală, abia atunci privim viața omului în adevărul său.
Vedem oamenii apărând aici, pe Pământ. Prin naștere, devin copii și cresc; ei apar cu un destin sau altul, se bucură, creează, lucrează, au o însușire sau alta. Viața istorică a oamenilor de-a lungul timpului este constituită și ea din facultățile lor, din faptele lor, din gândurile și sentimentele lor. Toți acești oameni care intră astfel în viața pământească ce se scurge între naștere și moarte, toți acești oameni au trecut prin vieți pământești anterioare, în cursul cărora ei au trăit realitatea pământească într-un mod întru câtva diferit, au modelat realitatea pământească într-un mod diferit. Efectele vieților pământești anterioare se fac simțite în toate viețile pământești care le urmează. Dar noi putem înțelege acest ansamblu de raporturi numai dacă ne îndreptăm privirea și asupra perioadelor de viață dintre moarte și o nouă naștere.
Ajungem atunci la o înțelegere justă a vieții istorice. Căci în acest moment totul devine clar pentru noi, în așa fel încât ne spunem: Ceea ce apare într-o epocă pământească prin intermediul oamenilor se leagă de o epocă pământească anterioară. Dar cum este transportat ceea ce a avut loc în aceste epoci anterioare în epocile ulterioare? – Istoricii au descris lucrurile, multă vreme, notând, pur și simplu, succesiunea evenimentelor în cadrul istoriei. Atunci nu se putea înțelege deloc cum urmează niște evenimente ulterioare unor evenimente anterioare. Apoi, au venit unii oameni și au spus: În istorie acționează ideile, și bineînțeles că ideile devin realitate. – Cel care gândește realist, acela nu poate să-și reprezinte nimic când se vorbește de idei care trebuie să devină realitate. Atunci au venit ceilalți, istoricii materialiști, care au spus: Ideile – asta-i vax! Ceea ce devine realitate sunt numai relațiile economice, de la ele provine totul. – Astfel s-a instaurat o concepție mecanicistă, materialistă despre istorie.
Toate acestea nu sunt, de fapt, decât o plutire la suprafața lucrurilor. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în niște epoci anterioare a fost transportat în epocile ulterioare prin intermediul oamenilor înșiși. Oamenii care se află aici au trăit cu toții toți în epoci istorice anterioare. Ceea ce fac ei înșiși este consecința a ceea ce au făcut în viețile anterioare. Așa stau lucrurile cu tot ceea ce este important, și cu tot ce este neînsemnat, care se întâmplă pe parcursul istoriei. Sufletele umane înseși sunt cele care introduc trecutul în epocile următoare. Concepția pe care ne-o facem despre viață poate fi aprofundată abia atunci când putem vedea că omul este și purtătorul devenirii istorice. Dar îl putem vedea pe om în acest fel abia atunci când avem acces în viața umană la ceea ce se întâmplă între moarte și o nouă naștere în sferele stelare datorită entităților Ierarhiilor superioare care lucrează în colaborare cu oamenii.
Să ilustrăm aceasta printr-un exemplu. Într-o epocă relativ veche, apropiată întru câtva tocmai de epoca imediat următoare întemeierii creștinismului, în India, în Orient, era încarnat un inițiat. Din cauză că această individualitate în încarnarea sa pământească din India avea vederea slabă – trebuie să ținem seama de detalii, când studiem corelațiile karmice –, ea îndreptase asupra tuturor lucrurilor o privire mai mult sau mai puțin superficială. Ea fusese situată în sânul concepției mistice hinduse, și a parcurs apoi alte încarnări mai puțin importante. După aceea, a trecut printr-o viață între moarte și o nouă naștere în timpul căreia tot ceea ce se acumulase în sufletul său prin trăirile superficiale pe care le avusese în India a fost prelucrat în sfera lui Mercur, apoi, în parte, în sfera lui Venus și în sfera lui Marte. În toate acestea intervine activitatea entităților Ierarhiilor superioare pentru a da o anumită formă. La majoritatea oamenilor karma primește o formă caracteristică în mod special într-o anumită sferă planetară. Dar prin această colaborare a luat naștere o individualitate în cazul căreia, la formarea facultăților interioare, la transformarea karmică a facultăților rezultate din trăirile de odinioară din India, au contribuit aproape în egală măsură sfera lui Mercur, sfera lui Venus și sfera lui Marte. Această individualitate a apărut în secolul al 19-lea ca personalitate și a fost Heinrich Heine [Nota 44].
Să examinăm un astfel de exemplu, adus la lumină din adâncurile vieții spirituale printr-o cercetare spirituală deosebit de conștiincioasă. Filistinul rigid și superficial ar spune: Dar aici orice aromă a personalității dispare; eu vreau s-o cunosc în însușirile ei elementare. – Filistinul rigid poate să vorbească astfel, el are dreptul s-o facă, și chiar trebuie să o facă, datorită karmei sale. Dar în acest fel el nu atinge adevărul decât până la un anumit punct. Când ne adâncim mai profund în realități aducem la lumină substraturile și culisele adevărului, ale realității. Atunci trebuie să spunem: Viața, inclusiv viața omului individual, nu devine mai săracă în semnificația ei, ci ea este dimpotrivă, mai bogată când o studiem luând în considerare asemenea substraturi, când într-adevăr, vedem licărind din această viață problematică, fragmentară, a lui Heine din secolul al 19-lea, ceea ce a fost odinioară o încarnare hindusă și care putut primi apoi toate nuanțele influențelor rezultate dintr-o existență care a avut loc mai înainte pe Mercur, pe Venus și pe Marte: pe Marte, unde se dezvoltă o anumită agresivitate care se va manifesta în următoarea existență pământească; unde așadar, ceea ce a fost dobândit într-o viață anterioară, ca facultate deosebită, se transformă într-un anumit simț agresiv, pe Mercur, unde sufletul poate ajunge să prelucreze karmic în mod deosebit în sfera lui Mercur această facultate, o plutire pe deasupra senzațiilor și conceptelor, și pe Venus, unde, pe de altă parte, a putut fi introdus un anumit element spiritual-erotic în puterile umane de reprezentare.
Cuprinzând cu privirea o asemenea viață umană, contemplăm, în același timp, existența cosmică, și ceea ce vedem astfel în om nu este, într-adevăr, mai sărac decât ceea ce am obține prin așa-numitul studiu direct, elementar, care nu este decât un mod filistin de a studia. De fapt, vedem cum ceea ce ține de istoria trecută este transportat în evenimentele care urmează, și cum mediatorii sunt lumile stelare cu entitățile lor. Astfel că abia prin aceasta istoria devine o realitate, altfel rămâne la litere, rămâne la cele treizeci și două de litere. Dar începem să citim istoria dacă vedem cum în spatele destinelor umane individuale stau lumi întregi de fapte divine, lumi încă și mai grandioase, mai puternice în amploarea lor decât procesul devenirii istorice a omenirii, în care găsim întotdeauna întrețesute destinele umane individuale.
Să luăm un alt exemplu. Există o individualitate care primise o formație aprofundată, pentru acea epocă, pe vremea când pe Pământ se răspândea Islamul prin Africa de Nord spre Spania. În Africa de Nord mai existau școli care se asemănau cu cea în care fusese format Sfântul Augustin [Nota 45]; dar e vorba de o epocă ceva mai târzie, și școala ajunsese să decadă. Această individualitate a învățat multe lucruri care erau caracteristice acestor școli, care mai conțineau încă multe învățături provenite din vechile Misterii, însă decadente. Apoi această individualitate a mers în Spania și a intrat în legătură cu școala cabalistică, nu cu ceea ce a fost această școală mai târziu, ci cu vechea școală cabalistică evreiască, ea a dobândit multe lucruri din cabala veche, nu din cea de mai târziu, și a devenit un spirit înzestrat cu un element oarecum maniheic-cabalistic, într-un suflet cu o mare suplețe lăuntrică. Această individualitate a continuat să se dezvolte în timpul unei vieți dintre moarte și o nouă naștere colaborând îndeosebi cu entitățile care au de-a face cu existența pe Marte. Ea și-a însușit astfel pe Marte un anumit simț agresiv, dar, pe lângă aceasta, și o ușurință în folosirea limbajului, un adevărat dar al seducției prin cuvânt, o mare ușurință în mânuirea prin limbaj a tot felul de probleme pe care le purta ființa sa lăuntrică, venind din încarnări anterioare. Cu aceste însușiri, ea s-a încarnat în secolul al 18-lea, și a fost Voltaire [Nota 46].
Vedeți dumneavoastră, a ști că existența lui Voltaire ne conduce în urmă spre experiențe asemănătoare celor pe care le-a trăit Sfântul Augustin în tinerețea sa, asemănătoare experiențelor cabalistice ulterioare, cu acest element de ironie prezent și în cabala originară, a ști că există toate acestea, a cuprinde cu privirea contextul, a-ți îndrepta de asemenea privirea asupra legăturii dintre două vieți pământești, asupra a ceea ce s-a petrecut în intervalul dintre ele, în timpul existenței dintre moarte și o nouă naștere: abia asta face din lume un întreg, și abia asta ne conduce spre realitate. Când privirea se îndreaptă asupra vieților pământești nu vedem la început nimic coerent în viețile succesive. Nu vedem cum trece o viață în alta. Dar acestea nu sunt decât fragmente. Nu vedem ce s-a petrecut în intervalul dintre ele; dar realitatea înglobează toate acestea. Și, de fapt, pătrundem realitatea când nu studiem numai natura, ci și omul, în funcție de fundalurile sale spirituale.
În această privință, în mișcarea noastră trebuie să intervină de acum înainte un suflu nou. Când a fost întemeiată la Berlin Secția germană a Societății Teosofice, în 1902, am anunțat prima conferință pe care intenționam să o țin, cu titlul „Exerciții practice cu privire la karmă” [Nota 47]. Ei bine, conferința a fost anunțată, dar nu a putut fi ținută, din simplul motiv că existau atunci anumite împrejurări. Existau diferiți vechi membri ai mișcării teosofice care își aveau ideile lor în legătură cu ceea ce e voie și ceea ce nu e voie să se spună; aceasta a influențat întregul cerc, întreaga atmosferă. Cei care erau conducătorii s-ar fi revoltat dacă cineva ar fi început să vorbească pe atunci despre exerciții practice cu privire la karmă. Mișcarea teosofică nu era, pur și simplu, matură pentru aceasta. Faptul trebuia să fie mai întâi pregătit mult timp. Și într-adevăr, pregătirea a durat două decenii și chiar mai mult. Dar cu ocazia Congresului de Crăciun a apărut impulsul de a dezvălui fără rezerve nu numai ceea ce poate fi descoperit în domeniile naturale ale spiritului, ci de a dezvălui fără rezerve și ceea ce poate fi cercetat în domeniile spiritului uman. De aceea în viitor, în cadrul Societății Antroposofice se va vorbi în mod deschis despre ceea ce era încă de la început în intenția mea, dar pentru care această Societate Antroposofică trebuia mai întâi să se maturizeze treptat. Acesta este, de asemenea, suflul esoteric ce a intrat în Societatea Antroposofică prin Congresul de Crăciun. Acest Congres de Crăciun nu a fost cu siguranță o bagatelă, ci tocmai asumarea unor noi responsabilități preluate din domeniul spiritual pentru mișcarea antroposofică.
Vedeți dumneavoastră, când putem contempla ceea ce se află între moarte și o nouă naștere, ne poate deveni clar, chiar prin aceasta, cât de diversă, de multilaterală este lumea. Căci atunci când spunem, pe de o parte, că în sfera lui Marte este stimulat pentru următoarea viață pământească un simț agresiv, ca și ușurința de a folosi cuvântul, puterea de a mânui cuvântul – acesta nu este decât un aspect al realității, căci în sânul vieții pe Marte sunt stimulate și alte aspecte. Și la fel se întâmplă de exemplu, și în cazul lui Jupiter. Facem experiența sferei lui Jupiter și a entităților sale atunci când, cu ajutorul viziunii inițiatice, privim retrospectiv perioada dintre patruzeci și nouă și cincizeci și șase de ani, și când ștergem observația făcută asupra propriei noastre ființe. Când privim ceea ce se desfășoară pe Jupiter, putem fi, într-un fel, zguduiți. Căci aceste ființe jupiteriene sunt absolut diferite de oameni. Să luăm numai o calitate umană, mai mult sau mai puțin frecventă, să luăm înțelepciunea. Oamenii spun: Noi suntem înțelepți. – Dar cât de greu își cucerește omul această înțelepciune! Chiar și numai un dram de înțelepciune este greu de cucerit. Trebuie să luptăm din greu în interiorul nostru pentru a obține chiar și numai un dram de înțelepciune într-un anumit domeniu. Dar ființele jupiteriene nu au nevoie de toate acestea. Ele au înțelepciune – nu pot să spun că s-au născut cu ea, căci nașterea acestor ființe jupiteriene nu este deloc ceea ce este pe Pământ nașterea omului din embrion. Trebuie să vă imaginați că în mediul înconjurător al lui Jupiter se află ceva asemănător formațiunilor de nori din jurul Pământului. Dacă vă reprezentați trupurile umane luând formă de nori și zburând după aceea în jos spre Pământ, acesta ar fi modul în care ființele noi se plăsmuiesc pe Jupiter dintr-un fel de nori, dar aceste ființe care ar coborî astfel zburând din nori ar avea drept însușire fundamentală înțelepciunea. Așa cum noi avem o circulație sanguină, ele au înțelepciunea. Dar o au fără a fi meritul lor, fără să și-o fi cucerit, ele o au, pur și simplu. De aceea gândesc cu totul altfel decât oamenii. Asta acționează, ce-i drept, într-un mod zguduitor, dar trebuie să ne obișnuim încetul cu încetul cu această priveliște. Și, așa cum pe Pământ totul este pătruns de aer, pe Jupiter totul este pătruns și străbătut de înțelepciune. Înțelepciunea este acolo ceva substanțial, ea se revarsă în vânt și vijelii, se revarsă pe Jupiter, urcă spre înălțimi ca o ceață. Dar în această ceață, care este înțelepciune, sunt prezente întotdeauna niște ființe care se înalță. Aici trăiesc în special Heruvimii, care, în acest context modelează karma umană, în colaborare cu oamenii. Dar acolo mai trăiesc și alte impulsuri. Lucrurile se petrec neapărat așa: Ceea ce a trăit un om într-o viață pământească anterioară este modelat karmic prin puterile înțelepciunii, printr-o înțelepciune spontană. El coboară apoi pe Pământ și poartă în sine amprenta a ceea ce rezultă din faptul că mai înainte el a modelat cele trăite pe Pământ printr-o înțelepciune cu totul spontană, care se exprimă apoi în cele mai diferite feluri. Iată un exemplu în acest sens.
Este vorba despre o individualitate care ne conduce în Grecia antică, într-o atmosferă într-un fel platoniciană, dar care este, totodată, cea a muncii sculptorului. Această individualitate a trăit o încarnare importantă de sculptor, în acea epocă în care în Grecia înflorea arta plastică. Ea a dus cu sine în încarnări intermediare de mai mică importanță ceea ce a trăit aici. Este o individualitate care și-a elaborat karma pentru ultima ei încarnare pământească mai ales în sfera înțelepciunii jupiteriene.
O altă individualitate ne conduce în urmă la vremurile anterioare populării Americii de către europeni, ne conduce până în America Centrală, în Mexic. Ea a trăit acolo în sânul Misteriilor decadente ale populației originare din Mexic. Acolo a învățat să cunoască, pe vremea când legăturile discipolilor din aceste Misterii cu entitățile spirituale mai erau încă vii, a învățat să cunoască Zeii mexicani care trăiau acolo. Astăzi, erudiții vorbesc din nou despre acești Zei – o karmă deosebită, dar nu prea fericită pentru oameni –, despre Quetzalkoatl, Tetzkatlipoka și Toatl; însă prin aceste descrieri nu se oferă prea mult în plus față de nume. Dar individualitatea despre care vă vorbesc trăia aici o viață intensă, deși aceste Misterii erau decadente. Pentru ea, acești zei, Toatl, Quetzalkoatl [Nota 48], erau ceva viu. Și acestea erau, într-adevăr, entități fermecătoare, vii. Acolo, în aceste Misterii în declin ale lui Quetzalkoatl, ea s-a îmbibat cu totul cu un conținut magic, foarte aproapiat în acea epocă, de superstiție, s-a familiarizat cu o entitate ca Tetzkatlipoka – Tetzkatlipoka era un fel de Zeu-șarpe, cu care această individualitate se simțea unită în astral – și această legătură a devenit pentru ea ceva deosebit de viu și intens. Această individualitate, după ce a trecut prin viața dintre moarte și o nouă naștere, nu a mai parcurs alte încarnări, ca cealaltă individualitate, care trăise în Grecia și trecuse apoi prin niște încarnări feminine. Această individualitate a trăit ca bărbat în sânul Misteriilor mexicane, a traversat, în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere sfera jupiteriană a înțelepciunii și a trăit după aceea tocmai în secolele 18, 19. Individualitatea care trăise în Grecia a traversat, de asemenea, sfera lui Jupiter, așa cum poate fi ea traversată când ai fost sculptor și când, în același timp, ai trăit în felul grecilor acest mod de reprezentare plastică care în acea epocă era cu adevărat plin de viață. În sfera jupiteriană a înțelepciunii, aici, unde această înțelepciune este prezentă în mod substanțial, ea a metamorfozat acest element plastic ce putea fi trăit în Grecia în contact cu forma omului, într-o facultate de percepere plastică a universului întreg; a revenit apoi într-un trup uman cu această elenitate purtând amprenta lui Jupiter, și s-a născut din nou ca Goethe.
Cealaltă individualitate a traversat și ea sfera lui Jupiter și a transformat în această sferă ceea ce a putut primi în Misteriile mexicane. Dar în sfera lui Jupiter nu putea lua naștere același lucru dintr-o viață pământească trăită în acel fel în Grecia, cum am descris-o, și dintr-o viață trăită în Mexic, așa cum am descris-o. Amândouă individualitățile au traversat sfera lui Jupiter, dar fiecare a devenit ceea ce trebuia să devină conform puterilor modelatoare rezultate din viețile lor anterioare. Individualitatea care trecuse prin Misteriile mexicane, după ce a traversat sfera lui Jupiter, revine pe Pământ ca Eliphas Lévi [Nota 49]. Dumneavoastră aveți aici o transformare remarcabilă a unor practici magic-rituale, a unor culte magice, în înțelepciune. Aceasta este o karmă jupiteriană de mai mică valoare, deși foarte plină de spirit, plină de înțelepciune. Aici se vede cum interacționează ceea ce a trăit omul într-o viață pământească cu ceea ce devine el între moarte și o nouă naștere. Viața ulterioară se modelează întru totul în funcție de viața precedentă, dar ceea ce a trăit un om într-o viață pământească poate fi transformat prin karmă în cele mai diferite feluri, la trecerea prin aceeași sferă. Abia când privim în acest fel modelarea vieții umane în sens karmic, abia atunci aprofundăm în mod just ceea ce este această viață umană. Atunci ea se îmbogățește și abia atunci apare în întreaga ei realitate, abia atunci cunoaștem în realitate omul și viața umană.
