Aceasta este prima dată, după Congresul de Crăciun de la Goetheanum, când pot să vă vorbesc din nou. Și, înainte de a face alte expuneri, trebuie să arătăm ce anume este legat de acel impuls care a pătruns în Mișcarea antroposofică prin ultimul Congres de Crăciun de la Goetheanum. Cu ocazia acestui Congres de Crăciun, noi am avut bucuria de a putea saluta la Dornach o serie de membri ai Societății Engleze, și mai ales pe vechiul și fidelul nostru prieten dl. Collison [Nota 74], președintele Societății aici, în Anglia. Și aș vrea să reînnoiesc aici salutul pe care i l-am exprimat și la Dornach, în calitatea sa de reprezentant al Societății din Anglia.
Impulsul care a pătruns în Societatea Antroposofică prin Congresul de Crăciun trebuie să reprezinte în realitate ceva foarte profund; astfel încât anumite lucruri care înainte de acest Congres de Crăciun au fost caracterizate printr-un cuvânt sau altul trebuie să fie caracterizate acum într-un sens opus. Asupra acestei Societăți apasă, și în mod lăuntric, în sensul ocult al cuvântului, timpuri grele, mai ales din cauză că după război în sânul Societății Antroposofice au fost încercate, din diferite direcții, lucrurile cele mai diverse și a devenit necesar să lăsăm să intervină pentru Societate un fel de înnoire.
Această înnoire a fost și pentru mine însumi – și îmi este permis să menționez aici acest lucru – legată de ceva foarte important.
Cu câtva timp înainte de Crăciun mi-am pus o problemă, multă vreme după ce a apărut intenția de a întemeia din nou Societatea – sau, cel puțin, de a-i da o formă nouă – într-un anumit fel, de Crăciun.
Mi-a apărut necesitatea de a mă decide să fac ceea ce, din motive întemeiate, refuzasem să fac atunci când Societatea Antroposofică se separase de Societatea Teosofică. Porneam atunci de la presupunerea că dacă m-aș retrage din orice activitate administrativă, din orice funcție de conducere a Societății, pentru a rămâne numai în calitate de învățător, anumite lucruri ar putea lua formă mai ușor decât dacă învățătorul ar exercita în același timp și o funcție administrativă.
Dar aceste lucruri care erau presupuse astfel în anii 1912, 1913, atunci când Societatea Antroposofică s-a separat de Societatea Teosofică [Nota 75], aceste lucruri nu s-au întâmplat. Presupunerile nu s-au împlinit în cadrul Societății Antroposofice. Și astfel pentru mine a devenit, așadar, necesar să examinez cu adevărat foarte serios problema dacă ar trebui să-mi asum sarcina de președinte al Societății Antroposofice sau nu. – Și am recunoscut atunci că era necesar să-mi asum președinția.
Dar aș vrea să subliniez aici foarte serios, și în fața cercului prietenilor noștri englezi, ceva ce este legat de acea decizie de a-mi asuma sarcina președinției, este absolut necesar să subliniez acest lucru. Aceasta însemna, față de întreaga Mișcare, o cutezanță absolută, căci prin aceasta eu eram pus în fața unei eventualități bine definite.
Mișcarea antroposofică se întemeiază, desigur, pe faptul că din lumea spirituală se revarsă adevărate revelații privind conținutul cunoașterii spirituale. Când vrem să împlinim opera Mișcării antroposofice nu ne putem consacra numai sarcinilor umane. Trebuie să fim deschiși față de ceea ce vine din lumile spirituale. Legile lumilor spirituale sunt întru totul determinate, și nu le putem încălca. Trebuie să le respectăm în mod riguros.
Și e greu de conciliat ceea ce cere în epoca noastră o funcție exterioară, fie aceasta și funcția de președinte al Societății Antroposofice, cu datoria ocultă față de revelațiile lumii spirituale. Astfel încât în acel moment trebuia să evoc în fața sufletului meu următoarea întrebare: Puterile spirituale care până acum binecuvântaseră Societatea Antroposofică prin ceea ce se putea revărsa de la ele, aceste puteri spirituale vor mai binecuvânta de acum înainte cu darurile lor Mișcarea antroposofică reconstituită în acest fel?
Dumneavoastră puteți aprecia, desigur, întreaga semnificație a unei asemenea eventualități. Trebuia privită în față o eventualitate, faptul că puterile spirituale ar fi putut spune: Asta nu se poate, nu poate fi acceptată o funcție exterioară.
Astăzi am voie să spun cu adevărat, sub privirea tuturor puterilor spirituale care sunt legate de Mișcarea antroposofică, am voie să spun că acele legături care există între lumile spirituale și revelațiile care trebuie să se reverse prin intermediul Mișcării antroposofice sunt mai intime, mai decisive, mai bogate, decât era cazul mai înainte; am voie să spun că din cele două eventualități care puteau interveni, s-a realizat cu adevărat cea care era cât se poate de favorabilă dezvoltării Mișcării antroposofice. Suntem îndreptățiți să spunem că acele puteri spirituale de unde ne vin revelațiile noastre ne privesc în continuare cu deplină bunăvoință de la întemeierea Societății Antroposofice la Goetheanum – și chiar cu o bunăvoință mai mare decât înainte. Astfel încât, în această direcție, și deja de multă vreme, a putut fi înlăturată o mare greutate care apăsa asupra Societății Antroposofice.
Înainte de acest Congres de Crăciun de la Goetheanum a trebuit să subliniez adesea că e necesar să facem distincție între Mișcarea antroposofică, mișcare ce reprezintă un curent spiritual în oglindirea lui pe Pământ, și Societatea Antroposofică, o societate care trebuia să fie administrată pe cale exterioară, în cadrul căreia deținătorii de funcții să fie aleși sau stabiliți într-un alt fel.
De la Crăciun, trebuie să spunem contrariul. Nu mai putem face distincție între Mișcarea antroposofică și Societatea Antroposofică. Cele două nu fac decât una. Căci, prin faptul că eu însumi am devenit președintele Societății Antroposofice, Mișcarea antroposofică a devenit una cu Societatea Antroposofică.
Aceasta a făcut necesar ca la Crăciun să fie instituit la Dornach un Comitet director care să nu fie un Comitet director în sensul exterior, exoteric, al cuvântului, ci să fie instituit un Comitet director care trebuie să fie considerat un Comitet director esoteric, care să fie răspunzător pentru ceea ce face doar față de puterile spirituale, care să nu fie ales, ci format. Tot ceea ce se întâmplă în mod obișnuit în adunările de întemeiere s-a desfășurat la Crăciun sub o altă formă. Și acest Comitet director este ceea ce aș putea numi un Comitet de inițiativă, un Comitet director care își vede sarcinile în munca pe care o desfășoară. De aceea, la Congresul de Crăciun nici Statutul nu a fost elaborat conform uzanțelor, ci s-a precizat pur și simplu ce relație trebuie să existe de la om la om, între Comitetul director și ceilalți membri, între membrii individuali, și așa mai departe. Intențiile Comitetului director sunt exprimate în ceva care nu este deloc statut, care doar a îmbrăcat forma de statut, care este de fapt descrierea a ceea ce vrem să facem. Totul s-a întâmplat altfel ca de obicei când e vorba de societăți.
Și esențialul este faptul că de acum înainte în întreaga Societate Antroposofică a pătruns un suflu esoteric. Întreaga mișcare ce curge de acum înainte prin Societate trebuie să aibă un caracter esoteric.
Trebuie să luăm foarte în serios acest lucru. Determinante pentru Comitetul director de la Goetheanum vor fi numai impulsurile activității pur umane, care își vor avea originea în lumea spirituală. Nu paragraful 1, paragraful 2, și așa mai departe, ci va fi încurajată adevărata viață spirituală, fără rezerve, fără să ne propunem nimic altceva.
Vedeți dumneavoastră, pot menționa aici un lucru aparent cu totul neînsemnat. Carnetele de membru au fost și vor continua să fie reînnoite pentru fiecare membru. Avem acum în toată lumea douăsprezece mii de membri; așadar trebuie să fie distribuite douăsprezece mii de carnete de membru. Ele trebuie să fie semnate toate de mine. Bineînțeles, mai multe persoane au considerat că s-ar putea face o ștampilă pentru a pune această semnătură. Dar de acum înainte în Mișcarea antroposofică totul trebuie să aibă un caracter direct individual, uman. De aceea, eu trebuie să veghez la aceasta chiar și când e vorba de un asemenea amănunt. Fiecare carnet de membru trebuie să treacă pe sub ochii mei, pentru ca eu să citesc numele, să semnez cu mâna mea: În acest fel se creează o relație umană reală, chiar dacă infimă, cu fiecare membru. Bineînțeles, ar fi mai simplu să aplicăm semnătura cu o ștampilă pe cele douăsprezece mii de carnete de membru, dar aceasta nu trebuie să se întâmple.
Trebuie să sugerez mai întâi, în mod simbolic, aș putea spune, că în viitor singurul lucru care va conta va fi elementul uman care va domni în cadrul Societății.
Dacă o asemenea înțelegere va fi adusă în întâmpinarea Comitetului director de la Goetheanum, atunci se va vedea – desigur, lucrurile vor merge încet, dar trebuie să aveți răbdare, dragii mei prieteni, chiar dacă ele merg încet – cum toate intențiile enunțate de Crăciun se vor realiza, încetul cu încetul. Trebuie numai să fim înțelegători față de Comitetul director, el nu poate face al cincilea pas înainte de al doilea, nici chiar pe cel de-al doilea înainte de primul și, chiar dacă până în prezent el nu a făcut decât jumătate de pas, va veni vremea, cu siguranță, va veni vremea când se va ajunge și la al cincilea pas. Căci, pentru ca lucrurile să fie conduse omenește, nu putem rămâne la abstracțiuni, pretutindeni trebuie să ajungem la concret.
Astfel, Mișcarea antroposofică va fi pătrunsă cu adevărat de un suflu nou. Ea va fi esoterică conform spiritului, ea nu va mai căuta esoterismul în aspectele exterioare. Vor fi esoterice anumite adevăruri care nu vor putea fi comunicate decât în sânul mișcării, deoarece numai cel care participă în mod viu la tot ceea ce se întâmplă în Societate va putea prelucra în inima sa asemenea adevăruri. Dar nu se vor mai interzice lumii exterioare ciclurile de conferințe, așa cum s-a făcut până acum. Ciclurile, ce-i drept, nu vor fi vândute în librărie, dar cel care va voi să le aibă și le va putea procura. Vom trasa, cum a fost deja sugerat, doar o graniță spirituală: Vom spune că nu putem admite nici o obiecție, nici o critică, în afară de aceea care vine din partea celor care se situează pe același teren pe care se află și ciclurile de conferințe. Oamenii pot spune în viitor ce vor, în domeniul ocult se lucrează în sens pozitiv, nu în sens negativ.
Aceste lucruri trebuie să fie înțelese, încetul cu încetul. Dacă sunt înțelese, în Mișcarea antroposofică va pătrunde un suflu cu totul nou. Atunci se va înțelege cum Comitetul director de la Goetheanum se simte răspunzător numai în fața ființelor lumii spirituale; dar antroposofii se vor simți, de asemenea, legați, în cadrul întregii Societăți, de acest Comitet director.
Acest suflu nou poate ne va permite să ajungem la ceea ce trebuie să fie atins prin Mișcarea antroposofică, dacă este ca ea să devină ceea ce voi mai arăta aici, din interiorul vieții spirituale, în cursul acestor conferințe.
Aș dori ca această scurtă indicație să fie considerată ca o introducere la conferințele pe care urmează să le prezint aici în fața dumneavoastră, și voi începe expunerea propriu-zisă după ce această indicație va fi fost tradusă.*
* Aici Rudolf Steiner s-a întrerupt, și a urmat traducerea în engleză. În acest volum, aceste întreruperi sunt de fiecare dată semnalate printr-un spațiu mai mare în text.
Pe parcursul secolelor, omenirea a ajuns să-și îndrepte din ce în ce mai puțin privirea spre lumea spirituală. Noi vorbim, pe bună dreptate, de faptul că ultimele secole au inaugurat o perioadă materialistă, și spuneam că această perioadă materialistă a pus stăpânire nu numai pe activitatea de gândire a omului, ci și pe voința umană, pe faptele umane, și că întreaga viață a intrat încetul cu încetul sub semnul materialismului. Și vom deveni conștienți în sânul Societății Antroposofice de faptul că această situație poate trezi niște puteri care îi vor elibera pe oameni de această subordonare față de materie, de ceea ce neagă spiritualul.
Numai că, pentru ca Mișcarea antroposofică să devină impulsul necesar în cadrul evoluției de ansamblu a omenirii trebuie să fie luate în serios toate învățăturile, toate comorile de înțelepciune care s-au revărsat deja de ani de zile prin Mișcarea antroposofică. Atunci trebuie, de exemplu, să se aibă în vedere, în mod absolut serios, întrebarea: Cum trăiește, așadar, omul actual în lume?
El pătrunde în viață prin naștere, când primește niște caracteristici ereditare provenind de la părinți și de la bunici, când se lasă educat conform concepțiilor uzuale în prezent și, la un anumit moment al vieții, el devine conștient, se trezește oarecum la viața exterioară. El își îndreaptă atunci privirea și asupra concepțiilor, gândurilor, faptelor, impulsurilor, și așa mai departe, care se află în ambianța sa. El încearcă să se înțeleagă în calitatea sa de membru al națiunii sale, de membru al omenirii actuale, și așa mai departe.
În cadrul Mișcării antroposofice, noi ne asimilăm acest adevăr luminos, arzător: Așa cum suntem noi aici, cum suntem situați în această viață – reluăm vieți pământești anterioare. Aducem în existența prezentă rezultatele acestor vieți anterioare. Noi ar trebui să ne simțim în realitate în așa fel încât să nu privim numai ceea ce suntem în cadrul națiunii noastre actuale, în sânul omenirii actuale; ar trebui să ne simțim ca și cum am ajuns la această viață tatonând, după ce am traversat o serie de vieți pământești și alte vieți între moarte și o nouă naștere și am lucrat asupra ființei noastre proprii, asupra Eului nostru, asupra individualității noastre, pentru a face din noi ceea ce suntem astăzi.
Dar cât de departe este, propriu-zis, conștiența cotidiană a omului de a lua absolut în serios aceste cuvinte: Da, eu am parcurs vieți pământești anterioare, și trebuie să țin seama de aceste vieți pământești anterioare! Dar nu vom putea ajunge aici dacă nu situăm întreaga considerare a vieții în perspectiva karmei, a formării destinului, care merge din viață pământească în viață pământească. Dar atunci, înainte de toate, însăși istoria omenirii trebuie să fie considerată din această perspectivă. Și trebuie să ne spunem: Aici sau acolo a apărut o personalitate determinantă, care a realizat lucruri importante în sânul omenirii. Oare noi o înțelegem bine dacă o examinăm numai de când s-a născut, la o anumită dată, parcurgându-și apoi viața pământească, dacă luăm în considerare numai acele conținuturi pe care ea le-a cunoscut în cursul acestei singure vieți pământești? Oare nu trebuie, mai curând, dacă vrem să luăm în serios învățăturile care curg prin Mișcarea antroposofică, să ne spunem: Noi ne îndreptăm privirea asupra unei personalități ce reprezintă în viața sa actuală sau în viața pământească precedentă reluarea unor vieți pământești anterioare și noi nu o putem înțelege dacă nu o concepem prezentându-se cu rezultatele vieților sale pământești anterioare.
Dar dacă luăm în serios o asemenea concepție, un asemenea punct de vedere, atunci trebuie să practicăm un cu totul alt mod de a vedea istoria decât acela care se practică în mod obișnuit în prezent. Astăzi sunt descrise faptele care s-au desfășurat în diversele epoci ale evoluției istorice a omenirii. Se ajunge la un om de stat, la un pictor, sau la vreo altă personalitate importantă, se relatează ce a făcut această personalitate pe Pământ începând de la naștere sa. Dar problema nu este privită în mod serios dacă este concepută în acest fel, căci această personalitate există acum, dar viețile ei anterioare își proiectează lumina asupra prezentului ei. Vom înțelege istoria abia atunci când vom ști că ceea ce se întâmplă într-o anumită epocă a fost transportat de oamenii înșiși din niște epoci mai vechi în unele mai recente. Oamenii care trăiesc astăzi, sau care trăiau acum câteva secole, au trăit și mai înainte și ei aduc din aceste vechi timpuri în epocile mai noi ceea ce au gândit și au trăit pe atunci. Asupra acestui raport trebuie să ne îndreptăm privirea.
Cum putem înțelege, de exemplu, ceea ce trece zguduitor prin epoca noastră? Avem, pe de o parte, de aproape două milenii, ceea ce a fost întemeiat prin Misteriul de pe Golgotha, avem Impulsul lui Christos acționând și urzind în sânul civilizației moderne în țările europene, în ținuturile occidentale. Dar în această viață prin care trece Impulsul lui Christos, încălzind inima și luminând cu lumina spiritului, se află totodată și un alt element. Avem aici, de asemenea, tot ceea ce primesc copiii noștri deja din școala primară, și care provine din știința modernă, tot ceea ce absorbim drept cultură modernă în fiecare dimineață când citim ziarul în timp ce ne bem cafeaua. Luați concepția actuală despre om: Tot ceea ce introduce știința în viața publică, ceea ce realizează în mod frecvent arta, ceea ce pun în aplicare alte ramuri ale vieții, luați toate acestea – nu putem spune că sunt pătrunse de Impulsul lui Christos. Toate acestea trec pe lângă Impulsul lui Christos. Există chiar mulți oameni care veghează îndeaproape ca nu cumva să pătrundă Impulsul lui Christos în anatomie, în fiziologie, în biologie, în istorie, ci să țină toate acestea izolate.
De unde vine această situație? Atâta vreme cât spunem doar că există acea personalitate care acționează ca om de știință, că ea a primit o asemenea educație, a crescut, s-a consacrat unei anumite cercetări, atâta vreme cât doar spunem: Acesta este un om de stat, el a primit o educație sau alta, în măsurile politice pe care le-a luat el aplică o concepție liberală sau una conservatoare –, atâta vreme cât spunem doar asta, noi nu vom înțelege cum de-a lungul acestei civilizații a prezentului poate trece, pe de o parte, impulsul creștin și, pe de altă parte, ceva care nu are absolut nimic de-a face cu creștinismul. De unde provine această stare? Nu vom înțelege acest lucru decât dacă ne îndreptăm privirea asupra vieților pământești succesive ale personalităților determinante. Atunci vom înțelege cum aduc oamenii cu ei în epoci ulterioare gândurile, impulsurile de voință, asimilate în vieți pământești anterioare, în civilizațiile trecute.
Vedem apărând în ceea ce este determinant în epoca noastră anumite personalități. Să luăm de exemplu o asemenea personalitate care, pentru viața exterioară, mai ales pentru tot ceea ce este sub influența științei în epoca modernă, este extraordinar de determinantă: Lordul Bacon, Baco de Verulam. Apare această personalitate, și noi îi cunoaștem viața. Observăm această personalitate în sânul civilizației creștine. În ceea ce există ca lucrări exterioare ale lui Bacon nimic nu amintește de impulsurile creștine. S-ar fi putut ivi tot atât de bine dintr-o civilizație necreștină. Ceea ce spune el despre creștinism pare foarte superficial, față de ceea ce este adevăratul impulsul al inimii sale. Remarcăm această particularitate a caracterului său atât la omul de știință, cât și la filosof și la omul de stat.
Sau să considerăm o personalitate ca Darwin [Nota 76]. Ce are a face creștinismul lui Darwin – el era un bun creștin –, dar ce are a face creștinismul lui Darwin cu ceea ce a gândit el despre originea animalelor și a omului? Absolut nimic. Ceea ce se află aici este o cu totul altă caracteristică, un cu totul alt impuls decât impulsul creștin. Nu ajungem la nici un rezultat dacă nu ne întrebăm: care este situația vieților pământești anterioare, să spunem, la Baco de Verulam sau la Darwin? Ce aduceau ei din viețile pământești anterioare în această viață pământească?
Dacă Societatea Antroposofică trebuie să-și dobândească adevăratul ei sens, atunci această problemă privind viețile pământești succesive trebuie să fie în viitor pusă altfel decât în mod abstract. Faptul că știm că trăim de mai multe ori pe Pământ, că trăim un lucru sau altul care trece dintr-o viață pământească trecută în alta, aceste considerații sunt, desigur, foarte frumoase, dar ele sunt relativ inofensive, căci ele nu constituie decât o adeziune generală, o credință. Faptul devine serios abia atunci când privim omul absolut concret și când îi înțelegem viața concretă dintr-o epocă ulterioară în funcție de viața sa concretă din epoci anterioare.
Asemenea considerații vrem să întreprindem acum și vrem să avem în vedere mai întâi un element istoric, pentru a lua absolut în serios considerațiile karmice, și vrem să privim mersul înainte în evoluția omenirii, în privința civilizației și a tot ceea ce face omenirea, în așa fel încât să percepem cum oamenii transportă într-o altă epocă ceea ce și-au cucerit ei mai înainte, în timpurile trecute.
Vedem că apare într-o anumită epocă Baco de Verulam, să zicem; îl vedem pe Darwin apărând mai târziu, și vedem în ei ceva înrudit. Dacă suntem superficiali, studiem cum au ajuns Bacon și Darwin la concepțiile lor. Dacă mergem mai în profunzime, atunci constatăm că ei introduc în civilizația creștină ceva ce, în primă instanță, nu poate fi conceput ca provenind din această civilizație creștină. Când privim în urmă, trebuie să apară întrebarea: Oare nu cumva Bacon și Darwin au trăit o existență pământească anterioară?
Vedem că apare într-o anumită epocă Baco de Verulam, să zicem; îl vedem pe Darwin apărând mai târziu, și vedem în ei ceva înrudit. Dacă suntem superficiali, studiem cum au ajuns Bacon și Darwin la concepțiile lor. Dacă mergem mai în profunzime, atunci constatăm că ei introduc în civilizația creștină ceva ce, în primă instanță, nu poate fi conceput ca provenind din această civilizație creștină. (Tabla 1* sus) Când privim în urmă, trebuie să apară întrebarea: Oare nu cumva Bacon și Darwin au trăit o existență pământească anterioară?
* Relativ la desene vezi și pagina 255
Tabla 1Din aceste existențe trecute, ei au adus ceea ce se prezintă în fața ochilor noștri în viețile lor pământești ulterioare. Îi înțelegem din punct de vedere istoric abia atunci când îi înțelegem în mod individual. Căci istoria se dezvăluie când luăm karma în serios, ea apare în acțiunile umane, în curenții vieții umane, ca ivindu-se dintr-un trecut îndepărtat și continuându-se până în prezent și în viitor.
De acum înainte nu vom mai vorbi despre aceste lucruri cu reticență; trebuie să spunem cum sunt realitățile din sânul vieții spirituale, și astfel lumea exterioară a istoriei și a naturii să ne apară în așa fel încât această lume exterioară a istoriei și a naturii să reveleze ceea ce se află în spatele ei ca realitate spirituală.
În orice caz, omul va privi la început abordarea și tratarea unor asemenea probleme, cum sunt cele pe care le-am schițat eu aici, cu mai multă superficialitate decât este cazul să o facem față de lumile spirituale și fizice în care trăim. Căci, vedeți dumneavoastră, modul în care gândesc oamenii asupra lucrurilor vieții obișnuite, modul în care decid ei asupra lucrurilor vieții obișnuite, nu poate fi aplicat deciziilor care se iau față de asemenea lucruri. Și, înainte de a răspunde la întrebările: Cine era Bacon în viața sa precedentă? Cine era Darwin în viața sa precedentă? și pentru a vă face cunoscute toate substraturile care trebuie să fie luate în considerare în cazul unor asemenea întrebări, eu îmi pot permite astăzi, la sfârșitul primului studiu consacrat acestor probleme, să adaug un fel de remarcă personală, făcută totuși într-un spirit obiectiv.
Pe parcursul numerelor din «Goetheanum», apare acum Cursul vieții mele [Nota 77]. Dar într-un periodic destinat și lumii exterioare nu se poate relata tot ceea ce ar trebui să fie luat în considerare și, firește, ici și colo este necesară câte o completare pentru aceia care vor să găsească în mod serios în cadrul Mișcării noastre calea care să-i conducă în lumea spirituală. Aș vrea, așadar, astăzi, înainte de a aborda în următoarea conferință răspunsul la întrebările de genul celor care tocmai au fost puse aici, să fac această remarcă personală, individuală.
Vedeți dumneavoastră, pentru cel care, ca și mine, a crescut și a trăit din anii '60 ai secolului precedent până în prezent, înseamnă a trăi în acea perioadă pe care eu am caracterizat-o adesea ca fiind perioada în care în civilizația umană intervine domnia lui Mihael, înlocuind domnia lui Gabriel, care durase trei secole și jumătate. Domnia lui Mihael, adică intervenția impulsului solar al lui Mihael în întreaga civilizație a omenirii în evoluție, s-a instaurat la sfârșitul anilor '70 ai secolului trecut. Când trăiai în epoca ce a urmat imediat după intervenția influenței lui Mihael, când viețuiai împreună cu niște tovarăși de tinerețe, faptul că pe atunci, așadar, în anii '80, '90, când domnia lui Mihael a început să-și facă simțită acțiunea în spatele evenimentelor exterioare, așadar, când trebuia să-ți dezvolți sufletul afectiv sau al rațiunii – dumneavoastră știți că îl dezvoltăm între douăzeci și opt și treizeci și cinci de ani –, atunci viețuiai, dacă îți dezvoltai în mod just acest suflet afectiv sau al rațiunii, în afara lumii fizice. Când omul se trăiește pe sine însuși, când se viețuiește în mod conștient cu sufletul afectiv sau al rațiunii, el trăiește în afara lumii fizice.
Noi spunem că omul este constituit din trup fizic, trup eteric și trup al senzației. Cu trupul fizic, el este situat în mod clar în sânul lumii fizice. Cu trupul eteric, el trăiește tot în lumea exterioară, cu trupul senzației el trăiește de asemenea, și în mod intens, în lumea exterioară. În sufletul senzației, el trăiește tot în lumea exterioară. Dar omul poate trăi cu totul în afara lumii exterioare atunci când trăiește foarte conștient în sufletul rațiunii sau afectiv – înainte de trezirea sufletului conștienței, care are loc la treizeci și cinci de ani –, așadar, când el trăiește în deplină conștiență în sufletul rațiunii sau afectiv. Putem pătrunde atunci cu totul în domeniul sufletului. De aceea, pe atunci, în anii '80, '90 ai secolului trecut, existase ocazia, pentru cel care era predispus pentru aceasta, de a trăi cu sufletul rațiunii sau afectiv mai mult sau mai puțin în afara lumii fizice.
Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, trăind cu sufletul rațiunii sau sufletul afectiv în afara lumii fizice, puteai trăi în sfera în care tocmai pătrundea Mihael, intrând în viața pământească.
Căci, vedeți dumneavoastră, în anii '80, '90 se desfășurau multe lucruri pe care oamenii le admirau, în cadrul cărora erau ei educați sau se autoeducau. Ei bine, se vorbește mult despre noii oameni de litere din această perioadă, în cuvinte pompoase. Luați tot ceea ce au furnizat periodicele, ceea ce a dat arta, ceea ce a apărut în anii '80, '90 ai secolului trecut: 1879, 1880, 1990 și așa mai departe (Tabla 1 dreapta jos). Dar tocmai în acești ani s-a mai întâmplat și altceva. Exista un văl subțire, și în spatele acestui văl subțire se afla o lume imediat învecinată cu lumea noastră fizică. Aceasta era caracteristica perioadei care a precedat sfârșitul erei Kali-Yuga – era Kali-Yuga, se știe, s-a încheiat o dată cu secolul al 19 lea –, faptul că era prezentă o altă lume, învecinată, vizibilă ca printr-un văl subțire, pe care conștiența obișnuită nu-l putea totuși străbate: aici se desfășura ceva care trebuie să apară din ce în ce mai mult în lumea fizică și să se manifeste prin efectele sale.
Exista, într-adevăr, ceva misterios în preajma acestui sfârșit al secolului al 19-lea. În spatele unui văl se desfășurau evenimente puternice, și toate se grupau în jurul ființei spirituale pe care noi o desemnăm cu numele de Mihael. Existau niște adepți puternici ai lui Mihael, suflete umane care pe atunci nu erau prezente în trup fizic, ci se găseau între moarte și o nouă naștere, dar și mari puteri demonice, care, sub influențele ahrimanice, se ridicau împotriva a ceea ce trebuia să pătrundă în lume prin Mihael.
Vedeți dumneavoastră, dacă pot face aici o remarcă personală, aceasta este următoarea: Crescând, eu nu am avut de fapt niciodată dificultăți în a înțelege lumea spirituală. Ceea ce îmi oferea lumea spirituală pătrundea în sufletul meu, lua formă de idei, putea da naștere unor gânduri. Dar ceea ce le era atât de ușor celorlalți oameni, mie îmi era dificil. Eu puteam înțelege rapid relațiile din domeniul științelor naturii, în schimb, faptele izolate nu-mi puteau rămâne în memorie, nu pătrundeau acolo. Puteam înțelege ușor teoria ondulatorie, concepțiile matematicienilor, ale fizicienilor, ale chimiștilor; în schimb, când era vorba de un mineral, eu nu trebuia, ca mulți alții, să-l privesc o dată, de două ori, pentru a-l recunoaște apoi, ci chiar de treizeci sau patruzeci de ori. Realitățile lumii exterioare îmi opuneau o rezistență atunci când trebuia să le rețin, să le sesizez. Eu nu puteam intra ușor în această lume fizic-sensibilă.
Prin aceasta, eu trebuia să stau, cu tot sufletul rațiunii și cel afectiv în această lume din spatele vălului, în acest domeniu al lui Mihael, și trebuia să particip la tot ceea ce avea loc acolo. Atunci au apărut marile exigențe de a lua în serios viața spirituală, de a pune probleme de o asemenea anvergură. Viața exterioară continua să scrie vechea biografie filistină a lui Darwin și a lui Bacon. Dar acolo, în culise, în spatele vălului subțire, în domeniul lui Mihael, acolo se puneau marile întrebări ale vieții. Și învățai înainte de toate să cunoști un lucru: Ce mare deosebire este între a-ți pune aceste întrebări cu inima – și a le formula în cuvinte.
Omul de astăzi crede că despre ceea ce știm se poate vorbi în cuvinte. Tot ce află omul de astăzi este transpus cât mai repede posibil în cuvinte și exprimat în cuvinte. Întrebările care se puneau în domeniul lui Mihael tocmai în anii '80, '90, aceste întrebări continuau să acționeze când se sedimentau în sufletul unui om, ele au continuat să acționeze și în secolul 20. Și de fiecare dată când cineva ajungea să trăiască deja decenii sub influența acestor întrebări și voia să le formuleze, era întotdeauna ca și cum ar fi intervenit adversarii lui Mihael și i-ar fi paralizat limba, fiindcă nu voiau să se vorbească despre anumite lucruri.
Și, vedeți dumneavoastră, și în sânul Mișcării antroposofice au trebuit să fie duse mai departe multe lucruri care au rămas, oarecum, taina lui Mihael. De aceste lucruri țineau, înainte de toate, acele adevăruri referitoare la raporturile istorice. De câtva timp se poate vorbi despre aceste lucruri fără rezervă. De câteva luni a apărut posibilitatea – și tocmai că a devenit posibil și pentru mine – de a se vorbi despre aceste lucruri fără rezervă. De aceea se întâmplă, s-a întâmplat și poate să se întâmple și aici acest lucru, și anume că de acum înainte se poate vorbi fără rezervă despre raporturile dintre viețile pământești. Căci asta are legătură cu dezvăluirea tainelor lui Mihael, care s-au desfășurat în modul pe care l-am descris în fața dumneavoastră
Acesta este unul dintre aspectele concrete despre care am vorbit înainte în mod abstract. În prima parte, eu vorbeam despre o eventualitate: eventualitatea ca lumea spirituală să se închidă, să nu ni se mai pună la dispoziție. Dar ea nu s-a închis. În realitate, prin tot ceea ce mi-a fost posibil, mai ales începând de la Congresul de Crăciun al Societății Antroposofice, prin modul în care mi-a fost permis după acest Congres să desfășor o muncă ocultă – acestea nu sunt, desigur, fapte noi, în domeniul ocult nu pot fi comunicate imediat, chiar azi, lucrurile care au fost aflate ieri, care au fost trăite în modul descris –, dar la aceasta s-a adăugat faptul că demonii care mai înainte împiedicau ca lucrurile să fie spuse sunt reduși la tăcere.
Prin aceasta atragem atenția asupra unei asemenea cotituri, și eu vă relatez aceasta pentru ca dumneavoastră să înțelegeți lucrurile cu seriozitatea necesară atunci când în viitor se va vorbi în mod concret despre viețile pământești succesive ale unor personalități importante sau neimportante. Aceste lucruri nu e voie să fie luate ușor, trebuie să avem față de ele respectul necesar.
Eu voiam să fac aceste aluzii; ele vor fi completate în cursul celorlalte conferințe, și atunci veți vedea alte aspecte. Dar, înainte de a vorbi despre încarnările anterioare ale lui Darwin și ale altora, voiam mai întâi să vă atrag atenția asupra atmosferei spirituale, asupra luminii spirituale în care trebuie să fie văzute aceste lucruri. Vom vorbi în continuare despre aceste lucruri data viitoare, cu ocazia următoarei noastre întâlniri a membrilor*.
* A urmat traducerea în engleză și răspunsul la întrebările cu privire la Secții.
Mai trebuie să spun că noi am integrat în Mișcarea antroposofică o mișcare esoterică în sensul restrâns al cuvântului, această mișcare esoterică fiind repartizată pe diferite secții. În primul rând este prezentă Secția generală, al cărei conținut este un esoterism destinat tuturor sufletelor umane. Avem apoi Secția pedagogică – lucrurile vor deveni și mai cunoscute –, și mai avem Secția medicală. Avem două Secții artistice, una pentru artele plastice, una pentru artele muzicii și ale cuvântului. Avem o Secție de științe ale naturii. Avem o Secție de astronomie-matematică. – Și voi mai avea de făcut comunicări asupra acestor lucruri cu prilejul unei ocazii corespunzătoare.
Secția generală este mai întâi reprezentată în fața lumii prin prima ei Clasă, și ore de clasă [Nota 78] au fost ținute deja de mult timp la Dornach, altele au fost ținute de mine în diferite locuri, de exemplu, Praga, Breslau, Paris. Printre lucrurile la care vom fi participat noi aici trebuie să figureze și aceste ore de clasă, una dintre aceste ore este prevăzută pentru marțea viitoare aici. Pentru aceasta este necesar să fie admiși acei prieteni care sunt în situația de a deveni membri ai acestei Clase și ai mișcării esoterice în general.
Vă voi vorbi despre condițiile riguroase despre care este vorba pentru prima oră de clasă. Dar mai întâi este vorba de faptul că trebuie să ceară admiterea lor la orele de clasă numai acei prieteni care aparțin Mișcării antroposofice de cel puțin doi ani. Excepțiile nu vor putea fi decât rare. Pe lângă aceasta, conducerea Școlii de la Goetheanum își rezervă dreptul de a acorda calitatea de membru, sau de a o refuza.
Ceea ce trebuie să spunem în primul rând este că în viitor orice persoană care are un interes și o năzuință sinceră față de lumile spirituale se va putea apropia de Societatea Antroposofică. Acest lucru nu implică nici o altă obligație decât aceea pe care și-o poate asuma propriu-zis orice om rațional cinstit.
În schimb, Școala, care trebuie să deschidă calea spre însăși lumea spirituală, trebuie să aibă niște cerințe foarte serioase. Cel care vrea să fie membru al Școlii trebuie să fie și un adevărat reprezentant al cauzei antroposofice în lume.
Nu numiți aceasta o atingere a libertății umane! Libertatea trebuie să existe, desigur, de ambele părți. Cel care devine membru al Școlii este în primul rând un om liber, dar conducerea Școlii trebuie să fie și ea liberă. Ea trebuie să poată decide în mod liber cui vrea să-i ofere bunurile spirituale pe care le dăruiește Școala. Acesta este, ca să spunem așa, un contract spiritual încheiat între conducerea Școlii și membrii săi individuali. De aceea, Școala trebuie, de asemenea, să decidă, dacă există cineva care a devenit membru al Școlii și care nu acționează în acord cu ceea ce vor să dea impulsurile Școlii și nu se comportă în viață ca reprezentant al Școlii, așadar, Școala trebuie să fie liberă să decidă, de exemplu, că el nu mai poate fi membru al Școlii, sau nu-i mai poate fi membru un anumit timp.
Faptul că aceste lucruri trebuie să fie considerate în mod riguros, vă poate apărea din aceea că înainte de a se putea ține o oră de clasă aici, în mijlocul dumneavoastră – ceea ce se va întâmpla marțea viitoare pentru prima dată, și apoi orele vor fi continuate –, în cursul activității Școlii a fost deja necesară excluderea din Școală a mai mult de șaisprezece, șaptesprezece membri. Lucrurile care se referă la viața ocultă trebuie să fie înțelese în deplina lor realitate.
Așadar dacă cineva crede că el poate cu adevărat, în calitate de reprezentant al cauzei antroposofice în fața lumii, să solicite admiterea sa în Școală, el poate să facă pentru aceasta o cerere. Condiția exterioară care trebuie să fie îndeplinită este, în primul rând, aceea ca el să fie membru de cel puțin doi ani al Societății Antroposofice. Prietenii care sunt membri de mai mult de doi ani pot cere, dacă încă nu-l dețin, carnetul albastru. În viitor va exista carnetul roz de membru al Societății Antroposofice, și carnetul albastru de membru al Școlii.
Așadar eu îi rog pe acei prieteni care vor să devină membri ai Școlii și care, așa cum spuneam deja, încă nu și-au primit carnetul de membru, deși deja sunt înscriși, dar cererea lor nu a primit încă răspuns, așadar, dacă lor nu li s-a trimis până acum carnetul de membru, să se anunțe la dr. Wachsmuth astă-seară sau cel puțin în următoarele zile și, de preferință, cât mai curând posibil. Noi vom avea astfel o listă cu aceia care solicită acest lucru și apoi cu aceia care vor putea fi admiși în Școală și vor primi carnetul albastru de membru al Școlii pentru prima oră de clasă, care, așa cum s-a spus, este prevăzută pentru marțea viitoare.
