Din ceea ce am expus aici despre domnia lui Mihael în context spiritual, cosmic, ați putut vedea că Mihael ocupă o poziție deosebită printre entitățile spirituale pe care noi le considerăm ca aparținând Arhanghelilor, conform unei denumiri utilizate deja din timpuri mai vechi în cadrul comunităților creștine. Și ce-i drept, pentru ceea ce va fi important pentru noi, în timpul acestor zile, va trebui să apară semnificativ faptul că în secolele care au precedat întemeierea creștinismului Mihael își trimite pe Pământ, de pe Soare, din regiunea solară, impulsurile sale, impulsurile sale cosmopolite, dacă mă pot exprima astfel; că apoi aceste impulsuri cosmopolite se pierd, Inteligența cosmică îi scapă oarecum lui Mihael și în secolul al 8-lea al erei creștine atinge domeniul pământesc. Astfel încât atunci, în cursul evoluției pământești, găsim oameni cu o gândire personală, iar această gândire personală este cultivată și dezvoltată în lupta dusă pentru altă domnie a lui Mihael, așa cum am descris acest lucru ieri, prin colaborarea armonioasă a înțelepților Școlii de la Chartres cu cei care provin din vechea domnie a lui Mihael, și care sunt predestinați să cultive principiul inteligenței care era odinioară cosmică, dar care este de acum înainte pământească, până când, în secolul al 19-lea, apare posibilitatea ca mai întâi în sânul lumii spirituale, prin acel cult în Imaginațiuni pe care vi l-am descris, să fie pregătit ceea ce, în continuare, va fi cândva voit prin Mișcarea antroposofică. Începând din ultima treime a secolului al 19-lea, dar mai ales în epoca noastră, noi ne aflăm la începutul unei noi domnii a lui Mihael, iar prin această domnie a lui Mihael va fi pregătit ceea ce trebuie să intervină deja în acest secol, și anume faptul că, înainte de sfârșitul secolului, un mare număr de oameni – anume aceia care vor ajunge la o adevărată înțelegere a antroposofiei – vor traversa rapid perioada dintre moarte și o nouă naștere și se vor uni din nou pe Pământ sub conducerea celor două categorii de entități spirituale, învățătorii de la Chartres și cei care au rămas direct uniți cu domnia lui Mihael, pentru ca, sub conducerea celor două categorii de entități spirituale, să dea ultimul impuls sacru, dacă mă pot exprima astfel, pentru evoluția viitoare a vieții spirituale pe Pământ.
Pentru cei care vor să participe la aceasta, antroposofia va putea dobândi o semnificație reală numai dacă ei devin conștienți, cu o anumită sfântă ardoare lăuntrică, de faptul că se pot situa într-un context care poate fi caracterizat așa cum am făcut ieri. Aceasta le va conferi entuziasm lăuntric, dar și putere. Și vom ști astfel că trebuie să acționăm pentru a deveni tot mai mult continuatorii a ceea ce a trăit odinioară în vechile Misterii.
Dar o asemenea conștiență trebuie să fie aprofundată din toate perspectivele; și ea poate fi aprofundată. Căci, în sensul a ceea ce a fost expus ieri, privirea noastră se îndreaptă spre trecut asupra acelor vremuri în care, în domeniul spiritual al Soarelui, Mihael era unit cu numeroase entități suprapământești, când, din înaltul acestui domeniu solar, el a trimis pe Pământ asemenea semne încât ele i-au putut înflăcăra pe oameni să participe, pe de o parte, la campaniile lui Alexandru, și, pe de altă parte, să cultive filosofia lui Aristotel; ei au putut produce astfel, ca să spunem așa, ultima fază a inteligenței inspirate, spirituale, pe Pământ; apoi, împreună cu acele suflete umane care săvârșiseră acest lucru pe Pământ oarecum în numele său, Mihael, cu cohortele sale spirituale și cu numeroasele suflete umane grupate în jurul acelor suflete umane conducătoare, a observat din Soare Misteriul de pe Golgotha. Și ne putem pătrunde de ceva care acționează în suflet atunci când ne reprezentăm momentul în care Mihael, înconjurat de Îngeri, de Arhangheli și de suflete umane, Îl vede pe Christos părăsind Soarele, pentru a intra în lăcașul trupesc al unui om și, prin experiențele pe care le face în trup uman pe Pământ, se unește cu evoluția viitoare a omenirii pe Pământ. Dar acesta era totodată, pentru Mihael, semnul că de acum înainte Inteligența cerească păstrată până acum de el trebuia să se reverse, asemenea unei ploi sacre, pe Pământ și, încetul cu încetul, să părăsească Soarele. Și, în secolul al 8-lea al erei creștine, situația a fost de-așa natură încât cei care îl înconjurau pe Mihael au văzut că substanțialitatea pe care el o păstrase până atunci se afla de acum înainte pe Pământ.
Și acum este vorba de faptul că, în deplin acord cu domnia lui Mihael, se realizează tot ceea ce a intrat în lume prin intermediul învățătorilor de la Chartres, dar și prin intermediul sufletelor alese aparținând Ordinului Dominicanilor, astfel încât, într-un cuvânt, a putut fi inaugurată acea evoluție a omenirii care a putut conduce, o dată cu începutul secolului al 15-lea, la dezvoltarea în omenire a sufletului conștienței, acel stadiu de evoluție în care ne mai găsim și acum. Căci, aproximativ în prima treime a fazei precedente de evoluție, adică în prima treime a epocii în care a fost dezvoltat sufletul rațiunii sau sufletul afectiv, are loc într-adevăr, datorită alexandrinismului, răspândirea Inteligenței suprapământești în Asia, în Africa și într-o parte a Europei. Dar acum începe o perioadă deosebită, o perioadă care ne arată că Mihael, Spiritul arhanghelic cel mai eminent al Soarelui, știe că administrarea de pe Soare a Inteligenței cosmice, care îi aparținuse, a luat sfârșit; și el știe că sunt pregătite, de asemenea, și condițiile care vor permite continuarea evoluției acestei inteligențe pe Pământ. Această perioadă începe aproximativ în secolele 16, 17. Mihael este atunci, ca să spunem așa, eliberat de obligațiile sale anterioare din Cosmos. Evoluția de pe Pământ este condusă, în felul descris ieri, de Gabriel.
Mihael se află acum într-o situație deosebită. Când un Arhanghel nu este el însuși conducătorul evoluției pământești, el face totuși în așa fel încât impulsurile sale să impregneze activitatea celorlalți. Căci impulsurile celor șapte Arhangheli care se succed la domnie se revarsă în permanență; numai că unul dintre ei este cel mai pregnant. Atunci când, de exemplu, în cursul perioadelor de evoluție precedente, a fost Gabriel Spiritul conducător, în evoluția pământească se revărsa în principal de la Gabriel ceea ce avea el de oferit; dar ceilalți Arhangheli acționau împreună cu el. Însă acum, când Gabriel își exercita suveranitatea, Mihael se afla în situația deosebită de a nu putea participa de pe Soare la ceea ce se întâmpla pe Pământ. Pentru un Arhanghel conducător, este o situație deosebită să vadă încetând, ca să spunem așa, activitatea pe care o exercitase el de-a lungul unor intervale lungi de timp. Astfel că Mihael le spune alor săi: Pentru perioada în care noi nu putem trimite nici un impuls pe Pământ – aceasta este perioada care se va încheia aproximativ în 1879 –, să ne căutăm o misiune deosebită, să ne căutăm o misiune în sânul domeniului solar. – Sufletelor pe care karma lor le-a condus spre Mișcarea antroposofică trebuie să li se ofere posibilitatea de a contempla, în regiunea solară, ceea ce Mihael și ai săi au făcut în perioada când pe Pământ era epoca domniei lui Gabriel.
Aceasta era o situație care, ca să spunem așa, ieșea din domeniul obișnuit al activității exercitate în mod normal printre Zei și oameni. Sufletele legate de Mihael – sufletele umane conducătoare din epoca lui Alexandru, cele din marea epocă dominicană și cele care, mai puțin importante, se grupaseră în jurul lor, și un mare număr de oameni care năzuiau să se dezvolte fiind unite cu spiritele conducătoare –, s-au simțit ca smulse din legătura lor tradițională cu lumea spirituală. Sufletele umane care erau predestinate să devină antroposofi au trăit atunci în suprasensibil ceva ce nu mai fusese trăit niciodată mai înainte de sufletele umane în regiunile suprapământești, între moarte și o nouă naștere. În trecut, ceea ce era trăit de sufletele umane în unire cu entitățile spirituale conducătoare era elaborarea karmei următoarei lor existențe pământești. Dar nici o karmă nu fusese elaborată odinioară așa cum era acum aceea a oamenilor predestinați de situația dată să devină antroposofi. Odinioară, între moarte și o nouă naștere nu se acționa niciodată în regiunea solară cum se putea face de acum înainte sub conducerea lui Mihael, care era eliberat de problemele pământești.
S-a întâmplat atunci ceva care, în regiunile suprasensibile, a fost un eveniment; ceva care astăzi se află în adâncul inimii majorității antroposofilor, deși în mod inconștient, ca în somn, ca în vis. Și antroposoful poate foarte bine, ducându-și mâna la inimă, să-și spună: Aici, înăuntru, se află o taină de care eu poate nu sunt astăzi conștient, și care este reflexul faptelor săvârșite de Mihael în secolele 16, 17, 18 în regiunile suprapământești, în care eu am acționat, înainte de a coborî spre regiunea pământească, sub conducerea lui Mihael, căci el putea îndeplini atunci o muncă deosebită, fiind oarecum eliberat de sarcinile sale permanente. Și Mihael și-a adunat atunci cohortele sale, și-a adunat ființele suprasensibile din regiunea Îngerilor și Arhanghelilor care îi aparțineau; dar el a reunit și sufletele umane care își creaseră o anumită legătură cu el. Astfel a luat naștere un fel de Școală suprasensibilă de o mare anvergură. Așa cum, la începutul secolului al 13-lea, a fost organizat un fel de conciliu ceresc de către cei care, ca platonicieni și aristotelicieni, puteau acționa împreună, tot așa a avut loc acum, sub conducerea directă a lui Mihael, din secolul al 15-lea până în secolul al 18-lea, o instruire suprasensibilă, pentru care ordinea universală l-a ales drept mare Învățător pe Mihael însuși. Cultul suprasensibil care s-a desfășurat în acele Imaginațiuni grandioase din prima jumătate a secolului al 19-lea despre care v-am vorbit a fost precedat de o instruire suprasensibilă pentru numeroase suflete, o instruire ale cărei rezultate le poartă acum aceste suflete în lăuntricul lor, în mod inconștient. Rezultatul acestei instruiri iese la lumină numai dacă aceste suflete umane simt imboldul de a se apropia de antroposofie. Acest imbold spre antroposofie este rezultatul acestei instruiri. Și putem spune: Odinioară, la sfârșitul secolului al 15-lea, Mihael și-a adunat cohortele divine și umane în regiunea solară și le-a vorbit într-o cuvântare care s-a extins de-a lungul unor lungi intervale de timp; el le-a vorbit cam în acest fel:
De când neamul omenesc populează Pământul sub formă umană, au existat pe acest Pământ Misterii: Misterii ale Soarelui, Misterii ale lui Mercur, Misterii ale lui Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Zeii și-au comunicat tainele lor în aceste Misterii; iar oamenii capabili să le primească au fost inițiați în aceste Misterii. Astfel încât pe Pământ se putea ști ce se întâmplă pe Saturn, pe Jupiter, pe Marte, și așa mai departe, și cum ceea ce se întâmplă acolo acționează asupra evoluției omenirii de pe Pământ. Au existat întotdeauna inițiați care aveau legătură cu Zeii în cadrul Misteriilor. Acești inițiați au primit, printr-o veche clarvedere instinctivă, ceea ce li se oferea în cadrul Misteriilor ca impulsuri. Acest lucru – așa le spunea Mihael alor săi – a dispărut de pe Pământ, cu excepția câtorva tradiții. Impulsurile nu se mai pot revărsa în sfera Pământului. Numai în regiunea cea mai de jos, în sfera reproducerii, Gabriel mai are încă puterea de a face să pătrundă în evoluția omenirii influențele Lunii. Vechile tradiții au dispărut mai mult sau mai puțin de pe suprafața Pământului, o dată cu ele și posibilitatea de a cultiva impulsurile care pătrund în subconștient și, pe această cale, în diferitele părți ale corporalității omului. Dar de acum înainte noi ne putem îndrepta privirea în urmă asupra a tot ceea ce a fost oferit oamenilor în Misterii, ca dar al Cerului, noi putem contempla acest minunat tablou, putem urmări cursul timpului și aflăm centrele de Misterii, vedem cum înțelepciunea cerească s-a revărsat în aceste Misterii, cum oamenii sunt inițiați aici, vedem cum tocmai din sacrul nostru lăcaș solar se revărsa Inteligența cosmică asupra oamenilor, astfel încât marii învățători ai omenirii au avut idei, gânduri, noțiuni spirituale, dar ei erau inspirați din sacrul nostru lăcaș solar. Acestea au dispărut de pe Pământ. Le vedem când ne întoarcem la vechile epoci ale Pământului, le vedem dispărând din evoluție încetul cu încetul, pe vremea lui Alexandru, și vedem ecourile, iar jos pe Pământ vedem răspândindu-se treptat printre oameni inteligența devenită pământească. Dar noi avem această priveliște, care ne-a rămas: contemplăm tainele în care au fost inițiați pe vremuri inițiații Misteriilor. Să fim foarte conștienți de aceasta! Să aducem aceasta în conștiența entităților spirituale care nu apar niciodată în preajma mea într-un corp pământesc, care nu trăiesc decât o viață eterică. Să facem să devină conștiente de aceasta și sufletele care au fost adesea prezente pe Pământ în corpuri pământești, dar care acum sunt aici și aparțin comunității mihaelice, să aducem aceasta în conștiența acestor suflete umane. Să schițăm marea învățătura inițiatică ce se revărsa odinioară, pe vechea cale, jos, pe Pământ, prin Misterii, să o schițăm pentru sufletele celor care erau legați de Mihael pe calea inteligenței.
Atunci a fost „prelucrată” – dacă mă pot sluji de o expresie pământească ce sună aproape trivial într-un asemenea context –, a fost prelucrată vechea înțelepciune inițiatică. Exista, așadar, o mare, o vastă Școală cerească. În cadrul acesteia, Mihael învăța ceea ce nu mai putea administra el însuși de acum înainte. Aceasta a fost ceva extraordinar, ceva ce i-a neliniștit foarte tare pe demonii ahrimanici de pe Pământ, în secolele 15, 16, 17 și până în secolul al 18-lea, care i-a atins în modul cel mai profund, atât de tare încât s-a întâmplat ceva remarcabil. S-a întâmplat ceva care a provocat în acel moment o opoziție polară între acțiunile cerești și cele pământești din această perioadă. Sus, în lumea spirituală, o Școală de înalt nivel, care a concentrat în suprasensibil, într-un mod nou, înțelepciunea inițiatică de odinioară, care a făcut ca, între moarte și o nouă naștere, în sufletele predestinate de la început pentru aceasta, să se înalțe în conștiența inteligentă, în sufletul conștienței, ceea ce mai înainte, în vechile timpuri, se găsea în sufletul rațiunii sau afectiv, în sufletul senzației, și așa mai departe, ca înțelepciune aparținând oamenilor. În modul în care acestea puteau fi rostite, prin cuvinte lăuntrice, care în multe privințe sunt și dure, Mihael a explicat alor săi corelațiile din Univers, corelațiile cosmice, corelațiile antroposofice. Aceste suflete au primit o învățătură care le dezvăluia tainele Universului. Jos, pe Pământ, acționau spiritele ahrimanice. Și trebuie să indicăm aici, în mod deschis, o taină care este un adevăr, care, fără îndoială, considerată în mod exterior, va părea ceva deplasat pentru civilizația actuală, dar care totuși este o taină divină pe care antroposofii trebuie s-o cunoască, pentru a putea orienta civilizația în mod just, așa cum am indicat, spre sfârșitul secolului 20.
În timp ce Mihael, în înălțimi, îi învăța pe cei din cohortele sale, a fost întemeiată un fel de școală ahrimanică imediat sub suprafața Pământului. De aceea, se poate spune că Școala lui Mihael este în suprapământesc; iar imediat în regiunea deasupra căreia ne aflăm noi – căci și în sfera subpământească este activ și eficient elementul spiritual –, a fost întemeiată contrașcoala ahrimanică. Și dacă tocmai în acest moment Mihael nu putea face să se reverse nici un impuls pentru a inspira din Cer inteligența, dacă pe Pământ inteligența era, în primă instanță, abandonată ei înseși, cohortele ahrimanice se străduiau cu atât mai mult să-și trimită sus, în evoluția pe care o urma inteligența umană, impulsurile venite din adâncuri. În fața ochilor poate apărea o imagine puternică. Să ne-o reprezentăm: suprafața Pământului, sus, Mihael, dând învățătură cohortelor sale, dezvăluind prin puterea Cuvântului Lumilor ceea ce era vechea înțelepciune inițiatică; la polul opus, școala ahrimanică, în subteranele Pământului. Dezvoltându-se pe Pământ, inteligența căzută din Cer; Mihael cu Școala sa, izolat la început în Cer de realitatea pământească – nici un curent nu cobora de sus în jos –, și puterile ahrimanice trimițându-și cu atât mai intens în sus impulsurile lor.
Oricum, au existat întotdeauna suflete încarnate pe Pământ care, în secolele menționate, au simțit ceea ce avea neliniștitor această situație. Cel care cunoaște istoria spirituală, mai ales cea a Europei din această epocă, acela găsește pretutindeni acest fapt ciudat că, ici și colo, uneori niște oameni foarte simpli, simt caracterul neliniștitor al acestei situații: părăsirea omenirii de către domnia lui Mihael și aceste impulsuri demonice, însoțite de vapori spirituali, care urcau și voiau să pună stăpânire pe inteligență.
E ciudat să vedem ce strâns legate de om trebuie să fie revelațiile înțelepciunii vii pentru ca roadele pe care le poartă ele să fie bune. Aceasta este taina adevărului despre care trebuie să vorbim aici. Căci cel care are misiunea de a vesti înțelepciunea lui Mihael, acela simte, într-o anumită privință, că se situează pe poziția justă atunci când luptă să găsească exprimarea, formularea în cuvinte corespunzătoare a înțelepciunii lui Mihael. El se simte situat tot pe poziția justă când așterne pe hârtie cu mâinile sale această înțelepciune a lui Mihael; căci atunci ceea ce vine din spiritual este legat de om, se revarsă, ca să spunem așa, în forma celor scrise, în ceea ce face el. Dar, deși trebuie să suportăm această situație, deși aceasta face parte din epoca noastră, noi avem un sentiment neliniștitor când vedem cum înțelepciunea lui Mihael, care se exprimă bucuros prin scris, pentru a fi comunicată cititorilor, mai este și multiplicată în mod mecanic prin cărți tipărite. Acest sentiment de neliniște față de cartea tipărită este simțit din plin de cel care, prin ceea ce trebuie să vestească, se află în miezul vieții spirituale.
La sfârșitul conferinței de ieri, cineva a venit să mă întrebe dacă litera – asupra unui asemenea lucru a atras atenția Swedenborg [Nota 69]– nu este ultima emanație a vieții spirituale [Nota 70]. Ea este! Este, atâta timp cât se revarsă prin om, printr-un curent continuu, din spiritual. Dar ea devine putere spirituală ahrimanică atunci când este fixată în mod mecanic, când este fixată oarecum printr-o forță venind din cealaltă direcție a lumii, când apare ca literă tipărită în fața ochilor oamenilor. Căci faptul caracteristic este că arta tipăririi cărților, cu toate cerințele artei tipăririi cărților, a fost produsă în Europa în secolele 15, 16, 17, 18 de către această școală ahrimanică, întemeiată pentru a deveni contrașcoală față de Școala lui Mihael. Din arta tipăririi cărților pot țâșni puterile demonice care sunt făcute tocmai pentru a se opune domniei lui Mihael.
Dacă suntem antroposofi, trebuie să pătrundem lumina realităților vieții în adevărata lor semnificație. Trebuie să vedem în arta tiparului, ce-i drept, o putere spirituală, dar ea a devenit tocmai puterea spirituală pe care Ahriman o ridică împotriva lui Mihael. De aici acest avertisment permanent al lui Mihael, dat celor pe care îi învăța odinioară în Școala sa: Când veți reveni pe Pământ pentru a împlini ceea ce este depus aici în lăuntricul vostru ca germene, adunați oamenii în jurul vostru, spuneți-le ceea ce este cel mai important prin cuvânt vorbit, și nu considerați drept lucrul cel mai important ceea ce acționează în lume prin cartea tipărită, „în mod literar”. – De aceea, modul intim de a acționa, de la om la om, este acela care se potrivește cel mai bine în sensul acțiunii lui Mihael. Și atunci când, în loc să acționăm numai prin intermediul cărților, noi ne reunim și ne deschidem în mod omenesc-personal celor mai importante impulsuri, și – fiindcă așa trebuie să fie, deoarece altfel, dacă nu ne-am familiariza și cu arta sa, Ahriman ar avea asupra noastră o putere sporită –folosim cealaltă cale numai pentru a avea, oarecum, „ajutoarele memoriei”, pentru a avea elementele pe care contează spiritul ahrimanic al epocii: să tratăm acest lucru în așa fel încât să nu eliminăm cartea tipărită, dar să o situăm în raportul just cu ceea ce acționează în mod direct, de la om la om, și atunci inaugurăm ceea ce trebuie să curgă în primul rând sub o formă imponderabilă prin Societatea Antroposofică drept curent al lui Mihael. Căci nu ar fi just să spunem, de exemplu, pe baza celor pe care le-am arătat adineaori: Atunci, să distrugem cărțile antroposofice! Prin aceasta tocmai că am lăsa arta tiparului în mâna dușmanilor celor mai puternici ai înțelepciunii lui Mihael; atunci am face imposibilă continuarea muncii noastre antroposofice, care trebuie să se împlinească până la sfârșitul secolului. Dar noi trebuie să înnobilăm această artă a tiparului prin atitudinea lăuntrică de evlavie față de ceea ce trăiește în înțelepciunea lui Mihael! Căci ce urmărește Ahriman în privința lui Mihael, prin arta tiparului? El vrea să ajungă la cucerirea inteligenței – vedem pretutindeni ivindu-se aceste semne –, el vrea să realizeze acea cucerire a inteligenței care poate fi realizată pretutindeni, mai ales acolo unde circumstanțele sunt favorabile pentru aceasta. În ce constă activitatea esențială a spiritelor ahrimanice, în lupta lor împotriva epocii lui Mihael care se instaurează? Această activitate constă în faptul că, într-o epocă în care conștiențele umane sunt estompate, spiritele ahrimanice vor să-i facă pe oameni oarecum „posedați” de ele, vor să intervină în conștiențele umane. Astfel că mulți oameni care au fost implicați în declanșarea teribilului război mondial, în 1914, aveau conștiențele estompate. Și cohortele lui Ahriman sunt cele care – prin intermediul oamenilor cu această conștiență estompată – au făcut războiul. Nu cu ajutorul documentelor scoase din arhive se vor dezvălui cauzele acestui război mondial; ci privirea trebuie să pătrundă în istorie și să vadă: aici exista o personalitate determinantă, acolo era o alta, dincolo o alta, ale căror conștiențe erau estompate. Aceasta era ocazia, pentru Ahriman, de a-i poseda pe oameni. Și, dacă vrem să știm cât de ușor se poate întâmpla în epoca noastră ca oamenii să fie posedați de Ahriman, este suficient să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat atunci când europenii au ajuns în America, aducând cu ei cărți tipărite, în timp ce în estul Americii de Nord mai existau încă indieni. Când indienii au văzut în mâinile europenilor aceste ciudate semne scrise, ei le-au considerat drept niște mici demoni. Ei vedeau just; ei erau teribil de speriați văzând toți acești mici demoni a, b, și așa mai departe, așa cum apar ei în literele tipărite. Căci în aceste litere reproduse în modul cel mai diferit se află pentru omul de astăzi ceva fascinant; și numai atitudinea lăuntrică mihaelică bună, care poate vedea elementul uman în vestirea înțelepciunii, poate învinge această fascinație.
Dar pe această cale se pot întâmpla lucruri grave. Aș vrea să vă spun următorul lucru. Există, bineînțeles, anumite mistere ale concepției despre lume pe care nu le înțelegem în întregime decât după ce am atins o vârstă destul de înaintată. Când am intrat în posesia cunoașterii inițiatice, diferitele perioade ale vieții ne permit să percepem diferite mistere ale existenței. Astfel, între douăzeci și unu și patruzeci și doi de ani pot fi contemplate condițiile de pe Soare – nu mai departe. Între patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, privirea se poate îndrepta asupra misterelor lui Marte; între patruzeci și nouă și cincizeci și șase de ani, asupra misterelor lui Jupiter. Dar dacă vrem să contemplăm ansamblul misterelor Universului, atunci trebuie să fi depășit șaizeci și trei de ani. De aceea, anumite lucruri pe care vi le comunic acum în mod deschis nu le-aș fi putut spune înainte de a fi atins această vârstă. Căci, dacă vrem să contemplăm ceea ce se referă tocmai la misterele lui Mihael, ceea ce acționează pornind din regiunea spirituală a Soarelui, noi trebuie să ne ridicăm privirea de la Pământ spre misterele Universului prin înțelepciunea lui Saturn. Atunci trebuie să simțim, trebuie să viețuim în lumea spirituală acel crepuscul care emană de la Orifiel, regentul lui Saturn, care a fost Arhanghelul conducător în perioada Misteriului de pe Golgotha și va fi din nou Arhanghelul conducător când epoca lui Mihael se va fi încheiat.
Atunci se dezvăluie adevăruri zguduitoare privind timpul nostru, adevăruri absolut zguduitoare! Căci extinderea pe Pământ a artei tiparului prin intermediul contrașcolii ahrimanice, care se opune Școlii lui Mihael, a antrenat răspândirea pe Pământ, în cercuri vaste, a „artei literare”. Căci cine era om de litere înainte de intervenția artei tiparului? Erau oameni care, propriu-zis, nu-și puteau difuza operele decât într-un cerc foarte restrâns, printre oameni care, de altfel, erau pregătiți să le citească. Prin câte mâini trecea o carte înainte de a se fi răspândit tiparul? Putem evalua în mod just ce era ea în realitate reflectând la următorul lucru: Vechea cultură chineză cunoștea deja un fel de surogat al tiparului care fusese adus la o înaltă perfecțiune. Exista un fel de artă a tiparului întemeiată într-o epocă în care în înălțimi exista tot o domnie mihaelică, iar jos, o contradomnie ahrimanică. Dar din aceasta nu a rezultat nimic deosebit; Ahriman, în acea epocă, încă nu era puternic. El încă nu putea întreprinde nici o tentativă deosebită pentru a i lua cu adevărat lui Mihael stăpânirea asupra Inteligenței. Această tentativă a fost reînnoită în epoca lui Alexandru, dar tot fără succes.
Dar în epoca modernă ahrimanismul a dobândit o mare importanță tocmai datorită artei tiparului. Meseria de scriitor a devenit, ca să spunem așa, populară. Și a devenit posibil un lucru care este tot atât de minunat, strălucitor și orbitor pe cât este de adevărat, pe de altă parte, că el trebuie să fie întâmpinat de puterile sufletului într-o stare de perfect echilibru, dar care, totuși, trebuie să poată fi apreciat în adevărata sa semnificație. Au fost făcute primele încercări care pot fi caracterizate din regiunea lui Mihael, spunând: Ahriman a devenit scriitor! În cercurile din jurul lui Mihael, acest lucru reprezintă astăzi un eveniment important. Ahriman scriitor! Nu numai că niște oameni au ajuns să fie posedați de el, așa cum am arătat când am vorbit despre declanșarea războiului, ci Ahriman, prin faptul că se manifestă pe Pământ prin intermediul sufletelor umane, apare el însuși ca scriitor. Nu trebuie să ne mire dacă vedem că este un scriitor strălucit; căci Ahriman este un spirit mare, vast și puternic. Numai că el este acel spirit care nu este făcut pentru a promova progresul omenirii pe Pământ, în sensul urmărit de Zeii buni, ci pentru a-l împiedica. În domeniul său propriu, el este nu numai o putere absolut folositoare, ci și binefăcătoare; căci acele entități care, pe o anumită treaptă de evoluție a lumii, sunt binefăcătoare, sunt, pe o altă treaptă, extraordinar de dăunătoare. De aceea, nu e necesar să presupunem, când vrem să caracterizăm operele lui Ahriman, că trebuie să criticăm aceste opere în mod deosebit. Ba chiar, dacă suntem foarte conștienți de ceea ce se întâmplă, le putem admira. Dar trebuie să recunoaștem caracterul ahrimanic!
Mihael ne învață să recunoaștem acest caracter, dacă vrem să-l ascultăm. Căci Școala lui Mihael a continuat să acționeze, o putem urmări încă și astăzi. Ea ne învață atunci cum Ahriman a făcut primele sale încercări ca scriitor, tentative cu un caracter profund răscolitor, tragic, și care, bineînțeles, au fost realizate prin intermediul unui om: «Antichristul» de Nietzsche [Nota 71], «Ecce homo», autobiografia lui Nietzsche și toate însemnările conținute în «Voința de putere» – cel mai strălucitor capitol al literaturii moderne, cu conținutul său adesea atât de diabolic! Ahriman le-a scris, exercitându-și astfel stăpânirea asupra a ceea ce poate fi supus pe Pământ puterii sale, în litere, prin intermediul tiparului. Ahriman a început deja să se manifeste ca scriitor, și el își va continua munca. Și este necesar ca pe Pământ, în viitor, să fim vigilenți, pentru a fi în stare să nu considerăm în același fel tot ceea ce ne întâmpină în domeniul literaturii. Vor fi publicate lucrări ale unor ființe umane, dar unii oameni trebuie să știe că cineva se instruiește pentru a deveni, în viitorul apropiat, unul dintre cei mai străluciți scriitori: Ahriman! Cărțile vor fi scrise de mâini omenești, dar scriitorul va fi Ahriman. Așa cum odinioară evangheliștii au fost inspirați și au așternut pe hârtie operele entităților suprasensibile, care îi însuflețeau, operele lui Ahriman vor fi scrise de oameni.
Vor exista, de altfel, în continuarea istoriei evoluției omenirii, două aspecte. În primul rând, va trebui să existe strădania de a implanta în sfera pământească, pe cât de mult posibil, ceea ce a fost comunicat odinioară de Mihael ca învățătură, în Școala suprasensibilă, sufletelor predestinate să cultive cu evlavie în Societatea Antroposofică acele cunoștințe și să-i instruiască în acest sens pe cei care vor apărea în încarnările următoare, până când vom ajunge la sfârșitul secolului 20. Atunci, destul de mulți din cei care aud astăzi aceste lucruri pentru prima dată vor coborî din nou pe Pământ, și acest lucru va fi curând. Dar, între timp, multe lucruri vor fi apărut pe Pământ, ca de exemplu numeroase opere care vor fi fost scrise de Ahriman. – Una din sarcinile antroposofilor va fi aceasta: să cultive în mod fidel înțelepciunea lui Mihael, să rămână cu o inimă curajoasă alături de înțelepciunea lui Mihael și să vadă prima străpungere a inteligenței pământești cu spada spirituală a lui Mihael în faptul că această spadă spirituală a lui Mihael este acum mânuită de inimile în care a pătruns înțelepciunea lui Mihael, astfel încât imaginea lui Mihael va apărea sub o formă nouă, care îi va entuziasma pe antroposofi: Mihael, în inimile oamenilor, iar sub picioarele sale, literatura ahrimanică. Nu va mai fi necesară acea pictură exterioară care a fixat adesea imaginea în epoca dominicanilor [Nota 72]: Sus, stând în picioare, scolasticii dominicani, cu cărțile lor, iar jos, înțelepciunea păgână reprezentată de Averroës, Avicenna [Nota 73], și așa mai departe, care sunt striviți sub picioarele dominicanilor – vedem aceste tablouri pretutindeni acolo unde s-a urmărit să se redea în imagine perceptibilă cum luptă scolastica creștină împotriva păgânismului –, ci va trebui să vedem această imagine în spirit: Devotament față de Mihael, care pătrunde în lume și care ia în stăpânire pe Pământ inteligența, și vigilență față de munca strălucitoare, orbitoare, acționând pe parcursul întregului secol 20, a lui Ahriman ca scriitor – pentru a ne putea înălța deasupra ei. El își va scrie operele în locurile cele mai ciudate, dar ele vor exista, și el își va forma discipoli. Deja în epoca noastră apare ceea ce modelează sufletele mai întâi în mod inconștient, pentru ca ele să se încarneze din nou rapid și să poată deveni instrumentele lui Ahriman ca scriitor. El va scrie în toate domeniile: El va scrie în domeniul filosofiei, în domeniul poeziei, el va scrie drame și epopei; el va scrie în domeniul medicinii, dreptului, sociologiei! Ahriman va scrie în toate domeniile!
Aceasta este situația spre care merge omenirea spre sfârșitul secolului. Și cei care sunt tineri astăzi vor vedea încă multe lucruri, îl vor vedea pe Ahriman manifestându-se ca scriitor. În toate domeniile va fi necesară vigilență și un sfânt entuziasm pentru înțelepciunea lui Mihael.
Dragii mei prieteni, dacă ne putem pătrunde de toate acestea, vom putea fi capabili să ne simțim situați în lăuntrul vieții spirituale în sensul sugerat de aceste indicații și ne vom situa ca adevărați antroposofi în sânul civilizației actuale. Poate atunci vom înțelege din ce în ce mai mult că prin Congresul de Crăciun de la Goetheanum a fost adus un suflu nou, că numai acum a fost pusă de fapt în fața Societății Antroposofice o „oglindă cosmică” în care ea se poate vedea pe sine însăși și în care și omul individual, cu karma lui care îl conduce spre Societatea Antroposofică, se poate vedea în oglindă pe sine însuși.
Aceasta este ceea ce voiam să depun în primul rând în inimile dumneavoastră, prin aceste conferințe. Căci, înainte de toate, trebuie să vorbim inimilor. Inimile trebuie să devină ajutoarele lui Mihael în cucerirea Inteligenței căzute din Cer pe Pământ. Așa cum vechiul șarpe a trebuit să fie călcat în picioare de Mihael, inteligența devenită șarpe trebuie să fie cucerită, spiritualizată. Și, pretutindeni acolo unde ea apare ca adversar – nespiritualizată, dar ahrimanizată în spiritual –, ea trebuie să fie identificată în mod just, prin vigilența spiritului antroposofic educat în sensul atitudinii sufletești mihaelice.
