Când lăsăm privirea să urmărească evoluția istorică a omenirii, vedem cum apar evenimente după evenimente în cursul timpurilor și ne am obișnuit adesea, în epoca modernă, să considerăm pur și simplu fenomenele istorice care apar în așa fel încât căutăm efectele epocilor anterioare în perioadele ulterioare, și chiar vorbim de înlănțuiri de la cauză la efect în istorie, așa cum vorbim în cadrul lumii fizice exterioare despre cauză și efect.
Dar, considerând viața istorică în acest fel, vom ajunge să fim nevoiți să mărturisim că aproape totul rămâne inexplicabil. Dumneavoastră nu veți reuși, de exemplu, să deduceți războiul mondial drept simplă consecință a evenimentelor de la începutul secolului al 19-lea până în 1914. Și nu veți reuși să deduceți Revoluția Franceză, care a izbucnit la sfârșitul secolului al 18 lea, doar din cele întâmplate anterior. Facem tot felul de construcții în materie de istorie, dar nu mergem prea departe cu ele, și simțim în cele din urmă că acestea sunt niște construcții artificiale în domeniul istoriei.
Ceea ce se întâmplă în viața istorică a oamenilor este explicabil abia atunci când observăm personalitățile istorice care au jucat un rol important în apariția evenimentelor istorice, în raport cu viețile lor succesive. Și numai când ne-am consacrat astfel un anumit timp studiului karmei unor asemenea personalități pe parcursul vieților pământești succesive, abia atunci ne însușim o dispoziție sufletească adecvată pentru a vedea cum stau lucrurile cu propria noastră karmă. De aceea, astăzi vom examina puțin karma istorică, personalitățile istorice care au făcut un lucru sau altul care ne este cunoscut și vom deduce acele fapte cunoscute de noi din ceea ce era înscris, într-un fel, în karma lor prin succesiunea vieților pământești. Prin aceasta, ajungem la concepția că lucrurile care se întâmplă într-o anumită epocă istorică sunt transportate de oameni din epoci anterioare. Și dacă ne reprezentăm cu toată gravitatea în mod absolut precis și concret ceea ce adesea, în ceea ce privește karma și viețile pământești succesive, nu este considerat decât în mod teoretic, atunci ne vom spune: Noi toți, cei care ne aflăm aici, am locuit adesea pe Pământ și aducem în această existență actuală rezultatele vieților anterioare.
Numai dacă luăm toate acestea cu totul în serios putem spune că noi cunoaștem această concepție despre karmă. Dar putem învăța prin intermediul concepției despre karmă numai dacă pe baza ideilor pe care le-am asimilat despre karmă formulăm o mare întrebare privind viața istorică. Atunci nu mai spunem: Ceea ce s-a întâmplat în 1914 este consecința a ceea ce s-a întâmplat în 1910, ceea ce s-a întâmplat în 1910 este consecința a ceea ce s-a întâmplat în 1900, și așa mai departe. – Ci atunci încercăm să înțelegem cum personalitățile care apar în viață transportă ele înseși din epoci trecute în epoci ulterioare evenimentele respective. Un studiu autentic, just, al istoriei poate lua naștere doar pe această cale, doar dacă privim culisele destinelor umane comparându-le cu evenimentele din prim-plan, care sunt perceptibile în mod exterior în cadrul istoriei.
Istoria ne oferă atâtea fapte enigmatice. Dar multe enigme se clarifică dacă încercăm să le explicăm în felul pe care tocmai l-am arătat.
Vedeți dumneavoastră, dragii mei prieteni, în istorie apar adesea niște personalități, am putea spune, ca niște meteori. Suntem surprinși să le vedem ivindu-se într-o anumită epocă. Dacă examinăm educația pe care au primit-o, prin educația lor nu putem explica de ce apar în acest fel. Abia corelațiile karmice ne aduc lumină în această privință.
Voi menționa câteva asemenea personalități în legătură cu care se pun două feluri de întrebări, dacă e vorba de niște personalități apropiate de epoca noastră prezentă, cu alte cuvinte, dacă au trăit în niște perioade de timp care s-au scurs relativ recent. Atunci ne putem foarte bine întreba: Cum au arătat ele în viața lor pământească precedentă? Ce au adus cu ele din această viață precedentă care le-a făcut să devină ceea ce au devenit?
Dar când, pe de altă parte, avem de-a face cu personalități ale trecutului care au acționat în niște perioade foarte îndepărtate ale evoluției istorice, am vrea totuși să știm când au reapărut și ce au fost ele când au reapărut. Dacă tocmai o existență trecută le-a adus acestor personalități celebritatea în istorie, atunci ne întrebăm: Drept cine au revenit ele? Am vrea să cunoaștem viețile care au urmat după această existență istorică; poate că este tot o viață celebră, fie din punct de vedere istoric, fie în alt fel – dar am vrea să cunoaștem corelațiile.
Dar asemenea corelații sunt extraordinar de greu de explorat, și de aceea aș vrea să vă dau mai întâi o idee despre felul în care, atunci când vrem să explorăm corelațiile karmice, trebuie să considerăm întregul om și nu numai ceea ce ni se pare adesea ca deosebit de grăitor și caracteristic.
Aș vrea să menționez un exemplu care va părea mai întâi de ordin personal. Eu am avut odinioară un profesor de geometrie pe care îl iubeam mult. Nu era greu pentru el să-mi trezească afecțiunea, căci pe vremea când eram băiat îmi plăcea mult geometria. Dar profesorul avea, într-adevăr, multe trăsături deosebite. El avea o înzestrare specifică pentru geometrie, care fascina, deși unor persoane care nu au capacitatea de a primi impresii profunde despre alți oameni ușor le-ar fi putut lăsa impresia unei ființe aride și seci. Dar, deși el era arid și sec, te puteai simți atins în mod profund, prin ceea ce emana din el, dacă nu de un element liric, cel puțin de un element artistic.
Eu am simțit întotdeauna nevoia cea mai intensă de a descoperi taina personalității acestui profesor. Și am încercat atunci să folosesc mijloacele de cercetare ocultă care într-un asemenea caz ne pot conduce la țel.
Am vorbit deja despre aceasta dincolo, la Torquay [Nota 99], și aș vrea aici numai să repet că atunci când progresăm în dezvoltarea puterilor oculte ale sufletului, așa cum am descris și aici acum un an, cu ocazia unei conferințe de ramură [Nota 100], și când ajungem la conștiența golită, când conștiența golită se umple apoi de ceea ce răsună venind din lumea spirituală, și când apoi la aceasta se alătură ceea ce am arătat azi dimineață, atunci putem ajunge deja să primim impresii, intuiții, care sunt tot atât de precise ca un adevăr matematic și care, pornind de la anumite fenomene din viața prezentă a unui om, ne trimit la viața precedentă.
Ei bine, datorită excelentelor intenții pe care le avea în domeniul geometriei, aș putea spune, și modului în care trata acest profesor geometria, mi s-a trezit un mare interes pentru acest profesor. Acest interes s-a menținut, și personalitatea lui mi-a rămas înaintea ochilor chiar și după ce, atingând o vârstă înaintată, el a murit. Numai că, după ce am părăsit școala la care preda acest profesor, destinul nu m-a mai adus în prezența acestei personalități. Dar în spirit, ca realitate, ea a rămas până la moarte, și după moarte, absolut clar prezentă în fața mea, cu toate detaliile activității sale.
Mi-a fost dată atunci o posibilitate de a primi, pe baza vieții actuale a acestei personalități, intuiția a ceea ce fusese viața sa precedentă sau viața sa anterioară determinantă, datorită faptului că această personalitate avea un picior diform, așadar, un picior mai scurt decât celălalt.
Când ne gândim că, trecând de la o viață pământească la alta, ceea ce era în viața precedentă organizare a capului devine organizare a picioarelor, și că ceea ce era mai înainte organizare a picioarelor, a membrelor, devine organizare a capului – acest lucru este cunoscut din conferințele mele anterioare –, vom înțelege că un asemenea element corporal exterior poate avea o anumită semnificație în viața unui om, în măsura în care această viață înglobează existențele pământești succesive. Eu am putut urmări în trecut această personalitate a profesorului pornind de la acest picior diform. Și, deși nu era o personalitate celebră – totuși, era o personalitate care, în cercul în care își desfășura activitatea, făcea, cel puțin asupra mea și asupra altora, o impresie puternică și a avut, de asemenea, asupra vieții multor oameni o influență extraordinar de puternică –, eu am putut să urmăresc cum observarea acestei personalități conducea în aceeași zonă a evoluției istorice unde trebuia căutat și Lord Byron.
Ei bine, Lord Byron avea și el un picior diform. Și aceste particularități – aparent exterioare, dar ceea ce este într-o viață exterior-corporal în altă viață este spiritual-sufletesc –, aceste particularități m au condus să recunosc că cele două personalități, care acum nu trăiau în viața pământească în același timp – profesorul meu de geometrie, cu piciorul său diform, a trăit mai târziu decât Byron, cu piciorul său diform –, fuseseră legați într-o viață anterioară. Așadar cei doi: unul, ca poet genial, celălalt un geometru genial, unul ajungând la o mare celebritate, celălalt făcând doar asupra câtorva oameni o impresie intimă, dar care a fost determinantă pentru destinul câtorva oameni, fuseseră împreună în timpul vieții pământești precedente în Evul Mediu. Amândoi auziseră vorbindu-se despre legenda palladiumului, care fusese odinioară tezaurul Troiei, tezaurul sacru transportat de Enea, considerat apoi tezaurul Romei, de care era legat norocul Romei, și care fusese apoi transportat de împăratul Constantin [Nota 101] la Constantinopol. Norocul care era legat, la rândul său, din punct de vedere istoric, de Constantinopol depindea de acest palladium. Și legenda povestea mai departe, contemplând în mod profetic viitorul: cel care va cuceri palladiumul va deține în viitor suveranitatea asupra lumii.
Nu e cazul să mă extind aici asupra meritelor și asupra conținutului acestei legende. Vreau să spun numai că cei doi oameni care erau odinioară încarnați în Rusia actuală au întreprins împreună, cu entuziasm, o călătorie la Constantinopol, în căutarea palladiumului; acolo nu au putut cuceri palladiumul, dar ei și-au păstrat în inimă entuziasmul.
Și atunci am putut vedea cu adevărat cum Byron a vrut să cucerească palladiumul într-un alt fel, participând în Grecia la lupta pentru libertate. Și, dacă examinăm viața Lordului Byron, aflăm câte lucruri, la această personalitate genială de poet, au depins de impulsul plin de entuziasm pe care îl primise într-o viață pământească anterioară.
Și, pe de altă parte, când privirea mea s-a îndreptat din nou asupra profesorului meu de geometrie: prin toate calitățile de modestie pe care le avea, mi s-a părut că el datora acestei întreprinderi de odinioară trăsăturile de caracter plăcute și simpatice pe care le-a putut dezvolta, deși el nu a participat decât ca personaj secundar la întreprinderea de odinioară. Dacă ar fi luat parte la ea în aceeași măsură ca și Lordul Byron, atunci el ar fi devenit în existența următoare contemporanul acestuia.
Menționez acest exemplu pentru ca dumneavoastră să vedeți că dacă vrem să explorăm corelațiile karmice trebuie să considerăm omul întreg, de exemplu, și deficiențele corporale. Când constatăm că într-o viață pământească determinantă o personalitate oarecare poartă o marcă spirituală pregnantă, că ea a fost, să spunem, un mare pictor, atunci nu avem voie să deducem din aceasta în mod abstract că această personalitate a fost și în viața precedentă un mare pictor. Ceea ce apare la suprafața sufletului sunt doar valurile pe care le face karma. Cursul karmei curge mult mai în adânc și ea are de-a face cu trupul, sufletul și spiritul omului. Și trebuie să avem o privire pentru ansamblul vieții pământești.
Când e vorba de aceste particularități ale vieții umane, uneori suntem conduși la corelațiile karmice mult mai mult prin felul în care cineva își mișcă degetele, decât prin posibilitățile sale determinante de a acționa în viață. Eu am făcut deja odată această experiență când am descoperit la o personalitate niște corelații karmice intime datorită unui aspect secundar. La această personalitate, care ținea adesea prelegeri, mi-a făcut o impresie profundă faptul că de fiecare dată înainte de a-și începe prelegerea își scotea mai întâi batista și-și sufla nasul. Acest om nu își începea niciodată prelegerea în alt fel, la omul respectiv aceasta era o trăsătură adânc înrădăcinată. În impresia deosebită pe care am primit-o de la acest fapt se putea distinge o intenție de a se întoarce în urmă la niște lucruri importante, semnificative, din viața pământească precedentă. Acestea sunt semne pe care trebuie să le descoperim, semne care adesea înseamnă ceva important pentru om: atunci găsim drumul care duce la viețile pământești anterioare.
După ce am evocat acest lucru într-un fel în fața sufletului dumneavoastră, aș vrea să vă fac atenți cât de interesantă este din punct de vedere istoric problema karmei. Luați numai câteva cazuri concrete. Luați, de exemplu, acest caz. În secolul al 18-lea se ivește, într-un mod absolut remarcabil, Swedenborg. Anul trecut eu am vorbit la Penmaenmawr [Nota 102], dintr-un cu totul alt punct de vedere, despre natura spirituală a lui Swedenborg, dar fără a atinge atunci problema karmei sale.
Swedenborg este o personalitate remarcabilă. Cam până pe la vârsta de patruzeci de ani, el a fost un erudit extraordinar de mare, extraordinar de important, atât de important, încât redactează numeroase lucrări pur științifice, cărora savanții le recunosc întreaga valoare; atât de important, încât și acum Academia Suedeză de Științe este ocupată să publice numeroasele volume încă netipărite care figurează în moștenirea sa literară – lucrări pur științifice. Cu editarea acestor lucrări cu caracter absolut științific se ocupă, de exemplu, Arrhenius [Nota 103], și suntem nevoiți să spunem neapărat că trebuie să existe acolo ceva nespiritual în cel mai înalt grad, dacă Arrhenius se interesează de ele! Așadar nimeni nu poate spune despre Swedenborg că până la patruzeci de ani el ar fi avut de-a face, în vreun fel, cu spiritualul, în cunoașterea sa. Și apoi, dintr-o dată, el începe – cum spun oamenii de știință – să devină nebun, se apucă pe neașteptate să facă descrieri vaste, cuprinzătoare, ale lumii spirituale, așa cum a văzut-o el. Acest fapt se ivește pe neașteptate în această viață a lui Swedenborg, ca ceva cu totul nou, în felul unei comete. Ne întrebăm: Ei bine, ce s-a întâmplat într-o viață pământească anterioară, pentru ca acest fapt să iasă acum la lumină în acest fel?
Pe de altă parte, există o personalitate cum a fost Voltaire [Nota 104] – voi menționa acum câteva lucruri care ne pot pune probleme –, Voltaire, care apare, aș putea spune, ca o personalitate absolut incomensurabilă. În primul rând, nu știm deloc cum a putut răsări din solul epocii sale acest om, care, pe de o parte, este un spirit zeflemitor și, pe de altă parte, un om uns cu toate unsorile pietiste și care, la rândul său, a avut asupra epocii sale o influență atât de uriașă.
Și cu câtă ironie acționează în acest caz destinul! Acest Voltaire are o mare influență asupra regelui Prusiei [Nota 105], se petrec lucruri atât de importante în destinul vieții spirituale europene [Nota 106] prin această legătură a lui Voltaire cu regele Prusiei! Ajungem la întrebarea: Ce se află aici, în realitate, mai adânc, în culisele evoluției istorice?
Poate fi analizat, la rândul său, un alt caz, tocmai în epoca actuală, când din culisele existenței apar multe aspecte foarte agresive. Să studiem o personalitate cum este aceea a lui Ignatius de Loyola [Nota 107], întemeietorul Societății Iezuite, a Ordinului Iezuiților, care a murit în secolul al 16-lea.
Când studiem destinul ciudat al Ordinului Iezuiților, trebuie să ne punem totuși întrebarea: În ce fel a trăit și, în cazul în care ar fi revenit, cum trăiește mai departe în cursul evoluției istorice Ignatius de Loyola, după ce a trecut prin poarta morții?
Aveți aici una dintre acele întrebări la care, dacă putem răspunde, sunt cu siguranță în stare să lumineze fundalul istoric al multor lucruri.
Privirea intuitivă m-a condus în trecut, de exemplu, spre un suflet care, trăind la puțin timp după Augustin [Nota 108], a fost format în școlile nord-africane, ca Augustin însuși. Această personalitate, despre care menționez că a trăit aproximativ în secolul al 5-lea al erei creștine, a putut cunoaște în Africa, în acele școli prin care a trecut și sfântul Augustin, tot ceea ce provenea dintr-o înțelepciune profund orientală, dar transformată într-o epocă ulterioară. Această personalitate ajunge apoi în Spania și asimilează acolo ceea ce s-ar putea numi doctrina kabbalistă timpurie, această doctrină a Kabbalei datorită căreia cuprindem cu privirea vaste corelații în ordinea lumii, astfel încât această personalitate a putut fi înzestrată în Africa, apoi în Spania, cu o vedere extraordinar de largă, dar în același timp cu o cunoaștere în parte deja decadentă, în parte abia începând să înflorească, și care, așadar, într-un anumit sens, aprofunda sufletul, dar care în același timp îl făcea să fie neclar.
După ce a trecut prin poarta morții, nu înainte de a fi călătorit mult, această personalitate, într-un punct determinant al desfășurării karmei sale, a ajuns între moarte și o nouă naștere în contact cu un geniu deosebit, cu o entitate spirituală deosebită, care aparține lumii lui Marte.
Vedeți dumneavoastră, în timpul dintre moarte și o nouă naștere, omul, împreună cu alte suflete umane cu care este legat karmic, își edifică din punct de vedere spiritual karma următoare, pe care o va introduce în viețile pământești ulterioare. Dar nu numai alte suflete umane participă la edificarea acestei karme, ci și entități aparținând diferitelor Ierarhii spirituale, cărora le revin sarcini tocmai în legătură cu ceea ce aduce sufletul respectiv din viețile pământești anterioare. Sufletul despre care vorbesc eu aici, prin ceea ce asimilase, făcuse, gândise, simțise, mai ales în viața care era determinantă și pe care tocmai am schițat-o, a fost condus, pentru edificarea karmică a următoarei vieți, în apropierea unei entități spirituale care aparține lumilor lui Marte. El a primit atunci, în primul rând, un simț foarte agresiv, iar, pe de altă parte, o elocință extraordinară, căci tot ceea ce este introdus într-o limbă provine din Cosmos și este pregătit de entitățile lui Marte și introdus în karma oamenilor. Elocința, arta limbajului care se manifestă în karma unui om, provin întotdeauna din faptul că personalitatea respectivă a ajuns, conform experiențelor sale karmice, să se apropie de entitățile lui Marte.
Această personalitate despre care am vorbit, această individualitate, care a ajuns acum în apropierea unei entități deosebite de pe Marte – entitate de pe Marte care a început să mă intereseze în cel mai înalt grad în timp ce ea se afla în legătură cu acest suflet uman –, această individualitate a reapărut apoi în secolul al 18-lea ca Voltaire. Astfel încât Voltaire purta în sine tot ceea ce v-am descris despre oamenii din Africa de Nord și Spania, provenind dintr-o viață pământească anterioară, și el purta în sine aceste elemente prelucrate în așa fel încât karma sa a luat formă cu ajutorul acestei ființe de pe Marte, al acestui geniu deosebit de pe Marte.
Dacă luați în considerare marea elocință a lui Voltaire, dacă luați în considerare instabilitatea sa, în multe privințe, dacă luați în considerare nu atât conținutul a ceea ce a scris el, ci mai curând întreaga sa atitudine și felul în care acționa, veți înțelege că în toate aspectele sale el a devenit astfel sub influențele karmice pe care le-am descris adineaori. Și când vedem cum se situează Voltaire în viață, cu ceea ce aduce din viețile sale anterioare, cu agresivitatea sa, cu elocința sa, cu nevoia sa de a zeflemisi atâtea lucruri, cu lipsa sa de sinceritate, în parte voalată, dar în același timp și cu un mare entuziasm pentru adevărul mai vast, când punem toate acestea în legătură, pe de o parte, cu viețile pământești anterioare, pe de altă parte, cu această entitate de pe Marte, atunci începem să fim interesați atât de Voltaire, dar și mai mult, din punct de vedere ocult, de această entitate de pe Marte.
Iar căutarea acestei entități de pe Marte a devenit pentru mine, la un moment dat, o sarcină precisă. Prin intermediul acestei entități de pe Marte au fost puse în lumină, la rândul lor, următoarele lucruri, care sunt evenimente pământești. În istorie, noi suntem frapați de figura ciudată a lui Ignatius de Loyola, întemeietorul Societății Iezuite: Ignatius de Loyola, care este mai întâi un războinic pe care o boală gravă l-a redus la neputință și care, în timpul acestei boli grave, s-a consacrat unor exerciții sufletești de tot felul, datorită cărora el se umple de o putere spirituală lăuntrică, își poate stabili sarcina de a salva vechiul creștinism catolic împotriva strădaniilor protestantismului în expansiune. Acest Ignatius de Loyola, care a reușit să întemeieze în sine însuși, cu ajutorul acelor puteri care îi veneau tocmai de la piciorul său rănit – și acesta este lucrul interesant –, care a reușit să întemeieze Ordinul Iezuiților, care transpune în modul cel mai energic în practica religioasă exerciții oculte de voință, care vrea să aducă, în fond, în mod grandios – atitudinea pe care o putem avea față de acest lucru nu intră absolut deloc în discuție –, care vrea să aducă pe Pământ, în mod grandios, pe o cale pur materială, printr-un antrenament de voință, problema lui Iisus și întemeiază acest Ordin al Iezuiților.
Cine începe să studieze viața lui Ignatius de Loyola încearcă atunci o anumită admirație față de această viață ciudată. Iar când o urmărim cu privirea intuitiv-ocultă, sesizăm un lucru important.
Prin Ignatius de Loyola a luat naștere acest Ordin al Iezuiților, care cufundă creștinismul în modul cel mai profund în viața material-pământească, dar care o face cu o mare putere spirituală. Acest Ordin al Iezuiților are o regulă, care pentru omul modern este ceva absolut respingător, dar care îi oferă în multe privințe cea mai mare eficacitate. Pe lângă legămintele monahale obișnuite, dincolo de exerciții, dincolo de tot ce trebuie să parcurgă viitorii iezuiți pentru a deveni preoți, mai există și regula de a se supune necondiționat poruncii papei de la Roma. Orice ar cere papa de la Roma, în sânul Ordinului nu se pune problema ce trebuie gândit despre aceasta; porunca se execută, pentru că există convingerea că prin papa de la Roma se vestesc realități superioare și porunca acestei puteri superioare trebuie executată cu o supunere necondiționată față de Roma. Există aici, deși aceasta este și o problemă neliniștitoare, există totuși aici o abnegație care domnește în iezuitism, care antrenează la rândul ei o teribilă intensificare a forței; căci tot ceea ce face un om concentrându-și toate eforturile și intensitatea pentru a sluji și fără a fi mânat de propriile emoții conferă o forță puternică. Această forță se mișcă oarecum în ceața inferioară a ceea ce este material, dar este o putere spirituală. Este chiar ceva absolut deosebit.
Și când urmărim cu privirea aceste fenomene ciudate, frapante, grandioase, descoperim că acest geniu de pe Marte despre care am vorbit, pe care se întemeiază viața lui Voltaire, este același geniu care, prin niște influențe suprasensibile, a însoțit viața lui Ignatius de Loyola începând din momentul în care Ignatius de Loyola a trecut prin poarta morții. Sufletul lui Ignatius de Loyola era în permanență sub influența acestui geniu de pe Marte.
Imediat după ce Ignatius de Loyola a trecut prin poarta morții, cu el a fost cu totul altfel decât cu ceilalți oameni. Ceilalți oameni, prin faptul că nu își abandonează trupul eteric imediat după moarte, ci cu câteva zile mai târziu, au o scurtă viziune retrospectivă a vieții lor pământești, înainte de a-și începe călătoria prin lumea sufletelor. Ignatius de Loyola a avut o viziune retrospectivă lungă. Tocmai prin acest fel deosebit de exerciții, care au atins străfundurile sufletului lui Ignatius de Loyola, s-a format acolo mai ales o legătură deosebit de intensă cu geniul de pe Marte, fiindcă a luat naștere un fel de activitate, o afinitate, o afinitate electivă între acest geniu de pe Marte și ceea ce se întâmpla în sufletul acestui războinic bolnav, al acestui războinic pe care o rană la picior îl pusese la pat și, dintr-un luptător, făcuse un om care nu se mai putea sluji de piciorul său.
Toate acestea au avut o influență extraordinar de puternică, și ne dăm seama de aceasta atunci când ne îndreptăm privirea asupra omului întreg. Și aceasta l-a condus pe Ignatius de Loyola la legătura cu acest geniu de pe Marte, dar cu care eu făcusem cunoștință pe o altă cale. Și ceea ce s-a format prin această legătură a făcut posibil ca pentru Ignatius de Loyola această importantă viziune retrospectivă să nu ia sfârșit, chiar dacă oamenii nu o au, de altfel, decât câteva zile după moarte; ea continua mereu. Ignatius de Loyola a rămas la această viziune retrospectivă asupra vieții sale pământești și astfel a putut întreține o legătură retrospectivă cu toți cei care urmau Ordinul Iezuiților. În viziunea retrospectivă asupra propriei vieți, el rămânea legat de Ordinul său.
În această viziune retrospectivă a lui Ignatius de Loyola însuși s-au dezvoltat puterile care au dat Ordinului Iezuiților coeziunea sa, aceste puteri care erau atât de anormale, încât ele au determinat, de asemenea, destinele anormale ale Ordinului Iezuiților: a persista în supunerea necondiționată față de papa, deși acesta a dizolvat Ordinul, și în ciuda numeroaselor persecuții! Dar tot ce făceau Iezuiții în lume, totul era provocat de această legătură deosebită pe care tocmai am descris-o.
Ei bine, acest exemplu mai arată și altceva, ceva care răspândește o scânteie de lumină asupra anumitor corelații istorice. Vedeți dumneavoastră, după ce Ignatius de Loyola a murit, el a rămas, propriu zis, mereu în apropierea Pământului, căci omul se află în apropierea Pământului când are această viziune retrospectivă. Când această viziune retrospectivă se extinde, ea nu se poate extinde totuși asupra multor secole, căci, propriu-zis, când se extinde deja asupra unor perioade lungi de timp, este ceva absolut anormal – dar în ansamblul lumii se ivesc mereu situații anormale. Astfel că, după relativ puțin timp de la viață sa pământească, Ignatius de Loyola a reapărut în sufletul lui Emanuel Swedenborg.
Este ceva extraordinar de frapant, dar, în același timp, extraordinar de lămuritor. Căci, observați lumina istorică vie care se răspândește aici: Ordinul Iezuiților a continuat să existe; dar cel care îi asigurase coeziunea până la un anumit moment, acest om a devenit cu totul altul, a apărut drept individualitatea lui Emanuel Swedenborg, în așa fel încât spiritualizarea Ordinului Iezuiților prin intermediul lui Emanuel Swedenborg este condusă de cu totul alte impulsuri decât cele ale întemeietorului său de odinioară. Dacă urmărim cursul karmei, vedem, într-adevăr, în cursul istoriei, cum întemeietorii unui anumit lucru, acele personalități care erau profund legate de acel lucru, se separă de acele mișcări și cum acele mișcări trec sub influența unor puteri absolut diferite. Astfel încât ne dăm seama că a vorbi despre actualul Ordin al Iezuiților raportându-l la Ignatius de Loyola, nu mai are nici un sens din punct de vedere istoric. Istoria exterioară face acest lucru. Cunoașterea lăuntrică nu poate face așa ceva, fiindcă vedem cum individualitățile se separă de Mișcările lor.
Astfel, conform cursului exterior al lucrurilor, multe fenomene istorice ne conduc în trecut la un întemeietor sau altul; dar când cunoaștem viața pământească ulterioară a acestui întemeietor, atunci știm că el s-a separat de multă vreme de fenomenul pe care l-a întemeiat din punct de vedere istoric, căci întreaga istorie, în privința multor lucruri, așa cum sunt ele prezentate, își pierde pur și simplu sensul când vrem să atingem cu adevărat faptele oculte care se află în spatele lor în sânul evoluției karmice. Acesta este un aspect.
Celălalt este acesta: Sufletul lui Ignatius de Loyola, al lui Swedenborg, a intrat într-un organism care își cucerise în viața precedentă sănătatea capului, extraordinara sănătate a capului, datorită bolii piciorului lui Ignatius de Loyola. Și astfel, la început, acest suflet, care rămăsese mereu în apropierea Pământului, nu s-a putut cufunda în corpul pământesc care i s-a oferit acum lui Emanuel Swedenborg. Acest corp a rămas în așa fel încât până la vârsta de patruzeci de ani Emanuel Swedenborg avea doar un corp extraordinar de sănătos, cu un creier sănătos, un trup eteric extraordinar de sănătos, cu o organizare sănătoasă, cu un trup astral sănătos, dar, prin faptul că el a dezvoltat, cu această organizare, cea mai înaltă erudiție a timpului său, el a intrat abia o dată cu împlinirea vârstei de patruzeci de ani, după dezvoltarea Eului, când el a pășit în faza dezvoltării Sinei Spirituale, abia atunci el a intrat sub o influență care fusese numai întru câtva înăbușită în primii patruzeci de ani ai vieții sale; anume, el a ajuns sub influența aceluiași geniu de pe Marte despre care am vorbit deja; și acest geniu de pe Marte, cu tot ceea ce știe el acum spiritual despre Univers, vorbește. Căci el era cel care vorbea acum prin Emanuel Swedenborg.
Și astfel apare în Emanuel Swedenborg, strălucitul, grandiosul, genialul scriitor care zugrăvește țara spiritelor – deși în imagini care ne dau de gândit –, prin faptul că el a transformat în acest fel marea voință spirituală a lui Ignatius de Loyola.
Întotdeauna se întâmplă așa: când suntem în căutarea corelațiilor karmice concrete, atunci apare, în general, ceva frapant. Speculațiile care se fac foarte adesea despre viețile pământești succesive sunt, într-adevăr, niște „închipuiri”. Explorate în mod cu adevărat exact, lucrurile dezvăluie de cele mai mult ori ceva extraordinar de frapant; căci tot ceea ce înaintează de la o viață pământească la altă viață pământească drept evoluție karmică este, în fond, foarte ascuns sub ceea ce trăiește omul între naștere și moarte.
Am vrut să vă prezint acest exemplu al unei personalități care poate fi cunoscută bine, pentru ca dumneavoastră să puteți vedea cât de ascuns poate fi curentul karmic care curge de la o viață pământească la altă viață pământească. Abia atunci când explorăm acest curent ascuns apar, propriu-zis, adevăratele clarificări.
Dacă examinați puțin viața lui Emanuel Swedenborg, găsiți pretutindeni acolo, unul după altul, lucruri edificatoare, în momentul în care cunoașteți corelațiile despre care v-am vorbit.
La începutul acestui secol am fost de mai multe ori la Londra. Cu ocazia uneia din aceste vizite am primit o anumită orientare, mai întâi din punct de vedere exterior, literar, cu privire la o personalitate extraordinar de importantă. Și cum în acea epocă, în timpul sejururilor cu ocazia călătoriilor exista totuși mai mult timp liber decât acum, am dat la Biblioteca Teosofică de cărțile scrise de această personalitate: Laurence Oliphant [Nota 109].
Laurence Oliphant este în realitate o personalitate extraordinar de interesantă, care ne întâmpină ca o personalitate de o mare importanță imediat ce îi studiem cărțile. Aceste cărți, care tratează despre elementul comun existent în diferitele religii, despre religiile spirituale, și așa mai departe, aceste cărți dovedesc toate cunoașterea foarte intensă pe care o avea Laurence Oliphant despre legătura omului, în diferitele sale procese corporale și sufletești, cu misterele Universului. Și, când citești lucrările lui Oliphant, ai de fapt această impresie: Aici este descris pe baza unor profunde instincte cosmice, omul în viața sa pământească. La rândul lor, procesele vieții umane pământești care sunt legate de naștere, viața embrionară, descendență, și așa mai departe, sunt descrise în așa fel încât, în lumina în care apar la Laurence Oliphant, ele arată în ce mod minunat este înrădăcinat omul, ca microcosmos, în Macrocosmos.
Studierea scrierilor lui Oliphant m-a condus foarte curând să văd apărând în fața mea figura defunctului Laurence Oliphant, dar mult mai puțin sub o asemenea formă încât să-mi poată părea că aș avea de-a face cu individualitatea care trăiește acum după moarte; ci din această devenire vie, din această devenire spirituală a ceea ce este conținut în aceste scrieri cosmic-fiziologice, cosmic-anatomice, aș putea spune, din conținutul lor, apărea o configurație care nu era imediat absolut clară, care apărea cu cele mai diferite ocazii. Se puteau face cercetări oculte pe un tărâm sau altul. Această configurație pe care eu nu puteam face altfel decât să o pun în legătură cu ceea ce îmi apăruse cu ocazia lecturii scrierilor lui Laurence Oliphant, această configurație era adesea prezentă; era aici, stătea aici. La început nu mi-am putut da seama în mod clar ce voia această configurație, ce însemnau manifestările ei. Dar, prin întregul mod în care se prezenta ea știam cu certitudine că este individualitatea lui Laurence Oliphant, și se vedea că această configurație trăise timp îndelungat între moarte și o nouă naștere, adică tocmai nașterea lui Laurence Oliphant, timp, după toate aparențele, întrerupt o singură dată de o viață pământească, dar aceasta nu fusese foarte importantă pentru cealaltă lume. Astfel încât multe lucruri se puteau ascunde în această personalitate a lui Laurence Oliphant. Într-un cuvânt, această apariție a configurației lui Laurence Oliphant atrăgea întotdeauna atenția asupra unei probleme karmice importante.
Ei bine, cu ocazia cercetărilor karmice a apărut o entitate spirituală, care participase la elaborarea unor karme umane cum sunt cele despre care tocmai v-am vorbit în legătură cu Voltaire, Ignatius de Loyola, această entitate a apărut ca un geniu de pe Marte. Putem cunoaște asemenea genii în cele mai diverse feluri. Aceste genii sunt prezente mai ales acolo unde e vorba de a întreprinde cercetări care urmăresc să exploreze din punct de vedere spiritual ce anume îi este dat omului la început în mod fizic în lumea pământească.
Acest lucru mi-a fost întotdeauna clar. Deja scrierea mea Filosofia libertății, care este tradusă aici cu titlul «Philosophy of Spiritual activity», conduce la considerații de ordin cosmic asupra vieții de voință a omului. Întotdeauna mi-au fost foarte clare asemenea lucruri. Iar problemele care sunt puse acum în domeniul sarcinilor Mișcării antroposofice conduc, bineînțeles, chiar dacă nu epuizează totul, chiar dacă acestea nu pot fi decât o parte, ele conduc la cercetări karmice. Și, la rândul lor, cercetările karmice ne conduc la niște genii de felul acestui geniu de pe Marte despre care am vorbit. Asemenea genii îl întâmpină, de asemenea, pe acela care întreprinde astfel de cercetări cum sunt cele la care am făcut aluzie când am spus că vor apărea în curând în cartea care este elaborată de dr. Wegman împreună cu mine [Nota 110] pe tărâmul medicinei, a cărei primă parte este deja tipărită. Când suntem în acest fel în căutarea cunoașterii inițiatice cu privire la natură, ne apropiem în mod asemănător de geniile lui Mercur, care îl întâmpină pe om mai ales fiindcă geniile lui Mercur joacă un rol specific în karma omului. Când omul traversează viața dintre moarte și o nouă naștere, el este purificat mai întâi în ființa sa morală sub influența entităților lunare. Datorită geniilor lui Mercur, bolile lui sunt transformate în calități spirituale. Astfel încât, datorită acestor genii, bolile pe care le-a suferit omul în viață sunt transformate, în sfera lui Mercur, în energii, în calități spirituale. Aceasta este o relație de o extraordinară importanță.
Dar această relație conduce apoi tocmai în direcția care este legată, într-un fel, de elementul patologic, în direcția cercetării problemelor karmice. Ei bine, acele cercetări despre care tocmai am vorbit acum la Torquay m-au condus să fac cunoștință mai îndeaproape cu un asemenea spirit cum a fost Brunetto Latini, profesorul lui Dante.
Când pătrundem în aceste aspecte spirituale în felul descris, atunci ne putem afla, de asemenea, în fața unor individualități ce iau forma în care au trăit ele într-o anumită epocă. Astfel, poate fi interesant să apară în fața noastră Brunetto Latini, marele profesor al lui Dante din secolul al 13-lea al erei creștine, care mai avea încă o cunoaștere despre natură, în cadrul căreia natura nu era percepută sub forma unor abstracțiuni cum sunt legile naturii pe care le avem noi astăzi, ci sub influența vie a unor entități spirituale vii. Și Brunetto Latini, pe când se întorcea de la postul său de ambasador în Spania, a aflat, pe drumul spre orașul său natal, Florența, tot felul de vești îngrijorătoare, tulburătoare și, pe lângă aceasta, a fost atins și de o ușoară insolație. Și, tocmai în această stare, cât și sub influența acestui șoc patologic pe care l-a suferit, privirea lui a pătruns în atelierul de creație al naturii, în activitatea creatoare a Cosmosului, în relația omului cu lumea planetară, aspecte care sunt grandioase și care, aș putea spune, ies apoi la suprafață numai ca imagini cu caracter de umbră în această puternică operă care este «Commedia» lui Dante.
Când îl urmărim cu privirea pe acest Brunetto Latini, vedem că, într un moment decisiv, atunci când cunoașterea vrea să îl strivească, atunci când se pare că, îndepărtându-se de o adevărată cunoaștere, s-ar putea rătăci în eroare, vedem că în acest moment Ovidiu [Nota 111] devine ghidul său, Ovidiu, vechiul scriitor roman care a scris «Metamorfozele», în care el și-a asimilat, firește, cu luciditatea romană, cu luciditatea latină, concepțiile grandioase ale vechiului elenism.
Ei bine, acest Ovidiu, individualitatea lui Ovidiu ne apare în legătură cu Brunetto Latini. Dacă am sesizat în mod lăuntric această legătură, atunci vedem într-adevăr că în epoca predantescă Brunetto Latini apare împreună cu individualitatea lui Ovidiu. Ovidiu este și el prezent aici. Și, tocmai în legătură cu cercetările naturalist-științifice medicale, acest Ovidiu s-a dezvăluit a fi Laurence Oliphant. După această viață lungă, între vechea epocă a lui Ovidiu, cu traversarea creștinismului doar o singură dată pe Pământ, într-o încarnare neînsemnată pentru lumea exterioară, într-o încarnare feminină, Ovidiu apare din nou în epoca modernă, transformat, în ceea ce privește conținutul sufletului său, ca Laurence Oliphant.
Nu numai Brunetto Latini, ci și alte personalități aparținând evoluției spirituale din Evul Mediu ne arată în repetate rânduri că Ovidiu era îndrumătorul lor. Aceasta pare, în primă instanță, o tradiție care se perpetuează, nu-i așa?
În realitate, dragii mei prieteni, Ovidiu cel real a fost în lumea spirituală îndrumătorul multor inițiați, așa cum a reapărut el ca Laurence Oliphant, cu grandioasa lui viziune cosmic-anatomică, cosmic-fiziologică. Această legătură între Laurence Oliphant și Ovidiu se dezvăluie a fi unul dintre exemplele cele mai strălucite și mai concludente, aș putea spune, un exemplu de o extraordinară importanță.
Despre aceste lucruri voi vorbi în continuare în conferința următoare.
