Primul Război Mondial devenise pentru Rudolf Steiner un semn de foc al faptului că pentru o dezvoltare fructuoasă pe mai departe a vieții sociale generale, precum și a celei esoterice trebuie găsite forme cu totul noi. Mult mai puternic decât înainte de război trebuie de aceea să fi stat el, pentru o nouă configurare a acțiunii sale esoterice în continuare, sub tensiunea care trebuia să rezulte în mod necesar din strădaniile care erau contrare unele față de celelalte, pe de o parte pentru menținerea continuității față de principiul ierarhic valabil până atunci, pe de altă parte de a corespunde cerințelor noului timp, adică să introducă și în munca esoterică principiul democratic, așadar deschidere pentru public. Acest lucru îl exprimă clar următoarele două afirmații. În timp ce una dintre ele sună (ea a fost făcută în cadrul conferinței de la Dornach din 20 decembrie 1918, GA 186, așadar imediat după terminarea războiului): „Pentru a menține continuitatea dezvoltării omenirii, în acest scop mai este astăzi încă necesar să ne legăm într-o anumită măsură de ritual și simbolică”, cealaltă afirmă (ea a fost făcută în contextul unei prezentări a francmasoneriei, ca răspuns la o întrebare referitoare la aceasta, din partea muncitorilor de la construcția Goetheanumului): „În timpurile actuale, nici un lucru de genul acesta nu mai este pe măsura timpului. Căci, nu-i așa, ce anume trebuie să respingem în principal la astfel de lucruri? Trebuie să respingem izolarea. Ia naștere prin aceasta de îndată și o aristocrație spirituală, care nu trebuie să fie. Iar principiul democratic, care trebuie tot mai mult și mai mult să se evidențieze, acesta se opune de fapt întru totul uniunii francmasone, precum și preoțimii închise” (Dornach, 4 iunie 1924, GA 353).
Pe timpul acestei a doua afirmații, Rudolf Steiner începuse deja lucrul la noua configurare a Societății și a Școlii esoterice, prin care se pare că vroia să aducă opoziția, dintre modul vechi de lucru ierarhic și cerința noului timp pentru democrație, la o sinteză mai înaltă. Pașii pe care i-a făcut în această direcție începând de la sfârșitul războiului până la moartea sa au fost, în mare, următorii.
Atunci când, imediat după sfârșitul războiului în toamna târzie a anului 1918, fusese rugat din diferite părți să reia învățământul esoteric, el refuzase pentru început cu totul. Pe de o parte, din cauza comportamentului nepotrivit care se manifestase adesea, pe de alta, desigur, și din cauză că noile forme necesare timpului nu fuseseră încă dezvoltate. Dar când, un an mai târziu, la sfârșitul lui 1919, la școala din Stuttgart i-a fost adresată întrebarea dacă nu ar putea fi organizată pentru elevii învățământului religios liber o festivitate religioasă în zilele de duminică, el ar fi răspuns că ar trebui atunci să fie deja un cult și a adăugat: Dacă ar putea fi dat acest cult, atunci ar fi în același timp prima legătură reluată cu esoterismul, care a fost întreruptă de război1 – probabil în măsura în care trebuia să fie vorba din nou de un cult non-bisericesc.
1 Informație transmisă de unul dintre primii doi profesori de religie, Herbert Hahn
La scurt timp după ce luase naștere și fusese desfășurat pentru prima oară acest cult, „Actul de duminică” (1 februarie 1920)2 – din consiliul profesoral de la Stuttgart din 16 noiembrie 1921 este transmisă propoziția: „Un cult este cel mai esoteric lucru pe care ni-l putem gândi” –, Rudolf Steiner a reluat munca esoterică și în cadrul Societății Antroposofice. Mai întâi la Dornach, cu două ore esoterice la 9 și 17 februarie 1920. Acestea, deși fusese prevăzut, nu au fost continuate, pentru că diferiți membri se comportaseră din nou într-un mod neadecvat. De aceea a spus în consiliul profesoral din 16 noiembrie 1921, în care a fost întrebat în legătură cu orele esoterice, că acest lucru merge foarte greu și că a trebuit să renunțe la acest lucru pentru că de tot ce este esoteric s-a „abuzat în mod rușinos” până atunci. Esoterismul ar fi un capitol „dureros” al mișcării antroposofice.3 Cu toate acestea a ținut o oră esoterică la scurt timp după aceea, pe 4 decembrie 1921, în Norvegia unde pe atunci au putut să fie ținute iarăși conferințe pentru prima oară după izbucnirea războiului în vara lui 1914. În afară de aceasta, s-a ajuns acolo și la o adunare cu apartenenții secției pentru cultul cunoașterii, la care – deși au fost admiși chiar încă două sau trei persoane noi – cercul a fost închis în mod festiv (p. 469), la fel cum se întâmplase acest lucru imediat după izbucnirea războiului în vara lui 1914 (p. 70). Asta nu înseamnă însă că ceea ce e vechi e mort – a declarat el la Kristiania –, ci va reînvia în formă metamorfozată. Pe parcursul anului 1922 au avut loc și în Anglia (Londra) două ore esoterice, una în timpul șederii din aprilie și cealaltă în timpul șederii din noiembrie. Cu puțin timp înainte, în octombrie, îl abordaseră pe Rudolf Steiner tineri antroposofi privitor la cursul pentru tineret4 care avusese loc la Stuttgart, cu rugămintea de o îndrumare esoterică pentru aprofundarea întăririi comunității lor. A luat naștere așa-numitul cerc esoteric de tineret, iar și acesta a primit ore esoterice. Pe parcursul anului 1923 până la începutul anului 1924 s-a mai ajuns la următoarele ore esoterice: la Kristiania în mai 1923; la Dornach pe 27 mai, 23 octombrie 1923 și 3 ianuarie 1924 pentru cercul numit „Grupul Wachsmuth-Lerchenfeld”, după numele inițiatorilor; la Stuttgart pe 13 iulie și pe 13 octombrie pentru cercul esoteric de tineret; la Viena pe 30 septembrie 1923 pentru un mic cerc întrunit la rugămintea lui Polzer-Hoditz.
2 Vezi „Konferenzen mit den Lehrern der Freien Waldorfschule in Stuttgart 1919 bis 1924” (Consultări cu cadrele didactice din Școala Liberă Waldorf din Stuttgart, din 1919 până în 1924), vol. I (Introducere), GA 300a-c.
3 Idem, vol. II.
4 Vezi Forțe spirituale active în conviețuirea vechii și noii generații. Curs pedagogic pentru tineret, GA 217.
Dintre notițele transmise de la aceste ore au fost preluate în volumul de față numai acelea în care se poate recunoaște o legătură cu esoterismul anterior al cultului cunoașterii. Acestea sunt cele două ore ținute la Kristiania și cele trei ținute la Dornach pentru „Grupul Wachsmuth-Lerchenfeld”.5
5 Celelalte notițe transmise sunt prevăzute pentru un volum ulterior.
Metamorfoza care a devenit necesară, datorită condițiilor schimbate ale epocii, îndeosebi a modului de lucru pentru cultul cunoașterii, așa cum s-a sugerat la Kristiania în decembrie 1921 cu ocazia dizolvării festive a cursului, se găsește deja abordată imediat după sfârșitul războiului, în conferința de la Dornach din 20 decembrie 1918 (GA 186). Deja pe atunci se afirmase că progresele timpului condiționează faptul că pentru multe lucruri trebuie să vină o înnoire. Căci pornind de la prezent și devenind tot mai limpede în viitor, noi revelații năvălesc prin vălul evenimentelor în orizontul spiritual și sufletesc al oamenilor. Deoarece aceste noi revelații sunt expresia unui nou principiu creator, purtat de Spiritele personalității, viitorul va fi tot mai mult și mai mult determinat prin conturarea impulsurilor personalității. În legătură cu aceasta s-a clarificat diferența fundamentală dintre revelația veche și cea nouă și a fost caracterizată practica simbolurilor și a ritualurilor ca formă de exprimare a vechii revelații, prin care se vorbea înainte omenirii. Vechea simbolică nu a jucat în știința spiritului de orientare antroposofică niciun rol esențial. Dacă s-a indicat asupra unor simboluri, atunci acesta s-a făcut în sensul de „simboluri de împrumut”, pentru a exemplifica una sau alta ori pentru a dovedi „concordanța” între ceea „ce este nou găsit, ce îi poate servi noii omeniri și ceea ce este prezent, învechit și provenit din vechime” (Dornach, 20 decembrie 1918, GA 186).
Direcția acestei conferințe, în care știința spiritului de orientare antroposofică este descrisă în modul cel mai categoric drept formă de exprimare a noii revelații, se pare că a fost determinată și de rugămintea diferiților prieteni de a relua munca esoterică, îndeosebi cea privitoare la cultul cunoașterii. Asupra acestui fapt par să indice afirmațiile:
„Există un anumit număr de persoane între dvs. care știu că nici în cercurile noastre nu a existat cu adevărat nicio reținere, pentru cei care au putut să caute acest lucru, față de prezentarea aspectului simbolic și de ritual care a rămas din timpurile vechi, dar mereu într-un alt spirit decât sunt cultivate în rest lucrurile, unde se pune cel mai mare preț pe simboluri și ritual, în sensul învechit. Pentru a menține continuitatea dezvoltării omenirii, în acest scop mai este în ziua de astăzi necesar să ne legăm într-o anumită măsură de ritual și simbolică. Dar niciodată nu a fost pus în cercurile noastre ritualul și simbolica drept altceva decât acel lucru care trebuie să ducă la realitatea spirituală, la integrarea nemijlocită a realității spirituale în valori ale prezentului. De aici provine tocmai în cadrul științei spiritului de orientare antroposofică explicația pentru unele, de fapt pentru toate ritualurile, simbolurile din trecut. Se poate arăta pe această bază modul în care pe alte căi a fost primită de omenire o înțelepciune care astăzi este învechită și care a adus oamenii, într-o anumită măsură, într-o stare lipsită de libertate, precum și modul în care astăzi trebuie mers pe noi căi de înțelepciune. ... A avea în vedere acest lucru este extraordinar de important. A putea [să] fii în sensul cel mai interior, mai profund un om care se unește cu ceea ce vor noile revelații ale cerurilor de la dezvoltarea Pământului, acest lucru este ceea ce contează astăzi.”
De aceea nici nu mai merge ca în viitor să fie concepută viața zilnică doar drept viața sărmană, profană și după aceea să te retragi în biserică sau în templul mason și să lași aceste două lumi cu totul separate una de alta.
De atunci trebuie să se fi gândit Rudolf Steiner la modul în care munca esoterică putea să primească o formă corespunzătoare timpului, în care „vechiul motiv secret învechit” ar putea fi înlocuit prin altceva (Dornach, 20 decembrie 1917). Marie Steiner relatează că în acel timp s-a gândit adesea la felul în care ar trebui să fie lucrul nou, că trebuia să fie „ceva ce leagă, ce este ferm, ce depășește moleșeala și totuși este compatibil cu libertatea fiecăruia”: „El nu era de părere că se mai putea lucra esoterism ca în timpurile vechi, în izolarea cea mai profundă, cu angajamente ce creau legături stricte. Acestea nu mai sunt compatibile cu sentimentul de libertate al fiecăruia. În fața propriului Eu superior trebuie să pășească sufletul și să cunoască ceea ce îi datorează el acestui Eu și lumii spirituale drept tăcere plină de venerație.”6
6 Marie Steiner în „Erinnerungsworte” (Cuvinte de amintire ) pentru prima ediție a conferințelor „Considerații esoterice asupra legăturilor karmice. Legăturile karmice din cadrul Mișcării antroposofice”, Dornach, 1926; retipărit în „Nachrichten der Rudolf Steiner-Nachlaß Verwaltung” (Știri de la Administrația moștenirii lui Rudolf Steiner), nr. 23, Crăciun 1968.
Aceste considerații care au reieșit din condițiile schimbate ale timpului, pierderea tragică a construcției Goetheanum-ului prin incendiul din noaptea de Anul Nou, în 1922, reorganizarea necesară, dar atât de dificilă a Societății, toate au dus pe parcursul anului 1923 la decizia de a reconstitui Societatea de Crăciun 1923, dar nu numai Societatea sub formă cu totul publică, ci și a-i da școlii esoterice o formă care era pe potriva noii conștiențe a timpului. În calitate de „Școala Superioară Liberă pentru Știința Spiritului”, care trebuia structurată în trei clase și diferite secții științifice și artistice, ea a fost ancorată în statutele Societății drept „un centru” al acțiunii acesteia și fiecărui membru i s-a recunoscut dreptul de a putea solicita admiterea, după un anumit timp de apartenență la Societate. Cum vroia să fie înțeleasă această nouă Școală Esoterică drept „Școală Superioară Liberă pentru Știința Spiritului”, a caracterizat acest lucru în mai multe scrieri. În ele se spune că această Școală Superioară nu va fi la fel ca universitățile obișnuite și de aceea nici nu va intenționa să intre cu acestea în vreo concurență sau să fie un înlocuitor pentru acestea. Dar ceea ce nu se poate găsi la universitățile obișnuite, aprofundarea esoterică, ceea ce caută sufletul în străduința sa după cunoaștere, ar trebui să poată fi primit. Pentru cel care vrea să caute drumurile către lumea spirituală în mod general uman, ar trebui să fie la dispoziție secțiunea generală, pentru cel care caută o aprofundare esoterică într-o direcție specială științifică, artistică și așa mai departe, se vor strădui celelalte secțiuni să indice căile. Așa ar trebui fiecare om să găsească la „Școala Superioară Liberă de la Goetheanum” lucrul spre care vrea să se străduiască, conform condițiilor deosebite ale vieții sale. Școala Superioară Liberă nu trebuie, așadar, să fie o organizație pur științifică, ci una pur umană, dar trebuie să vină întru totul în întâmpinarea necesităților esoterice ale omului de știință și ale artistului, iar el însuși vroia să se îngrijească pentru ca întotdeauna să se știe cât mai pe larg ce face ea.7
7 Vezi Die Konstitution der Allgemeinen Anthroposophischen Gesellschaft und der Freien Hoschule fur Geisteswissenschaft – Der Wiederaufbau des Goetheanum (Constituirea Societății Antroposofice Generale și a Școlii Superioare Libere pentru Știința Spiritului – Reconstrucția Goetheanum-ului), GA 260a.
Datorită imensei suprasolicitări și îmbolnăvirii sale grave care a intervenit în toamna anului 1924 a putut fi organizată dintre cele trei clase intenționate doar prima și unele secțiuni științifice și artistice. Cum ar fi fost configurate clasele a doua și a treia și faptul că în ele trebuia să figureze de asemenea elementul cultic este transmis doar ca sugestie. Marie Steiner menționează mult mai târziu odată, într-o scrisoare, că s-ar fi exprimat față de ea în direcția „că în clasa a II-a unele lucruri s-ar revărsa în mod imaginativ din cele pe care ni le-a dat în M.E. [Mystica Aeterna], iar că în clasa a III-a acest lucru se va fi transformat în forță morală.”8 Iar în însemnările ei pentru o alocuțiune ținută cu ocazia comemorării unui an de la moartea lui Rudolf Steiner la 30 martie 1926, se spune:9
8 În scrisoarea din 8 noiembrie 1947 către Helga Geelmuyden din Norvegia.
9 În carnetul de notițe, nr. arhivă 133.
„El ne-a părăsit înainte să poată duce la sfârșit lucrarea începută, înainte să ne poată da ceea ce desemna drept clasa a doua și a treia. În cea de a doua vroia să ne dea cultul care ar fi corespuns cu ceea ce au fost revelațiile revărsate în imaginațiuni ale școlii suprasenzoriale a lui Michael de la ...[sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea].”10
10 Vezi p. 138 și urm.
La puțin timp după aceste sugestii a murit Rudolf Steiner. Deja de mult timp era într-o stare de epuizare și a decedat la 30 martie 1925 din cauza eforturilor excesive pe care le luase asupra sa de la Crăciunul anului 1923, prin decizia sa de a configura Societatea și școala esoterică pe răspunderea lui singură și personală într-un mod nou, încât prin aceasta să poată fi făcută puntea peste abisul ce se căsca între ființa aristocratică a dimensiunii spiritualului și cerințele pentru democrație ale timpului nou, ce deveneau tot mai puternice, despre care vorbise în ora esoterică din 27 octombrie 1923 ca despre o „tragedie eroică în istoria omenirii”. Soarta nu i-a permis să desăvârșească această lucrare de viitor pornită pe scară largă. Cu toate acestea a fost, în sensul unui cuvânt din dramele sale misterii, „așezat ca model pe Pământ” și „va acționa spiritual mai departe în viață, chiar dacă nu se menține în existența senzorială. Este creată în el o parte a forței care trebuie să ducă în final la unirea dintre țeluri spirituale și fapte senzoriale.”11
11 Vezi Der Seelen Erwachen (Trezirea sufletelor) (primul tablou).
