Exerciții de vorbire:
Rudolf Steiner: Versurile sunt în așa fel făcute, încât primele patru sună ca o așteptare, iar ultimul este împlinirea celorlalte patru.
Nu rostiți diftongii ei ca pe ai!
Acum, ne întoarcem la celălalt exercițiu de vorbire:
Din acest exercițiu puteți învăța foarte mult. Acum să repetăm propoziția:
Acum, ceva asemănător, dar aici apare o nuanță în direcția elementului afectiv. Sunt patru versuri asupra cărora aș vrea să vă atrag atenția.
După aceea am să vi le dictez. Elementul afectiv trebuie să se exprime mai mult în primul vers:
Imaginați-vă, așadar, că aveți în fața dvs. un broscoi verde care vă privește cu gura deschisă, cu buzele puțin încordate, și vă adresați lui cu ultimele trei versuri. Dar în primul vers vă așteptați de la el să „gângurească niște cântece drăgălașe”.
Acest prim vers trebuie să i-l spuneți într-un mod oarecum afectiv-umoristic, ca și cum vă așteptați ca el să facă acest lucru.
Și acum, încă o bucată de lectură în proză, o fabulă de Lessing:
Stejarul
Turbatul vânt din nord își dovedise puterea într-o noapte furtunoasă, luptându-se cu un stejar maiestuos. Acum, acesta era doborât la pământ și o mulțime de tufișuri scunde zăceau sub el zdrobite. O vulpe care-și avea vizuina nu departe de acolo, l-a văzut a doua zi dimineața.
„Ce copac!” a strigat ea. „N-aș fi crezut niciodată că e atât de mare!”
În ce constă morala fabulei?
T. În faptul că abia la moartea unui om ne dăm seama cât a fost el de mare.
H.: În faptul că un om mic își dă seama cine era unul mare abia după ce acesta s-a prăbușit.
Rudolf Steiner: Dar de ce este folosită tocmai vulpea, care e șireată?
H.: Pentru că șiretenia vulpii nu se poate apropia de măreția copacului.
Rudolf Steiner: În ce propoziție credeți că se află morala fabulei cu privire la șiretenia vulpii? ‒ „N-aș fi crezut niciodată că e atât de mare!”
Pur și simplu, ea nu-și înălțase niciodată privirile spre copac. Îl privise întotdeauna în partea de jos, se plimbase doar jos în jurul lui, și atunci copacul ocupase un spațiu restrâns. Vulpea, în pofida șireteniei sale, văzuse doar ceea ce se vede de jos din măreția lui.
Vă atrag atenția asupra următorului lucru: fabulele, care-și desfășoară acțiunea în lumea lor, într-o lume de fabulă, pot fi citite într-o manieră realistă, dar niciodată nu e voie să citim în acest fel poeziile.
Acum, după invitația pe care v-am adresat-o ieri, ajungem la ceva foarte important, și anume la discutarea măsurilor care trebuie să fie luate atunci când observăm că un grup de elevi este mai puțin înzestrat pentru o materie sau alta sau pentru un aspect sau altul al materialului de predat, iar un alt grup de elevi este mai înzestrat în acea privință. Și eu vă voi ruga acest lucru: Alegeți-vă pentru întreaga perioadă de la 7 până la 15 ani aspectul asupra căruia vreți să vă îndreptați în principal atenția, în gândurile dvs., cu privire la grupul acelor elevi care nu sunt în stare să învețe cum trebuie cititul sau scrisul, sau cunoștințele despre natură, sau socotitul sau geometria sau cântul, și gândiți-vă apoi în ce fel v-ați comporta, în clasă sau în general, față de copii, cum v-ați comporta pe moment și în decursul timpului, pentru a echilibra situația.
Mai mulți participanți la seminar fac expuneri mai lungi pe această temă.
Rudolf Steiner: Fenomenele cu care avem aici de-a face pot fi cauzate în parte de o neînzestrare generală a unor copii. Dar ele pot avea drept cauză și o neînzestrare specială, specifică. Avem elevi care poate că sunt extraordinar de bine dotați pentru citit și scris, dar care, imediat ce ajung la socotit, se dovedesc neînzestrați pentru această activitate. Avem apoi elevi la care lucrurile mai merg de bine, de rău, în ceea ce privește socotitul, dar în momentul în care începem să apelăm la puterea lor de judecată, când ar fi cazul să înțeleagă așa cum trebuie cunoștințele despre natură, nu mai progresează. Apoi, există copii care nu se pot apropia de istorie. Aceste neînzestrări specifice sunt un lucru important de care trebuie să ținem bine seama.
Poate ar fi bine să tratați aceste neînzestrări în felul următor: Dacă observați că, în general, un copil e de la bun început neînzestrat pentru citit și scris, veți face foarte bine, eventual, dacă veți lua legătura cu părinții și-i veți ruga să le dea copiilor cât mai puține mâncăruri cu ouă și cât mai puține făinoase. Restul poate să rămână, în linii mari, așa cum este. Dacă părinții ascultă acest sfat și-l hrănesc bine pe copil, cu toate că i se sustrag o parte din alimente, s-ar putea ca pentru o vreme să-l punem la regimul cu foarte puțină carne și cu multe legume și frunze. Vom observa atunci că, datorită acestei schimbări în ceea ce privește alimentația, copilul cunoaște o ameliorare a facultăților sale. Folosiți-vă de această situație. Dați-i mult de lucru copilului tocmai la început, așadar, atunci când începeți să-i schimbați regimul alimentar.
Dacă observați că simpla schimbare a regimului alimentar nu ajută prea mult, căutați să-l puneți pe copil pentru o perioadă foarte scurtă ‒ opt zile, să zicem ‒, după ce am luat legătura cu părinții, să învețe pe stomacul gol sau cu un minimum de mâncare în stomac, până la terminarea cursurilor de dinainte de masă sau cel puțin până după primele ore de dimineață, în perioada când învață scrisul și cititul. Acest procedeu nu trebuie aplicat prea multă vreme, ci faceți să alterneze asemenea perioade cu unele de alimentație normală. Folosiți însă bine timpul în care copilul va scoate la iveală facultăți școlare noi ‒ facultăți mai puternice și o mai mare receptivitate. Dacă repetați o asemenea cură alimentară de mai multe ori în cursul unui an, veți constata că înzestrarea unui copil mai mult sau mai puțin mic ‒ e vorba de primii ani de școală ‒ se ameliorează întru câtva. Vă rog să țineți foarte mult seama de acest lucru .
Și, în general, vă rog să țineți seama de faptul că o hrănire nesănătoasă în primii ani ai copilăriei, spre care sunt înclinați unii părinți, contribuie, mai ales în cazul copiilor flegmatici sau sanguinici, la diminuarea facultăților lor. Veșnica supraalimentare a copiilor ‒ acum lucrurile stau puțin altfel, totuși, trebuie să știm ce se întâmplă ‒, îndoparea copiilor cu mâncăruri pe bază de ouă și făinoase îi face pe copiii din primele clase să nu aibă chef deloc pentru învățat și să fie și lipsiți de facultățile necesare.
Se pune întrebarea despre cum stau lucrurile cu consumul de cacao.
Rudolf Steiner: Dar de ce să consume copiii cacao? Acest lucru nu e deloc necesar, dacă nu cumva e nevoie de cacao pentru reglementarea digestiei. Uneori e nevoie de așa ceva, pentru reglementarea digestiei. La copiii care au o digestie prea rapidă, e mai bine să folosim cacao decât alte remedii, dar dacă nu e vorba de așa ceva, un copil nu trebuie să primească absolut deloc asemenea lucruri. În zilele noastre, li se dau copiilor multe lucruri care nu le folosesc la nimic.
Putem face în acest domeniu observații ciudate. Pe când eram institutor, în anii ‘80, exista un copilaș; n-a fost posibil să educ eu copilul, mie mi-au fost dați spre instruire doar cei mai mari. El le era un mic verișor. Era, de fapt, un copil drăguț, cuminte, cu idei bune. Ar fi putut deveni cândva un elev înzestrat. Am fost adeseori de față și am putut vedea că era glumeț și înzestrat. Era abia un puști, abia împlinise doi ani, când, o dată la masă, a spus următorul lucru; el avea două găluști mici, și era deja atât de isteț, încât atunci când i s-a spus: „Hans, tu ai deja două găluști”, el a răspuns: „Iar a treia vine imediat.” Așa ceva a spus puștiul.
Pe urmă, lui îi plăcea foarte mult să înjure. Eu nu găseam că e prea rău dacă un copil de vârsta lui se răcorește înjurând. Mai târziu, el se potolește. Deci, își formase obiceiul de a mă înjura tocmai pe mine, în mod special. O dată, când am intrat pe ușă ‒ acum era ceva mai mare ‒, el mi s-a pus de-a curmezișul. Nu i-a venit în minte nici o înjurătură care să fie destul de tare, de aceea a spus: „Vin doi măgari!” Așadar, el era foarte spiritual, nu-i așa?
Dar era un copil palid, nu avea poftă de mâncare și era cam slab. La sfatul unui medic, de altfel excelent, la fiecare masă i s-a dat din această cauză câte un păhăruț de vin roșu. Eu nu avem nici o responsabilitate și, de asemenea, nici o influență asupra acestei măsuri educativ-igienice bizare, dar eram îngrijorat în sinea mea. Pe urmă, l-am revăzut după ce împlinise treizeci și doi, treizeci și trei de ani ‒ un om îngrozitor de nervos! Am întrebat, o dată când nu era de față, cum a fost ca școlar. Ei bine, acest om care dădea mereu din mâini, care pe la treizeci de ani era deja foarte nervos, era o dovadă vie a răului foarte mare pe care-l provocase păhăruțul de vin roșu primit la masă. Fusese un copil înzestrat, căci un copil care spune: „Vin doi măgari!”, e înzestrat.
„Era obraznic”, strigă doamna dr. Steiner.
Rudolf Steiner: De obrăznicie putem face abstracție aici. Ce precedente avem? E uimitor. El nu găsește nici un cuvânt destul de tare, și atunci cheamă într-ajutor cantitatea. Este o înzestrare extraordinar de mare. Ei bine, el a devenit un școlar slab și n-a vrut să învețe cum trebuie. Așadar, această metodă educativă, vinul, îl dărâmase complet deja la șapte ani.
Acesta e un lucru pe care aș vrea să vi-l leg de suflet la începutul discuției noastre de astăzi, faptul că nu este neesențial, în ceea ce privește înzestrarea copiilor, să avem grijă de regimul lor alimentar. Dar vă rog să aveți grijă în special să nu sufere prejudicii digestia copilului. De aceea, dacă vă atrage atenția ceva în privința înzestrării copilului, trebuie să vă informați de la părinți, pe o cale plină de tact, dacă elevul are un proces digestiv normal. Căutați să-i determinați să facă tot ceea ce le stă în putință ca să-l reglementeze.
T. se referă la copiii neînzestrați în ceea ce privește socotitul.
Rudolf Steiner: Dacă descoperiți copii mai slab înzestrați pentru socotit, veți face bine procedând în felul următor: de regulă, ceilalți copii vor avea două ore de gimnastică pe săptămână, adică o oră de euritmie și o oră de gimnastică. Adunați-i împreună pe acești copii care nu știu să socotească bine și puneți-i să facă o oră de euritmie sau de gimnastică sau o jumătate de oră. Nu e nevoie să vă încărcați mai mult programul pentru a face asta; alăturați-i altor grupe care tocmai fac asemenea exerciții. Trebuie să avem grijă ca tocmai prin exercițiile de gimnastică și de euritmie să fie stimulate facultățile unor asemenea copii.
Îi puneți să facă pentru început exerciții cu bagheta metalică. Se ia bagheta în mâini: în față 1, 2, 3; în spate 1, 2, 3, 4. Așadar, copilul trebuie să ducă bagheta în față și în spate. El trebuie să se străduiască să facă în așa fel încât la 3 să ducă bagheta în spate. ‒ La aceasta se adaugă pașii: 3 pași înainte, 5 pași înapoi, 3 pași înainte, 4 pași înapoi, 5 pași înainte, 3 pași înapoi ș.a.m.d. ‒ Căutați să implicați în mișcările de gimnastică ale copilului, și poate și în cele euritmice, numărul, astfel încât el să fie nevoit să numere atunci când se mișcă. Veți vedea că acest procedeu dă rezultate. Eu am făcut în repetate rânduri așa ceva cu copiii.
Vă întreb acum: De ce dă rezultatele acest procedeu? După cele ce ați învățat deja, vă puteți imagina de ce.
T.: Mișcările euritmice pot fi un bun mijloc pentru predarea geometriei.
Rudolf Steiner: Dar eu nu m-am referit la predarea geometriei. Ceea ce am spus se referea la socotit, pentru că la baza socotitului se află mișcarea impulsionată de voință, simțul mișcării. Dacă-l facem să intre în activitate, stimulăm această facultate. Scoatem la suprafață din subconștient ceva care, la un asemenea copil, nu vrea să iasă la suprafață. În general, prin exerciții bazate pe mișcare putem stimula facultățile care lipsesc în ceea ce privește socotitul și geometria. Pentru învățarea geometriei, vom putea face foarte mult prin niște exerciții de euritmie bine gândite. De asemenea, prin exerciții cu bagheta metalică.
N.: Dacă avem de-a face cu dificultăți de pronunțare, trebuie să reflectăm la legătura dintre vorbire și muzică.
Rudolf Steiner: Majoritatea cazurilor de pronunție defectuoasă se bazează pe acest lucru, pe faptul că elevii nu aud cum trebuie.
N.: La orele de geografie, elevul sanguinic nu va putea ține pasul cu ceilalți, el are reprezentări confuze. Eu aș recomanda aici desenul, motive de pe hartă.
Rudolf Steiner: Dacă geografia ar fi predată într-un mod foarte viu, dacă se arată prin prezentări grafice țările, repartizarea vegetației pe țări, repartizarea produselor solului pe țări, dacă vom da predării, așadar, o astfel de formă vie, expresivă, atunci vom observa tocmai aici că nu vom întâlni o confuzie generală la elevi. Prin aceasta, putem ușor lupta împotriva unei confuzii generale. Dacă mai dăm viață orei și prin faptul că încercăm, tocmai în cazul geografiei, să descriem mai întâi țara, apoi o desenăm, îi punem pe elevi s-o deseneze la tablă, să însemneze râurile, munții, repartizarea vegetației, a pădurilor și pajiștilor și citim apoi cu clasa niște descrieri de călătorie, vom vedea atunci că vom găsi, de regulă, foarte puțini elevi neînzestrați pentru geografie, ba chiar că putem folosi geografia pentru a-i face pe elevi să devină vioi și pentru a stimula și alte facultăți. Într-adevăr, dacă putem face în așa fel încât geografia să devină interesantă, vom observa că vom trezi în elevi și alte facultăți.
G.: Eu m-am gândit la clasele I-III. În caz de lenevie, eu aș folosi severitatea și aș căuta să trezesc ambiția pozitivă. Uneori trebuie să-i atragem atenția copilului asupra faptului că poate va trebui să repete clasa. Și aici trebuie trezite zelul și ambiția pozitivă.
Rudolf Steiner: Eu n-aș recomanda prea mult să se apeleze la ambiție. Ambiția n-ar prea trebui trezită. În primii ani de școală se pot folosi foarte bine lucruri de felul celor pe care dvs. le recomandați, dar fără o accentuare prea puternică a ambiției, altfel va trebui să eliminăm tot prin educație această ambiție, pe care noi am educat-o la copil. Dar e necesar să se țină seama ‒ trebuie să spun acest lucru mereu și mereu ‒ de regimul alimentar.
Poate va trebui ca prietenii care vor mai vorbi acum despre aceste lucruri să aibă în vedere faptul că există numeroși copii care mai târziu în viață nu au nici un simț pentru a înțelege cum trebuie obiectele din natură și pentru a le distinge. Unii elevi îl pot aduce la exasperare pe dascăl din cauză că nu pot distinge printre minerale ce este un malachit sau o blendă, sau nici măcar ce este un smaragd; care, deci, n-au absolut nici un simț pentru a înțelege obiectele din natură și pentru a le recunoaște. Așa stau lucrurile cu ei și în ceea ce privește plantele, ba chiar și animalele. Și de acest lucru vă rog să țineți seama.
A.: Mă gândisem că, la copiii cei mai mici, unele grupe rămân în urmă cu socotitul. De aceea, mie îmi place cel mai mult să fac asta cu ajutorul degetelor, al bucățelelor de hârtie, cu bile sau cu nasturi. Se poate face și o învățare „pe secții”, fără ca elevii să știe, îi împărțim în grupe, copii înzestrați și copii slabi. Ne ocupăm apoi în mod special de cei slabi, pentru ca cei înzestrați să nu fie ținuți pe loc din cauza lor.
Rudolf Steiner: Newton, Helmholtz, Julius Robert Mayer, ar fi fost așezați întotdeauna, într-un asemenea caz, între copiii slabi.
A.: Asta nu face nimic.
Rudolf Steiner: Sigur, nu face nimic. Până și Schiller ar fi fost așezat între copiii slabi. Conform cu certificatul de capacități școlare, Robert Hamerling a primit la toate materiile note bune, în afară de compunere. De obicei, la această materie avea note sub media normală.
Despre felul cum putem ajuta prin euritmie s-a vorbit deja. ‒ Domnișoara F. ne va spune acum în ce fel poate ajuta, după părerea ei, euritmia, atunci când copiii se arată rebeli față de aceasta. Căci și copiii rebeli trebuie să facă euritmie.
F.: M-am gândit că melancolicii vor manifesta prea puțin interes pentru exercițiile ritmice, pentru exercițiile cu bagheta metalică, pentru exercițiile la care se bate tactul, așadar, pentru toate exercițiile care cer să ne folosim trupul fără a fi complexați. Ei preferă mai degrabă să privească în lăuntrul lor și obosesc ușor, din cauza constituției lor corporale. Am putea face în așa fel încât, atunci când ceilalți fac exerciții cu bagheta metalică, acești copii să-i acompanieze prin cânt vocal sau să rostească versuri în tact. În acest fel, ei vor fi antrenați în ritm fără efort corporal. Dar se mai poate și ca ei să nu agreeze aceste exerciții pentru că au tendința de a nu se transpune niciodată cu adevărat în ceea ce fac, ci de a rămâne cu o parte a ființei lor în interior. În acest caz, ar trebui să-i punem să sară pe sunetele muzicale, pentru că acestea îl angajează, de fapt, pe omul întreg. Și, în același timp, sunt ceva obiectiv.
Dascălul nu are voie să nutrească sentimentul că un copil e incapabil de un lucru. El trebuie să nutrească gândul că întreaga euritmie există deja în copil. Siguranța lui s-ar transfera asupra copilului.
Rudolf Steiner: Toate aceste procedee sunt foarte bune. Am mai putea recomanda, în cazul copiilor care nu se apropie ușor de euritmie, să le trezim o bucurie deosebită legată de euritmie prin faptul că nu doar le dăm posibilitatea să privească mult din afară, la alții, gesturile euritmice, ci și încercăm să „fotografiem” diferite poziții. Acestea ar trebui simplificate, astfel încât să le oferim copiilor imagini vizuale ale formelor și mișcărilor euritmice pe care le execută omul însuși. Asemenea imagini vizuale ale pozițiilor și formelor euritmice se imprimă și înflăcărează facultățile euritmice. Din acest motiv am rugat-o pe d-ra W. să realizeze asemenea imagini [Nota 27], prin care eu nu înțeleg simple redări ale unor poziții euritmice, ci transpuneri ale acestora în forme de mișcare simple, schematice, care au un efect artistic. Acestea ar putea fi apoi folosite ca să le arătăm copiilor frumusețea liniei. Veți observa atunci ‒ ceea ce este un fapt psihologic extraordinar de interesant ‒ că elevul are prilejul să perceapă frumusețea liniei pe care o creează el însuși prin euritmie, fără a deveni vanitos și cochet. Pe când altfel, dacă e atent la ceea ce face el însuși, cu ușurință va deveni vanitos; tocmai la euritmie acest lucru va putea fi evitat. De aceea, în euritmie trebuie încercat un paralelism cu perceperea liniei euritmice, care poate fi folosit la intensificarea sentimentului de sine, fără a trezi vanitatea și cochetăria.
M. povestește în ce fel le-ar explica el copiilor dinamul.
El ar căuta să scoată în evidență pretutindeni lucrurile din care rezultă fenomenul de bază.
Rudolf Steiner: Acesta este un principiu foarte important, el poate fi aplicat și la alte materii. Este un principiu foarte bun de predare, dar el e bun, la orele de fizică, aș zice, pentru toți elevii. El nu se referă direct la întrebarea: „Ce facem cu elevii slabi?” Căci elevii slabi la fizică vă vor opune oarecare rezistență și în cazul unui asemenea proces, mai ales fetele.
O.: De vreme ce alimentația joacă un rol foarte important, l-aș ruga pe dl. dr. Steiner să ne spună ceva în legătură cu acțiunea diferitelor alimente asupra corpului.
Rudolf Steiner: În parte, am spus deja înainte câte ceva, în parte puteți găsi unele lucruri și în diferite pasaje din conferințele mele [Nota 28]. Poate că astăzi am ajunge prea departe de tema noastră dacă am spune toate amănuntele legate de această întrebare. Ar trebui însă evitat la copii consumul de ceai negru și cafea.
Ceaiul negru face ca gândurile să nu rămână adunate la un loc, să zboare care încotro. De aceea, ceaiul negru este foarte bun pentru diplomați, care trebuie să flecărească întruna și să nu caute să dezvolte în mod logic o idee dintr-alta. Ar trebui să evităm provocarea la copii a acestui zbor al gândurilor prin consumul de ceai negru.
Dar nici cafeaua nu e bună pentru copii, fiindcă, sub influența ei, în copii se naște predispoziția de a deveni prea pedanți. Cafeaua este băutura ziariștilor, care-i face să poată dezvolta un gând dintr-altul. N-ar trebui să cultivăm așa ceva la copii. La ei gândurile ar trebui să se dezvolte mereu unul dintr-altul în mod natural. Cafeaua și ceaiul negru sunt lucruri care trebuie să fie evitate.
Putem considera drept deosebit de importante pentru copii toate părțile verzi ale plantei; de asemenea, laptele. Pe cât posibil, cât mai puțină carne de culoare închisă; ar trebui să le dăm copiilor numai carne albă. Dacă vreți să știți neapărat aceste lucruri legate de alimentație.
D.: Dacă un copil pricepe greu, trebuie să ne ocupăm mult de el și să vedem dacă la celelalte materii ține pasul cu clasa. Dacă ne ocupăm prea mult de copiii neînzestrați, ia naștere dificultatea că ceilalți copii nu fac nimic în acest timp.
Rudolf Steiner: Vă rog să nu acordați o importanță exagerată pierderilor pe care ceilalți copii le suferă din cauză că ne ocupăm cu cei mai puțin înzestrați. De regulă, nu se pierde chiar atât de mult dacă-i facem pe copiii înzestrați să fie și ei atenți la lucrurile pentru care câțiva sunt mai puțin înzestrați, atunci când le prezentăm așa cum trebuie ele prezentate copiilor neînzestrați. Cu aceasta, într-adevăr, copiii mai înzestrați nu pierd chiar atât de mult. Dacă avem tactul de a ști cum să prezentăm lucrurile în mod just copiilor mai slabi, vor profita, în anumite privințe, și copiii mai înzestrați.
B.: În cazul în care copiii nu manifestă interes pentru ceva, eu aș apela întotdeauna la ajutorul unor impresii artistice. La un copil care nu putea să țină minte felurile de pietre, aceasta avea legătură cu o dificultate în ceea ce privește reținerea formelor în general. Asemenea copii nu rețin nici melodiile.
Rudolf Steiner: Dvs. ați depistat în mod deosebit acea dificultate pe care o au unii copii de a nu putea înțelege și reține formele. Aici trebuie să facem însă distincție între formele care au legătură cu lumea organică și formele care au legătură cu mineralele, cu care merg, într-adevăr, în paralel forme melodice. Acum însă aici este esențial faptul că avem de-a face cu o deficiență foarte mare, cu o deficiență radicală din dezvoltarea omului și că trebuie să vrem să vindecăm în mod temeinic această deficiență.
Vom realiza foarte mult în ceea ce privește reținerea formelor organice din natură, a formelor animale și vegetale, dacă vom căuta să scoatem în evidență în mod caricatural, prin desen, ceea ce au caracteristic animalele și plantele ‒ nu într-un mod lipsit de gust, ci într-un mod plin de gust, dar totuși frapant ‒, dacă-i facem pe copii să rețină caricaturile, astfel încât pe această cale ocolită, prin reținerea caricaturilor, să rețină și restul. Așadar, i-am putea face, în acest fel, să țină minte cum arată un șoarece. Poate că vom mai adăuga dinții și părul.
Mai există și o altă posibilitate de a sesiza forma: Faceți în așa fel încât copiii să înțeleagă din interior ceea ce nu pot înțelege din exterior. Să zicem că un copil nu poate să înțeleagă din exterior un paralelipiped, un corp delimitat de șase paralelograme. Nu poate să-l țină minte. Îi spunem copilului: „Imaginează-ți că ești un pitic mic de tot care se furișează în interiorul paralelipipedului. Imaginează-ți că ești acolo înăuntru ca într-o odaie.” Îl facem să sesizeze din interior ceea ce nu poate sesiza din exterior. Aceasta o poate face. Numai că trebuie să facem acest lucru de teribil de multe ori cu copilul.
La asemenea forme, care există și în regnul mineral, putem realiza acest lucru relativ ușor. E deja mai greu atunci când e vorba de sesizarea culorii sau a altor însușiri ale mineralului. Atunci înlesnim înțelegerea punându-l pe copil, pur și simplu, să-și reprezinte ceea ce este mic la dimensiuni foarte mari. Așadar, îl facem să-și reprezinte un minicristal galben ca pe un corp cristalizat de dimensiuni uriașe.
Dar când e vorba de ceva care se desfășoară în timp, când e vorba de muzică, nu mai e tot atât de ușor. Dacă vreți să interveniți aici cu ajutorul caricaturizării, puteți realiza ceva ‒ dacă nu puteți realiza încă nimic prin ameliorarea înțelegerii formei spațiale ‒ doar punându-l pe copil să mărească, extraordinar de mult, prin socotit, intervalele, făcând ca sunetele să pară foarte lungi și făcând ca și melodia, prin mărirea temporală a raporturilor dintre sunete, să pară foarte mare, o acțiune mare, puternică. Atunci veți putea realiza ceva. Altfel nu veți putea ameliora prea mult situația.
Acum, vă rog să vă notați pentru mâine următoarele întrebări.
Prima întrebare: În ce fel pot prezenta, la ora de cunoștințe despre natură, plantele superioare, în același spirit în care am vorbit ieri despre animale, despre sepie, șoarece, om?
A doua întrebare: cum pot întrețese aici cunoștințele despre mușchi, ciuperci, licheni?
Probabil că aceste două întrebări se vor împleti între ele.
Așadar, vă rog să reflectați la modul de a prezenta plantele pe baza acelui punct de vedere pe care l-am expus ieri [Nota 29]. Nu e vorba de o predare ilustrativă, ci de predarea după împlinirea vârstei de nouă ani, când încep să fie predate cunoștințele despre natură.
