Exerciții la vorbire:
Rudolf Steiner: Exercițiul este făcut mai mult pentru împărțirea frazei conform cu sensul, astfel încât aveți următoarele: Mai întâi: o propoziție scurtă: „Nimm mir nicht” (Nu-mi lua), și apoi propoziția: „was ... dich beglückt” (ceea ce ... te face fericit), care este însă întreruptă de cealaltă: „wenn ich freiwillig dir es reiche”(dacă ți-l dau de bunăvoie). Intenția este să fie evidențiat acest lucru în vorbire. Trebuie să se observe că dvs. reluați același fel de a accentua pe care l-ați întrerupt la cuvântul „was” (ceea ce), că îl reluați la „dich” (te face).
Maximă săptămânală, ultima săptămână a lunii august, din Calendarul sufletesc [Nota 30].
Rudolf Steiner: Ajungem acum la dificila sarcină pe care ne-am propus-o pentru azi.
V-am rugat ieri să reflectați la felul cum ați da formă acelor ore în care ați vrea să învățați cu copiii despre plantele inferioare și cele superioare, cu ajutorul unui exemplu oarecare, pe baza aceluiași spirit din care eu v-am arătat, în cazul sepiei, șoarecelui, calului și omului, cum trebuie să se facă așa ceva când e vorba de animale. Vreau să spun ca introducere doar că o predare adecvată cere ca, înainte de a se trata despre condițiile ce țin de istoria naturală a plantelor, să se arunce o privire asupra animalelor. Veți vedea de ce trebuie să procedați în acest fel, dacă vă veți da osteneala să caracterizați, în măsura în care puteți da exemple de o plantă sau alta, ora de botanică.
Poate că va fi bine să întrebăm mai întâi: Cine a predat deja botanica? Acela ar putea să înceapă. Ceilalți s-ar putea orienta după spusele sale.
T.: Planta năzuiește în mod instinctiv după Soare. Florile se întorc cu fața spre Soare chiar și atunci când acesta n-a răsărit încă. Trebuie să atragem atenția asupra deosebirii dintre dorințele animalului și ale omului, pe de-o parte, și năzuința pură a plantei de a se îndrepta spre Soare, pe de altă parte. Să-i explicăm apoi copilului faptul că planta își duce viața între Soare și Pământ. Să amintim cu orice prilej de legătura dintre plantă și mediul ei ambiant, să evidențiem în special opoziția dintre plantă și om, dintre plantă și animal. Să vorbim de expirația și inspirația plantelor. Să-l facem pe copil să simtă că planta reconstruiește, tocmai din aerul „stricat”, prin puterea Soarelui, ceea ce mai apoi îi slujește omului drept hrană. Când discutăm despre dependența omului de plante, în ceea ce privește hrana, putem atrage atenția asupra importanței unei recolte bune ș.a.m.d. În legătură cu procesul creșterii: orice plantă, chiar frunza, crește numai pornind de la sol, nu însă de la vârf. Procesul de creștere propriu-zis este întotdeauna ascuns.
Rudolf Steiner: Ce înseamnă că o plantă crește numai de la sol? Cu unghiile de la degetele omului este exact la fel. Iar dacă luați alte părți ale corpului uman, pielea, dosul mâinii sau alte părți situate mai jos, e tot așa. În ce constă, propriu-zis, creșterea?
T.: Ea constă, propriu-zis, din eliminarea înspre exterior a ceva mort, de către ceea ce este viu.
Rudolf Steiner: Da, așa este. Orice creștere e o țâșnire din interior a viului și o eliminare, o decojire, înspre exterior, a ceea ce este mort. De aceea, creșterea nu poate avea loc niciodată din exterior. Întotdeauna substanța trebuie să înainteze dinspre interior în afară și să se descojească la suprafață. Aceasta e legea generală a creșterii, adică a legăturii creșterii cu materia.
T.: Ceea ce se întâmplă cu frunza, faptul că, atunci când este expusă Soarelui, ea moare, se jertfește, am putea spune, acest lucru se întâmplă în floare sub o formă potențată. După ce a fost fecundată, ea moare. Rămâne în viață doar ceea ce este ascuns în interior, care se dezvoltă mai departe. În cazul plantelor inferioare, trebuie să atragem atenția asupra faptului că există plante, cum sunt ciupercile, care seamănă cu sămânța plantelor superioare, iar alte plante inferioare seamănă în special cu frunzele plantelor superioare.
Rudolf Steiner: Ați spus unele lucruri bune, ar fi totuși de dorit ca, în decursul unei asemenea prezentări, elevul să afle care sunt părțile unei plante individuale. De altfel, trebuie să vorbiți în permanență de părțile plantei, de frunză, floare ș.a.m.d. Ar fi bine ca elevul să se familiarizeze cu anumite părți ale plantei, conform principiului pe care l-ați ales în mod just: a studia planta în legătură cu Soarele și Pământul. Trebuie să însuflețiți într-o oarecare măsură expunerea despre plantă și să clădiți, pornind de aici, o punte de trecere spre om. Încă n-ați reușit să clădiți această punte, fiindcă cele spuse de dvs. sunt mai mult povești utilitariste despre felul în care plantele îi sunt folositoare omului sau comparații exterioare. Ceea ce trebuie să dezvoltați, pentru ca tocmai un copil să aibă foarte mult de câștigat de la o asemenea expunere, este următorul lucru: va trebui să încercați, după ce ați explicat raportul dintre animal și om, să explicați și raportul dintre plantă și om. Căci, în majoritatea cazurilor, la vârsta de unsprezece ani putem începe cu așa ceva, atunci putem ține seama de ceea ce copilul a învățat deja sau, mai bine zis, de faptul că el a învățat, într-un fel sau altul, lucrurile pe care trebuie să le valorifice. ‒ Nu avem voie să uităm să aducem aproape de puterea de înțelegere a copilului planta însăși, conform cu alcătuirea ei.
M.: Le arătăm copiilor procesul încolțirii, poate observând fasolea. Mai întâi fasolea ca sămânță, apoi germenele în diferite stadii. Arătăm formele diferite pe care le ia planta de-a lungul anotimpurilor.
Rudolf Steiner: Acesta este un lucru care ar trebui început în mod rațional de-abia cu elevii care au împlinit deja vârsta de paisprezece, cincisprezece ani. Dacă ați face acest lucru, v-ați convinge că, de fapt, copiii care mai sunt în școala elementară nu pot înțelege încă în mod real procesul încolțirii. Așadar, ar fi prematur să dezvoltăm în fața unor copii mai mici procesul încolțirii, povestea cu fasolea ș.a.m.d. Din punct de vedere lăuntric, acest lucru le este încă foarte străin copiilor.
M.: Nici eu n-am vrut altceva decât să atrag atenția asupra asemănării dintre planta tânără și animalul tânăr și, de asemenea, asupra deosebirilor. De animal are grijă mama, planta este trimisă în lume singură. Eu am vrut să prezint lucrurile într-un mod care se adresează mai mult sentimentului.
Rudolf Steiner: Nici aceste reprezentări care se adresează sentimentului nu sunt bune pentru copil. Ele n-ar găsi la copil nici o înțelegere.
N.: Putem compara unele părți ale plantei cu omul? De pildă, rădăcina cu capul ș.a.m.d.?
Rudolf Steiner: Dvs., așa cum bine a făcut dl. T. în expunerea sa, trebuie să situați planta în contextul întregii naturi, Soare, Pământ ș.a.m.d., și trebuie să lăsați planta în legătura ei cu lumea. În acest caz, veți obține o prezentare care, dacă-i dați forma potrivită, va găsi la copil o anumită înțelegere.
R. arată cum putem compara planta cu omul, de pildă, copacul cu omul: trunchiul = tulpină; membre = crengi și ramuri; cap = rădăcinile. Când mâncăm, la om hrana merge de sus în jos, la copac, ea merge de jos în sus. Deosebire: omul și animalul se pot mișca în mod liber, pot simți plăcere și suferință, pe când planta nu poate. Fiecare specie vegetală corespunde, dar numai din punct de vedere exterior, unei însușiri de caracter umane, stejar = mândrie ș.a.m.d., lichenii și mușchii sunt modești.
Rudolf Steiner: Cu aceasta, iarăși s-a spus foarte mult, dar, firește, încă tot n-a fost făcută încercarea de a-i aduce aproape copilului planta însăși, potrivit cu formele ei.
Cum ar fi dacă ați face, de pildă, următorul lucru. Ați întreba, să zicem: Nu v-ați plimbat niciodată pe la începutul verii? N-ați văzut pe câmp flori la care, dacă sufli asupra lor, unele părți zboară în toate părțile? Aveți niște evantaie mici, care pe urmă zboară. Voi ați văzut aceste flori și ceva mai înainte, când vara nu era atât de aproape. Atunci acolo, în partea de sus, se aflau doar niște părți galbene, asemănătoare frunzelor. Și mai devreme, mai în primăvară, existau numai frunzele verzi, care aveau crestături foarte ascuțite.
Ceea ce noi privim astfel, în trei momente diferite, este mereu aceeași plantă. Numai că la început ea este în principal frunză verde, după aceea este în principal floare, iar apoi este în principal fruct. Căci ceea ce zboară în toate părțile nu sunt altceva decât fructele. Toate acestea sunt, de fapt, o păpădie! Mai întâi ea face frunze care înverzesc, apoi dă flori și după aceea face fructe. Datorită cărui fapt se întâmplă toate acestea? Cum se face că această păpădie pe care o cunoașteți se arată o dată numai cu frunze verzi, apoi cu flori și pe urmă cu micile fructe?
Iată explicația: Când frunzele verzi cresc din pământ, încă nu e atât de cald. Căldura nu acționează atât de puternic. Dar ce este în jurul frunzelor verzi? Voi știți ce este. Este ceva ce voi simțiți doar atunci când vântul adie, dar care se află mereu de jur împrejurul vostru: aerul. Voi știți acest lucru, am vorbit deja despre asta. În principal, aerul face să iasă frunzele verzi și când, mai apoi, aerul este pătruns mai mult de căldură, când se face mai cald, frunzele nu mai rămân frunze, atunci frunzele cele mai de sus se transformă în flori. Dar căldura nu se duce numai la plantă, ci ea merge și spre pământ și vine înapoi. Cu siguranță că ați fost deja într-un loc unde se afla o bucățică de tablă. Veți fi observat că tinicheaua primește căldura mai întâi de la Soare și că pe urmă o radiază. De fapt, orice obiect face asta. Și așa face căldura: pe când ea încă mai radiază în jos, până când pământul nu s-a încălzit prea mult, ea plăsmuiește floarea. Iar atunci când căldura radiază înapoi de la pământ în sus, spre plantă, ea formează fructul. De aceea trebuie fructul să aștepte până vine toamna.
Dacă procedați în acest fel, stabiliți o legătură între organe și raporturile aeriene și calorice. Puteți apoi merge mai departe cu o asemenea expunere și puteți încerca în acest fel să duceți mai departe ideea pe care doar am sugerat-o azi pentru prima dată, aceea de a stabili o legătură între plante și elementele exterioare. În acest fel, veți reuși să faceți legătura între aspectele morfologice, între forma plantelor, și lumea exterioară. Încercați să faceți o dată acest lucru.
D. se referă la predarea botanicii.
Rudolf Steiner: Ați spus multe lucruri foarte bune, dar trebuie depuse eforturi pentru ca elevii să dobândească o perspectivă de ansamblu asupra plantelor: mai întâi asupra celor inferioare, apoi asupra celor din mijloc, apoi asupra celor superioare. Putem lăsa cu totul deoparte erudiția. Nu e ușor să conduci copiii spre dobândirea unei perspective de ansamblu, dar acest lucru poate deveni ceva foarte important pentru procesul învățării și el poate fi dezvoltat din observarea lumii vegetale.
Mai mulți dascăli fac expuneri mai lungi. Cineva afirmă că „rădăcina slujește la hrănirea plantei”.
Rudolf Steiner: Expresia „a sluji” ar trebui evitată. Nu rădăcina slujește hrănirii, ci rădăcina este în legătură cu viața rețelei acvatice a Pământului, cu viața sevelor, pe când în contact cu aerul se dezvoltă frunzele. Dar principala hrană a plantei nu este ceea ce absoarbe ea din sol, ci carbonul de sus, din aer. Planta își ia hrana de sus în jos.
Copiii nu-și vor însuși în mod nemijlocit ideea metamorfozei, dar ei vor înțelege legătura dintre apă și rădăcină, dintre aer și frunze, dintre căldură și flori.
Nu e bine să se discute prea devreme procesul fecundării la plante, în orice caz, nu la vârsta când se începe studiul botanicii. Și aceasta, deoarece copilul nu vine în întâmpinarea acestui proces cu o înțelegere reală. Noi îl putem descrie, dar nu vom găsi la copil o înțelegere lăuntrică.
Aceasta, pentru că procesul fecundării la plante nici măcar nu este ceva atât de formidabil de important cum presupun abstractele științe actuale ale naturii. Citiți frumoasele articole ale lui Goethe [Nota 31] din anii ‘20 ai secolului al XIX-lea, acolo unde vorbește despre „polenizare” ș.a.m.d., unde apără metamorfoza împotriva procesului propriu-zis de fecundare și unde el critică zdravăn faptul că oamenii consideră atât de teribil de important să descrie pajiștile drept un permanent pat nupțial. Faptul că, la plante, procesul fecundării este așezat prea mult în prim-plan, acest lucru îl contestă Goethe. Metamorfoza e mult mai importantă decât fecundarea. Chiar dacă în zilele noastre oamenii nu mai pot împărtăși credința lui Goethe, că fecundarea este de fapt ceva secundar și că planta crește, în principal, prin metamorfoză, prin ea însăși, chiar dacă, potrivit cu descoperirile avansate, trebuie să considerăm că fecundarea este atât de importantă, rămâne totuși acest lucru, faptul că noi greșim atunci când scoatem atât de mult în evidență fecundarea, cum se întâmplă în zilele noastre. Trebuie să lăsăm mai în culise acest proces și să punem în locul lui raporturile plantei cu lumea înconjurătoare. E cu mult mai important să descriem cum acționează asupra plantei aerul și căldura și lumina și apa, decât să prezentăm acest abstract proces al fecundării, care e atât de mult scos în evidență în zilele noastre. Acest lucru aș vrea să-l subliniez într-un mod cu totul deosebit. Și, pentru că acesta este cu adevărat un punct crucial de cea mai mare importanță, eu aș dori ca dvs. să treceți acest Rubicon și să săpați mai departe în această direcție: căutați metodologia justă, modul just de a prezenta plantele.
Vă atrag atenția asupra faptului că întrebarea: Care sunt asemănările dintre un animal și om? poate fi pusă foarte ușor. Veți găsi cele mai diferite afirmații. Dar metoda comparativă exterioară se poticnește foarte curând, dacă vom căuta asemănări între plantă și om. Totuși, ne putem întreba, de asemenea: Oare nu cumva noi căutăm, pur și simplu, în direcția greșită, atunci când căutăm să face o asemenea comparație?
De punctul de la care ar trebui să pornim noi aici s-au apropiat cel mai mult cele spuse în treacăt de dl. R., care însă a renunțat și apoi n-a mai continuat.
Putem pleca acum de la un lucru pe care dvs. îl știți, dar pe care nu-l puteți transmite omului la vârsta copilăriei. Dar poate că până la viitoarea noastră întâlnire veți reflecta la felul cum puteți îmbrăca în cuvinte, pe care copilul să le înțeleagă, lucrurile pe care le puteți ști foarte bine sub aspect mai mult teoretic.
Așadar, din punct de vedere exterior nu-l putem compara în mod nemijlocit pe om, așa cum ni se înfățișează el, cu planta, dar există anumite asemănări. Eu am căutat ieri [Nota 32] să desenez trunchiul uman ca pe un fel de sferă neterminată. Ceea ce am obține dacă am întregi sfera, are o anumită asemănare cu planta în raporturile ei reciproce cu omul. Chiar am putea merge și mai departe, spunând: Dacă, în ceea ce privește simțurile situate la mijloc [Nota 33], simțul caloric, simțul văzului, simțul gustului, simțul mirosului, ați „împăia” omul ‒ scuzați comparația! dvs. va trebui s-o transmiteți într-un limbaj accesibil copiilor ‒, atunci ați obține tot felul de forme vegetale. Îndesând în om un material moale, pur și simplu, acesta ar lua de la sine forme vegetale. Într-un anumit sens, lumea vegetală e un fel de negativ al omului: este întregirea lui.
Cu alte cuvinte: Când adormiți, sufletescul dvs. propriu-zis iese din trup; când vă treziți, sufletescul dvs., eul și sufletul propriu-zis, intră iarăși în trup. Cu acest trup care rămâne culcat în pat nu puteți compara prea bine lumea vegetală. Dar puteți compara foarte bine lumea vegetală cu sufletul însuși, care iese și intră. Și, când treceți peste câmpuri și pajiști și vedeți planta strălucind prin florile ei, vă puteți întreba: Ce temperament este acela care iese aici la iveală? Este unul înfocat! ‒ Aceste forțe plesnind de viață care vin în întâmpinarea dvs. din flori, le puteți compara cu unele însușiri sufletești. ‒ Sau mergeți prin pădure și vedeți ciuperci și vă întrebați: Ce temperament iese aici la iveală? De ce nu stă această plantă la soare? Aceste ciuperci sunt flegmaticii.
Așadar, dacă treceți la sufletesc, veți găsi pretutindeni elemente de comparație cu lumea vegetală. Căutați numai să dezvoltați aceste comparații! Dacă lumea animală trebuie s-o comparați mai mult cu corporalitatea omului, lumea vegetală trebuie s-o comparați mai mult cu sufletescul omului, cu ceea ce-l „umple”, îl „împăiază” pe om, ca suflet, atunci când se trezește dimineața. Lumea vegetală îl întregește pe om așa cum îl întregește sufletul său. Dacă am împăia, am umple cu ceva aceste forme, atunci am obține formele vegetale. Ați vedea, de asemenea, dacă ați reuși să-l conservați pe om ca pe o mumie și ați scoate totul afară, golind toate căile vaselor sanguine, toate căile nervoase, și dacă ați turna în ele o substanță foarte moale, atunci, din formele goale pe dinăuntru ale omului, ați obține toate formele posibile.
Lumea vegetală se raportează la om în felul despre care am vorbit adineaori, iar dvs. trebuie să încercați să le arătați copiilor că rădăcinile sunt înrudite mai mult cu gândurile umane, florile mai mult cu sentimentele umane, cu afectele, cu emoțiile.
Acesta este motivul pentru care plantele cele mai perfecte, plantele superioare cu flori, conțin cel mai puțin din elementul animal. Cel mai mult au din elementul animal ciupercile și plantele aflate foarte jos pe scara viețuitoarelor, pe care le-am și putea compara cel mai puțin cu sufletul uman.
Așadar, lucrați pentru a extinde acum asupra celor mai dificile plante această idee, de a porni de la sufletesc și a căuta caracterele vegetale. Tocmai prin aceasta se caracterizează plantele, prin faptul că unele dezvoltă mai mult caracterul de fruct: ciupercile ș.a.m.d.; altele dezvoltă mai mult caracterul de frunză: ferigile, plantele inferioare și palmierii, cu frunzele lor puternice. Numai că aceste organe sunt dezvoltate în moduri diferite. Un cactus este un cactus datorită faptului că frunzele proliferează în creșterea lor; florile și fructul lor sunt doar ceva inclus printre frunzele ce proliferează.
Așadar, căutați să transpuneți cât mai bine, într-un limbaj accesibil copilului, ideile pe care vi le-am sugerat. Puneți-vă la treabă fantezia ca să puteți descrie până data viitoare, într-un mod absolut viu, lumea vegetală de pe toată suprafața Pământului, ca pe ceva care, ca suflet al Pământului, pătrunde orice buruiană, pătrunde în procesul înfloririi, ca suflet vizibil, ca suflet ce se revelează.
Și folosiți diferitele regiuni ale Pământului, zona caldă, zona temperată, zona rece, după vegetația predominantă, așa cum, la om, diferitele sfere ale simțurilor își aduc contribuția lor în sufletul său. Căutați să vă lămuriți foarte bine asupra faptului că o întreagă vegetație poate fi comparată cu lumea muzicală pe care omul o primește în sufletul său. Asupra faptului că o altă vegetație poate fi comparată cu lumea luminii, alta cu lumea mirosurilor ș.a.m.d.
Faceți apoi să devină rodnică ideea prin care aflați deosebirea dintre plantele anuale și cele perene, dintre vegetația Europei Apusene, a Europei Centrale, a Europei Răsăritene. Faceți să devină rodnică ideea că în timpul verii Pământul, de fapt, doarme, iar în timpul iernii veghează.
Dacă veți face asemenea lucruri, veți trezi în copil, într-o largă măsură, simțul care percepe spiritualitatea lumii. Mai târziu, când va deveni om matur, copilul de azi va înțelege mult mai mult ce absurditate este să crezi că seara omul încetează să mai existe, în ceea ce privește sufletul, iar dimineața reîncepe să existe, el va înțelege mult mai bine acest lucru dacă am comparat în fața lui raportul dintre trupul și sufletul omului cu raportul reciproc dintre lumea umană și lumea vegetală, care este la fel ca acela dintre trup și suflet.
Oare cum acționează Pământul asupra plantei? Pământul acționează asupra plantei așa cum acționează trupul uman asupra sufletului. Pretutindeni lumea vegetală este reversul omului, astfel încât, dacă vă apropiați de lumea vegetală, va trebui să comparați trupul uman cu Pământul ‒ și cu încă ceva, dar veți ajunge să aflați dvs. înșivă cu ce anume. Eu am vrut doar să sugerez unele lucruri, pentru ca dvs., cu inventivitatea dvs., să aflați mai multe până data viitoare. Atunci veți vedea că le faceți mult bine copiilor, dacă nu le oferiți comparații exterioare, ci unele interioare.
