*Rudolf Steiner a ținut o conferință cu acest titlu la Praga pe 4 aprilie 1924. Această prezentarea de sinteză a autorului este, evident, un text scris pentru reprezentanții presei pentru a le facilita recenzarea acestei conferințe. Rudolf Steiner a pus la început următoarea remarcă: „Aceasta este doar o schiță a ceea ce voi avea de spus; cercetătorul spiritual nu poate face de fapt astfel de lucruri; el extrage prelegerea din spirit, nu din memorie, și de aceea se simte încurcat când trebuie să-și scrie textual conferința. Cer scuze pentru aceasta.”
Despre un gen de educație și instruire aș vrea să vorbesc, care se străduiește să dezvolte în mod echilibrat, după trup, suflet și spirit, omul întreg, complet. O astfel de educație poate fi realizată numai dacă educatorul este conștient de modul în care trupescul se formează în dezvoltare din sufletesc și spiritual. Pentru că îți poți da concursul la formarea unei ființe numai dacă înțelegi legile acestei formări.
Antroposofia conduce la o astfel de cunoaștere a omului. Ea nu privește unilateral trupul, așa cum este cazul în viziunea științifică asupra lumii. Ea se ridică la o viziune spirituală și în acest fel privește, în fiecare epocă a vieții omului, la felul cum spiritul lucrează la trupul omului și cum sufletul trăiește în trup.
În fața unei astfel de contemplări, apar deslușit epoci distincte în omul în creștere.
O primă epocă se întinde de la naștere până la schimbarea dentiției, în jurul vârstei de șapte ani. Apariția celei de-a doua dentiții nu este doar un proces localizat în organismul omului. Când primii dinți cad și apare al doilea rând, se întâmplă ceva în întregul organism. Până atunci, dezvoltarea este așa încât spiritual-sufletescul participă intens la formarea trupului. Trupul, sufletul și spiritul în acest timp al dezvoltării umane sunt încă într-o mare măsură o unitate.
Întregul om este, prin urmare, ca un organ senzorial cuprinzător. Ceea ce mai târziu este concentrat doar în organizarea senzorială, încă funcționează în acest timp în întregul om. Acesta, așadar, precum un organ senzorial, este complet dăruit acțiunilor și întâmplărilor din jurul său. El este în sensul categoric o ființă imitatoare. Voința lui acționează ca un reflex la tot ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător.
De aceea, poți educa la această vârstă numai comportându-te ca educator în așa fel încât copilul să poată imita tot ceea ce faci. Acest lucru trebuie luat în sensul cel mai larg. Între copil și educatorul său lucrează imponderabilele. Copilul are impresii nu numai de la ceea ce percepe în mediul său cu simțurile sale exterioare, ci simte din comportamentul celorlalți oameni atitudinea lor, caracterul lor, voința lor bună și rea. Prin urmare, ca educator, ar trebui în preajma copilului să-ți dai silința pentru puritatea vieții până în gânduri și sentimente, astfel încât copilul să poată deveni așa cum ești tu insuți.
Dar trebuie să fii conștient și de faptul că purtarea ta are efect nu numai asupra sufletului, ci și asupra trupului. Ceea ce copilul absoarbe și lasă să curgă ca un reflex în voința sa, vibrează mai departe în organizarea trupului său. Un educator iute la mânie face ca organizarea corporală a copilului să devină, ca să spunem așa, friabilă, astfel încât mai târziu în viață tinde să fie cu ușurință influențată de influențele care cauzează boli. Modul în care educi în această direcție se va manifesta mai târziu în viață în starea de sănătate a omului.
Arta educației antroposofică acordă mare importanță spiritual-sufletescului în educație nu pentru că vrea să-l dezvolte în mod unilateral pe acesta, ci pentru că știe că poate dezvolta corect fizicul numai dacă dezvoltă în mod corect spiritualul care lucrează în trup.
Odată cu schimbarea dentiției, are loc o metamorfoză completă la copil. Ceea ce a fost cufundat anterior în organizarea corporală și a lucrat în ea, devine o ființă sufletească independentă, iar corpul este lăsat mai mult în seama propriilor forțe.
De aceea, de la vârsta la care copilul trebuie să fie educat și instruit în școală, ai de-a face cu sufletul lui în așa fel încât întâlnești în el forțe care anterior erau forțele formatoare în corp. Poți lucra educând și instruind numai dacă ții cont de acest lucru. Prin urmare, copilul la această vârstă nu asimilează încă cu o rațiune abstractă; el vrea să aibă parte de imagini, așa cum a lucrat asupra propriului corp conform imaginilor până în această epocă a vieții. Acest lucru se realizează numai dacă educatorul și profesorul se raportează la copil într-un mod artistic prin simțire. El nu poate conta pe faptul că copilul deja înțelege ceea ce îi comunică el. El ar trebui să lucreze în așa fel încât copilul să se scufunde cu drag în imaginile desfășurate într-un mod artistic. El ar trebui să fie pentru copil autoritatea care se impune de la sine. Copilul nu poate încă să accepte ceea ce este adevărat, bun și frumos pentru că le înțelege, ci pentru copil trebuie ca ceva să fie adevărat, bun și frumos, pentru că îndrăgitul profesor sau educator îl prezintă ca atare într-o imagine în fața copilului.
Totul în predare și educație trebuie obținut din plasticitate picturală. Toate lecțiile trebuie să fie concepute artistic. Nu se poate începe cu cititul, și nu cu formele literelor, care în forma lor actuală îi sunt străine trăirii interioare a omului. Trebuie să începi cu un fel de desen pictat. Copilul trebuie să picteze și să deseneze forme care sunt asemănătoare cu anumite procese și lucruri, așa cum erau semnele în scrierea picturală a popoarelor străvechi. Imaginea trebuie inițial să fie ceea ce copilul fixează de lucrurile și proceselor lumii. Apoi ar trebui să trecem de la imagine la forma literelor, așa cum scrierea picturală a evoluat în scrierea cu semne abstracte.
Abia atunci când copilul a ajuns în acest fel de la desene pictate la scris, ar trebui să se treacă la citire. Căci în aceasta este activă doar o parte a ființei umane: înțelegerea legată de organizarea capului. În desenele pictate și scriere este implicată și o parte mai cuprinzătoare a organizării umane. Așa educi întregul om, nu unilateral sistemul capului.
Toată educația ar trebui să fie susținută prin aceeași atitudine până la al doilea punct radical în dezvoltarea copilului. Acesta constă în debutul maturității sexuale. Și aici se metamorfozează nu numai o parte locală a organismului uman, ci ființa umană ca întreg. Abia atunci se desfășoară acea relație a omului cu mediul înconjurător, care se dezvăluie în formarea conceptelor mai abstracte. Abia din acest moment ar trebui să contăm pe înțelegerea rațională liberă a omului în creștere. Înainte de aceasta, totul ar trebui prezentat sub formă de imagini, pentru a căror înțelegere contezi pe dragostea copilului pentru imagine.
Cu un astfel de sistem educațional, se are în vedere întreaga viață a omului, nu numai vârsta copilăriei. Pentru că este cu totul altceva să preocupi copilul într-un mod pictural, astfel încât să înțeleagă abia mai târziu ce a asimilat în acest fel, decât dacă prin așa-numita predare ilustrativă, care nu este picturală pentru că nu are elementul artistic în ea, dezvolți prea devreme, în mod unilateral numai sistemul capului. Ceea ce se pregătește în copilărie devine evident în efectele sale abia mai târziu în viață. Un copil care la vârsta potrivită a trecut prin imagistic devine un om care la vârstă înaintată poate fi încă proaspăt și capabil în viață; un copil care este adus în mod unilateral la înțelegerea a ceea ce adesea se crede a fi adecvat copilăriei, devine un om care îmbătrânește de timpuriu, care este predispus la boli, fără rezistență la condițiile de viață care cauzează boală.
