Biblioteca antroposofică

CăutareIndex GALucrări OnlineUrmătoarea

Rudolf Steiner

EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ
Autoeducare și practică pedagogică

GA 297a

CUPRINS [ Notă ]

1. PROBLEME PRIVIND EDUCAȚIA, PREDAREA ȘI VIAȚA PRACTICĂ DIN PERSPECTIVA ȘTIINȚEI SPIRITUALE ANTROPOSOFICE
   Utrecht, 24 februarie 1921
   Cunoașterea reală a omului prin recunoașterea spiritual-sufletescului. Reverența față de ființa umană suprasensibilă care coboară din lumile spirituale, ca bază a artei pedagogic-didactice. „Salturi” în dezvoltarea copilului folosind exemplul schimbării dinților în al 7-lea an: transformarea forței de creștere organică în forță de gândire. Perioada preșcolară: copilul este un imitator; modul în care copilul se joacă coboară în suflet ca forță și iese la iveală la 25-30 de ani ca pricepere de a face față vieții, destinului. Educația astfel încât ceea ce se formează în copil să fie o zestre pentru întreaga viață a omului. Vârsta școlară: dorința copilului de autoritate; absurditatea principiilor democratice în școli. Detalii din practica pedagogică a Școlii Waldorf: Acționarea asupra copilului prin imagini; imponderabilele, ceea ce se transmite prin simțire de la profesor la elev; învățarea scrisului plecând de la artistic. Trecerea de la sentimentul de Eu la noțiunea de Eu între vârstele de 9 și 11 ani; despre științele naturii și limbile străine. Problema educației ca problemă socială. Despre conceptul de Maya în Est și Vest; Negarea realității spirituale în termenul „ideologie”. Necesitatea unei vieți spirituale libere și a autoadministrării școlilor. Apel pentru crearea unei Asociații Școlare Mondiale. Organismul social tripartit: judecată individuală a persoanei individuale în viața spirituală (libertate), judecata majorității și legea în viața juridică (egalitate), judecata colectivă prin asociații și contractul în viața economică (fraternitate).
2. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
   Utrecht, 24 februarie 1921
   Diferența dintre sângele animal și cel uman. Precondiții pentru înființarea școlilor Waldorf în alte țări. Asociația Școlară Mondială. Despre relația dintre știința spirituală și creștinism. Structura tripartită a organismului social și uman. Dezvoltarea simțului pentru autoritate între anii al 7-lea și al 15-lea ca bază pentru manifestarea libertății în viața adultă.
3. PROBLEME PRIVIND EDUCAȚIA, PREDAREA ȘI VIAȚA PRACTICĂ DIN PERSPECTIVA ȘTIINȚEI SPIRITUALE ANTROPOSOFICE
   Amsterdam, 28 februarie 1921
   Modestia intelectuală ca punct de plecare pentru cunoașterea suprasensibilă. Dobândirea capacităților cognitive superioare prin capacitățile care zac latente în suflet: dezvoltarea capacității de a ne aminti; percepția prin sufletesc-spiritualul independent de trup; percepția panoramei vieții începând de la naștere. Dezvoltarea puterii iubirii într-o putere de cunoaștere. Efecte asupra practicii vieții. Școala Waldorf din Stuttgart. Educația nu prin program teoretic, ci prin cunoașterea omului. Detalii din viața pedagogică: Primii șapte ani de viață; despre jocul copiilor și legătura lui cu practica vieții ulterioare. Transformarea configurației sufletești a copilului la vârsta de 7 ani: dorința copilului de autoritate. Punctul de cotitură în jurul celui de-al 9-lea sau al 10-lea an. Despre predarea citirii și scrierii; despre predarea ilustrativă. Necesitatea unei vieți spirituale libere pentru o astfel de practică didactică. Experiența de astăzi a vieții spirituale ca „ideologie”. Importanța unui sistem școlar liber. Formarea unei Asociații Școlare Mondiale. Condițiile vieții economice (exemplu: cele patru curii din Austria în anii 1870). Despre principiul asociativ și prețuri corecte. Cele trei mari idealuri ale umanității posibile numai în organismului social tripartit: libertatea în viața spirituală, egalitatea în viața statului, fraternitatea în viața economică.
4. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ÎN SEARA PEDAGOGICĂ
   Darmstadt, 28 iulie 1921
   Despre predarea ilustrativă. Principiile educaționale ale primelor două etape ale vieții: imitația și autoritatea. Semnificația pentru viața ulterioară a conceptelor și viziunilor care cresc odată cu copilul. Problema școlară ca problemă a profesorului. Relația dintre gândire și dexteritatea manuală; importanța lecțiilor de lucru manual. Școala Waldorf nu este o școală de viziune asupra lumii; implementarea antroposofiei în practica pedagogică. Cu privire la apariția educației religioase libere. Formarea de concepte religioase și etice pe baza imaginilor naturii; despre dezvoltarea sentimentului creștin în jurul celui de-al 9-lea an.
5. ANTROPOSOFIA ȘI ENIGMELE SUFLETULUI
   Stuttgart, 17 ianuarie 1922
   Enigmele sufletului ca enigme trăite ale existenței: diferite stări de conștiență în viața reprezentărilor, voinței și simțirii. Doi curenți subterani, care înfluențează starea sufletească, sănătatea și boala. Anxietatea ca fenomen însoțitor subconștient al simplei naturi de imagine a vieții de reprezentare; irascibilitatea ca fenomen însoțitor subconștient al naturii instinctuale a vieții voinței. Două exemple ale eșecului științelor naturale în fața enigmelor sufletului: Dubois-Reymond despre „Limitele cunoașterii naturii” și încercările lui Franz Brentano de a studia sufletul conform metodei științifice. Trezirea facultăților cognitive latente ale sufletului uman. Forțele din gândire sunt forțele formatoare ale corpului uman, active în mod deosebit în creșterea copilului, sunt elementul spiritual-sufletesc nemuritor al omului care prin naștere se unește cu ceea ce vine pe linie ereditară. Prin fortificare viața de reprezentare devine realitate, cucerind astfel anxietatea și experiența realității suprasensibile prenatale (nenașterea). Dezvoltarea voinței făcând-o mai plină de dăruire, devotament, mai spiritualizată. Voința detașată de organismul fizic este îmbibată de forța iubirii. Iubirea este o putere de cunoaștere. Voința este elementul care dizolvă, arde ceea ce s-a format plastic, proces prin care ia naștere viața sufletească. Cunoașterea esenței voinței duce la cunoașterea spiritualului uman care prin moarte se întoarce în lumea spirituală (nemurirea). Despre esența memoriei. Antroposofia este hrană spirituală, cu care trebuie să ne hrănim mereu, așa cum este pentru trup hrana fizică, cu care trebuie sa ne hrănim mereu. Curenții subterani de anxietate și irascibilitate sunt expresia foamei și setei de cunoaștere spirituală. Antroposofia nu este teorie ci cunoaștere care trebuie aplicată în practică. Prin introducerea ei în viața socială se poate rezolva problema socială. Revelarea Eului etern în viața de simțire. Prin dezlegarea enigmelor sufletești, omul este condus la dezlegarea enigmelor lumii.
6. SUPRASENSIBILUL ÎN OM ȘI ÎN LUME
   Rotterdam, 1 noiembrie 1922
   Conflictul dintre viziunea științifică și cea moral-religioasă asupra lumii la oamenii moderni. Știința a introdus omul în ordinea naturală care nu este legată de nimic moral-religios. Percepția idealurilor morale ca ceva fără realitate. Omul rupt în două între cele două viziuni. Despre posibilitatea cunoașterii suprasensibilului în om și în lume. În cele mai vechi timpuri, mersul vertical, vorbirea și gândirea omului erau percepute ca dar al puterilor divin-spirituale. Recunoașterea divin-spiritualului în Orientul antic prin pozițiile corpului, cuvintele mantrice și trăirea gândurilor lumii în om. Ieșirea din experiența divin-spirituală pentru dezvoltarea conștiinței de Eu și a experienței libertății. Calea către suprasensibil prin întărirea și ascuțirea modului strict exact de gândire. Consecințele concepției de astăzi că totul se datorează unei ordini naturale: enigma nașterii a devenit enigma morții; impulsurile morale sunt privite ca impulsuri și instincte mai înalt dezvoltate. Calea către lumea suprasensibilă prin exerciții de gândire. Dezvoltarea puterilor ascunse ale sufletului: în loc de cuvântul mantric întors spre interior, gândul întors spre interior; viața în lumea gândurilor. Dezvoltarea voinței nu mai este prin poziții corporale, ci prin cultura voinței și autoeducare (exemplu: reprezentarea înapoi, schimbarea obiceiurilor de viață). Trupul fără dorințe și pasiuni ca organ de percepție pentru lumea spirituală. Rezolvarea enigmei morții. Misteriul de pe Golgota în acest context; referire la Christos care a coborât din lumile spirituale pentru ca omul să poată trece prin moarte ca suflet viu văzător, depășind astfel enigma morții. Scopul antroposofiei este de a umple abisul dintre ordinea naturală amorală și cea morală și religioasă a lumii.
7. EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ŞI MORALĂ ÎN LUMINA ANTROPOSOFIEI
   Haga, 4 noiembrie 1922
   Problema educației este o problemă a educatorului, de a dezlega enigma omului în copil. Reverența față de copil. Epocile de șapte ani ale vieții. Primii șapte ani de viață: copilul ca ființă imitatoare. De la schimbarea dentiției la pubertate: copilul devine un adept a ceea ce i se transmite prin cuvinte – nevoia de autoritate de la sine înțeleasă; importanța ulterioară pentru copil de a simți venerație la 8-9 ani. Omul ca organism temporal în care toate vârstele omului sunt într-o legătură intimă (adevărurile preluate pe bază de autoritate aduc forțe de viață la maturitate; conceptele trebuie să se poată schimba și crește odată cu copilul). Transformarea oricărei instruiri în ceva artistic – exemplul lecțiilor de scriere din școala Waldorf. Instruirea nu atât prin ceea ce știe profesorul cât prin felul în care este personalitatea sa. – Imponderabilele, suprasensibilul în relația profesorului cu copilul. Dispoziția religioasă a copilului față de lumea sensibilă în primii șapte ani. Reapariția acestei dispoziții religioase între 9 și 10 ani ca nevoie sufletească de a simți însuși lucrul care o susține pe persoana autoritativă. Educatorul trebuie sa îi vină în întâmpinare cu simțirea potrivită, pentru a ghida simțirea copilului ca simțire morală. Sentimentul religios al celei de-a doua epoci de șapte ani reapare în jurul vârstei de 18 ani în mod spiritual în voință, în construirea idealurilor religioase. Experiența în jurul vârstei de 12 ani a conflictului dintre sentimentul religios și cunoașterea naturii. Sădirea în copil înaintea schimbării dentiției a sentimentului de recunoștință ca bază pentru educația morală și pentru dezvoltarea în suflet a iubirii. Importanța educației fizice (euritmie). Arta educațională realistă din Școala Waldorf ca exemplu de urmat.
8. EDUCAȚIE ȘI INSTRUIRE BAZATE PE CUNOAȘTEREA REALĂ A OMULUI – Prezentare de sinteză a autorului
   Praga, 4 aprilie 1924
   O educație și instruire în sensul cunoașterii omului prin antroposofie: luarea în considerare a epocilor din viața ființei umane aflată în creștere. Omul ca organ senzorial cuprinzător, până la schimbarea dentiției; imitația nu doar exterioară ci și a imponderabilelor. Epoca după schimbarea dentiției: folosirea imaginilor; educatorul ca autoritate de la sine înțeleasă. Despre învățatul scrisului și cititului. Debutul maturității sexuale: momentul în care se poate conta pe formarea conceptelor abstracte. Efecte ulterioare ale educației.

Note

Lista lucrărilor lui Rudolf Steiner despre educație

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea