Astăzi vrem să aducem în fața sufletelor caracteristicile copilului aflat la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, pentru ca, în următoarele zile, să abordăm ceea ce intră în discuție mai mult în sensul didactico-pedagogic. Noi nu dorim să ținem cont numai de ceea ce se referă la învățătura și la educarea copilului aflat la această vârstă, ci vrem să cuprindem cu privirea și ceea ce se referă la întreaga școală.
Pornind de la cunoștințele antroposofice pe care le avem, știm că abia în această perioadă de timp se naște cu adevărat trupul astral al copilului, asta însemnând că acesta ajunge să își atingă importanța sa deosebită*. Și exact la fel cum trupul fizic este activ de preferință – și anume cu un efect care se amplifică – de la naștere și până la aproximativ cel de-al șaptelea an de viață, tot așa intră în acțiune, după cel de al șaptelea an de viață și până la vârsta de paisprezece, cincisprezece ani, trupul eteric și apoi trupul astral, care însă, bineînțeles, la rândul său, se află într-o legătură deosebită cu Eul, ce ajunge de-abia după vârsta de douăzeci de ani să acționeze în mod pe deplin independent.
* Vezi Rudolf Steiner: Educarea copilului din punctul de vedere al științei spirituale. GA 34
Această perioadă de viață cuprinsă în jurul vârstei de paisprezece-cincisprezece ani are o importanță deosebită pentru dezvoltarea copilului. Faptul că această vârstă are o importanță deosebită puteți să-l observați desigur din aceea că, într-o anumită măsură, între trupul astral și trupul eteric este o legătură mai puțin strânsă decât între trupul eteric și trupul fizic. În fiecare noapte, atunci când dormim, noi ieșim cu trupul astral și cu Eul nostru din trupul eteric și din trupul fizic, astfel că, într-o anumită măsură, pe de o parte, sunt mai strâns legate unul de celalalt trupul fizic și trupul eteric și, pe cealaltă parte, trupul astral și Eul, în timp ce trupul astral cu trupul eteric pe de o parte și Eul cu trupul fizic pe cealaltă parte sunt mai slab legate unul de celălalt, pentru că, în fiecare zi, ele sunt separate și apoi din nou reîmbinate*.
* Vezi Rudolf Steiner: Știința ocultă în schiță GA 13.
În legătură cu aceasta se află faptul că starea de tranziție a omului, așa cum se află acesta în jurul celui de al paisprezecelea și al celui de al cincisprezecelea an de viață – în cazul fetelor chiar ceva mai devreme – are o altă natură decât cea care se desfășoară în jurul vârstei de șapte ani. O dată cu schimbarea dentiției, la atingerea vârstei școlare, avem de a face cu o relație care se desfășoară, într-o anumită măsură, pe deplin obiectiv, în exteriorul trupesc-fizic al omului, în ceea ce și așa se reliefează în fiecare zi ca fiind ceva obiectiv, când omul intră în starea de somn. Cu modificările datorate maturizării sexuale avem de a face cu ceva în care omul aduce întregul său element subiectiv, Eul și trupul său astral, într-o relație cu elementul său obiectiv, cu trupul eteric și cu trupul său fizic. Din aceste considerente avem de a face, în cazul acestei dezvoltări pe parcursul vieții, cu ceva care intervine și în dezvoltarea sufletească într-un cu totul alt mod decât transformările care au loc o dată cu schimbarea dinților. Transformarea de la schimbarea dinților este de așa natură încât se desfășoară o legătură fizico-eterică. Apoi aceasta acționează asupra subiectivului. La atingerea maturității sexuale, într-o anumită măsură elementul fizico-eteric rămâne pentru sine așa cum este, și, de asemenea, și elementul astral cu Eul rămân așa cum sunt, însă, într-un anumit sens, ia naștere un transfer de o altă natură între cele două, astfel încât ambele părți participă la această trecere în aceeași măsură, atât elementul fizic-trupesc și cel eteric, cât și Eul și trupul astral. Însă acesta este un proces la care omul participă în mod direct, și cu particularitățile sale lăuntrice subiective.
De aici putem vedea cum, după atingerea maturității sexuale, în cadrul dezvoltării umane au loc de fapt puternice modificări de caracter. Aceste modificări de caracter sunt observabile și din exterior, nu numai că apare și în general ceea ce constituie atingerea maturității pentru dragoste, care desigur că nu se manifestă imediat în deplina ei formă sexuală, ci mai mult într-o formă generală, încât copilul se simte atras înspre un alt copil într-un mod intim. Noi observăm în special formarea prieteniilor dintre băieți și fete, într-un mod care la început încă nu are prea mult de a face cu aspectul sexual, care însă dovedește că în cadrul dezvoltării umane intervine, într-un mod mai conștient, în general, dezvoltarea puterii de a iubi, a puterii de a se simți atras înspre omul de alături.
Și apoi vedem cum devine vizibil în exterior faptul că atât la băieții cât și la fetele care se află la această vârstă apare ceva care, privind dinspre dezvoltarea individuală de până acum, ne este de multe ori destul de inexplicabil, care adeseori chiar intră într-o foarte puternică contradicție cu caracterul individual de până acum, însă care prezintă totuși ceva comun, ceva general, și care începe cu atingerea maturității sexuale. Vedem cum apare ceea ce la băieți – la fete este prezent într-o altă formă – numim anii de mojicie sau anii de bădărănie, anii în care tinerii cred că totul le este permis. Acești ani în care tinerii cred că totul li se cuvine își au originea în întregime în acest trup astral care ajunge la această deosebită împlinire lăuntrică, care închide Eul în sine, care însă încă nu a ajuns la dezvoltarea sa deplină și în lupta pentru a ajunge în relație corespunzătoare cu trăirea sistemului fizicului, și, prin aceasta, să atingă relația corespunzătoare față de întregul mediu înconjurător. Și, tocmai pentru că este o căutare a unei relații între obiectiv și subiectiv, exact din acest motiv există și o anumită luptă. Iar această luptă se exprimă în aceea că, la această vârstă, omul neagă, într-o anumită măsură, ceea ce a dezvoltat până atunci. Câteodată nu mai recunoaștem copiii, atunci când la ei s-a instalat vârsta la care tinerii cred că totul li se cuvine.
Fiecare dintre noi cunoaște semnele exterioare ale vârstei la care tinerii se află în faza de bădărănie și, din acest motiv, nu este necesar să le mai descriu în amănunt. Însă noi trebuie totuși să le analizam cu atenție în ceea ce privește esența lor, pentru că au o însemnătate deosebit de mare pentru procesul de învățământ și procesul educativ. Iar ceea ce iese în evidență mai întâi este faptul că, la fete, trupul astral are o însemnătate mai mare decât la băieți. Trupul astral are, pe parcursul întregii vieți, o însemnătate mai mare la sexul feminin decât la sexul masculin. Căci întreaga organizare feminină este orientată, prin trupul astral, mai mult către cosmos. Prin intermediul naturii feminine se dezvăluie și se reliefează multe dintre cele ce de fapt reprezintă mistere ale cosmosului. Trupul astral al naturii feminine este în sine mai diferențiat, cu mult mai bogat ramificat decât trupul astral al bărbatului, care, într-o anumită măsură, este mai nediferențiat, mai grosier. Prin contrast, fata, între vârsta de treisprezece, paisprezece ani și douăzeci, douăzeci și unu de ani se dezvoltă în așa fel încât Eul său este într-o foarte puternică măsură influențat de ceea ce se configurează în cadrul trupului astral. Se vede cum, la fete, Eul este practic – putem chiar spune – absorbit de către trupul astral, astfel încât atunci când se atinge vârsta de douăzeci, douăzeci și unu de ani, la fete are loc de fapt o contrapresiune puternică, un efort puternic de a ajunge la Eu.
La băieți, lucrurile stau cu totul altfel. În cazul băieților, trupul astral absoarbe Eul mult mai puțin. Ce-i drept, Eul rămâne ascuns. El încă nu poate acționa pe deplin, însă, totuși, între vârsta de paisprezece, cincisprezece ani și douăzeci, douăzeci și unu de ani se păstrează, fără să fie foarte puternic influențat de către trupul astral, astfel că, prin această păstrare a Eului, prin această neabsorbire a Eului și prin această, totuși, lipsă de independență a Eului, băiatul devine cu mult mai ușor la această vârstă o persoană excesiv de liniștită comparativ cu fata. Fata dobândește la această vârstă, mult mai ușor decât băiatul, o libertate, ceva ce se concentrează asupra manifestării, a apariției exterioare. Și la naturi de băieți în fond mai profunde observăm că, prin această relație deosebită a Eului față de trupul astral, relație existentă la această vârstă, apare ceva cum ar fi adeseori un fel de retragere din viață. Desigur că ei își caută prieteni, caută să stabilească legături; însă simt nevoia de a se putea ascunde puțin în sine, cu gânduri sau simțăminte deosebite. Acest aspect este caracteristic tocmai la băieții mai profunzi, și anume că ei se retrag cu plăcere puțin în sine și, de pe poziția de educator (bineînțeles că și ca educatoare), vom avea un efect deosebit de benefic asupra unor astfel de naturi de băieți dacă ne comportăm de maniera de a accepta, într-un mod de fapt foarte fin, secretul deosebit, aș spune, pe care îl are în fond fiecare suflet de băiat mai profund, dacă îl atingem într-un mod delicat și dacă, într-un anumit mod, ne prindem în acest joc și arătăm într-o anumită măsură prin întregul nostru comportament că presupunem existența lui. Este deja un fel de iubire față de retragerea în sine. Și, dacă această iubire față de retragerea în sine nu apare la băiat la această vârstă, atunci trebuie să fim precauți. Trebuie să fim atenți față de băieții la care nu există această retragere în sine, clar afișată sau ceva mai estompată; – pentru educatorul atent, acest lucru este relativ ușor de sesizat. Trebuie ca, în aceasta situație, să ne spunem: aici este ceva ce trebuie cercetat, care nu este chiar în regulă, care, mai târziu, ar putea să conducă la dificultăți sau la anomalii.
În cazul fetelor – lucrurile sunt foarte fin diferențiate, însă este necesar să ne însușim un anumit spirit de observație pentru aceasta –, este altfel: la fată, Eul este mai mult sau mai puțin absorbit de către astral. Prin aceasta, fata trăiește mai puțin în interior. Trăiește mai mult către lăuntrul trupului eteric ceea ce este trup astral pătruns de către Eu. Acest ceva se implementează foarte puternic în trupul eteric și, prin aceasta, chiar și în toată atitudinea, în mobilitatea exterioară. Și tocmai la adevăratele naturi de fete observăm, la o dezvoltare cu adevărat corectă, că, în aceasta perioadă, fata devine într-o anumită măsură vitează, devine fermă în apariția ei, își accentuează personalitatea, se implică, nu se retrage în sine. Conform cu natura, este o pășire francă și liberă în față lumii, care devine chiar, atunci când se combină cu niște sentimente ceva mai egoiste, o stare de a vrea să se impună în lume, și anume în ce privește caracterul și întregul său fel de a fi. În general, este caracteristic pentru făptura dreaptă a alurii fetei aflată la această vârstă ca fata să aibă o apariție liberă, și faptul că pune un anumit preț pe a arăta care este valoarea sa. Dusă la extrem, tendința înclină către cochetărie și apoi către vanitate și înfumurare, către dorința pătimașă, aproape maniacă de a nu se arăta numai prin prisma elementului său sufletesc, ci și prin ceea ce se „agață” de noi în exterior. Este deosebit de interesant să observăm cum, începând tocmai de la această vârstă de paisprezece, cincisprezece ani, poate să apară la fată, într-un fin sens estetic, ceea ce, în sens trivial, devine mania de a se găti. Toate acestea nu sunt decât o urmare a relației deosebite în care se află trupul astral cu Eul absorbite de trupul eteric, care apoi se manifestă către exterior: mersul devine altfel, ținuta se modifică, capul va fi mereu ținut într-o atitudine mai liberă, in extremis din nou cu nasul pe sus și așa mai departe. Ar trebui să privim aceste lucruri într-adevăr cu un anumit simț artistic.
Dacă ne îndreptăm atenția asupra acestei diferențieri care există între băieți și fete, vom înțelege că atunci când avem la dispoziție binefacerile unei educații care îi tratează împreună pe băieți și pe fete putem obține foarte mult tocmai prin această educare împreună a băieților și fetelor.
Cadrul didactic care este conștient de misiunea sa, va realiza totuși, chiar și atunci când are băieți și fete împreună, în aceeași clasă, o anumită diferențiere între cele două „categorii”. Astfel încât trebuie să se realizeze o anumită diferențiere și referitor la ceea ce devine deosebit de important la această vârstă, ceea ce voi caracteriza chiar acum, și anume, referitor la modul în care s-a structurat elementul subiectiv prin relația cu exteriorul; căci la această vârstă ar trebui să realizăm o anumită relație a subiectivului față de propriul trup, față de trupul eteric și față de trupul fizic. Aceasta presupune să fi reușit mai întâi să realizam o relație corespunzătoare față de lumea din afară. Și în această direcție putem lucra pe parcursul întregii perioade școlare. Prin urmare, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere pe parcursul întregii perioade școlare ceea ce este important pentru această vârstă. Căci în perioada în care predăm trebuie să avem grijă ca elevii să capete simțăminte în primul rând de natură religios-morală – acesta este un punct care a fost, după cum bine se știe, adeseori discutat – și, de asemenea, copiii să capete anumite sentimente și imagini care să se refere la frumos, la artistic, la conceperea estetică a lumii. Acest aspect este deosebit de important în cel de al treisprezecelea, paisprezecelea, cincisprezecelea an de viață, atunci fiind foarte important să stimulăm în copil apariția unor astfel de percepții și imagini, pe parcursul întregii perioade școlare.
Căci un copil în care nu este stimulat sentimentul frumuseții, care nu este educat în spiritul unei concepții estetice asupra lumii, un astfel de copil devine la această vârstă senzual și poate chiar erotic. Nu există un mijloc mai bun pentru a reduce erotismul la măsura sa reală, decât o dezvoltare sănătoasă a simțului estetic pentru cea ce este înălțător și frumos în natură. Dacă îi faceți pe copii să perceapă, să simtă frumusețea și strălucirea răsăritului și a apusului de Soare, să perceapă frumusețea florilor, dacă îi faceți să simtă caracterul sublim al unei furtuni, pe scurt, dacă dezvoltați simțul estetic, atunci faceți cu mult mai mult decât prin sfaturile și instrucțiunile legate de sexualitate, - care, uneori, sunt împinse până la un nonsens - pe care, în zilele noastre, nu știm cum să le predăm mai devreme copilului. Perceperea frumosului, punctul de vedere estetic din care se poate privi lumea, acestea sunt elementele care reduc erotismul la dimensiunile care i se cuvin. Datorită faptului că percepe lumea ca fiind frumoasă, omul ajunge mereu la a-și percepe propriul său trup într-un mod liber, de a avea față de acesta o atitudine liberă, de a nu fi chinuit de către acesta, aspect în care constă de fapt erotismul.
Atunci, în aceasta perioadă, este de o deosebită importanță să dezvoltăm anumite sentimente morale, religioase în copil. Aceste sentimente morale și religioase au întotdeauna un efect întăritor și pentru astral și pentru Eu. Astralul și Eul devin slabe dacă impulsurile și sentimentele religioase și morale sunt slab dezvoltate. Copilul devine moale. Copilul va fi de asemenea ca paralizat corporal, dacă nu se face acest lucru. Și acest aspect devine deosebit de pregnant atunci când copiii ajung la această vârstă despre care discutăm acum. Și chiar și lipsa de astfel de impulsuri morale și etice se manifestă printr-o neregularitate în viața sexuală.
Acum este necesar însă să se supravegheze, să se țină sub control, într-un anumit mod, această diferențiere între băieți și fete, pe care o facem la această vârstă despre care tocmai vorbim. Trebuie să ne dăm silința să structurăm la fete în așa fel simțămintele morale, etice, încât ele să tindă într-un anumit fel către latura estetică. Trebuie să se acorde o atenție deosebită necesității ca fetei să-i placă cu preponderență ceea ce este moral, bun și religios, ca fata să simtă o plăcere estetică în moralitate, bunătate și religiozitate, în ceea ce a preluat ca imagine religioasă. Fetei trebuie să-i placă aspectul suprasensibil al lumii și ea trebuie să fie înzestrată cu o deosebită bogăție de imagini în fantezia sa, imagini care să exprime caracterul pătruns de divinitate al lumii și frumosul care există în om, dacă acesta este un om bun, un om moral.
În băieți este necesar să trezim imagini care tind mai mult înspre puterea prin care își face simțită viața religioasă și etica. La fete trebuie să împingem religiosul și moralul până în ochi, la băieți să implementăm, de preferință, religiosul și frumosul în inimă, adică tocmai în sentimentul de putere care radiază din ele. Bineînțeles că nu trebuie să împingem lucrurile până în extrem și să considerăm că trebuie să educăm fetele în sensul de a deveni numai pisici estetice, care privesc totul numai din punct de vedere estetic, iar pe băieți să-i educăm în sensul de a deveni numai niște bădărani, niște mitocani, ceea ce se și petrece atunci când le stimulăm egoismul prin tot felul de senzații de forță, lucru pe care ar trebui de fapt să-l facem sprijinindu ne pe ceea ce este bun, frumos, religios.
Noi trebuie să împiedicăm fata să devină – în anii în care copiii își închipuie că totul le este permis – superficială, și având un fals spirit al frumosului. Și în cazul băieților trebuie să împiedicăm ca aceștia să devină în aceasta perioadă a vârstei ingrate niște bădărani, niște mitocani. Acestea sunt aspectele care ne amenință într-o oarecare măsură în ambele direcții. Și trebuie să știm că există această tendință către una sau cealaltă dintre laturi, astfel încât noi trebuie să fim conștienți că este necesar să avem grija ca, pe întreaga perioadă a școlii primare, la fată să direcționăm multe în sensul de a-i plăcea ceea ce este bun, pentru ca religiosul să-i producă și o anumită impresie estetică, în timp ce la băiat trebuie să acționăm în sensul de a-l învăța mereu: „Vezi băiete, dacă faci aceasta, atunci mușchii tăi se încordează, atunci vei deveni un tip zdravăn” și așa mai departe. Chiar sentimentul de a fi pătruns de divinitate trebuie stimulat la băieți în acest mod.
Ei bine, caracteristicile deosebite care intervin în acest punct sunt cu adevărat întemeiate, într-un mod foarte subtil, în natura umană. Dacă analizam fata: Eul este absorbit de către trupul astral. Bineînțeles că toate acestea sunt exprimate într-un mod poate puțin radical și extrem, însă tocmai în acest fel vă puteți dumneavoastră imagina bine acest lucru. În acest proces este ceva ca un aspect sufletesc-spiritual, pe care îl putem compara cu îmbujorarea, cu îmbujorarea fizică. În fond, întreaga dezvoltare în această perioadă este o îmbujorare sufletesc-spirituală. Această pătrundere a Eului în trupul astral este un fel de îmbujorare. În cazul băieților, lucrurile stau altfel. La băiat, Eul este mai puțin activ, mai puțin „vioi”, însă el nu se absoarbe, și avem de a face cu o pălire pe plan spiritual-sufletesc. Acest lucru este foarte ușor de observat, căci este permanent. Noi nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare în acest sens de către fizic. Dacă fata devine anemică, atunci aceasta corespunde pe de-a întregul cu faptul că se îmbujorează pe plan sufletesc-spiritual. Atunci când băiatul devine un adevărat „mitocan”, asta nu contravine faptului că pălește pe tărâm sufletesc-spiritual.
În fond, aceasta este o expresie a naturii umane pentru ceea ce apare acum într-un mod care solicită întregul om: pentru sentimentul de rușine. Acest sentiment de rușine este ceea ce marchează întreaga natură umană; sentimentul de rușine, care constă în aceea că omul simte: el trebuie să preia acum ceva în existența sa individuală, ceva pe care nu i l dezvăluie lumii; el trebuie să poarte în sine taine. Aceasta este esența sentimentului de rușine. Și acesta apare până în cea mai profundă fază subconștientă a vieții sufletești-spirituale.
Dacă noi, de pe poziția de educatori și de profesori, purtăm în noi sentimentul de a respecta așa ceva numai pentru noi înșine, în propria noastră viața sufletească, dacă trecem pe lângă fete și băieți cu acea finețe care respectă sentimentul de rușine care există în lăuntrul lor, atunci aceasta are deja un anumit efect. Pentru aceasta nu este nevoie de cuvinte. Astfel îi apare, neexprimat prin cuvinte, efectul unui om asupra altuia, celui care în timp ce trece printr-un grup de copii are clar sentimentul că în aceștia există ceva ce ei vor să păstreze ca pe o floare nedeschisă. Acest aspect, numai faptul că trăim cu acest sentiment, are un efect educativ foarte puternic.
Și acum, este deosebit de remarcabil faptul că, în fond, toate manifestările exterioare ale acestei perioade din viața copilului sunt totuși numai un sentiment de rușine modificat aproape până la opusul său. Fata, care se îmbujorează din punct de vedere sufletesc-spiritual în cadrul sentimentului de rușine, care își ascunde propria sa făptură, face pe grozava, se arată, lasă lumea să-i vadă fața și așa mai departe. Și tocmai acest lucru este caracteristic pentru natura umană, faptul că în exterior omul prezintă exact contrariul a ceea ce există în sufletul său. Se manifestă această apariție directă, vitează, curajoasă, care nu acceptă nimic ce nu îi convine; se manifestă această aroganță: eu trebuie să fiu tratată cu corectitudine… Acela care a lucrat vreodată într-un pension va ști cum încep fetele: Ele nu acceptă aceasta, ele trebuie să fie tratate cu corectitudine, în mod drept... Ele pot acum să se prezinte liber: Au să-i arate ele lui... Ele au gândurile lor: Și așa nu este nevoie de noi... Toate aceste aspecte care apar aici nu sunt în fond, aș spune, decât cealaltă față a ceea ce există adânc în viața lor sufletească, în mod încă întru totul inconștient, sub forma unui fel de sentiment de rușine.
Și, în cazul băieților: bădăranul din prima parte a acestei perioade de viață și „mojicul” din cea de a două parte, prin urmare făptura la această „vârstă ingrată”, nu este nimic altceva decât expresia faptului că tânărul nu vrea să se poarte în lumea exterioară așa cum este. El caută o conectare la lumea exterioară. Din acest motiv, el se mișcă într-un mod cât se poate de neîndemânatic, are un aspect neglijent; căci el nu este așa cum se arată în aparență, este cu totul altfel. Acest aspect ar trebui să se ia în considerare, și anume faptul că la această vârstă, băiatul, prin specificul său, este altfel decât pare. El imită acum într-un mod complet exterior ceva. În timp ce în primii șapte ani de viață copilul este un imitator natural, acum el imită pe unul sau pe altul. Îi place în mod deosebit dacă ceea ce fac ceilalți se impune ca fiind deosebit de valabil. El merge ca un altul. Își modulează vorbirea ca un altul, este grosolan, brutal ca un altul. Își dă silința să fie fin ca un altul. Este vorba despre această căutare a unei conexiuni cu lumea, aspect care apare într-un mod deosebit de pregnant în această perioadă de mari transformări, în această perioadă a neglijenței, a bădărăniei. Și, în fond, această stare de a se jena, de a-și dezvălui întreaga sa făptură în lume, această stare de a se retrage în sine însuși, este cea care îl face să apară altfel decât este.
Cel mai rău tratament este acela când educatorul nu are nici un fel de umor în această perioadă față de făptura neglijentă și impertinentă; căci tocmai față de băieți trebuie să avem un fel de umor, care constă în aceea că, pe de o parte, înțelegem situația, însă, pe cealaltă parte totuși arătăm că nu luăm acest lucru chiar în întregime în serios. Trebuie să ne avem bine sub control, pentru a putea dezvolta aceste două laturi ale comportamentului. În orice caz, acela care ajunge să fie adus într o stare de enervare, acela care se lasă înfuriat de exteriorizările adolescentului, acela a pierdut ca educator, la fel cum a pierdut acel educator care, atunci când elevii se poartă cum nu ar trebui, când sunt gălăgioși, începe și el să „urle”, să strige la ei și apoi spune: dacă nu vă liniștiți imediat, vă arunc tuturor cu călimările în cap! Atunci, copiii nu mai au nici un fel de respect față de el.
La fete, atunci când acestea ne prezintă aspectul negativ, este necesar să se accepte – trebuie, după cum se vede, să vorbesc deja utilizând o anumită terminologie – trebuie să se accepte cu o grație fină chiar și necuviințele mai cochete, însă, vorbind „în imagini”, după aceea să „le întoarcem spatele”. Prin urmare, trebuie să acceptăm cu o grație fină aceste lucruri, însă să nu lăsăm să se observe că participăm. Trebuie să lăsăm fata să spună ce are de spus. Pe fetele care apar într-o atitudine puțin impertinentă, arogantă, obraznică, le lăsăm să exprime ceea ce au de spus. Și apoi lăsăm fata cu sine însăși în spusele sale.
În cazul băieților, se acceptă mai mult din aceste manifestări ale pubertății; însă arătăm că totuși nu luăm în întregime în serios aceste lucruri, că râdem puțin, însă într-un mod fin, pentru ca băiatul să nu se supere prea tare.
Este vorba de a ne însuși un anumit simț referitor la modul în care trebuie să ne purtăm cu copiii aflați la această vârstă, deoarece fiecare copil este altfel. Manifestările care își fac acum apariția sunt cele ale unui sentiment de rușine metamorfozat, care pătrunde întreg omul. Și noi – este absolut necesar să facem acest lucru – îi pregătim pe copii în modul corespunzător pentru începutul anilor douăzeci, dacă ținem cont de faptul că elementul subiectiv din trupul astral se dezvoltă acum în mod independent. La fel cum trupul uman are nevoie de un sistem osos sănătos, dacă vrem să nu se clatine, tot așa și trupul astral cu Eul închis în el are nevoie la această vârstă, dacă este vorba să se dezvolte în mod corect, de idealuri.
Acest lucru trebuie luat foarte în serios. Idealurile, acele concepte care au un caracter de voință, idealurile cu caracter de voință, trebuie oferite acum, drept suport solid, trupului astral.
Va fi ușor de observat că în special băieții dezvoltă în această perioadă de timp o puternică cerință în acest sens – numai dacă o descoperim, dacă o abordăm în mod corect: „Fiecare trebuie să-și aleagă eroul său [Nota 10], pe urmele căruia să-și croiască și el drumul în sus, către Olimp”. Și putem obține un efect deosebit dacă îi prezentăm băiatului idealul real, o personalitate exemplară, sau o figură nesemnificativă, sau chiar și o figură fantastică, rod al fanteziei noastre, pe care să o disecăm împreună cu băiatul, sau dacă structurăm în așa fel elementele încât să obținem o astfel de figură. Dacă facem cu astfel de copii o excursie de studii, atunci vorbim cu fiecare în parte conform modului său individual în care este structurat. Vorbim cu ei în felul următor: „Cum îți imaginezi că vei face tu una sau alta?” Le atragem atenția asupra viitorului, pentru ca ei să preia în viață ideea-scop, ideea-țel. Noi fortificăm într-o anumită măsură trupul astral, și este important să îl fortificăm la această vârstă în acest mod.
Același lucru trebuie să se petreacă și în cazul fetelor. În cazul în care aplicăm astfel de lucruri, vom educa și fetele în mod corect, însă trebuie să ținem cont și de faptul că ele sunt înclinate mai mult către cosmic, iar băieții, tinerii, mai mult înspre pământesc. Fata tinde mai mult înspre cosmic, asta înseamnă că noi trebuie să o aducem mai mult înspre ideal prin aceea că îi povestim fapte ale eroilor, ceea ce fac eroii, ceea ce se întâmplă, prin aceea că îi prezentăm mai mult trăiri reale. Băieților trebuie să le prezentăm mai mult statura omenească desăvârșită, caracterul. Acest aspect este important. În acest sens trebuie să realizăm că între băieți și fete există o diferență specifică, și că trebuie să procedăm ca atare.
În fond însă este important ca acum, în această perioada a vieții, să se treacă înspre o cuprindere exterioară a vieții – și acest aspect este, desigur, foarte important pentru noi; acum suntem în momentul în care trebuie să creăm clasa a zecea. – Noi trebuie să introducem în învățământ și ceea ce duce într-o astfel de direcție, încât subiectivul să afle corelația cu obiectivul. Și acest lucru nu l-am putea face cu nici un chip dacă ne-am limita cumva la a prelua în planul nostru de învățământ numai ceea ce aduce cu sine educația, cultura gimnazială și de școală reală, sau cea real-gimnazială din zilele noastre, căci acestea au luat naștere în principal sub influența modului intelectual de a privi lumea.
Vedeți dumneavoastră, educarea, formarea liceenilor, atât de pe deplin orientată către ceea ce este pur formal, la care se mai adaugă apoi câteva cunoștințe de fizică și așa mai departe, sau instruirea real-gimnaziștilor, care doar este îndreptată tot numai asupra cunoașterii prin intermediul capului, sau cea a elevilor de școală reală, acestea reprezintă ceva ce nu ar mai trebui cultivat, și asta cu adevărat fără să ne temem că am putea păcătui prin planul de învățământ față de progresul civilizației noastre. Tocmai în această perioadă a vieții ar trebui să preluăm în planul de învățământ ceea ce îl conduce pe tânăr și înspre cuprinderea aspectului practic, a ceea ce îl aduce în legătură cu lumea.
Și exact din acest motiv vom face, în cadrul planului nostru de învățământ pentru clasa a zecea, următorul lucru, anume ne vom spune: Este necesar ca încă de la această vârstă, pentru a putea ține cont în mod corespunzător de factorul social, să avem împreună băieți și fete; însă noi trebuie totuși să introducem o diferențiere în modul de acțiune. Dar nu trebuie să-i despărțim pe băieți de fete. Băieții să vadă ce fac fetele, chiar dacă ei nu participă, iar fetele să vadă ce fac băieții: cele două părți trebuie să comunice din punct de vedere social. Însă noi trebuie să preluăm și ceea conduce gândul în afara capului, ceea ce solicită capacitatea lăuntrică de mișcare a mâinii, chiar dacă este numai ceva învățat, chiar dacă este numai ceva teoretic. Căci este nevoie să existe o teorie referitoare la practică. Din aceste considerente este necesar ca, la această vârstă, băieții să recepționeze ceva potrivit lor, prin urmare să tratăm ceva din mecanică. Nu numai mecanică teoretică, așa cum o tratăm în cadrul fizicii, ci mecanică practică, cea care, mai apoi, conduce înspre construcția de mașini. În planul nostru de învățământ trebuie preluate primele elemente ale mecanicii tehnice.
În cazul fetelor, trebuie să le ocupăm cu ceva în așa fel încât ele să capete reprezentări și dexterități clare referitoare la tors și la țesut. Fata trebuie să învețe să înțeleagă cum se toarce și cum se țese, cum iau naștere firele și țesătura; trebuie să știe ce înseamnă aceste cuvinte: aceasta este o stofă; ea a luat naștere în mod mecanic. Fata trebuie introdusă în tehnica prin care ia naștere țesătura, trebuie să realizeze o relație în acest sens. Acest aspect își are locul în această perioadă a vieții.
Pe de altă parte, băiatul trebuie – chiar dacă este vorba numai despre elementele necesare pentru a înțelege respectiva problemă –, prin urmare el trebuie ca la această vârstă să primească primele lecții legate de bazele măsurătorilor topografice și a desenării planurilor de situație. Băiatul trebuie să fie în stare să poată desena o pășune, un islaz comunal sau o pădure de foioase pe planul de situație. La această vârstă, băiatul trebuie să capete primele elemente legate de măsurătorile topografice și de desenul de situație.
Și, la rândul ei, fata trebuie să capete primele noțiuni legate de asistența sanitară, de medicină, despre modul în care se execută un pansament pentru un loc sau altul. Ambele sexe trebuie să participe la aceste două „învățături”. Prin urmare, trebuie să îi prezentăm fetei cum se toarce, cum se țese, cum se acordă asistență medicală; pentru băieți, momentul executării acestor lucruri vine mai târziu. Și, la rândul lor, fetele trebuie să vadă cum băieții știu să utilizeze instrumentele de stabilire a nivelului (nivela, teodolitul). Putem face acest lucru în școala Waldorf, să cuprindem cu privirea o diferență de nivel și să realizăm un plan de situație referitor la o anumită zonă.
Pe scurt, trebuie să trezim în om tot ceea ce îl face să înțeleagă ce se va petrece de fapt în viață, pentru ca viața să poată continua. Fără de aceasta, omul trăiește întotdeauna într-un mediu înconjurător care îi este necunoscut.
Aceasta este de fapt și caracteristica, această caracteristică absolut condamnabilă a epocii noastre, și anume faptul că omul trăiește într-un mediu care îi este pe deplin străin. Ieșiți în stradă, acolo unde întoarce tramvaiul, priviți-i pe oamenii care stau acolo și așteaptă tramvaiul, și gândiți-vă: câți dintre acești oameni știu în ce mod este pus în mișcare acest tramvai, cum acționează în acest caz forțele naturii, pentru ca tramvaiul să poată fi pus în mișcare. Da, credeți-mă, acest aspect are un efect lăuntric asupra constituției omului, asupra spiritualului său, asupra sufletescului și fizicului său! Este o mare deosebire între a merge prin viață cunoscând măcar elementele de bază ale lumii în care trăim, sau fără a le cunoaște. Pentru spiritual-sufletesc, a ne folosi de mijloace de transport sau de alte mijloace fără a cunoaște elementele de bază înseamnă a fi orb. La fel cum un orb merge prin lume fără să cunoască efectele de lumină, la fel merg în zilele noastre oamenii, ca și cum ar fi orbi, prin lumea culturală, pentru că ei nu văd, și asta pentru că nu li s-a creat posibilitatea de a înțelege lucrurile. Acesta este un defect sufletesc-spiritual. Și acestea sunt deficiențele care apar în lumea culturii noastre, și anume că oamenii sunt orbi în privința a ceea ce se găsește în jurul lor.
Mai este un aspect de care trebuie să ținem cont: dacă învățăm într-un mod profesional, să spunem, măsurătorile topografice, nivelarea – da, în ziua de azi, aceste lucruri se învață cel mai devreme, cred, la vârsta de nouăsprezece, douăzeci de ani – nici nu avem posibilitatea, nu avem ocazia să ne instruim cumva nici măcar elementar în legătură cu modul în care se utilizează o stinghie gradată, și așa mai departe; aceste lucruri nu sunt deloc cunoscute; desigur, este cu totul altceva pentru întreaga viață, dacă aceste lucruri s-au făcut la vârsta de cincisprezece ani sau dacă îi sunt prezentate omului de-abia în al nouăsprezecelea sau al douăzecilea an de viață. La vârsta de nouăsprezece sau douăzeci de ani, aceste lucruri se imprimă mai mult drept ceva exterior, comparativ cu situația în care s-ar fi făcut la cincisprezece ani. Atunci acestea devin una cu spiritul omului, astfel încât le avem cu adevărat ca pe ceva aflat în proprietate personală, și nu ca pe ceva care ține numai de profesie. Și situația este identică în privința lucrurilor elementare ale mecanicii, și de asemenea cu lucrurile pe care le-am indicat pentru educarea fetelor.
Noi trebuie să pretindem să îi aducem copilului astfel de simțăminte, astfel de conținuturi sufletești, care mai apoi trăiesc la fel cum trăiesc membrele. Căci nici din punct de vedere organic oamenii nu devin la modul că li s-ar monta în cel de al treilea an de viață două brațe, care rămân apoi așa, ci acestea cresc împreună cu el. La fel, trebuie să le aducem copiilor concepte și simțăminte care să crească împreună cu ei. În zilele noastre se face un efort deosebit în sensul de a învăța copiii, de a li se prezenta lucruri care apoi nu trăiesc, pe care le au în ei sub aceeași formă și după ani de zile, când au ajuns bătrâni. Lucrurile trebuie să trăiască împreună cu noi. Și acest fenomen are loc numai dacă ele sunt predate, prezentate la vârsta potrivită. Și noi trebuie să ne spunem ce însemnătate deosebită o are un fapt ca, acela care, prin calitățile sale deosebite, este cu adevărat dispus din punct de vedere profesional ca, într-un scop legat de profesiune, să mai învețe încă o dată un lucru; căci această construire pe ceva ce se cunoaște deja, are o însemnătate deosebită.
Eu am apreciat întotdeauna faptul că anatomistul Hyrtl [Nota 11], care încă mai făcea parte din vechea gardă – el preda anatomia descriptivă și topografică –, cerea auditoriului său, ca pe o datorie, ca pe o obligație, să citească în cărțile sale, care de altfel erau excelent scrise, deci cerea să se citească în cărțile sale mai întâi ceea ce preda el; deci am apreciat faptul că el nu preda nimic fără ca ascultătorii să fi citit mai întâi acele lucruri. Și Hyrtl cerea acest lucru într-un mod atât de plăcut, și se pricepea să facă atât de plauzibil avantajul lecturii prealabile, încât o făceau până și vulpoii de la universitate; ei citeau lucrurile necesare pentru prelegerile lui Hyrtl, și aceasta – probabil că unii dintre dumneavoastră cunosc acest lucru – înseamnă foarte mult.
