Referitor la o întrebare despre predarea religiei.
A apărut o neînțelegere datorită faptului că a fost prezentat, doar incipient, felul în care se dezvoltă copilul, cu privire la impulsurile sale religioase. Nu a fost vorba încă deloc în
conferințele mele despre predarea religiei, pentru că doar astăzi am început cu aspectele pedagogico-didactice. Ceea ce a fost prezentat de către mine este faptul că un fel de relație
fizic-religioasă, sau cum spuneam atunci, trupesc religioasă există între copil și mediul său. Astfel încât ceea ce exersează copilul până la schimbarea dinților, pur și simplu prin organizarea
sa, trece de abia după maturizarea sexuală, aproximativ după cel de-al 14-lea, al 15-lea an, trece în gândire. Am folosit o comparație, spunând că ceea ce se revelează pentru început în mod
trupesc-spiritual, curge mai departe cumva într-un curent sub suprafață, și apoi apare de abia cam pe la vârsta de 15 ani pentru gândire, prin care religia apare la adult. Acuma, însă, lucrurile
stau așa, că tocmai la o pedagogie care lucrează conform naturii, ceea ce apare la o vârstă anume trebuie să fie pregătit cu grijă în perioadele de viață anterioare. Iar întrebarea
didactic-pedagogcă ce rezultă acuma din aceasta este asta: Cum este de organizat tocmai în școala generală predarea religiei, ținând cont de aceste legi de dezvoltare ale omului? Aceasta este o
întrebare care va fi o sarcină pentru mine în următoarele conferințe. Ceea ce doresc să spun deja dinainte este următorul lucru: Trebuie să ne fie clar faptul că elementul religios îi este cu
adevărat înnăscut omului, aparține de natura omenească. Acest lucru se exprimă îndeosebi prin faptul că tocmai această orientare religioasă a copilului, așa cum am descris-o, o găsim până la
schimbarea dinților. Ceea ce avem acuma, prin civilizația generală, drept religia adulților este desigur una care trăiește în reprezentări sau cel puțin își primește conținutul prin reprezentări
care se viețuiesc în orice caz, înainte de toate, în simțire. Pentru acest conținut de reprezentări devine matur omul de abia după al 14-lea an de viață. Ne rămâne tocmai perioada de vârstă din
școala generală pentru întrebarea importantă: Cum avem acum de organizat aici predarea religiei? Aici intră în considerare în primul rând întrebarea: Asupra cărui fapt trebuie să acționăm cu
predilecție în această perioadă de vârstă, între 7 și 14 ani? În prima epocă de viață, până la schimbarea dinților, acționăm în calitate de mediu educativ de fapt asupra trupescului. După
maturizarea sexuală acționăm în fond asupra judecății, asupra reprezentării. În perioada intermediară acționăm acuma tocmai asupra simțirii, asupra sentimentului. Datorită acestui fapt și este
necesar să introducem această perioadă cu faptul că la copiii care intră în școala generală începem cu imagini. Căci acelea acționează tocmai asupra sentimentului, asupra simțirii. Reprezentarea
se maturizează de abia treptat și este pregătită pentru treapta de vârstă corectă. Acuma avem totodată, așa cum voi prezenta mâine pentru discipline de predare distincte, să ne îngrijim la
predarea religiei să o apropiem, înainte de toate, de simțire. Și de acest lucru este așadar vorba: Ce acționează în simțire și asupra simțirii? Da, aici acționează înainte de toate ceea ce este
viețuit în simpatii și antipatii. Dacă dezvoltăm acuma la copil, tocmai între anul al 7-lea și al 14-lea de viață, asemenea simpatii și antipatii care pregătesc o judecată religioasă corectă,
atunci facem lucrul just. Așadar să spunem: Nu organizăm predarea în așa fel încât să punem peste tot legi deasupra: „Trebuie să faci asta, nu trebuie să faci cealaltă”; acest lucru iarăși nu se
potrivește, tocmai pentru această vârstă a copilăriei, ci trebuie să organizăm predarea în așa fel încât copilul să dobândească simpatie față de ceea ce trebuie să facă. Aceasta ne păstrăm noi
pentru noi în fundal, ce anume trebuie să facă, dar înfățișăm în imagini ceea ce trebuie să se reverse în mod simpatic în el și în privință religioasă în sens mai înalt și foarte ridicat.
Încercăm să îi inculcăm antipatie pentru ceea ce tocmai că nu trebuie să facă. Încercăm în acest fel, și tocmai prin judecata emoțională, totdeauna pe baza imaginii, să conducem copilul treptat
de la divin-spiritualul din natură prin divin-spiritualul din om către însușirea divin-spiritualului. Dar totul trebuie să treacă prin simțire și sentiment, tocmai la vârsta de școală generală.
Deci nu dogmatic și nu enunțând legi, și întru totul pregătită simțirea, trăirea pentru ceea ce apoi poate să apară mai târziu în judecata formată de unul singur. Și vom ajunge la cu totul
altfel de succese tocmai pentru orientarea religioasă a omului, decât dacă am veni cu legi sau articole de credință, la acea vârstă în care copilul nu este sensibil pentru asta. Dacă îi
prezentăm imaginile și prin aceasta pregătim lucrul despre care omul tânăr urmează să își formeze singur o judecată religioasă, îi pregătim omului posibilitatea să cuprindă cu adevărat prin
propria sa spiritualitate ceea ce el urmează să cuprindă drept ființa sa cea mai lăuntrică, și anume orientarea religioasă. Într-un fel, îi lăsăm cumva copilului libertatea de a se orienta
singur religios atunci când apropiem de simțirea lui aspectul religios, așadar prezentăm religiosul în imagini, nu în articole de credință sau în legi. Este de o importanță uriașă, când omul are
apoi posibilitatea, după maturizarea sexuală până în anii douăzeci, ca ceea ce a preluat mai întâi în simțire, în trăire, aș zice cu o anumite larghețe și multilateralitate, să ridice la
judecată pornind din el însuși. El se aduce atunci pe el însuși pe calea către dumnezeiesc. Este omare diferență dacă primește copilul în acea vreme în care este dispus pentru autoritate, dacă
primește prin autoritate o direcție ferm determinată sau dacă este condus în așa fel, încât vede orientarea religioasă la educatorul sau învățătorul său, se cațără, sugestiv vorbind, pe ea și
apoi mai târziu poate să-l extragă din aceasta pe acel „Tu trebuie”, „Tu nu trebuie”. După ce a aflat mai întâi plăcere sau neplăcere față de ceea ce reiese drept „Tu trebuie”, „Tu nu trebuie”,
după ce a învățat să recunoască, prin privire imaginativă asupra naturii, felul în care simțirea devine liberă prin reprezentarea unei țeseri divin-spirituale în natură și istorie, ajunge el
însuși să își formeze reprezentările. Dobândește posibilitatea să primească educația religioasă din centrul vieții, la care ajungem de abia odată cu maturizarea sexuală. Așadar despre acest fapt
este vorba, din aceste străfunduri, care sunt dobândite din cunoașterea omului, de a pregăti cele ce urmează, într-un mod corect. Am înfățișat acest lucru în conferințe, prin faptul că am
folosit o comparație cu un râu care se scufundă și iese iarăși la iveală mai jos. Omul este predispus religios în primii șapte ani. Acest lucru intră acuma în adâncurile simțirii, devine întru
totul sufletesc, vine din nou la suprafață de abia ca gândire, odată cu maturizarea sexuală. Și acuma trebuie să acționăm în adâncurile sufletului său printr-o revelare de trăire care ne este
personală. Pregătim prin aceasta pentru copil ceea ce îl face să fie omul religios, în timp ce împiedicăm acest lucru dacă nu îi oferim posibilitatea să cucerească, pornind din propriul centru
al ființei sale, orientarea religioasă. Această orientare religioasă proprie se află în ființa omului. Ea trebuie cucerită după al 15-lea an. Trebuie să o pregăim în modul corect. De aceea și
predarea religiei trebuie să fie configurată ca și celelalte instruiri la această vârstă; ea tebuie să acționeze imaginativ asupra simțirii, trebuie îi ofere copilului stimulări emoționale. Până
în lăuntrul matematicii putem să aducem în fiecare disciplină de predare o trăsătură religioasă. Iar faptul că aceasta se întâmplă, asta vor simți aceia care au făcut cunoștință odată cu
predarea din școala Waldorf. Aici se află cu adevărat în toate disciplinele în parte de fapt creștinism, până în lăuntrul matematicii se află înăuntru creștinism. Se află peste tot la bază
filonul religios. Doar atât că noi suntem puși în necesitatea, din cauza condițiilor de astăzi, ca predarea propriu-zisă a religiei, pentru că nu suntem o școală ce reprezintă o anumită
concepție despre lume, ci o școală pedagogică, și pentru că de fapt doar punem preț pe faptul ca la noi să fie făcută predarea după metodica ce este pe măsura naturii – noi să punem ca fundament
antroposofia tocmai de aceea, pentru că credem că din aceasta se revarsă o pedagogie cu adevărat corectă, dar nu vrem să dresăm antroposofi în școala Waldorf; de aceea este așa, că lăsăm să fie
făcută predarea învățământului religios catolic de către preoți catolici, predarea învățământului religios evanghelic de preoți evanghelici. Aceia cărora le predau acuma profesorii noștri, aceia
sunt de fapt copiii care astăzi ar fi îndeosebi copii de disidenți, deci nu ar primi învățământ religios. Este un fapt surprinzător acela, că aceasta este majoritatea cea mai mare, de departe, a
copiilor de școală Waldorf. Aceștia vin acuma toți la așa-numitul învățământ religios liber, care în fond doar rezumă atunci ceea ce stăpânește totuși întregul învățământ. Acest învățământ
religios liber, acesta ne îngrijorează de fapt destul de mult. Noi stăm, în privința acestui învățământ, într-o relație cu totul deosebită față de școală. Noi considerăm toate celelalte
discipline drept ceea ce trebuie să existe ca metodică pedagogic-didactică necesară, așa cum reiese din cercetarea antroposofică. Învățământul religios liber îl predăm noi înșine, prin faptul că
ne simțim în același fel stând în școală precum profesorul de religie catolic și cel evanghelic. Pe acela îl predăm în școală ca niște străini. Nu vrem să avem o școală ce reprezintă o concepție
despre lume sau o școală confesională, nici măcar în sens antroposofic. Dar în final devine desigur tocmai metodica antroposofică destul de rodnică în acest învățământ religios liber, în care nu
este predată cumva antroposofie, ci în care se lucrează așa cum am caracterizat metodic acuma. Sunt tot felul de obiecții împotriva acestui învățământ religios liber, de exemplu că atât de
îngrozitor de mulți copii trec dincolo, de la celălalt învățământ religios la cel liber Acest lucru produce multe dificultăți, pentru că a trebuit să angajăm un profesor de religie după altul și
nu mai avem suficient de multe persoane pentru asta. Nu avem ce face privitor la faptul că trec dincolo copiiii, că fug de la celălalt învățământ religios. Acest lucru își are cauza numai în
faptul că ceilalți tocmai că nu au metodica ce se află înăuntrul învățământului nostru religios. Petru noi contează și la predarea religiei să folosim pedagogia corectă.
La o altă întrebare.
Caracteristica școlii Waldorf urmează să fie aceea, de a considera toate chestiunile pornind de la perspectiva pedagogiei, așadar și predarea religiei. Acum însă va admite tocmai preotul X. faptul că cele două direcții menționate: întrebarea despre înlocuirea predării religiei cu predarea moralei și școala confesională, faptul că acestea sunt abordate din cu totul alte puncte de vedere. Înainte de toate, înlocuirea predării religiei cu predarea moralei este propusă de acei oameni care vor să îndepărteze de fapt religia din civilizație, care consideră religia ca fiind ceva ce a devenit mai superfluu. Ei nu vor desigur nicio religie, ci învățământ moral. Pe de altă parte, reiese desigur din înclinația către confesiunile dogmatice dorul de a configura școala în mod confesional. Dar acestea nu sunt perspective pedagogice. Însă pentru a lega și ceva precis de ceea ce trebuie numit aici pedagogie, doresc să spun: Care este oare de fapt punctual perspectiva pedagogică? Perspectiva pedagogică poate să fie numai aceea, de a porni de la premisa că omul, așa cum și este desigur pentru început, la vârsta copilăriei sale sau a tinereții sale, nu este un om întreg, ci că trebuie de abia să devină; că devii om de abia pe parcursul vieții. Așadar trebuie să aducem la educare toate dispozițiile omenești. Aceasta este în final cea mai abstractă formă a perspectivei pedagogice. Dacă acuma cineva vorbește din poziția pedagogică și spune că din cunoașterea omului, care stă la baza pedagogiei, că vine deja pe lume predispus religios copilul, de fapt, că în primii 7 ani de viață are o dispoziție religioasă chiar în trupescul său, atunci trebuie să ni se pară că, dacă vrem să înlocuim predarea religiei cu predarea moralei, este ca și cum am vrea să nu dezvoltăm un membru fizic al omului, un picior, pentru că am trece la concepția: omul are nevoie să dezvolte totul, însă nu picioarele. A voi să lași deoparte acest lucru, care aparție de om, acest fapt poate să provină dintr-un fanatism, dar niciodată dintr-o pedagogie. În măsura în care aici sunt dezbătute peste tot principii pedagogice, sunt luate în considerare impusluri pedagogice, rezultă necesitatea predării religiei întru totul din punct de vedere pedagogic. Din aceste considerente am organizat, după cum am spus deja, pentru acei copii care altfel ar fi fără confesiune, așadar nu ar avea învățământ religios, conform legii învățământului din Württemberg, învățământul religios liber. Prin aceasta, nu avem niciun copil din școala Waldorf fără învățământ religios; căci la învățământul religios liber vin toți aceștia. Avem, prin aceasta, tocmai posibilitatea de a conduce iarăși înapoi în școală viața religioasă. Aceasta va fi probabil cea mai bună înnoire religioasă, dacă vorbim despre cultivarea justă a vieții religioase din școală, dacă reușim să ajungem să combatem ceea ce astăzi acționează ca un iluminism fără religie, prin faptul că apelăm pur și simplu la dispoziția religioasă originară a omului. Eu consider acest lucru ca pe un fel de succes în școala Waldorf, că am adus astfel copiii disidenților la învățământul religios. Copiii catolici și cei evanghelici ar fi venit desigur la învățământul lor religios, dar într-adevăr nu a fost atât de ușor să găsim acea formă care le acordă acuma tuturor celorlalți copii învățământ religios, la rândul lor. Acest lucru a fost strădania noastră din perspectiva pedagogică la noi.
