Dragi prieteni,
Vom consacra prima parte a convorbirilor de astăzi întrebărilor care nu sunt incluse în problematica generală despre care am vorbit și voi mai vorbi încă. Apoi vom relua tema de ieri, pentru a încheia mâine considerațiile noastre esoterice.
Întrebare: Există niște exerciții care pot să dezvolte magnetismul medical în sine și care sunt aceste exerciții?
Această întrebare necesită niște lămuriri asupra magnetismului medical. Forțele terapeutice magnetice sunt niște forțe a căror activitate se exercită în principal între corpul eteric al unei persoane și corpul eteric al alteia. Trebuie să vă reprezentați faptul că efectele magnetismului medical se bazează pe următorul fapt: Presupuneți că o persoană este o natură puternică, așadar, are facultatea de a-și dezvolta puternic voința și ea poate, în anumite condiții, să primească niște indicații. Astfel, dacă are o anumită afecțiune, îi pot spune: În fiecare dimineață la ora 11 trebuie să te gândești la Soare și să-ți reprezinți cum îți încălzește mai întâi capul, apoi să-ți reprezinți cum căldura din cap trece în brațe, antebrațe, apoi în mâini. Tu îți fortifici astfel forțele reale. Când ți-ai fortificat în acest fel forțele reale, încearcă să-ți faci o idee absolut clară despre starea ta patologică, pentru a o expulza acum prin forța voinței tale. O asemenea practică poate fi deosebit de eficace, dar nu în mod infailibil, ea rămâne întotdeauna cam problematică. Poate fi foarte eficace atunci când boala nu este legată de o leziune organică deosebită, caz în care această leziune se poate extinde, evident, la cele patru elemente ale corpului elementar: cel solid, cel fluid, cel gazos și cel caloric. Ce s-a întâmplat? Prin indicația mea, respectivul a primit o stimulare pentru corpul său astral. Indicațiile mele pe care el le-a executat, acest mod de a-și reprezenta Soarele, căldura din cap etc., aceste indicații pe care le-a aplicat, i-au fortificat puțin voința, care poate fi fortificată, au acționat asupra corpului său astral. Corpul astral a acționat asupra corpului eteric și acesta, la rândul său, a exercitat o acțiune binefăcătoare asupra fizicului și a reușit să compenseze leziunea care nu era prea profund ancorată în fizic. Nu e voie să spunem că asemenea vindecări se referă doar la ceea ce medicina numește tulburări funcționale, spre deosebire de afecțiunile care comportă o veritabilă leziune organică. Această distincție este absolut inexactă. Este imposibil să spunem unde sfârșesc tulburările funcționale și unde încep cele organice. Tulburările funcționale sunt însoțite întotdeauna de mici tulburări organice, dar acestea scapă investigațiilor grosiere ale fiziologiei și patologiei. În cazul de față, facem apel nu la magnetism, ci la propriile forțe de vindecare ale pacientului. Atunci când este aplicat, acest mod de a acționa este, oricum, cel mai bun. Fortificăm voința pacientului, vindecându-l, totodată.
Se poate proceda și altfel: Putem acționa, fără ca pacientul să-și exercite voința, cu propriul nostru corp astral, pentru ca el să ne influențeze propriul corp eteric, iar acesta, la rândul său, să influențeze corpul eteric al pacientului, în același fel în care o făcea în cazul precedent propriul său corp astral. În aceasta constă magnetismul. Magnetizatorul acționează în mod inconștient, își influențează propriul corp eteric pornind din astral. Forțele pe care le dezvoltă el astfel le poate îndrepta, în mod instinctiv, spre pacient, transmițându-i-le și fortificându-l. Trebuie să avem clar în minte faptul că, atunci când e vorba de o vindecare, magnetizatorul trebuie să folosească ceea ce este în stare să ducă la vindecare. Când suntem în fața unui om slab, pe voința căruia nu putem conta, este permis uneori să folosim magnetismul. Totuși, aș vrea să vă spun în mod expres că magnetismul medical este ceva problematic, care nu se poate aplica indiferent în ce caz. Această facultate instinctivă de a-ți activa propriul corp astral pentru a influența etericul și a trece la etericul pacientului este individuală. Unele persoane o au într-un grad foarte înalt, altele într-un grad mai mic, altele nu o au deloc. Așadar, există niște oameni predispuși la magnetism prin facultățile lor. Când încep să folosească acest magnetism, cum este numit, merge foarte bine; după o vreme, aceste facultăți se pierd și, lucru frecvent, acești magnetizatori care și-au pierdut capacitățile acționează ca și cum le-ar mai avea încă, ei devin niște șarlatani. Ceea ce devine suspect, când magnetismul este practicat ca profesiune. De fapt, un asemenea mod de a vindeca nu poate să fie, în principiu, o profesie. E necesar să spun acest lucru, în legătură cu această temă. Procesul magnetic este, desigur, eficace – când cineva are darul respectiv –, dar numai atunci când este exercitat cu o compasiune sinceră pentru pacient, cu o compasiune simțită în adâncul cel mai profund al propriei ființe. Dacă practicați magnetismul cu o iubire adevărată față de pacient, nu puteți face din aceasta o profesie. Dacă există o iubire adevărată și dacă nu se exercită în alt fel niște influențe nefaste, el nu poate fi decât benefic. Dar nu poate fi practicat decât în anumite ocazii, când karma vă conduce spre o ființă pe care vreți să o ajutați din toată inima. Procedeul exterior poate consta în punerea mâinilor sau în atingerea ușoară; cel care acționează este corpul astral, care influențează corpul eteric, și acesta, la rândul său, influențează corpul eteric al celuilalt.
Ceea ce se întâmplă mai trebuie înfățișat și sub un alt unghi. Fapt este că vindecarea are întotdeauna drept punct de plecare corpul astral, fie acela al pacientului, fie acela al magnetizatorului. În terapia medicamentoasă, se desfășoară un proces invers. În cazul acesteia, dvs. introduceți niște substanțe în corpul fizic, care acționează în conformitate, pe de-o parte, cu forțele lor interioare, pe de alta, cu ritmul corpului fizic, influențând astfel corpul eteric al pacientului. Vindecarea vine întotdeauna de la corpul eteric. Pe de-o parte, acționați asupra corpului eteric pornind din astral, prin vindecare psihică, din care face parte și magnetismul medical, acesta conținând ceva problematic sau, dacă pot spune astfel, un aspect umanitar sau social, un aspect care are de-a face cu legătura de la om la om. Pe de altă parte, aveți terapia obiectivă, care trebuie să treacă în mod obligatoriu prin medicament, a cărui acțiune ajunge la corpul eteric prin intermediul corpului fizic. Dar vindecarea trebuie să vină întotdeauna din corpul eteric. Este absolut iluzoriu să credem că vindecarea poate veni de la corpul fizic devenit bolnav. Într-adevăr, corpul fizic poartă în el tendința spre boală, vindecarea este întotdeauna realizarea corpului eteric.
Întrebare: Care sunt relațiile dintre inimă și uter și poziția lui, și sentimente, durere și bucurie?
Există niște sentimente înrudite în mod direct. În primul rând, inima și uterul, deși situate în mod fizic la distanță, sunt niște organe înrudite, precum Soarele și Luna. Soarele și Luna merg împreună și radiază aceeași lumină. Într-un caz, Soarele luminează în mod direct obiectele, în celălalt, o face prin intermediul Lunii. Inima transmite în mod direct impulsul său organismului uman. Ea este organul de percepție pentru circulația sanguină. Uterul este în așa fel constituit încât să perceapă circulația care apare după fecundare. Acesta este rolul său.
Tabla 8Tot așa cum Luna reflectă lumina solară, uterul reflectă ceea ce percepe inima în circulația sângelui. Prin comportamentul lor direct sau reflectat în perceperea impulsurilor, aceste organe merg împreună, precum Soarele și Luna. Când este o ființă încheiată, omul are nevoie de forțele inimii, când este pe cale de formare, el are nevoie de forțele inimii reflectate provenind din uter.
Ei bine, aceste organe și alte câteva nu sunt altceva decât imaginea fizică a elementului sufletesc din om, văzut din punct de vedere spiritual. (În ceea ce privește plămânul, imaginea ar tinde mai mult spre fizic-eteric.) Poate îmi este permis să spun acest lucru în felul următor: Presupuneți că ați dezvolta o cunoaștere imaginativă. Când ați observa un om și v-ați îndrepta privirea spre inimă și uter, atunci vi s-ar impune, în mod real, imaginea Soarelui și a Lunii. În sufletul său, omul simte, în mod efectiv, corespondentul spiritual. Există în mod real o corespondență între ceea ce se produce în inimă și uter, și ceea ce se produce, la drept vorbind, în inconștiența sufletului, căci sufletul se află, altfel, sub influența gândurilor. În acest fel este mascat un proces subtil: legătura intimă dintre inimă și uter. Dar cel care știe câtuși de puțin să observe va remarca numeroasele efecte consecutive modului pe jumătate inconștient, pe jumătate conștient, în care activitatea cardiacă suferă influența mediului fizic. Cel a cărui existență, prin profesiunea sa, de exemplu, nu este decât o succesiune de șocuri, poartă deja în subconștient imaginea exactă a activității cardiace care ia naștere în acest fel. Iar aceasta se reflectă în uter. Putem vedea cum se produce aceasta, cum se transmite constituției embrionului.
Acum, iată o întrebare la care este greu să răspundem, căci răspunsul ar fi, în mod necesar, fie superficial, constând într-o simplă indicație, fie va cere o dezvoltare aprofundată:
Care este influența purtării de perle sau pietre prețioase asupra diferitelor organe?
Această influență există, dar despre ea nu-și poate face o idee decât acela care ajunge la lumile spirituale. Este ușor să spunem, de exemplu, că safirul acționează asupra unui anumit temperament, asupra celui coleric, dar, de fapt, el acționează doar în niște cazuri individuale. Aceste efecte există, dar, pentru a răspunde pe deplin la întrebare, ar trebui să mergem mai în profunzime decât e posibil astăzi.
La întrebarea:
Cum să ajungem la o viziune asupra karmei în bolile particulare?
Nu pot răspunde decât prin ceea ce am spus în cursul conferinței. Din ea s-a desprins mai mult decât o idee, altele vor mai apărea în ceea ce-mi mai rămâne de spus.
Iată și alte întrebări:
Există oare un paralelism între gradul și durata proceselor de descompunere post-letale și evoluția individualității respective în lumea spirituală?
În realitate, nu există vreo relație care să aibă însemnătate pentru oameni, deși procesul de descompunere nu este, cum admite chimia, de natură pur fizică; de el se leagă un element spiritual profund. Este ceea ce era simțit odinioară în mod instinctiv. Pentru a se descompune, germanul spune verwesen – literal: a merge spre (ver) esența lucrurilor (wesen) -; s-ar mai putea spune: a se dizolva în esențial. Omul nu este o ființă închisă în sine; niște entități spirituale sunt active în el. În corpurile noastre fizic, eteric și astral, noi găzduim anumite entități spirituale; noi nu suntem liberi decât în organizarea Eului. Aceste entități spirituale legate de corpurile noastre fizic, eteric și astral, sunt legate și de ceea ce se petrece cu corpul fizic după moarte. Problema descompunerii sau a incinerării are o strânsă legătură cu acest fapt. Dar toate acestea sunt în mod intim legate de karma. Însă pentru omul ca atare, pentru omul individual, aceasta nu are, de fapt, nici o importanță.
Întrebare: Autopsia practicată dincolo de un anumit moment precis după moarte influențează destinul decedatului?
Autopsia este fără nici o influență asupra destinului său.
Iată încă o întrebare de o anumită importanță:
Facultățile vindecătoare ale medicului sunt ele de natură pur personală sau sunt condiționate de niște relații comunitare – nu cele dintre medic și bolnav –, de exemplu, dintr-un grup medical? Este oare de conceput ca un medic luat ca individ în parte să primească de la o asemenea comunitate anumite forțe pe care nu le poate dezvolta el însuși, cum e cazul cu anumite comunități preoțești?
Efectiv, aceasta este situația, dar este la fel cu întreaga comunitate umană; niște forțe provenind de la comunitate pătrund în om, cu condiția ca această comunitate să fie în mod real o unitate. Trebuie să simți acest lucru, să faci experiența vie a acestui fapt. Iar ceea ce v-am descris ieri și voi preciza mâine poate fi, în mod real, începutul formării unei comunități între dvs. și noi, chiar dacă ea nu poate fi, la început, decât o comunitate prin corespondență. Da, aceasta trebuie să vă unească, pentru ca atunci când veți fi singuri să simțiți că de la o asemenea comunitate nu emană doar niște forțe intelectuale, ci și niște forțe spirituale.
Un cerc restrâns se centrează pe întrebarea următoare:
Cum își poate exersa medicul simțul său de observație? Iridioscopia, grafologia și chiromanția au vreo valoare?
În cazul ideal, observatorul ar fi capabil să vă spună enorm de multe lucruri despre starea globală a unui om plecând de la o bucățică de unghie. Nu ar fi imposibil, la fel cum un fir de păr ne poate da multe informații. Reflectați cât de diferențiat individual este un fir de păr, cât de mult se disting oamenii prin podoaba lor capilară, chiar la modul grosier. Printre dvs. există blonzi și bruneți; de unde vine acest lucru? Bruneții își datorează culoarea unui proces-fier care se produce în părul lor, blonzii, unui proces-sulf, deosebit de intens la roșcați. Acest lucru este foarte interesant. Am cunoscut în realitate niște oameni care aveau un păr roșcat de o strălucire revelatoare. La ei se produce un proces-sulf deosebit de intens. În schimb, părul negru este în relație cu un proces-fier foarte intens. Ei bine, părul, nu este el oare o „excreție” provenind din organismul uman? În unul din cazuri, omul produce o substanță eminamente combustibilă, sulful, care îi impregnează părul; în celălalt caz, el elimină fierul, care este cu totul altceva, care nu arde. Acest lucru face dovada unei deosebiri profunde între organizările lor. Ceea ce se manifestă astfel în mod grosier la modul general, se manifestă în mod subtil pentru fiecare om în parte, și este posibil să recunoaștem întregul om după natura părului său. Cum să nu recunoaștem atunci omul după constituția irisului său? Dar acest lucru cere niște cunoștințe vaste, și nu acest diletantism stupid de care dau dovadă anumiți iridiologi. Tocmai în aceste domenii care se întemeiază pe o bază reală adevărata cunoaștere nu este accesibilă decât la capătul drumului, tot așa cum în astrologie nu se poate ajunge la cunoașterea spirituală decât la capătul drumului. Înainte de a ajunge aici, ea nu este altceva decât diletantism. Acesta e cazul și în ceea ce privește chiromanția și grafologia.
Grafologia pretinde o adevărată cunoaștere inspirativă. Modul în care scrie cineva este absolut individual. Despre acest lucru putem să dăm doar niște indicații absolut generale. Ceea ce am spus adineaori se aplică și aici. Inspirația e necesară pentru a deduce ceva din scris. Dar grafologia are acest caracter particular că scrisul actual al cuiva corespunde aproximativ cu ceea ce era persoana respectivă cu șapte ani înainte. Este o dificultate în plus, care îl obligă pe cel care ar vrea să-și facă deducțiile asupra stării prezente a cuiva, îl obligă la un ocol, să meargă înapoi în evoluția acestei persoane. El ajunge la o stare interioară de acum șapte ani, pe baza căreia, dacă are clarvederea, poate parcurge calea și dobândi o cunoaștere mai aprofundată a persoanei. Așadar, se poate scoate ceva din aceasta.
Există o anumită similitudine între studierea părului, a irisului și chiromanție. Și aici, este indispensabilă inspirația și nu regulile superficiale date de obicei. Pentru a examina liniile mâinii, este necesară o predispoziție deosebită, cum pot să aibă, într-adevăr, unii oameni. E adevărat că liniile mâinii sunt strâns legate de caracterul evoluției unei persoane. E suficient, pentru a ne convinge de acest lucru, să comparăm liniile mâinii stângi cu acelea ale mâinii drepte. În viața cotidiană, această deosebire se manifestă prin faptul că scriem cu mâna dreaptă, nu cu stânga. În privința liniilor din palmă, cele ale palmei stângi îi revelează celui ce posedă inspirația karma întreagă; cele ale mâinii drepte, activitatea, asiduitatea de care a făcut dovadă persoana respectivă în existența prezentă. Destinul ei a structurat existența sa actuală, activitatea ei o conduce spre viitor. Toate acestea nu sunt fără temei, dar este extrem de periculos să propagăm aceste noțiuni în public, căci aici abordăm un domeniu în care seriozitatea și șarlatania sunt foarte aproape una de alta. Din considerațiile noastre ulterioare se vor mai desprinde, de la sine, și alte idei.
Vedeți dvs., dragi prieteni, așa cum am spus la sfârșitul ultimului curs, a fi medic este, prin însăși natura lucrurilor, o problemă de stare sufletească orientată spre atitudinea morală. V-am arătat că adevărata cunoaștere a unui remediu îl privează pe cel care o posedă de binefacerea virtuților acestuia și îl exclude de la posibilitățile de vindecare pe care le oferă acest remediu. Desigur, simpla cunoaștere chimică a unui remediu nu ne exclude de la vindecare, căci aceasta nu este o adevărată cunoaștere, ci cunoașterea adevărată este aceea care ne exclude de la vindecare.
Acum, fiți buni și reflectați la cele ce urmează. Cunoașterea sistemului muscular al omului trece prin imaginație. Nu putem înțelege ceea ce acționează în mușchi decât dacă ajungem la cunoașterea imaginativă, și la ea trebuie să recurgem dacă vrem să cunoaștem ceea ce poate vindeca un organ de tip muscular. Pentru organele interne, adevărata cunoaștere trece prin inspirație, nu prin noțiunile chimice. Presupuneți că ați cunoaște un remediu care acționează asupra sistemului muscular, dvs. datorați această cunoaștere imaginației. Dar această cunoaștere imaginativă nu este ceea ce se presupune de obicei. Cunoașterea curentă nu coboară prea adânc în om, ea nu se află decât în cap, în timp ce cunoașterea imaginativă pătrunde sistemul muscular. Iar cunoștințele terapeutice referitoare la acest sistem, dvs., dragi prieteni, le simțiți în mușchii dvs. Acest lucru trebuie să fie luat foarte în serios. Pentru a mă face mai bine înțeles, vă voi spune chiar ceva paradoxal. Dar aici paradox înseamnă adevăr. Cartea mea Filosofia libertății a fost puțin înțeleasă, pentru că oamenii nu au știut cum să o citească. Dar această lucrare nu a fost concepută ca alte cărți, Filosofia libertății trăiește în gânduri, dar în niște gânduri trăite în mod viu. Niște gânduri abstracte, logice, care nu sunt trăite, așa cum sunt gândurile întâlnite în general în știința actuală, sunt percepute în creier. Niște gânduri cum sunt cele din Filosofia libertății [Nota 22] le simțim, ca om integral, în sistemul nostru osos. Aici este paradoxul. Și încă și mai paradoxal o să vi se pară faptul că cei care au înțeles cu adevărat această lucrare au visat de mai multe ori schelete în timpul și mai ales după lectura ei. Există o legătură etică între acest lucru și poziția globală a Filosofiei libertății față de libertatea din lume. Da, libertatea constă în a ne mișca mușchii în lumea exterioară pornind de la oase. Nu este liber cel care își urmează impulsurile și instinctele. Omul liber se mulează pe cerințele și necesitățile lumii, pe care mai întâi trebuie să le iubească, și cu care trebuie să stabilească o legătură. Aceasta se exprimă prin imaginațiunea sistemului osos. Sistemul osos este cel care simte gândurile trăite. Aceste gânduri trăite sunt resimțite de omul întreg, și mai ales de ceea ce constituie omul-pământ, omul solid. Anumite persoane au vrut să-mi ilustreze cărțile și mi-au arătat tot felul de lucruri. Unii au vrut să reprezinte sub formă de imagini gândurile din Filosofia libertății. Conținutul ei ar putea fi exprimat printr-o suită de scene dramatice executate de niște schelete. Tot așa cum libertatea cere să te despoi de tot ceea ce nu este decât instinct, ceea ce resimte omul când se gândește la libertate vrea să fie despuiat de carnea și sângele său. El trebuie să devină schelet, trebuie să devină pământ. Gândurile trebuie să devină pământești. Ceea ce înseamnă că trebuie să faci efortul de a te elibera.
Spun aceasta pentru ca dvs. să înțelegeți că omul întreg este implicat, chiar și în gândurile obișnuite. Dacă trecem de la gândire la imaginație, facem experiența acestui fapt în sistemul muscular. Inspirația este resimțită prin participarea la viața propriilor organe. Când este vorba de inspirație, nu trebuie să uităm mai ales maxima: „Naturalia non sunt turpia.” [Nota 23] Căci cele mai frumoase inspirații sunt trăite, poate, cu ajutorul rinichilor sau al altor organe inferioare. Astfel, cunoștințele de un ordin superior fac apel la întregul organism uman și își poate face o idee despre ce sunt imaginația și inspirația doar acela care sesizează faptul că imaginația este absolut asemănătoare activității fizice, căci ea face să lucreze mușchiul. Astfel, o adevărată imaginațiune este ca o adevărată muncă fizică. De aceea, există o corelație între munca fizică și imaginație. Dacă îmi este permis să evoc o amintire personală, voi spune că faptul de a fi tăiat lemne, cules cartofi, semănat etc., în copilărie, a contribuit extraordinar de mult la facultățile mele imaginative. Spun acest lucru nu ca să mă laud, dar faptul de a fi făcut toate acestea a făcut mai ușoară reinserția în mușchi, a ușurat efortul imaginației, devenit asemănător unei obișnuințe. Așa se întâmplă când v-ați exersat mușchii, mai ales în tinerețe, și când, mai târziu, vreți să ajungeți la imaginație. Dar mișcările care nu se leagă de o muncă nu slujesc la nimic. Joaca nu este de nici un folos pentru imaginație. Joaca nu contribuie cu nimic la imaginație. Imaginația face ca mușchiul în repaos – nu putem să ne exersăm, evident, în acest sens, decât în stare de repaos – să încerce o experiență asemănătoare aceleia pe care o procură o adevărată muncă fizică.
Înaintând astfel pe calea medicală, învățând să cunoașteți prin dvs. înșivă aceste fapte ciudate, veți realiza ce putere are cunoașterea acestor elemente terapeutice asupra sistemului dvs. muscular, și toate acestea vă vor influența karma. Să luăm un exemplu – l-am construit la modul imaginar –, acela al adevăratului tratament al vărsatului negru. Vărsatul negru provoacă o inspirație foarte puternică, însoțită chiar de intuiție, și ceea ce cunoașteți în acest fel, dacă sunteți în acest domeniu niște adevărați terapeuți, acționează cu mult mai intens asupra dvs. decât un vaccin, dar în mod diferit. Studiind tratamentul variolei, provocați în dvs., medicii, un fel de vindecare cu efect profilactic, care vă permite, dacă percepeți relația, să vă apropiați de bolnavii de vărsat fără teamă și cu întreaga dvs. putere de iubire. Dar aceste lucruri își au reversul lor. Cunoașterea virtuților terapeutice ale unui remediu are ea însăși o putere de vindecare – indiferent că este vorba de o imaginațiune proprie sau de o imaginațiune ce v-a fost transmisă. Faptul de a deține ideea unui remediu acționează, dar nu acționează decât dacă sunteți fără teamă. Teama este, de fapt, polul opus al iubirii. Dacă vă cuprinde teama atunci când pătrundeți în camera unui bolnav, toate tratamentele pe care le prescrieți nu vor sluji la nimic. Dacă intrați cu iubire, fără să vă pese de dvs. înșivă, dacă vă îndreptați cu tot sufletul spre acela pe care trebuie să-l vindecați, dacă vă pătrundeți cu iubire cunoștințele imaginative și inspirative, atunci la procesul de vindecare vor participa nu calitățile dvs. personale, personalitatea cuprinsă de teamă, ci aceea cunoscătoare, pătrunsă de iubire. Astfel, factorul moral nu trebuie să impregneze medicina doar din exterior, ci și din interior.
Ceea ce constituie o regulă în toate ramurile cunoașterii spirituale – fortificarea curajului – este cu atât mai mult în cazul medicinei. Dvs. știți acest lucru, curajul este ceea ce ne înconjoară de pretutindeni, aerul este doar o iluzie. Ne trebuie curaj, dacă vrem să trăim în lumea în care respirăm. Dacă suntem lași în ceva, noi nu trăim împreună cu lumea, noi ne excludem din ea; nu respirăm decât în mod aparent. Ceea ce vă este absolut necesar pentru studiile medicale este curajul, cutezanța terapeutică. Dacă aveți această cutezanță, această hotărâre de a vindeca, ea vă va orienta în 90% din cazuri spre ceea ce este just. De fapt, procesul de vindecare este, pur și simplu, legat de niște calități morale.
De aceea, în studiile medicale trebuie să procedăm astfel: Un prim curs ar trata despre ceea ce am expus în primele trei conferințe: crearea unei baze întemeindu-ne pe o știință a naturii și a omului, o bază de cunoștințe cosmice și umane. Apoi, un al doilea curs: aprofundarea esoterică a dinamicii medicale; considerarea medicinei așa cum am făcut-o în conferința a patra și cum o voi face mâine. În sfârșit, un ultim curs ar trata, în principal, despre relațiile dintre terapeutică și adevărata aptitudine morală medicală. Căci una trebuie să o susțină pe cealaltă. Iar dacă un asemenea curs specializat în sensul moral va fi fost dat, bolile vor deveni pentru medic, în mod real, contrariul a ceea ce sunt ele pentru bolnav. Ele vor deveni pentru el un obiect al iubirii, nu ca să le întrețină, ele vor deveni un obiect al iubirii pentru că orice boală nu-și atinge scopul decât atunci când este vindecată. Ce înseamnă aceasta?
Vedeți dvs., dragi prieteni, a fi sănătos înseamnă a purta în sine calitățile sufletesc-spirituale considerate drept normale. A fi bolnav, a fi purtător al unei boli, acest lucru înseamnă a te afla sub influența unei anumite calități spirituale. Știu bine că dacă m-ar auzi unul dintre acești intelectuali moderni, ar spune: „Haida de, iar apare pe tapet vechea teorie a posedării!” Ne putem întreba, în primul rând, dacă vechea teorie a posedării este mai rea decât cea actuală, dacă e mai bine să fii posedat de spirite sau de bacili? Acest lucru ar merita să fie studiat. În ceea ce propagă ei, medicii moderni își mărturisesc tot credința în posedare, dar într-o posedare materialistă, mai conformă cu înțelegerea lor. Totuși, așa stau lucrurile, când suntem atinși de vreo boală, purtăm în noi o calitate spirituală absentă din cursul normal al existenței, dar e o calitate spirituală.
Dar iată-mă din nou constrâns la paradox. Presupuneți că ați încerca să cunoașteți relația dintre diferitele elemente ale Zodiacului: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Ei bine, există o deosebire enormă între aceste șapte constelații (sus) și acestea cinci (jos). Dacă ajungeți la imaginație, cele șapte constelații din zona de sus vă vor apărea ca o entitate masculină, iar cele cinci din zona de jos, ca o entitate feminină. Astfel, masculin-femininul va apărea contemplării imaginative ca o formă de șarpe închisă în sine, care se extinde pe întreg Zodiacul. O asemenea imaginațiune nu poate fi primită de nici un om fără ca el să fie supus la ceea ce urmează.
Tabla 8Reprezentați-vă variola, ea se manifestă prin niște simptome fizice. Presupuneți acum că o persoană atinsă de variolă ar fi capabilă să nu resimtă această boală decât în organizarea Eului și în corpul său astral, ar fi capabilă să o extragă din corpurile fizic și eteric, care ar deveni în mod subit sănătoase. Presupuneți, sub formă de ipoteză, că acest lucru ar fi posibil. Ceea ce am descris nu este, de fapt, realizabil, dar, dacă vreți să aveți această imaginațiune, trebuie să vă supuneți la ceea ce am descris în mod ipotetic, corpul dvs. fizic și eteric rămânând neatinse de variolă. Trebuie să vă supuneți la încercarea variolei în corpul astral și în organizarea Eului, corpul eteric și cel fizic rămânând neatinse. Trebuie să faceți încercarea unui echivalent spiritual al bolii fizice. Variola, dragi prieteni, este reflexul fizic al stării în care se află organizarea Eului și corpul astral atunci când aveți o asemenea imaginațiune. Acum veți recunoaște că dacă un om primește variola, în el se exercită aceeași influență ca aceea care dă naștere imaginațiunii cerești în cunoașterea spirituală.
Realizați astfel cât de legată este boala de viața spirituală, nu de corpul fizic. Boala este imaginațiunea fizică a vieții spirituale. Astfel, deoarece imaginațiunea fizică nu este la locul ei și nu trebuie să imite anumite procese spirituale, ceea ce poate fi sublim în lumea spirituală va putea deveni boală în corpul fizic.
Așadar, boala trebuie să fie înțeleasă în felul următor: Niște entități spirituale nu ar putea fi atrase în jos, în niște locuri în care ele nu au ce căuta, dacă ele nu ar exista în lumea spirituală. Aceasta arată cât de strâns sunt legate boala și cunoașterea spirituală. A ne familiariza cu spiritualul deja înseamnă a cunoaște boala. Nu poate să fie altfel. Când facem experiența unei asemenea imaginațiuni cerești, știm ce este variola, căci ea nu este altceva decât proiecția fizică a ceea ce experimentăm din punct de vedere spiritual. Acest lucru este, în principiu, valabil pentru cunoașterea întregii patologii. Am fi tentați să spunem: Când Cerul – și Infernul, evident – pun stăpânire pe om în mod prea intens, omul se îmbolnăvește. Dacă ele nu îi iau în stăpânire decât sufletul și spiritul, el devine inteligent, înțelept sau lucid.
Trebuie să rumegați, dragi prieteni, aceste noțiuni în sufletul dvs. Veți ști atunci care este rolul antroposofiei față de medic, căci ea arată ce sunt adevăratele arhetipuri divine în comparație cu reflexele lor demonice care sunt bolile. Veți deveni astfel tot mai conștienți că prin antroposofie trebuie să se facă, în mod necesar, o reformă a studiilor medicale.
