Dragi prieteni,
Noțiunile de care trebuie să vă impregnați nu vă pot fi prezentate decât cu ajutorul unor aforisme, rămânând să le dezvoltăm ulterior, cu ocazia unei noi serii de cursuri, organizate aici, în legătură cu Secția medicală de la Goetheanum.
Insist asupra faptului că nu putem vindeca împotriva karmei. Medicul trebuie să fie în permanență conștient de acest lucru. De îndată ce este vorba de vindecare, medicul trebuie să se orienteze în două direcții. Una este invincibila voință a karmei. Această voință karmică este, de la început, indispensabilă și pentru medic, doar ați văzut că ceea ce folosește medicul pentru bolnavi își pierde, întru câtva, eficacitatea în ceea ce-l privește pe el însuși. Desigur, aceasta se poate transforma din nou în eficacitate pentru el însuși, dar, pentru moment, ceea ce v-am spus este de-ajuns. Bineînțeles, medicul rămâne supus karmei, în privința sănătății și a bolilor sale. Dar atunci când există atitudinea interioară despre care am vorbit, când cunoașterea terapeutică pătrunde sufletul în profunzime, conștiența karmică se transformă tot mai mult în pură manifestare a karmei. Karma are două chipuri. Trebuie să considerați karma în așa fel încât să raportați destinul dvs. prezent la ultima din încarnările succesive. Dar trebuie să aveți în vedere, de asemenea, a cincea, a șasea încarnare ce urmează celei actuale; ceea ce se realizează în prezent va deveni atunci eveniment, veți avea atunci rezultatul final. Dacă duceți această idee până la ultima ei consecință, veți putea concepe în mod clar faptul că manifestarea karmei este și o devenire, că ceea ce se realizează acum adaugă ceva karmei. Este foarte adevărat că, într-o anumită măsură, karma este modificată prin actele noastre. Cel care înțelege karma nu va fi niciodată fatalist. Cunoașterea karmei conferă fermitate și încredere în viață, ea oferă o bază solidă.
Aceasta e prima direcție în care trebuie să se orienteze medicul; iat-o pe a doua: Medicul trebuie să fie însuflețit neapărat de voința de a vindeca. Această voință de a vindeca nu trebuie să aibă vreo piedică, ea trebuie să acționeze fără nici o restricție, în sensul de a încerca totul, chiar dacă bolnavul este considerat incurabil. Un asemenea gând trebuie să fie respins și trebuie să încercați totul pentru a-l vindeca. Aceasta, spus sub formă de aforism.
Obiectul principal al discuției noastre de astăzi constă în continuarea cercetării esoterice a ceea ce este în stare să trezească forțele sufletului în vederea studiilor medicale. Să știți că pentru medic conținutul esoteric trebuie să ia o formă deosebită de activitate. Medicul nu are voie să se mulțumească a privi lucrurile la fel ca în viața obișnuită. Știința nu apelează la niște forțe deosebite ale sufletului, de care omul nu dispune în viața curentă. Ba dimpotrivă, ea consideră că este important, mai degrabă, să evite să apeleze la asemenea forțe. Dar cu modul obișnuit de a vedea lucrurile nu vom reuși să facem ca substanțele sau procesele din natură să ne reveleze secretul virtuților lor curative. Aceste proprietăți nu se revelează decât atunci când abordăm lucrurile după ce am trezit anumite forțe ale sufletului. Dvs. vă revine sarcina să treziți, pas cu pas, aceste forțe, pentru ca lucrurile să vă spună, în felul lor, cum pot ele ajuta omenirea, prin intermediul cunoașterii dvs. medicale. Dar, pentru aceasta, dvs. trebuie să aprofundați ceea ce v-am spus în aceste ultime zile despre atitudinea interioară a medicului.
În acest scop aș dori mai întâi să mă opresc la o reflecție care ar trebui să facă parte din studiile medicale. Această considerație va avea aici un caracter de aforism, dar, dacă dispune de timp, cel care studiază medicina o poate dezvolta în conștiența sa.
Să încercăm să observăm ce ne revelează, prin forma ei, bolta craniană. Putem reprezenta bolta craniană în mod schematic. Observați această formă și opuneți-o formei pe care v-o revelează un os lung, un femur, de exemplu, pe care o să-l desenez aici schematic. Ei bine, aceste elemente nu sunt izolate, forțe fizice variate se exercită asupra curburii boltei craniene, ca și de jur împrejurul oaselor lungi. Dar acest os lung nu o să vă reveleze niciodată esența sa, dacă nu-l priviți în legătură cu Universul. Reprezentați-vă acest os lung; forțele sale sunt orientate pe lungimea lui și se îndreaptă spre centrul Pământului, atunci când omul se află în poziția pe care trebuie să și-o cucerească pe Pământ. Dar nu acest lucru este important. Ceea ce este important este ca el să-și orienteze forțele între centrul Pământului și Lună.
Tabla 9Astfel, ceea ce este dispus în felul oaselor lungi ale coapsei sau ale brațului, ca și mușchii corespunzători, se aliniază, se integrează forțelor care unesc Pământul cu Luna. Vă puteți reprezenta lucrurile în felul următor: aici se află Pământul (vezi figura); niște forțe se înalță în permanență de la Pământ spre Lună. Tot ceea ce, în omul care stă în picioare sau merge, este orientat ca femurul, se află inserat în aceste forțe. Dimpotrivă, tot ceea ce este situat ca bolta craniană este legat de mișcarea lui Saturn. Aici guvernează forțele de revoluție ale lui Saturn, și putem adăuga: Omul este format de jos în sus prin relația dintre Pământ și Lună și el este închis, limitat, de forțele de rotație ale lui Saturn, aceste două forțe fiind opuse una alteia.
Considerați primele forțe, acelea care se întind între Pământ și Lună, veți găsi în ele tot ceea ce conferă omului forma sa plastică, ceea ce edifică omul în mod plastic, ca și cum în ele ar fi ascuns un sculptor invizibil.
(Tabla 9 dreapta)Dimpotrivă, celelalte forțe, circulare, conțin o activitate de deconstrucție permanentă, ele risipesc în mod constant materialul din care este edificat omul. Astfel, atunci când vă tăiați unghiile, acționați cu foarfecele dvs. în sensul forțelor lui Saturn; dimpotrivă, atunci când mâncați, componenta este îndreptată spre Lună. Toate forțele din direcția Lunii sunt constructive, toate cele care au direcția lui Saturn pulverizează, fărâmițează omul. În acest joc de forțe între risipire și elaborarea plastică se manifestă sufletul uman, se manifestă spiritul uman.
Ei bine, ceea ce se află în exterior și ceea ce are omul în interiorul său sunt în legătură, corpul său eteric este legat de aceste forțe periferice. Într-o anumită privință, argintul este în relație cu forțele de construcție. Dacă dvs. constatați la un om că aceste forțe constructive sunt copleșite de cele deconstructive, veți putea corecta, ca regulă generală, această stare de lucruri printr-un remediu pe bază de argint. Dacă, dimpotrivă, vedeți proliferând forțele constructive, cele care păstrează forma împiedicând fărâmițarea, veți apela la un remediu provenind de la Saturn, la un remediu pe bază de plumb. Astfel, din felul în care este construit omul se desprinde o linie după care să ne orientăm.
Se pune acum problema de a aborda acest mod de a concepe lucrurile. Dragi prieteni, adevărata lume, lumea spirituală, se situează, cum s-a spus întotdeauna, și pe bună dreptate, dincolo de prag, omul fiind dincoace. Iar pentru a concepe în mod clar constituția Universului este necesar să trecem acest prag. Numai că acest lucru nu este fără pericol. Când omul își impregnează percepțiile senzoriale cu gânduri cum sunt cele ale vieții curente și le duce în lumea spirituală, dincolo de prag, el suscită în fața ochiului său spiritual o iluzie, un miraj, prin faptul că el consideră lucrurile de dincolo de prag ca pe cele de aici. De aceea, pe prag se află o entitate spirituală care ne învață că sunt necesare alte concepte când trecem de prag, că acest miraj ne paralizează viața dacă abordăm lumea spirituală cu conceptele luate din lumea sensibilă. Acest Păzitor al Pragului ne incită să ne înarmăm cu idei de care vom avea nevoie în lumea spirituală. În general, oamenii nu se gândesc că ideile valabile pentru lumea spirituală sunt atât de diferite de cele aplicabile în lumea fizică. În lumea fizică, de exemplu, partea este întotdeauna mai mică decât întregul; aceasta este o axiomă. Nu așa stau lucrurile în lumea spirituală, în care partea este întotdeauna mai mare decât întregul. Omul poate constitui un exemplu în acest sens: Dacă admitem o forță de care omul dispune atunci când își construiește corpul pe baza elementului mineral, apoi raportul de forțe pe care îl are una dintre părțile sale, atunci, ceea ce structurează un organ, deci, o parte a omului, este, în raport cu Cosmosul, mult mai mare decât omul întreg. Nu vă puteți reprezenta, pur și simplu, propoziția: partea este mai mare decât întregul, căci sunteți obișnuiți cu lumea sensibilă, dar, în ceea ce privește lumea suprasensibilă, așa stau lucrurile. De aceea, trebuie să ajungeți să admiteți că în lumea spirituală partea poate fi mai mare decât întregul. Întreaga noastră mecanică, întreaga noastră fizică, nu au valabilitate în lumea spirituală, unde are valabilitate ceea ce le este opus. Aici, în lumea simțurilor, dreapta este drumul cel mai scurt dintre două puncte; în lumea spirituală, dreapta este drumul cel mai lung, pentru că, înaintând în linie dreaptă, întâlnim cele mai multe obstacole. Orice altă direcție aici este mai scurtă decât cea dreaptă. Trebuie să concepem în mod clar că sunt necesare niște concepte opuse, când mergem în lumea spirituală. Acest fapt cere curaj. Trebuie să avem curajul de a trece pragul lumii spirituale, de a face saltul peste abis. Dacă realizăm toate acestea, drumul spre lumea spirituală, trecerea prin fața Păzitorului Pragului, sosirea dincolo, dacă am traversat această încercare în suflet și spirit, cu corpul nostru astral și cu Eul, în mod conștient, atunci totul este bine. Dar dacă nu le îndeplinim într-un mod pur în Eul și corpul nostru astral, atunci se creează un miraj, care, când se întoarce împotriva omului, devine boală. Astfel, de fiecare dată când omul are o boală, el îl are în interiorul său pe Păzitorul Pragului, dar sub formă de reflex, de dublu demonic.
Revin la problema demonilor, despre care am ajuns deja ieri să vorbesc. De ce? Pentru că a considera omul sub aspectul său banal duce la cea mai completă confuzie. Pe de-o parte, Eul și corpul astral, pe de alta, corpul eteric și corpul fizic; acesta este un frumos talmeș-balmeș, înfățișat în acest fel. Este important, înainte de toate, să distingem în om ce aparține sufletului și ce este trupesc. Când sufletul se află în trup și dvs. priviți omul, sufletul nu apare ca în realitate. El este, în realitate, lumină. Va trebui să înțelegeți tot mai mult că sufletul uman este lumină, când îl contemplăm liber de trup. El aparține elementelor eterice care vă înconjoară, luminii; el este din sfera luminii. În sânul luminii este el perceput în mod corect. În schimb, trupul aparține greutății. Ei bine, eu v-am arătat cum este depășită greutatea, cum devine creierul mult mai ușor, astfel încât greutatea lui nu este simțită în exterior. Dar corpul fizic, în structura sa, așa cum îl percepem în esența sa, aparține domeniului greutății. Tot așa cum obțineți din apă, prin analiza chimică, hidrogen și oxigen, atunci când considerați entitatea umană trebuie să faceți distincție între suflet, în luminozitatea lui, și trup, cu greutatea lui.
Aceste două entități, sufletul luminos și trupul greu, se întrepătrund într-un mod confuz, când le contemplăm în modul nostru obișnuit de a vedea lucrurile. Din cauza acestui amestec confuz, studierea trupului și, mai general, a omului, nu vă revelează în ce constă esența bolii. Dacă faceți ca sufletul dvs. să devină capabil să perceapă în om esența bolilor, veți ajunge treptat să determinați forțele de vindecare pe care le conțin argintul și plumbul, atunci când le contemplați. Dar pentru aceasta trebuie să priviți viața medicală cu cea mai mare seriozitate și să vă organizați viața de meditație cu o asemenea forță, încât ea să vă învețe să percepeți lumea în mod diferit. De aceea, aș vrea să vă comunic ceva care, dacă va fi aprofundat prin meditație așa cum trebuie, o să vă facă să deveniți capabili a stabili cu substanțele particulare acea relație pe care o au ele cu omul, atât cu cel sănătos, cât și cu cel bolnav. Pentru aceasta, trebuie să considerați ceea ce vă scriu pe tablă* ca ceva care trezește sufletul, și să fiți conștienți că realitatea nu este ceea ce percepeți din om în viața curentă, ci ceea ce veți vedea când vă veți vivifia sufletul cu conținutul acestor cuvinte. Veți vedea atunci adevărul ființei umane, prin relația dintre una și alta.
* Această planșă nu s-a păstrat
Până acum, am vorbit în așa fel încât să vă fac să înțelegeți omul în general în raporturile lui cu Cosmosul. Aș vrea acum să înscriu în sufletele dvs. ceea ce vă poate face să deveniți capabili să luați o bucățică de aur și s-o contemplați în mod meditativ. Bătut în foiță subțire și văzut în transparență, el prinde o tentă verzuie. Când mă apropii de această foiță de aur cu forțele profunde ale sufletului, această nuanță verzuie trezește – nu printr-o analogie confuză – același sentiment interior ca o pajiște verde, ca verdele covor vegetal al Pământului. Dar, cufundându-mi astfel toate forțele sufletului în contemplarea acestei foițe de aur translucide, este trezită și forța opusă a sufletului, și când îmi ridic ochii, apare de jur împrejurul meu contrastul – dar acesta nu este simplul efect de contrast pe care îl descrie fiziologia – al unei lumi ce răspândește o licărire roșiatică fără strălucire, o licărire de un roșu-albăstrui [Nota 24]. În acest moment, eu știu că în această bucățică de aur atât de subțire se găsește lumea întreagă. Și această bucățică de aur cu licăr verzui pe care o țin în mână este în realitate o sferă întreagă – nu punctul particular, nodul unei sfere –, o sferă întreagă, și eu învăț astfel să trăiesc în albastrul-roșiatic, în albastrul-violet al unei sfere. Iar când veți învăța să cunoașteți alte proprietăți ale aurului, veți face legătura vie dintre proprietățile respective și ceea ce vă aduce această viziune pe calea sufletului. Astfel, veți face în mod viu experiența fundamentală a acestei proprietăți a aurului, care constă în refuzul de a se uni cu oxigenul. Căci veți spune: Omul trăiește datorită prezenței oxigenului, pentru că el transformă în permanență oxigenul. În corpul eteric, am văzut, totul este diferit; el este înrudit cu tot ceea ce nu este legat de corpul fizic. Aurul este înrudit cu corpul eteric, prin faptul că el nu tolerează să fie unit cu oxigenul. Și tocmai în virtutea acestei proprietăți exercită aurul o putere de vindecare asupra corpului eteric pentru tot ceea ce oxigenul, de exemplu, riscă să provoace în corpul fizic. De aceea, aurul este, într-un anumit sens, un remediu capabil să acționeze în mod direct pornind din centrul omului. Prin această impresie luminoasă de un roșu-albăstrui fără strălucire, veți percepe adevărul acestui adagiu: Aurul este Soare. El este în întregime Soare. Acesta este un punct crucial care vă indică, pur și simplu, că în spațiul cosmic, aurul este Soare, și că aurul-Soare este înrudit cu corpul eteric.
Vedeți dvs., asemenea considerații conduc spre proprietățile substanțelor folositoare în terapie. Dar nu veți ajunge la ele decât dacă luați în serios cuvintele ce urmează, considerându-le nu ca pe niște cuvinte goale, ci ca pe un apel la forțele sufletului:
Aceste cuvinte trebuie să fie practicate ca un exercițiu. Trebuie să vă exersați ca și cum sufletul dvs. ar deveni fluid, ar curge departe ca un val de lumină, ca o forță luminoasă, și ca și cum trupul dvs. ar deveni un obiect care se unește cu interiorul Pământului printr-o nostalgie a greutății. Trebuie să faceți în mod real experiența interioară a acestui antagonism copleșitor, atunci vă despărțiți sufletul de trup, trebuie să fie așa. Și în continuare:
Doar în acest fel veți înțelege întregul. Căci Eul uman, ca experiență interioară, crește în suflet. De aceea trebuie să percepeți, de asemenea, această imagine a Eului dezvoltându-se, radiind, în valul de lumină radioasă a sufletului care se răspândește în Univers.
Și iată celălalt aspect pe care trebuie să-l adăugăm:
Cu adevărat, când cei vechi vorbeau despre corpul uman ca despre templul lui Dumnezeu, aceasta nu era o imagine convențională, ci expresia unui profund adevăr. Și, dacă e adevărat că Eul este domnul sufletului, când sufletul este conștient, nu e mai puțin adevărat că trupul este lăcașul în care domnește divinitatea. Nu trebuie să considerați că trupul vă aparține, căci trupul nu a fost născut din om, ci din Dumnezeu. Așa este: trupul rezultă din forțele divine. Omului îi aparține doar sufletul, pe care trupul îl găzduiește. Astfel, trebuie să considerați trupul vostru, în mod real, ca templu al lui Dumnezeu.
De aceea, este nespus de important să știți că:
Spiritul lui Dumnezeu prinde putere în trupul uman, tot așa cum Eul radiază în sufletul uman.
Acum, iată ce este important:
Veți înțelege acest lucru cu ușurință: Când omul doarme, ceea ce este suflet este separat de trupesc. El le-a despărțit. În acest moment, sufletul nu mai are influență asupra trupului. Trebuie să fie la fel și când omul este treaz. Desigur, Eul și corpul astral se cufundă atunci în eteric-fizic, dar trebuie să existe, din punct de vedere interior, o separare între forța luminii și puterea greutății. Nu trebuie să se formeze o componentă chimică din forța luminii și puterea greutății, ele trebuie să rămână separate, să nu se amestece în mod mecanic, și încă și mai puțin să se combine în mod interior. Ele trebuie să acționeze alături în același spațiu, puterea greutății a trupului în jos, forța de lumină a sufletului, în sus. De aceea este importantă această frază:
Aici avem reversul. În realitate, dragi prieteni, în om trebuie să fie separat ceea ce cunoașterea noastră senzorială amestecă în permanență. Dacă observați omul din exterior, prin intermediul simțurilor, toate acestea se amestecă. Și, dacă omul ar fi în realitate ceea ce percepe din el modul banal de a vedea, el ar fi mereu bolnav. Omul poate fi sănătos, dar modul nostru de a-l vedea cu ajutorul simțurilor este boală, întotdeauna. Vedem mereu omul bolnav, dar aceasta este maya, iluzie, căci, în adevărata sa esență, omul nu trebuie să fie niciodată așa cum îl vedem. În esența sa adevărată, nu trebuie să amestecăm niciodată forța luminii cu puterea greutății; ele trebuie să rămână separate. Nu trebuie să fie niciodată ca în cazul apei, la care hidrogenul și oxigenul se combină și dispar ca atare. În cazul omului, acest lucru nu se petrece decât prin percepția senzorială, care are prostul gust de a introduce un mod de a vedea propriu chimiei, făcând din om o combinație între forța luminii și puterea greutății. Ele sunt, de fapt, separate, și trebuie să rămână așa, ca și cum, în cazul apei, hidrogenul și oxigenul ar rămâne în permanență separate, deși fiind unul în altul.
‒ stricăciunea fiind boala.
Așa cum am spus, asemenea cuvinte trebuie să fie primite cu cea mai mare seriozitate, cu o asemenea seriozitate încât ele să vă modeleze trupul, pentru ca să puteți considera omul, în mod real, sub aspectul forței luminii și al puterii greutății, și pentru ca în voi să se trezească sentimentul că ele sunt contrare când se întrepătrund. E ceea ce se întâmplă în cazul bolii. Când forța luminii pune stăpânire pe puterea greutății, apar bolile trupești; când puterea greutății pătrunde în forța luminii, apar așa-numitele boli mintale. Reflectați la acest lucru, considerați că Spiritul lui Dumnezeu trăiește în trup, dacă forța luminii pune stăpânire pe puterea greutății, omul și-l însușește în mod nedemn pe Dumnezeu, pe Dumnezeu din el.
Reflectând la toate acestea, resimțindu-le, simțindu-le cu impulsul moral necesar, veți învăța treptat să considerați elementele și procesele lumii și veți afla cum să desprindeți forța luminii atunci când ea a pus stăpânire pe puterea greutății; veți găsi un mijloc oarecare, o substanță exterioară sau un proces uman, capabil să ajute corpului eteric prin intermediul corpului astral. Vedeți dvs., dacă sufletul vă este pătruns în întregime de aceste lucruri, veți putea, de asemenea, să vedeți dintr-o dată ce anume vindecă în euritmia curativă. Căci ceea ce vindecă în euritmia curativă se bazează, în esență, pe forțele cosmice. Când faceți exerciții cu consoane, sunteți în sânul forțelor lunare, cu vocale, în sânul forțelor lui Saturn. Practicând euritmia curativă, ne simțim, prin intermediul acestor două forțe, în plin Cosmos. Să luăm un exemplu: Presupuneți că am constata – acesta este un diagnostic, dar fără diagnostic valabil nu există terapie, și terapia este importantă în medicină –, presupuneți că am constata la un om un exces de structurare, că acest om nu ar putea birui acest proces de structurare a sărurilor sau a hidraților de carbon. Dacă dvs. constatați cu adevărat efectele subtile din organism – simptomele pot fi discrete –, euritmia curativă cu vocale, care se opune structurării, va avea o eficacitate remarcabilă. Sau și, dacă observăm că un copil are o ușoară tendință spre bâlbâială – desigur, nu vreau să vorbesc despre bâlbâială ca un diletant, ne putem afla în prezența unor leziuni din cele mai variate –, se poate ca aceste leziuni ale bâlbâielii să antreneze o predominanță a forțelor structurante, și de aceea, în caz de bâlbâială, se vor recomanda niște exerciții de euritmie curativă cu vocale. Vor fi făcute în ordinea obișnuită, în această ordine în care omul se manifestă firesc. Astfel, la copiii înclinați să se bâlbâie se vor recomanda exerciții de euritmie curativă în ordinea obișnuită a vocalelor A, E, I, O, U – și, cu destulă răbdare și iubire, e posibil să se ajungă la niște rezultate excelente.
Dacă reflectați la toate acestea, dragi prieteni, vă veți putea spune – și acest lucru trebuie să vă intereseze – că toate bazele esoterice pe care vi le-am dat acum câteva zile și astăzi trebuie să fie considerate ca un fel de etică medicală. Prin etică eu înțeleg faptul de a te simți legat de o datorie, aceea de a întreține în permanență, prin forțele meditative, o dispoziție sufletească prin care să fii capabil a te situa într-o poziție justă față de lume. Evident, dacă ar fi să dispunem de un an întreg, am putea aborda multe detalii care să ne ancoreze solid în practică. Dar aceste conferințe au putut doar să vă îndrume spre o anumită cale; era cu atât mai important să vă vorbesc despre dezvoltarea forțelor medicale din entitatea umană, să vă ofer aceste câteva repere medicale. Căci atunci când vă veți întoarce la studiile dvs. medicale cu aceste indicații esoterice, totul o să vi se pară diferit; poate chiar mai dificil. Când cineva, vreo persoană cam stupidă din epoca noastră – oamenii sunt ușor îndobitociți de școala primară, încă și mai mult de cea secundară, apoi ei se duc la universitate –, când o asemenea persoană cam stupidă ajunge să facă studii medicale, ea este capabilă să depășească, printr-o anumită perseverență, dificultățile pe care le întâlnește în cursul primului și al celui de-al doilea an, dacă, pentru niște mobiluri sociale, ea simte amenințarea vreunei tiranii morale. Dar în acest fel nu va deveni medic. Ea va deveni o persoană pe care societatea o va lua drept medic, care va face pe medicul, dar nu va fi medic. Ei bine, dvs. veți ajunge să faceți ca forțele dvs. sufletești să devină mai subtile, dacă lăsați să acționeze asupra lor asemenea lucruri. Iar modul în care vor acționa asupra dvs. psihologia, fiziologia și patologia bazate pe știința medicală o să vă pricinuiască multe suferințe. Va fi ca și cum vi s-ar da uneori pietre în loc de pâine. Dar din aceste pietre veți reuși să scoateți ceva, și ceea ce veți obține astfel nu va fi fără nici un folos. Așa trebuie să fie, căci, pentru moment, lumea noastră materialistă este încă puternică, și trebuie să ne acomodăm cu ea, într-un fel sau altul. Trebuie să lucrăm pornind de la situația în care ne aflăm, în care ne-am pus.
Așadar, trebuie să deveniți niște medici așa cum o cere societatea și să vă pătrundeți studiile medicale cu ceea ce ați primit aici. De aceea, o repet, veți găsi aici ocazia de a vă lega, de a vă uni cu ceea ce am descris. Trebuie să aveți o încredere totală în modul în care Doctor Wegman și cu mine vom administra Secția medicală de la Goetheanum. Medicina, care constituie aici obiectul studiilor noastre, este tocmai aceea prin care dvs. veți putea face experiența umană. Astfel, când vă veți fi întors în lumea exterioară și în fața dvs. va apărea o problemă, împărtășiți-ne dorințele dvs., ce anume vă stă la inimă. Răspunsul va ajunge la dvs. prin buletinul lunar, pentru ca toți să aibă un folos din acest răspuns. Astfel, studiile dvs. medicale vor fi impregnate de ceea ce vă poate fi oferit astăzi cu mijloacele de care dispunem.
Căci, vedeți dvs., nu există, în principiu, decât puține persoane – acestea nu pot fi decât niște tineri – capabile să creeze o punte de legătură între ceea ce vrea Dornach-ul pe plan spiritual și ceea ce, în lume, deține puterea materialistă. Aceste persoane nu pot fi decât în număr mic și, la drept vorbind, doar niște tineri care încă studiază. De ce? Dacă ceea ce se spune despre Dornach în domeniile cele mai variate ar fi adevărat, ar fi nebunie curată. Mi s-a întâmplat să fac o expunere despre terapeutică într-un cerc de studenți. Erau prezenți toți studenții, precum și un profesor, un veritabil profesor. Eu îmi dădeam seama că el nu venise decât pentru a găsi confirmarea a ceea ce gândea el: și anume, că expunerea mea nu poate fi altceva decât o flecăreală de diletant în domeniul medicinei. Astfel, eu am putut observa în el o adevărată metamorfoză. Pe de-o parte, el avea aerul din ce în ce mai indignat, iar, pe de altă parte, era surprins. Efectiv, el era obligat să admită că nu era vorba de flecăreală, dar nu putea, în mod evident, să-și dea asentimentul la ceva ce contrazicea total ceea ce el considera de ani de zile ca adevăr. Maximum ce i se putea cere era, în mod evident – acest lucru a reieșit dintr-o discuție pe care am avut-o, după aceea, cu el –, ca el să spună: „Prefer să păstrez distanța.” Desigur, n-ar fi fost nevoie să se distanțeze dacă ar fi recunoscut aici o stupiditate. În acest caz, i-ar fi fost ușor să-și lanseze obișnuitele săgeți. El credea că îi va fi ușor, dar nu putea face acest lucru, așa încât maximum ce se putea cere de la demnitatea profesorală erau aceste cuvinte: „Prefer să păstrez distanța.” Nu i se putea cere mai mult. Dar un tânăr ia, în mod cert, o atitudine diferită. El nu se încurcă în prejudecăți. Astfel, el este capabil să accepte aceste noțiuni pentru binele omenirii. Și dacă așa stau lucrurile, dragi prieteni, e posibil ca spiritualitatea Goetheanum-ului să impregneze medicina, poate mai repede decât am crede.
Așa cum v-a spus Doamna Wegman când ați venit la ea, ceea ce am început trebuie să fie continuat cu toată seriozitatea, pentru a deschide calea unor studii medicale așa cum ar trebui ele să fie în epoca noastră în care materialismul este atât de general răspândit. În această direcție, veți putea face mult pentru dvs. înșivă, dar și pentru lume și pentru omenirea bolnavă, dacă nu considerați ceea ce ați ascultat drept ceva efemer, ci drept un punct de plecare spre această cale pe care ați intrat deja atât de serios.
În acest spirit, dragi prieteni, vrem să rămânem uniți, astfel încât să păstrăm aici, la Dornach, la Goetheanum, un centru, pentru ca acest centru să poată radia, datorită dvs., în lume. Aș vrea să vă ofer aceasta ca pe un imbold, ca pe un fel de merinde de drum. Astfel, lucrurile se vor rezolva, și multe noțiuni vor veni să îmbogățească ceea ce a fost discutat, ceea ce dvs. ați trăit aici. Fie ca ceea ce ați simțit ca un frumos ideal să devină acum un mod de a trăi. Să încheiem, dragi prieteni, cu aceste cuvinte.
