Dragi prieteni,
În timpul întâlnirii care a avut loc aici în continuarea Cursului de Crăciun, am lăsat să acționeze în noi o aprofundare a medicinei prin esoterism. Evident, în virtutea faptului că această întâlnire a fost foarte scurtă, trebuia să încercăm o pătrundere foarte intensă în esoterismul medical, adaptată, se pare, acestui tineret medical plin de elan. Am asimilat diferite formule meditative pentru a fi prelucrate ulterior, formule meditative capabile să conducă la nașterea unei atitudini medicale interioare potrivite, asupra necesității căreia am insistat. Am îndrăznit să cred, dragi prieteni, că v-ați consacrat acestei munci interioare. Eu nu văd această muncă interioară drept ceva ce trebuie realizat în mod teoretic, după ce te așezi la masă, ci atunci când se face simțită nevoia. Atunci lași aceste lucruri să acționeze asupra sufletului tău și să se dezvolte. Ei bine, când am făcut cunoștință cu aceste lucruri, cred că s-au revelat niște fapte precise, semnificative, pentru întâlnirea noastră de acum. În virtutea densității elementelor esoterice comunicate, au apărut anumite dificultăți, de grade diferite, la unii sau la alții. Esoterismul nu este dat pentru a face existența cât mai ușoară; într-un anumit sens, se va întâmpla mai degrabă contrariul. El este destinat mai curând să ne facă viața mai grea, să trezească dificultăți în modul de a înțelege și simți lumea și omul. Dar, prin intermediul acestor dificultăți, noi urmăm o cale diametral opusă aceleia, atât de superficială, ce caracterizează civilizația noastră. Doar dacă ne îndreptăm atenția asupra dificultăților care apar între lumea exterioară și individ ne putem face un examen de conștiință. Astfel, cea mai bună conduită va consta în a reflecta la aceste dificultăți interioare, în a le expune sub formă de întrebări, pentru a face din ele obiectul unei discuții. Astfel, vă rog să mă informați despre dificultățile interioare sau exterioare de care v-ați ciocnit. Practicianul, ca și studentul, vor fi întâlnit dificultăți. Unii dintre dvs. își încheie studiile și întâmpină dificultăți deosebite. Vom încerca să le rezolvăm, pentru că ele pot fi rezolvate. Toți ați primit prima circulară [Nota 26] și veți fi constatat, cu ocazia întrebărilor precise, că sunt multe de spus. Aș vrea să știu dacă se pune vreo întrebare, precisă sau imprecisă; ea ne va permite să progresăm. Astfel, expunerea va fi mai puțin doctorală și mai vie.
Un participant pune o întrebare despre ritmul anual, despre calendarul sufletului și despre anumite constelații [Nota 27].
Vă gândiți la observarea constelațiilor? Acest lucru nu este necesar. Desigur, a avea prezente în minte constelațiile observabile poate aduce o anumită contribuție. Totuși, dacă v-am înțeles bine, dvs. vă întrebați ce se întâmplă atunci când lăsăm să acționeze asupra sufletului formulele meditative primite. Acestea acționează prin propria lor putere mantrică, și faptul că ne orientăm în lumea exterioară a stelelor poate aduce un ajutor. Reflectați, totuși, la următoarele: Luați exemplul cel mai frapant al unei relații dintre om și Cosmos care poate fi observată astăzi: ciclul menstrual. Desfășurarea acestuia indică în mod clar că era determinat de Cosmos, dar în prezent nu mai este. Acest lucru era așa într-un stadiu trecut al evoluției, la care a participat și Pământul nostru. Apoi, acest ciclu s-a închis în sine, s-a emancipat treptat de Cosmosul exterior, astfel încât la ora actuală nu mai există o interdependență directă. În prezent, nu se mai poate spune: faze lunare = ciclu menstrual. Nu mai e posibil. Dar, în schimb, putem spune că, într-o anumită epocă, acest lucru a existat, apoi cele două fenomene s-au distanțat. Fazele lunare sunt ceva, ciclul menstrual este altceva. Aceasta este una din relații.
Tabla 10Mai există una, care nu se leagă de marile faze lunare, ci de fazele lunare cotidiene: mareele. Fluxul și refluxul erau sincrone cu procesele lunare. Și aici a avut loc o separare. Luna își urmează propriul curs, mareea, pe al ei. Acești factori erau determinanți, de asemenea, pentru efectul mantric. Efectul mantric al formulelor era odinioară identic cu procesele cosmice; realizându-se separarea, acum trebuie să găsim cum să ne orientăm în mod just. Dacă vrem să găsim acest sprijin în exterior, trebuie să ne spunem mai întâi: Ceea ce trebuie să se producă în interior este înscris în Cosmos. Dar, când medităm, noi trebuie să devenim independenți din punct de vedere interior de procesele cosmice. Așadar, pentru acțiunea unei mantre nu este neapărat nevoie să ținem seama de constelații. Ciclul menstrual nu se mai conduce după poziția exterioară a Lunii, pentru că el a devenit un reflex al naturii. La fel, drumul mantric interior s-a emancipat în prezent de procesele cosmice exterioare. Este ceea ce caracterizează deosebirea dintre esoterismul oriental și esoterismul occidental, așa cum am arătat deja pentru alte domenii. Orientalul pornește de la punctul de vedere că omul a ieșit din Cosmos și trebuie să se întoarcă în Cosmos, să se lege din nou de el. Gândiți-vă la poziția lui Buddha, ea este o întoarcere la niște stări trecute. Acest lucru se degajă din întreaga poziție a lui Buddha, din încrucișarea picioarelor, membrele sunt excluse. Poziția brațelor, și ea, abolește orice legătură cu Pământul. Ceea ce s-a emancipat de Cosmos este neutralizat. Vedem modul în care omul se reinserează în Cosmos, se reîntoarce în el. Acesta este, în fond, întreg esoterismul oriental; este o cale care merge înapoi, esoterismul nostru occidental nu poate fi decât un mers înainte, o emancipare crescândă. De aceea, el este mai puțin confortabil din punct de vedere interior, și încă și mai puțin atunci când se aplică la anumite domenii particulare. Evident, atunci când sunteți în prezența anumitor cazuri patologice, și când constatați că fenomenele s-au manifestat, să spunem, tocmai cu ocazia unei opoziții Lună – Saturn, acest fapt are o anumită semnificație. Veți institui atunci un tratament prin Saturn – Lună sau, în limbaj pământesc, prin plumb și argint (Saturn = plumb, Lună = argint), și vă veți spune: Eu folosesc plumbul cosmic, așa cum el a devenit cosmic în Pământ, și folosesc argintul pământesc, încercând să-l pulverizez, să-l disociez, deci, modificându-l într-un sens teluric. Eu trezesc astfel aceeași configurație ca aceea care se exprimă pe cer prin opoziția față de Lună, și eu vindec astfel în sensul forțelor cosmice. Dar, prin aceasta, dvs. vă reconduceți pacientul într-un stadiu evolutiv trecut. În schimb, dacă plecați, pur și simplu, de la datele pământești, de la raportul pe care îl are omul cu plumbul și cu argintul, sunteți deja în situația unei emancipări, dvs. nu vă orientați spre trecut, ci spre viitor. În acest caz, veți realiza în mod incontestabil ceva similar, dar porniți din interiorul faptului că învățați să cunoașteți natura plumbului și a argintului, știind că plumbul acționează în mod substanțial, iar argintul acționează prin faptul că este distrus, descompus, redus la starea atomică. Veți compara aceste lucruri cu natura umană emancipată, nu cu Cosmosul. În acest fel trebuie să vă orientați atitudinea. Pentru aceasta, faptul de a reflecta la o constelație reală poate ajuta, dar va trebui să vă îndreptați toate forțele spre impulsurile interioare ale propriului suflet, lăsând să acționeze asupra dvs. formulele mantrice, căutându-le în dvs. înșivă.
Întrebare: Când meditez, ce trebuie să fac din punctul de vedere al Eului?
Vreți să spuneți din punctul de vedere al Eului. Ei bine, iată în ce constă meditația: Ca om modern, aveți sentimentul că fiecare frază trebuie să fie înțeleasă. Aceasta este o activitate tipică a Eului în încarnarea prezentă. Orice preocupare intelectuală este o activitate caracteristică a Eului. În încarnarea actuală, intelectul domină și tot restul este mascat de Eu, se manifestă cel mult ca un vis, în mod inconștient. Dar a medita înseamnă a exclude această tendință a intelectului și a primi mai întâi textul meditației așa cum a fost dat, în puritatea lui, în conținutul său de cuvinte, dacă pot spune astfel. Așadar, când abordați conținutul meditației în mod intelectual, dvs. vă puneți Eul în mișcare; reflectând la el, acest conținut rămâne exterior. Dacă, în schimb, lăsați acest conținut, așa cum este el dat, să fie pur și simplu prezent în câmpul conștienței dvs., fără a reflecta la el, atunci nu va mai acționa Eul încarnării actuale, ci Eul încarnării precedente. Impuneți tăcere intelectului; lăsați-vă în seama conținutului de cuvinte, ascultați-l în mod interior, nu exterior, și, în timp ce vă lăsați astfel în seama conținutului meditației, ființa interioară lucrează asupra lui, ființa dvs. interioară, dar nu aceea a încarnării prezente. Astfel, conținutul meditației nu face apel la înțelegere, ci acționează și lucrează în dvs. până în punctul în care veți observa că ați făcut o experiență interioară pe care nu ați fi putut-o trăi înainte. Luați, de exemplu, un conținut meditativ simplu, pe care l-am indicat adesea: „Înțelepciunea trăiește în lumină.” Desigur, dacă reflectăm la acesta, putem scoate niște reflecții teribil de savante, dar putem spune despre el și tot atâtea prostii. Acest conținut: „Înțelepciunea trăiește în lumină” – este dat pentru a fi ascultat interior. Ceva din dvs. devine atent când îl ascultați în mod interior, ceva care nu provine din încarnarea actuală, ceva pe care l-ați adus dintr-una din existențele precedente, și acest ceva gândește și simte în interiorul dvs. După o vreme, în interiorul dvs. se trezește ceva de care nu erați conștient înainte, la care nu puteați ajunge prin gândirea intelectuală. Dvs. sunteți mai avansați din punct de vedere interior decât intelectul dvs., care nu conține decât un mic extract din ceea ce este prezent.
Trebuie să considerați în mod foarte concret, foarte obiectiv, ceea ce vă aduce antroposofia. Reflectați la aceasta: O dată cu a doua serie de dinți, copilul își reînnoiește întregul corp fizic, acesta este un fapt fundamental. Apariția celei de-a doua serii de dinți nu este decât semnul exterior, o parte din ceea ce se petrece. Întregul organism este reînnoit, ca și dinții de lapte. După schimbarea dinților, organismul este, în privința substanței sale fizice, un organism absolut nou, în comparație cu cel care era la naștere. Cu modul actual de a vedea lucrurile, care încurcă totul, se crede că omul vine pe lume, suferă o metamorfoză o dată cu schimbarea dinților, apoi continuă să se dezvolte.
Nu este deloc așa. Iată cum stau lucrurile: Când omul se naște din punct de vedere fizic, el este, inclusiv dinții de lapte, rezultatul curentului ereditar. Trupul pe care l-a primit este rezultatul a ceea ce conține linia strămoșilor săi. De aici provine corpul fizic din primii șapte ani, dacă vrem să ne exprimăm în cifre. De la 7 la 14 ani, omul are, de asemenea, un trup, dar acesta nu rezultă dintr-o transformare a celui precedent. În el își exercită influența ceea ce a adus omul cu sine venind pe Pământ. Iată cum trebuie să vă reprezentați acest lucru: Omul și-a avut trupul său, acest trup primit de la linia ereditară a servit drept model. El introduce în acesta substanțele pământești. Dacă ar lucra doar cu forțele aduse din existența precedentă, omul și-ar modela în mod cu totul diferit aceste substanțe pământești pe care le încorporează organismului său în primii șapte ani. El ar crea o formă organică absolut diferită. Când se naște, el nu aduce cu sine tendința de a crea un om cu ochi, urechi, nas, așa cum există pe Pământ. El vine pe lume cu tendința de a crea un om foarte puțin structurat pornind din cap, de către entitatea sa prenatală. Ceea ce este atrofiat în viața embrionară, este dezvoltat în astral și în organizarea Eului. Astfel, în prezența unui embrion fizic, trebuie să spunem: Acest embrion fizic este, într-adevăr, minunat structurat, dar în el nu se află aproape deloc omul prepământesc. În schimb, acest om prepământesc se manifestă în cea mai mare parte în tot ceea ce se află în jurul embrionului. (planșa 10 stânga jos) În ceea ce va fi distrus din punct de vedere fizic, în chorion, amnios etc., trăiește omul prepământesc. Puteți să vă reprezentați atunci acest lucru în mod schematic, văzând aici, în primul rând, o reproducere a Cosmosului. Este ceea ce ar vrea să realizeze entitatea umană care coboară din existența prepământească în existența pământească. De ce nu face el acest lucru? Pentru că îi este dat un model, și după acest model structurează el substanțele absorbite în primii șapte ani, transformând ceea ce este prepământesc. Această entitate umană ar vrea întru câtva să creeze o formă umană organizată sferic; dar aceasta este transformată conform modelului. Astfel, entitatea prepământească va construi un al doilea om fizic, așa cum îl vedem între 7 și 14 ani, pornind de la forțele prepământești, dar urmând modelul care provine de la forțele ereditare.
Așa cum vedeți, puteți distinge în mod real două tipuri de forțe în om. Cum să le înțelegeți? Apelați la Știința ocultă [Nota 28], consultați-o cu ochiul și simțul medical, și vedeți ce se spune despre evoluția Pământului care traversează în mod succesiv stadiile de dezvoltare saturnian, solar, lunar, pământesc; urmărind această descriere, veți ajunge să vă gândiți că până la stadiul solar toate erau una, Soarele, Luna și Pământul formând un singur tot. O separare a Pământului și a Lunii a apărut doar în acest stadiu (planșa 10 sus). Prin aceasta, până la mijlocul acestui stadiu solar, omul trăiește în Cosmos. El trăiește în același timp pe Soare, Lună și Pământ. După separarea Soarelui, el trăiește în afara Soarelui și, după separarea Lunii, în afara acesteia. Astfel, până la separarea Soarelui, forțele cosmice care sunt astăzi exterioare Pământului, aflându-se în Soare și Lună, acționau asupra naturii umane. Ele acționau în om, pentru că el aparținea acestor lumi. A existat apoi o perioadă evolutivă în cursul căreia Soarele și Luna au devenit exterioare.
Iată cum se prezintă lucrurile: La un moment dat, evoluția conține tot ceea ce este astăzi pământesc, precum și tot ceea ce este solar și lunar (tabla 10 jos). Apoi elementul extrapământesc se separă de elementul pământesc. Ceea ce este pământesc își urmează evoluția în linia sa proprie, devine mai dur, mai fizic; este ceea ce găsiți astăzi în curentul ereditar și ceea ce a devenit grosier. Ceea ce a primit omul după separarea Soarelui și a Lunii se datorează forțelor cosmice care acționează din exterior. Astfel, acest model primit de la tată și mamă, care vă slujește să-l modelați pe al doilea om, conținând un element artistic care urcă înapoi în noaptea vremurilor, s-a format pe vremea când Soarele și Luna erau încă unite cu Pământul. În acest moment s-au degajat forțele care i-au conferit omului configurația sa pământească. Înțelegeți lesne că această configurație este pământească: Imaginați-vă că v-ați îndepărta de Pământ. Ce ați face atunci? Ați fi absolut nenorociți dacă ar trebui să vă folosiți după moarte picioarele. Picioarele nu au sens decât dacă sunt traversate de forțele de atracție pământească, nu au sens decât pe Pământ. La fel este și cu brațele și cu mâinile. Astfel, o întreagă parte a organizării noastre nu are sens, așa cum este ea alcătuită, decât pentru că suntem niște ființe pământești. Ceea ce suntem noi ca ființe pământești nu are sens pentru Cosmos. Astfel, ajungând pe Pământ ca ființe sufletesc-spirituale, suntem conduși să formăm o organizare absolut diferită. Am vrea să formăm o circumferință, să facem ca în interiorul ei să ia naștere tot felul de structuri, și nu am vrea să-l formăm pe acest om cu care nu putem face nimic în Cosmos. Acesta ne este prezentat sub formă de model, după care noi îl organizăm pe cel de-al doilea om.
De unde lupta permanentă, în această perioadă a existenței, între ceea ce aducem din existența precedentă și ceea ce ne este dat de curentul ereditar. Bolile copilăriei sunt expresia acestei lupte. Gândiți-vă cât sunt de legate entitatea sufletesc-spirituală și organizarea fizică în timpul primei copilării. Vedeți cum al doilea dinte împinge dintele de lapte, cum devine el activ; astfel se activează al doilea om, în întregime, împreună cu primul. Numai că în al doilea om este prezent omul suprapământesc, în primul om nu se află decât un model pământesc străin. Acești doi oameni acționează unul asupra celuilalt, puteți observa această acțiune. Vedeți ce se petrece când, o vreme, omul interior, ființa sufletesc-spirituală care exista înainte de naștere, domină scena, acționează în mod deosebit de intens asupra fizicului, obligat să se conformeze strict modelului, pe care îl rănește atunci, izbindu-l și spunându-și: Eu vreau să fac să iasă această formă! O asemenea luptă se manifestă prin scarlatină. Dacă omul interior este fragil și dă înapoi în permanență, dacă el structurează substanțele absorbite după imaginea sa, și combate modelul, lupta se manifestă prin rujeolă. Astfel, acest antagonism se manifestă prin bolile copilăriei. Nu vom înțelege ce se va petrece mai târziu decât dacă ținem seama de aceste fapte.
Va fi mai ușor, e adevărat, pentru materialist, să spună că toate acestea nu sunt altceva decât prostii; doar se vede cum copiii se aseamănă cu părinții lor și cu strămoșii, nu numai până la a doua serie de dinți, ci și după aceea. Acest lucru e stupid. De fapt, cel care este mai slab, se conformează forțelor ereditare și modelează astfel un al doilea om mai asemănător modelului, dar el însuși este cauza acestui fapt, pentru că a urmat prea îndeaproape modelul. În schimb, alții devin foarte diferiți de ceea ce erau înainte de schimbarea dinților. La aceștia din urmă, entitatea sufletesc-spirituală prepământească este mai puternică și se conformează mai puțin modelului. Este important să stabilim un raport corect între fapte. Ajungem la aceasta observând că tot ceea ce trebuie să absoarbă copilul trebuie să fie transformat în mod interior, ceea ce cere un contact intim al Eului și al corpului astral cu alimentele. Mai târziu, acest lucru nu mai este necesar. După vârsta de 7 ani, pentru om nu mai există niciodată necesitatea unei asemenea elaborări autonome, în strânsă conformitate cu modelul. În timpul primilor șapte ani, el este obligat să transforme în Eul și în corpul său astral tot ceea ce absoarbe, pentru ca să facă din aceasta o copie a modelului. E un proces care trebuie devansat, ceea ce și face natura, prin faptul că aduce laptele cât mai aproape de formațiunea eterică. Laptele este o substanță care mai are încă un fel de corp eteric. Când îl dăm copilului, el exercită o putere de organizare urcând până în eteric, permițând corpului astral să ia în stăpânire laptele. Se produce astfel la copil un contact intim între alimentele absorbite și organizarea interioară astral-spirituală. Trebuie acum, ca medici, să asimilați aceste indicații remarcabile. Vedem bine, după felul în care suge copilul, în ce măsură Eul și corpul astral iau în stăpânire laptele. Puteți să vedeți cu adevărat acest lucru. Pe de-o parte, meditați cu ajutorul formulelor mantrice, lăsați-le să acționeze asupra dvs. ca să vă elibereze forțele sufletești; pe de altă parte, meditați, pur și simplu, la copil. Reprezentați-vă modul în care elementul spiritual-sufletesc coboară, ia în stăpânire alimentele fizice, fără a ține seamă, la început, de model; reprezentați-vă ce se petrece apoi între alimente și elementul spiritual-sufletesc care se conformează formelor modelului. Dacă vă reprezentați acest lucru în mod clar, activitatea prea intensă a elementului spiritual-sufletesc o să vă apară sub formă concentrată în imaginea scarlatinei. Activitatea lui prea slabă, reculul îngrozit în fața modelului, o să vă apară în imaginea rujeolei. Reprezentându-vă aceasta, transformați meditația obișnuită în meditație medicală. A voi să înțelegi totul cu rațiunea este de-a dreptul înspăimântător. De fapt, în medicină, nu putem înțelege nimic cu rațiunea. Rațiunea ne-ar permite, cel mult, să înțelegem bolile mineralelor, dar acestea nu constituie obiectul unor tratamente. Tot ceea ce are legătură cu medicina trebuie să fie sesizat prin viziune imaginativă directă [Nota 29], facultate pe care trebuie să o dezvoltați mai întâi.
Nu puteți observa acest lucru la adult. Traiectul digestiv preia alimentele – este un proces pus în lucrare în mod interior –, în timp ce la copil corpul astral și Eul preiau alimentele; există la el niște forme încă neîncheiate, pe care trebuie să le formeze conform cu imaginea modelului. Când meditați la copil, vedeți realizându-se o metamorfoză remarcabilă. Vedeți întru câtva țâșnind lumina spiritual-sufletescului și pătrunzând întunericul, tenebrele alimentelor; vedeți cum se formează, pornind de la lumină și întuneric, într-un joc de culori, al doilea om. Vedeți, în mod efectiv, omul prepământesc nimbat de lumină și substanțele alimentare exterioare ca un fel de întunecare. La copil, o lumină de origine prepământească se răspândește pe deasupra întunericului care pătrunde sub formă de lapte. Astfel, se nasc niște culori variate. Ceea ce în lumea fizică este alb, în lumea spirituală este negru; se petrece o inversare. Acest fapt vă oferă posibilitatea de a vă activa Eul absolut în alt fel decât o faceți în viața obișnuită. Ce ocupație debilă este activitatea noastră intelectuală obișnuită, care nu știe decât să asocieze un concept după altul! În schimb, dacă observați copilul, dacă meditați asupra lui așa cum v-am indicat, întreaga dvs. organizare a Eului participă la aceasta. În viitor, de acest lucru va trebui să se țină seama în pedagogie. Într-o școală cum este Școala Waldorf, vin copii între 7 și 14 ani; alta este acum situația, ființa umană l-a format pe cel de-al doilea om, copilul pe care îl am în fața mea s-a format pe baza existenței prepământești, în conformitate cu modelul pe care l-a respins. În acest copil au mai rămas, evident, niște forțe ereditare încorporate prin imitarea modelului. Copilul este acum prea puțin pământesc, căci forțele exterioare Pământului s-au exercitat în mod intens asupra lui. Acum vine momentul în care balanța înclină în cealaltă parte. Înainte, el era, și acest lucru este vizibil în mod exterior, un produs al eredității. Ceea ce se manifestă acum în exterior este în întregime rezultatul unei activități interioare. Copilul trebuie să pornească acum la cucerirea lumii exterioare. Ceea ce, orientat în mod radical spre lumea pământească, nu a lucrat decât ținând seama de modelul uman propriu, trebuie să se îndrepte acum spre lumea exterioară. Între 7 și 14 ani, corpul astral și organizarea Eului trebuie să lucreze în așa fel încât să adapteze această ființă suprapământească la condițiile pământești exterioare. Această activitate se va încheia la pubertate. Omul este atunci integrat în întregime condițiilor pământești. Ceea ce contează cel mai mult în geneza celui de-al doilea om dintre 7 și 14 ani este ceea ce aduce el din existența prepământească, astfel, karma sa nu începe să acționeze decât după pubertate. Pământul își exercită atunci influența. Aceasta se încheie la pubertate și acum se va forma un al treilea om.
Al doilea om este, din punct de vedere substanțial, expulzat și este format un al treilea om. Acesta din urmă nu ajunge până la formă, ci doar până la viață. Dacă ar ajunge la formă, am avea o a treia serie de dinți, căci omul se conformează acum condițiilor exterioare, ia ce îi este exterior. Când se conformează modelului, el se conformează umanului, condițiilor ereditare. Acestea conțin ceva sec, vid de conținut, începând de la separarea Soarelui, care parcă le-a tăiat de rădăcinile lor. Prin aceasta, forțele ereditare sunt purtătoarele majorității factorilor patologici. Conformându-se modelului, omul ia în sine o mare parte din cauzele interne de boală. El ia puține în perioada post-pubertară, căci el se conformează atunci lumii exterioare, climei etc., și tot ceea ce se găsește în aerul exterior este mai puțin nociv. Între 7 și 14 ani, omul este sănătos; apoi vine o perioadă în care el este iarăși atins de boli. Toate aceste raporturi trebuie să fie observate, având mereu prezentă în spirit imaginea omului. Dacă procedați în acest fel, veți medita în mod corect și veți putea face legătura între ceea ce învățați și ceea ce meditați. Astfel, ceea ce veți fi învățat nu va rămâne doar teorie, ci va deveni practică, căci veți fi eliberat forța vederii imaginative de care epoca noastră are atâta nevoie. Nu vom putea progresa în medicină dacă rămânem la ideea dezvoltării liniare a ființei umane. Omul este compus în mod real din niște curenți evolutivi care se continuă unul pe altul, dezvoltându-se pe parcursul unor perioade de șapte ani, fiecare perioadă legându-se de precedenta. Nu există o continuitate monotonă, ci intervin de fiecare dată noi curenți. O dezvoltare continuă, în care doar ceea ce este mai vechi determină ceea ce este mai recent, nu există decât în lumea minerală, puțin în cea vegetală, dar, ca să spunem așa, o asemenea dezvoltare nu există deloc la om.
Începeți prin a vă reprezenta în mod corect o plantă. Cum se procedează de obicei? Se reprezintă solul în care se pune o sămânță din care iese planta. (planșa 11) Omul modern are naivitatea să-și reprezinte sămânța ca pe un ansamblu de molecule din ce în ce mai complicate, infinit de complicate, și planta care iese din această sămânță. Este absurd. Formarea seminței se bazează pe faptul că substanța pământească scapă oricărei structuri, trece la starea de haos și se eliberează de forțele materiei. Când nu mai există nici o structură, atunci forțele provenind din Cosmos pot să-și exercite influența și să reproducă un Cosmos în miniatură. În raport cu forțele pământești, sămânța este un neant în sânul căruia acționează forțele cosmice. Doamna Kolisko v-ar putea oferi o confirmare experimentală a acestui fapt [Nota 30]. Făcând cercetări asupra funcției splinei, a trebuit să procedeze la extirparea splinei la niște iepuri. Aceștia s-au simțit bine și nu au murit ca urmare a operației, ci mult mai târziu, din cauza răcelii. S-a putut observa perfect ce s-a întâmplat cu acești iepuri fără splină. Când a murit un iepure, s-a controlat ce s-a întâmplat în zona splinei. Se formase o masă tisulară de formă sferică (tabla 11). Ce s-a întâmplat, așadar? Prin extirparea splinei, noi am haotizat în mod artificial ceea ce este pământesc, substanțial, l-am deschis forțelor cosmice, și astfel s-a format ceva asemănător seminței: o copie a Cosmosului. Această foarte inofensivă vivisecție a confirmat rezultatele științei spirituale.
Tabla 11Luați un cristal de cuarț, este un obiect pământesc oarecum pedant, care se încăpățânează să-și păstreze forma. Această formă se datorează unei forțe interne, și dacă sfărâmați cristalul de cuarț cu lovituri de ciocan, bucățile tind să-și păstreze forma hexagonal-prismatică, ele tind să rămână niște piramide hexagonale. Nu veți putea înlătura această tendință a cuarțului, așa cum nu veți putea debarasa un pedant de pedanteria sa. Astfel, puteți atomiza un pedant, el nu va rămâne mai puțin pedant. Cuarțul nu se lasă transformat în așa măsură încât să fie utilizabil de către forțele cosmice, de aceea, el nu trăiește. Dacă l-am putea pulveriza atât de fin încât să-și piardă tendința de a se orienta conform propriilor sale forțe, ar răsări din el ceva cosmic-viu. Este ceea ce se petrece în formarea seminței. În sămânță, materia este expulzată în așa măsură, încât Cosmosul, cu forțele sale eterice, poate să-și exercite influența. Trebuie ne dăm seama de faptul că lumea intră în permanență în stare de haos, pentru a ieși din nou din această stare. Ceea ce vedem în cuarț este, de asemenea, rezultatul unor forțe cosmice trecute, dar el rămâne ca atare, el a devenit ahrimanic, el nu se mai deschide forțelor cosmice. Tot ceea ce curge spre viață trebuie să treacă prin haos.
Acesta constituie un nou punct de reper pentru meditația medicală. Vă puteți reprezenta planta, modul în care dezvoltă ea frunză după frunză ș.a.m.d. Ea ajunge acum la formarea seminței în fruct. Acolo, imaginați-vă că totul devine întunecat, obscur, în timp ce planta care poartă semințele v-o reprezentați în tonuri luminoase. Apoi, luminozitatea reapare când influența exterioară se manifestă din nou. Astfel, dvs. puteți trezi, pe baza vieții vegetale, o imaginațiune20, având prezent în conștiență: „Aceasta este planta”; acesta este un element de meditație, de imaginație. Nu trebuie să faceți să intre în joc intelectul, ci trebuie să rămâneți în elementul concret al reprezentării. Intelectul nu există decât pentru a descrie ceea ce știm.
Puteți scrie un cuvânt, de exemplu, cuvântul om (tabla 11). ‒ Acesta este reproducerea unei contemplații. Când auziți cuvântul „om”, vă amintește de un om. Dar dacă veniți să spuneți: o-ul nu-mi convine, îl pun la sfârșit, m-ul îmi convine, îl pun la început etc., veți putea compune cuvântul în mod diferit, dar nu va ieși nimic de aici. Acest lucru însă îl fac oamenii în mod constant cu conceptele. Conceptul nu este decât termenul spiritual pentru o viziune. Oamenii separă și combinăm niște concepte și gândesc în gândire. Acest lucru îl fac oamenii și în cadrul observației exterioare. Ei acoperă observația cu gândirea și omul actual trăiește astfel în afara realității. Acest lucru se poate face când se lucrează cu știință care se situează în afara realității, cum e cazul geometriei sau al aritmeticii. Dar, când practicăm medicina, nu putem rămâne în afara realității, altfel, ne vom afla cu practica medicală, de asemenea, în afara realității.
