Dragi prieteni,
Aș dori să spun acum câteva cuvinte despre rândurile scrise ieri pe tablă la sfârșitul conferinței. Ele încep prin:
Să ne amintim că în fața acestor rânduri a fost pus simbolul Lunii. Ei bine, dacă vrem să înțelegem omul în întreaga lui profunzime, și mai ales pentru a-l vindeca, nu trebuie să ne mulțumim – să fim neapărat conștienți de acest lucru – a examina doar ceea ce îl leagă de Pământ. Căci, am văzut deja din prima conferință, aceasta nu intră în considerare pentru dezvoltarea umană decât în prima copilărie, adică până la schimbarea dinților, dar nu mai departe. Forțele care intră după aceea în joc pentru a organiza omul sunt cele care, organizându-l, îl îndepărtează de Pământ. El dispune, pentru aceasta, de corpul său eteric, iar acesta se deosebește în mod esențial de corpul său fizic. Corpul fizic este greu, corpul eteric nu este greu. Corpul fizic tinde spre Pământ, cel eteric tinde în toate direcțiile să se îndepărteze spre spațiile cosmice. Epuizați deja tema Universului când luați în considerare corpul fizic și corpul eteric al omului. Corpul fizic este în strânsă relație cu Pământul, corpul eteric este în strânsă relație cu tot ceea ce este perceptibil de jur împrejurul Pământului. Astfel, dvs. puteți înțelege toate forțele care acționează asupra corpului fizic ca forțe care atrag omul spre Pământ, iar pe cele care acționează asupra celui eteric ca forțe care tind să îndepărteze omul de Pământ. Acestea din urmă există; astfel, nu putem considera omul spunând, când el absoarbe o substanță oarecare: Această substanță era înainte în exterior, apoi în interior. Nu așa stau lucrurile. În virtutea acțiunii forțelor centrifuge care acționează în om, această substanță este imediat integrată în domeniul universal, întregului Univers vizibil.
Când abordați apoi astralul omului, trebuie să vi-l reprezentați ca venind din non-spațial. El nu face decât să împrumute forma activității spațiale.
Iar când abordați Eul, atunci devine absolut imposibil să desenați o imagine a acestuia. Eul nu acționează nici de sus, nici de jos. El nu acționează absolut deloc într-un mod care să ne permită să-l reprezentăm printr-un desen, el nu acționează decât în cursul timpului, prin continuitate temporală. Ceea ce emană din organizarea Eului nu poate, din principiu, să fie fixat printr-un desen, ci este prezent – noi trebuie să sesizăm acest lucru în mod clar – în fiecare punct real. Acțiunea sa nu radiază nici spre un centru, nici spre periferie, ea este pur calitativă.
Când vă îndreptați privirea spre lumile eterului, puteți spune: Este ca și cum ne-am pierde în mod constant în aceste lumi ale eterului.
Tabla 13Astralul, care, și el, este non-spațial, vine constant în întâmpinarea noastră, dar, apropiindu-se de noi, el acționează ca și cum ar proveni de la periferia Universului. Acum, presupuneți că v-ați ocupa, în domeniul hrănirii, de albumina vegetală. Această albumină vegetală este mai întâi grea, apoi, ca albumină, tinde spre Cosmos. Dacă o introduceți în organismul uman, celelalte două forțe vin îndată în întâmpinarea ei, forțele care provin din toate direcțiile și cele emanând din organizarea Eului, și acționează, de fapt, în mod non-spațial asupra acestei albumine. Presupuneți acum, oricât de grotesc ar părea, că ceea ce acționează astfel asupra omului nu poate face altceva din el decât o sferă, îi dă un corp rotund. Această formă ce rezultă din acțiunea conjugată a acestor forțe – cele emanând din Pământ și cele radiind înspre Pământ – o găsiți, de fapt, în ou. În el prind formă aceste forțe. Atunci cum se poate ca din acest ou să nu iasă o altă formă ovoidă, ci o structură foarte diferită? Cărui fapt i se datorează aceasta? Dacă nu ar exista decât ceea ce desenez eu acum, dezvoltarea nu ar merge dincolo de ou, dincolo de forma terminată a oului. Și totuși, pasărea este înzestrată cu o configurație foarte deosebită – ceea ce spun aici pentru pasăre este valabil și pentru om –, pe care o primește mai întâi prin faptul că Luna se învârte în jurul Pământului. Dar, dacă nu s-ar întâmpla și altceva decât că Luna se învârte, încă nu s-ar forma o pasăre; s-ar petrece acest lucru: coaja s-ar înmuia, ar cădea, dar tot o ființă sferică s-ar forma, o ființă constituită în principal din albumină. Ei bine, nu așa stau lucrurile, nu se întâmplă numai acest lucru, că Luna se învârte în jurul Pământului. Constelațiile cele mai diverse se află în spațiu, constelații prin fața cărora trece Luna, modificând prin aceasta forțele care emană din ea. Astfel, când Luna trece prin fața Pleiadelor, oul este expus forțelor provenind din Pleiade, modificate de trecerea Lunii, și din această influență se formează, pornind de la ou, pe de-o parte, capul păsării, pe care îl desenez aici schematic. Astfel, putem spune: capul păsării se formează din Cosmos, ca rezultat al acțiunii conjugate a unei „planete” și a unor stele fixe care acționează în virtutea dispunerii lor speciale în Pleiade. Apoi, Luna își urmează drumul și ajunge să se situeze în Balanță, în opoziție cu situația sa precedentă. Atunci, forțele Balanței sunt modificate de Lună. Raportul de forțe este diferit; mai mult, dacă Luna era plină când trecea prin fața Pleiadelor, ea va fi nouă în fața Balanței. În relație cu Balanța, Luna acționează altfel decât în fața Pleiadelor, iar efectul ei asupra oului va da naștere cozii. Celelalte efecte sunt intermediare. Astfel, dacă vreți să studiați structura păsării, trebuie să studiați cum se deplasează Luna prin fața a ceea ce este răspândit în Univers. Ce poate spune despre om sau despre orice altă ființă vie cineva care rămâne doar la factorii pământești? El se va limita la a spune: Da, acvila are o anumită formă, vulturul are o anumită formă, cangurul are o anumită formă etc. De unde își au ele această formă? Dacă rămâneți la factorii pământești, cum face știința, nu veți găsi decât un singur răspuns: Ele au moștenit-o de la părinții lor. Nu găsiți alte răspunsuri pe toată întinderea gândirii. Este ca și cum s-ar spune: Sărăcia provine din lipsă. Dar această nu explică absolut nimic. Trebuie să mergeți întotdeauna și mai departe în urmă. Părinții și-au primit forma lor de la niște strămoși mai îndepărtați, și vă veți găsi, la urma urmelor, în punctul de unde ați plecat. Trebuie să ajungem la forțele cosmice, la constelații, dacă vrem să înțelegem procesul formator. Dar aceasta nu e totul. Dacă așa ar sta lucrurile, desigur, ar lua naștere niște ființe magnifice, dar ar fi toate niște meduze, cum era omul însuși, într-o epocă trecută a Pământului. În epoca atlanteană, el era un fel de meduză, căci, pentru a-și construi corpul fizic, el nu putea absorbi ca substanță decât ceea ce era în stare plastic-lichidă. Posibilitatea de a-și putea incorpora potasiul, sodiul și celelalte elemente, provine din faptul că nu doar Luna, ci și celelalte planete ale sistemului nostru planetar defilează prin fața Balanței, Berbecului, Taurului etc. Aceste planete încorporează omului ceea ce îi conferă veritabila structură umană. Astfel, efectelor Lunii – nu am descris decât pasărea și nu am desenat decât Luna, Soarele și pe Saturn – vin să li se asocieze efectele care emană din Mercur, Venus. Dacă efectelor Lunii nu li s-ar asocia acțiunea acestora, am fi toți hidrocefali. Și am fi oribil de rahitici, și nu am avea picioare arcuite, ci picioare elastice și brațe ca niște tentacule de meduză, dacă acțiunea planetelor apropiate de Saturn: Jupiter și Marte, nu s-ar conjuga cu aceea a Lunii. Soarele realizează compensarea ritmică între acești doi poli.
Astfel, primele două rânduri ale acestei formule (citate la începutul conferinței) trebuie să vă conducă la a înțelege cum este modelat omul din Cosmos. Și nu vom progresa, atâta timp cât în științele medicale nu va fi introdusă o astronomie, așa cum am explicat-o eu. Ceea ce se spune de obicei nu aduce mare lucru. Se jonglează cu idei, atribuindu-se faptele când condițiilor exterioare, când eredității. Dar, dacă le privim mai îndeaproape, din aceste idei nu rezultă nimic, pentru că se uită că originea structurii interne a omului trebuie să fie căutată în cunoașterea stelelor, considerate sub aspectul lor calitativ. Totuși, factorul cel mai important în acest proces de modelare a omului este Luna. Ea trebuie să acționeze pretutindeni, celelalte modificându-i influența.
Următoarele două rânduri spun:
Vedeți dvs., tot ceea ce acționează în corpul eteric al omului îl modelează. Dar omul ar fi un automat viu, chiar dacă ar avea forma actuală, dacă asupra lui ar acționa doar ceea ce am descris adineaori. Dar nu acționează doar aceasta. Periferia, ceea ce se țese și trăiește în elementul-aer care ne înconjoară, și ea acționează. Iar în acest element-aer acționează și eterul și astralitatea cosmică. Tot așa cum noi suntem formați din punct de vedere exterior sub influența Lunii în legătură cu Cerul, această structură este însuflețită interior – umplută cu suflet – prin acțiunea Soarelui, combinată cu aceea a Cerului. Astfel, când Soarele influențează forțele cosmice situându-se în fața Leului, el acționează prin intermediul cercului atmosferic, prin respirația și circulația noastră, asupra a tot ceea ce se modifică în permanență. Dar, rețineți bine, nu forțele cosmice propriu-zise sunt cele care acționează. Astfel, constelațiile solare ale Cosmosului își exercită efectele lor asupra periferiei Pământului, în atmosferă, și ne însuflețesc, ne umplu cu suflet. Aceasta este doar a doua parte.
A treia spune:
Ceea ce se transformă trebuie să fie înțeles în sensul acestei coborâri a corpului fizic spre cadavru. „Contemplă, ceea ce, pământesc, se transformă: Tu percepi pătrunderea omului cu spirit.” Dar de ce să-l asociem aici pe Saturn? Vedeți dvs., forțele saturniene nu se întâlnesc doar sus, acolo unde se găsește Saturn. Cât despre situarea lui în spațiu, Saturn este îndepărtat de Pământ, și influența pe care o exercită din exterior nu este deosebit de puternică. Tot așa, întâlnirea lui cu constelațiile nu are un mare efect asupra omului. Dar el are niște forțe care impregnează foarte intens Pământul. Când privim în spațiu, nu găsim deloc forțe ale lui Saturn, dar când ne întoarcem spre Pământ, spre ceea ce, de la suprafață, merge spre interiorul Pământului, ceea ce descoperim ar putea fi comparat cu un melc târându-se pe sol și lăsându-și urma de bale; devine astfel posibil să-i urmărim tot drumul parcurs. Este la fel pentru Saturn; el își parcurge orbita și își lasă urma pretutindeni unde și-a răspândit lumina pe Pământ. Sunt niște urme foarte-foarte clare. Dacă aceste urme, care țin de un trecut îndepărtat al Pământului, nu ar fi persistat ca forțe în sânul Pământului, acesta nu ar conține plumb. Plumbul ia naștere din substanța originară, din forțele saturniene active pe care Pământul le-a absorbit. În trecut, când condițiile erau încă diferite, forțele plumbului au luat naștere pe Pământ. Aceste forțe saturniene continuă să acționeze în om încă și astăzi și efectul lor este absolut diferit de acela al celorlalte două forțe. Noi nu am fi purtători de spirit, ci doar niște ființe cu trup și suflet, în absența forțelor lui Saturn. Acest fapt, dragi prieteni, vă poate servi drept punct de reper. Nu există nimic în Univers care să nu-și aibă temeiul său. Vă puteți întreba de cât timp a dispus Saturn pentru a impregna Pământul din toate părțile cu forțele sale. A făcut-o în treizeci de ani, timpul de care are el nevoie pentru a înconjura Soarele și, o dată cu el, Pământul. La fel, sunt necesari treizeci de ani pentru ca omul să meargă de la naștere până la un punct în care se încheie o anumită perioadă a evoluției sale. Când omul a trăit treizeci de ani, el se regăsește în punctul în care Saturn a impregnat Pământul – evident, nu neapărat în coincidență cu linia dreaptă care se naște din Saturn. Când omul are 30 de ani, Saturn impregnează acest punct pentru a doua oară. Astfel, influența lui Saturn asupra Pământului are legătură cu omul și acest lucru, în ultimă instanță, este ceea ce provoacă degradarea, ușor de observat, a trupului nostru. Trupul nostru nu conține doar forțe constructive, altfel ne-am pierde conștiența; într-o anumită măsură, vitalitatea noastră trebuie să fie stăvilită. Forțele deconstructive trebuie să fie mereu prezente. Organismul nostru nu doar progresează, el și regresează, și această regresiune lasă loc dezvoltării spirituale care poate, astfel, să apară. Dezvoltarea spirituală nu rezultă din vitalitate; dimpotrivă, reducerea acesteia lasă câmp liber – la figurat – dezvoltării spirituale. Acesta este rezultatul forțelor care iau naștere în Pământ prin impregnarea sa cu forțele lui Saturn. De aceea am pus semnul lui Saturn în fața celui de-al treilea distih.
Dar aceste forțe ale lui Saturn ar face din noi niște bătrânei și bătrânele, reduși la a merge cu bastonul la 30 de ani. Lui Fichte i-a plăcut să considere omul valabil doar până la 30 de ani, mergând până la a spune că ar trebui uciși toți cei care au împlinit 30 de ani, pentru că ei nu mai sunt buni de nimic pe Pământ și devin niște mizerabili estropiați. Lucrul la care făcea aluzie Fichte s-ar întâmpla negreșit dacă Saturn și-ar putea desfășura pe deplin forțele în Pământ. Dar acestea sunt modificate de forțele lui Jupiter și de forțele lui Marte. Forțele lor ne împiedică să ne degradăm prea intens, să fim niște moșnegi la 30 de ani, și ne permit să depășim această vârstă. Dacă vrem să înțelegem că omul este încă om la 45 de ani, trebuie să ne întoarcem spre Univers, spre Lună, Soare și Jupiter, spre corpurile cele mai apropiate sau mai îndepărtate ale sistemului nostru planetar. În prezent, acesta nu este conceput ca un organism, dar odinioară el forma până la Jupiter un tot unitar. Desigur, am putea spune că cei vechi nu-l cunoșteau pe Uranus și pe Neptun, ei considerau că Saturn este planeta cea mai exterioară. Este, totuși, justificat să mergem până la Saturn. Astrologii mai au conștiența acestui fapt, și nu le atribuie lui Uranus și lui Neptun decât niște facultăți care depășesc personalitatea, trăsături de geniu, niște elemente care nu au nimic de-a face cu dezvoltarea personală. Doar atunci când omul devine genial, când organizarea sa se dilată sau se degradează prea intens, atunci intră în discuție aceste planete. Sunt niște planete care, după ce au rătăcit prin Univers, au fost captate de sistemul căruia îi aparține Pământul nostru. Corpul planetar cel mai apropiat și corpul planetar cel mai îndepărtat reglementează ceea ce se află în om: Luna stăpânește asupra formei, iar Saturn, pornind de la Pământ, stăpânește asupra spiritualului care nu are formă, distrugând, dizolvând forma, din interior. Soarele asigură ritmul dintre cele două. Astfel, vă este dat ceea ce trebuie să devină cunoscut pentru dvs. Se știa din experiență, din timpuri imemoriale, că forțele corespunzătoare celui de-al treilea distih: „Contemplă ceea ce, pământesc, se transformă: Tu percepi pătrunderea omului cu spirit”, aparțin aceluiași complex de forțe care s-au manifestat odinioară în formarea plumbului.
Astfel, putem spune: Ceea ce ne fisurează, ne deschide, ca organism fizic, pentru a face loc spiritualului, trebuie să se afle și în plumb; niște forțe de sciziune au dat naștere plumbului. Dacă introducem plumb în organism, se produc niște fisuri. Dacă aceste fisuri devin necesare pentru că în omul respectiv nu există suficiente procese deconstructive, va trebui să-i administrăm [Nota 33], sub o formă oarecare, plumb. În cazul invers, când omul nu ajunge să se structureze și devine spongios, atunci va trebuie să fie activ argintul, cu alte cuvinte, complexul de forțe lunare, aceste forțe lunare despre care se știa odinioară că ele radiaseră într-un trecut îndepărtat, când nu era vorba decât de formațiuni minerale. Astfel, forțele argintului sunt cele care introduc structurarea în ceea ce este spongios. Argintul sprijină forțele lunare. Întregul sistem planetar se află în legătură cu aceste remedii din care putem să alegem: Saturn = plumb, Jupiter = staniu, Marte = fier, Soare = aur, Venus = cupru, Mercur = argint viu și Lună = argint.
Aceste concordanțe sunt considerate, în general, într-un mod incredibil de superficial, în timp ce ele se bazează pe cercetările cele mai minuțioase practicate în vechile Misterii. Se proceda pe atunci la o experimentare cu mult superioară și mult mai concretă decât se fac în prezent experimentările. Astfel, se cerceta în ce configurație se situează Saturn, atunci când apărea la cineva o stare de dependență de organismul său, dovedind o insuficiență a forțelor de sciziune, un exces de vitalitate, de coeziune, care se manifesta printr-o năucire organică, constituțională, nu pur senzorială. Se constata atunci că apariția acestei stări urma unei configurații în care Saturn își exercitase o puternică influență. Dacă se observa atunci că persoana cădea în această stare tocmai la apusul lui Saturn, când el nu-și mai putea desfășura toate forțele, se administra plumb ca remediu. Indicațiile pe care le găsim despre aceasta în anumite cărți neoficiale sunt adevărate, pentru că, autorii lor necunoscându-le originea, nu le-au putut denatura; dacă, dimpotrivă, ar fi început să facă speculații asupra lor, indicațiile ar fi devenit greșite. Ele au rămas juste pentru că oamenii au uitat știința din care provin; au rămas sub formă de tradiție, nu au fost alterate de gândire. Chiar ceea ce acționează asupra omului pornind de la Pământ este, în realitate, o influență saturniană absorbită de Pământ.
Reflectați la aceasta, ce consecință uriașă pentru cunoștințele umane! De omul pe care îl prezintă știința actuală nu puteți lega nimic moral; noțiunile etice plutesc undeva în abstract. De aici provine, pur și simplu, această separare între etic și cosmic, care bântuie îndeosebi în protestantism, care a pierdut orice legătură cu spiritualul, cu Cosmosul. Nu mai rămâne decât o simplă credință. Dacă vă apropiați de realitate, veți descoperi că omul este o ființă în întregime întreținută și îngrijită de Cosmos, care, prin astralitatea sa, radiază și forțele morale. Devine atunci posibil să gândim omul în relație cu lumea morală. Astfel, atunci când practicați o adevărată medicină, sunteți călăuziți să faceți din om o ființă morală, o ființă capabilă să facă experiența organică a moralei, și nu doar să asculte de niște porunci exterioare.
Iată ce am dorit să vă spun, lucruri pe care, cred, le puteți duce cu dvs. ca pe o merinde de drum. Veți găsi în alte locuri detalii mai ample. Dar numai cu ajutorul considerațiilor pe care le-am făcut veți putea sesiza cum se comportă aceste detalii în organismul uman. Orice agendă medicală vă spune care este efectul plumbului, dar motivul acestui efect îl veți găsi doar în considerațiile noastre. De altfel, pentru că provin din lumea spirituală, ele au particularitatea de a nu face prea mult apel la memorie, spre deosebire de ceea ce se primește din lumea fizică. Ceea ce studiem noi este, ce-i drept, întru câtva arbitrar; dar lucrurile pe care vi le transmitem, care se înscriu de la sine în memoria dvs., este ceea ce primim în modul amintit adineaori. În acest sens, veți constata ceva ciudat: Dacă ceea ce vă este comunicat în acest fel nu constituie obiectul unei experiențe meditative repetate, aceste lucruri vor pieri rapid din memoria dvs. Adevărurile spirituale au particularitatea de a nu putea deveni niște reale adevăruri de memorie, tot așa cum nu puteți reține în organismul dvs. ceea ce ați mâncat acum o săptămână. Rumegătorul poate, dar numai pentru puțin timp. La rumegătoare, este vorba de o reproducere organică a unei schițe fizice a ceea ce există în corpul eteric sub formă de memorie. Cât despre adevărurile spirituale, trebuie să reluăm în mod constant experiența lor, ele trebuie să devină obișnuințe pentru dvs., nu un conținut al memoriei, o imagine pe care o păstrezi. Tocmai acesta este sensul meditației, de a face apel la ceea ce, în principiu, nu există decât în prima copilărie. Copilul mic nu are memorie de imagine și el uită ceea ce tocmai a simțit. El trăiește într-o memorie de obișnuințe. La aceasta trebuie să revenim, dacă vrem să asimilăm adevărurile spirituale, altfel le vom pierde rapid.
Dată fiind nevoia dvs. de esoterism, trebuie, pentru a o satisface, să recurgeți la meditație, altfel acesta nu vă va sluji la nimic. Veți dobândi atunci această receptivitate subtilă care vă va conduce, dar nu în mod instinctiv, spre perceperea intuitivă a ceva analog cu ceea ce s-a mai păstrat în mod abstract, în știința numită a signaturilor: a deduce din observarea unei plante sau a unei pietre cum poate acționa ea asupra organismului. Mai mult, nu doar corpul dvs. fizic, ci și corpul dvs. eteric va evolua, iar memoria bazată pe obișnuință vă va crea o capacitate de percepție devenită mai subtilă pentru conținutul fizic al mediului ambiant. Perceperea pe care o veți avea asupra lumii va răspunde astfel întrebărilor pe care vi le pune organismul uman în legătură cu un plămân sau cu o inimă bolnavă, iar răspunsul vă este dat de plantele medicinale sau mineralele din mediul înconjurător.
Întrebare a unui participant: Este important pentru mulți dintre noi să avem o viziune de ansamblu a situației în care ne aflăm. Adevărurile antroposofice resimțite în mod interior au un caracter radical și niște efecte considerabile, care depind de punerea lor în lucrare. Am constatat că meditațiile date în Scrisoarea circulară trimisă după Congresul de Crăciun aveau o nuanță net pedagogică. Cum putem noi, cei care ne simțim atât de profund motivați, să facem ca acestea să treacă în realitate? Cum să găsim niște indicații referitoare la propriul nostru destin și îndatoririle noastre față de viitor? Avem impresia că nu putem acționa în cunoștință de cauză decât dacă înțelegem marile linii ale karmei noastre și dacă avem curajul de a nu încerca să o evităm, ci, dimpotrivă, să o realizăm pe deplin.
Cred că percep, în ceea ce ați spus, spre ce năzuiesc impresiile dvs. La nevoie, completați-vă întrebarea. Ea atinge, cu siguranță, niște aspecte care ar trebui să fie cunoscute în prezent. În ultimul timp, în cercurile antroposofice de tineret a fost foarte mult vorba despre sfârșitul erei Kali-Yuga, căci, o dată cu sfârșitul secolului al 19-lea, începe o eră nouă pentru omenire. La început, oamenii continuă să trăiască în virtutea inerției. Când împingeți o bilă, ea se rostogolește; ea continuă să se rostogolească și atunci când luați mâna. Astfel, ceea ce au simțit oamenii până la sfârșitul secolului al 19-lea își urmează cursul, chiar dacă forțele sunt absente, și ia chiar o întorsătură mai rea decât în epocile precedente. Dar alături de această persistență a trecutului se înalță deja în taină o eră de lumină. Această eră de lumină își oferă primele ei raze, pe care trebuie să le capteze antroposofia. După cum vedeți, vorbesc despre unele lucruri într-un mod mult mai radical decât înainte de Congresul de Crăciun. Aceasta reiese din conferințele mele. Cei care vor putea fi prezenți diseară, vor constata că în conferință vor fi abordate anumite probleme umane. Dar nu pot aborda aceste aspecte într-un mod prea concret, pentru a satisface setea de senzațional. Aici trebuie să respectăm niște reguli foarte severe.
Și eu știu că se poate manifesta o anumită dorință, care nu provine neapărat din setea de senzațional, o dorință care ar fi satisfăcută dacă i-am dezvălui fiecăruia încarnările sale precedente. Nu putem merge atât de departe. Dar pot fi, totuși, abordate niște puncte de vedere importante. Ei bine, dacă studiem în prezent existența umană în ansamblul ei, constatăm că există, efectiv, dacă pot spune astfel, două feluri de oameni. Aceasta provine din faptul că evoluția spirituală a omenirii era, în anumite epoci, diferită de cea a altor epoci, și avea întru câtva aspectul unui val. Dar aceste valuri nu apar doar unul după altul, ci și unul alături de altul. Astfel, a existat o perioadă în care evoluția creștinismului în Occident a luat un caracter superficial, exterior; oamenii nu puteau interioriza ceea ce le oferea creștinismul. La această situație au reacționat catarii. Astfel, au existat niște oameni care trăiau, unii alături de alții, unii într-un mod mai exterior, alții, puternic înclinați spre o căutare interioară. S-a întâmplat ceva asemănător când au fost întemeiate niște comunități ale Fraților Moravi în Ungaria și până în Polonia, sub influența lui Comenius. În toate timpurile au trăit alături niște oameni foarte înclinați spre viața spirituală și alții, constrânși prin karma civilizației la o viață absolut exterioară. Din cauza circumstanțelor karmice trecute, cineva intră într-un grup și cineva în alt grup. Ei bine, pentru omenirea de astăzi intră puternic în considerare faptul că un om a aparținut unui grup sau altuia într-una din încarnările precedente. Astfel, cel care vine astăzi pe lume trăind înainte într-un curent de creștinism pur exterior, va avea o configurație umană diferită de cel care a aparținut, de exemplu, Fraților Moravi [Nota 34]. În ce constă, așadar, deosebirea? Vedeți dvs., nu putem înțelege declinul erei Kali-Yuga decât cu ajutorul elementelor concrete, altfel el rămâne un eșafodaj istoric. Era întunecată se întinde până în 1899, când începe era de lumină. Cunoașterea acestui fapt nu duce la mare lucru, trebuie să pătrundem în spiritualul concret. Cei care s-au născut la cotitura erei Kali-Yuga și sunt foarte înclinați spre spiritual – nu deveniți prin aceasta vanitoși, ci luați-o ca pe o simplă cunoaștere vie – sunt, în majoritatea lor, niște vechi eretici care caută interiorizarea. Spre sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20 au fost chemate pe Pământ niște suflete care nu au aparținut curentului general al creștinismului exterior, ci unor secte ce năzuiau spre interiorizare. Care este consecința acestui fapt?
Vedeți dvs., în perioada dintre moarte și o nouă încarnare, noi învățăm să cunoaștem foarte exact acest celălalt univers care este omul, tot așa cum studiem aici, în lume, Universul exterior. Acest univers uman este tot atât de mare, detailat, bogat în conținut, cum este Cosmosul. Atunci, noi studiem omul cu forțele noastre de voință metamorfozate, învățând să-l cunoaștem cu precizie. Ei bine, există o deosebire între cele două grupe de oameni despre care am vorbit. Cei care au trăit în mod exterior au dificultăți, între moarte și noua naștere, de a intra în lumea spirituală; ei au traversat-o fără a reflecta la particularitățile umane și apoi au revenit pe Pământ. Mai ales oamenii care s-au născut în a doua treime a secolului al 19-lea aparțin acestei categorii. Ei au față de ființa umană o asemenea atitudine, încât își folosesc trupul pentru a bea, a mânca, a merge, a sta pe loc, a se așeza, fără a se interesa ce înseamnă acest lucru, pentru că ei nu au dobândit acest interes între moarte și o nouă naștere. Sunt cei care erau satisfăcuți cu materialismul, pentru că nu simțeau nevoia să cunoască omul. Materialistul, care nu vrea să cunoască decât materia, este cel care o cunoaște cel mai puțin. Putem afirma liniștiți: Cei prezenți aici sunt suflete de eretici reîncarnate – nu trebuie să vă atribuiți meritul acestui fapt –, suflete de eretici care au simțit între moarte și o nouă naștere nevoia imperioasă de a scormoni omul până în cele mai mici unghere ale sale, și pentru care omul a devenit, în subconștient, o foarte mare enigmă.
Acest fapt se manifestă atunci în dorința de a cunoaște ființa umană mai bine decât o permite medicina materialistă. Acest lucru este deja o dovadă a karmei de care vorbeați. Nu priviți acest fapt cu ușurință, altfel riscați să nu vă înțelegeți pe dvs. înșivă, să nu ajungeți la țelul spre care vă simțiți mânați prin faptul că ați făcut anumite experiențe între moarte și o nouă naștere. Când omul nu își găsește în viața pământească locul spre care a aspirat timp de secole, el nu devine doar superficial. Au trecut vremurile când omul putea rămâne superficial fără a fi pedepsit, după ce a primit, între moarte și o nouă naștere, niște adevăruri despre om. Tineretul nu poate deveni astăzi superficial fără a fi pedepsit, căci el se distruge interior până în organic. Astăzi, a cultiva gânduri materialiste, a flecări despre monism, toate acestea nu sunt chiar atât de grave; ușor le vii de hac. Ceea ce spune omul nu are o importanță atât de mare, dar ceea ce izvorăște din sentimentele și din voința sa, aceasta își exercită influența până în organe, astfel, oamenii care nu se cufundă în spiritual vor fi incapabili să doarmă corect. Iată ce este important. Dacă oamenii sunt în prezent privați de această aprofundare spirituală, care va fi consecința acestui fapt? Consecința va fi că, începând cu anii ‘40 – ‘50, își vor face apariția niște epidemii de insomnie din ce în ce mai extinse, și asemenea oameni vor fi incapabili să acționeze pentru binele civilizației. Astfel, prin karma voastră, nu aveți de ales, nu puteți să nu țineți seama de această karmă, cum încă se putea face înainte de sfârșitul erei Kali-Yuga și până acum. Trebuie să priviți cu cea mai mare seriozitate ceea ce v-am spus despre configurația karmei voastre. Evident, acestea sunt niște caracteristici generale, dar, dacă reflectați în mod frecvent la circumstanțele particulare ale existenței dvs., puteți găsi ceea ce poate avea folositor pentru dvs. karma generală și veți fi astfel în măsură să descoperiți niște lucruri remarcabile. Mișcările de tineret fac prea multă teorie; mereu auzi aceleași lucruri. Dacă tineretul ar încerca să observe la sine însuși ce simte, ce îl distinge de generațiile precedente, el ar dobândi dintr-o dată o altă dimensiune. Mișcarea noastră de tineret caută o structură concretă, nu se poate mulțumi cu o cantonare în abstracțiune.
Un participant: În cursul discuției de ieri, noi doar ne-am întrebat: Cum se face că am fost conduși spre Dornach ? – dar ne spuneam: Ca ființe conștiente, noi nu știm de ce am venit aici să ne pătrundem de aceste idei grandioase, idei pe care, așa cum suntem, nu le putem înțelege și nu le-am meritat. Acest lucru a trezit în noi ideea unei misiuni precise, în vederea căreia trebuie să ne pregătim și să ne luăm karma în mâini, așa cum ni s-a făcut invitația în Scrisoarea circulară.
Cred că dacă lăsați să acționeze asupra sufletelor voastre ceea ce am dezbătut atât de serios, veți lua, totuși, ceva cu dvs. din această prea scurtă întâlnire.
