Dragii mei prieteni, ieri ne-am propus să observăm o serie de copii, și ceea ce rezultă din tratamentul copiilor cu dezvoltare anormală trebuie discutate în majoritatea cazurilor cu ajutorul exemplelor, căci abnormitatea este ceva ce se extinde în multe domenii și fiecare caz este un caz aparte, și nu se poate învăța ceva decât prin aceea că se dobândește într-un caz experiență practică, care este necesară pentru alte cazuri.
Vă amintiți cazul nostru de ieri: băiatul de 12 ani, care prezenta cleptomanie. La un astfel de cleptoman, vederii spirituale i se prezintă următorul fapt, așa cum am caracterizat lucrurile sub aspect principial: prin inhibițiile care sunt localizate în corpul astral, el nu are acces la legitatea judecăților care domnesc între oameni în lumea exterioară. Trebuie să vă reprezentați că ceea ce este raportat la moralitate, tot ce este legat de moralitate, tot ceea ce include impulsuri morale în formularea ideilor, se manifestă numai în cadrul existenței pământești. S-ar putea spune, dacă nu ar exista neînțelegeri din partea superficialității actuale: acolo unde se termină Pământul, unde ieșiți în suprasensibil, acolo nu există judecăți morale în sensul celor de pe Pământ, căci acolo moralul este de la sine înțeles. Judecățile morale încep abia acolo unde intervine posibilitatea de a alege între Bine și Rău. Dimpotrivă, pentru lumea spirituală Binele și Răul sunt doar o trăsătură de caracter. Există ființe bune, există ființe rele. La fel de puțin cum se poate vorbi în cazul unui leu, dacă el trebuie să aibă natura leonină sau să nu o aibă, tot la fel de puțin se poate vorbi în afara sferei terestre despre Bine și Rău. Pentru aceasta este necesar un Da sau un Nu, care nu are valabilitate decât în cadrul organizației omului și între oamenii care trăiesc în ambientul moral. Așa stau lucrurile în cadrul unui astfel de defect precum cleptomania: omul în cauză nu și-a dezvoltat prea mult corpul astralic, deoarece el are factorii inhibanți deja caracterizați, care-l împiedică să dezvolte un simț [N.Tr. 37] pentru judecăți morale. De aceea, în cazul acestui băiat, atunci când are un lucru pentru care dezvoltă un interes deosebit, el nu vede nici un motiv ca să nu și-l însușească. Căci el nu pricepe că acest lucru poate aparține cuiva, că noțiunea: eu posed ceva, are sens. El nu pătrunde cu corpul său astralic atât de departe în lumea fizică, încât să dezvolte un simț pentru astfel de judecăți [N.Tr. 38].
Este exact același fenomen ca în cazul discromatopsiei [N.Tr. 39], când cineva este orb pentru albastru sau roșu, neavând nici o senzație la contactul cu aceste culori, astfel încât vede lumea „liberă” de albastru sau roșu. Așa cum vedeți Dvs. o suprafață verde, cel cu defect în percepția roșului vede această suprafață albastră. Vedeți Dvs. o suprafață verde, cel cu defect în percepția albastrului vede acolo roșu. Este interesant pentru un nevăzător al albastrului să picteze o pădure: aceasta are copaci roșii. Dacă ai a face cu o cecitate pentru albastru, trebuie să pictezi copacii roșii. Și așa cum nu are sens să-i vorbești celui ce suferă de acromatopsie despre culori, tot așa este un nonsens să vorbești despre proprietate în lumile înalte. Acest băiat nu pătrunde în lumea fizică atât de departe încât să fie în stare să conecteze o reprezentare concret-personală cu ceea ce se referă la relații de proprietate. Pentru el există o noțiune foarte puternică, aceea de a găsi, noțiunea: ceva îl surprinde, îl interesează. Acolo încetează deja capacitatea sa de înțelegere. Corpul său astralic nu a avansat pur și simplu până în regiunea voinței, ci a rămas mai mult sau mai puțin în sfera intelectuală, ceea ce se manifestă prin atrofierea într-o latură a organelor voinței. Urmarea acestui fapt constă în aceea că el aplică în domeniul voinței ceea ce este bine în domeniul intelectual. Dacă același defect se manifestă în domeniul intelectual, copilul este „greu de cap”, neatent [N.Tr. 40]. Manifestarea aceluiași defect pe planul volitiv duce la cleptomanie.
Dar tocmai o astfel de abnormitate este foarte greu de combătut. Căci, la vârsta la care trebuie combătută cu fermitate, ea nu este remarcată. La această vârstă copiii imită, ei fac ceea ce fac cei din jur, și predispoziția la cleptomanie nu se remarcă în comportarea lor. Această predispoziție la cleptomanie iese la iveală abia după încheierea schimbării dentiției. Dar chiar și după încheierea acestui proces copilul nu este încă în stare, deoarece nu este încă suficient legat sufletește cu planul fizic, să dezvolte un alt simț pentru judecăți etice decât: Binele îmi place, Răul îmi displace. Aici rămâne totul în domeniul judecăților estetice. Iar educatorul trebuie să trezească în copil un simț pentru Bine prin aceea că copilul se orientează după educator, ca normă etică. De aceea pedagogia noastră Waldorf își propune ca la această vârstă autoritatea să fie eficientă, astfel încât copilul că privească cu dăruire de la sine înțeleasă la învățător, iar acesta din urmă nu trebuie să vorbească decât despre ce este bun în așa fel, încât Binele să-i devină copilului simpatic, și despre Rău în așa fel, încât acesta să-i devină antipatic. În afară de aceasta este necesar să fie prezentă autoritatea naturală, de la sine înțeleasă. Dacă ea este necesară pentru copilul așa-zis normal, pentru un copil ca acesta ea este necesară în măsura cea mai înaltă. Măsura pedagogică cea mai eficientă este încrederea pe care o poate avea copilul în cauză față de cel care îl educă. De această încredere depinde totul în cazul acestor copii. Este absolut necesar ca aceasta premisă să fie creată.
Desigur, într-un astfel de Curs nu este îngăduit să se uite a se atrage atenția asupra faptului că deja atunci când este vorba de educația copiilor mici, trebuie să se acorde atenție cel puțin felului în care se dezvoltă copiii. Se remarcă că copilul dezvoltă o deosebită vioiciune și bucurie pentru ceea ce a învățat, deci dacă a învățat la fel ca și înainte de schimbarea dentiției de lapte, când se învață vorbirea, dacă se remarcă faptul că copilul resimte o voluptate față de ceea ce și-a însușit, atunci trebuie presupus că ceva ar putea să nu fie în regulă. Copiii care vor deveni mai târziu cleptomani dezvoltă egoismul în perioada timpurie a copilăriei de pildă sub forma că plescăie cu limba atunci când își însușesc un nou cuvânt. Acest lucru se manifestă rar la copii, dar se poate totuși manifesta deja și la copii.
Trebuie să se creeze deja o privire pentru ceea ce se poate dezvolta ulterior, pentru ceea ce se petrece în lume. De aceea, pentru medic ca și pentru pedagog, este mult mai necesar decât să-și cunoască principiile – ceea ce constituie ceva de la sine înțeles –, să-și însușească un simț pentru ceea ce se petrece în lume. În acest sens nu trebuie să fii un tip de genul judecătorului Wulffen, ci trebuie să-ți poți spune: totul depinde enorm de mult de ambianța în care crește copilul. – Luați cazul următor: un copil are acea trăsătură, pe care am caracterizat-o prin plescăitul cu limba, în fiecare moment în care și-a însușit ceva. Această bucurie de a-și însuși ceva de ordin intelectual se transformă în perioada schimbării dentiției într-o înfumurare remarcabilă, într-o vanitate și pentru alte lucruri. Este ceva suspect când, la vârsta schimbării dentiției de lapte, se dezvoltă autohton lăcomia de a se îmbrăca în mod deosebit. Aceste lucruri trebuiesc remarcate.
Se pot ivi două cazuri: un astfel de copil poate să crească – eu vreau să cuprind un teritoriu restrâns – într-un mediu care este obișnuit să trăiască într-o oarecare delăsare, unde fiecare face ce-l taie capul, unde miliția este privită ca ceva necesar pentru apărarea țării, dar în care nu există entuziasmul pentru așa ceva, în cel mai bun caz un entuziasm creat artificial. Atunci, în toți cei ce trăiesc în preajma copilului se dezvoltă, în fiecare în parte, între șapte și patrusprezece ani, atitudinea lăuntrică pentru ceea ce trebuie să faci ca membru al umanității. Copilul crește și, dacă nu se acordă atenție ca el, printr-un educator, la care să privească cu dragoste, dacă nu se are grijă ca el să-l asculte cu respect pe educator – ceea ce, în ce-i privește pe părinți, la această vârstă nu este întotdeauna cazul –, atunci predispoziția intelectuală se deplasează [N.Tr. 41] în domeniul voinței, ceea ce poate duce la cleptomanie.
Să ne imaginăm că copilul crește într-un mediu care nu consideră poliția drept ceva inoportun – acestea sunt doar caracteristici, pe care eu le fac în cazuri particulare –, el crește într-un mediu prusac, unde militarismul nu este privit doar ca ceva necesar, ci drept ceva pentru care se dezvoltă o bucurie exagerată, care sare în ochi, ceva după care te conduci. Copilul nu rămâne în familie, este hărăzit gimnaziului, facultății. Copilul are parte de ceva de care alt copil nu are parte. Un astfel de copil găsește un mijloc de expresie a predispoziției de care am vorbit în aceea că devine cercetător al naturii, face preparate, își extinde interesul în toate direcțiile, pentru a privi totul prin microscop, își potolește această dorință pe această cale eronată-normală; el își epuizează această tendință în acest fel. Un astfel de copil vine apoi într-un mediu în care, de obicei, nu se fură; sau, dacă se fură, este vorba de obiecte la care nu se aplică noțiunea de furt. Cleptomania se dezvoltă subteran: acest copil devine un retor în fiziologie, devine cel mai renumit fiziolog al vremii sale și nu-i rămâne, pentru întreaga viață, decât această ciudată trăsătură cleptomană, manifestată într-un entuziasm belicos transferat în expunerile sale. El se orientează în tablourile dezvoltate în cadrul expunerilor după strategia de război, militarist, etc. Dar este posibil ca această tendință să degenereze, în cazuri particulare, într-o ciudată formă de vanitate. Este posibil să rămână o senzație că nimeni altul nu are dreptul să folosească figurile lui retorice. Când un student genial și curajos folosește aceleași figuri retorice, cade la examen. Iar dacă el mai și plescăie cu limba, atunci lucrurile sunt deosebit de dificile.
Tocmai posibilitatea de a pricepe astfel de lucruri este ceea ce-i conferă cuiva simțul de a trata în mod just. Trebuie să existe simțul de a cunoaște viața, în nuanțele ei cele mai diverse. Atunci se va remarca imediat, când lucrurile ies la iveală, dacă ele se îndreaptă într-o direcție sau în cealaltă.
Am spus-o deja: un mijloc adecvat în domeniul psihologic este faptul de a fi ingenios și de a povesti băiatului o istorie inventată, în care trăsătura sa (cleptomană) să joace un rol; a povesti că există oameni care fac așa ceva, dar sapă o groapă în care cad ei înșiși. Dezvoltarea acestui efect dramatic cu entuziasm lăuntric este deja ceva ce poate conduce la țelul propus, dacă nu intervine o paralizare lăuntrică. În afară de aceasta, trebuie aplicată o terapie: injecții cu Hypophysis cerebri și miere de albine deoarece, după cum ați văzut, girusurile temporale sunt atrofiate și de aceea trebuie avut de grijă ca această deformare să fie influențată prin forțe de creștere contrarii.
În mod deosebit de favorabil se poate acționa prin euritmia curativă la o aplicare fermă, energică, prin aceea că toate elementele vocalice sunt executate cu membrele inferioare, prin aceasta "izgonind" elementul intelectual din voință și dirijarea în voință a strădaniei ima-nente vocalelor.
Dar trebuie să ne fie limpede că acest copil trebuie condus în așa fel, încât, prin autoritatea pe care o posedăm, să putem discuta până în cel mai mic amănunt aspectul dezgustător al unei astfel de fapte. Dar acest lucru nu trebuie făcut prea devreme. Acest lucru trebuie introdus în intelect, dar nu prea devreme, căci altfel se distruge totul. Trebuie acționat prin povestiri inventate, și totul trebuie „transferat” treptat (în intelect). Este extraordinar de greu să marchezi succese în astfel de cazuri, căci succesele nu sunt remarcate. Dar unii cleptomani nu ar ajunge în această stare dacă, atunci când prezintă simptomele pe care le-am descris, s-ar începe foarte de timpuriu cu astfel de povestiri. Ele acționează întotdeauna, dar nu trebuie pierdută răbdarea. Se poate avea siguranța că și la un astfel de copil, la care defectul este foarte avansat, chiar dacă uneori doar după un timp îndelungat, se poate obține un rezultat pozitiv.
În ce-l privește pe celălalt copil cu dificultăți, care încă nu a împlinit un an, pe care l-am amintit ieri: copilul hidrocefal. În acest caz tratamentul a fost la început foarte dificil. Căci, despre ce este vorba aici? În primul rând este vorba de o extraordinară excitabilitate și senzitivitate a sistemului nervos. Numai prin aceasta este posibilă mărirea imensă a capului. Deci, o excitabilitate crescută a sistemului nervos. Orice excitabilitate deosebită a sistemului nervos se exprimă într-o mărire a capului. În această situație trebuie avute în vedere cifrele relative, nu cele absolute. Dacă avem a face cu predispoziția la o față mică, el poate avea un cap așa cum este cazul obișnuit la un adult, pentru el este însă un cap mare. Acest lucru trebuie luat în considerație în cazul abnormităților. Băiatul este anormal. Avem de-a face cu o hipersensitivitate și hiperexcitabilitate a sistemului nervos, cauzată de factorii pe care i-am expus ieri în legătură cu stadiul embrionar și cu conlucrarea dintre elementul patern și matern.
Ce este de făcut cu acest copil atunci când trebuie orientat pe cât posibil spre normalitate? Trebuie evitat orice stimul asupra sistemului nervos pentru cea mai mare parte a vieții lui. De aceea lăsăm copilul într-o încăpere complet întunecoasă, în așa fel încât el să aibă liniște și întuneric, să nu aibă impresii senzoriale. Eu chiar am supraapreciat la început posibilitatea de a obține un rezultat, căci copilul nu este încă apt să perceapă lumina. El este foarte puțin sensibil la lumină, de aceea deprivarea de lumină a fost de mai mică importanță decât am presupus. Rămâne valabil faptul că în cazul unui astfel de copil trebuie gândit, în primă instanță, ca el să fie ținut într-o încăpere liniștită și întunecoasă, în care să fie provocați câți de puțini stimuli; prin aceasta se va stimula impulsul lăuntric de a se zbate (agita), impulsul voinței, și prin aceasta ce va acționa asupra sistemului nervos. Aceasta este o primă măsură la care trebuie gândit. O alta constă în aceea că trebuie încercat să se acționeze asupra sistemului nervos prin agenți specifici. În cazul acestui copil am aplicat Gnais [N.Tr. 42], pentru a nu provoca șocuri ca prin aplicarea directă a Quarz-ului, pentru a repartiza mai bine ceea ce acționează în Quarz. Quarz-ul [N.Tr. 43] acționează foarte radiar și tăios, în timp ce, prin distribuția forțelor Quarz-ului în Gnais, ele acționează mai lin și se răspândesc în organism, ajungând mai ușor până la periferie. Gnais într-o potențare (dinamizare) înaltă va putea duce la țintă. Trebuie încercat ca excitarea nervilor – în copilărie omul este în întregime sistem nervos – să fie calmată și în regiunea voinței. Aceasta se realizează prin băi de mac. Se aplică băi de mac. Într-o astfel de situație, observarea cazului și terapia trebuie să conlucreze permanent. Aici avem un caz individual. Și vreau să vă fac acest lucru accesibil prin aceea că vă expun continuarea a ceea ce a putut fi observat. La început am observat că în timpul curei de injecții a scăzut temperatura. La scurtă vreme după aceasta am constatat că perimetrul capului se mărește, și că copilul doarme în timpul zilei și plânge noaptea, fapt care s-a schimbat după aplicarea băilor de mac seara. Scaunul este foarte consistent; nu este același lucru dacă se aplică băile ziua sau noaptea. Seara, corpul astralic are o altă relație cu corpul fizic decât dimineața.
Acum este vorba de a ordona tocmai ceea ce acționează din sistemul digestiv asupra creierului. Vă puteți imagina că laptele matern nu acționează (neapărat) asupra acestui copil la fel ca asupra altuia. Laptele matern este astfel constituit încât, în mod normal, să acționeze din sistemul digestiv până în sistemul nervos. De aceea, la începutul lui martie, laptele matern a fost exclus din alimentație. Copilul a fost hrănit în alt fel. Copilului i-au fost date nectare, sucuri din organele producătoare de nectar al unor plante anumite. Prin aceasta se fortifică în special eul în regiunea voinței. Prin administrarea a ceea ce se dezvoltă dinamic-parazitar în regiunea florii se apelează la individualitatea lăuntrică a copilului, pentru a o orienta către exterior și a o activa. Aceasta a reușit chiar într-o oarecare măsură, dar atunci când ai de a face cu așa ceva, trebuie să te orientezi după ocazia propice. Există pretutindeni sfaturi care, pentru cel ce judecă lucrurile în necunoștință de cauză, nu sunt înțelese. Se constată în continuare: copilul primește de câteva zile nectar; o primă reacție a fost schimbarea consistenței scaunelor, la început moi, apoi diareice. După sistarea nectarului încetă diareea, iar în noaptea de 11/12 iunie intervine o stare de criză: copilul țipă, scâncește, urinează abundent, presează fiecare expirație, prezintă crampe în membrul inferior stâng, contracții în brațul drept, fontanelele sunt foarte tensionate, reflexele sunt exagerate. După aplicarea de comprese fierbinți copilul adoarme, iar starea generală în ziua următoare este ameliorată. Apetitul și scaunul sunt în regulă. Faptul că intervin astfel de crize nu poate fi evitat, dacă se intenționează să nu se împiedice vindecarea. Ceea ce trebuie să se petreacă în organism trebuie să se descarce cândva. Atunci este, desigur, necesar să se intervină așa cum a intervenit Dr. Wegman. După comprese fierbinți și împachetări cu mac criza se va desfășura în mod corespunzător. În acest caz nu se poate da un altfel de sfat: este necesar să nu rămâi consternat. În astfel de situații totul depinde de felul în care se procedează spontan. Eu însumi am făcut cu această ocazie o mică experiență: am auzit dintr-o altă sursă că copilului nu i-ar merge bine. Dr. Wegman nu a vorbit despre aceasta. De aceea am fost liniștit că lucrurile decurg așa cum trebuie. Aceasta este atitudinea fundamentală care trebuie să domnească pe întregul parcurs. Poți asculta când cineva, care nu are o privire de ansamblu, găsește ceva deosebit în modul în care decurge procesul. Dar în astfel de cazuri, când poate interveni orice, trebuie să îți fie clar că îți faci datoria, și prin aceasta totul este așa cum trebuie să fie.
Vedeți, este vorba întotdeauna de a fi atent la crize, dar și de a ști că ele intervin într-un astfel de caz. Atunci nu-i pot fi nimănui de ajutor sentimente de milă, sau sentimente asemănătoare milei, care se lasă consternate în astfel de situații, ci numai faptul de a lua cazul cu obiectivitate și de a face ce este de făcut.
Dar să mergem cu tratamentul și mai departe. Căci știți că, după cum am văzut, cu o terapie psihologic-pedagogică nu-i de făcut mare lucru. Da, psihologic este deja posibil acest lucru: să menții liniște și întuneric. Dar acum este vorba de a înlocui ceea ce tinde spre lichid în organism cu principiul deconstructiv. Apa nu se deconstruiește, ci se extinde ca stare lichidă. Trebuiesc evocate forțele care pot provoca deconstrucție, care accentuează acest proces, și astfel de forțe sunt cele ale plumbului. În Plumbum avem într-adevăr un remediu foarte eficient care provoacă procese deconstructive. De aceea, sub aspect medical, întotdeauna când se observă că în locul forțelor deconstructive acționează forțele constructiv-proliferative – căci ce este altceva aici decât că forțele constructiv-proliferative predomină asupra celor deconstructive: acesta este fenomenul fundamental în cazul în care avem a face cu un astfel de embrion uriaș –, trebuie să aplicăm o cură de Plumbum care, atunci când plumbul este injectat, poate acționa extraordinar de bine. Trebuie să țineți cont numai de un lucru, atunci când se vorbește despre Plumbum în privința modului său de acțiune, și acest lucru se petrece de mii de ani. Asupra acțiunii farmaceutice a plumbului atrag atenția de milenii cei care înțeleg ceva despre aceste lucruri, dar cunoștințele despre acțiunea terapeutică a Plumbumului s-au pierdut tot mai mult cu timpul. Ele revin astăzi într-un mod foarte ciudat, dintr-o altă direcție. Gândiți-vă doar: unde sunt localizate pe Pământ cele mai puternice forțe deconstructive? Acolo unde se află Radium: acolo sunt localizate cele mai puternice forțe deconstructive, acolo întâlnim fenomenul că din Radium, printr-un produs intermediar de transformare, se obține Helium, care, în anumite condiții, poate fi transformat în continuare (transmutat). Acolo întâlniți relațiile esențiale. În Cosmos, cele mai puternice forțe deconstructive își creează în plumb acea substanță în care ele se concentrează. Introduceți așadar Plumbum în organism, includeți organismul direct în procesul cosmic de deconstrucție. Acest lucru trebuie avut în vedere. Prin injectare îl introduceți în sistemul circulator. În sistemul circulator aveți o oglindire a întregului edificiu cosmic. Cei 25.920 ani în care Soarele înconjoară Cercul Zodiacal îi avem în sistemul circulator, în puls [N.Tr. 44]. Noi introducem direct în organism forțele deconstructive. Faptul că Cosmosul pretinde timp pentru a acționa, este cunoscut, dacă se ține cont de faptul că astfel de lucruri pot ajuta.
La un astfel de copil trebuie deci aplicate astfel de tratamente. Am aplicat pe membrele inferioare și Hypophysis, sub formă de unguent, pentru a apela și la forțele formatoare ale extractului de hipofiză: forțe ce acționează împotriva deformării. Și în acest fel se acționează în sensul vindecării. Desigur, trebuiesc produse stimulări, pentru ca remediile să acționeze.
Trebuie să spun aici că ne putem bucura că am învins această primă criză a băiatului, ivită între luna a 11-a și a 12-a de viață, când au intervenit manifestările descrise. Copilul va trece adesea, după toate probabilitățile, prin astfel de crize; și ceea ce trebuie remarcat este că copilul trebuie să fie tratat în sens pozitiv. Dar acest lucru înseamnă să nu tratezi în sensul morții, ci în sensul vieții. Lucrurile privitoare la tratarea unui organ sunt foarte delicate.
Vreau să mai adaug că, în cazul unui astfel de copil, cu puncții și extracții de lichid (cefalo-rahidian) nu se realizează nimic, pentru că procesul se continuă de la sine. Firește, atâta vreme cât nu avem succese în ce privește reducerea perimetrului cranian, nu putem critica alte metode terapeutice [N.Tr. 45].
Cazul va fi deosebit de interesant, și trebuie să spun că el este pentru mine într-adevăr extraordinar de interesant. Căci de fiecare dată când mă gândesc la acest copil, sau îl văd, îmi vine în întâmpinare nu numai acest copil ci, închipuiți-vă acest copil crescut și ajuns la vârsta de 30 de ani, asta ar fi posibil, și ar fi cam de șase ori mai mare. Capul ar fi de trei ori și jumătate, restul corpului de șase ori mai mare. Atunci am în fața mea un om, pe care eu l-am întâlnit în copilărie, la vârsta de șase ani. Ne întâlneam mereu cu el, căci el venea să vadă trenurile.45 El se sprijinea la mers pe cârje, căci corpul nu putea purta capul. Musculatura motorie era hipotrofă. El avea un cap uriaș. Era un embrion uriaș de treizeci de ani. El mi-a făcut o impresie extraordinar de puternică din motivul că era isteț de necrezut. Îmi plăcea foarte mult să mă întrețin cu el. Firește, o astfel de anomalie face la acea vârstă, șapte sau opt ani, o impresie foarte puternică și asupra sufletului senzației. Însă, pe de altă parte, el era extraordinar de isteț. Puteai auzi multe de la el, și toate judecățile lui erau de o mare blândețe. Blândețea se scurgea la fel cum era capul său. Puteai aproape simți în propozițiile rostite, care nu erau exagerat de lungi, ci aveau, ca propoziții, durata normală, ceva ca și cum el ar fi avut suc de zahăr pe buze, ca și cum și-ar fi frecat una de alta buzele unse cu suc de zahăr. Era ceva deosebit la acest om; și era deosebit de ingenios. I se puneau pe seamă o întreagă serie de invenții. Într-adevăr, era o personalitate foarte interesantă. El nu-și mai simțea abnormitatea într-o măsură prea mare, pentru că se obișnuise cu ea. El trăia într-un sat; în sate pot trăi astfel de oameni în așa fel încât sunt într-o oarecare măsură acceptați. Eu nu am întâlnit încă un sat în care să nu fi crescut în acest fel un copil sau altul. Un astfel de copil aparținea întregului sat, omul putea fi mereu îngrijit.
Dacă acești copii înaintează în vârstă, trebuie aplicate măsurile deja pomenite, cel puțin în parte, pe care a trebuit să le aplic la băiatul hidrocefal total vindecat în vârstă de 11 ani [N.Tr. 46].
Să trecem acum la următorul copil, la fata neastâmpărată. Acest copil a cântărit la naștere 2 kg, nașterea a avut loc la termen, a fost hrănită în mod natural 7 luni. Ea a învățat în primul an să meargă, și vorbitul a fost la timp. De la un an și jumătate nu a mai făcut în pat noaptea, a făcut în schimb în timpul zilei. La trei ani și jumătate a făcut o gripă cu dureri de cap și febră înaltă și după trei săptămâni pojar. Mama a făcut în același timp o gripă și era nervoasă. Apetitul copilului este scăzut, visează uneori neliniștit.
Este un copil normal-anormal, așa cum se întâmplă adesea, un copil normal-anormal la care trebuie avut de grijă în primul rând ca corpul astralic să se formeze în așa fel încât să se integreze într-un mod pe cât posibil armonios în corpul eteric și fizic. Așa ceva se obține întotdeauna cu băi de Arsenic, aplicate extern, dar și prin Arsenic aplicat oral. Aceasta armonizează relația dintre corpul astralic, eteric și fizic. Pentru ca Arsenicul aplicat extern să acționeze eficient, trebuie să fie însă susținut prin împachetări de muștar sau răzătură de hrean la picioare, înainte și după baie. Dar atrag aici atenția ca în cazul aplicării răzăturii de hrean, aceasta să fie pregătită imediat înainte de aplicare, deci să se folosească numai răzătură proaspătă. Dacă este lăsată ore întregi, ea nu mai are nici o acțiune.
În ceea ce privește sufletescul, în cazul unui astfel de copil va trebui ca această obișnuință de a fi agitat – ea este mereu agitată, eu nu cred că ceea ce a înconjurat-o aici a acționat în mod deosebit asupra ei –, să fie radical schimbată, așa cum trebuie să aveți în general în vedere schimbarea radicală a anumitor trăsături de caracter. Și astfel se va putea obține în cazul unui astfel de copil extraordinar de mult dacă este liniștit vizavi de ceea ce aude și îl irită, fie chiar și prin aplicarea de mijloace fizice [N.Tr. 47]. Așadar se observă ce irită copilul în mod deosebit, când i se povestește ceva, și apoi este silit să nu se agite, ci să se astâmpere, să devină lăuntric întru câtva rigid și potolit, și se va remarca apoi că, după un timp, se ivește o schimbare radicală a acestei trăsături de caracter. Copilul va prezenta în timpul povestirii în loc de o stare de agitație, o stare de oboseală. Apoi se lasă această oboseală să dureze 8-14 zile, după care copilul poate să fie lăsat liber, fiind tratat ca un copil normal. Apoi va reveni ceva din starea de agitație, după care va trebui să fie tratat din nou. Această cură trebuie făcută cu pauze, căci, dacă se continuă, apare o reacție; manifestarea depresivă atenuată, oboseala, dacă este împinsă prea departe, se transformă în stări depresive corporale, și prin aceasta dăunăm mai degrabă copilului.
După cum vedeți, v-am putut arăta în principiu și felul în care trebuie procedat psihic cu acești copii. Trebuie dezvoltat un simț pentru a lua în seamă ce este prezent, și trebuie să fie limpede faptul că anomaliile sufletești sunt simptome a ceea ce se petrece în copil, simptome ale unui oarecare comportament al copului eteric, astralic, al organizației eului, și așa mai departe. Spun: și așa mai departe, căci noi diferențiem omul în:
Tabla 11Dar aici se va face în mod obișnuit remarca: Sinea Spirituală, ea nu a fost încă dezvoltată de om, deci nu ne interesează pe noi; noi citim, ce-i drept, despre ea în cărți, dar omul ajunge în epoca actuală doar până la Organizația eului; de aceea nu avem să ne preocupăm de Sinea Spirituală. Da, dragii mei prieteni, dar lucrurile stau astfel. Oamenii ajung într-adevăr până la organizația eului, dar nu toate ființele cu care avem a face, ajung numai până la eu. Avem a face – și tocmai atunci când avem a face cu copii în creștere – cu ființe care ajung până la Sinea Spirituală, care premerg evoluției oamenilor. Dacă se vrea să se dezvolte ceva cum este Pedagogia Waldorf, iar aceasta să trebuiască să acționeze vital-efectiv, atunci nu trebuie apelat numai la oamenii angajați la școală, ci și la ființe spirituale, care s-au dezvoltat mai mult decât oamenii, ființe care prezintă clar o dezvoltare până la Sinea Spirituală. Cu o anumită formă de astfel de ființe avem a face tocmai în cazul copilului în creștere: cu ființele numite Genii ale vorbirii. Dacă am lăsa în seama oamenilor să transfere vorbirea asupra noii generații, toți oamenii s-ar atrofia. În limbaj trăiește ceva ființial, la fel ca și în om. În ceea ce se îndreaptă către om cu vorbirea trăiesc ființe care au dezvoltat în viața lor obișnuită Sinea Spirituală, așa cum omul a dezvoltat organizația Eului. Aceste ființe ne inspiră, trăiesc în noi, prin aceea că vorbim.
Gândiți-vă cum noi a trebuit să elaborăm o vorbire artistică în euritmie, pentru a fi creată o vorbire vizibilă. Noi nu cuprindem de loc vorbirea. O mică parte din felul în care acționează Geniul vorbirii o elaborăm în euritmie, pentru ca o vorbire vizibilă să iasă la iveală. Gândiți-vă cum noi apelăm în euritmia curativă la ceea ce aceste ființe pot obține prin Sinea Spirituală în oameni în impulsionarea intuitivă a voinței lor.
Așadar, în momentul în care se începe să se vorbească despre educare, avem de-a face cu apelarea la spiritele care au dezvoltat Sinea Spirituală. Și în tot ce explicităm noi în vorbire, descriem Sinea Spirituală. De aceea este bine când cei ce vor să educe copii cu dezvoltare anormală meditează ceea ce s-a spus în cărți despre Sinea Spirituală. Aceasta este o bună materie de meditație; este o rugă la acele ființe spirituale de genul Geniului vorbirii. Căci astfel de ființe sunt prezente.
Când veniți la școală și faceți gesturi care sunt expresia adecvată a ceea ce trăiți sufletește, acționați foarte puternic asupra copilului. Dar totodată dovediți și că sunteți în legătură cu ființe spirituale care poartă în sine Sinea Spirituală. Nu trebuie practicată nicidecum cine știe ce activitate agitatorică exterioară – într-adevăr, aceasta nu este necesar –, aceste lucruri trebuie să acționeze obiectiv, așa cum criza la copilul hidrocefal trebuie acceptată. Dar atunci când întregi comunități etnice se obișnuiesc să-și înfunde mâinile în buzunare, pentru a nu gesticula, aceasta înseamnă: acești oameni vor să fie lăsați în părăsire de zeii care sunt cei mai apropiați de Omul Spiritual. Ei nu vor să știe nimic despre acele ființe care au dezvoltat Sinea Spirituală, așa cum oamenii au dezvoltat organizația Eului. Și prima urmare este folosirea șleampătă a vorbirii. Acesta este marele pericol al culturii apusene: vorbirea nu este folosită astfel încât ea să devină ceea ce trebuie, ci în mod total neglijent.
În cazul copilului aflat în dezvoltare trebuie avut în primul rând în vedere – și tocmai la copii anormali –, ca ei să vorbească curat, clar. Nu trebuie lăsat să se ivească așa ceva ca neglijență în vorbire. Acest lucru poate fi considerat la toți copiii anormali ca o regulă: ei trebuie să cultive o vorbire deslușită, clară, bine configurată. Acest lucru acționează pozitiv asupra copilului. Dar chiar și atunci când copilul încă nu vorbește, este bine – dacă nu trebuie să i se pretindă în mod explicit să tacă din gură – când se vorbește bine configurat în preajma sa. Nu trebuie evitat să i se ofere copilului anormal, preluat între șapte și cincisprezece ani pentru a fi educat, pe cât posibil de mult, din elementul vorbirii alese, al recitării. Tot mereu și totodată în aleasă configurare a vorbirii trebuie să ne apropiem de copiii anormali: această necesitate reiese din ființa lăuntrică a abnormității.
